2r-271/21 — cu privire la incetarea proprietatii comune pe cote parti
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la incetarea proprietatii comune pe cote parti
- Temei legal
- Restituirea recursului impotriva incheierii
2r-271/21 — cu privire la incetarea proprietatii comune pe cote parti (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2r-271/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. V. Gîrleanu) Instanța de recurs: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Pahopol, O. Cojocaru, I. Dutca) ÎNCHEIERE 28 aprilie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic examinând recursul declarat de Anjela Dianu în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Petru Mafteuța împotriva Anjelei Dianu cu privire la încetarea proprietății comune pe cote-părți și încasarea cheltuielilor de judecată împotriva încheierii din 26 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Anjela Dianu împotriva hotărârii din 21 mai 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru constată: La 13 martie 2018, Petru Mafteuța a depus cerere de chemare în judecată împotriva Anjelei Dianu cu privire la încetarea proprietății comune pe cote-părți și încasarea cheltuielilor de judecată.
Întemeindu-și pretențiile în baza art. 94, 166-167 CPC, art. 357-361 alin. (2) lit. b) Cod civil, a solicitat admiterea acțiunii, încetarea proprietății comune pe cote-părți prin împărțirea apartamentului nr. X situat în mun. XXXXX or. XXXXX str. XXXXX, prin vânzarea bunului imobil și distribuirea prețului către coproprietari proporțional cotei-părți fiecăruia dintre ei și încasarea tuturor cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 21 mai 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, a fost admisă acțiunea parțial. A fost încetată proprietatea-comună pe cote-părți a bunului imobil – apartamentul nr. X din mun. XXXXX or. XXXXX str. XXXXX, nr. cadastral XXXXX, cu dispunerea vânzării acestuia la licitație și distribuirea prețului către coproprietarii Petru Mafteuța și Anjela Dianu proporțional cotei-părți a fiecăruia dintre ei.
Au fost încasate de la Anjela Dianu în beneficiul lui Petru Mafteuța cheltuielile de judecată compuse din taxa de stat în mărime de 754,38 de lei. 1 În rest, solicitarea lui Petru Mafteuța privind încasarea cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 700 de lei a fost respinsă ca neîntemeiată. La 15 septembrie 2020, Anjela Dianu a declarat apel împotriva hotărârii din 21 mai 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. Prin încheierea din 28 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Anjela Dianu și i-a fost acordat apelantei un termen de 10 zile din momentul recepționării încheierii pentru lichidarea neajunsurilor și anume prezentarea dovezii achitării taxei de stat, prin intermediul secretariatului Curții de Apel Chișinău, mun.
Chișinău str. Teilor 4. Prin încheierea din 26 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de Anjela Dianu, dat fiind faptul că apelanta nu a înlăturat neajunsurile menționate în încheierea din 28 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău. La 2 decembrie 2020, prin intermediul poștei electronice, Anjela Dianu a declarat recurs împotriva încheierii din 26 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia și casarea încheierii recurate. În susținerea recursului a invocat că instanța de apel în mod eronat a calculat termenul acordat pentru înlăturarea neajunsurilor, or, acesta urma să expire la 23 octombrie 2020, pe când dânsa a lichidat neajunsurile la 19 octombrie 2020, în termenul oferit de către instanță.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a restitui recursul din următoarele considerente. În conformitate cu art. 4261 alin. (1) lit. c) CPC, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă cererea de recurs nu este semnată sau este semnată necorespunzător. În conformitate cu art. 437 alin. (1) lit. g) CPC, cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă data declarării recursului și semnătura recurentului.
Din materialele cauzei rezultă că la 2 decembrie 2020, Anjela Dianu a expediat la adresa electronică a Curții de Apel Chișinău cererea de recurs împotriva încheierii din 26 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că cererea de recurs, care a fost expediată la adresa electronică a instanței de apel de către Anjela Dianu, prin intermediul poștei electronice a instituției, nu este semnată corespunzător. În acest sens, instanța de recurs reține că pentru depunerea și examinarea cererii de recurs este necesar nu doar respectarea premiselor și condițiilor de exercitare a dreptului de atac, dar și respectarea condițiilor de formă și conținut a acesteia, și anume cererea de recurs trebuie să conțină semnătura recurentului.
2 Luând în considerare faptul că, cererea de recurs împotriva încheierii din 26 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa Curții de Apel Chișinău prin intermediul poștei electronice cac@justice.md, aceasta urma să întrunească condițiile de autenticitate a documentului electronic, or, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 91 din 29 mai 2014 privind semnătura electronică și documentul electronic, documentul electronic este considerat autentic, dacă întrunește cumulativ următoarele condiții: a) este semnat de persoana abilitată, în modul stabilit, să semneze cu semnătură olografă documentul echivalent pe suport de hârtie; b) este semnat cu semnătura electronică autentică a semnatarului indicat în document.
Totodată, conform art. 15 din Legea enunțată, documentul electronic trebuie să corespundă următoarelor cerințe principale: a) să fie creat, prelucrat, expediat, recepționat, păstrat, modificat și/sau nimicit cu ajutorul mijloacelor tehnice și/sau de program; b) să conțină, pentru confirmarea autenticității acestuia, una sau mai multe semnături electronice ce corespund condițiilor și cerințelor stabilite de prezenta lege; c) să fie creat și utilizat prin metode și într-o formă ce ar permite identificarea semnatarului; d) să fie afișat într-o formă perceptibilă; e) să permită utilizarea sa repetată.
Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că cererea de recurs depusă de către Anjela Dianu, nu întrunește condițiile de formă ale recursului, prevăzute de dispozițiile art. 437 alin. (1) lit. g) CPC, or, semnătura recurentei urma să fie în olograf original sau, la caz, aplicată semnătura electronică avansată calificată. Astfel, examinarea cererii de recurs depusă de către Anjela Dianu, care nu este semnată în modul corespunzător, exclude judecarea acesteia. Față de cele ce preced, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a restitui recursul.
În conformitate cu art. 270, 4261 alin. (1) lit. c) și (2) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se restituie recursul declarat Anjela Dianu împotriva încheierii din 26 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Petru Mafteuța împotriva Anjelei Dianu cu privire la încetarea proprietății comune pe cote-părți și încasarea cheltuielilor de judecată. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.