2ra-521/21 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în functie, încasarea plătilor salariale

2ra-521/21 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în functie, încasarea plătilor salariale (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra–521/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. I. Maxim)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Pahopol, I. Dutca, O. Cojocaru)

D E C I Z I E

07 iulie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Ala Cobăneanu

Galina Stratulat

Dumitru Mardari

Iurie Bejenaru

examinând recursul declarat de IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și

Ortopedie,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Anișoara Cimil

împotriva IMSP Spitalul Clinic Traumatologie și Ortopedie cu privire la constatarea

încălcării dreptului la muncă, restabilirea la locul de muncă urmare a eliberării

nelegitime și repararea prejudiciului material și moral,

împotriva deciziei din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost admis apelul declarat de către Anișoara Cimil, casată hotărârea din 10 iunie

2020 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) și emisă o nouă hotărâre prin care

acțiunea a fost admisă,

con st ată:

La 04 septembrie 2019, Anișoara Cimil a depus cerere de chemare în judecată

(concretizată pe parcurs) împotriva IMSP Spitalul Clinic Traumatologie și Ortopedie

cu privire la constatarea încălcării dreptului la muncă prin faptul emiterii și punerii

în aplicare a ordinului nr. 75 din 29 mai 2019 și repararea prejudiciului moral.

În argumentarea acțiunii reclamanta a indicat că, în baza ordinului nr.22-c din

02 martie 2011 ,,Cu privire la angajarea la serviciu,, a fost angajată în funcția de

medic fizioterapeut în secția reabilitare funcțională în ortopedie și traumatologie a

IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie și numită, în același timp, în

calitate de șef secție și medic kinetoterapeut în aceiași secție pe 0,5 salariu.

În temeiul ordinului nr.75 din 29 mai 2019 a fost suspendat dreptul său de

practicare a activității de medic și șef secție nr. 3 a IMSP Spitalul Clinic

1

Traumatologie și Ortopedie potrivit art.78 alin.(2) lit. a) Codul muncii, iar încetarea

suspendării contractului de muncă s-a produs ca urmare a emiterii ordinului nr.94-p

din 21 iunie 2019, adus la cunoștința reclamantei la 16 iulie 2019.

Reclamanta a invocat că, termenul de 30 de zile, stabilit de lege cu privire la

desfășurarea anchetei de serviciu în contextul suspendării contractului individual de

muncă a fost vădit depășit și a expirat la 30 iunie 2019. În aceeași ordine de idei, a

relevat că, administrația IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie SCTO

a avut suficient timp să examineze și să se pronunțe asupra pretinselor temeiuri de

suspendare a activității de medic și șef secție nr.3 în limitele notelor de serviciu

nr.01-13/585 și nr.01-13/605 din 28 mai 2019 privind situația tensionantă și

stresantă, la care sunt făcute referințe în ordinul contestat.

Ordinul nr.75 din 29 mai 2019 prin care a fost suspendat dreptul de practicare

a activității de medic și șef al secției nr. 3 nu conține referințe la gravitatea pretinsei

fapte comise de ea, nu conține o apreciere juridică a situației tensionante și stresante

în cadrul secției nr.3 relativ competențelor funcționale de medic reabilitolog și/sau

manageriale de șef de secție, care ar decurge din fișa postului sau contractul de

muncă, iar, din aceste considerente, contravine prevederilor art.210 Codul muncii.

Prin urmare, drepturile sale de salariat au fost grav încălcate, deoarece

nemotivat a fost lipsită de dreptul de a munci și primi salariu în calitate de medic

reabilitolog și șef de secție pentru perioada 29 mai 2019 – 16 iulie 2019.

La 03 iulie 2019, reclamanta a solicitat revocarea imediată și necondiționată a

ordinului nr.75 din 29 mai 2019 cu repunerea în dreptul la muncă de în calitate de

medic reabilitolog și șef al secției nr.3. Răspunsul IMSP Spitalul Clinic de

Traumatologie și Ortopedie a fost adus la cunoștința reclamantei la 16 iulie 2019

prin expedierea ordinului nr.94-p din 21 iunie 2019 ,,Cu privire la încetarea

suspendării contractului individual de muncă nr.11 din 01 martie 2011, precum și a

ordinului nr.95-p din 21 iunie 2019 ,,Cu privire la concedierea disciplinară a

salariatei Cimil Anișoara în temeiul art.86 alin. (1) lit. g) al Codului muncii”.

Reclamanta a mai relatat că, la 09 august 2019, prin scrisoarea nr. 01-12/1256

din 29 iulie 2019 a fost informată că, potrivit statelor de personal al IMSP Spitalului

Clinic de Traumatologie și Ortopedie, din anul 2015 – 2019 a fost angajată doar în

funcția de șef de secție (cu efort de medic fizioterapeut), astfel nerecunoscându-se

faptul că a lucrat și în calitate de medic. În viziunea ei, prin scrisoarea nominalizată,

administrația IMSP Spitalului Clinic de Traumatologie și Ortopedie expres a

recunoscut că ea deține calitatea funcțională de medic fizioterapeut de rând cu cea

de șef de secție, fapt ce necesită și stabilirea unor eventuale încălcări ale exercitării

profesiei de medic, inclusiv pentru temeinicia suspendării.

Reclamanta a menționat că, ordinul nr. 95-p din 21 iunie 2019 ”Cu privire la

concedierea disciplinară a salariatei Cimil Anișoara în temeiul art. 86 alin. (1) lit. g)

din Codul muncii”, emis de către IMSP Spitalului Clinic de Traumatologie și

Ortopedie este ilegal, atât din punct de vedere a normelor de drept material, cât și

2

din punct de vedere al procedurii de constatare și sancționare a abaterii disciplinare.

Reclamanta Anișoara Cimil a solicitat instanței de judecată: 1) constatarea

încălcării dreptului la muncă a reclamantei Anișoara Cimil, medic și șef secție nr. 3

”Reabilitarea funcțională în ortopedie și traumatologie” a IMSP Spitalul Clinic de

Traumatologie și Ortopedie de către angajatorul IMSP Spitalul Clinic de

Traumatologie și Ortopedie prin faptul emiterii și punerii în aplicare a ordinului nr.

75 din 29.05.2019; 2) repararea de către IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și

Ortopedie a prejudiciului moral, cauzat angajatei Anișoara Cimil ca urmare a

suspendării ilegale a dreptului de practicare a activității de medic și șef secție nr. 3

a IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie în mărime de 1 (unu) leu; 3)

constatarea nulității ordinului nr. 95-p din 21.06.2019 ”Cu privire la concedierea

disciplinară a salariatei Anișoara Cimil în temeiul art. 86 alin. (1) lit. g) din Codul

muncii”, emis de către IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie; 4)

restabilirea reclamantei Anișoara Cimil în funcția de medic și șef secție nr. 3

”Reabilitarea funcțională în ortopedie și traumatologie” a IMSP Spitalul Clinic de

Traumatologie și Ortopedie; 5) încasarea din contul IMSP Spitalul Clinic de

Traumatologie și Ortopedie în beneficiul reclamantei Anișoara Cimil a salariului

neachitat (reieșind din salariul mediu lunar brut) pentru perioada suspendării,

cuprinsă între 29 mai 2019-16 iulie 2019, în sumă de 8 725 (opt mii șapte sute

douăzeci și cinci) lei; 6) încasarea din contul IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie

și Ortopedie în beneficiul reclamantei Anișoara Cimil a salariului (reieșind din

salariul mediu lunar brut) pentru absență forțată de la serviciu, cuprinsă perioada 16

iulie 2019 – 18 martie 2020, în sumă de 46 049 (patruzeci și șase mii patruzeci și

nouă) lei; 7) repararea de către IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie

a prejudiciului moral, cauzat angajatei Anișoara Cimil ca urmare a concedierii

ilegale din funcția de medic și șef secție nr. 3 a IMSP Spitalul Clinic de

Traumatologie și Ortopedie în mărime de 1 (unu) leu. Totodată, a solicitat

dispunerea executării imediate în hotărârii judecătorești în partea restabilirii în

funcția de medic și șef secție nr. 3 ”Reabilitarea funcțională în ortopedie și

traumatologie” a IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie și încasarea

unui salariu mediu lunar brut în mărime de 5 700 (cinci mii șapte sute) lei.

