Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 07.07.2021
casat

2ra-511/21 — constatarea faptului acceptării succesiunii

HOTĂRÂRE
07.07.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
constatarea faptului acceptării succesiunii
Temei legal
limitele judecării apelului
Citează această cauză
2ra-511/21 — constatarea faptului acceptării succesiunii (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-511/2021 prima instanță: Judecătoria Bălți, sediu Sîngerei (jud. M. Scripliuc) instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. D. Stănilă, D. Corolevschi, O. Mironov) DECIZIE 07 iulie 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Ala Cobăneanu Galina Stratulat Dumitru Mardari Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de Serviciul Fiscal de Stat Direcția Generală Administrare Fiscală Nord, în cauza civilă, la cererea depusă de Raisa Ciobanu cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii, împotriva deciziei din 03 decembrie 2020 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost respins apelul declarat de Serviciul Fiscal de Stat Direcția Generală, Administrare Fiscală Nord și a fost menținută hotărârea din 03 iunie 2020 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, prin care cererea a fost admisă, c o n s t a t ă: La 11 martie 2020 Raisa Ciobanu a depus o cerere cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii.

În motivarea cererii petiționara a invocat că, mama sa - Iulia Cebanu, decedată la 26 iulie 2007, prin testamentul nr.610 din 22 martie 1999, i-a testat ei toate bunurile ce i-au aparținut cu drept de proprietate. Totodată, a specificat că Anastasia Mazepa decedată la 13 ianuarie 2007, este sora Iuliei Cebanu, iar petiționara a îngrijit și a suportat cheltuielile legate de înmormântare în sumă de 7000 de lei, fapt confirmat prin adeverința nr. 57 din 19 ianuarie 2007 eliberată de Primăria comunei Bilicenii Vechi. A mai indicat petiționara că, prin certificatului eliberat de Primăria comunei Bilicenii Vechi la 17 februarie 2020, se confirmă faptul că Raisa Ciobanu a acceptat „de facto” succesiunea prin intrarea în posesie.

După decesul Anastasiei Mazepa a rămas patrimoniul succesoral care se compune din parcele de teren din extravilanul comunei Bilicenii Vechi cu nr.cadastrale xxxxxx, de care în decursul acestei perioade s-a folosit petiționara ca unic moștenitor și a achitat taxele pe impozit. A menționat petiționara că la 24 ianuarie 2020 s-a adresat Biroului notarial ,,Condorachi Olga” cu solicitarea de eliberare a certificatului de moștenitor la patrimoniul succesoral rămas după decesul Anastasiei Mazepa, însă notarul i-a recomandat adresarea în instanța de judecată, pentru constatarea faptului acceptării de către ea a succesiunii după decesul Anastasiei Mazepa, decedată la 13 ianuarie 2007. Raisa Ciobanu a indicat că, nu s-a adresat la notar în termenul prevăzut de lege pe motiv că timp îndelungat s-a aflat peste hotarele țării, unde a lucrat.

De asemenea a menționat că, potrivit informației din Registrul dosarelor succesorale și a testamentelor, nu se constată a fi înregistrate testamente și nu se constată a fi deschisă o procedură succesorală după decesul Anastasiei Mazepa. A solicitat petiționara Raisa Ciobanu, constatarea faptului acceptării succesiunii rămase după decesul Anastasiei Mazepa născută la 31 iulie 1919 și decedată la 13 ianuarie 2007, prin intrarea în posesia patrimoniului succesoral. Prin hotărârea din 03 iunie 2020 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, a fost admisă cererea depusă de Raisa Ciobanu, a fost constatat faptul acceptării de către Raisa Ciobanu a succesiunii rămase după decesul Anastasiei Mazepa născută la 31 iulie 1919 și decedată la 13 ianuarie 2007, prin intrarea în posesia patrimoniului succesoral.

Nefiind de acord cu hotărârea din 03 iunie 2020 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei la 29 iunie 2020 prin intermediul oficiului poștal, Serviciul Fiscal de Stat Direcția Generală, Administrare Fiscală Nord, a declarat apel, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingere a cererii depuse de Raisa Ciobanu. Prin decizia din 03 decembrie 2020 a Curții de Apel Bălți a fost respins apelul declarat de Serviciul Fiscal de Stat Direcția Generală, Administrare Fiscală Nord și a fost menținută hotărârea primei instanțe. La 06 februarie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Serviciul Fiscal de Stat Direcția Generală, Administrare Fiscală Nord a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a cererii.

În motivarea recursului a indicat că decizia instanței de apel a fost emisă cu încălcarea normelor de drept material, instanța interpretând în mod eronat legea. A considerat că instanța de apel la examinarea cauzei nu a stabilit pe deplin circumstanțele cauzei, nu a ținut cont de argumentele invocate de Serviciul Fiscal de Stat, nu le-a dat o apreciere juridică, prin urmare fiind emisă o decizie neîntemeiată și ilegală în baza declarațiilor unui martor. Or, intimata în cererea de chemare în judecată a solicitat constatarea faptului acceptării succesiunii ce constă din bunurile rămase după decesul Anastasiei Mazepa, fără suport juridic probatoriu suficient, care ar demonstra intrarea în posesie asupra masei succesorale.

La fel, a menționat că nu s-a ținut cont de faptul că în certificatul eliberat de Primăria satului Bilicenii Vechi din 17 februarie 2020 nr. 201 lipsește informația privind moștenitorii de gradul I și gradul II, iar la rubrica persoanelor care au acceptat moștenire în termen de 6 luni, este indicat Raisa Ciobanu, adică certificatul este eliberat cu date eronate, care nu corespund realității, și cel puțin nici din certificatul respectiv nu reiese care sunt relații de rudenie între petiționara și defuncta Anastasia Mazepa. Mai mult, martorul Anatol Ciobanu în cadrul ședinței de judecată în instanța de fond a menționat că intimata Raisa Ciobanu lucrând asistentă socială a avut grijă de 2 Anastasia Mazepa, din ce rezultă că a avut grijă de Anastasia Mazepa în cadrul muncii sale, pentru ce primea salariu.

Prin notificarea din 25 februarie 2021, Curtea Supremă de Justiție în conformitate cu art. 439 alin. (2) CPC a expediat intimatei copia recursului și a înștiințat-o despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii privind admisibilitatea recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care Raisa Ciobanu să-și expună poziția față de temeiurile recursului. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Materialele dosarului atestă că decizia Curții de Apel Bălți din 03 decembrie 2020 a fost expediată părților la 22 ianuarie 2021 și a fost recepționată de recurent la 26 ianuarie 2021 (f.d.

84, 85). Astfel, recursul declarat la 05 februarie 2021 de către Serviciul Fiscal de Stat Direcția Generală, Administrare Fiscală Nord este în termen. În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. Prin încheierea din 16 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție completul din 3 judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis, cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul și să caseze integral decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură dată, dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) al Codului de procedură civilă, săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 373 alin. (1), (2) și (5) din Codul de procedură civilă, instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea 3 circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță.

În limitele apelului, instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele prezentate suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces. Instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Pe parcursul examinării cauzei s-a stabilit că Raisa Ciobanu a depus cerere cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii după decesul Anastasiei Mazepa, decedată la 13 ianuarie 2007. Prima instanță fiind învestită cu judecarea cauzei în fond a ajuns la concluzia admiterii cererii depuse de Raisa Ciobanu, fiind constatat faptul acceptării de către Raisa Ciobanu a succesiunii după decesul Anastasiei Mazepa născută la 31 iulie 1919 și decedată la 13 ianuarie 2007, prin intrarea în posesia patrimoniului succesoral.

Instanța de apel judecind cauza în ordine de apel a ajuns la concluzia temeiniciei hotărârii primei instanțe cu menținerea acesteia. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că la 13 ianuarie 2007 a decedat Mazepa Anastasia născută la 31 iulie 1919 (f.d. 11). După decesul Anastasiei Mazepa a rămas patrimoniul succesoral constituit din loturi de teren din extravilanul comunei Bilicenii Vechi cu nr.cadastrale xxxxxx, ceea ce se confirmă prin titlurile de autentificare a dreptului asupra pământului eliberate de către Primăria comunei Bilicenii Vechi, proprietarul cărora fiind indicat defuncta Anastasia Mazepa (f.d.13-16). Informația deținută în Registrul dosarelor succesorale și a testamentelor eliberată de Ministerul Justiției RM indică că, după decesul Anastasiei Mazepa nu au fost înregistrate testamente și nu a fost deschisă procedura succesorală (f.d.

10). Primarul comunei Bilicenii Vechi, r-nul Sîngerei, prin certificatul nr. 201 din 17 februarie 2020 informează că, după decesul Anastasiei Mazepa, nu există moștenitori de gr. I și II și nici de gradul I – inapți de muncă, iar persoana care a acceptat succesiunea după decesul Anastasiei Mazepa, prin intrarea în posesia averii succesorale (a administrat, asigurat și utilizat masa succesorală, a achitat impozite și plăți obligatorii, a efectuat reparații, inclusiv a stins datoriile defunctei) este Ciobanu Raisa (f.d. 8). Din explicațiile martorului Ciobanu Anatol, audiat în ședința instanței de fond, rezultă că Mazepa Anastasia este mătușa petiționarei Ciobanu Raisa; or, mama petiționarei – Cebanu Iulia și defuncta Mazepa Anastasia au fost surori.

Totodată, a mai explicat că Mazepa Anastasia nu a avut copii (f.d. 38). Instanța de apel, aplicând prevederile art. 1440, 1500 alin. (1), 1516 alin. (3) din Codul civil, în redacția legii până la 01 martie 2019 și a stabilit că prin intrarea în posesiune de fapt se înțelege administrarea, asigurarea, exercitarea folosinței asupra bunurilor succesorale, perceperea chiriei de la locatarii, care locuiesc în casa succesorală, plata impozitelor și alte acte ce demonstrează intenția moștenitorului de a accepta moștenirea. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că Raisa Ciobanu a avut grijă de Anastasia Mazepa în timpul vieții și a suportat cheltuielile pentru serviciile funerare, iar după decesul acesteia petiționara s-a folosit de parcelele de teren situate în extravilanul comunei Bilicenii Vechi, le-a administrat și a achitat 4 impozitele.

Mai mult, faptul intrării în posesiune a fost confirmat și prin declarațiile martorului Anatol Ciobanu, care în ședința instanței de fond a menționat că Ciobanu Raisa a îngrijit-o de Anastasia Mazepa în timpul vieții ei și tot ea a înmormîntat-o, suportând cheltuielile de înmormântare. Verificând legalitatea deciziei contestate în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține că, instanța de apel la examinarea cauzei a aplicat eronat normele de drept material, nu a dat o apreciere corespunzătoare probelor administrate la actele pricinii și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în cererea de apel.

În conformitate cu art.279 alin.(1) lit.a) CPC, instanța judecătorească examinează în procedură specială cauze cu privire la constatarea faptelor care au valoare juridică. Conform art.281 alin.(2) lit.f) CPC, instanța judecă cauzele în care i se cere să constate acceptarea unei succesiuni și locului ei de deschidere. Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că la data de 13 ianuarie 2007 a decedat Mazepa Anastasia născută la 31 iulie 1919 (f.d. 11). După decesul Anastasiei Mazepa a rămas patrimoniul succesoral constituit din loturi de teren din extravilanul comunei Bilicenii Vechi cu nr.cadastrale xxxxxx, ceea ce se confirmă prin titlurile de autentificare a dreptului asupra pământului eliberate de către Primăria comunei Bilicenii Vechi, proprietarul cărora fiind indicat defuncta Anastasia Mazepa (f.d.13-16).

S-a mai stabilit că, din informația deținută în Registrul dosarelor succesorale și a testamentelor eliberată de Ministerul Justiției RM, după decesul Anastasiei Mazepa nu au fost înregistrate testamente și nu a fost deschisă procedura succesorală (f.d. 10). Totodată, Primarul comunei Bilicenii Vechi, r-nul Sîngerei, prin certificatul nr. 201 din 17 februarie 2020 a informat că, după decesul Anastasiei Mazepa, nu există moștenitori de gr. I și II și nici de gradul I – inapți de muncă, iar persoana care a acceptat succesiunea după decesul Anastasiei Mazepa, prin intrarea în posesia averii succesorale (a administrat, asigurat și utilizat masa succesorală, a achitat impozite și plăți obligatorii, a efectuat reparații, inclusiv a stins datoriile defunctei) este Ciobanu Raisa (f.d.

8). În conformitate cu art.1440 din Codul civil (în vigoare până la 01.03.2019), succesiunea se deschide în urma decesului persoanei fizice. Conform art.1500 alin.(1) din Codul civil (în vigoare până la 01.03.2019), în cazul succesiunii legale, moștenitori cu drept de cotă egală sânt: a) de clasa I – descendenții (fiii și fiicele celui ce a lăsat moștenirea, la fel și cei născuți vii după decesul lui, precum și cei înfiați), soțul supraviețuitor și ascendenții privilegiați (părinții, înfietorii) celui ce a lăsat moștenirea; b) de clasa a II-a – colateralii privilegiați (frații și surorile) și ascendenții ordinari (bunicii, atât din partea tatălui, cât și din partea mamei) ai celui ce a lăsat moștenirea; c) de clasa a III-a – colateralii ordinari (unchii și mătușile) ai celui ce a lăsat moștenirea.

Aliniatul (3) al aceluiași articol prevede că, în cazul moștenirii descendenților și colateralilor se aplică reprezentarea: a) descendenților – la infinit; b) colateralilor 5 – până la gradul al IV-lea de rudenie inclusiv (colaterali privilegiați – nepoți de la frate și soră, strănepoți de la frate și soră; colaterali ordinari – veri primari). Totuși, în recursul formulat Serviciul Fiscal de Stat Direcția Generală Administrare Fiscală Nord a menționat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în cererea de apel și anume că în certificatul eliberat de Primăria satului Bilicenii Vechi din 17 februarie 2020 nr. 201 lipsește informația privind moștenitorii de gradul I și gradul II, iar la rubrica persoanelor care au acceptat moștenirea în termen de 6 luni este indicată soț/soția Raisa Ciobanu.

Astfel, din certificatul dat nu rezultă care sunt relațiile de rudenie între petiționară și defuncta Anastasia Mazepa. La fel, a menționat că martorul Anatol Ciobanu în cadrul ședinței de judecată, a menționat că intimata Raisa Ciobanu a lucrat asistent social și a avut grijă de Anastasia Mazepa. Or, nici declarațiile martorului dat nu rezultă cu certitudine gradul de rudenie a petiționarei cu defuncta.

Așadar, instanța de recurs pentru a elucida aspectele abordate, va raporta circumstanțele prezentate la criticile invocate de Serviciul Fiscal de Stat Direcția Generală Administrare Fiscală Nord și va trebui să se asigure că, în cazul de față Curtea de Apel Chișinău, a îndeplinit condiția unei examinări efective și a oferit un răspuns specific și explicit mijloacelor hotărâtoare pentru rezultatul procesului (a se vedea, în contrast, Lebedinschi vs. Moldova, hotărârea din 16 iunie 2015, § 31, 35 - 36; cauza Nichifor vs. Moldova, hotărârea din 20 septembrie 2016, § 29 - 31). În conformitate cu art. 373 alin. (5) din Codul de procedură civilă, instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel, iar conform prevederilor art. 390 alin. (1) lit. e) și f) al aceleiași legi, decizia instanței de apel trebuie să conțină: motivele concluziilor instanței de apel și referirea la legea guvernantă; concluziile instanței de apel în urma examinării apelului.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (cauza Helle vs Finlanda, hotărârea din 19 decembrie 1997). Deși articolul 6 § 1 din Convenție nu obligă instanțele de judecată să ofere răspunsuri detaliate la toate argumentele invocate, totuși din hotărâre trebuie să reiasă clar că elementele esențiale ale cauzei au fost examinate (cauza Taxquet vs. Belgia [MC], nr. 926/05, § 91, CEDO 2010). În pofida acestor fapte, instanța de apel la pronunțarea asupra argumentelor din apelul depus de Serviciul Fiscal de Stat Direcția Generală Administrare Fiscală Nord, urma în conformitate cu prevederile legii să se dedice unei analize efective a temeiurilor, argumentelor și propunerilor de probatoriu în raport cu explicațiile celorlalte părți și probatoriului propus de acele părți, fără a prestabili pertinența acestora.

6 În cazul de față, instanța de apel a evitat să examineze explicațiile recurentului referitoare la faptul că în cauză nu au fost stabilite cu certitudine gradul de rudenie a petiționarei Raisa Ciobanu cu decedata Anatasia Mazepa. Totuși, instanța de apel în decizia sa a menționat gradul de rudenie prin faptul că mama petiționarei și cu decedata au fost surori. Așadar, prin lipsa examinării temeiniciei argumentelor invocate mai sus, în raport cu circumstanțele expuse în cererea de chemare în judecată și în cadrul examinării cauzei, se constată că instanța de apel a dat dovadă de un formalism excesiv în această parte. Or, prin prisma principiului contradictorialității și egalității în arme, instanța de apel era obligată să asigure un echilibru just a intereselor ambelor părți implicate în proces.

În esență, motivarea Curții de Apel Bălți a pus-o într-o situație de dezavantaj pe Serviciul Fiscal de Stat Direcția Generală Administrare Fiscală Nord față de adversarul său (a se vedea cauza Donadze vs. Georgia, hotărârea din 7 martie 2006, § 35 -36). Constatând toate cele relatate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, conturează o opinie tendențioasă a instanței de apel de reținere și însușire a motivării cererii de chemare în judecată, fără a da o apreciere tuturor probelor în ansamblu, fără a răspunde la toate temeiurile invocate de părți, ignorând nemotivat unele afirmații și situații certe sau cel puțin nemotivând prevalarea unor circumstanțe, pe care s-a bazat soluția emisă, asupra celorlalte probe existente la dosar.

În atare situație, instanța de recurs apreciază că recurentului nu i-a fost asigurat dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un recurs efectiv.

De fapt, în cazul când există suspiciuni privind încălcarea echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că recurentul nu a reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le considera necesare în vederea apărării punctului ei de vedere (cauza Bliicher vs. Republica Cehă, hotărârea din 11 ianuarie 2005, cauza Cârmei Saliba vs. Malta, hotărârea din 29 noiembrie 2016, § 65). În acest sens, Colegiul lărgit reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip (cauza Doorson vs. Olanda, hotărârea din 26 martie 1996). Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a stabili că erorile judiciare analizate în speță sunt esențiale și nu pot fi corectate în această fază.

Or judecarea recursului, exercitat conform rigorilor impuse de art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, are caracter devolutiv numai pentru problemele de drept material și procedural. În acest caz, art. 442 al Codului de procedură civilă prevede că în ordine de recurs nu pot fi administrate probe noi, ceea ce consolidează poziția sus-menționată. Așadar, omisiunea instanței de apel de a aprecia toate probele în ansamblu, precum și de a constata relevanța argumentelor recurentului Serviciul Fiscal de Stat Direcția Generală Administrare Fiscală Nord, conduce inevitabil la încălcarea garanțiilor unui proces echitabil, din moment ce argumentele acestuia, într-un mod efectiv, nu au fost analizate.

7 Prin urmare, ținând cont de faptele din speță, de argumentele părților și de constatările de mai sus, Colegiul judiciar consideră că, la caz, pertinența lor va putea fi supusă unei aprecieri juridice la o nouă rejudecare a cauzei (a se vedea, printre alte autorități, cauzele Kamil Uzun vs. Turcia, hotărâre din 10 mai 2007, § 64; Centrul pentru Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu vs. România (Marea Cameră), din 17 iulie 2014, § 156). Din considerentele menționate, și având în vedere faptul că instanța de apel a emis o decizie neîntemeiată, incompatibilă cu standardele legalității și temeiniciei unui act judecătoresc, omisiuni care nu pot fi corectate de către instanța de recurs la examinarea pricinii în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Serviciul Fiscal de Stat Direcția Generală Administrare Fiscală Nord, a casa integral decizia instanței de apel și a trimite cauza spre rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța urmează să examineze speța în întregime în cadrul unor proceduri noi, în vederea respectării dreptului părților la un proces echitabil, în special, în partea aprecierii juridice a observațiilor lăsate fără răspuns (a se vedea, spre exemplu impactul considerentelor instanței de recurs la o nouă reexaminare, cauzele Victor Harovschi vs. Moldova, hotărâre din 18 noiembrie 2008; Dimitar Yordanov vs. Bulgaria, hotărâre din 6 septembrie 2018, § 52 - 53). În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se admite recursul declarat de Serviciul Fiscal de Stat Direcția Generală Administrare Fiscală Nord.

Se casează integral decizia din 03 decembrie 2020 a Curții de Apel Bălți, în cauza civilă, la cererea depusă de Raisa Ciobanu cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bălți, în alt complet de judecată. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Ala Cobăneanu Galina Stratulat Dumitru Mardari Iurie Bejenaru 8

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-04-21
0,94
2ra-553/21 — cu privire la constatarea faptului acceptarii succesiunii
Dosarul nr. 2ra-553/21 Prima instanţă: Judecătoria Bălți sediul Sîngerei (jud. I. Popescu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu) ÎNCHEIERE 21 aprilie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2020-03-25
0,94
2ra-528/20 — constatarea acceptarii succesiuii
Dosarul nr. 2ra-528/2020 Prima instanță: Judecătoria Soroca, sediul Fălești (jud. M.Nicorici) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud.Iu.Grosu, A.Garbuz, A.Ciobanu) Î N C H E I E R E 25 martie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2021-07-14
0,94
2ra-728/21 — Prelungirea termenului de acceptare a succesiunii
Dosarul nr. 2ra-728/21 Prima instanţă: Judecătoria Bălţi, sediul Central, judecător – A. Roşca Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi, judecători – Iu. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu Î N C H E I E R E 14 iulie 2021 mun. Chişinău Colegiul civi
CSJ 2021-05-12
0,93
2ra-635/21 — cu privire la constatarea faptului acceptarii succesiunii si a locului ei de deschidere
Dosarul nr. 2ra-635/21 Prima instanţă: Judecătoria Drochia sediul Glodeni (jud. V. Nogai) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. I. Grosu, S. Șleahtițki, A. Ciobanu) ÎNCHEIERE 12 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2021-10-13
0,93
2ra-1523/21 — prelungirea termenului de acceptare a succesiunii
Dosarul nr.2ra-1523/21 Prima instanţă - Judecătoria Chişinău, sediul Centru ( jud. : I. Potînga ) Instanţa de Apel - Curtea de Apel Chişinău (jud. : A. Pahopol, O. Cojocaru, R. Pulbere) Î N C H E I E R E 13 octombrie 2021 mun. Chişinău Cole
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă