Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 16.09.2020
inadmisibil

2rh-70/20 — încasarea sumei

HOTĂRÂRE
16.09.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea sumei
Temei legal
temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
2rh-70/20 — încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2rh-70/20 Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani) N. Arabadji Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) V. Buhnaci, Iu. Cotruță, M. Guzun Instanța de recurs: (Curtea Supremă de Justiție) D. Mardari, Iu. Bejenaru, M. Pitic ÎNCHEIERE 16 septembrie 2020 mun.

Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând cererea de revizuire depusă de Sorochin Iuri, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Sorochin Iuri împotriva lui Istrati Fiodor cu privire la rezilierea contractului și încasarea sumei, împotriva încheierii din 22 ianuarie 2020 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a declarat inadmisibil recursul înaintat de Sorochin Iuri, c o n s t a t ă: La 14 decembrie 2015, Sorochin Iuri a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Istrati Fiodor cu privire la rezilierea contractului și încasarea sumei.

În motivarea acțiunii, Sorochin Iuri a menționat că prin recipisa din 12 aprilie 2013, i-a transmis lui Istrati Fiodor suma de 6 380 de lei. La 07 octombrie 2013, a expediat în adresa pârâtului o somație, prin care a solicitat restituirea sumei, însă Istrati Fiodor nu a răspuns la somația în cauză. Reclamantul Sorochin Iuri a solicitat, inclusiv prin cererea de concretizare a cerințelor (f.d. 11), rezilierea contractului din 12 aprilie 2013, restituirea sumei de 6 380 de lei, încasarea sumei de 953,22 de lei cu titlu de dobândă, precum și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 03 august 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Sorochin Iuri.

Prin decizia din 05 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul declarat de Sorochin Iuri și s-a menținut hotărârea din 03 august 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. Prin încheierea din 22 ianuarie 2020 a Curții Supreme de Justiție, s-a declarat inadmisibil recursul înaintat de Sorochin Iuri. La 20 iunie 2020, Sorochin Iuri a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 22 ianuarie 2020 a Curții Supreme de Justiție, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire cu casarea încheierii instanței de recurs.

1 Reizuentul Sorochin Iuri, în motivarea cererii de revizuire a invocat prevederile art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă și anume faptul că au devenit cunoscute circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au putut fi cunoscute și art. 449 lit. c) din Codul de procedură civilă, care prevede că revizuirea se declară în cazul în care instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. Astfel a invocat că la examinarea cauzei au fost ignorate drepturile Mariei Sorochin, care nu a fost atrasă în proces în calitate de persoană interesată. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța poate emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

Examinând cererea de revizuire depusă de Sorochin Iuri, Colegiul consideră că aceasta urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din considerentele ce urmează. Conform art. 3 din Codul de procedură civilă, instanțele judecătorești aplică legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile, efectuării actelor de procedură sau executării actelor instanței judecătorești (hotărâri, încheieri, decizii, ordonanțe), precum și a actelor unor alte autorități în cazurile prevăzute de lege. Noua lege procedurală nu duce la modificarea efectelor juridice deja produse ca rezultat al aplicării legii abrogate și nu le desființează. De la data intrării în vigoare a noii legi procedurale, efectele vechii legi încetează dacă noua lege nu prevede altfel.

Legea procedurală civilă care impune obligații noi, anulează sau reduce drepturile procedurale ale participanților la proces, limitează exercitarea unor drepturi ori stabilește sancțiuni procedurale noi sau suplimentare nu are putere retroactivă. Prin Legea nr. 17 din 5 aprilie 2018, în vigoare din 01 iunie 2018, s-a stabilit categoriile de încheieri care pot fi separat supuse revizuirii. Astfel în conformitate cu art. 446 din Codul de procedură civilă, pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol. Încheierile de încetare a procesului conform art. 265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art. 1861 pot fi supuse revizuirii.

Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. Art. 448 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă stipulează că, cererea de revizuire împotriva unei hotărâri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluționează de instanța care s-a pronunțat asupra fondului. Cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menținută, modificată sau casată, emițându-se o nouă hotărâre, se soluționează de instanța care a menținut, a modificat hotărârea sau a emis o nouă hotărâre.

Colegiul menționează că legea nu prevede posibilitatea declarării revizuirii împotriva încheierii, prin care Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat asupra inadmisibilității, or instanța de recurs prin încheierea adoptată, a cărei revizuire se 2 solicită în prezenta cauză, nu s-a expus asupra fondului cauzei, ci a verificat doar existența temeiurilor de admisibilitate a recursului declarat. Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține la caz, că hotărârea din 03 august 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, fiind contestată cu apel de către Sorochin Iuri, a fost menținută prin decizia din 05 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău. Iar, prin încheierea din 22 ianuarie 2020 a Curții Supreme de Justiție, recursul înaintat de Sorochin Iuri împotriva deciziei din 05 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost declarat inadmisibil, în baza temeiului prevăzut la art. 433 lit. b) din Codul de procedură civilă.

În acest sens, Colegiul reține că cererea de revizuire înaintată de Sorochin Iuri împotriva încheierii din 22 ianuarie 2020 a Curții Supreme de Justiție, urmează a fi respinsă ca fiind depusă împotriva unui act judecătoresc nesusceptibil de a fi atacat în ordine de revizuire. Sub acest aspect se va menționa că argumentele indicate în cererea de revizuire sunt irelevante, având în vedere că se solicită revizuirea unui act de dispoziție judecătoresc, care în virtutea legii nu se supune revizuirii. Din considerentele menționate, având în vedere că art. 446 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prevede expres actele de dispoziție care pot fi supuse revizuirii, Colegiul consideră că cererea de revizuire depusă de Sorochin Iuri urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Sorochin Iuri împotriva încheierii din 22 ianuarie 2020 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Sorochin Iuri împotriva lui Istrati Fiodor cu privire la rezilierea contractului și încasarea sumei. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-01-22
0,99
2ra-201/20 — rezilierea contractului si încasarea sumei
Dosarul nr. 2ra-201/20 Prima instanţă: (Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani) N. Arabadji Instanţa de apel: (Curtea de Apel Chișinău) V. Buhnaci, Iu. Cotruță, M. Guzun Î N C H E I E R E 22 ianuarie 2020 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comerci
CSJ 2021-04-07
0,99
2rh-47/21 — rezilierea contractului si încasarea sumei
Dosarul nr. 2rh-47/21 Prima instanţă: (Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani) N. Arabadji Instanţa de apel: (Curtea de Apel Chișinău) V. Buhnaci, Iu. Cotruță, M. Guzun Instanța de recurs: (Curtea Supremă de Justiție) D. Mardari, Iu. Bejenaru
CSJ 2019-12-04
0,95
2ra-2195/19 — rezoluțiunea contractului, repunerea părților în situația inițială, încasarea sumei, compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ra-2195/19 Prima instanță - (Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău) jud: I. Potângă Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud: M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu ÎNCHEIERE 4 decembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comer
CSJ 2021-12-08
0,95
2ra-1785/21 — Constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil
țiunea contractului, cu repunerea părților la poziția inițială, încasarea sumelor și compensarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 03 august 2018 a Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău, s-a respins integral acțiunea lui Sorochin
CSJ 2018-12-12
0,95
2ra-2331/18 — rezolutiunea contractului si incasarea sumei
Dosarul nr. 2ra-2331/18 prima instanţă: Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău (Iu. Potângă) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (I. Muruianu, V. Efros, N. Budăi) D E C I Z I E 12 decembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă