3ra-207/21 — contestarea actului administrativ

3ra-207/21 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-207/21

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru)

Î N C H E I E R E

3 martie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nicolae Craiu

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului depus de Consiliul Superior al

Magistraturii,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Angela Bostan împotriva Consiliului Superior al Magistraturii, persoane terțe

Maria Guzun, Grigore Dașchevici și Curtea de Apel Chișinău cu privire la

contestarea actului administrativ,

împotriva hotărârii din 23 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care

acțiunea a fost admisă,

c o n s t a t ă:

La 13 ianuarie 2020 Angela Bostan a depus cerere de chemare în judecată în

procedura contenciosului administrativ împotriva Consiliului Superior al

Magistraturii, persoane terțe Maria Guzun și Grigore Dașchevici cu privire la

contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii a indicat că prin demersul președintelui interimar al Curții

de Apel Chișinău, Lidia Bulgac, a fost solicitată Consiliului Superior al Magistraturii

operarea unor modificări în hotărârea nr.556/25 din 27 noiembrie 2018 a Consiliului

Superior al Magistraturii cu privire la instituirea completelor specializate în materie

de contencios administrativ, în partea ce vizează numărul judecătorilor desemnați în

completele specializate în materie de contencios administrativ.

Astfel, a menționat că prin hotărârea nr.556/25 din 27 noiembrie 2018 a

Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la instituirea completelor specializate

în materie de contencios administrativ, urmare a intrării în vigoare a Codului

administrativ, începând cu 1 aprilie 2019, la Curtea de Apel Chișinău au fost

desemnați 9 judecători specializați în materie de contencios administrativ și astfel,

subsemnata, Angela Bostan a fost desemnată în conformitate cu prevederile art. 192

Cod administrativ, judecător specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ.

A arătat că după cum rezultă din hotărârea nr. 431/32 din 13 decembrie 2019 a

Consiliului Superior al Magistraturii, în pretinsul demers al președintelui interimar

al Curții de Apel Chișinău, s-ar fi indicat că ,,potrivit rezultatelor datelor statistice,

1

în perioada 1 ianuarie 2019-12 noiembrie 2019, judecătorilor completelor instituite

pentru examinarea cauzelor în procedură de drept comun (contencios) de la Cutea

de Apel Chișinău, le-au fost repartizate 7454 cauze (în mediu câte 497 cauze per

judecător), judecătorilor specializați în materie de contencios administrativ le-au fost

repartizare - 2501 cauze (277 cauze per judecător), iar judecătorilor specializați în

examinarea cauzelor de insolvabilitate - 1045 cauze (261 cauze per judecător)”. În

urma analizei acestor date statistice s-a constatat un decalaj considerabil în numărul

de dosare aflate în procedura judecătorilor specializați în materie de contencios

administrativ în raport cu judecătorii specializați în materie contencioasă, ultimii

având o sarcină de lucru de aproximativ 2 ori mai mare. În consecință, a apărut

necesitatea de a revedea numărul de judecători specializați în materie de contencios

administrativ, în scopul egalării sarcinii de lucru a judecătorilor din Curtea de Apel

Chișinău.

În așa fel, președintele interimar al Curții de Apel Chișinău, a solicitat

modificarea hotărârii nr.556/25 din 27 noiembrie 2018 a Consiliului Superior al

Magistraturii cu privire la instituirea completelor specializate în materie de

contencios administrativ, la capitolul prin care a fost stabilit numărul de 9 judecători

specializați în materie de contencios administrativ, prin micșorarea acestui număr

până la 6 judecători.

Ca urmare, prin hotărârea nr. 431/32 din 13 decembrie 2019 a Consiliului

Superior al Magistraturii cu privire la demersul președintelui interimar al Curții de

Apel Chișinău, Lidia Bulgac, referitor la unele chestiuni ce țin de repartizarea

echitabilă a sarcinii de lucru între judecători s-a hotărât: ,, 1. Se admite demersul

președintelui interimar al Curții de Apel Chișinău, Lidia Bulgac, referitor la unele

chestiuni ce țin de repartizarea echitabilă a sarcinii de lucru între judecători în sensul

formulat. 2. Se modifică Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr.556/25 din 27 noiembrie 2018 cu privire la instituirea completelor specializate în

materie de contencios administrativ, în partea ce vizează numărul judecătorilor

desemnați în completele specializate în materie de contencios administrativ la

Curtea de Apel Chișinău, prin substituirea numărului de 9 judecători cu 6

judecători”.

