2rac-108/20 — încasarea sumei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea sumei
- Temei legal
- dreptul de a cere restituirea prestatiei
2rac-108/20 — încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2rac-108/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud. R. Pascari) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Danilov, I. Secrieru, Iu. Cotruță) DECIZIE 09 decembrie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru Maria Ghervas Mariana Pitic examinând recursul declarat de către executorul judecătoresc George Boțan, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către executorul judecătoresc George Boțan împotriva Societății pe acțiuni „Direcția Specializată în Restructurări” cu privire la încasarea sumei, împotriva deciziei din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admis apelului declarat de către Societatea pe acțiuni „Direcția Specializată în Restructurări”, a fost casată hotărârea din 08 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani și a fost emisă o nouă hotărâre cu privire la respingerea acțiunii, constată: La 21 iulie 2017 executorul judecătoresc George Boțan a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Direcția Specializată în Restructurări” cu privire la încasarea sumei.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 22 octombrie 2013 a fost înaintat spre executare documentul executoriu nr. 2e-847/12 din 20 septembrie 2013, emis de Judecătoria Botanica, mun. Chișinău, cu privire la încasarea de la Agenția imobiliară „Stabilimobil” SRL în beneficiul SA „Direcția Specializată în Restaurări” a sumei debitoriale în mărime de 5765670 de lei, suma restantă constituind 1919586,09 lei. A menționat că, în scopul asigurării executării documentului executoriu enunțat, în temeiul art. 63 din Codul de executare, a dispus aplicarea măsurilor de asigurare, fiind astfel aplicat sechestru pe mijloacele financiare aflate la conturile bancare ale debitorului, precum și pe bunurile mobile și imobile, ce aparțin acestuia.
A susținut că, conform comunicatelor informative, eliberate de către BC „Mobiasbanca Groupe Societe Generale” SA, debitorul Agenția imobiliară „Stabilimobil” SRL dispunea de mijloace financiare la contul bancar. 1 A afirmat că, în legătură cu faptul că, asupra contului bancar al Agenției imobiliare „Stabilimobil” SRL erau aplicate interdicții de către executorii judecătorești Oleg Casian, Ludmila Ghețiu, Virgiliu Prodan, Oleg Ungureanu, și Ina Cușniriuc, la 22 octombrie 2013 a expediat în adresa executorilor judecătorești menționați somația privind alăturarea la urmărirea mijloacelor financiare aflate la contul bancar al debitorului, în conformitate cu art. 92 și 101 din Codul de executare. Prin urmare, executorii judecătorești somați s-au alăturat urmăririi mijloacelor financiare ale debitorului Agenția imobiliară „Stabilimobil” SRL.
A precizat că, în scopul executării documentului executoriu, a înaintat în adresa instituției financiare mai multe ordine incaso, în baza cărora au fost încasate mijloacele financiare aflate la contul bancar al debitorului Agenția imobiliară „Stabilimobil” SRL. A relevat că, în temeiul art. 144 din Codul de executare, a dispus distribuirea sumelor de bani încasate, proporțional creanțelor creditorilor. A invocat că, SA „Direcția Specializată în Restaurări” i-a prezentat ulterior decizia din 09 decembrie 2013 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost casată încheierea din 11 septembrie 2013 a Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău, prin care a fost admisă cererea creditorilor Oleg Boicenco, Tamara Statnic, Zinaida Leahu, Alexandru Gălușcă, Ion Malachi, Iulia Moghîldea, Lidia Ciumaș și Lilia Antipin privind recunoașterea în drepturi, prin înlocuirea în procesul de executare a debitorului SRL „Imobil și Siguranță” cu SRL „Stabilimobil”, în calitate de succesor în drepturi al SRL „Imobil și Siguranță”, fiind admise cerințele înaintate privind indexarea sumelor adjudecate. A remarcat că, în baza deciziei din 09 decembrie 2013 a Curții de Apel Chișinău, mijloacele financiare distribuite prin încheierile executorului judecătoresc către creditorii Oleg Boicenco, Tamara Statnic, Zinaida Leahu, Alexandru Gălușcă, Ion Malachi, Iulia Moghîldea, Lidia Ciumaș și Lilia Antipin au fost redistribuite conform prevederilor Codului de executare, iar suma revenită creditorului SA „Direcția Specializată în Restaurări” i-a fost transferată.
A declarat că, la redistribuirea sumelor creditorilor menționați, din greșeală a transferat prin ordinul de plată nr. 492 din 09 iulie 2014 creanța creditorului Vasile Țapu către creditorul SA „Direcția Specializată în Restaurări”, adică i-a distribuit ultimului cu 67793,69 de lei mai mult decât îi revenea de fapt. Suma dată, însă, urma a fi transferată creditorului Vasile Țapu.
A notat că, având în vedere faptul că, a transferat suma de 67793,69 de lei (ordin de plată nr. 97 din 19 august 2016) atât creditorului Vasile Țapu, prin intermediul executorului judecătoresc Ina Cușniriuc, cît și SA „Direcția Specializată în Restaurări”, întru soluționarea pe cale amiabilă a divergențelor apărute la 25 ianuarie 2017, a expediat în adresa SA „Direcția Specializată în Restaurări” pretenția privind restituirea benevolă a sumei transferate eronat în mărime de 67793,69 de lei, însă, deși pretenția a fost recepționată de către ultima încă la 30 ianuarie 2017, până la momentul depunerii prezentei cereri, pretenția a rămas fără răspuns.
A specificat că, în urma executării documentului executoriu, a mai încasat mijloace bănești din contul debitorului, care, de asemenea, au fost distribuite între creditorii debitorului SRL „Stabilimobil”, revenind și creditorului SA „Direcția Specializată în Restaurări” suma de 19882,51 de lei, distribuită și compensată în 2 baza încheierilor din 26 august 2016 și 08 septembrie 2016. Suma indicată nu a fost transferată la contul pârâtei. A menționat că, în urma executării documentului executoriu a fost distribuită în beneficiul pârâtei suma de 19882, 51 de lei, însă aceasta a fost reținută la contul special întru compensarea sumei ce a fost eronat transferată în contul acesteia, respectiv, suma restantă, ce urmează a fi încasată din contul SA „Direcția Specializată în Restaurări”, constituie 47911,18 lei.
A solicitat încasarea din contul SA „Direcția Specializată în Restaurări” a sumei de 47911,18 lei și a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 08 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani a fost admisă acțiunea depusă de către executorul judecătoresc George Boțan și au fost încasate de la SA „Direcția Specializată în Restaurări” în beneficiul executorului judecătoresc George Boțan suma de 47911,18 lei și suma de 6437,33 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, compuse din taxa de stat în sumă de 1437,33 de lei și cheltuieli de asistență juridică în mărime de 5000 de lei. Prin decizia din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul declarat de către SA „Direcția Specializată în Restaurări” și a fost menținut hotărârea primei instanțe.
Prin decizia din 05 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție a fost admis recursul declarat de către SA „Direcția Specializată în Restaurări”, a fost casată decizia instanței de apel și a fost trimisă caza spre rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată. Prin decizia din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul declarat de către SA „Direcția Specializată în Restaurări”, a fost casată hotărârea primei instanțe și a fost emisă o nouă hotărâre, prin care a fost respinsă acțiunea depusă de către executorul judecătoresc George Boțan ca neîntemeiată. La 18 februarie 2020 executorul judecătoresc George Boțan a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.
În motivarea recursului a indicat că, decizia instanței de apel este neîntemeiată și ilegală, fiind adoptată cu aplicarea și interpretarea eronată a normelor de drept material și procedural, precum și cu aprecierea arbitrară a probelor. A menționat că, instanța de apel, în cazul în care și-a motivat soluția pe omiterea termenului de prescripție extinctivă, urma să respingă acțiunea ca tardivă și nu ca neîntemeiată. A considerat că, instanța de apel eronat a constatat nerespectarea termenului de prescripție, or, instanța de apel nu a stabilit data de la care a început a curge termenul de înaintare a acțiunii.
A susținut că, instanța de apel a constatat că, la 19 august 2016, prin ordinul de plată nr. 97, a transferat executorului judecătoresc Ina Cușniriuc, în beneficiul creditorului Vasile Țapu, suma de 67793,69 de lei, iar ulterior, la 26 august 2016 și la 08 septembrie 2016 a emis încheieri de distribuire, prin care s-a distribuit sumele de 11323,91 de lei și 8558,60 de lei în beneficiul creditorului SA „Direcția Specializată în Restaurări”, concomitent, prin aceleași încheieri, a dispus compensarea sumelor distribuite în mărime de 19882,51 de lei cu suma ce urmează a fi restituită executorului judecătoresc pentru Vasile Țapu în mărime de 67793,69 de lei.
3 A afirmat că, deși a admis eroarea de calcul și transfer încă la 09 iulie 2014, această eroare a fost constatată abia la 19 august 2016. Respectiv, la 19 august 2016 a transferat la contul executorului judecătoresc Ina Cușniriuc suma, ce i-a fost distribuită creditorului Vasile Țapu în baza documentului executoriu, iar la 25 ianuarie 2017 a expediat în adresa creditorului SA „Direcția Specializată în Restaurări” pretenția cu solicitarea restituirii sumelor bănești transferate greșit.
În contextul expus, a considerat aberantă constatarea instanței de apel cu referire la data de 09 iulie 2014, de la care se calculează termenul de înaintare a acțiunii în instanța de judecată, corect urmând a fi calculat termenul din 19 august 2016 - data constatării erorii și efectuării transferului sau începând cu 27 iulie 2016- data la care a fost înregistrată cererea executorului judecătoresc Ina Cușniriuc privind transferul mijloacelor bănești încasate de la SRL „Stabilimobil” și distribuite conform somației de alăturare nr. 065-558/13 din 22 octombrie 2013. Or, art. 272 din Codul civil statuează expres că, termenul de prescripție extinctivă începe a curge din momentul în care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască despre pretinsa încălcare a dreptului său.
A relevat că, eroarea comisă la calcularea sumei și admisă la data transferului nu putea fi cunoscută de către executorul judecătoresc până la data în care a primit solicitarea transferului de către creditorul îndreptățit și/sau înaintarea vreunei contestații sau solicitări de recalcul. A notat că, în temeiul art. 123 alin. (6) CPC, intimatul nu neagă faptul că, i-a fost transferată suma de 67793,60 de lei ca supraplată din suma recalculată, însă refuză să o restituie, argumentând că, are dreptul la suma transferată.
A specificat că, într-adevăr, reieșind din documentul executoriu, în care Agenția imobiliară „Stabilimobil” SRL este debitor, iar SA „Direcția Specializată în Restaurări” este creditor, ultima are dreptul la încasarea sumei datoriei, însă în cadrul procedurii dc executare silită în privința debitorului Agenției imobiliare „Stabillmobil” SRL, SA „Direcția Specializată în Restaurări” nu este singurul creditor, iar la distribuirea sumelor încasate din contul debitorului, creditorul nu a ținut cont de principiul umanismului, al egalității creditorilor, ignorând prevederile art. 144 alin. (l) din Codul de executare, considerând în mod abuziv și inechitabil că, creditorul Vasile Țapu nu are dreptul la suma ce îi revine conform încheierilor executorului judecătoresc cu privire la distribuirea sumelor încasate de la debitor și/sau a considerat că, intimata are dreptul prioritar față de restul creditorilor de a-și încasa datoria rezultată dintr-un document executoriu.
A accentuat că, atât încheierile de distribuire, cât și documentul executoriu în baza căruia creditorul Vasile Țapu are dreptul la sumele distribuite, sunt în vigoare, având putere juridică deplină. În acest context, a considerat eronată concluzia instanței de apel precum că, suma pretinsă de la SA „Direcția Specializată în Restaurări” a fost dobândită legal, deoarece suma distribuită a fost încasată în cadrul procedurii de executare silită, astfel fiind încasată legal și aceasta are dreptul la încasarea sumei rezultată din documentul executoriu, însă nu în condițiile în care scopul încasării sumelor datoriilor îl au mai mulți creditori, dat fiind că sumele încasate se distribuie creditorilor urmăritori proporțional creanței fiecăruia.
A mai considerat că, este aberantă concluzia instanței de apel precum că, executorul judecătoresc George Boțan nu a executat o prestație, ci o obligație certă în conformitate cu Codul de executare și documentul executoriu înaintat spre 4 executare, deoarece nu este vorba nici despre prestație, nici despre o obligație, ei despre atribuțiile cu care este investit executorul judecătoresc, la caz, ultimul a sesizat instanța despre admiterea unei erori de calcul în cadrul procedurii de executare, repararea acesteia din propriile mijloace bănești și refuzul intimatului de a soluționa litigiul pe cale amiabilă.
A declarat că, dreptul executorului judecătoresc de a pretinde la suma de 47911,18 lei din contul SA „Direcția Specializată în Restaurări” rezultă și din prevederile art. 1389 alin. (l) din Codul civil (în redacția în vigoare până la 01 martie 2019). A considerat că, instanța de apel eronat a considerat că, intimatul are temei legal de a reține suma pretinsă de 47911,18 lei, deoarece aceasta, în rezultatul circumstanțelor descrise, reprezintă surse proprii ale executorului judecătoresc și nu sunt mijloacele bănești încasate din contul debitorului. Mai mult decât atât, intimatul nu a contestat încheierile executorului judecătoresc din 26 august 2016 și 08 septembrie 2016 privind compensarea sumei distribuite, inacțiune a intimatului ce atestă cu certitudine recunoașterea de către ultimul a erorii admise și a dreptului executorului judecătoresc de recuperare a surselor proprii, de unde și s-a redus cuantumul sumei de la 67793,69 de lei la 47911,18 lei.
A relatat că, nu este clar de ce creditorul Vasile Țapu ar fi trebuit să-și manifeste dezacordul cu acțiunile executorului judecătoresc George Boțan referitor la redistribuirea mijloacelor bănești și transferarea mijloacelor bănești ce i se cuveneau, în condițiile în care suma, ce i-a revenit creditorului Vasile Țapu prin încheierile de distribuire, i-a fost transferată la prima solicitare. A menționat că, instanța de apel corect a conchis că, suma pretinsă de 67793,69 de lei nu survine din nici o formulă, din nici un calcul, deoarece suma pretinsă este 47911,18 lei, sumă ce a fost transferată creditorului din sursele sale proprii, sumă ce nu poate surveni dintr-un calcul în temeiul normelor Codului de executare, aceasta rezultând dintr-o eroare de calcul admisă în cadrul procedurii de executare, sumă ce a fost eronat transferată la contul intimatului odată eu suma ce i-a fost distribuită.
A susținut că, în cadrul ședinței de judecată din 18 decembrie 2019, întru respectarea indicațiilor Curții Supreme de Justiție eu privire la faptul dacă suma transferată de el către executorul judecătoresc Ina Cușniriuc pentru a fi eliberate creditorului Vasile Țapu sunt sau nu sursele sale financiare proprii, a prezentat o descifrare a tuturor sumelor încasate, distribuite și transferate în cadrul procedurii de executare silită, însă instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acesteia, precum nici asupra indicațiilor instanței de recurs, limitându-se mai mult asupra problemei respectării termenului de prescripție. A considerat că, instanța de apel a aplicat în mod eronat analogia legii, precum și nu a îndeplinit indicațiile instanței de recurs din decizia de remitere a cauzei spre rejudecare în instanța de apel.
Prin referința depusă la 04 mai 2020 SA „Direcția Specializată în Restaurări” a solicitat declararea recursului inadmisibil sau respingerea recursului și menținerea deciziei instanței de apel. În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 15 iulie 2020 a considerat recursul admisibil și a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. 5 Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea deciziei instanței de apel din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel. Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, executorul judecătoresc George Boțan a solicitat încasarea din contul SA „Direcția Specializată în Restaurări” a sumei de 47911,18 lei și a cheltuielilor de judecată. Prima instanță, fiind învestită cu judecarea prezentei cauze, a ajuns la concluzia temeiniciei acțiunii, încasând de la SA „Direcția Specializată în Restaurări” în beneficiul executorului judecătoresc George Boțan suma de 47911,18 lei și suma de 6437,33 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, compuse din taxa de stat în sumă de 1437,33 de lei și cheltuieli de asistență juridică în mărime de 5000 de lei.
Ulterior, instanța de apel, fiind învestită cu judecarea apelului declarat de către SA „Direcția Specializată în Restaurări”, a ajuns la concluzia temeiniciei acestuia, casând hotărârea primei instanțe și pronunțând o nouă hotărâre, prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, analizând materialele anexate la dosar, în coraport cu legislația în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios, consideră că, soluția dată de către instanța de apel este întemeiată și legală.
Actele cauzei denotă faptul că, în urma executării documentului executoriu privind încasarea sumei din contul debitorului Agenția Imobiliară „StabilImobil” SRL, la 01 noiembrie 2013 executorul judecătoresc George Boțan a emis încheierea de distribuire nr. 065-558/13, prin care, pe lângă alți creditori, inclusiv SA „Direcția Specializată în Restaurări”, creditorului Vasile Țapu i-a fost distribuită suma de 42934,04 lei (f. d. 42, 43, vol. I). La 11 decembrie 2013 executorul judecătoresc George Boțan a emis încheierea de distribuire nr. 065-558/13, prin care, pe lângă alți creditori, inclusiv SA „Direcția Specializată în Restaurări”, creditorului Vasile Țapu Vasile i-a fost distribuită suma de 3263,29 de lei (f. d. 38-41, vol. I). La 30 ianuarie 2014 executorul judecătoresc George Boțan a emis încheierea de distribuire nr. 065-558/13, prin care, pe lângă alți creditori, inclusiv SA „Direcția Specializată în Restaurări”, creditorului Vasile Țapu Vasile i-a fost distribuită suma de 3268,40 de lei (f. d. 34-37, vol. I). La 21 februarie 2014 executorul judecătoresc George Boțan a emis încheierea de distribuire nr. 065-558/13, prin care, pe lângă alți creditori, inclusiv SA „Direcția Specializată în Restaurări” , creditorului Vasile Țapu Vasile i-a fost distribuită suma de 4260,69 de lei (f. d. 29-33,
vol. I). La 18 martie 2014 executorul judecătoresc George Boțan a emis încheierea de distribuire nr. 065-558/13, prin care, pe lângă alți creditori, inclusiv SA „Direcția Specializată în Restaurări”, creditorului Vasile Țapu Vasile i-a fost distribuită suma de 11180,95 de lei (f. d. 24-28, vol. I). La 02 aprilie 2014 executorul judecătoresc George Boțan a emis încheierea de distribuire nr. 065-558/13, prin care, pe lângă alți creditori, inclusiv SA 6 „Direcția Specializată în Restaurări”, creditorului Vasile Țapu i-a fost distribuită suma de 2886,32 de lei (f. d. 17-21, vol. I). Astfel, în temeiul încheierilor de distribuire menționate, creditorului Vasile Țapu i-a fost distribuită în total suma de 67793,69 de lei.
Ulterior, prin încheierea executorului judecătoresc George Boțan din 19 mai 2014 a fost dispusă transferarea creditorului SA „Direcția Specializată în Restaurări” a sumei de 200930,64 de lei (f. d. 23, vol. I). Din materialele dosarului rezultă că, la 09 iulie 2014 ordinul incaso nr. 65 a fost executat parțial de către banca plătitoare BC „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” SA, fiind încasată suma existentă la cont în mărime de 185648,10 lei (f.d.
77, verso, vol. I). Prin încheierea executorului judecătoresc George Boțan din 09 iulie 2014 a fost dispusă transferarea creditorului SA „Direcția Specializată în Restaurări” a sumei de 266318,81 de lei, iar din ordinelor de plată nr. 414 din 23 mai 2014 și nr.492 din 09 iulie 2014 rezultă că, executorul judecătoresc George Boțan a transferat în beneficiul SA „Direcția Specializată în Restaurări” suma de 779757,67 de lei (f. d. 8- 9, 22. Vol. I). La 19 august 2016, prin ordinul de plată nr. 97, executorul judecătoresc George Boțan a transferat executorului judecătoresc Ina Cușniriuc în beneficiul creditorului Vasile Țapu Vasile suma de 67793,69 de lei (f. d. 10, vol. I). Ulterior, la 26 august 2016 și 08 septembrie 2016 executorul judecătoresc George Boțan a emis încheieri de distribuire nr. 065-558/13, prin care creditorului SA „Direcția Specializată în Restaurări” i-au fost distribuite sumele de 11323,91 de lei și 8558,60 de lei (f. d. 11-16, vol. I). Totodată, prin aceleași încheieri, executorul judecătoresc George Boțan a dispus compensarea sumelor distribuite în mărime de 19882,51 de lei cu suma ce urmează a fi restituită executorului judecătoresc pentru Vasile Țapu Vasile de 67793,69 de lei.
La 25 ianuarie 2017 executorul judecătoresc George Boțan a expediat în adresa SA „Direcția Specializată în Restaurări” o pretenție, prin care a solicitat restituirea mijloacelor financiare în sumă de 67793,69 de lei, distribuită și transferată eronat la contul SA „Direcția Specializată în Restaurări”, în termen de 10 zile calendaristice din momentul recepționării prezentei pretenții, iar la 30 ianuarie 2017 pretenția menționată a fost recepționată de către ultima, fapt confirmat prin avizul de recepție anexat la materialele cauzei (f. d. 44-46, vol. I). Actele cauzei denotă faptul că, suma pretinsă de către executorul judecătoresc George Boțan a fost dobândită legal de către SA „Direcția Specializată în Restaurări” și, anume, în temeiul documentului executoriu nr. 2e- 847/12 din 20 septembrie 2013, emis de Judecătoria Botanica, mun.
Chișinău. Or, decizia nr. 2r-2279/13 din 09 decembrie 2013 a Curții de Apel Chișinău, la care face trimitere recurentul și în baza căreia solicită a fi încasată suma, nu se regăsește la materialele cauzei, pe cînd în încheierile emise, executorul judecătoresc George Boțan face trimitere la documentului executoriu nr. 2e-847/12 din 20 septembrie 2013, emis de Judecătoria Botanica, mun. Chișinău. De asemenea, din actele cauzei denotă faptul că, prin încheierea executorului judecătoresc George Boțan nr. 065-558/13 din 09 iulie 2014 (f. d. 22 , vol. I) a fost dispusă transferarea sumei restante în mărime de 266318,81 de lei creditorului SA „Direcția Specializată în Restructurări”, conform documentului executoriu nr. 2e- 847/12 din 20 septembrie 2013, emis de Judecătoria Botanica, mun.