Prin hotărârea din 10 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) cererea

de chemare în judecată înaintată de Anișoara Cimil împotriva IMSP Spitalul Clinic

Traumatologie și Ortopedie cu privire la constatarea încălcării dreptului la muncă,

restabilirea la locul de muncă urmare a eliberării nelegitime și repararea

prejudiciului material și moral a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a respinge acțiunea prima instanță, criticând afirmațiile reclamantei, a

reținut că, atât ordinul de dispunere a efectuării anchetei de serviciu, cât și ordinul

de suspendare a contractului individual de muncă au fost emise în aceeași zi – 29

mai 2019. Faptul că ordinul prin care a fost dispusă organizarea anchetei de serviciu

are un număr ulterior (nr. 77) ordinului de suspendare a contractului individual de

3

muncă (nr. 75) nu reprezintă un aspect care ar demonstra caracterul pretins ilegal al

ordinului de suspendare. Atribuirea unui număr sau altul unui act este o chestiune de

ordin tehnic care nu este de natură să afecteze valabilitatea actului în sine.

La fel la acest capitol, instanța a observat că ordinul nr. 75 din 29 mai 2019 al

IMSP Spitalului Clinic Traumatologie și Ortopedie, conține temeiul juridic al

suspendării contractului de muncă – art. 78 alin. (2) lit. a) din Codul muncii. În

același timp, ordinul de suspendare nu poate să conțină datele privind gravitatea

faptei. Acest lucru nu este posibil, deoarece este încă incert faptul dacă persoana a

comis sau nu o abatere disciplinară la această etapă. În urma efectuării anchetei de

serviciu se va putea constata fapta și gravitatea acesteia. Mai mult, Codul muncii nu

cere ca în ordinul de suspendare să se regăsească referințe la gravitatea faptei comise

de salariat și care ar justifica necesitatea organizării anchetei de serviciu. În această

privință, argumentul reclamantei a fost apreciat ca lipsit de orice suport normativ și

rațional.

Cu privire la pretinsa blocare în sistemul de evidență a pacienților și de

interzicere a accesului la biroul de serviciu, instanța a relevat că dispozițiile legale

privind suspendarea din funcție pot avea un caracter necesar atunci când sunt

determinate de situații cu caracter temporar care fac imposibilă exercitarea funcției.

De fapt, suspendarea din funcție ar putea fi dictată de necesitatea de a asigura

protecția instituției față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii

consecințelor periculoase ale faptei.

În privința concedierii reclamantei, prima instanță a menționat că, în ordinul nr.

95-p din 21 iunie 2019 s-au reținut mai multe abateri disciplinare, și anume că:

reclamanta a demonstrat în activitatea sa promovarea unui management defectuos și

un comportament manifestat prin defăimarea colegilor în prezența pacienților, a

personalului sanitar și a altor persoane, precum și folosirea unor expresii în scopul

de a compromite încredere în asistentele medicale din cadrul secției. Acest

comportament constituie o încălcare a regulilor etice și deontologice (art. 80, 81 din

Codul deontologic al lucrătorului medical și al farmacistului); nu a asigurat

transparență în activitatea secției, creând situații de confuzie referitor la graficul de

muncă al personalului medical; nu a fixat în documentația medicală a pacientei

învoirea/plecarea acesteia din secție. Pacienta Sîli Maria a lipsit nemotivat din secție

la în intervalul de timp cuprins între 01 iunie 2019 – 02 iunie 2019; a menținut un

climat stresant în cadrul secției în privința lucrătorilor medicali prin amenințări de a

scrie cereri de eliberare din funcție, în caz contrar, le va crea probleme în cadrul

USFM „Nicolae Testemițeanu”.

Toate abaterile disciplinare care au stat la baza emiterii ordinului de concediere

a reclamantei, a fost redate în procesul-verbal al Comisiei de anchetă nr.3 din 18

iunie 2019, precum și în procesul-verbal nr. 3 din 19 iunie 2019 al ședinței

Comitetului de Bioetică a IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie.

La emiterea ordinului de concediere s-a avut în vedere faptul că reclamanta nu

4

era la prima abatere disciplinară. Astfel, prin Ordinul nr. 93 din 10 august 2018 al

IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, reclamantei i-a fost aplicată

sancțiunea disciplinară – avertisment. De asemenea, prin Ordinul nr. 74 din 27 mai

2019 al IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, reclamantei i-a fost

aplicată sancțiunea disciplinară – mustrare aspră.

Prima instanță a observat că, cele imputate reclamantei nu au fost negate nici

măcar în cerere de chemare în judecată. În schimb, atât reclamanta, cât și

reprezentantul acesteia au invocat aspecte procedurale. Astfel, instanța a menționat

că, din punct de vedere a garanțiilor procedurale, constatarea abaterilor disciplinare

ale reclamantei a avut loc în cadrul unei anchete de serviciu, în cadrul căreia, potrivit

declarațiilor martorilor audiați în cadrul dezbaterilor judiciare, Anișoara Cimil a avut

posibilitate să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere

comisiei împuternicite să realizeze ancheta de serviciu toate probele și motivațiile

pe care le consideră necesare.

În fine, prima instanță respingând succesiv criticile reclamantei, nu a constatat

vreun temei de nulitate a ordinului nr. 95-p din 21 iunie 2019 cu privire la

concedierea salariatei Anișoara Cimil și a respins această pretenție, cât și celelalte

pretenții subsecvente.

Prin decizia din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis

apelul declarat de către Anișoara Cimil, casată hotărârea din 10 iunie 2020 a

Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a

fost admisă în modul formulat.

În motivarea soluției de admitere a acțiunii, instanța de apel a reținut că, soluția

dată de instanța ierarhic inferioară este greșită, iar acest fapt se datorează, în

principal, desconsiderării prevederilor art. 89 alin. (2) din Codul muncii, potrivit

căruia legiuitorul a stabilit în mod expres o excepție de la regula generală cu privire

la repartizarea sarcinii de probațiune, astfel încât în speța dedusă judecății

angajatorul este acela care urmează să dovedească legalitatea ordinelor contestate de

salariat.

Cu referire la fondul cauzei, ținând cont de ordinea succesivă a pretențiilor din

acțiune, instanța de apel a menționat că, organizarea anchetei de serviciu nu este un

drept absolut și nelimitat al angajatorului și nu poate fi exercitat de acesta fără a

justifica temeinicia rezultată din gravitatea pretinsei abateri disciplinare. Iar, pe cale

de consecință, contractul individual de muncă poate fi suspendat, potrivit art. 78 alin.

(2) lit. a) din Codul muncii, doar în cazul și pe durata anchetei se serviciu, efectuate

exclusiv în condițiile legii.

În viziunea instanței de apel, ordinul nr. 77 din 29 mai 2019 ”Cu privire la

efectuarea anchetei de serviciu” nu conține mențiuni cu privire la gravitatea pretinsei

abateri comise de salariatul Anișoara Cimil și impactul acestei abateri asupra

funcționării normale a instituției, iar conținutul său nu denotă o justificare obiectivă

și rezonabilă în vederea organizării anchetei de serviciu. Astfel, nici suspendarea

5

contractului individual de muncă nu poate fi reținută ca fiind justificată în situația

unei organizări defectuoase a anchetei de serviciu.

Instanța de apel a apreciat critic concluzia primei instanțe potrivit căreia

”funcția de șef de secție (menționată în ordinul de suspendare) presupunea și o

încărcătură de activitate ce ține de curarea pacienților, iar reclamanta nu putea să se

aștepte în mod rezonabil să-și continue activitatea de medic pe perioada suspendării

contractului și a desfășurării anchetei de serviciu, or, funcțiile de medic conform

statelor de personal pe secție erau ocupate. Respectiv, în această perioadă reclamanta

nu putea să-și continue activitatea de medic, or această funcție era prestată în virtutea

funcției de șef de secție. Această concluzie decurge în mod logic din conexiunea

activității de medic cu cea de șef de secție”.

Reținând probatoriul livrat de părți, instanța de apel a menționat că, Anișoara

Cimil deținea două funcții distincte: de medic și șef de secție, iar o pretinsă

suspendare din funcția de șef de secție, nu determina în mod implicit și suspendarea

din funcția de medic. Angajatorul în persoana IMSP Spitalul Clinic de

Traumatologie și Ortopedie a recurs însă la deconectarea apelantei de la sistemul de

evidență a pacienților și la sigilarea biroului în care aceasta activa.

Cu privire la concedierea reclamantei, instanța de apel a reiterat că, la

concedierea salariatului din motivul încălcării repetate a obligațiilor de muncă, dacă

instanța va constata că sancțiunea disciplinară a fost aplicată cu încălcarea legislației,

această concluzie urmează a fi motivată în hotărâre. Urmează a fi motivată și

concluzia instanței privind corectitudinea sancțiunii aplicate anterior, indiferent dacă

aceasta a fost sau nu contestată de salariat. Aceasta înseamnă că instanța de judecată

urmează să verifice legalitatea nu doar a ordinului nr. 95-p din 21iunie 2019, dar și

a ordinelor nr. 93 din 10 august 2018 și nr. 74 din 27 mai 2019.

Astfel, instanța de apel a menționat că prin ordinul nr. 93 din 10 august 2018

”Cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare” apelanta Anișoara Cimil a fost

sancționată disciplinar cu avertisment pentru o pretinsă completare defectuoasă a

fișei medicale unei pacientei. Totuși, potrivit materialelor cauzei, în perioada în care

a fost comisă pretinsa abatere disciplinară, Anișoara Cimil se afla în concediu, iar

foaia de prescripții medicale (formularul nr. 003/e) a pacientei la rubricile care

conțin corectări a fost completată de medicul curant Lilian Zavidei, și nu de

reclamantă. Instanța de apel a apreciat că sancțiunea disciplinară, în acest caz, a fost

aplicată mod nefondat și ilegal.

Referitor la ordinul nr. 74 din 27 mai 2019 ”Cu privire la aplicarea sancțiunii

disciplinare”, a fost reținut că, în temeiul acestuia, Anișoara Cimil a fost sancționată

disciplinar cu mustrare aspră pentru o pretinsă abatere disciplinară constând în ne-

întreprinderea măsurilor în vederea asigurării secției cu medicamente de prim ajutor

în caz de șoc anafilactic.

La caz, IMSP Spitalul Clinic Traumatologie și Ortopedie nu a demonstrat cu

probe pertinente că pretinsa abatere a avut loc în genere, în situația în care din

6

declarațiile martorului Cristina Baroncea și notele explicative oferite de angajații

IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, rezultă înlocuirea

medicamentelor din trusa ”antișoc” cu medicamente analogice, conținând aceleași

substanțe active. Totodată, în ziua constatării presupusei abateri disciplinare

reclamanta se afla în concediu.

Și această sancțiune disciplinară aplicată reclamantei, în viziunea instanței de

apel, a fost aplicată în mod nefondat și ilegal.

În consecință, instanța de apel a concluzionat că, actele preparatorii care au

precedat emiterii ordinului nr. 95-p din 21 iunie 2019 urmează a fi apreciate critic,

iar IMSP Spitalul Clinic Traumatologie și Ortopedie nu a făcut dovada că pretinsele

abateri disciplinare au fost comise în realitate de Anișoara Cimil și că sancțiunea sub

formă de concediere a fost aplicată în mod justificat.

La 22 ianuarie 2021, IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, a

declarat recurs împotriva deciziei din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

solicitând casarea acesteia și menținerea hotărârii primei instanțe.

În susținerea recursului a invocat că, la examinarea cauzei în ordine de apel

instanța nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și a interpretat în mod eronat

legea.

La 15 martie 2021 (prin poștă electronică), Anișoara Cimil, reprezentată de

avocatul Romanaș Marian, a depus o referință la recursul declarat de către IMSP

Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, solicitând considerarea acestuia ca

fiind inadmisibil.

Prin încheierea din 19 mai 2021 a Curții Supreme de Justiție, recursul declarat

de IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie a fost considerat admisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 24

noiembrie 2020, expediată părților la 17 decembrie 2020, fără a se cunoaște cu

certitudine data recepționării de recurentă. Astfel, se constată că recurenta s-a

conformat prevederilor legale și a declarat recursul împotriva deciziei instanței de

apel, la 22 ianuarie 2021, în termenul stabilit de lege.

În corespundere cu art. 444 al Codului de procedură civilă, recursul s-a

examinat fără înștiințarea participanților la proces. Astfel, Colegiul a decis

inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse în cererile de recurs au

fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței verificarea legalității

hotărârii atacate. Totodată, toate punctele de drept care puteau exista în această cauză

pot fi cercetate și soluționate în mod adecvat pe baza înscrisurilor prezente la dosar.

În plus, recurenta și intimații au avut ocazia să își prezinte poziția în scris și să

răspundă la concluziile părții adverse. (mutatis mutandis, cauza Auza Vilho

Eskelinen și alții vs. Finlanda, hotărârea din 19 aprilie 2007, § 72 – 75)

Subsidiar, în § 26 – 27 ale deciziei Curții Constituționale nr. 95 din 19

7

decembrie 2016 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 444 al Codului

de procedură civilă, Curtea a statuat că în cazul procedurilor care au ca obiect

autorizarea unui apel sau care consacră verificarea unor aspecte de drept, și nu de

fapt, sunt îndeplinite condițiile articolului 6 din Convenție chiar dacă instanța de apel

sau de recurs nu oferă reclamantului posibilitate să se exprime în fața sa, în persoană.

Iar, în esență nu este afectat accesul liber la justiție.

Verificând hotărârea contestată în raport de criticile formulate, în limitele

controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul

declarat de IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie întemeiat și care

urmează a fi admis, casată decizia recurată cu menținerea hotărârii primei instanțe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) al Codului de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să admită recursul,

să caseze decizia instanței de apel și să mențină hotărârea primei instanțe.

Pe parcursul examinării cauzei în fazele procesuale anterioare s-a constatat cu

certitudine că temei pentru adresarea Anișoarei Cimil în instanță a servit faptul

demarării unei anchete de serviciu în privința ei, suspendarea din funcțiile deținute

și ulterior cu concedierea în temeiul art. 86 alin. (1) lit. g) al Codului muncii.

Examinând acțiunea cu privire la constatarea încălcării dreptului la muncă,

anularea ordinului de concediere, încasarea plăților salariale și repararea

prejudiciului moral, prima instanță a ajuns la concluzia despre netemeinicia acesteia

și respins-o, reținând în susținerea concluziei sale că ordinul de concediere a fost

emis în conformitate cu legea, ținându-se cont de faptul că Cimil Anișoara nu era la

prima abatere disciplinară, ordinele de sancționare disciplinară nefiind contestate de

ea. În fond, instanța a reținut că constatarea abaterilor disciplinare a fost făcută în

cadrul unei anchete de serviciu, prerogativă ce aparține angajatorului, în cadrul

căreia reclamantei i-a fost oferit dreptul să formuleze și să susțină toate opiniile în

vederea apărării drepturilor sale, să prezinte probe, posibilități de care Cimil

Anișoara nu s-a folosit.

Totuși, examinând cauza în ordine de apel, Curtea de Apel Chișinău a decis

admiterea acțiunii înaintate de Cimil Anișoara, expunându-se referitor la legalitatea

ordinelor de sancționare disciplinară emise anterior concedierii, iar concluzionând

asupra ilegalității acestora, instanța de apel a anulat ordinul de concediere.

Instanța de recurs atestă că sub acest aspect, decizia instanței de apel este

eronată, iar concluziile instanței sunt bazate pe interpretarea eronată a legii.

Colegiul lărgit evidențiază că deși, aparent, instanța de apel corect a

concluzionat despre necesitatea verificării legalității sancțiunii disciplinare aplicate

anterior, în realitate, a ieșit din limitele acțiunii formulate și din limitele apelului.

În corespundere cu prevederile art. 240 coroborat cu art. 373 al Codului de

procedură civilă, soluțiile instanțelor de judecată trebuie emise în limitele

pretențiilor din acțiune, iar controlul legalității și temeiniciei acestor soluții, în ceea

8

ce privește constatarea circumstanțelor de fapt și aplicarea legii, se efectuează în

limitele indicate de partea care își exercită dreptul de atac.

Cu acest prilej, instanța de recurs consideră necesar de a explica că în cazul

concedierii salariatului din motivul încălcării repetate a obligațiilor de muncă,

instanța urma să verifice dacă la aplicarea repetată a sancțiunii disciplinare

angajatorul a ținut cont de gravitatea abaterii disciplinare comise și de alte

circumstanțe obiective, dacă a fost respectat termenul de aplicare a sancțiunii

disciplinare, dacă concedierea a avut loc cu consultarea prealabilă a organului

sindical ș.a., adică respectarea dispozițiilor art. 206-211 al Codului muncii.

La caz, limitele impuse de legea procesuală au fost extinse de către instanța de

apel și în loc să verifice legalitatea sancțiunii disciplinare aplicate anterior (ordinul

nr. 74 din 27 mai 2019) și nicidecum să extindă controlul legalității și asupra primei

proceduri disciplinare (ordinul nr. 93 din 10 august 2018), mai mult ca atât să se

expună asupra oportunității ambelor ordine de aplicare a sancțiunii disciplinare.

Totodată, Colegiul lărgit, din modul în care a fost expusă concluzia instanței de

apel, atestă că la emiterea soluției la caz, aprecierea probatoriului livrat de părți și

administrat în cadrul dezbaterilor judiciare, a fost una arbitrară. Or, în ipoteza

verificării în exclusivitate a legalității procedurii disciplinare, finalizată prin

emiterea ordinului nr. 74 din 27 mai 2019, instanța de apel avea la dispoziție toate

actele acestei proceduri, prezentate de angajator, și absolut eronat a concluzionat

despre insuficiența probatoriului în susținerea poziției angajatorului.

IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie în calitatea sa de angajator

a prezentat la materialele cauzei un șir de probe pe care le consideră pertinente

poziției sale, iar instanța urma se le supună unei analize la verificarea legalității

ordinului de aplicare a sancțiunii disciplinare. În orice caz, nici un fel de probe nu

au pentru instanță o forță probantă prestabilită fără aprecierea lor.

Așadar, prin depășirea limitelor examinării cauzei, redate mai sus, se constată

că instanța de apel a emis o decizie contrară cadrului legal și care nu poate fi

menținută. Or, prin prisma principiului contradictorialității și egalității în arme,

instanța de apel era obligată să asigure un echilibru just a intereselor ambelor părți

implicate în proces. În esență, motivarea Curții de Apel Chișinău a pus-o într-o

situație de dezavantaj pe IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie față

de adversarul său (a se vedea cauza Donadze vs. Georgia, hotărârea din 7 martie

2006, § 35 – 36).

Constatând toate cele relatate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, conturează o opinie tendențioasă a

instanței de apel de reținere și însușire a argumentelor Anișoarei Cimil, fără a da o

apreciere tuturor probelor în ansamblu, fără a răspunde la toate temeiurile invocate

de părți și în limitele admisibile stabilite exhaustiv de lege, ignorând nemotivat unele

afirmații și situații certe sau cel puțin nemotivând prevalarea unor circumstanțe, pe

care s-a bazat soluția emisă, asupra celorlalte probe existente la dosar.

9

La fel, Colegiul lărgit evidențiază că la rejudecarea cauzei urmează să se facă

o delimitare, prin prisma și în limitele pretențiilor reclamantei Cimil Anișoara cu

privire la constatarea încălcării dreptului la muncă în calitate de medic și în calitate

de șef secție și cu privire la concedierea din ambele funcții deținute, în aplicarea

sancțiunii disciplinare în legătură cu exercitarea profesiei de medic și/sau în legătură

cu exercitarea funcției administrative de șef secție.

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a stabili că erorile judiciare

analizate în speță sunt esențiale și nu pot fi corectate în această fază. Or judecarea

recursului, exercitat conform rigorilor impuse de art. 432 alin. (1) al Codului de

procedură civilă, are caracter devolutiv numai pentru problemele de drept material

și procedural.

În acest caz, art. 442 al Codului de procedură civilă prevede că în ordine de

recurs nu pot fi administrate probe noi, ceea ce consolidează poziția susmenționată.

Așadar, omisiunea instanței de apel de a aprecia toate probele în ansamblu, precum

și de a examina cauza în limitele admisibile de lege, conduce inevitabil la încălcarea

garanțiilor unui proces echitabil, din moment ce poziția expusă de IMSP Spitalul

Clinic de Traumatologie și Ortopedie, într-un mod efectiv, nu a fost analizată.

Prin urmare, ținând cont de faptele din speță, de argumentele părților și de

constatările de mai sus, Colegiul judiciar consideră că a examinat principalele

întrebări juridice puse în cerere și că nu este necesar să se pronunțe separat în privința

motivelor invocate în acțiune.

Acestea, în esență, nu au forță juridică de a influența prezenta soluție pe caz și

pertinența lor va putea fi supusă unei aprecieri juridice la o nouă rejudecare a cauzei

(a se vedea, printre alte autorități, cauzele Kamil Uzun vs. Turcia, hotărâre din 10

mai 2007, § 64; Centrul pentru Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu

vs. România (Marea Cameră), din 17 iulie 2014, § 156).

Astfel, din considerentele arătate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursul declarat, de a casa decizia din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

iar reținând că erorile procedurale admise nu pot fi corectate de instanța de recurs,

cauza urmează a fi remisă la rejudecare, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța urmează să examineze speța în întregime în

cadrul unor proceduri noi, în vederea respectării dreptului părților la un proces

echitabil, în special, cu respectarea limitelor legale și în partea aprecierii juridice a

observațiilor lăsate fără răspuns (a se vedea, spre exemplu impactul considerentelor

instanței de recurs la o nouă reexaminare, cauzele Victor Harovschi vs. Moldova,

hotărâre din 18 noiembrie 2008; Dimitar Yordanov vs. Bulgaria, hotărâre din 06

septembrie 2018, § 52 - 53).

Având în vedere cele expuse și în conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) al

Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

10

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și

Ortopedie.

Se casează decizia din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău emisă în

cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Anișoara Cimil

împotriva IMSP Spitalul Clinic Traumatologie și Ortopedie cu privire la constatarea

încălcării dreptului la muncă, restabilirea la locul de muncă urmare a eliberării

nelegitime și repararea prejudiciului material și moral și se remite cauza spre

rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Ala Cobăneanu

Galina Stratulat

Dumitru Mardari

Iurie Bejenaru

11