2rac-217/20 — încasarea datoriei

2rac-217/20 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2rac-217/2020

prima instanță: Judecătoria Hîncești, sediul Central (jud: T. Mereuță)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: L. Bulgac, V. Buhnaci, V. Sîrbu)

D E C I Z I E

16 decembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

Nicolae Craiu

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Spilcuța-

Agro”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială

„Banca de Economii” Societate pe Acțiuni în proces de lichidare împotriva Societății

cu Răspundere Limitată „Spilcuța-Agro” cu privire la încasarea datoriei de plată

conform contractelor de credit bancar, încasarea dobânzii restante, încasarea

dobânzii majorate pentru creditul neachitat, încasarea penalității pentru dobânda

neachitată,

împotriva deciziei din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t a t ă :

La 12 noiembrie 2019, SA „Banca de Economii” în proces de lichidare a depus

cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Spilcuța-Agro” cu privire la

încasarea sumei de 6 172 172,25 de lei.

În motivarea acțiunii a indicat că a acordat credit SRL „Spilcuța-Agro” în sumă

de 1 952 996,00 de lei, conform contractului de credit nr. 136 din 30 martie 2007 și

acordului adițional nr. 01 din 12 iunie 2008, cu scadența la data de 31 martie 2012;

credit în sumă de 1 200 000,00 de lei, conform contractului de credit nr. 176 din 21

august 2007 și acordului adițional nr. 01 din 12 iunie 2008, cu scadența la data de

21 februarie 2009; credit în sumă de 800 000,00 de lei, conform contractului de

credit nr. 026 din 12 iunie 2008, cu scadența la data de 12 iunie 2009.

În vederea asigurării rambursării creditelor și a plăților aferente, între SA

„Banca de Economii” și SRL „Spilcuța-Agro” au fost încheiate contracte de ipotecă

și contracte de gaj.

Ca rezultat a executării dreptului de ipotecă, creditorul urmăritor SA „Banca de

Economii” în proces de lichidare în cadrul licitației „cu strigare” din data de 27

martie 2018 a adjudecat companiei SRL „Vaserj Grup” lotul nr. 146: depozite,

construcții, clădire de producere și construcție accesorie (nr. cadastral

XXXXX.557.01; 02; 03; 06; 07; 08; 09; nr. cadastral XXXXX.575.01; 02) cu

1

suprafața totală de 5 112,6 m.p., terenul agricol aferent nr. cadastral XXXXX.557

cu suprafața de 14804 ha și utilajul aferent fabricii, amplasate în r-nul Hîncești, sat.

Stolniceni, la prețul de 860 000,00 de lei.

A relevat că în scopul evitării eventualului litigiu SA „Banca de Economii” în

proces de lichidare a expediat în adresa debitorului SRL „Spilcuța-Agro” notificare

prealabilă cu nr. 06-02/297/1995 din 10 septembrie 2018, la care nu a primit nici un

răspuns.

Reclamanta a solicitat încasarea din contul SRL „Spilcuța-Agro” suma de

6172172,25 de lei.

Prin hotărârea din 26 martie 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central a fost

admisă integral acțiunea; a fost încasat din contul SRL „Spilcuța-Agro” în beneficiul

SA „Banca de Economii” în proces de lichidare suma de 6 172 172,25 lei; a fost

încasat din contul SRL „Spilcuța-Agro” în folosul statului taxa de stat în sumă de

50000 de lei.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la data de 23 aprilie 2019, SRL

„Spilcuța-Agro” a declarat apel, împotriva hotărârii din 26 martie 2019 a

Judecătoriei Hîncești, sediul Central, solicitând admiterea apelului, casarea integrală

a hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

Prin decizia din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de SRL „Spilcuța-Agro” și s-a menținut hotărârea din 26 martie 2019 a

Judecătoriei Hîncești, sediul Central.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, prin prisma art. 512, 514, 572, 867, 668

Cod civil, a menționat că contractul de împrumut, fiind un contract sinalagmatic, ce

se caracterizează prin reciprocitatea și interdependența drepturilor și obligațiilor ce-

i revin celor două părți, generează drepturi și obligații corelative pentru fiecare parte

contractantă.

Colegiul a reținut că SRL „Spilcuța-Agro” a beneficiat de trei credite acordate

de SA „Banca de Economii”, Filiala nr. 31 Hîncești, conform următoarelor contracte

de credit: 1) contractul de credit nr. 136 din 30 martie 2007, cu acordul adițional la

acesta, suma creditului constituind 1 952 996.00 de lei, scadent la 30 martie 2011;

2) contractul de credit nr. 176 din 21 august 2007, cu acordurile adiționale la acesta,

suma creditului constituind 1 200 000,00 de lei, scadent la 21 august 2009; 3)

contractul de credit nr. 026 din 12 iunie 2008, cu acordurile adiționale la acesta,

suma creditului constituind 800 000,00 de lei, scadent la 12 iunie 2009.

Instanța de apel a relevat că în scopul asigurării rambursării creditelor acordate

indicate supra, între părți au fost încheiate următoarele contracte: 1) contractul de

gaj ipotecă nr. 84 din 30 martie 2007, care asigura rambursarea creditului nr. 136

din 30 martie 2007 și nr. 026 din 12 iunie 2008, obiectul căruia a constituit „Teren

de pământ aferent construcției cu destinație industrială cu suprafața totală de 1.4804

ha, amplasată în r-l Hîncești, sat. Stolniceni, nr. cadastral XXXXX.557, la valoarea

de ipotecă 325 500,00 de lei; 2) contractul de gaj ipotecă nr. 117 din 21 august 2007,

care asigura rambursarea creditului nr. 176 din 21 august 2007 și nr. 026 din 12 iunie

2008, obiectul căruia a constituit „Bunul imobil, constituit din: 2 (două) depozite și

7 (șapte) construcții de producere, cu suprafața totală de 5,112.6 m.p., amplasat în r.

Hîncești, sat. Stolniceni, cu valoarea de ipotecă de 721 000,00 de lei; 3) contractul

de gaj înregistrat nr. 14 din 30 martie 2007, care asigura rambursarea creditului nr.

136 din 30 martie 2007 și nr. 026 din 12 iunie 2008, obiectul contractului constituia

mijlocul fix amplasat în r-l Hîncești, sat. Stolniceni „Fântâna arteziană la valoarea

de gaj 72 000,00 de lei; 4) contractul de gaj înregistrat nr. 23 din 21 august 2007,

2

care asigura rambursarea creditului nr. 176 din 21 august 2007 și nr. 026 din 12 iunie

2008, obiectul contractului constituind mijloacele fixe amplasate în r-1 Hîncești, sat.

Stolniceni „utilaj în complex pentru cazangerie, în număr de 6 (șase) unități, la

valoarea de gaj 540 000,00 de lei; 5) contractul de gaj înregistrat nr. 01 din 30 martie

2007, care asigura rambursarea creditului nr. 136 din 30 martie 2007 și nr. 026 din

12 iunie 2008, obiectul contractului conform acordului adițional nr. 02 din 28

noiembrie 2008, constituind valorile mobiliare reprezentate prin acțiuni ordinare

nominative emise de BC „Moldova-Agroindbank” SA, în număr total de 501,

valoarea contractuală totală fiind stabilită în mărime de 576 150,00 de lei; 6)

contractul de gaj nr. 006 din 23 aprilie 2009, care asigura rambursarea creditului nr.

136 din 30 martie 2007 și nr. 026 din 12 iunie 2008, obiectul contractului constituind

mijloacele fixe amplasate în r-1 Hîncești, sat. Stolniceni - Linie pentru producerea

sucurilor, mașină de împachetat, uscătorie, cazangerie, Autocara Record, an.

producerii 1999, Bulgaria, containere (800 unități).

A specificat instanța de apel că în temeiul ordonanței Judecătoriei Economice

de Circumscripție nr. 2o/e-14/2010 din 15 ianuarie 2010, a fost ordonată

transmiterea silită în posesia Băncii pentru înstrăinarea bunurilor ipotecate/ gajate,

conform contractelor de gaj/ ipotecă nr. 84 din 30 martie 2007 și nr. 117 din 21

august 2007, contractelor de gaj nr. 14 din 30 martie 2007, nr. 23 din 21 august 2007

și nr. 006 din 23 aprilie 2009 și contractului de gaj nr. 01 din 30 martie 2007.

Colegiul a reținut că în rezultatul comercializării bunurilor gajate/ ipotecate și

ținând cont de prevederile art. 493 alin. (5) Cod civil (în redacția în vigoare până la

01 martie 2019, în cazul în care produsul obținut din vânzarea bunului nu este

suficient pentru stingerea creanțelor și acoperirea cheltuielilor creditorului gajist,

acesta conservă o creanță neprivilegiată pentru diferența datorată de debitorul său,

Banca a notificat SRL „Spilcuța-Agro” la data de 10 septembrie 2018, conform

notificării prealabile nr. 06-02/297/1995, prin care a solicitat achitarea datoriei

restante, acordând-i un termenul de 10 zile din data recepționării notificării, pentru

achitarea datoriei.

Instanța de apel a respins ca nefondat argumentul apelantului cu referire la

expirarea termenului de adresare în instanța de judecată și respingerea acesteia ca

fiind tardivă.

În acest sens, Colegiul a reiterat că Banca a comercializat toate bunurile gajate/

ipotecate de către SRL „Spilcuța-Agro”, în contul stingerii datoriei, iar în cazul în

care urmare a comercializării activelor preluate în posesie, nu au fost obținute surse

suficiente pentru achitarea integrală a datoriilor, iar alte active gajate/ ipotecate

pentru comercializare nu existau, SA „Banca de Economii” în proces de lichidare,

după înaintarea unei notificări prealabile, cu acordarea termenului de 10 zile

debitorului pentru achitarea datoriei, ca creditor care deține un drept de creanță cert

de încasare a datoriei restante, a înaintat acțiune în justiție în temeiul art. 493, alin.

(5) Cod civil (în redacția de până la 01 martie 2019 și art. 76, alin. (3) Legea cu

privire la gaj (în vigoare până la 01 martie 2019), prin care a solicitat dispunerea

încasării de la SRL „Spilcuța-Agro” a datoriei în mărime de 6 172 172,25 de lei.

La fel, Colegiul a considerat nefondate argumentele invocate în apel precum că

instanța de judecată la soluționarea cauzei a aplicat o lege care nu trebuia să fie

aplicată și anume prevederile art. 871 alin. (1) și art. 872 alin. (2) Cod civil, în

redacția Legii în vigoare până la data de 01 martie 2019, or, acțiunea a fost depusă

în instanța de judecată la data de 09 noiembrie 2018, fiind guvernată de prevederile

codului civil în redacția de până la 01 martie 2019.

3

Subsidiar, instanța de apel a respins ca fiind neîntemeiat și argumentul precum

că instanța de fond a dispus încasarea din contul apelantului în folosul statului a taxei

de stat în mărime de 50 000 lei, în situația în care reclamantul nu a solicitat aceasta,

în cazul în care la depunerea acțiunii în instanța de judecată SA „Banca de

Economii” a fost scutită de plata taxei de stat, prin efectul legii, deoarece se află în

proces de lichidare, taxă care odată cu pronunțarea hotărârii se încasează din contul

părții care a pierdut procesul în beneficiul bugetului de stat.

La 07 septembrie 2020, SRL „Spilcuța-Agro” a declarat recurs, prin care a

solicitat casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu pronunțarea

unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat că instanțele de judecată nu au constat și

elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, or,

concluziile instanțelor sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei.

Totodată, în susținerea recursului s-au indicat aceleași argumente și

circumstanțe factologice care au fost invocate pe parcursul examinării cauzei în

instanțele ierarhic inferioare.

A mai specificat instanțele de judecată ierarhic inferioare nu au aplicat legea

care trebuia să fie aplicată pe când au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată.

În contextul prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 26 mai 2020.

Materialele cauzei atestă că copia deciziei instanței de apel a fost expediată în

adresa participanților la proces la 24 iunie 2020 (f.d. 248, vol. I), or, la actele cauzei

nu se regăsește dovada de recepționare a acesteia de către recurentă.

Astfel, recursul declarat la 7 septembrie 2020, este în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. în cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

La 21 septembrie 2020, prin scrisoarea de însoțire nr. 2rac-217/20, Curtea

Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatei copia cererii de recurs cu

înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței timp de o lună de la data

recepționării (f.d. 41, Vol. II), care nu a fost recepționată de intimată fiind restituită

cu mențiunea „plecat” (f.d. 43-44, Vol. II).

Astfel, până la examinarea recursului referință de către intimată nu a fost

depusă.

Prin încheierea din 4 noiembrie 2020 a Curții Supreme de Justiție recursul

declarat de SRL „Spilcuța-Agro” a fost considerat admisibil și a fost fixat spre

examinare într-un complet de 5 judecători, în vederea examinării fondului

recursului.

Verificând decizia din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău și, după caz,

hotărârea din 26 martie 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central, în limitele

controlului de legalitate, în raport cu criticele invocate, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că se impune

admiterea recursului cu casarea deciziei instanței de apel și restituirea cauzei spre

rejudecare instanței de apel, pentru motivele ce succed.

4

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral

decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o

singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Colegiul judiciar consideră necesar să menționeze că nu va formula un răspuns

detaliat pentru fiecare argument al recurentei, ci va analiza doar motivele decisive

pentru soluționarea prezentei cauze (a se vedea cauza Garda Ruiz vs Spania (Marea

Cameră), 21 ianuarie 1999, parag. 26; Moreira Ferreira vs Portugalia (nr. 2) (Marea

Cameră); 11 iulie 2017, parag. 84, 98).

În vederea respectării articolului 432 alin. (5) din Codul de procedură civilă,

Colegiul lărgit nu a identificat niciun indiciu care, la prima vedere, ar putea ridica

probleme de drept specificate la alin. (3) din articolul citat. Mai mult, recurenta nu

au prezentat obiecții în privința acestui aspect procedural.

Esența articolelor 432 și 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă oferă

instanței de recurs competența de a efectua un control al legalității deciziei atacate,

nu și a temeiniciei acesteia. Astfel, se vor reține circumstanțele de fapt, privite în

ansamblu, care au fost prezentate de părți și stabilite de instanțele de judecată în

fazele procesual anterioare, cu excepția situației în care constatările lor pot fi

considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 118 alin. (3) Cod de procedură civilă, circumstanțele

care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei sunt determinate definitiv de

instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

Art. 239 Cod de procedură civilă, statuează că hotărârea judecătorească trebuie

să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe circumstanțele

constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de judecată.

În sensul art. 240 alin. (3) Cod de procedură civilă, instanța judecătorească

adoptă hotărârea în limitele pretențiilor înaintate de reclamant.

În conformitate cu art. 373 alin. (1), (2), (5) Cod de procedură civilă, instanța

de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru

soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele prezentate suplimentar în

instanță de apel de către participanții la proces. Instanța de apel este obligată să se

pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

În debut, Colegiul atestă că, în speță, SA „Banca de Economii” în proces de

lichidare înaintând acțiune în instanță împotriva SRL „Spilcuța-Agro”, a solicitat

încasarea sumei de 6 172 172,25 de lei.

Fiind investită cu examinarea prezentului litigiu, prima instanță prin hotărârea

din 26 martie 2019 a admis acțiunea înaintată de SA „Banca de Economii” în proces

5

de lichidare, a încasat din contul SRL „Spilcuța-Agro” în beneficiul SA „Banca de

Economii” în proces de lichidare suma de 6 172 172,25 lei; a încasat din contul SRL

„Spilcuța-Agro” în folosul statului taxa de stat în sumă de 50 000 de lei.

Verificând legalitatea hotărârii primei instanțe, Curtea de Apel Chișinău prin

decizia din 26 mai 2020 a respins apelul declarat de SRL „Spilcuța-Agro” și a

menținut hotărârea din 26 martie 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central.

Pentru a respinge apelul declarat, instanța de apel a considerat ca fiind

întemeiată soluția primei instanțe, calificând argumentele apelantei ca neîntemeiate.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție conchide că instanța de apel nu a soluționat litigiul în cauză, or, la

adoptarea deciziei nu a reținut argumentele apelantei și a dat o apreciere eronată

materialului probator, precum și a aplicat eronat normele de drept material.

La caz se impune a menționa că instanța de apel prematur a respins ca

neîntemeiat apelul SRL „Spilcuța-Agro”, deoarece contrar prevederilor art. 373,

alin. (5) Cod de procedură civilă nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel, precum și nu a apreciat probele după intima convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor.

Colegiul învederează că, în speță, obiectul litigiului dedus judecății este

încasarea de către SA „Banca de Economii” în proces de lichidare de la SRL

„Spilcuța-Agro” a datoriei conform contractelor de credit încheiate în anii 2007 și

2009 și întru asigurarea restituirii cărora recurenta a instituit mai multe garanții în

favoarea Băncii, bunurile mobile/ mijloace fixe/ acțiuni/ bunuri imobile pe care le

deținea la acel moment.

Așadar, în asemenea circumstanțe, ținând cont de faptul că între părți au fost

încheiate contracte de credit, sunt întemeiate afirmațiile recurentei prin care a indicat

că pentru soluționarea litigiului instanțele de judecată urmau să aplice prevederile

art. 1236 - 1245 Cod civil (în redacția de până la 01 martie 2019), incluse în secțiunea

3 „Creditul bancar” din Capitolul XXIV, ori anume, prevederile acestor articole

reglementează relațiile ce apar între părțile semnatare ale unui contract de credit.

Pe când, instanța de apel, la fel ca și instanța de fond, în mod eronat pentru

soluționarea litigiului au aplicat prevederile art. 871 și 872 Cod civil, incluse în

Capitolul VII „Împrumutul” din Codul civil (în redacția de până la 01 martie 2019)

care reglementează o altă categorie de relații, și anume cele de împrumut. Or, în

conformitate cu prevederile art. 1236 alin. (3) Cod civil (în redacția de până la 01

martie 2019) față de contractul de credit bancar se aplică prevederile referitoare la

contractul de împrumut în măsura în care regulile prezentului capitol nu prevăd altfel

sau din esența contractului de credit bancar nu reiese contrariul.

Astfel, fiind întemeiate afirmațiile recurentei prin care a indicat că până a

aplica prevederile art. 871 și 872 Cod civil, instanța de judecată era obligată să

analizeze dacă normele imperative ale art. 1236 - 1245 Cod civil nu prevăd alte

reguli în acest sens, ceea ce denotă că prevederile legale care trebuiau să fie aplicate

nu au fost aplicate.

Astfel, aplicarea unor prevederi legale care nu trebuia să fie aplicate în speță

denotă faptul că instanța de judecată nu a reușit să constate cu certitudine natura/

tipul relațiilor civile stabilite intre reclamant și pârât, respectiv, nu a putut determina

corect nici prevederile legale de care sunt reglementate aceste relații.

Mai mult, Colegiul reține că instanța de apel nu a dat apreciere tuturor

argumentelor expuse în apel, prin care s-a indicat că în anul 2013, SA „Banca de

6

Economii” a mai adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva SRL

„Spilcuța-Agro” prin care a solicitat încasarea datoriilor conform acelorași contracte

de credit în sumă totală de 2 906 256,36 de lei, acțiune care prin hotărârea din 25

aprilie 2014 a Judecătoriei Hîncești, menținută în vigoare prin decizia din 18

februarie 2015 a Curții de Apel Chișinău și încheierea din 10 iunie 2015 a Curții

Supreme de Justiție, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Totodată, a fost lăsat fără apreciere argumentul apelantei prin care a indicat că

procesul de vindere a bunurilor primite în posesie de către Bancă a durat din anul

2011 până în anul 2018, adică o perioadă de peste 7 ani de zile. Or, conform

prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea cu privire la ipotecă și conform prevederilor

art. 75 alin. (2) din Legea cu privire la gaj (ambele fiind în vigoare la momentul

emiterii de către Judecătoria Economică de Circumscripție a ordonanței privind

transmiterea în posesie a bunurilor gajate/ ipotecate), SA „Banca de Economii” era

obligată să vândă bunurile ipotecate/ gajate fără nici o întârziere nejustificată, la un

preț comercial rezonabil și ținând cont de interesele debitorului ipotecar/ gajist.

Reieșind din cele relatate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de

apel a fost adoptată arbitrar, fără o apreciere a argumentelor și probelor invocate de

apelant și intimat în coroborare cu cumul de probe prezent la dosar, iar faptul dat

indică incontestabil la încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept

procedural, precum și la examinarea superficială și evazivă atât a apelului, cât și a

cauzei deduse judecării, fără a fi verificată, în condițiile legii, legalitatea hotărârii

contestate.

În atare condiții, instanța ierarhic inferioară avea obligația rezultând din

prevederile art. 373 alin. (2) Cod de procedură civilă, de a da un răspuns cert referitor

la pertinența unui înscris sau altuia. Or, instanța de judecată este obligată să reflecte

în hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și respingerea

altor probe, precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele, rezultând

din prevederile art. 130 alin. (4) Cod de procedură civilă.

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest

fapt se va considera o încălcare a art. 6 § 1 CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania,

1994). CEDO reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze

hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61,

seria A nr. 288). Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților,

dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii

și, prin urmare, trebuie apreciată în baza circumstanțelor cauzei (Hiro Balani

împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27).

Tot aici, este de menționat că în cadrul soluționării cauzei, probele din dosar se

cercetează doar în ansamblul și în interconexiunea acestora, or, instanța de judecată

este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea unor

probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței unor probe față

de altele.

Mai mult, în conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură civilă,

decizia instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței de apel și

referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma examinării

apelului.

7

Or, în sensul art. 6 CEDO, instanțele de judecată trebuie să indice, cu suficientă

claritate, motivele pe care se întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul

determinant al concluziilor sale, noțiunile ce implică o apreciere a faptelor supuse

examinării. CEDO, în cauza Suominen vs. Finlanda, a reținut că „... o funcție a unei

decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Mai mult ca atât,

o hotărâre motivată oferă părții posibilitatea să o conteste, precum și posibilitatea de

a revedea decizia de către instanța de recurs. Doar prin adoptarea unei decizii

motivate poate avea loc un control public a administrării justiției”.

Totodată, în cauza Van de Hurk v. Olandei, hotărârea din 19 aprilie 1994, și

cauza Dulaurans v. Franței, Hotărârea din 21 martie 2000, paragraful 33, CEDO a

statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă

cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform

normelor de procedură de către tribunalul sesizat.

Altfel spus, art. 6 impune „tribunalului” obligația de a proceda la o examinare

efectivă a mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin

pentru a le aprecia pertinența”. CEDO nu își propune să garanteze drepturi teoretice

sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (cauza Artico v. Italiei, Hotărârea din 13

mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33).

Prin urmare, instanța de apel nu și-a executat în deplină măsură obligația legală

de a motiva hotărârea adoptată.

Dreptul de a fi auzit, a fost încălcat, or dreptul în cauză include nu doar

posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație

corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care anumite

argumente au fost acceptate sau respinse, ceea ce nu a fost îndeplinit de instanța de

apel.

Este de menționat că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor

de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur

și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți.

Mai mult, hotărârea trebuie să se fondeze pe lege, trebuie să rezolve, într-o

maniera certă, explicit sau implicit, toate cererile invocate de părți, conform

principiului nr. 6 al Recomandării nr. 5 din 1984, adoptată la de Comitetul

Miniștrilor al Consiliului Europei, privind principiile de procedură civilă menite

pentru ameliorarea funcționării justiției, ceea ce în speță lipsește.

Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept

care i-au format convingerea, în sensul unei anumite soluții trebuie să fie clară și

simplă, precisă, concisă și fermă, să aibă putere de convingere. Nemotivarea

hotărârii sau o motivare necorespunzătoare vor atrage casarea ei.

Din considerentele menționate, pornind de la faptul că această eroare admisă la

judecarea cauzei în instanța ierarhic inferioară nu poate fi corectată de instanța de

recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul și a casa integral decizia

instanței de apel, cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet

de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul

temeiniciei/ netemeiniciei acțiunii, urmează să verifice cerințele prin prisma

argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, rezultând din

prevederile art. 130 alin. (1) Cod de procedură civilă, conform cărora instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

8

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință soluția

adoptată să fie certă și coerentă. Caracterul peremptoriu al concluziei instanței de

judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu circumstanțele cauzei, probele

administrate și cercetate și normele de drept material aplicabile raportului litigios.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) Cod de procedură

civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Spilcuța-

Agro”.

Se casează decizia din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă,

la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială „Banca de Economii”

Societate pe Acțiuni în proces de lichidare împotriva Societății cu Răspundere

Limitată „Spilcuța-Agro” cu privire la încasarea datoriei de plată conform

contractelor de credit bancar, încasarea dobânzii restante, încasarea dobânzii

majorate pentru creditul neachitat, încasarea penalității pentru dobânda neachitată,

cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de

judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

Nicolae Craiu

Galina Stratulat

9