2ra-1908/18 — repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești

2ra-1908/18 — repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 2ra-1908/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (Larisa Lavric)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Maria Guzun, Virgiliu Buhnaci, Liuba Pruteanu)

ÎNCHEIERE

19 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul

Justiției, reprezentat de Constantin Cachița,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei

Zagoreanu împotriva Ministerului Justiției, Primăriei mun. Chișinău, Consiliului

municipal Chișinău, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Dumitru Manole

cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la executare în termen rezonabil

a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului material și moral,

împotriva deciziei din 22 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care au fost

respinse apelurile declarate de Ministerul Justiției și Andrei Zagoreanu și a fost

menținută hotărârea din 17 august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, prin

care acțiunea depusă de Andrei Zagoreanu a fost admisă parțial,

constată:

La 14 iulie 2017, Andrei Zagoreanu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, Primăriei mun. Chișinău și Consiliul municipal

Chișinău, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Dumitru Manole cu privire

la constatarea faptului încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești și repararea prejudiciului material și moral.

În motivarea acțiunii a menționat că, prin hotărârea din 16 februarie 2010 a

Curții de Apel Chișinău a fost obligat Consiliul municipal Chișinău să-l asigure cu

spațiu locativ.

Prin încheierea din 09 aprilie 2010, executorul judecătoresc Oleg Ungureanu a

intentat procedura de executare cu propunerea Consiliului și Primăriei mun. Chișinău

de a executa în termen de 15 zile documentul executoriu. Ulterior, procedura de

executare a fost strămutată executorului judecătoresc Dumitru Manole.

La fel, reclamantul a invocat că, prin hotărârea din 09 aprilie 2015 a Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău, a fost constatat faptul încălcării dreptului său la executarea

în termen rezonabil a hotărârii din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Chișinău, pe

perioada 11 decembrie 2013 – 31 ianuarie 2015, fiind încasat din bugetul de stat în

beneficiul său suma de 73 000 de lei cu titlu de satisfacție echitabilă pentru

1

prejudiciul material cauzat și suma de 1 000 de lei cu titlu de satisfacție echitabilă

pentru prejudiciul moral cauzat.

Prin decizia din 18 noiembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție, hotărârea din

09 aprilie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, a fost casată în partea

admiterii parțiale a pretenției cu privire la repararea prejudiciului moral, fiind emisă o

nouă hotărâre prin care s-a respins această pretenție, în rest hotărârea fiind menținută.

Ulterior, prin hotărârea din 29 februarie 2016 a Judecătoriei Buiucani,

mun.Chișinău, menținută prin decizia din 07 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău și

devenită irevocabilă în baza încheierii din 26 octombrie 2016 a Curții Supreme de

Justiție, a fost constatată încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a

hotărârii din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Chișinău pe perioada 31 ianuarie

2015 – 31 decembrie 2015, și încasată suma de 40 000 de lei cu titlu de satisfacție

echitabilă pentru prejudiciul material cauzat.

Succesiv, reclamantul a remarcat că prin hotărârea din 03 noiembrie 2016 a

Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău, menținută prin decizia din 31 ianuarie 2017 a

Curții de Apel Chișinău și devenită irevocabilă în baza încheierii din 12 mai 2017 a

Curții Supreme de Justiție, a fost constatată încălcarea termenului de executare

rezonabilă a hotărârii din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Chișinău pe perioada 01

ianuarie 2016 – 31 iulie 2016, fiind încasată suma de 28 000 de lei cu titlu de

satisfacție echitabilă pentru prejudiciul material cauzat.

În această ordine de idei, a indicat că deși există trei hotărâri judecătorești

irevocabile prin care s-a constatat încălcarea termenului rezonabil de executare a

hotărârii din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Chișinău, totuși aceasta a rămas

neexecutată. Acest fapt îi încalcă în continuare drepturile sale recunoscute și

garantate. Respectiv, neexecutarea hotărârii judecătorești îi cauzează prejudicii de

ordin material, exprimate prin închirierea spațiului locativ, precum și de ordin moral,

manifestat prin starea de stres și nervozitate față de atitudinea și tratamentul

autorităților față de drepturile sale.

Astfel, prin prezenta acțiune solicită repararea prejudiciului material pentru

perioada 01 februarie 2017 – 31 iulie 2017. Or, în această perioadă a fost lipsit de

spațiu locativ, fapt ce l-a determinat să închirieze unul în mun. Chișinău la preturile

de piață. Așa, a încheiat contract de locațiune a apartamentului 14, cu 2 odăi,

amplasat pe str. Ceucari, 5/7, mun. Chișinău, plata lunară pentru chirie a căruia

constituie 4 000 de lei, și care dealtfel a fost înregistrat la Direcția Administrare

Fiscală Rîșcani.

În aceste împrejurări, a evocat că prejudiciul material pentru perioada 01

februarie 2017 – 31 iulie 2017, manifestat prin încălcarea dreptului la executarea în

termen rezonabil a hotărârii din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Chișinău,

constituie 24 000 de lei (6 luni x 4 000 de lei/lună).

Deopotrivă, reclamantul a profilat că prin neexecutarea în termen rezonabil a

hotărârii din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Chișinău pe perioada 01 februarie

2017 – 31 iulie 2017 i-a fost cauzat și un prejudiciu moral, manifestat prin suferințe

atât lui personal, cât și membrilor familiei, deoarece subiectul spațiului locativ este

neconsumat și cauzează situații de stres și tensionate în familie, cât și lipsa

mijloacelor financiare suficiente pentru achitarea chiriei.

Reclamantul a apreciat suma de 300 de euro, echivalent în lei moldovenești, ca

fiind o satisfacție echitabilă și a prejudiciului moral cauzat pentru perioada 01

februarie 2017 – 31 iulie 2017, adică 6 luni de neexecutare continuă. La caz a

2

remarcat că această sumă corespunde jurisprudenței CtEDO pe asemenea categorii de

litigii și perioadă.

Andrei Zagoreanu a solicitat constatarea încălcării articolului 6 § 1 din

Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale,

Articolul 1 al Protocolului nr. l la Convenție, exprimat prin încălcarea dreptului la

executarea în termen rezonabil a hotărârii din 16 februarie 2010 a Curții de Apel

Chișinău și încălcarea dreptului la protecția proprietății; a încasa de la bugetul de stat

prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul său a sumei de 24 000 de lei cu

titlu de satisfacție echitabilă pentru prejudiciului material cauzat urmare neexecutării

hotărârii judecătorești pentru perioada 01 februarie 2017 – 31 iulie 2017, cu titlu de

cheltuieli pentru închirierea spațiului locativ; și a încasa suma de 300 de euro,

echivalent în monedă națională, cu titlu de satisfacție echitabilă pentru prejudiciul

moral pentru perioada de 6 luni de neexecutare a hotărârii judecătorești.

Prin hotărârea din 17 august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

(f.d.36, 44-49) acțiunea depusă de Andrei Zagoreanu a fost admisă parțial și s-

constatat încălcarea dreptului acestuia la executarea în termen rezonabil a hotărârii

din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Chișinău.

S-a încasat din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției, în

beneficiul lui Andrei Zagoreanu suma de 24 000 de lei, cu titlu de prejudiciu material

pentru neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii din 16 februarie 2010 a Curții de

Apel Chișinău, în perioada 01 februarie 2017 – 31 iulie 2017.

S-a respins ca neîntemeiată cerința cu privire la repararea prejudiciului moral.

Prin decizia din 22 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 99, 100-110) s-au

respins apelurile declarate de Andrei Zagoreanu și Ministerul Justiției și a fost

menținută hotărârea din 17 august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Prima instanță și instanța de apel și-au întemeiat soluțiile adoptate pe dispozițiile

art. 14 alin. (1) și (2), art. 1422 alin. (1), art. 1423 din Codul civil, art. 5 alin. (1) și (2)

din Codul de procedură civilă, art. 2 alin. (1)-(4) și (6), art. 5, art. 4 alin. (l) din Legea

RM nr. 87 din 21 aprilie 2011 „privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat

prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la

executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești”, și art. 70 alin. (1) din Codul

de executare.

În consolidarea soluțiilor sale, Judecătoria Bălți și Curtea de Apel Chișinău au

reținut că debitorul în calitate de autoritate responsabilă nu a întreprins suficiente

măsuri întru executarea hotărârii din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Chișinău,

aceasta nefiind executată nici la momentul examinării prezentei cauze civile. În

asemenea circumstanțe, s-a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenția

europeană pentru apărarea drepturilor omului, Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la

Convenție, exprimată prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a

hotărîrii din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Chișinău, prin durata excesivă a

neexecutării acesteia.

Cu titlu subsecvent, instanțele inferioare au apreciat ca fiind justificată

revendicarea reclamantului cu privire la repararea prejudiciului material în sumă de

24 000 de lei. Or, acesta este compus din cheltuielile suportate pentru închirierea

spațiului locativ pentru perioada 01 februarie 2017 – 31 iulie 2017 și se confirmă prin

contract de locațiune, conform căruia reclamantul a luat în locațiune spațiu locativ,

chiria lunară a căruia constituie 4 000 de lei. Mai mult decât atât, suportarea de către

3

reclamant a cheltuielilor pentru plata locațiunii se confirmă prin recipisele

administrate.

Deopotrivă, în partea pretenției reclamantului cu privire la repararea

prejudiciului moral, instanțele de fond au conchis că, în speță, simpla constatare a

încălcării dreptului la executarea hotărârii judecătorești reprezintă o satisfacție

echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat. Or, prejudiciul moral nu poate fi deturnat

de la scopul său, iar prin mărimea acestui prejudiciu solicitat de reclamant s-ar

conferi un folos material fără justificare.

La 25 iulie 2018, Ministerul Justiției, reprezentat de Constantin Cachița, a

declarat recurs împotriva deciziei din 22 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău

(f.d.116-121).

În motivarea recursului a invocat că instanța de apel a interpretat în mod eronat

legea, menționând în acest sens că, la judecarea cauzei instanța de apel nu a ținut de

complexitatea obiectului executării, care se manifestă prin imposibilitatea executării

hotărârii judecătorești, din motivul lipsei spațiului locativ.

La fel, nu s-a ținut cont și de comportamentul autorităților responsabile de

executarea hotărârii. Or, executorul judecătoresc a fost în imposibilitate de a

întreprinde careva acțiuni de executare, în condițiile în care debitorul nu dispune de

spații locative disponibile, cât și de mijloace financiare necesare pentru construcția

acestora. Mai mult decât atât, debitorul nu neagă faptul executării acestei hotărâri în

viitor.

De asemenea, recurentul a indicat că Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 nu

instituie obligația statului de a compensa cheltuielile suportate pentru plata chiriei.

Asemenea capăt de cerere urmează a fi examinate într-o procedură separată.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, acesta este inadmisibil, din

motivele ce succed.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

4

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Astfel, instanța de recurs atestă că, în speță, calea de atac a fost demarată în

interiorul termenului legal, deoarece din materialele cauzei nu poate fi stabilită data

când i-a fost comunicată Ministerului Justiției decizia din 22 mai 2018 a Curții de

Apel Chișinău, iar drept consecință nu poate fi stabilit momentul când începe să

curgă termenul de exercitare a dreptului acestuia de a ataca hotărârea judecătorească.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de admisibilitate

le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate. Or, conform

prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului,

argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile

respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depusă de Ministerul Justiției, reprezentat

de Constantin Cachița, completul de admisibilitate evocă faptul că argumentele

invocate în recurs, în esența lor, sunt similare alegațiilor inserate în cererea de apel

(f.d. 78-85). Astfel se deduce că cererea de recurs de facto este o transpunere a

motivelor din cererea de apel.

Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de admisibilitate,

deoarece recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurentul nu a evidențiat în cererea

de recurs formulată memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-

se doar la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în ordine de

5

apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla expunere

a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea

recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție

pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al

părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate

limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor

de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o

minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care

se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera

nelegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386

alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu se

regăsesc în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult

ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța de apel

prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de

rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al recursului

declarat, deoarece Ministerul Justiției, reprezentat de Constantin Cachița, nu a

invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței

de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit

de conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de

instanțele inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în

primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu,

competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest

tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest capitol instanță de

recurs reține că recursul declarat de Ministerul Justiției, reprezentat de Constantin

Cachița, nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări

esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de

șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a fost

depusă după ce Ministerul Justiției a avut posibilitatea de a fi auzit de o instanță de

fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea

mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea

nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un recurs

efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echității

procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să

pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le

6

considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva

Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural,

iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de

art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul de admisibilitate

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de

Ministerul Justiției, reprezentat de Constantin Cachița, împotriva deciziei din 22 mai

2018 a Curții de Apel Chișinău, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiției, reprezentat

de Constantin Cachița, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată

depusă de Andrei Zagoreanu împotriva Ministerului Justiției, Primăriei mun.

Chișinău, Consiliului municipal Chișinău, intervenient accesoriu executorul

judecătoresc Dumitru Manole cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la

executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului

material și moral, împotriva deciziei din 22 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

7