Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 30.06.2021
respins

2r-437/21 — privind încasarea datoriei si a cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
30.06.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
privind încasarea datoriei si a cheltuielilor de judecată
Temei legal
Restituirea apelului, depunerea tardivă a apelului, temeiurile repunerii în termen
Citează această cauză
2r-437/21 — privind încasarea datoriei si a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr.2r-437/2021 prima instanță: Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău, (jud. I. Mînăscurtă) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, I. Dutcă, A. Malîi) D E C I Z I E 30 iunie 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de Vrabie Valeriu, reprezentat de avocatul Prisac Alexandru, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Vladigher-Vest” împotriva lui Vrabie Valeriu cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 14 aprilie 2021, prin care a fost respinsă cererea reprezentantului apelantului Vrabie Valeriu, avocatul Prisac Alexandru cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului și a fost restituit ca depus cu omiterea termenului de declarare a apelului, c o n s t a t ă : La 10 august 2015, reprezentantul reclamantului SRL „Vladigher-Vest”, avocatul Staruș Denis a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vrabie Valeriu cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 10 noiembrie 2015, a fost admisă acțiunea integral, a fost încasat de la Vrabie Valeriu în beneficiul SRL „Vladigher-Vest” datoria în sumă de 14 003 de lei, precum și cheltuielile de judecată în sumă de 450 de lei, iar în total suma de 14 453 de lei. La 04 februarie 2021, Vrabie Valeriu, reprezentat de avocatul Prisac Alexandru a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 10 noiembrie 2015, prin care a solicitat repunerea în termen de declarare a apelului, admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi decizii de respingere a acțiunii. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 aprilie 2021, a fost respinsă cererea reprezentantului apelantului Vrabie Valeriu, avocatul Prisac Alexandru cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului împotriva hotărîrii Judecătoriei Ciocana, mun.

Chișinău din 10 noiembrie 2015. A fost restituit, ca depusă cu omiterea termenului de declarare a apelului, iar instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen, cererea de apel declarată de reprezentantul apelantului Vrabie Valeriu, avocatul Prisac Alexandru, împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 10 noiembrie 2015. La 17 aprilie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Vrabie Valeriu, reprezentat de avocatul Prisac Alexandru a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 14 aprilie 2021, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu remiterea cauzei la rejudecare.

În motivarea cererii de recurs a indicat că, nu este de acord cu decizia instanței de apel, invocând că, nu a cunoscut despre hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău din 10 noiembrie 2015, aflând despre existența hotărârii primei instanțe abia la 02 februarie 2021 cînd a primit citația executorului judecătoresc Ion Furdui pentru a participa la întocmirea procesului verbal contravențional în baza art.318 alin.(1) din Codul Contravențional, din motiv că, refuză executarea hotărâri instanței de judecată, iar cu materialele cauzei a făcut cunoștință abia la data de 02 februarie 2021 prin intermediul avocatului Prisac Alexandru. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 14 aprilie 2021. Materialele dosarului atestă că, copia încheierii Curții de Apel Chișinău din 14 aprilie 2021, a fost expediată la adresa electronică a reprezentantului apelantului Vrabie Valeriu, avocatul Prisac Alexandru, alexandruprisac@yahoo.com. (f.d.197) Prin urmare, cererea de recurs depusă la 17 aprilie 2021, se consideră depusă în termenul prevăzut de art.425 din Codul de procedură civilă. Copia cererii de recurs a fost expediat în adresa intimatei SRL „Vladigher-Vest” pentru cunoștință la 16 iunie 2021, conform scrisorii de însoțire. (f.d.65) În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Din materialele cauzei rezultă că, prin încheierea Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 11 august 2015 a fost primită spre examinare cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Vladigher-Vest”, și fixată spre examinare pentru data de 01 octombrie 2015. Prin încheierea din 18 septembrie 2015 a președintelui Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău, a fost dispusă redistribuirea cauzei civile din motiv că judecătorul în 2 procedura căruia se află cauza nominalizată este în concediu de maternitate pe o perioadă nedeterminată.

La data de 18 septembrie 2015, potrivit fișei de repartizare a dosarului, cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Vladigher-Vest”, a fost redistribuită în mod automat – aleatoriu judecătorului Igor Mînăscurtă, astfel fiind fixată spre examinare pentru data de 01 octombrie 2015, ora 09:00, și ulterior pentru data de 10 noiembrie 2015, ora 08:45, în legătură cu necesitatea cu citarea repetată a participanților absenți conform art.105 din Codul de procedură civilă. Potrivit avizului de recepție anexat la materialele cauzei (f.d.27), se confirmă că, la data de 07 octombrie 2015, pârât/apelant Vrabie Valeriu a recepționat citația cu privire la data, ora și locul examinări cauzei.

Așadar Vrabie Valeriu a cunoscut despre existența litigiului în instanța de judecată. De asemenea, din materialele dosarului rezultă că, hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 10 noiembrie 2015, a fost emisă în lipsa pîrîtului Vrabie Valeriu, însă apelantul Vrabie Valeriu a cunoscut despre soluția primei instanțe încă din data de 10 noiembrie 2015, fapt contrasemnat de ultimul că a primit dispozitivul hotărârii.(f.d. 30) La 04 februarie 2021, adică peste termenul legal stabilit de lege, Vrabie Valeriu, reprezentat de avocatul Prisac Alexandru a depus cerere de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 10 noiembrie 2015, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acțiunii ca nefondată, și a solicitat repunerea în termen de declarare a apelului.

(f.d.42) Urmare, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 aprilie 2021, a fost respinsă cererea reprezentantului apelantului Vrabie Valeriu, avocatul Prisac Alexandru cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului împotriva hotărîrii Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 10 noiembrie 2015. A fost restituit, ca depusă cu omiterea termenului de declarare a apelului, iar instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen, cererea de apel declarată de Vrabie Valeriu, reprezentat de avocatul Prisac Alexandru împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun.

Chișinău din 10 noiembrie 2015. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele Codului de procedură civilă, care reglementează acțiunile instanței la faza respectivă a procesului și cu aprecierea completă a tuturor probelor și a circumstanțelor referitoare la termenul de declarare a apelului. Totodată, Colegiul reține că, potrivit avizului de recepție anexat la materialele cauzei (f.d.27), se confirmă că, la data de 07 octombrie 2015, pârât/apelant Vrabie Valeriu a recepționat citația cu privire la data, ora și locul examinări cauzei. Mai mult de atît, Vrabie Valeriu a cunoscut despre soluția hotărîrii contestate la data de 10 noiembrie 2015, fapt contrasemnat de ultimul că a primit dispozitivul hotărîrii din 10 noiembrie 2015. (f.d.

30) În conformitate cu art. 113 din Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. 3 Actele cauzei denotă faptul că, dispozitivul hotărârii primei instanțe a fost pronunțat la 10 noiembrie 2015. Astfel, termenul de declarare a apelului în baza art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii și a început să curgă de la 11 noiembrie 2015, ziua imediat următoare datei pronunțării dispozitivului hotărârii contestate și a expirat la 11 decembrie 2015, inclusiv, însă cererea de apel a fost depusă de către Vrabie Valeriu, reprezentat de avocatul Prisac Alexandru la 04 februarie 2021, adică cu mult peste termenul de 30 de zile.

Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că, cererea de apel a fost depusă de către Vrabie Valeriu, reprezentat de avocatul Prisac Alexandru în afara termenului stabilit de lege. În conformitate cu art. 362 alin. (3) din Codul de procedură civilă, repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art.116. În conformitate cu art. 116 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.

Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documente respective etc.). Astfel, instanța de recurs reiterează că, termenul de declarare a apelului poate fi restabilit dacă persoanele îndreptățite prezintă probe veridice, ce ar confirma imposibilitatea declarării apelului în termen. Or, art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă, într-o manieră certă și clară leagă termenul de 30 de zile de contestare de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dar nu de la data recepționării actului judecătoresc. Mai mult, în conformitate cu art. 102 alin. (41) din Codul de procedură civilă, participanții la proces înștiințați legal o dată nu pot invoca necitarea lor pentru efectuarea actelor de procedură la o dată ulterioară.

În acest context, nu pot constitui drept motiv întemeiat de omitere a termenului de declarare a apelului afirmațiile reprezentantului recurentului precum că nu au știut despre data pronunțării dispozitivului hotărârii primei instanțe. Instanța de recurs mai reține că, acțiunile recurentului privind declararea apelului la 04 februarie 2021 nu constituie decât o ignorare de către acesta a respectării drepturilor și obligațiilor procedurale, în condițiile în care art. 56 alin. (3) și 61 alin.(1) din Codul de procedură civilă obligă părțile să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale.

Or, la caz, se reține că, Vrabie Valeriu, odată ce a fost înștiințat legal despre data, ora și locul examinări cauzei potrivit avizului de recepție anexat la materialele cauzei (f.d.27), a recepționat copia hotărîrii primei instanței din 10 noiembrie 2015 potrivit recipisei anexate la materialele cauzei (f.d.30), a depus cerere cu privire la eliberarea hotărâri motivate la data de 10 noiembrie 2015, a cunoscut despre examinarea cauzei și urma să depună diligența necesară pentru a se informa de mersul dosarului și a depune cererea de apel în termenul stabilit de lege. Astfel, Vrabie Valeriu nu și-a realizat dreptul procedural privind exercitarea căii de atac - apelul în interiorul termenului legal, fapt corect reținut, în esență, de instanța de apel.

4 În consecință, Colegiul reiterează că, instanța de apel corect a ajuns la concluzia de restituire a cererii de apel ca fiind depusă în afara termenului legal. Soluția instanței de apel este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în condițiile când părțile au obligația de a-și exercita drepturile procedurale cu bună credință și în termen. Or, în conformitate cu art. 27 alin.(1) din Codul de procedură civilă, disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanților la proces, în primul rând a părților, de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecății, precum și de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea și mijloacele procedurale de apărare.

În consecință, Colegiul consideră că, argumentele invocate în cererea de recurs, indică direct la nerespectarea de către apelantul-recurent a drepturilor sale procedurale și eschivarea de la îndeplinirea actelor de procedură, în măsura stabilită de normele de drept procedural și nu pot fi acceptate de către instanța de recurs în vederea casării actului judecătoresc contestat. Din considerentele enunțate și având în vedere faptul că, încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Vrabie Valeriu, reprezentat de avocatul Prisac Alexandru. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 aprilie 2021, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Vladigher-Vest” împotriva lui Vrabie Valeriu cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-10-06
0,95
2r-620/21 — incasarea datoriei
Dosarul nr.2r-620/2021 prima instanţă: Judecătoria Orhei, sediul Rezina (jud: I. Parii) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: M. Anton, V. Cotorobai, I. Secrieru) DECIZIE 06 octombrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial ş
CSJ 2021-06-30
0,95
2r-374/21 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r–374/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. A. Ojoga) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, (jud. M. Anton, I. Secrieru, V. Cotorobai) Î N C H E I E R E 30 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2021-03-10
0,94
2r-201/21 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-201/21 Prima instanţă : Judecătoria Orhei, sediul Rezina (jud. I. Parii) Instanța de apel : Curtea de Apel Chișinău ( jud. : M. Anton, V. Cotorobai, R. Pulbere ) D E C I Z I E 10 martie 2021 mun. Chişinău Colegiul Civil, Come
CSJ 2021-12-15
0,94
2r-753/21 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-753/21 Instanța de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, judecător – E. Silivestru Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – M. Anton, A. Panov, I. Secrieru D E C I Z I E 15 decembrie 2021 mun. Chişinău Col
CSJ 2021-10-13
0,94
2ra-1469/21 — cu privire la încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ra-1469/2021 prima instanţă: Judecătoria Bălți, sediul Fălești (jud. O. Ciumaș) instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. Iu. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu) ÎNCHEIERE 13 octombrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă