2ra-1538/20 — Încasarea cheltuielilor suportate pentru instruire

Dosarul nr. 2ra–1538/20

Prima instanță: Judecătoria Criuleni (sediul Dubăsari), (jud. A. Cerbu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Secrieru, Iu. Cotruță, V. Mihaila)

Î N C H E I E R E

25 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de Nicolae Dicusar,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către de Ministerul

Apărării împotriva lui Nicolae Dicusar, intervenient accesoriu Academia Militară a

Forțelor Armate cu privire la recuperarea cheltuielilor suportate pentru instruire,

împotriva deciziei din 30 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de către Nicolae Dicusar și menținută hotărârea din 27

noiembrie 2019 a Judecătoriei Criuleni (sediul Dubăsari),

con st ată:

La 13 noiembrie 2018, Ministerul Apărării a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Nicolae Dicusar, intervenient accesoriu Academia Militară a

Forțelor Armate cu privire la recuperarea cheltuielilor suportate pentru instruire.

În motivarea acțiunii, reclamantul a menționat că în anul 2009, a fost admis la

studii în cadrul Institutului militar al Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” (actuala

Academie militară). La 28 iunie 2013, pârâtul a absolvit Academia militară,

obținând specialitatea - „Infanterie”, fapt confirmat prin diploma de licență seria

ALII nr.513439308224.

Odată cu admiterea la studii, Nicolae Dicusar a încheiat cu comandantul

Institutului Militar, contractul de îndeplinire a serviciului militar pentru perioada 03

august 2009 – 03 august 2018. În baza acestui contract, pârâtul se obliga să

îndeplinească serviciul militar pe parcursul perioadei indicate.

În pofida acestui fapt, prin ordinul Ministrului apărării, pârâtul a fost trecut în

rezervă conform pct.140 lit. m) (la inițiativa personală a militarului) al

Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în Forțele

1

Armate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.941 din 17 august 2006. Iar, ulterior

prin ordinul comandantului Bazei militare de instruire a Armatei Naționale nr.245

din 13 octombrie 2016, Dicusar Nicolae a fost exclus din lista nominală a unității și

de la toate felurile de asigurare și îndreptat pentru a fi luat în evidența militară în

Centrul Militar Teritorial Strășeni.

Astfel, cheltuielile suportate de Ministerul Apărării pentru instruirea pârâtului

în cadrul Academiei militare constituie: anul 2009 (14 august 2009 – 31 decembrie

2009) – 18 153 de lei, anul 2010 - 39 504 de lei, anul 2011 – 42 685 de lei, anul 2012

– 69 853 de lei, anul 2013 (01 ianuarie 2013 – 28 iunie 2013) – 32 737 de lei, iar în

total: 202 931 de lei.

Din motivul că pârâtul a îndeplinit serviciul militar în Armata Națională în

perioada 29 iunie 2014 – 13 octombrie 2016, suma pe care urmează să o achite acesta

proporțional termenului serviciului militar constituie: 202 931 de lei : 1825 zile (= 5

ani de serviciu după finisarea studiilor) * 988 zile (= perioadă restantă de serviciu)

= 109 860,73 de lei.

Pentru instruirea sa pârâtul Nicolae Dicusar nu a suportat careva cheltuieli,

deoarece pregătirea cadrelor militare se efectuează din contul mijloacelor alocate din

bugetul de stat în baza comenzii de stat, în dependență de necesitățile Forțelor

Armate. Pe parcursul instruirii pârâtul a fost asigurat gratuit cu alimentație,

echipament, bursă, cazare, asigurare medicală, etc.

Prin refuzul de a îndeplini serviciul militar în conformitate cu obligațiile

asumate în contract, Nicolae Dicusar a lipsit Ministerul Apărării de un specialist în

domeniu, creând obstacole la executarea misiunilor de bază și de luptă specifice

Armatei Naționale, menite pentru asigurarea securității statului, impunând statul să

suporte cheltuieli nejustificate pentru instruirea cadrelor noi. Astfel, pregătirea

cadrelor militare în cadrul instituțiilor de învățământ militar nu se realizează în

scopurile personale ale militarului, dar în interesele securității naționale și ale

statului. Statul și militarul având obligații reciproce, statul - de a asigura instruirea

militarului la specialitatea aleasă, iar militarul, la rândul său, să îndeplinească

serviciul militar în decurs de 5 ani după absolvirea instituției militare de învățământ.

Prin hotărârea din 27 noiembrie 2019 a Judecătoriei Criuleni (sediul Dubăsari),

cererea de chemare în judecată depusă de Ministerul Apărării a fost admisă, fiind

încasat în beneficiul Ministerului Apărării de la Nicolae Dicusar, cu titlu de

cheltuieli suportate pentru instruire suma de 109 860,73 de lei.

A fost încasată în beneficiul statului de la Nicolae Dicusar, cu titlu de taxa stat

suma de 3 295,82 de lei.

Prin decizia din 30 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de către Nicolae Dicusar și menținută hotărârea din 27 noiembrie 2019 a

Judecătoriei Criuleni (sediul Dubăsari).

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut că, după absolvirea Academiei,

Nicolae Dicusar a îndeplinit serviciul militar în Armata Națională în perioada 29

2

iunie 2014 – 13 octombrie 2016, ulterior refuzând de a îndeplini serviciul militar în

conformitate cu obligațiile asumate în contract, iar suma pe care urmează să o achite

acesta proporțional termenului serviciului militar constituie: 202 931,00 lei : 1825

zile (= 5 ani de serviciu după finisarea studiilor) x 988 zile (= perioadă restantă de

serviciu) = 109 860,73 de lei.

Instanțele au respins argumentul reclamantului potrivit căruia cheltuielile de

instruire care urmau să fie încasate de la Dicusar Nicolae sunt următoarele: 152

368,00 lei (suma cheltuielilor generale) împărțite la 7,2 ani (perioada serviciului

militar 03 august 2009 – 13 octombrie 2016) = 21 162,22 de lei, or calculul

reclamantului a fost efectuat corect ținând cont de cheltuielile pentru instruire prin

împărțirea sumei cheltuielilor generale, la perioada aflării în serviciul militar, în

conformitate cu legislația în vigoare.

La 10 septembrie 2020 (prin oficiul poștal), Nicolae Dicusar a declarat recurs

împotriva deciziei din 30 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea

acesteia și modificarea hotărârii primei instanțe prin diminuarea sumei supuse

încasării.

În motivarea recursului a indicat că, instanța de apel la pronunțarea deciziei a

interpretat în mod eronat legea.

La 02 noiembrie 2020 (prin poștă electronică), Academia Militară a Forțelor

Armate a depus o referință la recursul declarat de către Nicolae Dicusar, solicitând

considerarea acestuia ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 30

iunie 2020, expediată participanților la proces la 24 iulie 2020, iar recursul a fost

declarat la 10 septembrie 2020. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat

prevederilor legale și a declarat recursul împotriva deciziei din 30 iunie 2020 a Curții

de Apel Chișinău, în termen.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs, referință, în raport cu

materialele cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de

către Nicolae Dicusar, inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în

3

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului

de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind

din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

considerării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de Nicolae Dicusar nu pot duce la admisibilitatea

recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 al Codului de procedură

civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ a recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare al recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind

necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de nelegalitate pe

care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului înseamnă nu

doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci

expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a

pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă

indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs

implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se

bazează.

Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acestuia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune considerarea acestuia ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererea de recurs declarată de către Nicolae Dicusar.

4

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

considerării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) ale

Codului de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Nicolae Dicusar.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

5