3ra-279/21 — constatarea ilegalității refuzului

3ra-279/21 — constatarea ilegalității refuzului (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-279/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. T. Avasiloaie)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, Gr. Dașchevici, Vl. Clima)

ÎNCHEIERE

28 aprilie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Victor Burduh

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursului depus de Ministerul Educației, Culturii și

Cercetării al Republicii Moldova,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Emila Mazureac, Zinaida Petrașcu, Valentina Baraniuc, Vasile Crigan și Nadejda

Balaieș împotriva Colegiului de Ecologie din Chișinău și Ministerului Educației,

Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, terți Agenția Servicii Publice și Agenția

Proprietății Publice, cu privire la constatarea ilegalității refuzului în eliberarea

extraselor din fișele locuințelor, extraselor din tabelele nominale actualizate și

obligarea eliberării actelor și acordului la privatizare,

împotriva deciziei din 21 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 21 iunie 2017, Emila Mazureac, Zinaida Petrașcu, Valentina Baraniuc,

Vasile Crigan au depus cerere de chemare în judecată împotriva Colegiului de

Ecologie din Chișinău și Ministerului Educației al Republicii Moldova, în prezent

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, solicitând

constatarea ilegalității refuzului pârâților în eliberarea extraselor din fișele

locuințelor, extraselor din tabelele nominale actualizate privind apartamentele lor și

demersului către Primăria mun. Chișinău pentru eliberarea ordinelor de repartiție

pentru domiciliere permanentă, obligarea pârâților de a elibera extrasele din fișele

locuințelor, a extraselor din tabelele nominale actualizate privind apartamentele

asupra cărora le-a fost recunoscut dreptul de folosință și demersul către Primăria

mun. Chișinău pentru eliberarea ordinelor de repartiție pentru domiciliere

permanentă.

În motivarea acțiunii, reclamanții au invocat că, fiind angajați ai Colegiului de

Ecologie din Chișinău, de către administrația Colegiului, în diferite perioade au fost

instalați cu familiile în spații locative din demisolul blocului locativ al Colegiului de

Ecologie din Chișinău, situat în mun. Chișinău, str. XXXXX, nr. 68/2. Odăile de la

etajele blocului sunt acordate studenților Colegiului de Ecologie din Chișinău, iar

spațiile lor locative sunt izolate, cu toate dependențele (veceu, baie), serviciile

comunale prestate sunt contorizate și achitate separat, conform facturilor înaintate.

Totodată, au menționat că, dreptul lor la folosirea spațiilor locative au fost

1

confirmate prin hotărâri judecătorești irevocabile. Astfel, prin hotărârea din 29

februarie 2016 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău a fost recunoscut dreptul la

folosința spațiului locativ în odaia nr. 3 din căminul situat pe str. XXXXX, nr. 68/2,

mun. Chișinău, după Emila Mazureac, iar prin decizia din 02 aprilie 2008 a Curții

de Apel Chișinău a fost recunoscut dreptul la folosința spațiului locativ în odaia nr.

106 din căminul situat pe str. XXXXX, nr. 68/2, mun. Chișinău, Zinaida Petrașcu.

Prin hotărârea din 24 ianuarie 2000 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, a fost

respinsă acțiunea Colegiului de Ecologie din Chișinău împotriva lui Vasile Crigan

și Nadejda Balaieș cu privire la evacuarea din odaia nr. 2 din căminul amplasat pe

str. XXXXX, nr. 68/2, mun. Chișinău. Prin ordinul administrației Colegiului nr.130

din 14 martie 2013 a fost recunoscut dreptul la folosința spațiului locativ în odaia nr.

4 din căminul situat pe str. XXXXX, nr. 68/2, mun. Chișinău, după Valentina

Baraniuc. În opinia reclamanților, dreptul lor de domiciliere permanentă în

încăperile ocupate este confirmat legal și nu pot fi evacuați din ele.

