2ra-292/21 — obligarea angajării la serviciu, încasarea prejudiciului moral si a cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- obligarea angajării la serviciu, încasarea prejudiciului moral si a cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- Temeiurile declarării recursului
2ra-292/21 — obligarea angajării la serviciu, încasarea prejudiciului moral si a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2ra-292/21
Prima instanță: (Judecătoria Orhei, sediul Telenești) Gh. Popa
Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) M. Anton, O. Cojocaru, V. Cotorobai
Î N C H E I E R E
24 februarie 2021 mun. Chișinău
Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al
Curții Supreme de Justiție,
în componența:
Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari
judecătorii Nina Vascan
Victor Burduh
examinând admisibilitatea recursului declarat de către Guma Valentina,
reprezentată de avocatul Serghei Guțu,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Guma Valentina
împotriva Grădinița-creșă ”Rîndunica” și Primăria s. Găuzeni, r. Șoldănești cu
privire la obligarea angajării la serviciu, încasarea prejudiciului moral și a
cheltuielilor de judecată,
împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 octombrie 2020, prin care
s-a respins apelul declarat de Guma Valentina și s-a menținut hotărârea
Judecătoriei Orhei, sediul Telenești din 04 decembrie 2019,
c o n s t a t ă :
La 07 noiembrie 2018, Guma Valentina a depus cerere de chemare în judecată
împotriva Grădiniței-creșă ”Rîndunica” și Primăria s. Găuzeni, r. Șoldănești cu
privire la obligarea angajării la serviciu, încasarea prejudiciului moral și a
cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, Guma Valentina a menționat că a absolvit Școala
Pedagogică din Lipcani, iar la 07 iulie 2016, i s-a atribuit gradul didactic II la
specializarea învățământului preșcolar.
Astfel, la 19 august 2018, a depus pe numele directorului Grădiniței-creșă
”Rîndunica” o cerere, prin care a solicitat să fie angajată în calitate de educator,
însă prin răspunsul din10 septembrie 2018, i s-a refuzat angajarea în funcția
solicitată pe motiv că la data depunerii cererii de angajare, statul de personal era
deja completat.
În opinia reclamantei, răspunsul instituției preșcolare constituie un refuz
nejustificat în angajare, or anterior a exercitat în cadrul instituției respective funcția
1
de educator timp de 22 de ani, iar în anul 1998 a fost numită în funcția de director
al acesteia.
Mai mult ca atât, după recepționarea răspunsului, în funcțiile vacante a fost
angajat personal în cadrul instituției preșcolare.
În consecință, reclamanta a invocat că directorul instituției preșcolare
neîntemeiat a refuzat angajarea sa în funcția solicitată, motiv pentru care urmează a
fi obligat la emiterea unui ordin de angajare și încheierea contractului de muncă.
Reclamanta Guma Valentina a solicitat obligarea Grădiniței-creșă
”Rîndunica” să emită un ordin de angajare la muncă în calitate de educator, cu
încheierea contractului de muncă, încasarea salariului mediu pentru perioada
absenței forțate de la muncă, încasarea sumei de 30 000 lei cu titlu de prejudiciu
moral și încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Orhei, sediul Telenești din 04 decembrie 2019, s-a
respins cererea de chemare în judecată depusă de Huma Valentina.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei
a reținut că reieșind din prevederile art. 50 pct. c) din Codul Educației, directorul
angajează, evaluează, promovează și eliberează din funcție personalul instituției.
Astfel, prima instanță a concluzionat că în acțiunile directorului instituției
preșcolare Grădiniței-creșă ”Rîndunica”, Garaz Sorina privind refuzul în angajarea
în serviciu a Valentinei Guma sunt întemeiate și prin urmare lipsește temeiul
prevăzut de art. 330 alin. (1) lit. a) din Codul muncii pentru încasarea salariului pe
care persoana nu l-a primit, cât și pentru compensarea cheltuielilor de judecată.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 08 octombrie 2020, s-a respins apelul
declarat de Guma Valentina și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Orhei, sediul
Telenești din 04 decembrie 2019.
La 31 decembrie 2020, Guma Valentina, reprezentată de avocatul Serghei
Guțu, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat
admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești, cu emiterea unei noi
hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă.
Recurenta Guma Valentina, în motivarea recursului a invocat că la
examinarea cauzei, instanțele de judecată au apreciat arbitrar probele.
De asemenea, a menționat că cererea de avantaje în angajarea unor persoane
în detrimentul altor persoane pe criterii non-legale, constituie temei de a se
considera un temei nelegitim de angajare.
La fel, a specificat că refuzul nejustificat în angajare în raport cu actele
judecătorești emise de instanța de apel și cea de fond, denotă unul din cazurile
privării ilegale de posibilitatea de a munci, iar recuperarea prejudiciului urmează a
fi efectuată conform art. 329-330 din Codul muncii.
La 25 ianuarie 2021, instanța de recurs a expediat în adresa intimaților copia
recursului, fiind recepționat de către Grădinița-creșă ”Rîndunica” și Primăria
Găuzeni, r. Șoldănești la data de 02 februarie 2021, conform avizelor de recepție
(f.d. 150-151).
La 04 februarie 2021, Primăria Găuzeni, r. Șoldănești a depus referință la
recursul declarat de Guma Valentina, prin care a solicitat să fie respins cu
menținerea hotărârilor judecătorești.
2
Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs
menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 08
octombrie 2020, iar la 30 noiembrie 2020, instanța de apel a expediat în adresa
părtților decizia motivată a instanței de apel (f.d. 139).
În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară
în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă
legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi
restabilit.
Recursul a fost declarat la 31 decembrie 2020, respectiv se consideră depus în
termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după
parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității
recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea
despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data
primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a
temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de
judecată instituit în conformitate cu alin. (2).
Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de
Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.
Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și
(4) din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de
recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în
temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).
Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune
verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile
prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.
La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se
încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de
casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în
cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.
Dezacordul recurentei cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu
constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform
secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și
procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios
Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din
Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de
recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de
apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența
probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței
de recurs.
Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs
poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se
invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod
3
flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură
civilă.
Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.
În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa
constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări
implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva
Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a
unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea
statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo
împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai
stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).
Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața
instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor
respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept
național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten
v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).
La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea
căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de
fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9
octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în
care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din
3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra
inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu
conține nici o referire cu privire la fondul recursului.
Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Guma Valentina,
reprezentată de avocatul Serghei Guțu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la
art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este
inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de
procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios
Administrativ al Curții Supreme de Justiție
d i s p u n e :
Se declară inadmisibil recursul înaintat de Guma Valentina, reprezentată de
avocatul Serghei Guțu.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari
judecătorii Nina Vascan
Victor Burduh
4