2r-364/20 — recunoasterea si încuviintarea executării silite a hotărârii arbitrale străine

2r-364/20 — recunoasterea si încuviintarea executării silite a hotărârii arbitrale străine (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2r-364/20

prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud. Iu. Cotruță)

DECIZIE

12 august 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nicolae Craiu

Mariana Pitic

examinând recursul declarat de către Întreprinderea de Stat „Administrația de

Stat a Drumurilor”,

în cauza civilă, la cererea depusă de către compania Strabag AG împotriva

Întreprinderii de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor” cu privire la

recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărârii arbitrale străine,

împotriva încheierii din 29 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost admisă cererea depusă de către compania Strabag AG,

constată:

La 08 noiembrie 2018 compania Strabag AG a depus cerere împotriva ÎS

„Administrația de Stat a Drumurilor” cu privire la recunoașterea și încuviințarea

executării silite a hotărârii arbitrale străine.

În motivarea cererii creditorul a indicat că, hotărârea arbitrală, a cărei

recunoaștere și executare silită este solicitată prin prezenta cerere, a fost emisă în

cadrul procedurii de arbitraj în conformitate cu Regulile UNCITRAL din 2010, de

către Tribunalul arbitral, format din trei arbitri, câte unul numit de fiecare parte, iar

președintele Tribunalului arbitral fiind desemnat de cei doi arbitri numiți de părți.

A menționat că, Tribunalul arbitral a fost compus din următorii arbitri: Dr

Christopher Boog numit de creditor; Ms Tanja Planic numită de Secretariatul

General al Curții Permanente de Arbitraj în numele ÎS „Administrația de Stat a

Drumurilor” și Dr Veijo Heiskanen desemnat de cei doi arbitri numiți de părți.

A susținut că, prin hotărârea arbitrală din 22 iunie 2018, Tribunalul arbitral a

obligat ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”, debitor, la plata în favoarea

creditorului a sumelor bănești, după cum urmează: beneficiarul este obligat să

plătească antreprenorului suma de 3 662 989,79 de Euro; beneficiarul este obligat să

plătească antreprenorului dobânda contractuală aferentă următoarelor sume, în

conformitate cu concluziile Tribunalului de la punctul 436: 2 562 394,40 de Euro,

începând cu data de 28 martie 2014, 134 014,15 Euro, începând cu data de 17 martie

2016 și 937 391,51 de Euro, începând cu data de 14 iunie 2017, la cursul de bază al

Băncii Naționale a Moldovei plus trei puncte procentuale până la plata integrală a

sumelor restante; certificatul de recepție finală emis în temeiul sub-clauzei 11.9 din

1

GC la 12 decembrie 2016 este modificat pentru a menționa faptul că, antreprenorul

și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în temeiul contractului până la data de 10

decembrie 2015; perioada de notificare a defectelor s-a încheiat la data de 18

octombrie 2014; cererile reconvenționale ale beneficiarului le-a respins în toate

elementele acestora; beneficiarul este obligat să plătească antreprenorului suma de

79 499,53 de dolari SUA, reprezentând costurile arbitrajului; beneficiarul este

obligat să plătească 75% din costurile juridice și de altă natură suportate de

antreprenor, inclusiv costurile și onorariile avocaților, experților și costurile interne,

în valoare totală de 1 028 955 de Euro; toate celelalte revendicări și cereri le-a

respins.

A afirmat că, clauza arbitrală, potrivit căreia litigiul urmează a fi soluționat de

către Tribunalul arbitral, conform Regulilor UNCITRAL din 2010, este prevăzută în

clauza 20.6 și clauza 20.8 ale condițiilor generale ale contractului RSPSP/W3/01

„Reabilitarea drumului M2 Chișinău - Soroca km 5+733 - km 26+200” din 06

februarie 2012, în baza căruia a și fost emisă hotărârea arbitrală.

A notat că, componența Tribunalului arbitral, limba arbitrajului, legea

aplicabilă, precum și locul desfășurării arbitrajului ca fiind Haga, Olanda au fost

stabilite prin emiterea condițiilor desemnării din 07 iulie 2016, care au fost semnate

de creditor la 13 iulie 2016 și de debitor la 12 iulie 2026, fapt care demonstrează că,

acestea au fost acceptate de părți.

A declarat că, în așa mod, competența Curții Permanente de Arbitraj, precum

și locul soluționării litigiului au fost determinate corect și conform prevederilor

contractului încheiat între părți.

A invocat că, debitorul a fost înștiințat în modul corespunzător despre

examinarea cauzei și a primit cererea arbitrală. Mai mult, debitorul a participat la

examinarea cauzei și a avut posibilitatea de a expune opinia sa în privința

solicitărilor creditorului, inclusiv în privința sumelor pretinse și adjudecate.

A mai invocat că, dovada citării debitorului o constituie chiar statuările din

hotărârea arbitrală, ale cărei recunoaștere și încuviințare a executării silite se solicită

prin prezenta cerere.

A specificat că, hotărârea arbitrală a devenit definitivă și executorie la 22 iunie

2018, data emiterii acesteia. Acest fapt rezultă chiar din textul hotărârii arbitrale,

conform căruia aceasta este o „hotărâre finală”. Statuarea în cauză rezultă și din

prevederile art. 34.2 al Regulamentului UNCITRAL din 2010 publicat pe pagina

oficială web a Comisiei Națiunilor Unite pentru Dreptul Internațional Comercial

(UNCITRAL).

A menționat că, pînă în prezent hotărârea arbitrală nu a fost executată benevol

de către debitor, fapt care se confirmă prin declarația emisă de către creditor la 31

octombrie 2018

A susținut că, conform art. 475 alin. (2) CPC, poate fi recunoscută și executată

în Republica Moldova o hotărâre arbitrală străină emisă, în conformitate cu o

convenție arbitrală, pe teritoriul unui stat străin care este parte la Convenția privind

recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine adoptată la New York la 10

iunie 1958.

2

A afirmat că, reieșind din conținutul hotărârii arbitrale, locul arbitrajului a fost

stabilit în Haga, Olanda (pct. 14 din hotărârea arbitrală și pct. 17 din condițiile de

numire).

A relevat că, Olanda a devenit parte la Convenția de la New York privind

recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine la 24 aprilie 1964, fapt ce

rezultă din informația publicată pe site-ul oficial al Convenției

(http://www.newyorkconvention.org/countries).

A declarat că, în măsura în care hotărârea arbitrală a fost emisă în Haga,

Olanda, este o hotărâre arbitrală străină în sensul art. 475 CPC și, respectiv, poate fi

supusă recunoașterii în Republica Moldova prin adresarea unei cereri în acest sens.

A specificat că, în prezenta speță, prevederile legislației Republicii Moldova

cu privire la cazurile și condițiile de recunoaștere a hotărârilor arbitrale străine sunt

întrunite, iar temeiuri de refuz în recunoașterea hotărârii arbitrale invocate nu există.

A solicitat recunoașterea hotărârii arbitrale emise în cauza PCA nr. 2016-19

la 22 iunie 2018 de către Curtea Permanentă de Arbitraj, încuviințarea executării

silite a hotărârii arbitrale emise în cauza PCA nr. 2016-19 la 22 iunie 2018 de către

Curtea Permanentă de Arbitraj și eliberarea titlului executoriu, în care să fie

stipulate: modificarea certificatului de recepție finală emis în temeiul sub-clauzei

11.9 din GC la 12 decembrie 2016, cu menționarea faptului că, creditorul și-a

îndeplinit obligațiile, ce îi reveneau în temeiul contractului până la data de 10

decembrie 2015; încasarea silită de la Debitor a următoarelor sume: suma de 3 662

