2ra-1334/20 — cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea la locul de munca, repararea prejudiciului moral si incasarea cheltuielilor de judecata

Dosarul nr. 2ra-1334/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. L. Lavric)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, V. Sîrbu, V. Buhnaci)

ÎNCHEIERE

16 octombrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Iuri

Coseacov

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Iuri Coseacov împotriva

Companiei Naționale de Asigurări în Medicină cu privire la anulara ordinului de

concediere, restabilirea la locul de muncă, repararea prejudiciului moral și încasarea

cheltuielilor de judecată

împotriva deciziei din 3 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Iuri Coseacov și menținută hotărârea din 7 iunie 2019 a

Judecătoriei Chișinău sediul Centru, prin care acțiunea a fost respinsă

constată:

La 10 septembrie 2018, Iuri Coseacov a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Companiei Naționale de Asigurări în Medicină cu privire la anulara

ordinului de concediere, restabilirea la locul de muncă, repararea prejudiciului moral

și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că, din luna martie 2004, a activat în cadrul

Companiei Naționale de Asigurări în Medicină în funcția de specialist coordonator,

Secția calitate evaluare și control, îndeplinind pe parcursul întregii activități, în mod

conștiincios și cu profesionalism obligațiile de serviciu, nefiind niciodată atras la

răspundere disciplinară.

La 4 decembrie 2017, în baza ordinului nr. 576-c a fost preavizat despre

concediere, în legătură cu reducerea numărului de personal, iar la 11 iunie 2018, prin

ordinul nr. 181-c a fost concediat.

A invocat dezacordul cu concedierea sa, care este ilegală, fiind încălcată

legislația în vigoare, or potrivit art. 88 alin. (1) lit. e), d) Codul muncii, angajatorul

1

va reduce în primul rând locurile vacante și persoanele angajate prin cumul, iar în

cazul său, funcțiile vacante au fost păstrate în statele de personal.

La fel, au fost încălcate și prevederile art. 183 Codul muncii, nefiindu-i

prezentate datele care ar fi confirmat că nivelul de calificare a celorlalți angajați este

mai înalt decât al lui.

A evidențiat că anterior emiterii ordinului de reducere a statelor, la 22 mai

2018, a solicitat transferarea la funcția vacantă, însă, careva răspuns la solicitare nu

a primit până în prezent.

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 88, 183 Codul muncii.

A solicitat admiterea acțiunii, anularea ordinului de concediere nr. 181-c din

11 iunie 2018, restabilirea la locul de muncă, achitarea salariului pentru perioada de

lipsă forțată de la locul de muncă, compensarea pagubei morale, încasarea

cheltuielilor pentru asistența juridică în mărime de 5 000 de lei, repararea

prejudiciului moral în mărime de un salariul mediu.

Prin hotărârea din 7 iunie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, a fost

respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia din 3 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, fost respins apelul

declarat de Iuri Coseacov și menținută hotărârea primei instanțe.

Întru consolidarea soluției adoptate, instanțele de judecată ierarhic inferioare

au reținut că concedierea lui Iuri Coseacov din funcția de specialist coordonator,

Secția calitate evaluare și control din cadrul Companiei Naționale de Asigurări în

Medicină a avut loc cu respectarea prevederilor art. 88 alin. (1) lit. c) Codul muncii,

fapt ce indică indubitabil la legalitatea ordinului de concediere nr. 181-c din 11 iunie

2018.

Or, acest ordin a fost emis cu respectarea termenului, procedurii stabilite,

conform normelor în vigoare, iar temei de a fi anulat nu a fost stabilit.

Astfel, urmare a respingerii pretenției cu privire la anularea ordinului de

concediere, instanțele de judecată ierarhic inferioare au ajuns la concluzia de a

respinge și pretențiile privind restabilirea la locul de muncă, achitarea salariului

pentru perioada de lipsă forțată de la locul de muncă, compensarea pagubei morale,

încasarea cheltuielilor pentru asistența juridică în mărime de 5 000 de lei și repararea

prejudiciului moral în mărime de un salariul mediu, fiind pretenții subsecvente

pretenției principale, care a fost respinsă.

La 7 august 2020, Iuri Coseacov a declarat recurs împotriva deciziei din

3 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea

deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, admiterea integrală a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat că intimatul nu a prezentat careva probe care

ar demonstra că a fost asigurată prioritatea la reducerea statelor în conformitate cu

prevederile art. 183 Codul muncii, nu a prezentat careva acte, procese-verbale,

decizii, documente sau alte dovezi care ar fi demonstrat că concedierea s-a produs

transparent, echitabil și legal, nu a prezentat careva dovezi care ar fi probat că

Agenția de Ocupație a Forței de Muncă a fost informată privitor la reducerea statelor

2

și că s-a adresat organului sindical în vederea obținerii opiniei consultative privind

concedierea salariatului.

La fel, intimatul nu a prezentat explicații plauzibile privitor la motivele din

care nu a fost acordat locul vacant de muncă.

A menționat recurentul că reducerea statelor de personal nu era reală, ci

simulată, obligațiile de muncă indicate în fișa postului actuală au rămas aceleași pe

care el le-a îndeplinit activând în cadrul Secției calitate evaluare și control, fiind

modificată doar denumirea subdiviziunii în care a activat.

Intimatul a afirmat că nu mai există postul cu aceleași funcțiile pe care dânsul

le-a îndeplinit, însă, din fișa postului prezentată nu rezultă că postul respectiv într-

adevăr a fost redus.

A accentuat că a fost concediat, cu toate că, la momentul concedierii la

Compania Națională de Asigurări în Medicina au fost prezente locuri vacante, iar

anterior emiterii ordinului cu privire la reducerea statelor, la 22 mai 2018, dânsul a

solicitat transferarea la funcția vacantă în cadrul CNAM, dar până la momentul

actual nu a primit niciun răspuns la solicitarea înaintată.

În așa mod, prima instanță a ignorat argumentele lui, nu a reflectat în hotărârea

sa circumstanțele de fapt relevante pentru examinarea cauzei.

La 16 septembrie 2020, prin intermediul oficiului Poștal, Compania Națională

de Asigurări în Medicina a depus referință la recursul declarat de Iuri Coseacov,

solicitând respingerea recursului.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede

altfel.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în

adresa părților la 7 iulie 2020, fapt ce se atestă prin scrisoarea de însoțire (f. d. 139),

fiind recepționată de către recurent la 8 iulie 2020, ceea ce se confirmă prin ștampila

aplicată pe plicul de recepție a deciziei recurate anexat la cererea de recurs

(f. d. 145).

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat

recursul la 7 august 2020 în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului declarat de Iuri Coseacov, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

3

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Iuri Coseacov, nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII CPC, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia

probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a

apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a

probelor stabilite în art. 130 CPC, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul

privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr. 26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat

de Iuri Coseacov urmează a fi considerat ca inadmisibil.

4

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Iuri Coseacov.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

5