Chișinău cu privire la încasarea de la Agenția Imobiliară „StabilImobil” în beneficiul SA 7 „Direcția Specializată în Restructurări” a sumei debitoriale în mărime de 5765670 de lei. Iar, din conținutul acesteia rezultă că, mijloacele bănești revenite fiecărui creditor în parte – Oleg Boicenco, Tamara Statnic, Alexandru Galușca, Ion Malachi, Zinaida Leahu, Lilia Ciumaș și Lilia Antipin în cuantum de 266318,81 de lei urmau a fi transferate creditorului SA „Direcția Specializată în Restructurări”, deoarece prin încheierea din 30 aprilie 2014 a Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău, au fost respinse cererile depuse de creditorii Oleg Boicenco, Tamara Statnic, Alexandru Galușca, Ion Malachi, Zinaida Leahu, Lilia Ciumaș și Lilia Antipin împotriva debitorilor SRL „Imobil și Siguranța”, SRL „StabilImobil” și ÎS „Agenția Apele Moldovei”, intervenienți accesorii Nina Cebotari, Valeriu Strătilă, Mihai Lazăr, Maria Toha, Maria Chiperi, Alexandra Strătilă, Alexei Vartic, Ivan Postica, Maria Lazăr, Tatiana Semenovcher, Valentin Ursu, Angela Pleșcan și executorii judecătorești Oleg Ungureanu, George Boțan, Liudmila Ghețiu și Nicolae Vasian despre atragerea în calitate de debitor a SRL „StabilImobil” în procedura de executare și indexarea sumelor (f. d. 84-97, vol. I). Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, instanța de apel corect apreciat critic argumentul recurentului precum că, anume încheierea din 30 aprilie 2014 a Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău l-a dus în eroare și a efectuat transferul litigios în adresa sa, or, în speță, în încheierile de distribuire enunțate, temei de redistribuire a sumelor bănești a constituit documentul executoriu din 20 septembrie 2013. Mai mult decât atât, se reține că, executorul judecătoresc George Boțan nu a executat o prestație, ci o obligație certă în conformitate cu Codul de executare și documentul executoriu menționat. Conform art. 1389 alin. (1) din Codul civil (în redacția în vigoare până la 01 martie 2019), persoana care, fără temei legal sau contractual, a dobândit ceva (acceptant) ca urmare a executării unei prestații de către o altă persoană (prestator) sau a realizat în alt mod o economie din contul altuia este obligată să restituie acestei alte persoane ceea ce a primit sau a economisit.
Nu este relevant faptul dacă îmbogățirea fără justă cauză a avut loc ca rezultat al comportamentului uneia dintre părți, a unui terț sau ca urmare a unei cauze independente de voința lor. Având în vedere prevederile legale enunțate coroborate cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, instanța de apel corect a conchis că, art. 1389 alin. (1) din Codul civil (în redacția în vigoare până la 01 martie 2019) nu este aplicabil litigiului dedus judecății, întrucât SA „Direcția Specializată în Restructurări” nu s-a îmbogățit fără justă cauză, dar a recepționat suma asupra cărei are un drept legal, iar executorul judecătoresc și-a executat obligația de executare silită a documentului executoriu.
La fel, ținând cont de faptul că, creditorul Vasile Țapu nu și-a manifestat dezacordul cu acțiunile executorului judecătoresc George Boțan referitor la redistribuirea mijloacelor bănești și transferarea ulterioară a mijloacelor bănești ce i se cuvenea, instanța de apel corect a constatat lipsa temeiului legal, care acordă executorului judecătoresc George Boțan dreptul de a înainta acțiune cu privire la încasarea de la SA „Direcția Specializată în Restructurări” în beneficiul său a sumei de 47 911,18 de lei. 8 În contextul celor expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, instanța de apel temeinic și legal a respins acțiunea ca neîntemeiată, iar executorul judecătoresc George Boțan nu a invocat în recurs nici un argument, care ar răsturna concluzia instanței de apel.
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, decizia instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține decizia instanței de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul declarat de către executorul judecătoresc George Boțan. Se menține decizia din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către executorul judecătoresc George Boțan împotriva Societății pe acțiuni „Direcția Specializată în Restructurări” cu privire la încasarea sumei.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru Maria Ghervas Mariana Pitic 9
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.