2ra-473/20 — transferarea cotizațiilor, includerea în stagiul de cotizare a perioadei activității de muncă și încasarea cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- transferarea cotizaţiilor, includerea în stagiul de cotizare a perioadei activităţii de muncă şi încasarea cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- aprecierea autenticităţii probelor scrise, calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale, virarea contribuţiei de asigurări sociale
2ra-473/20 — transferarea cotizațiilor, includerea în stagiul de cotizare a perioadei activității de muncă și încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2ra-473/20
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: A. Miron)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: N. Simciuc, O. Cojocaru, Iu. Cotruță)
DECIZIE
29 iulie 2020 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit
al Curții Supreme de Justiție,
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova
judecătorii Galina Stratulat
Iurie Bejenaru
Nicolae Craiu
Mariana Pitic
examinând recursul declarat de către Dmitrenco Vladimir,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Dmitrenco Vladimir
împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Profiform-Codru” și Casei Naționale de
Asigurări Sociale cu privire la transferarea cotizațiilor, includerea în stagiul de cotizare
a perioadei activității de muncă și încasarea cheltuielilor de judecată,
împotriva deciziei din 16 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a
fost admis apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Profiform-Codru”, a
fost casată hotărârea din 27 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și a
fost emisă o nouă hotărâre, prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată,
c o n s t a t ă:
La data de 12 iunie 2018, Dmitrenco Vladimir a depus cerere de chemare în
judecată împotriva SRL „Profiform-Codru” și Casei Naționale de Asigurări Sociale cu
privire la transferarea cotizațiilor, includerea în stagiul de cotizare a perioadei activității
de muncă și încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că la 26 octombrie 2017 a depus la
Casa Teritorială de Asigurări Sociale Rîșcani mun. Chișinău documentele pentru
stabilirea pensiei pentru limită de vârstă.
A susținut că la 18 decembrie 2017, a primit decizia CTAS Rîșcani mun.
Chișinău, prin care i-a fost refuzată stabilirea pensiei de vârsta anticipată în baza art. 15
alin. (1) din Legea privind sistemul public de pensii nr. 156 din 14 octombrie 1998,
deoarece stagiul complet de cotizare, conform art. 42 alin. (1) constituie 33,6 ani, însă
după calculele lui, stagiul de cotizare depășește 39 de ani.
1
A invocat că la cererea lui, CTAS Botanica mun. Chișinău a eliberat certificatul
nr. 1095 din 01 noiembrie 2017, conform căruia, pentru perioada 2006-2009, 2011,
SRL „Profiform-Codru” nu a prezentat la CTAS Botanica mun. Chișinău REV-5.
Reclamantul a menționat că potrivit înscrisurilor din carnetul de muncă, a activat
la SRL „Profiform-Codru” din 16 ianuarie 2004 până la 03 ianuarie 2011. Primind de
la Casa Națională de Asigurări Sociale extrasul descifrat din contul personal, a constatat
că lipsesc transferurile în fondul social: în anul 2004 - 1 lună, în 2005 - 4 luni, anii
2006-2009 - 48 luni, 2010-10 luni, motiv din care i-a fost refuzată stabilirea pensiei de
vârstă anticipată.
A notat că la 04 mai 2018 s-a adresat la SRL „Profiform-Codru” cu solicitarea
de a-i fi eliberate documentele necesare (certificate, ordinele de concediu), însă pârâta
a refuzat.
Dmitrenco Vladimir a solicitat obligarea Societății cu Răspundere Limitată
„Profiform-Codru” să efectueze transferul cotizațiilor pe contul lui personal la CTAS
Botanica mun. Chișinău pentru luna decembrie 2004, lunile septembrie-decembrie anul
2005, lunile ianuarie-decembrie anul 2006, lunile ianuarie-decembrie anul 2007, lunile
ianuarie-decembrie anul 2008, lunile ianuarie-decembrie anul 2009, lunile ianuarie-
octombrie anul 2010, lunile august-septembrie 2011 și să depună raportul REV-5 la
CTAS Botanica mun. Chișinău; obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale să
includă în stagiul de cotizare perioada activității de muncă de 5 ani și 4 luni; încasarea
de la SRL „Profiform-Codru” a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 3000 de
lei.
Prin încheierea din 26 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,
a fost respinsă cererea reprezentantului SRL „Profiform -Codru”, Alexandr Andreiciuc
privind excepția de tardivitate.
Prin hotărârea din 27 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
acțiunea depusă de către Dmitrenco Vladimir a fost admisă parțial și a fost obligată
SRL „Profiform-Codru” să transfere pe contul lui Dmitrenco Vladimir la CTAS
Botanica mun. Chișinău contribuții sociale din salariu pentru perioada: luna decembrie
2004, lunile 01 septembrie – 31 decembrie 2005, lunile 01 ianuarie 2006 – 31
decembrie 2006, 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2007, lunile 01 ianuarie 2008 – 31
decembrie 2008, 01 ianuarie 2009 – 01 decembrie 2009, 01 ianuarie 2010 – 31
octombrie 2010, cu depunerea Raportului REV-5 la CTAS Botanica. S-a încasat din
contul „Profiform-Codru” SRL în beneficiul lui Dmitrenco Vladimir suma de 3000 de
lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru asistență juridică. În rest, acțiunea a fost
respinsă ca neîntemeiată.
La data de 22 martie 2019, SRL „Profiform-Codru” a declarat apel împotriva
hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii
contestate și emiterea unei decizii noi, prin care acțiunea să fie respinsă.
Prin decizia din 16 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul
declarat de SRL „Profiform-Codru” și a fost casată hotărârea din 27 februarie 2019 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea a
fost respinsă ca neîntemeiată.
2
La data de 20 ianuarie 2020, Dmitrenco Vladimir a declarat recurs împotriva
deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de
apel și menținerea hotărârii primei instanțe.
În motivarea recursului a indicat că instanța de apel nu a aplicat legea care urma
să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată și a interpretat în mod
eronat legea.
A menționat că a fost angajat în baza ordinului nr. 09-C din 16 ianuarie 2004 la
SRL „Profiform-Codru” în funcția de frezor, fapt ce se confirmă prin carnetul de muncă
seria AA 0257689, fiind eliberat la 03 ianuarie 2011 din inițiativă proprie.
Recurentul consideră că instanța de apel eronat a constatat că o perioadă
îndelungată nu a lucrat și s-a aflat în concediu din cont propriu, or, cererea din 01
septembrie 2005, prin care a solicitat acordarea concediului din cont propriu, cererea
privind rechemarea din concediul din cont propriu din data de 28 octombrie 2010,
ordinul nr. 37-C din 08 noiembrie 2004, ordinul nr. 01-HC din 11 ianuarie 2005, ordinul
nr. 24-CH din 01 septembrie 2005, ordinul nr. 13-C din 01 noiembrie 2010 au fost
prezentate în copie, nefiind certificate pentru conformitate cu originalul și prin urmare,
nu au valoare juridică și probatorie.
Mai mult ca atât, după cum rezultă din ordonanța de începere a urmăririi penale
din 26 aprilie 2018, angajatorul SRL „Profiform-Codru”, având intenția de a se eschiva
de la achitarea impozitelor pe venit, taxei pentru fondul social și pentru asigurarea
medicală, a falsificat semnătura lui pe cererile de acordate a concediului din cont
propriu, fapt ce a permis emiterea ordinelor menționate supra.
A indicat că instanța de apel a ignorat toate probele incontestabile prezentate și
a emis o decizie ilegală.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se
declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă
legea nu prevede altfel.
Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 16 octombrie
2019, iar la 19 noiembrie 2019 a expediat-o în adresa părților (f.d. 148), însă la
materiale cauzei nu se atestă date cu privire la recepționarea acesteia de către recurent.
Astfel, recursul declarat la data de 20 ianuarie 2020, este în termen.
La data de 12 februarie 2020, în adresa intimaților SRL „Profiform-Codru” și
Casa Națională de Asigurări Sociale a fost expediată copia cererii de recurs depusă de
către Dmitrenco Vladimir cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței (f.d.
166-168).
Intimații nu și-au valorificat dreptul procedural respectiv și nu au depus
referință.
În conformitate cu art. 440 alin. (2) din Codul de procedură civilă, completul
din 3 judecători prin încheierea din 24 iunie 2020 a considerat recursul admisibil și a
dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători.
În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează fără
înștiințarea participanților la proces.
3
Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recursul
declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții
Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi admis, cu casarea deciziei
instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Cod de procedură civilă, instanța,
după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței de
apel și să mențină hotărârea primei instanțe.
Din suportul probator prezent la materialele cauzei rezultă că în baza ordinului
nr. 09-C din 16 ianuarie 2004, Dmitrenco Vladimir a fost angajat la SRL „Profiform-
Codru” în funcția de frezor, fapt ce se confirmă prin înscrierile din carnetul de muncă
(f.d. 6-8).
La 03 ianuarie 2011, Dmitrenco Vladimir a fost eliberat din funcție conform art.
85 din Codul muncii, în legătură cu demisia acestuia, în acest sens fiind emis ordinului
nr. 01-C din 03 ianuarie 2011 (f.d. 6-8).
La 26 octombrie 2017, Dmitrenco Vladimir a depus la Casa Teritorială de
Asigurări Sociale Rîșcani mun. Chișinău documentele pentru stabilirea pensiei pentru
limită de vârstă.
Prin decizia din 18 decembrie 2017, CTAS Rîșcani mun. Chișinău i-a refuzat în
stabilirea pensiei pentru limită de vârstă anticipată conform art. 151 alin. (1) din Legea
privind sistemul public de pensii nr. 156 din 14 octombrie 1998, deoarece nu a realizat
stagiul complet de cotizare conform art. 42 alin. (1) de 33 de ani și 6 luni (f.d. 10).
Potrivit certificatului nr. 1095 din 01 noiembrie 2017, eliberat de CTAS
Botanica mun. Chișinău, pentru perioada 2006-2009, 2011, SRL „Profiform-Codru” nu
a prezentat la CTAS Botanica mun. Chișinău REV-5 pentru salariatul Dmitrenco
Vladimir (f.d. 9).
Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, Dmitrenco Vladimir a solicitat
obligarea SRL „Profiform-Codru” să efectueze transferul cotizațiilor pe contul lui
personal la CTAS Botanica mun. Chișinău pentru luna decembrie 2004, lunile
septembrie-decembrie anul 2005, lunile ianuarie-decembrie anul 2006, lunile ianuarie-
decembrie anul 2007, lunile ianuarie-decembrie anul 2008, lunile ianuarie-decembrie
anul 2009, lunile ianuarie-octombrie anul 2010, lunile august-septembrie 2011 și să
depună raportul REV-5 la CTAS Botanica mun. Chișinău; obligarea Casei Naționale
de Asigurări Sociale să includă în stagiul de cotizare perioada activității de muncă de 5
ani și 4 luni; încasarea de la SRL „Profiform-Codru” a cheltuielilor de asistență juridică
în sumă de 3000 de lei.
Prima instanță, fiind învestită cu judecarea prezentei cauze, a ajuns la concluzia
admiterii parțiale a acțiunii și a obligat SRL „Profiform-Codru” să transfere pe contul
lui Dmitrenco Vladimir la CTAS Botanica mun. Chișinău contribuții sociale din salariu
pentru perioada: luna decembrie 2004, lunile 01 septembrie – 31 decembrie 2005, lunile
01 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2006, 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2007, lunile
01 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2008, 01 ianuarie 2009 – 01 decembrie 2009, 01
ianuarie 2010 – 31 octombrie 2010, cu depunerea Raportului REV-5 la CTAS Botanica.
S-a încasat din contul „Profiform-Codru” SRL în beneficiul lui Dmitrenco Vladimir
4
suma de 3000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru asistență juridică. În rest,
acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanța de fond a stabilit că reclamantul s-a aflat în raporturi de muncă cu
pârâtul începând cu 16 ianuarie 2004 și până la 03 ianuarie 2011, angajatorul fiind
obligat să calculeze și să vireze lunar contribuții de asigurări sociale la bugetul
asigurărilor sociale de stat. Astfel, instanța de judecată a apreciat ca fiind neîntemeiat
argumentul SRL „Profiform-Codru” precum că reclamantul s-a aflat în concediu din
cont propriu în perioada 08 noiembrie 2004 - 01 noiembrie 2010, deoarece materialele
cauzei nu conțin probe veridice în acest sens.
Ulterior, instanța de apel, fiind învestită cu judecarea apelului declarat de către
SRL „Profiform-Codru”, a ajuns la concluzia temeiniciei acestuia, a casat hotărârea
primei instanțe și a emis o hotărâre nouă, prin care acțiunea a fost respinsă integral ca
neîntemeiată.
În susținerea opiniei sale, instanța de apel a indicat că la materialele dosarului
lipsesc probe pertinente care ar confirma că Dmitrenco Vladimir a activat fără
întrerupere în cadrul SRL „Profiform -Codru”. La fel, nu au fost prezentate date
referitor la mărimea salariului și plățile salariale pentru perioadele menționate în cererea
de chemare în judecată.
Curtea de Apel Chișinău a stabilit că instanța ierarhic inferioară, contrar
prevederilor art. 138 alin. (4), (5) și art. 139 din Codul de procedură civilă, a apreciat
critic argumentele reprezentantului SRL „Profiform-Codru” precum că Dmitrenco
Vladimir în această perioadă nu a lucrat și s-a aflat în concediu din cont propriu, or, la
materialele cauzei sunt anexate probe veridice din care rezultă cu certitudine că
Dmitrenco Vladimir s-a aflat în concediu din cont propriu, respectiv acesta fiind un
motiv din care nu s-a calculat și nu s-a virat lunar contribuțiile de asigurări sociale la
bugetul asigurărilor sociale de stat.
Verificând legalitatea deciziei atacate prin prisma argumentelor invocate în
recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme
de Justiție constată că instanța de apel, la examinarea cauzei, a apreciat arbitrar probele,
iar concluziile expuse în decizie, sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei.
În conformitate cu art. 118 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fiecare parte
trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și
obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel.
Prevederile art. 130 din Codul de procedură civilă stipulează că, instanța
judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea
multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar în
ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu au
pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără aprecierea lor. Fiecare
probă se apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar
toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și suficiența pentru
soluționarea cauzei. Ca rezultat al aprecierii probelor, instanța judecătorească este
obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe
și respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele.
5
Proba este declarată ca fiind veridică dacă instanța constată prin cercetare și comparare
cu alte probe că datele pe care le conține corespund realității.
Conform art. 138 alin. (4) din Codul de procedură civilă, înscrisul se depune în
original sau în copie autentificată în modul stabilit de lege, indicându-se locul de aflare
a originalului.
În conformitate cu art. 139 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța
judecătorească nu poate considera dovedit un fapt adeverit numai prin copia de pe
document, dacă originalul este pierdut, iar copiile de pe el prezentate de părți nu sunt
identice, rămânând imposibilă determinarea prin intermediul altor probe a adevăratului
cuprins al originalului.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr.
489 din 08 iulie 1999, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de
asigurații angajați cu contract individual de muncă și de angajatorul acestora se fac
lunar de către angajator.
Conform art. 25 alin. (1) din Legea privind sistemul public de asigurări sociale,
contribuția individuală de asigurări sociale datorată de asigurații cu contract individual
de muncă se reține și se virează lunar de către angajator la bugetul asigurărilor sociale
de stat.
Din materialele cauzei rezultă că începând cu luna ianuarie 2004, adică din
momentul angajării recurentului la SRL „Profiform-Codru” și până în luna decembrie
2010, periodic de către intimată nu au fost calculate și virate contribuțiile individuale
de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat (f.d. 12-13).
Ca urmare, în stagiul de cotizare al lui Dmitrenco Vladimir nu au fost incluse
perioadele de activitate în cadrul SRL „Profiform-Codru” și anume, decembrie 2004,
septembrie-decembrie 2005, anii 2006-2009, ianuarie-octombrie 2010, deoarece în
extrasul din cont al persoanei nu există date pentru perioadele respective.
Angajatorul a susținut că Dmitrenco Vladimir nu a lucrat în această perioadă,
deoarece s-a aflat în concediu neplătit, din motivul că la 07 noiembrie 2004 a izbucnit
un incendiu provocat de persoane necunoscute, în urma căruia a ars atelierul de
producere al SRL „Profiform-Codru”, activitatea întreprinderii fiind sistată complet pe
un termen îndelungat.
În acest sens, intimata a prezentat copiile următoarelor acte: ordinul nr. 37-C din
08 noiembrie 2004 cu privire la acordarea concediului neplătit salariaților SRL
„Profiform-Codru”, inclusiv lui Dmitrenco Vladimir (f.d. 55); ordinul nr. 01-HC din 11
ianuarie 2005 cu privire la acordarea concediului neplătit salariaților SRL „Profiform-
Codru”, inclusiv lui Dmitrenco Vladimir, în legătură cu forța majoră (f.d. 56); cererea
din 01 septembrie 2005, prin care Dmitrenco Vladimir a solicitat acordarea concediului
neplătit în perioada 01 septembrie 2005-01 martie 2007 (f.d. 52); ordinul nr. 24-CH din
01 septembrie 2005 cu privire la acordarea concediului neplătit salariaților SRL
„Profiform-Codru”, inclusiv lui Dmitrenco Vladimir, în legătură cu cererea din 01
septembrie 2005 (f.d. 57-58); ordinul nr. 13-C din 01 noiembrie 2010 cu privire la
rechemarea din concediu în legătură cu necesitatea de producere (f.d. 59).
6
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme
de Justiție consideră că instanța de fond întemeiat nu a reținut înscrisurile enunțate în
calitate de probe veridice, or, acestea au fost prezentate în copii necertificate conform
prevederilor legii, iar instanța nu poate considera dovedit un fapt adeverit numai prin
copia de pe document.
Totodată, instanța de apel nejustificat a conchis că la materialele cauzei sunt
anexate probe veridice din care rezultă cu certitudine că Dmitrenco Vladimir s-a aflat
în concediu din cont propriu, respectiv acesta fiind un motiv din care nu s-a calculat și
nu s-a virat lunar contribuțiile de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat,
deoarece copiile ordinelor de acordare a concediului neplătit nu pot fi considerate probe
veridice și admisibile.
Mai mult ca atât, conform art. 120 alin. (1) din Codul muncii, salariatului i se
poate acorda, cu consimțământul angajatorului, un concediu neplătit cu o durată de până
la doar 120 de zile calendaristice.
Iar, indicarea în referință a prevederilor art. 75 și 76 din Codul muncii cu privire
la suspendarea contractului individual de muncă în legătură cu forța majoră nu poate fi
reținută de către instanța de recurs, deoarece în acest sens SRL „Profiform-Codru” nu
a prezentat niciun ordin de suspendare a contractului individual de muncă încheiat cu
Dmitrenco Vladimir.
Pe parcursul examinării cauzei, Dmitrenco Vladimir a susținut că semnătura din
cererea de acordare a concediului din 01 septembrie 2005 nu îi aparține, în toată
perioada anilor 2004-2010 a activat la întreprindere neîntrerupt și a primit salariu în
plic, necunoscând despre existența ordinelor menționate.
Pe acest fapt, la 26 aprilie 2018 a fost pornită o cauză penală conform semnelor
constitutive ale componenței de infracțiune prevăzută de art. 361 alin. (1) din Codul
penal, la plângerea lui Povoznicov Vladimir și Dmitrenco Vladimir cu privire la faptul
că angajatorul SRL „Profiform-Codru”, având intenția de a se eschiva de la achitarea
impozitului de venit, taxei pentru fondul social și asigurarea medicală, a falsificat
semnătura salariaților pe cererile de acordare a concediului neplătit, ceea ce a permis
emiterea ordinelor nr. 11-c, 24-CH, 18.1-C, 02-C, 01-CC, 01.HC și trimiterea
angajaților în concediu din cont propriu.
Prin ordonanța din 21 decembrie 2018 a Procurorului în Procuratura mun.
Chișinău, Oficiul Botanica, Victor Socol, actualul administrator al SRL „Profiform-
Codru” – Vasile Sandu a fost scos de sub urmărire penală din motivul că fapta nu
întrunește elementele infracțiunii, iar în privința făptuitorului Veaceslav Niconov – șef
de secție, în subordinea căruia se afla recurentul, urmărirea a fost încetată din motivul
intervenirii decesului făptuitorului (f.d. 83-90).
Reieșind din circumstanțele constatate, instanța de recurs conchide că recurentul
s-a aflat în raporturi juridice de muncă cu intimata în perioada 16 ianuarie 2004-03
ianuarie 2011, considerente din care ultima se face culpabilă de inacțiunile sale prin
necalcularea și nevirarea lunară a contribuțiilor de asigurări sociale la bugetul
asigurărilor sociale de stat, prima instanță corect obligând SRL „Profiform-Codru” să
transfere pe contul lui Dmitrenco Vladimir la CTAS Botanica mun. Chișinău contribuții
7
sociale din salariu pentru perioadele: luna decembrie 2004, lunile 01 septembrie – 31
decembrie 2005, lunile 01 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2006, 01 ianuarie 2007 – 31
decembrie 2007, lunile 01 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2008, 01 ianuarie 2009 – 01
decembrie 2009, 01 ianuarie 2010 – 31 octombrie 2010, cu depunerea Raportului REV-
5 la CTAS Botanica.
De asemenea, instanța de fond întemeiat a încasat, în conformitate cu art. 94
alin. (1) și 96 alin. (1) din Codul de procedură civilă, suma de 3000 de lei cu titlu de
cheltuieli de asistență juridică din contul „Profiform-Codru” SRL în beneficiul lui
Dmitrenco Vladimir.
În partea respingerii acțiunii de către instanța de fond, Colegiul civil, comercial
și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție nu se va expune,
deoarece Dmitrenco Vladimir nu contestă hotărârea în această parte.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că hotărârea primei
instanțe este legală și întemeiată, decizia instanței de apel fiind emisă cu aprecierea
arbitrară a probelor, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al
Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către
Dmitrenco Vladimir, a casa integral decizia instanței de apel și a menține hotărârea
primei instanțe.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de
Justiție
d e c i d e :
Se admite recursul declarat de către Dmitrenco Vladimir.
Se casează integral decizia din 16 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și
se menține hotărârea din 27 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în
cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Dmitrenco Vladimir
împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Profiform-Codru” și Casei Naționale de
Asigurări Sociale cu privire la transferarea cotizațiilor, includerea în stagiul de cotizare
a perioadei activității de muncă și încasarea cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Președintele ședinței,
judecătorul Svetlana Filincova
judecătorii Galina Stratulat
Iurie Bejenaru
Nicolae Craiu
Mariana Pitic
8