Reclamanta a susținut că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.

431/32 din 13 decembrie 2019 este un act administrativ individual ilegal defavorabil,

care î-i afectează interesele legitime ce vizează statutul său de judecător, având în

vedere că în rezultatul emiterii acesteia a fost exclusă ilegal din completul specializat

în examinarea acțiunilor în contencios administrativ.

La fel, a indicat că hotărârea nr. 431/32 din 13 decembrie 2019 a Consiliului

Superior al Magistraturii este un act administrativ individual defavorabil, deoarece

conform art. 10 alin. (1) Cod administrativ, actul administrativ individual este orice

dispoziție, decizie sau altă măsură oficială întreprinsă de autoritatea publică pentru

reglementarea unui caz individual în domeniul dreptului public, cu scopul de a

produce nemijlocit efecte juridice, prin nașterea, modificarea sau stingerea

raporturilor juridice de drept public. În ce privește caracterul defavorabil, a specificat

că art. 11 alin. (1) lit. a) Cod administrativ, prevede că actele administrative

individuale defavorabile constituie orice acte care impun destinatarilor lor obligații,

sancțiuni, sarcini sau afectează drepturile/interesele legitime ale persoanelor ori care

resping, în tot sau în parte, acordarea avantajului solicitat.

2

Reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 431/32 din 13 decembrie 2019,

Consiliul Superior al Magistraturii a acționat contrar prevederilor art. 21 Cod

administrativ, care prevede că autoritățile publice și instanțele de judecată

competente trebuie să acționeze în conformitate cu legea și alte acte normative.

Exercitarea atribuțiilor legale nu poate fi contrară scopului pentru care acestea au

fost reglementate. Autoritățile publice și instanțele de judecată competente nu pot

dispune limitarea exercitării drepturilor și a libertăților persoanelor decât în cazurile

și în condițiile expres stabilite de lege. Astfel, a declarat că norma legală enunțată

obligă orice autoritate publică să respecte cu strictețe la emiterea actelor

administrative individuale normele dreptului material în temeiul cărora se emit

actele administrative individuale, precum și prevederile Codului administrativ care

reglementează procedura administrativă de emitere a actelor administrative

individuale. Suplimentar pentru legalitatea actului administrativ individual

prevederile alin. (3) din art. 21 Cod administrativ instituie obligația legală pentru

autoritățile publice de a respecta proporționalitatea la măsurile de intervenție în orice

interes/drept legitim.

A enunțat că pârâtul, Consiliul Superior al Magistraturii era obligat să respecte

prevederile art. 44 alin. (3) din Codul administrativ, care stipulează că autoritatea

publică este obligată să atragă în procedura administrativă, din oficiu sau la cerere,

persoanele ale căror drepturi pot fi afectate prin procedura administrativă. Dacă are

cunoștință despre astfel de persoane, autoritatea publică le informează despre

inițierea sau desfășurarea procedurii administrative. Totodată, a invocat că art. 70

alin. (1) - (2) din Codul administrativ prevede că dacă inițiază o procedură

administrativă din oficiu, autoritatea publică informează în scris participanții despre

aceasta în decursul unui termen rezonabil. Dacă inițiază o procedură administrativă

la cerere și la procedură participă și alte persoane, autoritatea publică îi informează

în scris, în decursul unui termen rezonabil, despre procedura inițiată, iar conform art.

94 din Codul administrativ, înainte de emiterea unui act administrativ individual

defavorabil pentru un participant sau înainte de respingerea unui act administrativ

individual favorabil, participantul are dreptul să fie audiat în legătură cu faptele și

circumstanțele relevante pentru actul ce urmează a fi emis. Audierea poate fi făcută

verbal sau în scris.

Prin urmare, a susținut că neatragerea sa în procedura administrativă cât și a

altor judecători specializați de la Curtea de Apel Chișinău în examinarea acțiunilor

în contencios administrativ, constituie o încălcare gravă a tuturor garanțiilor care le

oferă Codul administrativ pentru protejarea intereselor legitime, inclusiv a

judecătorilor vizați, având în vedere că, aspectele ce țin de dreptul la specializare a

judecătorilor se circumscrie dreptului la carieră a judecătorilor și garanțiilor juridice

ce asigură independența judecătorilor, precum și inamovibilitatea.

De asemenea, reclamanta a indicat că și art. 32 Cod administrativ, prevede că

procedura administrativă se structurează astfel încât participanții să poată înțelege

fiecare etapă a procedurii. Dacă este necesară contribuția unui participant, acestuia i

se comunică neîntârziat, într-un limbaj clar și ușor de înțeles, acțiunile care trebuie

întreprinse. În condițiile legii, autoritățile publice trebuie să asigure participarea

neîngrădită la procedura administrativă a persoanelor interesate. La fel, potrivit art.

37 Cod administrativ, la înfăptuirea controlului judecătoresc asupra activității

administrative, instanțele de judecată competente și judecătorii competenți sunt

3

independenți și se supun numai legii. Orice imixtiune în activitatea de judecată este

inadmisibilă și atrage răspunderea prevăzută de lege. Această prevedere legală, a

enunțat că este aplicabilă potrivit logicii Codului administrativ și anume a

prevederilor art. 192, care reglementează specializarea judecătorilor pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ.

A mai declarat că normele citate conțin dispoziții legale speciale privind

organizarea judecătorească în ce privește jurisdicția administrativă, iar prevederile

Legii cu privire la organizarea judecătorească, statutul judecătorului și Legea cu

privire la Consiliul Superior al Magistraturii se aplică în coroborare cu ele.

Totodată, a afirmat că faptele invocate denotă că hotărârea nr. 431/32 din 13

decembrie 2019 este contrară și prevederilor art. 24 și 25 Cod administrativ. Astfel,

a indicat că participanții la procedura administrativă și procedura de contencios

administrativ trebuie sa își exercite drepturile si să își îndeplinească obligațiile cu

bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți. Participantul

care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv și nu își îndeplinește obligațiile

procesuale cu bună-credință răspunde potrivit legii pentru prejudiciile materiale și

morale cauzate. Autoritățile publice și instanțele de judecata competente trebuie să

își exercite atribuțiile legale în mod imparțial, indiferent de propriile convingeri sau

interesele persoanelor care le reprezintă. La caz, a menționat că autoritatea publică,

Consiliul Superior al Magistraturi este participant la procedura administrativă,

conform art. 44 alin. (1) Cod administrativ, iar conform art. 29 din același cod, orice

măsură întreprinsă de autoritățile publice prin care se afectează drepturile sau

libertățile prevăzute de lege trebuie să corespunda principiului proporționalității. O

măsură întreprinsă de autoritățile publice este proporțională dacă: a) este potrivită

pentru atingerea scopului urmărit în temeiul împuternicirii atribuite prin lege; b) este

necesară pentru atingerea scopului; c) este rezonabilă. Măsura întreprinsă de

autoritățile publice este una rezonabilă dacă ingerința produsă prin ea nu este

disproporțională în raport cu scopul urmărit.

A relatat că din hotărârea contestată nu rezultă sub niciun aspect motivarea

proporționalității măsurii întreprinse de către Consiliul Superior al Magistraturii,

inter alia, nu este indicată împuternicirea (atribuția legală) care oferă posibilitatea

emiterii unui asemenea act administrativ, nefiind motivată nici necesitatea pentru

atingerea scopului și rezonabilitatea.

A mai arătat că în hotărârea nr. 431/32 din 13 decembrie 2019 a Consiliului

Superior al Magistraturii s-a făcut referire doar la un criteriu cantitativ, dar și acesta

a fost denaturat, deoarece s-a luat ca unitate de timp data de 1 ianuarie 2019, însă

Codul administrativ a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2019. Mai mult, s-a luat

criteriul în raport cu colegii judecători din domeniul civil, dar nu în ansamblu cu toți

judecătorii din Curtea de Apel Chișinău. Reclamanta a explicat că este un fapt bine

cunoscut că materia Codului administrativ este una foarte complexă, iar litigiile de

contencios administrativ foarte vaste și că importanța acestora rezultă pe de o parte

din interesul public și pe de altă parte din necesitatea corelării acestuia în raport cu

drepturile persoanei. De aceea, a indicat că Codul administrativ a stabilit un rol activ

judecătorului specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

prin cercetarea din oficiu a stării de fapt, protecția efectivă a drepturilor și un control

judecătoresc efectiv, competența executării silite etc. Prin urmare, a relevat că

sarcina de lucru după numărul doar de dosare nu poate constitui în mod intrinsec un

4

criteriu viabil, deoarece esența specializării prevăzută de art. 192 Codul

administrativ, rezidă anume din cele enunțate.

A precizat că este cunoscut și faptul că, în mare măsură, majoritatea

judecătorilor anume din raționamentele expuse nu își manifestă dorința de a opta

pentru judecarea cauzelor de contencios administrativ. Totodată, în opinia sa, este

un principiu unanim acceptat că justiția trebuie înfăptuită calitativ dar nu cantitativ.

În continuare, a menționat că hotărârea nr. 431/32 din 13 decembrie 2019 a

Consiliului Superior al Magistraturii contravine autorității lucrului decis și

principiului securității juridice. În acest sens, a invocat că potrivit art. 140 din Codul

administrativ, un act administrativ individual obține puterea lucrului decis atunci

când nu mai poate fi contestat nici pe cale prealabilă, nici prin acțiune în instanța de

judecată competentă. În același sens, art. 30 din Codul administrativ prevede că

autoritățile publice nu pot întreprinde măsuri cu efect retroactiv, cu excepția

cazurilor prevăzute de lege. Autoritățile publice nu pot întreprinde măsuri care să

afecteze situațiile juridice definitive sau drepturile dobândite, decât în situații în care,

în condițiile stabilite de lege, acest lucru este absolut necesar pentru interesul public.

Astfel, a susținut că hotărârea nr.556/25 din 27 noiembrie 2018 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la instituirea completelor specializate

în materie de contencios administrativ, în partea ce vizează numărul judecătorilor

desemnați în completele specializate în materie de contencios administrativ la

Curtea de Apel Chișinău este un act administrativ înzestrat cu puterea lucrului decis,

iar modul în care s-a modificat contravine principiilor menționate.

În ce privește dreptul discreționar al Consiliului Superior al Magistraturii, a

menționat cu referire la prevederile art.16 și art.137 alin. (1)-(3) din Codul

administrativ, că în actul contestat nu este nici o motivare în acest sens.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 206 alin. (1) lit. b) și art.

224 alin. (1) lit. a) Cod administrativ.

A solicitat anularea hotărârii nr.431/32 din 13 decembrie 2019 a Consiliului

Superior al Magistraturii ,,cu privire la demersul președintelui interimar al Curții de

Apel Chișinău, Lidia Bulgac, referitor la unele chestiuni ce țin de repartizarea

echitabilă a sarcinii de lucru între judecători”.

Prin încheierea din 3 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost atrasă în

proces în calitate de persoană terță, Curtea de Apel Chișinău.

La 21 septembrie 2020, reclamanta Angela Bostan a depus o cerere de

completare a acțiunii, în care a indicat că hotărârea nr. 431/32 din 13 decembrie 2019

a Consiliului Superior al Magistraturii, pe lângă temeiurile invocate în acțiune,

urmează a fi anulată și din considerentul că autoritatea pârâtă, Consiliul Superior al

Magistraturii nu avea competența de a decide asupra numărului de judecători

specializați în contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Chișinău, inclusiv

să decidă asupra reducerii acestora, în condițiile în care competența formării

completelor de judecători, indiferent de specializare, aparține exclusiv președintelui

instanței judecătorești, după cum prevede art. 61 alin.(11) și art.161 lit.f) și h) al Legii

nr.514/1995 privind organizarea judecătorească.

Astfel, a susținut că adoptând hotărârea nr. 431/32 din 13 decembrie 2019,

Consiliul Superior al Magistraturii și-a depășit limitele dreptului discreționar și a

admis o activitatea administrativă arbitrară, contrar prevederilor art. 16 și 21 Cod

administrativ.

5

Competențele Consiliului Superior al Magistraturii, reclamanta a arătat că sunt

stabilite în art.4 al Legii nr.947/1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

Acest articol nu conține niciun indiciu cu privire la existența discreției autorității

pârâte de a determina specializarea judecătorilor Curții de Apel Chișinău sau

formarea completelor specializate de judecători în materie de contencios

administrativ în cadrul respectivei instanțe, inclusiv stabilirea numărului de

judecători în acest scop. Aceeași concluzie cu privire la lipsa competenței

Consiliului Superior al Magistraturii de a determina date cu privire la formarea

completelor în cadrul instanțelor de judecată se desprinde și din hotărârea nr. 111/5

din 5 februarie 2013 a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost aprobat

Regulamentul privind modul de constituire a completelor de judecată și schimbarea

membrilor acestora. De fapt, reclamanta a opinat că unica sursă care conferă atribuții

Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la specializarea judecătorilor este

Legea cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești nr.76 din 21 aprilie 2016,

prin care la art.3 alin.(4) lit.b) se stabilește faptul că până la 1 ianuarie 2017,

Consiliul Superior al Magistraturii va aproba regulile de bază privind specializarea

judecătorilor. Cu toate acestea, atribuții exprese de stabilire a numărului de

judecători în cadrul completelor specializate de contencios administrativ nu au fost

stabilite.

Pentru aceste considerente, reclamanta a enunțat că se constată încălcarea

prevederilor Codului administrativ cu privire la competența autorității publice la

emiterea hotărârii nr.431/32 din 13 decembrie 2019 a Consiliului Superior al

Magistraturii. Totodată, analizând prevederile menționate, precum și dosarul

administrativ, a relevat un alt aspect ce ține de încălcarea de către pârât a

prevederilor Codului administrativ. Astfel, a arătat că în hotărârea nr.431/32 din 13

decembrie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii se menționează următoarele:

,, Având în vedere faptul că odată cu adoptarea de către Parlamentul Republicii

Moldova a Codului administrativ nr.116 din 19 iulie 2018, în vigoare din 1 aprilie

2019, implementarea specializării magistraților și instituirea completelor/colegiilor

specializate în domeniul contenciosului administrativ, a devenit obligatorie. La 27

noiembrie 2018 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat hotărârea

nr.556/25 din 27 noiembrie 2018 cu privire la instituirea completelor specializate în

materie de contencios administrativ, stabilind numărul de judecători specializați în

această materie în baza demersurilor președinților de instanță, Consiliul și-a rezervat

dreptul ca ulterior, în urma analizei datelor statistice, să modifice acest număr, în

dependență de sarcina de lucru a judecătorilor din instanța respectivă”.

Reclamanta a indicat că în hotărârea contestată, pârâtul practic recunoaște că

și-a atribuit singur competența prin ,,rezervarea dreptului ca ulterior, în urma

analizei datelor statistice” să modifice numărul de judecători specializați. Prin

urmare, a declarat că pârâtul și-a stabilit competența nu în baza legii, după cum

prevede art. 54 alin. (1) Cod administrativ, acesta nefiind nici autoritatea a cărei

activitate este cea mai apropiată de formarea completelor de judecători, după cum

prevede art.54 alin.(2) Cod administrativ, deoarece această atribuție este dată expres

în competența președinților instanțelor de judecată, potrivit art. 61 alin.(11) și 161

lit.f) și h) al Legii nr.514/1995 privind organizarea judecătorească.

Astfel, a relatat că demersul președintelui interimar al Curții de Apel Chișinău,

prin care s-a solicitat reducerea numărului de judecători specializați în contencios

6

administrativ este echivalent renunțării la competență, care, potrivit art.56 Cod

administrativ este obligatorie, iar orice act sau contract prin care autoritatea publică

renunță la competența atribuită prin lege sau la exercitarea ei este nul.

Suplimentar, a menționat că chiar și dacă autoritatea pârâtă și-a stabilit singură

competența în materia determinării numărului de judecători specializați în

contencios administrativ în vederea formării completelor specializate în cadrul

Curții de Apel Chișinău, acest lucru nu poate afecta competența legal stabilită a

președinților instanțelor de judecată în acest sens și aceasta, deoarece, art.53 alin.(3)

Cod administrativ prevede că modificarea dispozițiilor legale privind competența pe

parcursul derulării procedurii administrative nu afectează competența stabilită

inițial, iar art.57 alin.(1) Cod administrativ stabilește că activitatea administrativă se

realizează numai de autoritatea publică competentă și în limitele competenței legale.

La fel, reclamanta a invocat că actul administrativ contestat a fost emis și cu

încălcarea prevederilor art. 31 și art. 118 Cod administrativ cu privire la motivarea

obligatorie a actului administrativ care, fiind un act individual defavorabil, trebuia

să includă neapărat și punctul de vedere al persoanelor afectate, expus în cadrul

audierii lor.

Prin hotărârea din 23 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă

acțiunea înaintată de Angela Bostan. A fost anulată ca fiind ilegală hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 431/32 din 13 decembrie 2019 ,,Cu privire

la demersul președintelui interimar al Curții de Apel Chișinău, Lidia Bulgac,

referitor la unele chestiuni de țin de repartizarea echitabilă a sarcinii de lucru între

judecători.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță cu referire la prevederile art.

29, 21, 44 alin. (3), 70 alin. (1) și (2), 94 Cod administrativ, a reținut că neatragerea

în procedura administrativă a reclamantei, ca judecător specializat la Curtea de Apel

Chișinău în examinarea acțiunilor în contencios administrativ, constituie o încălcare

gravă a tuturor garanțiilor acesteia, care îi oferă Codul administrativ pentru

protejarea intereselor legitime. Această încălcare a normelor de procedură

administrativă a generat, la caz, încălcarea unuia din cele mai elementare garanții

procedurale, dreptul de a fi ascultat asupra faptelor care au fost invocate în demersul

înaintat, fapte ce au fost prezentate Consiliului Superior al Magistraturii și care au

stat la baza emiterii actului administrativ contestat.

În speță, prima instanță a menționat că autoritatea publică, Consiliul Superior

al Magistraturii nu a stabilit din oficiu toate aspectele de fapt ale cazului, așa după

cum prevede art. 85 alin. (3) și art. 92 din Codul administrativ, limitându-se doar la

cele afirmate în demers, ceea ce nu este suficient, ținând cont de interesul major al

problemei abordate.

Totodată, Curtea de Apel Chișinău analizând hotărârea contestată prin prisma

art.118 Cod administrativ, a concluzionat că aceasta nu este motivată și urmează a

fi anulată din acest motiv, dat fiind că autoritatea publică nu a îndeplinit procedura

de emitere a actului administrativ individual și anume cea de motivare. Reieșind din

conținutul actului contestat, prima instanță a reținut că Consiliul Superior al

Magistraturii examinând demersul ce ține de sarcina de lucru a judecătorilor din

instanța respectivă, s-a bazat doar pe statistică pură, făcându-se referire doar la un

singur criteriu și anume la cel cantitativ (adică numărul de dosare per judecător) și

pe o perioadă de 24 luni (a.2019), dintre care 3 luni nu era în vigoare Codul

7

administrativ, însă nu s-a luat în calcul gradul de complexitate a cauzelor per

judecător, care este cu totul diferit. La fel, prima instanță a relevat că Consiliul

Superior al Magistraturii la adoptarea hotărârii nr. 431/32 din 13 decembrie 2019,

s-a bazat exclusiv doar pe demersul președintelui interimar al Curții de Apel

Chișinău, fără însă a examina și alte date statistice sau alte probe în acest sens, ce nu

se regăsesc la dosarul administrativ, care urma a fi întocmit în conformitate cu

prevederile art. 82 Cod administrativ.

De asemenea, prima instanță a indicat că în hotărârea ce se contestă în prezentul

litigiu, Consiliul Superior al Magistraturii referitor la regulile de specializare a

judecătorilor nu și-a motivat nicicum soluția și nu a răsturnat cu probe și argumente

cele constatate în hotărârea nr. 556/25 din 27 noiembrie 2018 atunci când a desemnat

numărul de 9 judecători în completele specializate în contencios administrativ, fapt

prin care a dus la schimbarea poziției sale, fără a se ține cont și de Avizul nr.

15(2012) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni privind specializarea

judecătorilor.

Astfel, prima instanță a relevat că actul administrativ contestat, nu conține în

sine o motivare completă, clară, cu trimiteri la probe, ținând cont că această exigență

trebuie realizată într-un mod suficient de explicit, condiție legală care în speța

dedusă judecății nu a fost respectată. De altfel, instanța a menționat că nemotivarea

unei hotărâri creează impresia justițiabililor că autoritatea publică emite acte

administrative aleatoriu, în lipsa prezenței probelor.

Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău a indicat că Consiliul Superior al

Magistraturii nu și-a exercitat dreptul discreționar conform scopului acordat prin

lege, iar această încălcare se materializată prin faptul că actul administrativ contestat

a fost emis cu încălcarea procedurii stabilite, ceea ce poartă un caracter

neproporțional scopului urmărit, fapt ce denotă și ilegalitatea lui în fond, prin prisma

art.141 alin. (1) Cod administrativ.

În același timp, cu referire la prevederile art. 61 alin. (11), 161 alin.(1) al Legii

privind organizarea judecătorească nr.514 din 6 iulie 1995, pct.3 din Regulamentul

privind modul de constituire a completelor de judecată și schimbarea membrilor,

aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 111 din 5 februarie

2013, art.3 alin.(4) lit.b) al Legii cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești

nr.76 din 21 aprilie 2016, Curtea de Apel Chișinău a reținut că constituirea

completelor de judecată este de competența președintelui instanței și nu de

competența Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că ultimul neîntemeiat a

reținut în hotărârea ce se contestă că și-a rezervat dreptul ca ulterior, în urma analizei

datelor statistice să modifice acest număr, în dependență de sarcina de lucru a

judecătorilor din instanța respectivă, conform Legii nr.76 din 21 aprilie 2016, or,

prima instanță a indicat că legislatorul expres a acordat competențe suplimentare

Consiliului Superior al Magistraturii până în data de 1 ianuarie 2017, astfel acesta

fiind un termen imperativ, fără a avea dreptul de a fi prelungit.

În acest sens, argumentul pârâtului invocat în referința depusă precum că

hotărârea motivată a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.431/32 din 13

decembrie 2019 conține considerentele care justifică emiterea acestui act, fiind

expuse temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza adoptării acesteia, cât și

oportunitatea emiterii actului administrativ, instanța de judecată la apreciat ca fiind

neîntemeiat, dat fiind că temeiurile de fapt și de drept indicate în conținutul hotărârii

8

contestate contravin reglementărilor legale în vigoare, iar oportunitatea actului

administrativ, nu justifică încălcările nominalizate mai sus, la emiterea acestuia.

La fel, prima instanță a considerat neîntemeiat și argumentul pârâtului precum

că reclamantei nu i se aduce atingere dreptului propriu lezat prin actul administrativ

contestat, or, instanța a reținut că reclamanta prin dispoziția Președintelui Curții de

Apel Chișinău nr.1 din 2 ianuarie 2019, a fost numită în unul din completele

specializate în materie de contencios administrativ, iar în dispoziția Președintelui

interimar al Curții de Apel Chișinău nr.56 din 30 decembrie 2019, care a fost emisă

inclusiv și în baza hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii ce se contestă în

prezentul litigiu, aceasta nu se regăsește în aceste complete specializate în materie

de contencios administrativ, prin ce în mod indirect i se aduce atingere dreptului

judecătorului la carieră și a garanțiilor juridice ce asigură independența și

inamovibilitatea lui.

În consecință, prima instanță în conformitate cu prevederile art. 224 alin. (1)

lit. a) din Codul administrativ, a conchis asupra temeiniciei acțiunii și anulării actului

administrativ contestat.

La 7 decembrie 2020 Consiliul Superior al Magistraturii a depus recurs

împotriva hotărârii din 23 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău.

La 9 februarie 2020 Consiliul Superior al Magistraturii a prezentat motivarea

recursului.

În susținerea recursului a invocat dezacordul cu hotărârea primei instanțe,

considerând-o neîntemeiată și ilegală prin faptul că au fost încălcate și aplicate greșit

normele de drept material, fiind interpretată în mod eronat legea.

A declarat că concluzia primei instanțe privind admisibilitatea acțiunii este

bazată pe interpretarea eronată a prevederilor art. 17 și 207 din Codul administrativ,

având în vedere că pentru admisibilitatea unei acțiuni în contencios administrativ,

este necesar să fie revendicat de către reclamant un drept propriu și să existe o

activitate administrativă desfășurată de către o autoritate publică, condiții care la caz,

lipsesc.

A menționat că prin decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1446-VII

din 4 februarie 2015, Angela Bostan a fost numită în funcția de judecător la Curtea

de Apel Chișinău, fără specificarea unei anumite specializări.

A susținut că întru exercitarea funcțiilor sale, Consiliul Superior al

Magistraturii dispune de competența de a aproba acte normative din domeniul

organizării și funcționării sistemului judecătoresc, inclusiv și modificarea hotărârilor

sale, la caz, a hotărârii nr. 556/25 din 27 noiembrie 2018 cu privire la instituirea

completelor specializate în materie de contencios administrativ, în partea ce vizează

numărul judecătorilor desemnați în completele specializate în materie de contencios

administrativ la Curtea de Apel Chișinău, prin substituirea numărului de judecători

de la 9 la 6 judecători.

Astfel, a indicat că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii reprezintă un

act administrativ ce ține de organizarea activității instanței judecătorești, menit să

echilibreze volumul de lucru și sarcina de dosare, între completele de judecată,

reieșind din rapoartele statistice anuale și nu o vizează în mod categoric pe intimată.

A reiterat că la caz, nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a acțiunii în

contencios administrativ, având în vedere că din solicitările intimatei nu rezultă

9

încălcarea prin actul administrativ contestat sau prin activitatea administrativă a unui

drept prin prisma Codului administrativ.

A considerat neîntemeiată și concluzia primei instanțe precum că hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 431/32 din 13 decembrie 2019 nu este una

motivată, deoarece, contrar constatărilor instanței de fond, în partea motivată a

hotărârii au fost indicate toate considerentele care justifică adoptarea acesteia.

La fel, a apreciat critic și concluzia primei instanțe precum că Consiliul

Superior al Magistraturii nu și-a exercitat dreptul discreționar conform scopului

acordat prin lege, menționând că în conformitate cu art. 225 din Codul administrativ,

instanța de judecată nu este competentă să se pronunțe asupra oportunității unui act

administrativ.

Contrar concluziilor formulate de prima instanță, recurentul a apreciat

hotărârea nr. 431/32 din 13 decembrie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii,

ca fiind una corectă, motivată, legală și întemeiată.

A mai indicat că prima instanță a omis chestiunea privind atragerea în proces

în calitate de terț a tuturor persoanelor în privința cărora hotărârea contestată produce

efecte juridice.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și

emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) Cod administrativ, recursul se depune

la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel,

dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții

Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de

apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune

la instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat hotărârea contestată la 23 noiembrie 2020,

fiind notificată Consiliului Superior al Magistraturii la adresa de e-mail în data de

13 ianuarie 2021, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la

dosar (f.d.38, Vol. II). Astfel, recursul depus la 7 decembrie 2020 și motivarea

recursului prezentată la 9 februarie 2021, este în termen.

La 20 ianuarie 2021 și la 10 februarie 2021 în adresa intimatei și a persoanelor

terțe a fost expediată copia recursului, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii

referinței.

Prin referința din 2 martie 2021, Curtea de Apel Chișinău a pledat pentru

respingerea recursului și menținerea hotărârii contestate.

La rândul său, persoanele terțe Maria Guzun și Grigore Dașchevici, nu și-au

valorificat dreptul procedural de depunere a referinței, deși recursul a fost expediat

în adresa acestora, fiind recepționat de către Curtea de Apel Chișinău (f.d.80, Vol.

II). Totodată, avizele de recepție expediate în adresa intimatei Angela Bostan, au

fost returnate instanței (f.d.81-84, Vol. II).

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Consiliul Superior al

Magistraturii, în raport cu materialele cauzei, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil, din

următoarele motive.

10

În conformitate cu art. 246, alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2)

din art. 246 Cod administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ

exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă

caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un

drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o

motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual

succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva

invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile

să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de

Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a

erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină

o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest

argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în

Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin.

(2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în

circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească

cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

11

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu

privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea

Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara

inadmisibil recursul depus de către Consiliul Superior al Magistraturii.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul depus de Consiliul Superior al Magistraturii, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nicolae Craiu

Victor Burduh

12