Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 23.09.2020
respins

2r-349/20 — obligarea avizarii actelor

HOTĂRÂRE
23.09.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
obligarea avizarii actelor
Temei legal
neindeplinerea indicatiilor instantei de apel
Citează această cauză
2r-349/20 — obligarea avizarii actelor (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosar nr. 2r-349/20 Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător – L. Bagrin Instanța de recurs: Curtea de Apel Chișinău, judecători – L. Bulgac, V. Sîrbu, V. Buhnaci DECIZIE 23 septembrie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de APLP 51/309, prin intermediul avocatului Chetrușcă Viorel, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Smarjevschi Ana împotriva APLP nr. 51/309, intervenienți accesorii Consiliul municipal Chișinău, Agenția pentru Supraveghere Tehnică, Agenția Servicii Publice, Serviciul Cadastral Teritorial Chișinău privind obligarea pârâtului de a participa și semna procesul- verbal de recepție finală, împotriva încheierii din 17 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a restituit cererea de apel depusă de APLP 51/309, prin intermediul avocatului Chetrușcă Viorel, împotriva hotărârii din 21 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, a con st at at: La 01 aprilie 2019, Smarjevschi Ana s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva APLP nr. 51/309, intervenienți accesorii Consiliul municipal Chișinău, Agenția pentru Supraveghere Tehnică, Agenția Servicii Publice, Serviciul Cadastral Teritorial Chișinău privind obligarea pârâtului de a participa și semna procesul- verbal de recepție finală.

Prin hotărârea din 21 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cererea de chemare în judecată depusă de Smarjevschi Ana împotriva APLP nr. 51/309, intervenienți accesorii Consiliul municipal Chișinău, Agenția pentru Supraveghere Tehnică, Agenția Servicii Publice, Serviciul Cadastral Teritorial Chișinău privind obligarea pârâtului de a participa și semna procesul-verbal de recepție finală, a fost admisă. S-a obligat președintele APLP nr. 51/309 de a participa și semna procesul-verbal de recepție finală privind replanificarea apartamentului și construirea anexei cu subsol la apartamentul nr. 5 din strada Burebista nr. 66/2, mun. 1 Chișinău. S-a încasat din contul APLP nr. 51/309 în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 100 lei.

La 27 februarie 2020, reprezentantul apelantei APLP nr. 51/309, avocatul Chetrușcă Viorel, a depus apel împotriva hotărârii primei instanțe, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri privind respingerea acțiunii. Prin încheierea din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a constatat că apelul înaintat nu conține motivele de fapt și de drept, respectiv nu s-a dat curs cererii de apel depusă de reprezentantul apelantei APLP nr. 51/309, avocatul Chetrușcă Viorel, împotriva hotărârii din 21 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, și s-a comunicat apelantului și reprezentantului său, că necesită să prezinte apelul motivat și dovada de plată a taxei de stat în mărime de 75 (șaptezeci și cinci) lei, acordându-i pentru aceasta un termen de 10 zile din momentul primirii copiei de pe încheierea în cauză pentru înlăturarea neajunsurilor.

Prin încheierea din 17 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit cererea de apel depusă de APLP 51/309, prin intermediul avocatului Chetrușcă Viorel, împotriva hotărârii din 21 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă. La 13 iulie 2020, APLP 51/309, prin intermediul avocatului Chetrușcă Viorel, a declarat recurs asupra încheierii din 17 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia, cu restituirea cauzei în instanța de apel la etapa primirii cererii de apel în procedură. În motivarea cererii de recurs a indicat că încheierea instanței de apel urmează a fi casată, deoarece recurenta și avocatul acesteia nu au recepționat încheierea prin care nu s-a dat curs cererii de apel, dat fiind faptul că atât avocatul, cât și președintele APLP 51/309 se aflau în afara teritoriului țării în perioada când instanța de apel le-a expediat încheierea pentru cunoștință.

Studiind materialele dosarului, în raport cu temeiurile invocate în cererea de recurs și prevederile legale, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către APLP 51/309, prin intermediul avocatului Chetrușcă Viorel, este neîntemeiat și necesită a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. În conformitate cu art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.

Potrivit materialelor cauzei, încheierea privind restituirea cererii de apel a fost pronunțată de Curtea de Apel Chișinău la 17 iunie 2020, fiind expediată spre cunoștință participanților la proces la 25 iunie 2020 (f.d. 1103), însă la materialele cauzei nu există înscrisuri care să certifice momentul recepționării acesteia de către participanții la proces. Astfel, ținând cont de faptul că cererea de recurs a fost înregistrată la 13 iulie 2020, Colegiul consideră că cererea de recurs a fost depusă în termen. 2 În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

În conformitate cu art. 428 din Codul de procedură civilă, decizia instanței de recurs, emisă după examinarea recursului împotriva încheierii, rămâne irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se plasează pe pagina web a instanței la data emiterii. Copia deciziei se remite părților în termen de 5 zile de la data emiterii.

În speță, se constată că, prin încheierea din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a constatat că apelul înaintat nu conține motivele de fapt și de drept, respectiv nu s-a dat curs cererii de apel depusă de reprezentantul apelantei APLP nr. 51/309, avocatul Chetrușcă Viorel, împotriva hotărârii din 21 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, și s-a comunicat apelantului și reprezentantului său, că necesită să prezinte apelul motivat și dovada de plată a taxei de stat în mărime de 75 (șaptezeci și cinci) lei, acordându-i pentru aceasta un termen de 10 zile din momentul primirii copiei de pe încheierea în cauză pentru înlăturarea neajunsurilor. Prin încheierea din 17 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit cererea de apel depusă de APLP 51/309, prin intermediul avocatului Chetrușcă Viorel, împotriva hotărârii din 21 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă.

Potrivit materialelor cauzei, încheierea din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost recepționată de APLP 51/309 la 02 iunie 2020 (f.d. 107), iar încheierea expediată în adresa avocatului Chetrușcă Viorel, a fost restituită în adresa instanței de apel cu mențiunea „nereclamat” (f.d. 106). Dat fiind faptul că încheierea prin care nu s-a dat curs cererii de apel a fost recepționată de către apelantă, totuși ultima nu a înlăturat neajunsurile din cererea de apel în termenul stabilit prin încheierea respectivă. Colegiul nu poate reține argumentul avocatului recurentei cu privire la faptul că atât acesta, cât și președintele APLP 51/309, în perioada emiterii și expedierii spre cunoștință a încheierii din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, nu se aflau pe teritoriul Republicii Moldova și, respectiv, nu au avut posibilitatea de a o recepționa.

Or, această afirmație nu a fost probată, nefiind anexate la cererea de recurs înscrisuri confirmative. Totodată, în sensul respectiv, este inacceptabilă trimiterea avocatului la normele cu privire la protecția datelor cu caracter personal, cât și se constată o interperetare eronată de către acesta a prevederilor art. 123 alin. (6) din Codul de procedură civilă. Mai mult, la materialele cauzei este prezentă dovada de recepție a încheierii din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău de către apelantă, iar accentuarea faptului că avocatul a indicat expres „adresa de contact”, este inoportună în acest caz, dat fiind faptul că instanța de apel și-a exercitat pe deplin obligația pozitivă de a comunica actul de procedură participanților la proces la toate adresele de corespondență care se regăsesc la materialele cauzei.

Astfel, nerecepționarea corespondenței de către avocatul Chetrușcă Viorel, nu poate fi pusă pe seama instanței de apel. În așa mod, omiterea termenului acordat de către instanța de apel pentru înlăturarea neajunsurilor cererii de apel este interpretată de către Colegiu drept un comportament de rea-voință din partea recurentei, dat fiind faptul că a fost citată legal, i s-au comunicat actele de procedură, iar odată cu depunerea la 27 februarie 2020 a cererii de apel nemotivate, nu s-a interesat de soarta dosarului, nu și-a 3 îndeplinit obligațiile procedurale, nu a manifestat diligență și nu a înlăturat neajunsurile cererii de apel, fiind obligată să se informeze de soarta dosarului și să întreprindă măsurile necesare în scopul de a-și proteja drepturile sale de acces la instanță.

Este de menționat că, potrivit jurisprudenței CEDO, părților pe dosar le revine obligația de a lua măsurile necesare privind protecția drepturilor sale de acces la justiție, însă, totodată, în conformitate cu principiile generale unanim recunoscute și normele dreptului internațional, instanța de judecată la fixarea termenului limită de înlăturare a neajunsurilor, precum și a celui de prezentare a părților în ședința de judecată urmează să țină cont de proporționalitatea raporturilor juridice legate de disponibilitatea părților și rolul judecătorului în procesul civil. Importanța acestui fapt este determinată de echilibrul care trebuie menținut între puterea pe care o deține partea și cea cu care este investită instanța prin lege, în scopul de a exclude orice aparență, iar aplicarea dispozițiilor legale să fie în așa fel, încât să evite aplicarea sancțiunilor procedurale, acolo unde este posibil.

La fel, Colegiul reține că actul judecătoresc de procedură implică cert obligația pozitivă a apelantului de a prezenta apelul motivat și a achita taxa de stat la depunerea cererii de apel, iar nerealizarea acestei sarcini procedurale denotă întrunirea în speță a temeiurilor legale pentru restituirea cererii de apel.

În conformitate cu prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie printr-o încheiere cererea, dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). În conformitate cu prevederile art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Colegiul relevă că, potrivit art. 61 din Codul de procedură civilă, părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă, sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. Efectuarea necorespunzătoare a actelor de procedură va fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către judecător sau de participantul care are interes să o invoce.

Sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței judecătorești, ale participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea acestora și, în funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte măsuri prevăzute de lege. 4 Articolul 6 par. (1) al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, garantează fiecăruia dreptul de a se adresa unui tribunal pentru ca ultimul să se pronunțe asupra drepturilor și obligațiilor sale civile.

În acest sens, este de menționat că limitarea accesului la o curte sau la un tribunal nu se conciliază cu art. 6 par. (1) al Convenției decât în cazul în care acestea urmăresc un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat. Din această perspectivă, instanța de recurs concluzionează că, recursul declarat de APLP 51/309, prin intermediul avocatului Chetrușcă Viorel, împotriva încheierii din 17 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a restituit cererea de apel împotriva hotărârii din 21 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, este neîntemeiat, iar actul de discreție al instanței de apel este întemeiat și urmează a fi menținut de către instanța de recurs.

Luând în considerație cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de APLP 51/309, prin intermediul avocatului Chetrușcă Viorel. Se menține încheierea din 17 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Smarjevschi Ana împotriva APLP nr. 51/309, intervenienți accesorii Consiliul municipal Chișinău, Agenția pentru Supraveghere Tehnică, Agenția Servicii Publice, Serviciul Cadastral Teritorial Chișinău privind obligarea pârâtului de a participa și semna procesul-verbal de recepție finală.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-02-19
0,94
2rc-12/20 — cu privire la incasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2rc-12/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător I. Dutca Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători I. Secrieru, Iu. Cotruţă, A. Danilov DECIZIE 19 februarie 2020 mun. Chişinău Colegiul Civil,
CSJ 2020-05-27
0,94
2ra-786/20 — anularea ordinului
Dosarul nr. 2ra-786/2020 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. R. Pulbere) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu) ÎNCHEIERE 27 mai 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2020-07-15
0,94
2ra-949/20 — constatarea faptului posesiei
Dosarul nr. 2ra-949/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Central (jud. D. Crigan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. I. Muruianu, A. Malîi, N. Budăi) ÎNCHEIERE 15 iulie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2020-07-29
0,93
2r-334/20 — anularea procesului verbal de receptie
Dosarul nr. 2r-334/2020 Prima instanţă: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) V.Martînenco Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) V.Cotorobai, A.Bostan, M.Anton D E C I Z I E 29 iulie 2020 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de
CSJ 2020-10-21
0,93
2ra-1282/20 — Contestarea actului
Dosarul nr. 2ra-1282/20 Instanța de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, judecător – R. Pascari Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – L. Bulgac, V. Sîrbu, V. Buhnaci Î N C H E I E R E 21 octombrie 2020 mun. Chişinău
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă