2ra-331/21 — repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executare în termen rezonabil

2ra-331/21 — repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executare în termen rezonabil (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-331/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. A. Mardari)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov. I.Țurcan, L. Pruteanu)

DECIZIE

09 iunie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Mariana Pitic

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Andrei Zagoreanu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Zagoreanu

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Primăriei municipiului

Chișinău, Consiliului municipal Chișinău, intervenienți accesorii executorii

judecătorești Dumitru Manole, Igor Doroftei și Oleg Ungureanu cu privire la

constatarea faptului încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești, repararea prejudiciului material și moral,

împotriva deciziei din 13 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 20 august 2019, Andrei Zagoreanu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Primăriei municipiului

Chișinău, Consiliului municipal Chișinău, intervenient accesoriu executorul

judecătoresc Dumitru Manole, solicitând constatarea încălcării art. 6 § 1 din

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, art. 1 al Protocolului nr.1

la Convenție, exprimat prin încălcarea dreptului la executare în termen rezonabil a

hotărârii nr. 3-1152/10 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Chișinău și încălcarea

dreptului la protecția proprietății, încasarea de la bugetul de stat prin intermediul

Ministerului Justiției al Republicii Moldova a prejudiciului material cauzat ca

urmare a neexecutării hotărârii judecătorești în sumă de 24000, 00 lei pentru

perioada 01 februarie 2019-31 iulie 2019 cu titlu de cheltuieli pentru închirierea

spațiului locativ, încasarea de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului

Justiției al Republicii Moldova a prejudiciului moral în mărime de 300 de euro,

echivalentul în valută națională, pentru perioada de 6 luni de neexecutare 01

februarie 2019-31 iulie 2019.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că, la data de 16 februarie 2010

Curtea de Apel Chișinău a admis cererea de chemare în judecată depusă și a obligat

Consiliul mun. Chișinău să-l asigure cu spațiu locativ. Prin încheierea din 09 aprilie

2010 executorul judecătoresc Oleg Ungureanu a dispus primirea spre executare și

intentarea procedurii de executare și a propus Consiliului și Primăriei mun. Chișinău

1

de a executa în termen de 15 zile cerințele documentului executoriu. Ulterior,

procedura de executare a fost strămutată executorului judecătoresc Dumitru Manole,

în baza actului de preluare a procedurii executorii. Astfel, în pofida existenței mai

multor hotărâri judecătorești irevocabile emise în temeiul Legii nr. 87 din 2011, titlul

executoriu rămâne neexecutat, prin ce i se încalcă în continuu drepturile recunoscute

și garantate. Or, acțiunile și inacțiunile în mod direct îi cauzează prejudiciu de ordin

material exprimat prin închirierea spațiului locativ și prejudiciu moral ca urmare a

stării de stres și nervi față de atitudinea și tratamentul autorităților față de el și

drepturile sale garantate.

Cu referire la prejudiciul moral, a menționat că, mecanismul instituit de

autorități prin Legea nr 87 din 2011 s-a constatat a fi un remediu neefectiv și

neeficient, dimpotrivă contribuie la tergiversarea executării hotărârilor judecătorești.

Astfel, neluarea măsurilor în vederea neadmiterii încălcării în continuu a dreptului

recunoscut, îi cauzează suferințe morale lui personal, precum și membrilor familiei

sale. Subiectul „spațiul locativ” este unul neconsumat care îi cauzează stres și situații

tensionate în familie, nemaivorbind de insuficiența mijloacelor bănești pentru

achitarea chiriei, în situația în care are și doi copii minori la întreținere.

Conform jurisprudenței CtEDO și Recomandării nr. 6 a Curții Supreme de

Justiție, mărimea prejudiciului moral pentru 12 luni de întârziere este de aproximativ

600 de euro și 300 de euro pentru fiecare perioadă următoare de 6 luni. Astfel, suma

de 300 de euro reprezintă o satisfacție echitabilă a prejudiciului moral pentru

perioada 01 februarie 2019-31 iulie 2019.

În ceea ce vizează prejudiciul material, reclamatul a motivat prin faptul că lipsa

spațiului locativ l-a determinat să închirieze locuință în mun. Chișinău la prețurile

de piață. În acest sens, la 31 iulie 2018 a încheiat un contract de locațiune a unui

apartament cu 2 odăi, fiind înregistrat la Direcția Deservire Fiscală Rîșcani, conform

cărui plata lunară pentru chirie constituie 4000 de lei. Respectiv prejudiciul material

pentru perioada 01 februarie 2019-31 iulie 2019 reprezintă suma de 24000 de lei.

Prin încheierea protocolară din 27 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru, au fost atrași în proces în calitate de intervenienți accesorii executorii

judecătorești Igor Doroftei și Oleg Ungureanu.

Prin hotărârea din 17 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Andrei

Zagoreanu împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la

constatarea faptului încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești, încasarea prejudiciului material și moral.

Prin decizia din 13 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a respins, din

lipsă de temei, apelul declarat de către Andrei Zagoreanu și s-a menținut hotărârea

din 17 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

La 04 ianuarie 2021, Andrei Zagoreanu și suplimentar la 02 martie 2021, prin

intermediul avocatului Alexandru Savva, a depus cerere de recurs împotriva deciziei

din 13 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea integrală a

recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu emiterea

unei noi hotărâri de admitere integrală a cererii de chemare în judecată, precum și

compensarea cheltuielilor de asistență juridică suportate în instanța de apel.

În motivarea recursului s-a invocat că soluția instanțelor ierarhic inferioare este

eronată, adoptată cu încălcarea normelor de drept material care afectează legalitatea

2

deciziei contestate și însuși conținutul unui proces echitabil. În calitate de temei

pentru casarea deciziei, a indicat interpretarea în mod eronat a legii, ca urmare fiind

aplicate eronat normele de drept material, precum și aprecierea arbitrară a probelor

de către instanța de apel.

Suplimentar a indicat că, procesele ce vizează repararea prejudiciilor cauzate

prin neexecutarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătorești identifică un

standard aplicat de instanțele naționale, iar printre argumente și motivele instanței

se regăsesc următoarele aspecte: dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești

constituie parte integrantă a dreptului de acces la justiție; existența unei hotărîri

judecătorești definitive și irevocabile; procedura de executare silită este pe rol și nu

este încetată; legătura cauzală dintre prejudiciul pretins și neexecutarea hotărârii

judecătorești; elementele ce caracterizează complexitatea cauzei, rolul părților, miza

și interesul creditorului; existența actelor confirmative și autentice privind

suportarea prejudiciului material invocat (contractul de locațiune, înregistrarea

contractului la autoritatea fiscală, achitarea impozitelor aferente dării în locațiune);

aplicarea Legii nr. 87/2011 în coroborare cu jurisprudența CEDO, Recomandarea

CSJ nr. 6.

Recurentul a opinat că prin neîntreprinderea măsurilor efective și necesare

pentru executarea hotărârii judecătorești, autoritățile l-au împiedicat de a beneficia

și/sau a se folosi de creanța obținută prin hotărâre judecătorească. Chestiunile cu

care se confruntă el și membrii familiei lui constau în lipsa de certitudine cu privire

la momentul concret la care va fi eventual executată hotărârea Curții de Apel din 19

martie 2010, fapt ce generează stări de frustrare și de stres continuu, lipsa de

siguranță. În contextul CEDO continuă să fie cu statut de „victimă”. Până în prezent

documentul executoriu rămâne neexecutat, fapt prin care în continuare i se încalcă

drepturile recunoscute și garantate, inacțiuni prin care în mod direct și continuu îi

sunt cauzate prejudicii de ordin material exprimate prin, necesitatea continuării

închirierii spațiului locativ - ca urmare directă a neexecutării documentului

executoriu prezentat spre executare, precum și moral manifestat prin stare de stres

și frustrare față de atitudinea și tratamentul autorităților față de el, ca persoană, și

față de dreptul său recunoscut și garantat. Or, autoritățile pârâte au o obligație legală

de a pune capăt încălcării și de a repara consecințele, astfel încât să restabilească, cât

este posibil, dreptul astfel încălcat.

De asemenea, a considerat că, la nivel național nu există un recurs efectiv care

ar stopa încălcarea dreptului, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor art. 13 din

Convenție. În acest sens, a evidențiat că potrivit hotărîrilor judecătorești pronunțate

până în prezent, s-a soluționat/dispus recuperarea prejudiciilor materiale și morale

până la data de 31 iulie 2018, iar prin prezenta cerere a solicitat repararea

prejudiciului material și moral pentru perioada 01 februarie 2019-31 iulie 2019.

Recurentul a susținut că, concluziile și argumentele instanței de apel, prin care

se face trimite la locuințele de serviciu de, sunt absolut eronate și neaplicabile speței,

or, în acest sens există o hotărâre judecătorească emisă care urmează a fi executată

și nu interpretată și identificate noi circumstanțe formaliste, doar cu scopul pentru a

nu fi executată. Atunci când există o jurisprudența bine stabilită, adică jurisprudența

constantă privitoare la interpretarea sau aplicarea unor dispoziții legale, aceasta

trebuie urmată în cauze viitoare.

Aprecierea instanței de apel, potrivit căreia aceasta explică și interpretează că

3

urmează a fi asigurat cu locuință de serviciu în temeiul unui nou cadru legal, iar la

materialele cauzei lipsesc probe ce ar dovedi întrunirea condițiilor legale pentru

beneficierea de spațiu locativ de serviciu, este o dovadă evidentă că instanța de apel

și-a depășit limitele de examinare a cererii de apel.

Astfel, a pretins că instanțele ierarhic inferioare au încălcat principiul securității

raporturilor juridice prin faptul că a aplicat neuniform jurisprudența națională, au

adoptat o soluție contradictorie în probleme/chestiuni legale similare, contrar

hotărîrilor CEDO Beian vs. România (§ 38, 39, 40), Marin Stănciulescu vs. Romania

(§ 13, 14, 18, 19) 12.334/03, Ștefănică și alții vs. România (§ 24, 25) 38.155/02.

Or, în cauza anterioară, soldată cu emiterea deciziei Curții de Apel Chișinău nr.

2a-2512/19 din 08 octombrie 2019, acelaș judecător raportor, a respins argumentele

reprezentanților Ministerului Justiției cu referire la Hotărârea Guvernului nr.646 din

10 iulie 2018. Din data emiterii menționate, legislația națională, nu a suferit

modificări în domeniul vizat, astfel încât, nu este clar din care motive și considerente

instanța a respins acțiunea formulată anume cu referire la Hotărârea Guvernului nr.

646 din 10 iulie 2018, ceea ce constituie prin sine, o încălcare a principiului

securității raporturilor juridice. În opinia sa, prin decizia instanței de apel din 13

octombrie 2020 față de el s-au aplicat dublele standarde, circumstanță pe care o

consideră ilegală.

Copia recursului declarat a fost expediată în adresa intimatului Ministerul

Justiției al Republicii Moldova prin scrisoarea de însoțire datată cu 26 ianuarie 2021

(f.d.210) și a fost recepționată conform avizului de recepție (f.d.211).

La 02 martie 2021 în adresa intimaților a fost expediată și copia suplimentului

la recurs (f.d.224) și a fost recepționată la 05 martie 2021 și 09 martie 2021, conform

avizelor de recepție (f.d.229-234).

Referințe la cererea de recurs, în temeiul art. 439 alin.(2) Cod de procedură

civilă, până la data judecării cauzei în ordine de recurs, nu au parvenit.

În conformitate cu prevederile art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Decizia instanței de apel a fost adoptată la 13 octombrie 2020, iar cererea de

recurs a fost depusă la 04 ianuarie 2021.

Materialele cauzei atestă expedierea copiei deciziei integrale către participanții

la proces la 25 noiembrie 2020, conform scrisorii de însoțire (f.d.201). Din textul

recursului se identifică că recurentul a luat cunoștință de decizia contestată la 10

decembrie 2020. Astfel, recursul este declarat în termen.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Prin încheierea din 24 martie 2021 a Curții Supreme de Justiție completul din

3 judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond de

un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără

a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

4

Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și

procedural aplicabile la soluționarea litigiului dedus judecății, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va

admite recursul declarat de Andrei Zagoreanu și va casa integral decizia instanței de

apel și hotărârea primei instanței cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere

parțială a acțiunii, iar în rest va respinge acțiunea, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanța, după ce

judecă recursul, este în drept: b) să admită recursul și să caseze integral sau parțial

decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, pronunțând o nouă hotărâre.

În temeiul art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Alineatul (2) al aceluiași articol stipulează că se consideră că normele de drept

material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească:

c) a interpretat în mod eronat legea.

În sensul art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor încălcări

decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul

și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Pornind de la faptul că în sistemul legislației noastre procesuale, instanța de

judecată este obligată să soluționeze procesul limitându-se la obiectul acestui în

sensul formulat prin acțiune și, după caz, concretizat de către partea reclamantă,

subsecvent, instanța de recurs se află în situația de a verifica dacă la caz a fost

îndeplinită condiția unei examinări efective și a oferit un răspuns specific și explicit

mijloacelor hotărâtoare pentru rezultatul procesului, a examinat toate pretențiile și

argumentele înaintate (a se vedea, în contrast, Lebedinschi vs Moldova, 16 iunie

2015, parag. 31, 35 – 36; Nichifor vs Moldova, 20 septembrie 2016, parag. 29 – 31).

Inițial, Colegiul reține că, pentru a verifica legalitatea deciziei contestate, fără

a administra noi dovezi, va recurge la recapitularea esenței litigiului dedus judecății.

În rezultatul admiterii acțiunii înaintate de către Andrei Zagoreanu, prin

hotărârea din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Chișinău, a fost obligat Consiliul

municipal Chișinău de a-i repartiza lui Andrei Zagoreanu împreună cu membrii

familiei spațiu locativ conform art. 35 al Legii nr. 416 din 18 decembrie 1990 cu

privire la poliție în limitele prevăzute de art. 42 din Codul cu privire la locuințe

(f.d.5-7).

Prin cererea de chemare în judecată formulată de către Andrei Zagoreanu, a

solicitat constatarea încălcării art. 6 § 1 din Convenția europeană pentru apărarea

drepturilor omului, art. 1 al Protocolului nr.1 la Convenție, exprimat prin încălcarea

dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii nr. 3-1152/10 din 16 februarie

2010 a Curții de Apel Chișinău și încălcarea dreptului la protecția proprietății,

încasarea de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii

Moldova, a prejudiciului material cauzat ca urmare a neexecutării hotărârii

judecătorești în sumă de 24000, 00 lei pentru perioada 01 februarie 2019-31 iulie

5

2019 cu titlu de cheltuieli pentru închirierea spațiului locativ, încasarea de la bugetul

de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, a prejudiciului

moral în mărime de 300 de euro, echivalentul în valută națională, pentru perioada de

6 luni de neexecutare 01 februarie 2019-31 iulie 2019 (f.d.2-4).

Prima instanță, judecând cauza în fond, prin hotărârea din 17 decembrie 2019,

a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Andrei

Zagoreanu împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la

constatarea faptului încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești, încasarea prejudiciului material și moral (f.d.83, 93-98).

Judecând cauza în ordine de apel, instanța de apel, prin decizia din 13 octombrie

2020, a respins din lipsă de temei apelul declarat de către Andrei Zagoreanu și a

menținut hotărârea din 17 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

(f.d.190-200).

În consolidarea soluției, instanța de apel a relevat că, încălcarea ordinii de

atribuire a spațiului locativ în calitate de locuință de serviciu, inclusiv în vederea

executării hotărârii judecătorești nominalizate și în contextul în care cadrul normativ

pertinent prevede că atribuirea locuinței de serviciu se realizează în limita locuințelor

disponibile, ar constitui o încălcare a drepturilor terților, care au depus cereri de

acordare a locuințelor de serviciu anterior și, astfel, un act inadmisibil de

discriminare.

Or, recunoașterea dreptului apelantului la spațiu locativ și obligarea autorității

competente de a acorda acestuia spațiul locativ corespunzător nu poate fi interpretată

ca fiind un temei de încălcare a ordinii stabilite de Lege pentru acordarea acestuia.

În acest context, instanța de apel a relevat că, la materialele cauzei lipsesc probe

ce ar dovedi că apelantul este proxima persoană conform ordinii de acordare a

spațiului locativ de serviciu la acordarea acestuia.

De asemenea, a menționat și faptul că, dreptul la spațiul locativ nu este un drept

fundamental, fiind oferit anumitor categorii de angajați în anumite condiții.

Respectiv prin logica și sensul atribuit de legiuitor normei legale s-a dorit anume

oferirea unui spațiu de locuit temporar, însă nu oferirea unui imobil locativ în

proprietate. Respectiv, în situația în care statul a manifestat un comportament activ

și a aprobat norme legale care să garanteze dreptul la un spațiu locativ, apelantul a

rămas pasiv și nu a întreprins careva măsuri pentru a face uz de mecanismele legale

puse la dispoziția acestuia. Or, odată cu adoptarea Regulamentului cu privire la

modul de achitare a indemnizației pentru închirierea aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 646 din 10.07.2018 statul și-a îndeplinit obligația pozitivă de

asigurare a dreptului la spațiu locativ prin compensarea cheltuielilor de închiriere.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție consideră că instanțele ierarhic inferioare cu încălcarea normelor de drept

material, eronat au conchis asupra netemeiniciei acțiunii înaintate, prin ce se impune

casarea integrală a deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu

pronunțarea unei noi hotărâri de admitere parțială a acțiunii, iar în rest va respinge

acțiunea, din motivele ce succed.

În sensul art. 1 alin. (1) din Legea privind repararea de către stat a prejudiciului

cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a

dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești nr. 87 din 21

aprilie 2011 (în continuare Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011), scopul prezentei legi

6

este crearea în Republica Moldova a unui remediu intern eficient de apărare a

dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei și a dreptului la executarea în

termen rezonabil a hotărîrii judecătorești.

Conform alineatului (2) al aceluiași articol, aplicarea și interpretarea termenilor

din prezenta lege se fac prin prisma legislației naționale, a prevederilor Convenției

europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

În virtutea art. 2 alin. (1), (2), (3), (4), (5),(6),(7) din Legea nr. 87 din 21 aprilie

2011, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la

judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil

a hotărîrii judecătorești poate adresa în instanță de judecată o cerere de chemare în

judecată privind constatarea unei astfel de încălcări și repararea prejudiciului cauzat

prin această încălcare, în condițiile stabilite de prezenta lege și de legislația

procesuală civilă. Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la

judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen

rezonabil a hotărîrii judecătorești se face doar în măsura în care încălcarea a avut loc

din cauze ce nu pot fi imputate exclusiv persoanei care a depus cererea de reparare

a prejudiciului (denumită în continuare reclamant). Prejudiciul cauzat prin

încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la

executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești se repară indiferent de

vinovăția instanței de judecată, a organului de urmărire penală, a organului

responsabil de executarea hotărîrilor judecătorești sau a instituției de stat debitoare.

Prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o autoritate căreia statul i-a delegat

atribuții de autoritate publică prin încălcarea dreptului la judecarea în termen

rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii

judecătorești se repară de către stat. Reparația prejudiciului se face de la bugetul de

stat. După repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în

termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii

judecătorești, statul are drept de regres față de persoana vinovată. Mărimea reparației

prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a

cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești se

stabilește de instanța de judecată în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele

cauzei în cadrul căreia a fost comisă încălcarea, precum și de pretențiile invocate de

reclamant, de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului, de conduita

organului de urmărire penală, a instanței de judecată și a autorităților relevante, de

durata încălcării și de importanța procesului pentru reclamant. Organul care

reprezintă statul în instanță de judecată pe această categorie de cauze este Ministerul

Justiției.

În temeiul art.4 alin.(1) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011, sarcina probațiunii

lipsei de încălcare a dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a

dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești și a lipsei

suportării unui prejudiciu moral îi revine Ministerului Justiției, iar sarcina de a

dovedi suportarea prejudiciului material cauzat prin această încălcare și suportarea

costurilor și cheltuielilor de judecată îi revine reclamantului.

Deși, la caz, cererea de chemare în judecată cu privire la constatarea faptului

încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești,

repararea prejudiciului material și moral, a fost înaintată de către Andrei Zagoreanu

7

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Primăriei municipiului

Chișinău, Consiliului municipal Chișinău, intervenienți accesorii executorii

judecătorești Dumitru Manole, Igor Doroftei și Oleg Ungureanu, Colegiul iterează

că, în temeiul art. 2 alin.(7) din Legea nr.87 din 21 aprilie 2011, organul care

reprezintă statul în instanțele de judecată în cazul în care este înaintată o acțiune

civilă pentru repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în

termen a hotărârii judecătorești este Ministerul Justiției.

Colegiul reiterează că, reclamantul Andrei Zagoreanu prin cererea de chemare

în judecată formulată a solicitat constatarea încălcării dreptului la executarea în

termen rezonabil al hotărârii judecătorești din 16 februarie 2010, precum și repararea

prejudiciului material și moral cauzat prin neexecutarea hotărârii judecătorești

pentru perioada 01 februarie 2019-31 iulie 2019.

În continuare, Colegiul notează că, în data de 09 aprilie 2010 a fost primit spre

executare documentul executoriu nr. 3-1152/10 din 16 februarie 2010 și intentată

procedura de executare (f.d.26). Din 01 noiembrie 2011 procedura de executare se

află la executorul judecătoresc Dumitru Manole (f.d.27, 29).

În raportul executorului judecătoresc Dumitru Manole se identifică faptul că,

debitorul, conform răspunsului din 16 septembrie 2011, a comunicat că nu este

posibil de executat documentul executoriu din lipsa spațiului locativ, precum și că

ulterior nu au mai parvenit anumite informații referitor la executarea documentului

executoriu. Subsecvent, în temeiul art.8, art.10, art. 21, art. 22, art.23, art. 152 Cod

de executare, s-a solicitat repetat debitorului, în mod de urgență, ca personale

abilitate să execute hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă întru evitarea

adresării creditorului la CtEDO, precum și sancționării Statului Republica Moldova

(f.d.29).

Textul aceluiaș raport denotă că, în scopul asigurării executării documentului

executoriu nr. 3-1152/10 din 16 februarie 2010, prin încheierea executorului

judecătoresc din 05 martie 2012 a fost aplicat sechestrul pe un bun imobil din str.

Liviu Deleanu, nr.9/2, care, în final, prin decizia Curții de Apel Chișinău a fost

anulat. Ulterior, au mai urmat demersuri în adresa debitorului, însă, de regulă,

răspunsurile vizau imposibilitatea executării documentului executoriu din lipsa

spațiului locativ (f.d.29).

În această ordine de idei, Colegiul evocă poziția CtEDO conform jurisprudenței

sale, care a punctat că o autoritate de stat nu poate să invoce lipsa fondurilor și a

spațiului locativ alternativ ca scuză pentru neexecutarea unei hotărâri. Firește, o

întârziere în executarea unei hotărâri ar putea fi justificată de circumstanțe speciale.

Dar întârzierea nu poate fi astfel, încât să prejudicieze esența dreptului protejat de

articolul 6 § 1 al Convenției (Prodan v Moldova, § 53, Drăguță v Moldova § 29).

Colegiul precizează că, executarea eficientă a unei hotărâri judecătorești

obligatorii este un element fundamental al statului de drept. Este esențială asigurarea

încrederii în autoritatea sistemului judiciar. Independența judiciară și dreptul la un

proces echitabil (Articolul 6 al CEDO) sunt lipsite de conținut daca hotărârea nu este

executată.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a relevat că

articolul 6 § 1 asigură oricărei persoane dreptul de a înainta orice pretenție cu privire

la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil în fața unei instanțe judecătorești sau

tribunal; în acest fel el cuprinde „dreptul la o instanță”, din care dreptul de acces,

8

adică dreptul de a institui proceduri în fața instanțelor judecătorești în litigii civile,

constituie un aspect. Mai mult, „executarea unei hotărâri pronunțate de orice instanță

trebuie … privită ca o parte integrantă a „procesului”, în sensul articolului 6” (a se

vedea Hornsby v. Greece, 19 martie 1997, § 40, Reports of Judgments and Decisions

1997-II, și Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 52, ECHR 2004-III (extracts)).

La fel, a evidențiat că, o întârziere în executarea unei hotărâri judecătorești

poate fi justificată în anumite circumstanțe (a se vedea Burdov v. Russia, nr.

59498/00, § 35, ECHR 2002-III). Curtea trebuie să examineze dacă durata

procedurilor de executare, în care reclamantul a fost parte, a depășit cerința

„termenului rezonabil” garantată în articolul 6 § 1 (a se vedea mutatis mutandis

hotărârile Di Pede v. Italy și Zappia v. Italy din 26 septembrie 1996, Reports of

Judgments and Decisions 1996-IV, §§ 20-24 și, respectiv, 16-20). În acest sens,

Curtea reamintește că rezonabilitatea duratei procedurilor trebuie evaluată în lumina

circumstanțelor cauzei, cu referire la criteriile stabilite în jurisprudența sa, în special,

complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților care

examinează cauza (a se vedea, ca una recentă, hotărârea Kormacheva v. Russia, nr.

53084/99, § 51, 29 ianuarie 2004).

În același timp, Curtea în numeroase cauze a reiterat poziția sa, potrivit căreia

imposibilitatea unui creditor de a obține executarea integrală, într-un termen

rezonabil, a unei hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea sa constituie o

încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat de Articolul 6 § 1 din Convenție,

precum și a dreptului său la respectarea proprietății sale, garantat de Articolul 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenție (cauza Vasilașco v Moldova).

Drept urmare, hotărârea judecătorească din 16 februarie 2010 nu a mai fost

executată, deși, reclamantul deține hotărâri judecătorești în favoarea sa, emise

succesiv ca urmare a adresării în temeiul Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 și care

vizează perioade diferite.

La caz, Colegiul nu a reținut vreun temei care ar determina o altă concluzie

decât cea de constatare a încălcării art. 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza eșecului autorităților de a executa într-un

termen rezonabil hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în favoarea

reclamantului.

Aserțiunile instanțelor ierarhic inferioare cu referire la faptul că odată cu

adoptarea Regulamentului cu privire la modul de achitare a indemnizației pentru

închirierea spațiului locativ funcționarilor publici cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 646 din 10

iulie 2018, statul și-a îndeplinit obligația pozitivă de asigurare a dreptului la spațiul

locativ prin compensarea cheltuielilor de închiriere, nu pot fi reținute în menținerea

soluției adoptate la caz de către instanțele ierarhic inferioare. Or, acest Regulament

nu a fost elaborat pentru remedierea situației reclamantului, care deja deține o

hotărâre definitivă și revocabilă din anul 2010 prin care s-a obligat autoritatea

competentă de a-i repartiza spațiu locativ.

În context, Colegiul apreciază ca fiind relevante argumentele recurentului

precum că instanța de apel prin decizia adoptată a intervenit în explicarea hotărârii

judecătorești din 16 februarie 2010, precum și că sunt eronate argumentele instanței

de apel referitor la locuințele de serviciu, în situația în care, la caz, există deja o

9

hotărârea judecătorească irevocabilă neexecutată cu privire la asigurarea cu spațiu

locativ.

Adițional, Colegiul notează că în virtutea art. 373 Cod de procedură civilă

instanța de apel avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia hotărârii primei

instanței, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate, în ceea ce

privește constatarea circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță.

Deși, fac trimitere la Regulamentul cu privire la modul de achitare a

indemnizației pentru închirierea spațiului locativ funcționarilor publici cu statut

special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, de altfel, în vigoare din 13 iulie

2018, ca fiind o manifestare a rolului activ al statului în soluționarea problemei

privind spațiul locativ prin suportarea cheltuielilor de închiriere a spațiului locativ,

precum și se referă la pasivitatea reclamantului, instanțele ierarhic inferioare ignoră

o împrejurarea nu mai puțin importantă și anume că reclamantul deține o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă de asigurare cu spațiul locativ, care nu a fost

executată.

Respectiv instituirea acestui mecanism nu exclude obligația statului de a

executa hotărârea judecătorească în termen rezonabil sau, după caz, repararea

prejudiciului cauzat prin neexecutarea hotărârii judecătorești.

Mai mult, obligația statului nu vizează doar adoptarea cadrului legal, însă

punerea eficientă a acestui în aplicare ar putea justifica îndeplinirea obligației

statului în ceea ce vizează executarea hotărârii judecătorești în sensul dispus.

Totodată, existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile

neexecutată până în prezent acordă dreptul reclamantului de a pretinde în sensul

Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 repararea prejudiciului cauzat ca urmare a

neexecutării hotărârii judecătorești din 16 februarie 2010.

De altfel, situația din speța dată nu diferă de cea litigiile anterioare inițiate la

cererea lui Andrei Zagoreanu în baza Legii nr. 87 din 24 aprilie 2011, având în

vedere că hotărârea judecătorească din 16 februarie 2010, favorabilă reclamantului,

a rămas neexecutată, or, alte înscrisuri care să ateste contrariul nu au fost prezentate

de partea oponentă.

În această ordine de idei, Colegiul apreciază ca fiind relevante argumentele

recurentului cu privire la aplicarea dublelor standarde în privința sa, în condițiile în

care situația reclamantului a rămas neschimbată din perioadă litigiului anterior inițiat

în baza Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 ca urmare a neexecutării aceleași hotărâri.

Cu referire la argumentele instanței de apel precum că încălcarea ordinii de

atribuire a spațiului locativ în calitate de locuință de serviciu, inclusiv în vederea

executării hotărârii judecătorești și în contextul în care cadrul normativ pertinent

prevede că atribuirea locuinței de serviciu se realizează în limita locuințelor

disponibile, ar constitui o încălcare a drepturilor terților, care au depus cereri de

acordare a locuințelor de serviciu anterior și, astfel, un act inadmisibil de

discriminare, Colegiul menționează că, reclamantul a pretins constatarea încălcării

dreptului la executare în termen rezonabil al hotărârii judecătorești irevocabile prin

care a fost asigurat cu spațiu locativ, precum și prejudiciul cauzat prin neexecutarea

acesteia.

Prin prisma criticilor aduse actelor judecătorești, inclusiv deciziei instanței de

apel, Colegiul reține că, interpretarea instanței de apel referitor la locuința de serviciu

în raport cu hotărârea judecătorească din 16 februarie 2010 este irelevantă, în situația

10

în care litigiul vizează constatarea încălcării dreptului la executarea în termen

rezonabil al hotărârii judecătorești și repararea prejudiciilor ce rezultă din această

încălcare, însă nicidecum nu ține de un nou litigiu de asigurare a reclamantului cu

locuință de serviciu, în sensul analizat de instanța de apel.

În ceea ce vizează disponibilitatea locuințelor, Colegiul învederează că, CtEDO

a punctat că autoritatea de stat nu poate să invoce lipsa fondurilor și a spațiului

locativ alternativ ca scuză pentru neexecutarea unei hotărâri, aspect reliefat supra.

Drept urmare sunt irelevante alegațiile instanței de apel cu privire la lipsa

probelor ce ar dovedi că apelantul Andrei Zagoreanu este proxima persoană conform

ordinii de acordare a spațiului locativ de serviciu la acordarea acestuia, în situația în

care reclamantul a fost asigurat cu spațiu locativ prin hotărâre judecătorească, doar

care a rămas neexecutată, ceea ce a determinat adresarea lui în instanță cu prezenta

cerere de chemare în judecată.

În consecință, Colegiul conchide că circumstanțele cauzei conturate supra

coroborate cu normele de drept în sensul evocat anterior afirmă temeinicia parțială

a acțiunii reclamantului și determină dreptul reclamantul de a beneficia de

compensațiile ce rezultă din constatarea încălcării dreptului la executarea în termen

rezonabil al hotărârii judecătorești.

Colegiul apreciază ca fiind eronată concluzia instanței de apel precum că pentru

a pretinde repararea prejudiciului material și moral apelantul/reclamant urmează să

probeze comiterea de către autoritățile statului sau persoanele cărora acesta le-a

delegat atribuțiile respective, a unei fapte ilicite în raport cu reclamantul, manifestată

atât prin acțiune, cât și prin inacțiune, ce ar fi într-o legătură cauzală cu prejudiciul

care, la fel, urmează a fi probat de reclamant (cu excepția probării suportării

prejudiciului moral în contextul hotărârilor CtEDO A. împotriva Norvegiei, nr.

28070/06, 9 aprilie 2009, Danev împotriva Bulgariei și Iovtchev împotriva

Bulgariei).

Or, executarea hotărârii judecătorești este pusă în seama autorităților statului,

iar la caz hotărârea judecătorească din 16 februarie 2010, de altfel, pusă în executare

la 09 aprilie 2010 (f.d.26), așa și a rămas neexecutată .

O particularitate relevantă cauzei date constituie faptul că neexecutarea

hotărârii judecătorești din 16 februarie 2010, irevocabilă din 19 martie 2010 conform

mențiunii în acest sens (f.d.7), poartă caracter continuu.

Mai mult, în sensul art. 4 alin.(1) din Legea nr, 87 din 21 aprilie 2011, sarcina

probațiunii lipsei de încălcare a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii

judecătorești și a lipsei suportării unui prejudiciu moral îi revine Ministerului

Justiției, nicidecum reclamantului/recurent.

Astfel, Colegiul consideră întemeiată cerința reclamantului cu privire la

constatarea încălcării dreptului lui Andrei Zagoreanu la executare în termen

rezonabil a hotărârii nr. 3-1152/10 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Chișinău.

Cerința cu privire la încasarea prejudiciului material în sumă de 24000, 00 lei

pentru perioada 01 februarie 2019-31 iulie 2019 cu titlu de cheltuieli pentru

închirierea spațiului locativ, Colegiul consideră necesar de a o admite.

În dezvoltarea soluției date, Colegiul reține că, din materialele cauzei rezultă

că în data de 31 iulie 2018, între Silvia Teslari, în calitate de locator și Andrei

Zagoreanu, în calitate de locatar, a fost încheiat un contract de locațiune, în baza

cărui a fost transmis în locațiune lui Andrei Zagoreanu, cu drept de posesie și

11

folosință temporară, apartamentul nr. 14 din str. Ceucari, nr. 5/7, mun.Chișinău.

Plata pentru chirie fiind de 4000 de lei lunar (f.d.8).

Aici este de remarcat că contractul dat a fost înregistrat la Serviciul Fiscal de

Stat, Direcția Deservire Fiscală Rîșcani, conform mențiunii efectuate în acest sens

în contract (f.d.8).

Concomitent recipisele anexate în copii autentificate personal de către

reclamantul Andrei Zagoreanu, atestă primirea plății lunare pentru chirie de către

Silvia Teslari de la Andrei Zagoreanu (f.d.9-14), precum și achitarea impozitului

aferent operațiunilor de predare în posesie și/sau folosință a proprietății imobiliare

(f.d.15-16).

În atare circumstanțe, având în vedere că reclamantul și-a onorat obligația de

confirma prejudiciul material real suportat pentru perioada 01 februarie 2019-31

iulie 2019 cauzat prin neexecutarea hotărârii judecătorești din 16 februarie 2010,

Colegiul va încasa de la bugetul de stat, gestionat de Ministerul Finanțelor al

Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

în beneficiul lui Andrei Zagoreanu prejudiciului material cauzat prin neexecutarea

hotărârii judecătorești pentru perioada 01 februarie 2019-31 iulie 2019, în sumă de

24000, 00 lei cu titlu de cheltuieli pentru închirierea spațiului locativ.

În ceea ce vizează cerința reclamantului cu privire la repararea prejudiciului

moral, pretins în sumă de 300 de euro, cauzat prin neexecutarea hotărârii

judecătorești pentru perioada 01 februarie 2019-31 iulie 2019, Colegiul o va admite

parțial.

În context, Colegiul reiterează că, la caz hotărârea judecătorească din 16

februarie 2010 nu a fost executată, ceea ce a determinat reclamantul de a pretinde

repararea prejudiciului moral cauzat prin neexecutarea acesteia pentru perioada 01

februarie 2019-31 iulie 2019.

În corespundere cu prevederile art. 4 alin.(1) din Legea nr. 87 din 21 aprilie

2011, sarcina probațiunii lipsei de încălcare a dreptului la judecarea în termen

rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești și a lipsei suportării unui prejudiciu moral îi revine Ministerului

Justiției, iar sarcina de a dovedi suportarea prejudiciului material cauzat prin această

Conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011, în urma constatării

faptului că a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau

dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, instanța de

judecată decide asupra acordării unei satisfacții echitabile de la bugetul de stat în

contul reparării prejudiciului moral, material, precum și a costurilor și a cheltuielilor

de judecată.

Pornind de la faptul că hotărârea judecătorească din 16 februarie 2010 nu a fost

executată, motiv pentru care reclamantul s-a adresat la data de 20 august 2019, cu

cerere de chemare în judecată cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului

la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și având în vedere

admiterea acestei cerințe, Colegiul conchide că, prejudiciul moral nu poate fi

compensat doar prin simpla constatare a încălcării, fiind necesară acordarea unor

sume cu titlu de prejudiciu moral.

Cu referire la cuantumul prejudiciului moral, Colegiul relevă că, unul din

criteriile orientative generale de apreciere a prejudiciului moral este criteriul

12

echității, care exprimă că, indemnizația trebuie să prezinte o justă și integrală

despăgubire.

Conform jurisprudenței CtEDO, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca,

partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit, încât acestea să aibă efect

compensatoriu și nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor

și nici venituri nejustificative pentru victimele daunelor.

În speță, Colegiul consideră că prejudiciul moral în mărime de 300 de euro,

solicitat de către reclamantul Andrei Zagoreanu este exagerat, având în vedere

circumstanțele cauzei, însă suma de 1000 de lei cu titlu de prejudiciu moral atinge

scopul și finalitatea prevăzută de lege. Or, la stabilirea cuantumului prejudiciului

moral, se ia în considerare și interesul sporit, pe care l-a avut sau îl are reclamantul

în executarea hotărârii judecătorești, al cărui beneficiar este. La fel, comportă

relevanță și durata termenului de neexecutare, importanța pentru reclamant a

obiectului executării, altfel spus miza pentru reclamant și alte aspecte individuale.

Reclamantul beneficiază de o hotărâre judecătorească definitivă de acordare a

spațiului locativ, însă neexecutarea acestei hotărâri judecătorești determină

reclamantul de a închiria un bun imobil pentru a locui.

Deși, de la pronunțarea hotărârii favorabile reclamantului de asigurare cu

spațiul locativ, precum și de la punerea în executare a documentului executoriu, s-

au scurs mai mult de 10 ani, având în vedere că anterior reclamantul, în perioade

succesive, a mai beneficiat de compensarea prejudiciului ca urmare a adresării în

baza Legii nr. 87 din 24 aprilie 2011, Colegiul consideră că, acordarea sumei de

1000 de lei cu titlu de prejudiciu moral pentru perioada pretinsă, este echitabilă.

În corolar, se impune admiterea parțială a pretenției reclamantului cu privire la

încasarea cu titlu de prejudiciu moral a sumei de 1000 de lei, având în vedere

frustrarea inevitabilă cauzată din neexecutarea hotărârii, precum și faptul că

reclamantul a trecut deja prin procedurile judiciare și a obținut câștig de cauză. În

rest va respinge cerința de reparare a prejudiciului moral.

De asemenea, Colegiul reține ca fiind parțial întemeiată și cerința formulată în

cererea de recurs cu privire la compensarea cheltuielilor de asistență juridică

suportate în apel.

În conformitate cu art.96 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanța

judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părții care a avut

câștig de cauză cheltuielile ei de asistență juridică, în măsura în care acestea au fost

reale, necesare și rezonabile.

Alineatul (11) al aceluiași articol prevede că cheltuielile menționate la alin.(1)

se compensează părții care a avut câștig de cauză dacă aceasta a fost reprezentată în

judecată de un avocat.

În temeiul pct. 15 din Recomandarea privind cuantumul onorariilor avocaților

și compensarea de către instanțele de judecată a cheltuielilor de asistență juridică,

aprobată prin decizia nr. 2 din 30 martie 2012 a Consiliului Uniunii Avocaților din

RM, pornind de la practica CEDO, cheltuielile pentru asistență juridică trebuie să

fie necesare, realmente angajate și rezonabile ca mărime.

Pct.16 din Recomandarea privind cuantumul onorariilor avocaților și

compensarea de către instanțele de judecată a cheltuielilor de asistență juridică,

aprobată prin decizia nr. 2 din 30 martie 2012 a Consiliului Uniunii Avocaților din

13

RM, prevede că, pentru probarea cheltuielilor suportate și prin prisma practicii

CtEDO, se evidențiază necesitatea prezentării de către partea, care pretinde

compensarea cheltuielilor, a dovezii achitării onorariilor avocaților, lista detaliată a

actelor /acțiunilor efectuate de avocat și orarul timpului aferent acestora.

Însă, de rând cu înscrisurile necesare a fi prezentate de către partea ce pretinde

compensarea cheltuielilor de asistență juridică, instanța la determinarea cuantumului

compensației acordate, urmează a ține cont de: complexitatea cauzei; noutatea și

dificultatea problemelor juridice ridicate de speță; aportul avocatului la soluționarea

cauzei; timpul și munca depusă de avocat; aptitudinile speciale necesare pentru a

acorda asistență, faptul în ce măsură munca avocatului în cauza respectivă îi

limitează capacitatea de a lucra în alte dosare; rezultatul obținut; restricțiile de timp

impuse de client și de circumstanțele cauzei; natura și durata relației dintre avocat și

client; experiența, reputația și abilitatea avocatului; justificarea și ponderea

mijloacelor de apărare utilizate în cauză; suma despăgubirilor pretinse/obținute în

cauză; alți factori, la discreția instanței.

La caz, Colegiul arată că, pentru asistența juridică acordată reclamantului

Andrei Zagoreanu de către avocatul Alexandru Savva, în instanța de apel, în baza

mandatului avocațial seria MA nr.1153848 din 02 iunie 2020 (f.d.123), i-a fost

achitată suma de 3000 de lei, conform bonului de plată seria DAA nr.02088456 din

12 octombrie 2020, anexat în copie autentificată (f.d.187). La fel, a fost anexat și

actul intermediar de predare-primire a serviciilor acordate în baza acordului nr. 01

din 01 iunie 2020 privind volumul de ore destinat litigiului dat, prin studierea și

întocmirea actelor necesare (f.d.186).

Corelând reglementările legale precitate cu circumstanțele cauzei, Colegiul

conchide necesar de a încasa de la bugetul de stat, gestionat de Ministerul Finanțelor

al Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii

Moldova, în beneficiul lui Andrei Zagoreanu suma de 1500 de lei cu titlu de

cheltuieli de asistență juridică, or, acestea au fost realmente angajate și rezonabile

ca mărime. În rest va respinge cerința de compensare a cheltuielilor de asistență

juridică.

Din considerentele redate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursul declarat de

Andrei Zagoreanu și va casa integral decizia instanței de apel și hotărârea primei

instanței cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere parțială a acțiunii, iar în rest

va respinge acțiunea.

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. b), alin.(3)

Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de Andrei Zagoreanu.

Se casează integral decizia din 13 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău și

hotărârea din 17 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Zagoreanu împotriva

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Primăriei municipiului Chișinău,

Consiliului municipal Chișinău, intervenienți accesorii executorii judecătorești

Dumitru Manole, Igor Doroftei și Oleg Ungureanu cu privire la constatarea faptului

14

încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești,

repararea prejudiciului material și moral și se pronunță o nouă hotărâre prin care:

Se admite parțial cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Zagoreanu;

Se constată încălcarea dreptului lui Andrei Zagoreanu la executare în termen

rezonabil a hotărârii nr. 3-1152/10 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Chișinău;

Se încasează de la bugetul de stat, gestionat de Ministerul Finanțelor al

Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

în beneficiul lui Andrei Zagoreanu prejudiciului material cauzat prin neexecutarea

hotărârii judecătorești pentru perioada 01 februarie 2019-31 iulie 2019, în sumă de

24000, 00 lei (douăzeci și patru mii lei);

Se încasează de la bugetul de stat, gestionat de Ministerul Finanțelor al

Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

în beneficiul lui Andrei Zagoreanu prejudiciului moral cauzat prin neexecutarea

hotărârii judecătorești pentru perioada 01 februarie 2019-31 iulie 2019, în mărime

de 1000 de lei (una mie lei);

Se încasează de la bugetul de stat, gestionat de Ministerul Finanțelor al

Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

în beneficiul lui Andrei Zagoreanu cheltuielile de asistență juridică în mărime de

1500 de lei (una mie cinci sute lei).

În rest, cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Zagoreanu, se

respinge.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Mariana Pitic

Galina Stratulat

15