2rac-85/20 — încasarea datoriei, penalității și cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei, penalităţii şi cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2rac-85/20 — încasarea datoriei, penalității și cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2rac-85/20 Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Sîngerei (jud: Iu. Malcoci) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: E. Grumeza, N. Chircu, S. Procopciuc) ÎNCHEIERE 12 august 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nicolae Craiu Mariana Pitic examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Oleg Caraiman și Aurica Caraiman, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni „Banca de Finanțe și Comerț” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Mincom- Exim”, Societății cu Răspundere Limitată „Gustul de Aur”, Oleg Caraiman și Aurica Caraiman cu privire la încasarea datoriei, penalității și cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 12 noiembrie 2019 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost admis apelul declarat de Societatea pe Acțiuni „Banca de Finanțe și Comerț”, a fost casată integral hotărârea din 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei și a fost emisă o hotărâre nouă, prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă: La data de 29 octombrie 2015, SA „Banca de Finanțe și Comerț” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Mincom-Exim”, Oleg Caraiman, Aurica Caraiman și SRL „Gustul de Aur” cu privire la încasarea datoriei contractuale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat că în baza contractului de credit nr. BJL 14/40 din 01 septembrie 2014 SRL „Mincom-Exim” a obținut un credit în sumă de 900 000 de lei, cu rata dobânzii de 14 % anual, pentru suplinirea mijloacelor circulare. Reclamanta a specificat că în capitolul III al contractului de credit părțile au convenit asupra mai multor obligații cu privire la supravegherea returnării creditului acordat, însă, de către SRL „Mincom-Exim” nu au fost executate obligațiile asumate, nefiind întreprinse măsuri în vederea stingerii datoriei scadente. SA „Banca de Finanțe și Comerț” a menționat că în temeiul pct. 3.4.3. al contractului de credit, la 17 decembrie 2014 a expediat în adresa SRL „Mincom-Exim” scrisoarea nr. 672 privind rezilierea unilaterală a contractului de credit nr. BJL din 01 septembrie 2014, în legătură cu nerespectarea obligațiilor contractuale, acordând părții 1 contractante un termen de până la 15 zile pentru restituirea datoriei.
Astfel, contractul de credit s-a considerat reziliat din data de 31 decembrie 2014, iar din 01 ianuarie 2015, calculul dobânzii de întârziere s-a efectuat în temeiul art. 585, 619 din Codul civil. A indicat că la 17 iunie 2015 a expediat în adresa pârâților somația nr. 525 cu privire la soluționarea amiabilă, pe cale extrajudiciară a litigiului și a solicitat restituirea datoriei în sumă de 1 032 530,95 de lei, acordând pârâților un termen de 7 zile, în caz contrar rezervându-și dreptul de înaintare a acțiunii în instanța de judecată pentru încasarea forțată a datoriei.
Reclamanta a susținut că, contractul de credit a fost asigurat prin constituirea fidejusiunii de către Oleg Caraiman, Aurica Caraiman și SRL „Gustul de Aur”, conform contractelor de fidejusiune încheiate cu aceste părți la data de 01 septembrie 2014. SA „Banca de Finanțe și Comerț” a solicitat încasarea în mod solidar din contul SRL „Mincom-Exim”, Oleg Caraiman, Aurica Caraiman și SRL „Gustul de Aur” a datoriei în sumă totală de 1 132 681,86 de lei, formată din: datoria la credit în mărime de 899 310,96 lei, datoria la dobândă în mărime de 184 585,52 de lei, penalitatea în mărime de 12 880,38 de lei, comisioane neachitate în mărime de 2 668,27 de lei, alte cheltuieli în mărime de 246 de lei și taxa de stat achitată la înaintarea acțiunii în mărime de 32 990,73 de lei.
La 18 decembrie 2017, SA „Banca de Finanțe și Comerț” a depus cerere de concretizare a pretențiilor, indicând că prin decizia din 19 mai 2016 a Curții de Apel Bălți în privința SRL „Mincom-Exim” a fost intentată procedura simplificată a falimentului, iar prin decizia din 05 octombrie 2017 a fost validat tabelul definitiv consolidat al creanțelor creditorilor SRL „Mincom-Exim”, prin care reclamanta a fost validată cu suma totală de 1 269 897,91 de lei, sumă formată din datoria la credit în mărime de 899 310,96 lei, datoria la dobândă în mărime de 313 881,34 de lei, penalitatea în mărime de 17 800,61 de lei, comisioane neachitate în mărime de 2668,27 de lei și alte cheltuieli în mărime de 26 236,73 de lei.
Astfel, reclamanta a solicitat încasarea din contul pârâților a sumei de 1 274 014,39 lei, formată din datoria aferentă contractului de credit în mărime de 1 236 907,18 lei, taxa de stat achitată la depunerea acțiunii și suma de 4 116,48 lei achitată la înaintarea cererii de concretizare a pretențiilor. Prin hotărârea din 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, acțiunea depusă de SA „Banca de Finanțe și Comerț” a fost respinsă integral, ca fiind neîntemeiată. Instanța de fond a stabilit că, în cadrul procesului de insolvabilitate a SRL „Mincom-Exim”, în tabelul definitiv al creanțelor a fost admisă suma creanței față de SA „Banca de Finanțe și Comerț” în mărime totală de 1 269 897,91 de lei ca creanță chirografară de rangul V, precum și suma de 17800,61 de lei – rangul VI.
Astfel, potrivit art. 143 alin. (8) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, consemnarea judecătorului în tabelul definitiv consolidat al creanțelor are efectul unei hotărîri judecătorești definitive și irevocabile pentru toate creanțele validate, conform valorii și rangului lor, precum și pentru debitor, administrator/lichidator și pentru toți creditorii chirografari și creditorii garantați.
După validarea creanțelor din tabelul definitiv, numai 2 titularii creanțelor consemnate în tabel pot să participe la votul planului de restructurare sau la orice repartiție de sume, în caz de faliment etc. Totodată, instanța de judecată a reținut că potrivit pct. 2.4 al contractului de credit, executarea obligațiilor asumate de SRL „Mincom-Exim” a fost garantată prin ipotecarea casei de locuit nr. cadastral XXXXX cu suprafața totală de 154,2 m.p., terenului aferent cu nr. cadastral XXXXX cu suprafața de 0,163 ha și construcției accesorii nr. cadastral XXXXX cu suprafața de 48,8 m.p., amplasate în XXXXX, care aparțin cu drept de proprietate lui Oleg Caraiman, valoarea de piață a bunurilor fiind de 1 538 078 de lei, iar valoarea de ipotecă – 769 039 de lei, cu asigurarea în favoarea băncii, împotriva tuturor riscurilor de pierire sau deteriorare fortuită și a construcției comerciale nr. cadastral XXXXX cu suprafața totală de 0,1053 ha și construcțiilor accesorii cu nr. cadastrale XXXXX, amplasate în XXXXX, care aparțin cu drept de proprietate Vladlenei Caraiman.
Contractele de ipotecă nr. 7823 și nr. 7822 au fost semnate de ambele părți, fiind autentificate notarial de către notarul Plăcintă Sergiu și înregistrate în Registrul bunurilor imobile la 02 septembrie 2014. Astfel, prima instanța a constatat că în urma valorificării dreptului la ipotecă, SA „Banca de Finanțe și Comerț” a primit suma de 86 138,94 de lei în contul stingerii datoriei în baza contractului de credit nr. BJL 14/40 din 01 septembrie 2014. Prin urmare, sumând creanțele admise în cadrul procesului de insolvabilitate a SRL „Mincom-Exim” și suma primită de SA „Banca de Finanțe și Comerț” în urma vânzării bunurilor ipotecate, instanța de judecată a atestat că acestea depășesc suma datoriei solicitată în prezenta acțiune.
Prin decizia din 21 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți, a fost admis apelul declarat de SA „Banca de Finanțe și Comerț”, a fost casată hotărârea din 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei și a fost pronunțată o nouă hotărâre, prin care a fost admisă acțiunea depusă de SA „Banca de Finanțe și Comerț” și s-a încasat, în mod solidar, de la Oleg Caraiman și Aurica Caraiman în beneficiul SA „Banca de Finanțe și Comerț” datoria la contractul de credit bancar nr. BJL 14/40 din 01 septembrie 2014 în sumă de 1 150 768,24 de lei și cheltuielile de judecată, formate din taxa de stat achitată în prima instanță și apel, în sumă de 62 999,49 de lei. Totodată, a fost încetat procesul civil intentat de SA „Banca de Finanțe și Comerț” împotriva SRL „Mincom-Exim” și SRL „Gustul de Aur”.
Prin încheierea din 21 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți, a fost admisă cererea SA „Banca de Finanțe și Comerț” și a fost restituit de la bugetul de stat în folosul SA „Banca de Finanțe și Comerț” taxa de stat achitată în plus în sumă de 1 938,12 de lei. Prin decizia din 22 iulie 2019 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul declarat de Oleg Caraiman și Aurica Caraiman, au fost casate integral decizia din 21 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți și încheierea din 21 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bălți, în alt complet de judecători.
Prin decizia din 12 noiembrie 2019 a Curții de Apel Bălți, a fost admis apelul declarat de SA „Banca de Finanțe și Comerț”, a fost casată integral hotărârea din 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei și a fost pronunțată o nouă hotărâre, 3 prin care a fost admisă parțial acțiunea depusă de SA „Banca de Finanțe și Comerț” și s- a încasat, în mod solidar, de la Oleg Caraiman și Aurica Caraiman în beneficiul SA „Banca de Finanțe și Comerț” suma de 1 147 522,24 de lei cu titlu de datorie și suma de 60 244,91 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în rest acțiunea fiind respinsă. Totodată, a fost încetat procesul civil intentat de SA „Banca de Finanțe și Comerț” împotriva SRL „Mincom-Exim” și SRL „Gustul de Aur”.
Prin încheierea din 12 noiembrie 2019 a Curții de Apel Bălți, a fost admisă cererea SA „Banca de Finanțe și Comerț” și a fost restituit de la bugetul de stat în folosul SA „Banca de Finanțe și Comerț” taxa de stat achitată în plus în sumă de 1 938,12 de lei. Pentru a decide astfel, instanța de apel a conchis că pretențiile înaintate împotriva SRL „Gustul de Aur” trebuie încetate în temeiul art. 265 lit. g) din Codul de procedură civilă, reținând că prin încheierea din 10 ianuarie 2017 a Curții de Apel Bălți întreprinderea a fost radiată din registrul persoanelor juridice, precum urmează a fi încetate și pretențiile înaintate împotriva SRL „Mincom-Exim” în temeiul art. 265 lit. b) din Codul de procedură civilă, pentru faptul că la 05 octombrie 2017 au fost validate creanțele SA „Banca de Finanțe și Comerț” față de SRL „Mincom-Exim”, în sumă totală de 1 269 897,91 de lei.
Cu referire la pretenția de încasare a datoriei contractuale de la fidejusorii Oleg Caraiman și Aurica Caraiman, instanța de apel a menționat că, având în vedere că ultimii s-au angajat expres prin contractele de fidejusiune nr.1707778 și nr.1712456 din 01 septembrie 2014, urmează să răspundă pentru neexecutarea obligației debitorului ce rezultă din contractul de credit nr. BJL 14/40 din 01 septembrie 2014 în limita sumei garantate. Or, potrivit pct. 1.1 și 2.1 din contracte, fidejusorii s-au obligat să răspundă solidar cu debitorul pentru neexecutarea obligațiilor asumate de SRL ”Mincom-Exim” în temeiul contractului de credit nr. BJL 14/40 din 01 septembrie 2014, în limitele sumei de bază a creditului și dobânzilor calculate, penalităților, amenzilor și pierderilor suportate de către creditor.
Curtea de Apel Bălți a stabilit că datoria totală la contractul de credit nr. BJL 14/40 din 01 septembrie 2014 constituie 1 150 768,24 lei, formată din: datorie la corpul creditului – 813 172,02 lei, datorie la dobândă - 313 881,34 lei, penalitate 17 800,61 lei, comisioane neachitate - 2668,27 lei și cheltuieli de executare - 3246 lei. Astfel, creditorul solicită spre încasare datoria acumulată și validată în procesul de insolvabilitate, cu excepția cheltuielilor de judecată – 36 326,763 lei, cu adăugarea sumei de 3246 lei ce constituie cheltuieli de executare silită (ce se referă la vânzarea bunului ipotecat ulterior validării). Însă, instanța de apel a considerat că pretenția de încasare a cheltuielilor de executare în mărime de 3246 lei este neîntemeiată, or, fidejusorii răspund în limita obligațiilor asumate în contractul de fidejusiune, care nu includ și obligația compensării cheltuielilor de executare.
La data de 19 februarie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Oleg Caraiman și Aurica Caraiman au declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei din 12 noiembrie 2019 a Curții de Apel Bălți și menținerea hotărârii din 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, 4 cu încasarea din contul intimatei în beneficiul recurenților a sumei de 34 523 de lei, cu titlu de taxă de stat achitată la depunerea recursului. În motivarea recursului, recurenții au invocat că nu sunt de acord cu decizia instanței de apel, pe care o consideră neîntemeiată și pasibilă casării. Recurenții consideră că instanța de apel, la adoptarea soluției, a aplicat legi care nu trebuiau să fie aplicate, fără a aplica în schimb nomele juridice ce se impuneau a fi aplicate în speță, precum și a interpretat eronat legea, dând o apreciere arbitrară probelor în cauză.
Au susținut că sunt neîntemeiate și lipsite de sens afirmațiile intimatei, precum că a întreprins măsuri pentru soluționarea extrajudiciară a litigiului apărut, însă fără vreun rezultat care să ducă la achitarea datoriilor față de creditor, anexând în acest sens reclamațiile nr. 672 din 17 decembrie 2014 și nr. 525 din 17 iunie 2015, deoarece din motivul stării economice dificile a SRL „Mincom-Exim”, aceasta a încetat efectuarea plăților în temeiul contractului de credit nr. BJL 14/40 din 01 septembrie 2014, acumulând datorii față de bancă. Drept rezultat, filiala nr. 4 a SA „FinComBank” din mun. Bălți a expediat în adresa debitorului, precum și în adresa lui Oleg Caraiman și Vladlena Caraiman, proprietarii bunurilor ipotecate, conform contractelor de ipotecă nr. 7822 și 7823 din 01 septembrie 2014, preavizele de exercitare a dreptului de ipotecă.
În aceste preavize se conținea somația debitorului gajist de predare benevolă a imobilelor ipotecate către bancă, în vederea vinderii lor și a utilizării mijloacelor financiare obținute la stingerea datoriilor debitorului. Au menționat că potrivit pct. 5.3 al contractului de credit nr. BJL 14/40 din 01 septembrie 2014, orice litigiu ce decurge din sau în legătură cu acest acord, inclusiv la încheiere, executare și anulare, va fi soluționat de către părți prin negocieri. În cazul în care nu se ajunge la un acord, litigiul se transmite spre soluționare către instanțele de judecată competente ale Republicii Moldova.
Prevederi similare se conțin și la pct. 10 din contractele de ipotecă, precum și la pct. 3.1 din contractele de fidejusiune nr. 1712456 și 1707778 din 01 septembrie 2014. Drept răspuns la somațiile primite, administratorul SRL „Mincom-Exim”, Oleg Caraiman, a expediat intimatei o scrisoare prin care a informat că debitorii ipotecari sunt de acord să transmită benevol bunurile ipotecate în posesia băncii, solicitând totodată și numirea datei pentru predarea bunurilor și semnarea acordului de predare a bunurilor ipotecate. Deși scrisoarea a fost recepționată de filiala nr. 4 a SA „Banca de Finanțe și Comerț” la 13 februarie 2015, acest fapt nu a împiedicat însă la înaintarea acțiunii în instanța de judecată împotriva lui Oleg Caraiman și Auricăi Caraiman, totodată, cererea de chemare în judecată nefiind îndreptată și împotriva fidejusorului SRL „Gustul de Aur”.
Recurenții au atenționat că după ce cererea de chemare în judecată a fost scoasă de pe rol prin încheierea din 11 martie 2015 a Judecătoriei Sîngerei, și anume la data de 16 martie 2015, au recepționat de la filiala nr. 4 a SA „FinComBank” scrisoarea nr. 252 din 13 martie 2015, prin care le-a fost comunicat faptul că propunerea expusă în scrisoarea adresată băncii a fost expediată și semnată de către o persoană neîmputernicită.
La aceasta, debitorii Oleg Caraiman Oleg și Vladlena Caraiman au reacționat imediat, expediind o notificare, prin care au confirmat cele expuse de administratorul SRL 5 „Mincom-Exim” în scrisoarea adresată băncii, reiterând propunerea înaintată de predare benevolă către SA „Banca de Finanțe și Comerț” a bunurilor ipotecate, în vederea vinderii lor și a utilizării surselor financiare obținute la stingerea datoriilor acumulate de SRL „Mincom-Exim”, în baza contractului de credit nr. BJL 14/40 din 01 septembrie 2014. Totodată, în scopul evitării urmăririi silite a bunurilor ipotecate a fidejusorilor, precum și pentru evitarea unor cheltuieli suplimentare legate de urmărirea silită, au solicitat băncii să numească data semnării acordului bilateral de predare benevolă a bunurilor ipotecate, precum și data predării propriu-zise a acestora.
Recurenții au indicat că ulterior, la 18 iunie 2015, ca răspuns la scrisoarea băncii nr. 506 din 09 iunie 2015, au expediat în adresa băncii o scrisoare prin care și-au exprimat acordul de predare benevolă către SA „Banca de Finanțe și Comerț” a bunurilor ipotecate, în vederea vinderii lor și a utilizării surselor financiare obținute la stingerea datoriilor acumulate de SRL „Mincom-Exim” în baza contractului de credit nr. BJL 14/40 din 01 septembrie 2014. În consecință, prin încheierile executorului judecătoresc din 12 august 2015, au fost intentate procedurile de executare, în care cărora s-a dispus petrecerea licitației bunurilor imobile ipotecate. Au relatat că bunurile imobile cu nr. cadastrale XXXXX, amplasate în XXXXX, care aparțineau cu drept de proprietate Vladlenei Caraiman, au fost adjudecare la suma de 97 500 de lei.
Celelalte bunuri imobile ipotecate în baza contractului de ipotecă nr. 7822 din 01 septembrie 2014 încă nu au fost vândute, recurenții neavând în acest sens vreo culpă. Au remarcat că în cadrul procesului de insolvabilitate a SRL „Mincom-Exim”, lichidatorul Valeriu Popa a înaintat o cerere privind atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere ale societății, solicitând încasarea sumei de 827 435 de lei de la administratorul Oleg Caraiman. Cererea dată a fost respinsă, însă hotărârea judecătorească nu este definitivă și irevocabilă, iar procedura de lichidare nu a fost finisată. Prin urmare, este prematur de a solicita încasarea de la fidejusori a datoriei SRL „Mincom-Exim”, atât timp cât nu s-au întreprins și nu s-au epuizat toate măsurile posibile pentru acoperirea creanței din contul debitorului principal.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Curtea de Apel Bălți a pronunțat decizia contestată la data de 12 noiembrie 2019. Decizia motivată a instanței de apel a fost expediată în adresa părților la 03 februarie 2020 (f.d. 50, volumul III), fiind recepționată de către Oleg Caraiman și Aurica Caraiman la 05 februarie 2020 (f.d. 52, volumul III). Astfel, recursul, declarat la data de 19 februarie 2020, prin intermediul oficiului poștal, este în termen. La data de 06 martie 2020, copia recursului a fost expediată în adresa SA „Banca de Finanțe și Comerț”, lichidatorului SRL „Mincom-Exim”, Valeriu Popa și lichidatorului SRL „Gustul de Aur”, Filip Breahnă (f.d.
70, 72-76, volumul III), cu înștiințarea despre depunerea referinței. 6 La 06 aprilie 2020, SA „Banca de Finanțe și Comerț” a depus referință, prin care a solicitat declararea recursului inadmisibil (f.d. 78-79, volumul III) Alte referințe nu au fost depuse. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.
În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Oleg Caraiman și Aurica Caraiman nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. 7 Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat asupra deciziilor instanțelor de apel are caracter nedevolutiv și controlul judiciar se circumscrie doar asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se în exclusivitate doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.
Totodată, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul depus de Oleg Caraiman și Aurica Caraiman asemenea aspecte nu se regăsesc. Astfel, din considerentele menționate, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Oleg Caraiman și Aurica Caraiman, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul declarat de Oleg Caraiman și Aurica Caraiman se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nicolae Craiu Mariana Pitic 8
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.