Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.05.2021
respins

2r-289/21 — cu privire la incasarea datoriei si a cheltuielilor de judecata

HOTĂRÂRE
12.05.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la incasarea datoriei si a cheltuielilor de judecata
Temei legal
Restituirea cererii de apel
Citează această cauză
2r-289/21 — cu privire la incasarea datoriei si a cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2r-289/21 Prima instanță: Judecătoria Edineț sediul Briceni (jud. G. Comerzan) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu) DECIZIE 12 mai 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic examinând recursul declarat de Dmitrii Șcarabnuța în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Valentinei Crețu împotriva lui Dmitrii Șcarabnuța cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată împotriva încheierii din 17 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost respinsă cererea lui Dmitrii Șcarabnuța cu privire la repunerea în termen și restituit, ca fiind depus în afara termenului legal, apelul declarat de Dmitrii Șcarabnuța împotriva hotărârii din 2 decembrie 2020 a Judecătoriei Edineț sediul Briceni constată: La 2 septembrie 2020, Valentina Crețu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Dmitrii Șcarabnuța cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.

Întemeindu-și pretențiile în baza prevederilor art. 858, 1242, 1244, 1247 Cod civil, art. 166, 167 CPC, a solicitat admiterea acțiunii, încasarea de la Dmitrii Șcarabnuța în beneficiul său a datoriei în mărime de 8 000 de euro, a dobânzii în mărime de 1 595,2 de euro și a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 2 decembrie 2020 a Judecătoriei Edineț sediul Briceni, a fost admisă acțiunea. Au fost încasate de la Dmitrii Șcarabnuța în beneficiul Valentinei Crețu datoria în sumă de 8 000 de euro sau echivalentul acestei sume în valută națională la momentul executării hotărârii conform cursului oficial al BNM, dobânda în mărime de 1 595,2 de euro sau echivalentul acestei sume în valută națională la 1 momentul executării hotărârii conform cursului oficial al BNM și cheltuielile de judecată în sumă de 1 000 de lei.

A fost încasată de Dmitrii Șcarabnuța în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 4 744,17 de lei. Prin încheierea din 2 decembrie 2020 a Judecătoriei Edineț sediul Briceni, a fost corectată greșeala din textul hotărârii din 2 decembrie 2020 a Judecătoriei Edineț sediul Briceni, și anume a fost încasată de la Dmitrii Șcarabnuța în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 3 744,17 de lei. La 6 ianuarie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Dmitrii Șcarabnuța a declarat apel împotriva hotărârii din 2 decembrie 2020 a Judecătoriei Edineț sediul Briceni, solicitând repunerea în termen, admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei la rejudecare în prima instanță.

Prin încheierea din 17 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, a fost respinsă cerința lui Dmitrii Șcarabnuța cu privire la repunerea în termen a cererii de apel și restituit apelul declarat de Dmitrii Șcarabnuța, ca fiind depus în afara termenului legal. La 25 martie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Dmitrii Șcarabnuța a declarat recurs împotriva încheierii din 17 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate și remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. În motivarea recursului a invocat că la examinarea acțiunii în prima instanță, acesta nu a fost înștiințat despre data și ora ședinței de judecată. A menționat că a fost lipsit de drepturile sale de a fi prezent în ședința de judecată, să își apere drepturile și interesele sale.

În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul împotriva încheierii din 17 martie 2021 la 25 martie 2021, în termenul legal. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. După cum denotă actele cauzei, la 6 ianuarie 2021, Dmitrii Șcarabnuța a declarat apel împotriva hotărârii din 2 decembrie 2020 a Judecătoriei Edineț sediul Briceni, solicitând repunerea în termen, admiterea apelului, casarea 2 hotărârii primei instanțe, cu remiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță (f. d. 25-28). Ca urmare, prin încheierea din 17 martie 2021, a fost respinsă cerința de repunere în termen și restituit apelul declarat de Dmitrii Șcarabnuța, ca fiind depus în afara termenului legal (f. d. 36-37).

Verificând legalitatea și temeinicia încheierii menționate în raport cu criticile formulate în recurs și materialele cauzei, coroborat cu normele de drept material și procedural aplicabile raportului juridic litigios, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că instanța de apel just a concluzionat asupra respingerii cererii de repunere în termen a apelantei și restituirii cererii de apel. Astfel, instanța de recurs constată că raționamentele instanței de apel, expuse în încheierea contestată corespund întru totul atât circumstanțelor cauzei, cât și prevederilor legale. Potrivit art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu art. 362 alin. (3) CPC, repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art.116.

Materialele cauzei atestă cu certitudine că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată de către Judecătoriei Briceni sediul Edineț la 2 decembrie 2020, respectiv, termenul de 30 de zile de depunere a cererii de apel a început să curgă la data de 3 decembrie 2020 și a expirat la data de 4 ianuarie 2021. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că faptul recepționării de către apelant a copiei hotărârii primei instanțe la o dată ulterioară pronunțării acesteia, nu justifică omiterea termenului de contestare a acesteia cu apel, care a fost depus la 6 ianuarie 2021. La fel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră declarativ argumentul invocat de către Dmitrii Șcarabnuța în cererea de recurs, precum că nu i-a fost comunicată data și ora ședinței de judecată din prima instanță, or, potrivit avizului anexat la materialele cauzei, citația pentru ședința de judecată din 2 decembrie 2020, ora 10:30, sala nr. 5 din cadrul Judecătoria Edineț sediul Briceni, a fost recepționat la data de 23 septembrie 2020, la domiciliul lui Dmitrii Șcarabnuța – satul XXXXX r-nul XXXXX, adresă indicată, de altfel, de către acesta și în cererea de recurs.

Drept consecință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că instanța de apel just a respins cererea de repunere în termen a apelului, fiind cert că Dmitrii Șcarabnuța nu a prezentat probe certe și pertinente, potrivit art. 116 CPC, care ar indica motivele întemeiate de omitere a termenului de depunere a apelului. Astfel, instanța de recurs notează că omiterea termenului legal de declarare a apelului nu poate fi imputat instanței de judecată, or, în sensul art. 56 alin. (3) și 61 CPC, participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință 3 de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.

Așadar, încheierea din 17 martie 2021 a Curții de Apel Bălți trebuie menținută, or aceasta corespunde întru totul exigențelor unui act judecătoresc de dispoziție, fiind temeinică și legală. Distinct de cele constatate, instanța de recurs relevă că admiterea unui apel tardiv și poziționarea uneia dintre părțile procesului civil pe o treaptă mai avantajoasă decât cealaltă parte, se încalcă vădit principiul egalității armelor, care inter alia prevede că fiecare parte trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a prezenta cauza sa în condiții care să nu-i plaseze într-o situație net dezavantajoasă în raport cu partea adversă.

În cele din urmă, aplicarea regulilor privind termenele de procedură este susceptibilă de a încălca principiul egalității armelor și a securității raporturilor juridice în general, în măsura în care fiecare dintre părți nu se vor bucura de aceleași mijloace pentru a prezenta argumentele sale în fața unei instanțe (a se vedea mutatis mutandis, Varnima Corporation International S.A. contra Greciei, nr.48906/06, §27, 28 mai 2009; Ben Naceur contra Franței, nr.63879/00, §32, 3 octombrie 2006; Wynen contra Belgiei, nr.32576/96, §32 CEDO 2002-VIII). În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Dmitrii Șcarabnuța și de a menține încheierea din 17 martie 2021 a Curții de Apel Bălți.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul declarat de Dmitrii Șcarabnuța. Se menține încheierea din 17 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Valentinei Crețu împotriva lui Dmitrii Șcarabnuța cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-06-16
0,95
2ra-812/21 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra-812/21 Prima instanţă: Judecătoria Edineţ, sediul Donduşeni, judecător – T. Sobolschi Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi, judecători – S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu Î N C H E I E R E 16 iunie 2021 mun. Chişinău Co
CSJ 2021-11-03
0,94
2r-689/21 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-689/21 Prima instanţă: (Judecătoria Bălți, sediul Fălești) L. Trocin Instanța de apel: (Curtea de Apel Bălți) S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu D E C I Z I E 03 noiembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de
CSJ 2021-04-21
0,94
2r-8/21 — încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2r-8/21 Prima instanță: Judecătoria Soroca, sediul Central (jud. O. Jamba) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. A. Corcenco, D. Stănilă, D. Corolevschi) DECIZIE 21 aprilie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2023-02-22
0,94
2ra-107/23 — încasarea datoriei si dobânzii de întârziere
Dosarul nr. 2ra-107/23 2-22028048-01-2ra-23012023 Prima instanță - (Judecătoria Edineț, sediul Briceni) jud. G. Comerzan Instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) jud. I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu ÎNCHEIERE 22 februarie 2023 mun. Chişină
CSJ 2022-12-14
0,94
2rc-114/22 — cu privire la încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rc-114/22 2-20133156-01-2rc-04102022 Instanţa de fond: Judecătoria Edineţ, sediul Briceni – A. Procopişina Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi – S. Procopciuc, D. Stănilă, D. Corolevschi ÎNCHEIERE 14 decembrie 2022 mun. Chiş
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă