2r-16/21 — Constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil

Dosarul nr. 2r–16/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. R. Pascari)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, (jud. A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcanu)

D E C I Z I E

03 februarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Examinând recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliției,

în cadrul cauzei civile intentate la cererea de chemare în judecată depusă de

Igor Hlopețchi împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii executorul

judecătoresc Corneliu Vînaga și Inspectoratul General al Poliției cu privire la

constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești și repararea prejudiciului moral,

împotriva încheierii din 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost restituită cererea de apel depusă de Inspectoratul General al Poliției împotriva

hotărârii din 30 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru),

c o n s t a t ă:

La 03 ianuarie 2020, reclamantul s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii executorul judecătoresc

Corneliu Vînaga și Inspectoratul General al Poliției cu privire la constatarea

încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și

repararea prejudiciului moral.

Prin hotărârea din 30 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru),

acțiunea a fost admisă parțial. S-a constatat încălcarea dreptului reclamantului Igor

Hlopețchi la executare în termen rezonabil a hotărârii Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 02 decembrie 2016, pentru perioada 19 februarie 2019 – 30 iulie 2020.

S-a încasat în beneficul lui Igor Hlopețchi din contul bugetului de stat prin

intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova prejudiciul moral cauzat în

mărime de 1000 de lei. În rest pretențiile s-au respins ca fiind neîntemeiate.

Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, la 03 august 2020, prin intermediul

1

poștei electronice, ulterior la 06 august 2020 prin intermediul Oficiului poștal,

reprezentantul Inspectoratului General al Poliției – Sergiu Țurcanu, în baza procurii

nr.34/2-2192 din 18 iunie 2020, a declarat apel preliminar, solicitând admiterea

cererii de apel, casarea hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri

privind respingerea integrală a acțiunii. A indicat că motivele de fapt și de drept vor

fi prezentate suplimentar după ce va lua cunoștință cu hotărârea motivată,

rezervându-și dreptul la apel suplimentar.

Prin încheierea din 15 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat

curs cererii de apel depusă de Inspectoratul General al Poliției. S-a comunicat

apelantului necesitatea prezentării apelului cu indicarea motivelor de fapt și de drept

pe care se întemeiază apelul și probele invocate în susținerea apelului, și că i se

acordă termen de 10 zile din momentul recepționării prezentei încheieri să lichideze

neajunsurile menționate.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost

restituită cererea de apel depusă de Inspectoratul General al Poliției împotriva

hotărârii din 30 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru).

La 01 decembrie 2020 (prin poștă electronică) și la 03 decembrie 2020 (prin

oficiul poștal), Inspectoratul General al Poliției a declarat recurs împotriva încheierii

din 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia cu

remiterea cauzei la rejudecare pentru examinarea apelului.

În motivarea recursului a indicat că, încheierea prin care nu s-a dat curs apelului

declarat a fost expediată de către instanță la o adresă electronică corporativă al

reprezentatului Inspectoratului General al Poliției și nu la adresa electronică ce

aparține instituției.

La fel, a menționat că, nu corespunde adevărului afirmația instanței de apel că

încheierea prin care nu s-a dat curs apelului declarat a fost expediată

reprezentantului, or la materialele cauzei nu există dovadă de recepționare.

La 15 ianuarie 2021 (prin poștă electronică), Igor Hlopețchi, reprezentat de

avocatul Igor I. Hlopețchi, a depus o referință la recursul declarat de către

Inspectoratul General al Poliției, solicitând respingerea acestuia și menținerea

încheierii recurate.

Potrivit prevederilor art. 425 al Codului de procedură civilă, termenul de

declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea

încheierii.

Conform art. 426 alin. (3) al Codului de procedură civilă, recursul împotriva

încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza

copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la

recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Având în vedere că, încheierea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată 19

noiembrie 2020, recepționată de recurent prin poștă electronică la 30 noiembrie

2020, iar recursul a fost declarat la 01 decembrie 2020, instanța de recurs consideră

2

că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul în termen.

Studiind materialele dosarului în raport cu cele invocate în recurs, referință, și

prevederile legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Inspectoratul General al

Poliției urmează a fi respins din următoarele motive.

În conformitate cu art. 427 lit. a) al Codului de procedură civilă, instanța de

recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă

recursul și să mențină încheierea.

Conform art. 10 alin. (1) al Codului de procedură civilă, sancțiunile procedurale

sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin

pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de

îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare

abuzivă a unui drept procedural.

Potrivit art. 16 al Codului de procedură civilă, neexecutarea nemotivată a

actelor judecătorești, dispozițiilor, cererilor, delegațiilor, citațiilor, altor adresări

legale, precum și lipsa de considerație față de judecată, atrag răspunderea prevăzută

în prezentul cod și în alte legi.

În corespundere cu art. 100 alin. (1) al Codului de procedură civilă, actele de

procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra

semnătură, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, la adresa

electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin

intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace

care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, iar

conform art. 110 al aceleiași legi, termen de procedură este intervalul, stabilit de

lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia participanții la proces și alte

persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de

procedură ori să încheie un ansamblu de acte.

Potrivit art. 113 al Codului de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de

procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de

instanța judecătorească (judecător).

Prin prisma normelor de drept citate, raportate la înscrisurile speței, Colegiul

constată că, Inspectoratul General al Poliției depunând cerere de apel, avea obligația

ca această cerere să corespundă exigențelor legii, obligație indicată atât în încheierea

instanței de apel, cât și stabilită expres de legea procesuală.

Astfel, prevederile art. 365 al Codului de procedură civilă impun oricare cerere

de apel cu niște condiții de formă și conținut, care și în lipsa indicației instanței de

apel, urmează a fi respectate de orice justițiabil.

Totodată instanța de recurs reține că, reprezentantul Inspectoratului General al

Poliției, beneficiind de principiul disponibilității în drepturi procedurale, a declarat

apel printr-un document electronic semnat corespunzător, utilizând ca metodă de

transmitere a informației poșta electronică de serviciu.

3

Totuși, după cum a fost menționat supra, cererea de apel nu conținea motivele

de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și probele invocate, din care

considerente instanța de apel nu i-a dat curs, notificând participantul la proces, la

caz, reprezentantul Inspectoratului General al Poliției, despre necesitatea înlăturării

neajunsurilor. Comunicarea actului de procedură a avut loc la adresa electronică

indicată de reprezentantul în cererea de apel și de pe care a fost depusă această

cerere.

Este important de menționat că în recursul formulat, reprezentantul

Inspectoratului General al Poliției nu neagă faptul că a recepționat încheierea

instanței de apel prin care nu s-a dat curs apelului declarat ci prezintă probe precum

că, instituția pe care o reprezintă nu a recepționat nici prin oficiul poștal nici la adresa

electronică a instituției un astfel de act judecătoresc.

Sub acest aspect, instanța de recurs apreciază alegațiile recurentului ca

irelevante, or în speță încheierea din 15 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău

nici nu a fost expediată prin oficiul poștal sau la adresa electronică a instituției pentru

a putea fi declarată ca fiind defectuoasă procedura de comunicare. Se reiterează că,

încheierea menționată a fost expediată la o adresă electronică de serviciu a

reprezentantului unei instituții de stat, funcționar public prezumat a fi profesionist,

iar ca urmare interpretarea prevederilor legale, în sensul impunerii unor acțiuni

suplimentare și ineficiente, este eronată.

Mai mult, se evidențiază că, încheierea din 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel

Chișinău prin care a fost restituit apelul declarat, la fel, a fost expediată la adresa

electronică a reprezentantului Inspectoratului General al Poliției, care nu a invocat

nerecepționarea acesteia, ba din contra a prezentat înscrisuri ce confirmă faptul

recepționării și înregistrării acestei încheieri.

În speța descrisă, Colegiul atestă un comportament dualist al reprezentantului

Inspectoratului General al Poliției care pe de o parte folosește mijloacele

informaționale (poșta electronică de serviciu) pentru exercitarea unei căi de atac, iar

pe de altă parte, contrar legislației procesuale, nu acceptă folosirea aceleiași

modalități de comunicare a actului de procedură.

Inspectoratul General al Poliției (instituție de stat) și reprezentanții acesteia

(funcționari publici) cunoscând cu certitudine necesitatea depunerii cererii de apel

cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, ținând cont de

complexitatea cauzei deduse justiției, timpul acordat pentru acțiuni procesuale,

raportate la capacitățile profesionale ale reprezentanților, urma să prevadă volumul

de lucru impus și să respecte principiul bunei-credințe înlăturând corespunzător

neajunsurile depistate și solicitând punerea pe rol a apelului.

Or, potrivit prevederilor art. 75 alin. (4) al Codului de procedură civilă, actele

procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sunt

obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de

ea însăși. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părții.

4

În situația de fapt, contrară cadrului legal relatat, în corespundere cu prevederile

art. 10 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recurentul Inspectoratul General al

Poliției, va suporta consecințele nefavorabile, adică, sancțiunile procedurale stabilite

de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport

procedural, în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de

procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.

Separat de cele expuse supra, Colegiul consideră oportun de a menționa că, în

procesul de comunicare a actului de procedură, nu sunt necesare acțiuni

suplimentare (la adrese suplimentare, expediere prin oficiul poștal, curier etc.) odată

ce cel puțin o modalitate de comunicare a actului de procedură a fost cu succes, iar

o eventuală ordine internă de evidență a documentației al Inspectoratului General al

Poliției, nu poate afecta acest fapt.

În fine, Colegiul trage concluzia că, instanța de apel și-a îndeplinit obligația

pozitivă de comunicare a actului de procedură emis și i-a comunicat Inspectoratului

General al Poliției, prin intermediul reprezentantului său, încheierea prin care nu s-

a dat curs apelului. În continuare, reprezentantul, dacă ordinea internă al instituției

prevede proceduri suplimentare, urma să le execute cu bună-credință, informând

conducerea instituției dacă este cazul sau persoanele care în pofida împuternicirilor

acordate pot decide asupra executării indicațiilor instanței.

Reținând cele constatate, precum și obligația părților și participanților la proces

de a se folosi cu bună-credință de drepturile procedurale, se concluzionează că

Inspectoratul General al Poliției și reprezentanții acestuia urmau să depună cererea

de apel în conformitate cu exigențele legii precum și să înlăture neajunsurile stipulate

în termenul și modul stabilit de lege.

Jurisprudența CtEDO reiterează obligația părții de a lua măsurile necesare

pentru protecția drepturilor sale de acces la justiție, inclusiv prin manifestarea

diligenței în exercitarea drepturilor sale procedurale și a interesului față de soarta

dosarului vizat (cauza van Harn vs. Germania, hotărâre din 11 septembrie 2007,

cauza Pîrnău ș.a. vs. Republica Moldova, hotărâre din 31 ianuarie 2012 și cauza SA

Universul vs. Republica Moldova, hotărâre din 10 iulie 2012).

Totuși, „dreptul la o instanță” nu este absolut. Acesta poate fi, prin natura sa,

supus limitărilor, deoarece dreptul de acces, prin sine, cere reglementare din partea

statului. Garantând părților în litigiu un drept efectiv de acces la o instanță care să

hotărască asupra „drepturilor și obligațiilor lor cu caracter civil”, articolul 6 § 1

acordă statului dreptul de a alege liber mijloacele care să fie utilizate în acest scop.

În acest sens, Curtea Europeană a statuat că restricția impusă accesului la o

instanță judecătorească sau un tribunal nu va fi compatibilă cu articolul 6 § 1, decât

dacă aceasta urmărește un scop legitim și există o proporționalitate rezonabilă între

mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (a se vedea, Tinnelly & Sons Ltd and

Others și McElduff and Others vs. the United Kingdom, hotărârea din 10 iulie 1998).

În baza celor constatate, Colegiul notează că există o proporționalitate

5

rezonabilă între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit în situația în care nu a

fost efectuată înlăturarea neajunsurilor stabilite, iar soluția instanței de restituire a

apelului nu poate fi privită, în principiu, ca o restricție asupra dreptului de acces la

un tribunal.

Luând în considerație cele indicate mai sus, Colegiul apreciază recursul

declarat de Inspectoratul General al Poliției, ca unul neîntemeiat și care necesită a fi

respins, cu menținerea încheierii din 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a), art. 428 ale Codului de

procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliției.

Se menține încheierea din 19 noimebrie 2020 a Curții de Apel Chișinău emisă

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Igor Hlopețchi împotriva

Ministerului Justiției, intervenienți accesorii executorul judecătoresc Corneliu

Vînaga și Inspectoratul General al Poliției cu privire la constatarea încălcării

dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea

prejudiciului moral.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

6