Având în vedere că le-a fost recunoscut dreptul la spațiile locative menționate,

pentru a primi de la Primăria mun. Chișinău ordinele de repartiție pentru domiciliere

permanentă și privatizării ulterioare a acestor încăperi, reclamanții au precizat că, s-

au adresat la 16 martie 2017, conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ,

către administrația Colegiului pentru eliberarea documentelor necesare și anume a

extraselor din fișele locuințelor, extraselor din tabelele nominale actualizate și a

demersului Colegiului către Primăria mun. Chișinău pentru eliberarea ordinelor de

repartiție pentru domiciliere permanentă. Prin scrisoarea din 14 aprilie 2017 au fost

informați că solicitarea lor este în curs de examinare cu concursul Ministerului

Educației și la 05 iunie 2017 au primit răspunsul prin care li s-a comunicat că cererea

lor a fost respinsă, datorită poziției abordate de Ministerul Educației.

Reclamanții au afirmat că, încăperile din demisol și parter, deținute, fiind

nelocuibile și neavând noduri ale rețelelor inginerești, le-au fost acordate în

locațiune pentru folosirea în calitate de locuințe, au fost reparate din sursele proprii,

amenajate cu dependențele necesare, adaptate pentru folosire ca locuințe, cu

permisiunea administrației Colegiului.

Reclamanții au susținut că, anterior, în situație identică, atât Ministerul

Educației, cât și Colegiul de Ecologie din Chișinău au acceptat cereri similare ale

altor doi locatari, care dețin spațiu locativ în demisolul căminului Colegiului de

Ecologie din Chișinău, au acceptat înaintarea documentelor comisiei de privatizare

pentru privatizarea încăperii ocupate.

Prin încheierea protocolară din 19 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Central, Nadejda Balaieș a fost atrasă în calitate de coreclamantă.

Prin hotărârea din 19 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

corectată prin încheierea din 04 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

s-a admis ca fiind întemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Emila

Mazureac, Zinaida Petrașcu, Valentina Baraniuc, Vasile Crigan și Nadejda Balaieș

și s-a anulat refuzul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii

Moldova 26 mai 2017 și al Colegiului de Ecologie din Chișinău din 05 iunie 2017,

s-au obligat Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și

Colegiul de Ecologie din Chișinău să elibereze documentele prevăzute de legislația

în vigoare pentru privatizarea spațiului locativ și acordul la privatizarea spațiului

locativ pentru: Emila Mazureac, pentru apartamentul nr.3, situat în mun. Chișinău,

2

str. XXXXX, 68/2; Zinaida Petrașcu, pentru apartamentul nr.106, situat în mun.

Chișinău, str. XXXXX, 68/2; Valentina Baraniuc, pentru apartamentul nr.4, situat în

mun. Chișinău, str. XXXXX 68/2; Vasile Crigan și Nadejda Balaieș, pentru

apartamentul nr.2, situat în mun. Chișinău, XXXXX, 68/2.

Prin decizia din 24 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, corectată prin

încheierea din 05 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-au respins apelurile

declarate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și de

Colegiul de Ecologie din Chișinău și s-a menținut hotărârea din 19 februarie 2019 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Prin decizia din 05 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție s-a admis

recursul depus de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

și s-a casat integral decizia din 24 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, cu

restituirea cauzei Curții de Apel Chișinău.

Prin încheierea din 03 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, Agenția Servicii

Publice a fost atrasă în calitate de terț.

Prin încheierea din 22 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, Agenția Proprietății

Publice a fost atras în proces în calitate de terț.

Prin decizia din 21 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-au respins

cererile de apel depuse de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii

Moldova și de Colegiul de Ecologie din Chișinău.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a relevat că, intimații sunt îndreptățiți de

a pretinde de la apelanți eliberarea documentelor prevăzute de legislația în vigoare

pentru privatizarea imobilelor în care aceștia locuiesc în contextul în care amplasarea

acestora la demisol excede limitele căminului pentru elevi amplasat în blocul locativ

vizat în speță în contextul în care în aceste încăperi nu pot fi cazați elevi.

Or, potrivit Regulamentului-cadru privind funcționarea căminelor din

subordinea instituțiilor de învățământ de stat, aprobat prin hotărârea Guvernului nr.

74 din 25 ianuarie 2007, căminele reprezintă unități în administrarea și folosința

instituțiilor de învățământ de stat, în care se asigură condiții de trai și studiu pentru

elevi, studenți, masteranzi, doctoranzi, rezidenți, secundariați clinici, auditori ai

cursurilor de perfecționare, cu domiciliul stabil în afara localității de amplasare a

instituției de învățământ, condiții ce nu sunt realizate, potrivit normelor citate supra,

în privința încăperilor intimaților.

Din aceste considerente, instanța de apel a apreciat apreciază ca fiind nefondate

argumentele apelanților referitoare la faptul că statutul juridici al blocului locativ din

str. XXXXX, 68/2, mun. Chișinău, este de cămin potrivit pct. 173 din anexa nr.

22/12 la Hotărârea Guvernului nr. 351 din 23 martie 2005 cu privire la aprobarea

listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului și la transmiterea unor bunuri

imobile și referitoare la faptul că prima instanță a confundat modul de folosință a

imobilului cu statutul acestuia sunt eronate în condițiile în care, potrivit Regulilor și

normative sanitaro-epidemiologice încăperile în care locuiesc intimații nu pot fi

folosite în calitate de cămin pentru elevi.

Subsecvent, instanța de apel a constatat că prevederile art. 5 alin. (2) al Legii

privatizării fondului de locuințe, invocat de apelanți, ce instituie interdicția vânzării

sau transmiterii cu titlu gratuit în proprietate privată imobilele ce se află în cămine

nu sunt aplicabile speței.

Această concluzie este fortificată și prin faptul existenței în blocul locativ sus-

3

menționat a încăperilor privatizate de terți în baza contractelor de vânzare-

cumpărare, trasmitere-primire a locuinței în proprietate privată, respectiv în urma

realizării procesului de privatizare a acestora.

Prin urmare, realizarea unui tratament diferențiat față de intimați în raport cu

terții care au beneficiat deja de dreptul la privatizarea încăperilor în același bloc

locativ este contrară exigențelor legale, inclusiv internaționale, aplicabile speței,

situație inadmisibilă în cadrul unui stat de drept, contrariul constituind un atentat

inadmisibil asupra drepturilor fundamentale ale intimaților.

Instanța de apel a respins argumentele apelanților referitoare la lipsa în speță a

unui tratament diferențiat în privința intimaților, deoarece apelanții apreciază

principiul nediscriminării în raport cu drepturile elevilor la locuințe în cămine,

omițând să se expună asupra situației comparabile a terților care au dobândit dreptul

de proprietate asupra încăperilor izolate din același bloc locativ în urma privatizării

acestora.

La 09 noiembrie 2020, prin intermediul poștei electronice (Vol.II, f.d.192) și

ulterior, la 11 noiembrie 2020, în original, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

al Republicii Moldova a depus recurs împotriva deciziei din 21 octombrie 2020 a

Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei

instanței de apel din 21 octombrie 2020 și a hotărârii primei instanțe din 19 februarie

2019, emiterea unei noi hotărâri de respingere în totalitate a cererii de chemare în

judecată înaintată de intimații/reclamanți Emila Mazureac, Zinaida Petrașcu,

Valentina Baraniuc și Vasile Crigan.

În susținerea recursului s-a invocat că, formularea unor concluzii contrare

circumstanțelor importante ale cauzei, constituie temei de casare a deciziei instanței

de apel și a hotărârii instanței de fond. Instanțele ierarhic inferioare au apreciat

arbitrar înscrisurile prezentate și a condus la emiterea unei soluții greșite.

La 04 ianuarie 2021, prin intermediul poștei electronice (Vol.III, f.d.1) și

ulterior, la 06 ianuarie 2021, prin intermediul poștei (Vol.III, f.d.38), Ministerul

Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova a depus motivarea recursului,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel din 21 octombrie

2020 și a hotărârii primei instanțe din 19 februarie 2019, emiterea unei noi hotărâri

de respingere în totalitate a cererii de chemare în judecată înaintată de

intimații/reclamanți Emila Mazureac, Zinaida Petrașcu, Valentina Baraniuc, Vasile

Crigan și Nadejda Balaieș.

Argumentele aduse în motivarea recursului de către Ministerul Educației,

Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, în esență, vizează neaplicarea de către

instanța judecătorească a legii care trebuia să fie aplicată în sensul art. 432 alin.(2)

lit.a) Cod de procedură civilă, iar în virtutea art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă,

încălcările admise au condus la soluționarea greșită a pricinii, iar aprecierea probelor

a fost arbitrară. Astfel, instanța de apel a admis erori la aplicarea normelor de drept

material și de drept procedural, a apreciat arbitrar probele anexate la materialele

cauzei și a admis o serie de încălcări de ordin procedural care au dus la soluționarea

greșită a pricinii. În cursul examinării, instanța de apel a neglijat prevederile actelor

normative referitor la obiectul din speță.

Totodată, a menționat că hotărârea instanței inferioare este contrară

prevederilor art. 241 alin. (1) și (5) Cod de procedură civilă. Instanța de fond în

hotărârea emisă și instanța de apel în decizia adoptată au reflectat doar poziția

4

intimaților. În contextul prevederilor art. 373 Cod de procedură civilă, instanța de

apel are obligația de a verifica circumstanțele și raporturile juridice stabilite în

hotărîrea primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, de a verifica

legalitatea hotărârii în întregul ei și de a se pronunța asupra tuturor motivelor

invocate în apel.

Deși, instanța de apel face referire la art. 219 din Codul administrativ, în final

evită de a ține cont de conținutul acestuia.

Recurentul a opinat că, în decizia din 21 octombrie 2020 a Curții de Apel

Chișinău sunt expuse doar parțial argumentele din cererea sa de apel, ceea ce denotă

examinarea superficială a apelului dedus judecății. În context, a notat că nu se

conține motivarea concluziilor instanței de apel, implicit nu pot fi identificate

argumentele respingerii apelului, aspect care determină concluzia privind

examinarea superficială a cererilor de apel de către instanța de apel. Lipsește

aprecierea instanței de apel cu referire la argumentele apelanților, precum și cadrul

legal aplicabil speței. Hotărârea și decizia instanțelor inferioare nu conțin aprecieri

care ar determina definitiv și incontestabil certitudinea soluției adoptate, nu reflectă

nici argumentele cu privire la respingerea unor probe sau aprecierea altor probe

administrate. Instanța de apel nu a elucidat toate circumstanțele importante pentru

justa soluționare a cauzei.

De asemenea, a precizat că refuzul (legal) de a permite privatizarea la moment

(anul 2017) nu violează dreptul la domiciliu și nici dreptul la egalitate, în condițiile

în care folosința exercitată asupra locuințelor reprezintă o formă de realizare în

condițiile legii a dreptului la domiciliu, iar situația altor locatari care au privatizat

prin anul 2005 odăi în acest cămin, nu este identică cu cea a locatarilor din litigiu,

astfel instanța de apel nu a intrat în esența problemei examinate.

Instanța de apel nu a luat în considerare că la determinarea destinației de

întrebuințare a locuinței/statutului căminului urmează să fie aplicate prevederile

Regulamentului - cadru privind funcționarea căminelor din subordinea instituțiilor

de învățământ de stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 74/2007 și prevederile

Hotărârii Guvernului nr. 351/2005, poziția nr. 173 din Anexa nr. 2212, cu privire la

aprobarea listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului și la transmiterea

unor bunuri imobile care sunt cele mai recente acte emise de către autoritatea

competentă în deciderea sorții/ destinației bunurilor proprietate publică a statului.

Recurentul a opinat că neaplicarea de către instanța de fond și instanța de apel

a art.5 alin. (2) în coroborare cu art.5 alin.(5) al Legii privatizării fondului de locuințe

la determinarea bunurilor excluse de la posibilitatea legală de privatizare, precum și

neaplicarea reglementărilor imperative enunțate referitor la determinarea regimului

juridic al proprietății bunului din litigiu, constituie temei de casare a deciziei

instanței de apel prin care a fost menținută hotărârea primei instanțe.

În cazul examinat, odăile acordate în foslosință intimaților fie erau adaptate la

condiții de trai la momentul preluării (între anii 1970-1980), fie au fost adaptate

ulterior la aceste condiții, însă în opinia recurentului, este cert faptul că la momentul

depunerii cererii de chemare în judecată aceste încăperi erau locuibile și în astfel de

circumstanțe, Regulamentul cu privire la privatizarea încăperilor nelocuibile,

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.468/2008, nu este aplicabil situației din speță.

Recurentul a mai afirmat că, toate aspectele privind termenul acordării în

folosință a odăilor, privind titlul folosinței exercitate, precum și privind întinderea

5

drepturilor și obligațiilor părților urmau să fie stipulate expres într-un contract

locațiune, în baza prevederilor legale în vigoare la data stabilirii acestor raporturi și

luând în considerare prevederile imperative ulterioare în materia respectivă.

În condițiile în care prevederile legal imperative, pe de o parte, interzic

înstrăinarea sub orice formă a bunurilor domeniul public, iar pe de altă parte, a

construcțiilor destinate elevilor, refuzul autorităților/ instituțiilor publice de a

satisface solicitările petiționarilor contrare acestor prevederi nu poate fi calificată

drept ingerință din partea acestor autorități/instituții în exercitarea dreptului la

locuință sub forma obținerii în proprietate a acestora.

În situația din speță, instanța nu a determinat criteriul protejat de lege în

constatarea faptei de discriminare, element indispensabil la formularea unei

prezumții de discriminare directă.

Inclusiv cu referire la jurisprudența națională în litigii similare, recurentul a

pretins că a procedat legal prin respingerea solicitărilor reclamanților.

Conform articolul 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se

depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței

de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite

neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.

Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile

de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de

recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la 21 octombrie 2020.

La 09 noiembrie 2020, prin intermediul poștei electronice (Vol.II, f.d.192) și

ulterior, la 11 noiembrie 2020, în original, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

al Republicii Moldova a depus recurs nemotivat.

La caz, notificarea deciziei motivate a instanței de apel din 21 octombrie 2020

s-a realizat conform scrisorii de expediere, fără dată (Vol.II, f.d.189) și a fost

recepționată de către recurent la 04 decembrie 2020, conform avizului de recepție

(Vol.II, f.d.203).

Motivarea recursului a fost depusă la 04 ianuarie 2021, prin intermediul poștei

electronice (Vol.III, f.d.1) și, ulterior, la 06 ianuarie 2021, prin intermediul poștei

(Vol.III, f.d.38).

În atare circumstanțe, completul ajunge la concluzia că recurentul s-a

conformat prevederilor legale stipulate la art. 245 din Codul administrativ privind

termenul de depunere a recursului.

La 27 ianuarie 2021 în adresa intimaților a fost expediată copia recursului

motivat, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței (Vol.III, f.d.41).

La 24 februarie 2021, intimații au înregistrat referință la cererea de recurs

depusă de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, prin

care au solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil (Vol.III, f.d.59-62).

Examinând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul drept inadmisibil, din următoarele motive.

Prin prisma art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere. În acord cu alin. (2) din

6

art. 246 din Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în

cazurile enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate, ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ

exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special”

denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp

oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu

prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși

un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept

procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate

sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală

examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de

recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile

nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale

reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea

recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ. În consecutivitate,

motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe

care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de

admisibilitate.

De asemenea, completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă a statuat că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de

o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde

de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

7

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile

cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni

de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se

vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție conchide că cererea de recurs depusă este inadmisibilă.

În conformitate cu art. 230, art. 246 din Codul administrativ, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii

Moldova, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Victor Burduh

Galina Stratulat

8