989,79 de Euro, în calitate de datorie de bază, dobânda contractuală la cursul de bază

al Băncii Naționale a Moldovei plus trei puncte procentuale până la plata integrală a

sumelor restante aferentă următoarelor sume: 2 562 394,40 de Euro, începând cu

data de 28 martie 2014, 134 014,15 Euro, începând cu data de 17 martie 2016 și 937

391,51 de Euro, începând cu data de 14 iunie 2017, suma de 79 499,53 de dolari

SUA, reprezentând costurile arbitrajului și suma de 1 028 955 de Euro, reprezentând

75% din costurile juridice și de altă natură suportate de creditor, inclusiv costurile și

onorariile avocaților, experților și costurile interne.

Prin încheierea din 29 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă

cererea depusă de către compania Strabag AG, a fost recunoscută hotărârea arbitrală

emisă în cauza PCA nr. 2016-19 la 22 iunie 2018 de către Curtea Permanentă de

Arbitraj și a fost încuviințată executarea silită a hotărârii arbitrale emise în cauza

PCA nr. 2016-19 la 22 iunie 2018 de către Curtea Permanentă de Arbitraj, cu

eliberarea titlului executoriu, în care să fie indicate: modificarea certificatului de

recepție finală emis în temeiul sub-clauzei 11.9 din GC la 12 decembrie 2016, cu

menționarea faptului că, creditorul și-a îndeplinit obligațiile, ce îi reveneau în

temeiul contractului până la data de 10 decembrie 2015; încasarea silită de la debitor

a următoarelor sume: suma de 3 662 989,79 de Euro, în calitate de datorie de bază,

dobânda contractuală la cursul de bază al Băncii Naționale a Moldovei plus trei

puncte procentuale până la plata integrală a sumelor restante aferentă următoarelor

sume: 2 562 394,40 de Euro, începând cu data de 28 martie 2014, 134 014,15 Euro,

începând cu data de 17 martie 2016 și 937 391,51 de Euro, începând cu data de 14

iunie 2017, suma de 79 499,53 de dolari SUA, reprezentând costurile arbitrajului și

suma de 1 028 955 de Euro, reprezentând 75% din costurile juridice și de altă natură

3

suportate de creditor, inclusiv costurile și onorariile avocaților, experților și costurile

interne.

La 13 iulie 2020 ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” a declarat recurs

împotriva încheierii instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală

a încheierii instanței de apel și emiterea unei noi încheieri cu privire la respingerea

cererii.

În motivarea recursului a indicat că, încheierea contestată a fost emisă cu

aplicarea greșită a normelor de drept material procedural.

A menționat că, la 01 martie 2016 compania Strabag AG a inițiat un litigiu

împotriva sa, prin înaintarea unei note de arbitraj, prin care a pretins faptul că,

Administrația de Stat a Drumurilor a eșuat să achite sumele datorate pentru lucrările

executate în baza contractului de lucrări și a solicitat încasarea acestora, valoarea

acțiunii fiind de 3 969 197, 63 de Euro.

A susținut că, în conformitate cu prevederile contractuale, ambele părți au fost

de comun acord ca litigiul în cauză să fie soluționat prin intermediul procedurii

arbitrale internaționale ad-hoc, acesta urmând să fie reglementat în baza regulilor de

arbitraj UNCITRAL, locul arbitrajului fiind Haga, Olanda.

A afirmat că, la 22 iunie 2018 a fost pronunțată hotărârea Tribunalului arbitral

de la Haga, prin care pretențiile reclamantului Strabag AG au fost admise, iar

acțiunea sa reconvențională a fost respinsă.

A precizat că, hotărârea Tribunalului arbitral a fost emisă cu încălcarea

principiului de a asculta ambele părți ale argumentului și a principiului unei audieri

echitabile, ceea ce o face a fi în conflict cu ordinea publică.

A relatat că, în cursul procesului arbitral, nu a avut loc nici o dezbatere între

părți cu privire la dobânda de întârziere contractuală convenită și explicația acesteia,

astfel cum a decis Tribunalul. Părțile au dezbătut doar problema dacă alocarea

dobânzilor în baza art. 585 și 619 din Codul civil al Republicii Moldova a trebuit să

aibă loc (așa cum a susținut compania Strabag AG) sau dacă dobânda de întârziere

prevăzută de contract are prioritate (așa cum susține Administrația de Stat a

Drumurilor) (Hotărârea para. 431 „Antreprenorul pretinde dobânzi la sumele

datorate de beneficiar în conformitate cu articolele 585 și 619 din Codul civil al

Republicii Moldova. Beneficiarul susține că antreprenorul nu poate pretinde

dobânda statutară implicită, deoarece, potrivit legislației moldovenești, dobânda va

fi determinată conform contractului, după caz.”).

A declarat că, Tribunalul arbitral a hotărât că, punctul său de vedere este corect

și textul articolelor 585 și 619 din Codul civil al RM stabilește că, ambele dispoziții

nu pot fi aplicate, dacă este convenit altfel prin contract și acesta este cazul aplicării

sub-clauzei 14.8 din condiții generale (paragraful 432 din hotărârea Tribunalului),

or, acesta a prevăzut în para. 432: „Tribunalul este de acord cu beneficiarul că, în

temeiul art. 585 si 619 din Codul civil al RM, în cazul în care părțile au convenit

altfel, rata dobânzii contractuale va prevala asupra dobânzii legale de întârziere. În

conformitate cu articolul 619, dobânda de întârziere reprezintă 5% peste rata

dobânzii prevăzută la art. 585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Articolul

585 prevede în plus că, în cazul în care, conform contractului, obligația este

4

purtătoare de dobândă, se plătește o dobândă egală cu rata de bază a Băncii Naționale

a Moldovei dacă legea sau contractul nu prevede o altă rată.”

A notat că, în continuare, Tribunalul a explicat în mod independent

prevederile sub-clauzei 14.8 din condițiile contractuale generale, care reglementează

că, dacă antreprenorul nu va primi plata în conformitate cu prevederile sub-clauzei

14.7 (Plățile), antreprenorul va avea dreptul să primească costuri de finanțare

aferente perioadei de întârziere, cu excepția altor prevederi ale condițiilor speciale,

aceste dobânzi vor fi calculate la rata de scont publicată de banca centrală din țara

monedei în care se face plata la care se adaugă trei puncte procentuale, și vor fi

plătite în acea monedă.

A invocat că, fără a oferi părților posibilitatea dc a se exprima cu privire la

explicarea acestei dispoziții sau fără a prezenta niciun motiv sau o justificare în

această privință, Tribunalul a stabilit în para. 435 că, dobânda este datorată „cu o

rată anuală a dobânzii de trei puncte procentuale peste rata de bază a Băncii

Naționale a Moldovei”, după ce a luat în considerare para. 533 „în consecință, se

plătesc dobânzi în conformitate cu prevederile sub-clauzei 14.8 (Plata cu întârziere

a contractului, care stabilește o rată anuală a dobânzii de trei procente peste rata de

bază a Băncii Naționale a Moldovei asupra sumelor datorate antreprenorului.” În

timp ce clauza derogatorie (de asemenea, în opinia Tribunalului) din sub-clauza 14.8

a contractului, spre deosebire de articolul 585, care se referă la Banca Națională,

vorbește despre „Banca centrală din țara monedei de plată”. Aceasta în mod evident

nu este Banca Națională a Moldovei, ci Banca Centrală Europeană (Frankfurt), care

este incontestabil „banca centrală în țara în care se află moneda de plată (EURO)”.

A menționat că, prin derogare de la sub-clauza 14.8 a contractului, Tribunalul

a acordat companiei Strabag AG un mecanism artificial, în care, la dobânzile mult

mai mari ale Băncii Naționale a Moldovei pentru creanțe în lei, deși creanța Strabag

AG este o creanță, este acoperită în Euro. În mod clar Administrația de Stat a

Drumurilor, cu contractele standarde încheiate, are intenția de a compensa efectele

inflaționiste și riscurile fluctuațiilor monetare a contractorilor ca Strabag AG, prin

plata în euro și nu în lei moldovenești, o parte inseparabilă a acestuia este faptul că

ratele disproporționat de mari ale articolelor 585 și 619 din Codul civil a RM, în

comparație cu cele ale Băncii Centrale Europene, nu se aplică (pentru datorii în lei),

ci se aplică aranjamentul contractual al sub - clauzei 14.8 a contractului, care este

strict legat de datoriile în euro.

A susținut că, Tribunalul și-a încălcat împuternicirile, deoarece în hotărâre nu

a luat în considerare prevederile contractului (mai cu seamă sub-clauza 14.8) ca un

criteriu, dar (în ultimă instanță) de facto și de jure a aplicat dispozițiile art. 585 și

619 din Codul civil, în măsura în care decizia sa în această privință este, de

asemenea, inerent contradictorie. Or, Tribunalul a hotărât că, sub-clauza 14.8

conține o derogare de la art. 585 și 619, care, din acest motiv, trebuiau să rămână

neaplicabile.

A mai susținut că, Tribunalul a aplicat un criteriu incorect, având în vedere pe

de o parte că, se va aplica rata de bază a Băncii Naționale a Moldovei, dar pe de altă

parte nu a limitat perioada de calcul a dobânzii pentru trei ani, astfel cum este definit

termenul general de prescripție prevăzut de art. 267 din Codul civil (în vigoare la

5

data pronunțării hotărârii Tribunalului), în special în partea calculării dobânzii de

întârziere pentru suma de 2 562 394,40 de Euro, pentru care Tribunal a decis

calcularea dobânzii începând cu 28 martie 2014 până la data efectuării plății.

A declarat că, încălcarea ordinii publice este prezentă și în momentul în care

hotărârea Tribunalului în para. 433 și para. 435 nu conține nici o motivare, pentru

atribuirea dc către Tribunal a faptului că, dobânzile datorate trebuie calculate pe baza

ratei dobânzii a Băncii Naționale a Moldovei plus trei procente.

A considerat că, Curtea de Apel Chișinău a trecut cu vederea motivele care

stau la baza încălcării ordinii publice, ignorând în așa mod argumentele debitorului,

situație ce denotă că, justițiabilul nu a fost auzit la judecarea cauzei.

Prin referința depusă la 07 august 2020 compania Strabag AG, reprezentată

de către avocatul Daniel Martin, a solicitat respingerea recursului și menținerea

încheierii primei instanțe.

În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva

încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Din materialele dosarului rezultă că, la data de 09 iulie 2020 instanța de apel

a expediat în adresa recurentului copia încheierii din 29 iunie 2020 (f. d. 155, vol.II).

Astfel, recursul declarat la data de 13 iulie 2020 este în termen.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se

examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului

și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea

părților.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care

urmează a fi admis cu casarea integrală a încheierii primei instanțe și restituirea

cauzei spre rejudecare în primă instanță din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanța de recurs, după ce examinează

recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral

sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare problema soluționată prin

încheierea casată.

Din materialele dosarului rezultă că, la 08 noiembrie 2018 compania Strabag

AG a depus cerere împotriva ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”, prin care a

solicitat recunoașterea hotărârii arbitrale emise în cauza PCA nr. 2016-19 la 22 iunie

2018 de către Curtea Permanentă de Arbitraj, încuviințarea executării silite a

hotărârii arbitrale emise în cauza PCA nr. 2016-19 la 22 iunie 2018 de către Curtea

Permanentă de Arbitraj și eliberarea titlului executoriu, în care să fie stipulate:

modificarea certificatului de recepție finală emis în temeiul sub-clauzei 11.9 din GC

la 12 decembrie 2016, cu menționarea faptului că, creditorul și-a îndeplinit

obligațiile, ce îi reveneau în temeiul contractului până la data de 10 decembrie 2015;

încasarea silită de la Debitor a următoarelor sume: suma de 3 662 989,79 de Euro,

în calitate de datorie de bază, dobânda contractuală la cursul de bază al Băncii

Naționale a Moldovei plus trei puncte procentuale până la plata integrală a sumelor

restante aferentă următoarelor sume: 2 562 394,40 de Euro, începând cu data de 28

martie 2014, 134 014,15 Euro, începând cu data de 17 martie 2016 și 937 391,51 de

Euro, începând cu data de 14 iunie 2017, suma de 79 499,53 de dolari SUA,

6

reprezentând costurile arbitrajului și suma de 1 028 955 de Euro, reprezentând 75%

din costurile juridice și de altă natură suportate de creditor, inclusiv costurile și

onorariile avocaților, experților și costurile interne.

Ca urmare, prima instanță, prin încheierea din 29 iunie 2020, a admis cererea

depusă de către compania Strabag AG, a recunoscut hotărârea arbitrală emisă în

cauza PCA nr. 2016-19 la 22 iunie 2018 de către Curtea Permanentă de Arbitraj și a

încuviințat executarea silită a hotărârii arbitrale emise în cauza PCA nr. 2016-19 la

22 iunie 2018 de către Curtea Permanentă de Arbitraj, cu eliberarea titlului

executoriu, în care să fie indicate: modificarea certificatului de recepție finală emis

în temeiul sub-clauzei 11.9 din GC la 12 decembrie 2016, cu menționarea faptului

că, creditorul și-a îndeplinit obligațiile, ce îi reveneau în temeiul contractului până

la data de 10 decembrie 2015; încasarea silită de la debitor a următoarelor sume:

suma de 3 662 989,79 de Euro, în calitate de datorie de bază, dobânda contractuală

la cursul de bază al Băncii Naționale a Moldovei plus trei puncte procentuale până

la plata integrală a sumelor restante aferentă următoarelor sume: 2 562 394,40 de

Euro, începând cu data de 28 martie 2014, 134 014,15 Euro, începând cu data de 17

martie 2016 și 937 391,51 de Euro, începând cu data de 14 iunie 2017, suma de 79

499,53 de dolari SUA, reprezentând costurile arbitrajului și suma de 1 028 955 de

Euro, reprezentând 75% din costurile juridice și de altă natură suportate de creditor,

inclusiv costurile și onorariile avocaților, experților și costurile interne.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție, verificând legalitatea încheierii atacate, a constatat că, prima instanță a

încălcat normele de drept procedural.

În conformitate cu art. 239 CPC, hotărârea judecătorească trebuie să fie legală

și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe circumstanțele constatate

nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de judecată.

În conformitate cu art. 241 alin. (5) CPC, în motivare se indică circumstanțele

cauzei, constatate de instanță, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare

la aceste circumstanțe, argumentele invocate de instanță la respingerea unor probe,

legile de care s-a călăuzit instanța.

La caz, instanța de recurs constată, însă, că contrar prevederilor legale

menționate, încheierea primei instanțe este una nemotivată. Or, dreptul de a fi auzit

include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar, de asemenea,

obligația corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente au fost acceptate sau respinse (speța Fomin contra Moldovei,

hotărârea CEDO din 11 octombrie 2011).

În acest sens, se reține că, ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”, depunând

referință la cererea cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării silite a

hotărârii arbitrale străine, a invocat că, hotărârea Tribunalului arbitral a fost emisă

cu încălcarea principiului de a asculta ambele părți și a principiului unei audieri

echitabile, ceea ce o face a fi în conflict cu ordinea publică.

De asemenea, a mai invocat că, în cursul procesului arbitral nu a avut loc nici

o dezbatere între părți cu privire la dobânda de întârziere contractuală convenită și

explicația acesteia, astfel cum a decis Tribunalul. Părțile au dezbătut doar problema

dacă alocarea dobânzilor în baza art. 585 și 619 din Codul civil al Republicii

7

Moldova a trebuit să aibă loc sau dacă dobânda de întârziere prevăzută de contract

are prioritate.

Mai mul ca atât, ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” a menționat că,

Tribunalul și-a încălcat împuternicirile, deoarece în hotărâre nu a luat în considerare

prevederile contractului (mai cu seamă sub-clauza 14.8) ca un criteriu, dar (în ultimă

instanță) de facto și de jure a aplicat dispozițiile art. 585 și 619 din Codul civil al

RM, în măsura în care decizia sa în această privință este, de asemenea, inerent

contradictorie. Or, Tribunalul a hotărât că, sub-clauza 14.8 conține o derogare de la

art. 585 și 619, care, din acest motiv, trebuiau să rămână neaplicabile.

Afară de aceasta, a mai susținut că, Tribunalul a aplicat un criteriu incorect,

având în vedere pe de o parte că, se va aplica rata de bază a Băncii Naționale a

Moldovei, dar pe de altă parte nu a limitat perioada de calcul a dobânzii pentru trei

ani, astfel cum este definit termenul general de prescripție prevăzut de art. 267 din

Codul civil al RM (în vigoare la data pronunțării hotărârii Tribunalului), în special

în partea calculării dobânzii de întârziere pentru suma de 2 562 394,40 de Euro,

pentru care Tribunal a decis calcularea dobânzii începând cu 28 martie 2014 până la

data efectuării plății.

Totodată, a relevat că, încălcarea ordinii publice este prezentă și în momentul

în care hotărârea Tribunalului în para. 433 și para. 435 nu conține nici o motivare,

pentru atribuirea de către Tribunal a faptului că, dobânzile datorate trebuie calculate

pe baza ratei dobânzii a Băncii Naționale a Moldovei plus trei procente.

Instanța de apel, însă, examinând cererea, a omis să se pronunțe asupra tuturor

motivelor invocate de către ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” în referință,

situație ce denotă că, justițiabilul nu a fost auzit la judecarea cauzei.

Or, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prezumă dreptul

la o hotărâre și decizie motivată. Motivarea este o parte a hotărârii în care instanța

judecătorească în mod obligatoriu își expune concluziile formulate în privința cauzei

diferite spre soluționare.

Mai mult ca atât, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, pronunțarea de către instanțele judecătorești a unor hotărâri motivate

constituie una dintre garanțiile dreptului fundamental la un proces echitabil și acesta

presupune obligațiunea instanței judecătorești de a se pronunța în hotărâri asupra

tuturor cerințelor acțiunii, precum și argumentelor invocate de către părți întru,

respectiv, admiterea sau respingerea acestora (speța Garcia Ruiz contra Spaniei,

hotărârea din 21 ianuarie 1999).

În acest sens, se reține că, actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor

normelor de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în

mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți (principiul

nr. 6 al Recomandării nr. R (84)5 privind principiile de procedură civilă menite

pentru ameliorarea funcționării justiției, adoptată la 28 februarie 1984 de Comitetul

Miniștrilor al Consiliului Europei).

Însă, la caz, prima instanță, pronunțând încheierea din 29 iunie 2020, a omis

să satisfacă standardele procedurale relevante referitoare la conținutul actului

judecătoresc, încălcând normele de drept procedural.

8

Astfel, din considerentele menționate, Completul specializat în cauze de

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, de a

casa integral încheierea primei instanțe și de a restitui cauza spre rejudecare în primă

instanță.

În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se admite recursul declarat de către Întreprinderea de Stat „Administrația de

Stat a Drumurilor”.

Se casează integral încheierea din 29 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău în

cauza civilă, la cererea compania Strabag AG împotriva Întreprinderii de Stat

„Administrația de Stat a Drumurilor” cu privire la recunoașterea și încuviințarea

executării silite a hotărârii arbitrale străine, cu restituirea cauzei spre rejudecare la

Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nicolae Craiu

Mariana Pitic

9