Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 23.06.2021
inadmisibil

3r-158/21 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
23.06.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
temeiurile recursului
Citează această cauză
3r-158/21 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3r-158/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. Paniș Alexei ) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, N. Veronica, A. Pahapol) Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, I. Muruianu, V. Negru) DECIZIE 23 iunie 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului,judecătorul Tamara Chișca – Doneva Judecătorii Victor Burduh Nicolae Craiu examinând recursul depus de Arnăut Nicu, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată înaintată de Arnăut Nicu împotriva Serviciului Fiscal de Stat și Direcției Generale de Administrare fiscală Centru cu privire la anularea actelor administrative, împotriva încheierii din 04 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Arnăut Nicu împotriva deciziei din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: La 18 martie 2019, Arnăut Nicu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Fiscal de Stat și Direcției Generale Administrare Fiscală Centru cu privire la anularea Deciziei nr. 318/122/PF din 28 noiembrie 2018 privind inițierea controlului fiscal în privința reclamantului, a raportului de verificare fiscală prealabilă nr. 26/4-22- 12-474 din 23 noiembrie 2018, a procesului-verbal de înștiințare privind inițierea controlului fiscal al persoanei fizice prin metode indirecte de estimare a venitului impozabil din 07 decembrie 2018 și a Deciziei nr. 35 din 31 ianuarie 2019. La aceeași dată, ca anexă la cererea sa de chemare în judecată,

Arnăut Nicu a depus o cerere de repunere în termen, prin care acesta a solicitat repunerea în termenul de depunere a cererii de chemare în judecată, în cazul în care instanța va considera că reclamantul (revizuentul) a omis termenul de depunere a acesteia. Prin încheierea din 25 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a respins cererea de asigurare a acțiunii, ca neîntemiată. Prin încheierea din 12 iunie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a respins ca neîntemeiată cererea de repunere în termen și s-a declarat inadmisibilă cererea de chemare în judecată depusă de Arnăut Nicu împotriva Serviciului Fiscal de Stat, Direcției Generală Administrare Fiscală Centru cu privire la anularea actelor administrative.

Nefiind de acord cu încheierea instanței de fond, la 26 iunie 2019, în interiorul termenului prevăzut de art. 232 Codul administrativ, Arnăut Nicu a depus recurs, solicitând casarea actului judecătoresc contestat, cu restituirea cauzei la rejudecare în prima instanță. Prin decizia din 31 octombrie 2019 a Curții de apel Chișinău, a fost respins recursul declarat de Arnăut Nicu și s-a menținut încheierea din 12 iunie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. La 04 februarie 2020, Arnăut Nicu a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea integrală a deciziei și emiterea unei noi decizii prin care să fie casată încheierea din 12 iunie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu restituirea cauzei la rejudecare în prima instanță.

Prin Încheierea din 04 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins cererea de revizuire depusă de Arnăut Nicu împotriva deciziei din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău. La 19 martie 2021, Arnăut Nicu a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 04 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitînd casarea acesteia cu emiterea unei noi decizii privind admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și a încheierii din 12 iunie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu restituirea cauzei la rejudecare în prima instanță. În motivarea recursului, recurentul a indicat dezacordul cu încheierea din 04 martie 2021 a Curții de Apei Chișinău, pe care o consideră neîntemeiată și pasibilă de a fi casată.

Recurentul susține că, Curtea de Apel Chișinău eronat a constatat că cererea de revizuire nu se încadrează în temeiul prevăzut la art. 449 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă. În acest sens, recurentul a menționat că prin decizia din 16 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a anulat încheierea din 12 iunie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și s-a adoptat o nouă încheiere prin care s-a admis cererea reclamantului Arnăut Nicu privind asigurarea acțiunii. Astfel, aceasta constituie o circumstanță nouă și esențială, ce nu le era cunoscută la emiterea deciziei din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău. La fel, a invocat încălcarea art. 6 CEDO, prin faptul că poziția părților implicate în proces, nu a fost auzită, iar hotărârile adoptate sunt nemotivate.

Recurentul a menționat că, analizând starea de fapt și de drept stabilită la examinarea apelului și raportând-o la normele de drept aplicabile cauzei, precum și la jurisprudența CEDO, a constatat că instanța de recurs nu a cuprins întregul spectru de măsuri procesuale necesare examinării complete și multilaterale a cauzei, efectuând verificarea selectivă, superficială, incompletă. La 09 aprilie 2021 în adresa Serviciului Fiscal de Stat a fost expediată copia recursului depus de Arnăut Nicu, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței. La 08 iunie 2021, Serviciul Fiscal de Stat a depus referință asupra recursului depus de Arnăut Nicu, solicitând respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat.

Examinând recursul depus, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi declarat inadmisibil. În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente. În corespundere cu art. 243 alin. (1) lit. a) Cod administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: declară recursul inadmisibil. Iar în temeiul art. 195 Cod administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedură civilă, cu excepția art. 169-171.

La rândul său, prevederile art. 446 alin. (2) Cod de procedură civilă stipulează că, încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. Completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că încheierea din 04 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău, contestată de Arnăut Nicu, nu se supune niciunei căi de atac. Or, în speță, decizia din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a cărei revizuire a fost solicitată, a fost emisă în privința încheierii din 12 iunie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, care nu se referă la fondul cauzei și respectiv, în acest caz încheierea de inadmisibilitate a revizuirii nu se supune niciunei căi de atac.

Totodată, se notează deși dispozitivul încheierii contestate prevede posibilitatea contestării cu recurs, aceasta nu poate constitui temei pentru depunerea recursului, în situația în care, legislația în vigoare nu prevede o astfel de cale de atac pentru asemenea încheieri. Din interpretarea coroborată a prevederilor legale sus-menționate și a circumstanțelor cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reține că încheierea din 04 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău nu poate fi contestată cu recurs, fapt care prin prisma art. 243 alin. (1) lit. a) Cod administrativ atrage inadmisibilitatea cererii de recurs. Din considerentele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara recursul depus de către Arnăut Nicu, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 195, 243 alin. (1) lit. a), art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se declară inadmisibil recursul depus de către Arnăut Nicu împotriva încheierii din 04 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău. Decizia este irevocabilă. Președintele completului, Judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Victor Burduh Nicolae Craiu

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-07-21
0,96
3ra-590/21 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-518/21 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (jud. M. Grandrabur) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Bostan, V. Negru, I. Muruianu) Î N C H E I E R E 21 iulie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2022-07-13
0,96
3ra-191/22 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-191/22 2-20030569-01-3ra-18022022 Prima instanța: Judecătoria Chișinău, sediul Rîşcani (jud: V. Chisiliţa) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Clima, E. Palanciuc) DECIZIE 13 iulie 2022 mun. Chiși
CSJ 2021-11-17
0,96
3ra-1049/21 — contestarea actelor administrative
Dosarul nr. 3ra-1049/21 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: G. Ciobanu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, V. Negru, G. Dașchevici) D E C I Z I E 17 noiembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil,
CSJ 2021-06-30
0,95
3ra-341/21 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-341/21 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: D. Tricolici) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V. Clima, M. Guzun, Gr. Dașchevici) Î N C H E I E R E 30 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil
CSJ 2021-03-24
0,95
3ra-29/21 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-29/21 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: V. Ciumac) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Guzun, G. Dașchevici, V.Clima) D E C I Z I E 24 martie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comerci
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă