3ra-697/20 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
3ra-697/20 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosar nr. 3ra-697/2020 prima instanță, Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni, jud: (C. Albu) instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău, jud: (A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru) Î N C H E I E R E 15 iulie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Nina Vascan examinând admisibilitatea recursului declarat de Consiliul orășenesc Ialoveni, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului or. Ialoveni, terț atras în proces Societatea cu Răspundere Limitată „Volare-Tur” privind anularea deciziei, împotriva deciziei din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admis apelul declarat de Consiliul or.
Ialoveni, s-a casat integral hotărârea din 06 iunie 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni și a fost emisă o nouă decizie prin care a fost admisă acțiunea depusă de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului or. Ialoveni, terț atras în proces Societatea cu Răspundere Limitată „Volare-Tur” privind anularea deciziei, s-a anulat decizia Consiliului or. Ialoveni nr. 03/24 din 29 mai 2018 cu privire la aprobarea modificărilor în zona funcțională a UTR N-21 c o n s t a t ă : La 11 septembrie 2018, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului or. Ialoveni, terț atras în proces SRL „Volare-Tur” privind anularea deciziei.
În motivarea acțiunii, reclamantul Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a menționat că Consiliul orășenesc Ialoveni la data de 29 mai 2018 a adoptat decizia nr. 03/24 ”Cu privire la aprobarea modificărilor în zona funcțională a UTR N-21”. Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, în conformitate cu art. 64 din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, a efectuat controlul sub aspectul legal a deciziei menționate și consideră că aceasta a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legislației în vigoare. În conformitate cu art. 68 din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006, prin 1 notificarea nr. 1304/OT4-677 din 06 iulie 2018, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a solicitat Consiliului orășenesc Ialoveni abrogarea deciziei menționate, ca fiind emisă contrar legislației în vigoare.
Reclamantul Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, a menționat că în corespundere cu prevederile art. 68 alin. (2), (3) din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării, autoritatea locală emitentă trebuie să modifice sau, să abroge actul contestat. În cazul în care, autoritatea locală emitentă și-a menținut poziția sau nu a reexaminat actul contestat, Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat poate sesiza instanța de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data primirii notificării refuzului de a modifica sau de a abroga actul contestat sau în cazul tăcerii autorității locale emitente în termen de 60 de zile de la data notificării cererii de modificare sau de abrogare a actului în cauză.
Ca urmare a exercitării controlului asupra actului indicat, s-a constatat că potrivit deciziei menționate s-a decis modificarea zonei funcționale spații verzi, conform UTR-21 din Planul Urbanistic General actual al orașului Ialoveni în zonă pentru construcții locative cu regim mic de înălțime L1, pentru terenul proprietate privată cu nr. cadastral xxxxxxxxxxxx. Reclamantul Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, a indicat că Consiliul orășenesc Ialoveni, la adoptarea deciziei menționate, urma să aplice prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 835 din 17 mai 1996 privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului, care stabilește că planurile urbanistice și planurile de amenajare a teritoriului pot fi modificate, fără a schimba concepția lor generală, pentru a cuprinde prevederile principale ale documentației aprobate pentru părțile componente ale acelui teritoriu.
Art. 34 al Legii nominalizate supra, prevede că documentația de urbanism și amenajare a teritoriului modificată conform art. 33 se consideră documentație nouă și urmează să fie aprobată în condițiile prezentei Legi. Reclamantul Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, a menționat că Consiliul orășenesc Ialoveni urma să elaboreze un plan urbanistic zonal (de detaliu), în care să se argumenteze modificarea zonelor funcționale, cu coordonarea acestora la toate instituțiile de resort.
Reclamantul Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, consideră că Consiliul orășenesc urmează să modifice Planul Urbanistic General al localității, respectând prevederile art.27, 28 al Legii privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului, și anume, să consulte populația anterior aprobării tuturor categoriilor de planuri urbanistice și de planuri de amenajare a teritoriului, cu excepția planului de amenajare a teritoriului național și a planurilor urbanistice de detaliu care nu afectează domeniul public. Prin urmare, consultarea populației se face diferențiat, în funcție de volumul și de importanța documentației, afișarea înștiințării la sediul autorității publice locale și punerea proiectului documentației la dispoziția populației pentru consultare și dezbatere publică care sunt obligatorii.
Reclamantul a specificat că actul administrativ este ilegal, deoarece a fost adoptat cu încălcarea legislației în vigoare și solicită anularea deciziei Consiliului orășenesc Ialoveni nr.03/24 din 29 mai 2018 ” Cu privire la aprobarea modificărilor în zona funcțională a UTR N-21”. Reclamantul Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, a solicitat 2 admiterea acțiunii, anularea deciziei Consiliului orășenesc Ialoveni nr. 03/24 din 29 mai 2018 ” Cu privire la aprobarea modificărilor în zona funcțională a UTR N- 21”.
Prin hotărârea din 06 iunie 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului orășenesc Ialoveni cu privire la anularea deciziei nr. 03/24 din 29 mai 2018, s-a anulat decizia Consiliului orășenesc Ialoveni nr. 03/24 din 29 mai 2018 ”Cu privire la aprobarea modificărilor în zona funcțională a UTR N-21” (f.d.46, 52-57, vol. I). Prin decizia din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul declarat de Consiliul or. Ialoveni, s-a casat integral hotărârea din 06 iunie 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni și a fost emisă o nouă decizie prin care a fost admisă acțiunea depusă de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului or.
Ialoveni, terț atras în proces SRL „Volare-Tur” privind anularea deciziei, s-a anulat decizia Consiliului or. Ialoveni nr. 03/24 din 29 mai 2018 cu privire la aprobarea modificărilor în zona funcțională a UTR N-21. În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a constatat că prin Decizia Consiliului orășenesc Ialoveni nr. 03/24 din 29 mai 2018 ”Cu privire la aprobarea modificărilor în zona funcțională a UTR N-21”, s-a modificat zona funcțională spații verzi, conform UTR-21 din Planul Urbanistic General actual al orașului Ialoveni în zonă pentru construcții locative cu regim mic de înălțime L1, pentru terenul proprietate privată cu nr. cadastral xxxxxxxx (f.d.9).
Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, conform art. 64 din Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală și Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009 a efectuat controlul de legalitate al actului administrativ menționat, în cadrul căruia a constatat că acesta a fost adoptat cu încălcarea prevederilor legale, iar prin notificarea nr.1304/OT4-677 din 06 iulie 2018, a solicitat Consiliului orășenesc Ialoveni anularea deciziei în cauză (f.d. 7-8), care până la moment nu au fost prezentate careva probe care ar confirma emiterea unui careva răspuns de către Consiliul Orășenesc Ialoveni asupra notificării Oficiului Teritorial Chișinău ale Cancelariei de Stat.
Instanța de apel a relatat că prin decizia Consiliului orășenesc Ialoveni nr. 03/24 din 29 mai 2018 ”Cu privire la aprobarea modificărilor în zona funcțională a UTR N-21” s-a dispus modificarea zonei funcționale spații verzi, conform UTR-21 din Planul Urbanistic General actual al or.Ialoveni în zonă pentru construcții locative cu regim mic de înălțime L1, pentru terenul proprietate privată cu nr.cadastral xxxxxxxx. Instanța de apel a notat că în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) și (2) lit. o) din Legea nr. 436- XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, consiliul local are drept de inițiativă și decide, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care țin de competența altor autorități publice.
Pornind de la domeniile de activitate ale autorităților administrației publice locale de nivelul întîi stabilite la art.4 al Legii privind descentralizarea administrativă, consiliul local realizează următoarele competențe: aprobă, în condițiile legii, planurile urbanistice generale ale localităților din componenta unității administrativ-teritoriale respective. 3 Confom prevederilor art. 1 din Legea nr. 835 din 17 mai 1996 privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului, prin noțiunea de “urbanism” - cea mai importantă componentă a amenajării teritoriului, al cărei obiect îl constituie teritoriul localităților și toate teritoriile necesare asigurării funcționării și dezvoltării acestora.
”Planuri urbanistice și planuri de amenajare a teritoriului” - totalitatea documentelor scrise și desenate referitoare la un teritoriu definit, prin care se analizează situația existentă și se stabilesc obiectivele și măsurile în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului pe o perioadă determinată. ”Zonă funcțională” - totalitatea terenurilor pentru care, prin documentația de urbanism și amenajare a teritoriului aprobată, se stabilesc funcția dominantă și alte funcții permise și se reglementează unele elemente privind modul de exercitare a acestora. Conform articolul 6 din Legea nominalizată, documentația de urbanism și amenajare a teritoriului include planurile de amenajare a teritoriului, planurile urbanistice și regulamentele aferente acestora.
Documentația de urbanism și amenajare a teritoriului se fundamentează pe studii preliminare și pe cercetări științifice și conține prevederi cu caracter director și cu caracter reglementator. Prin documentația de urbanism și amenajare a teritoriului cu caracter reglementator se stabilesc destinația terenurilor și regulile de utilizare a acestora. în temeiul ei, se eliberează certificatul de urbanism și autorizația de construire. Modul de utilizare a terenurilor pentru orice fel de construcții trebuie să fie reglementat prin planuri urbanistice și planuri de amenajare a teritoriului. Conform art. 19 lit. c), art. 21 al Legii nominalizate, responsabili pentru elaborarea și aprobarea documentației de urbanism și amenajare a teritoriului sunt: autoritățile administrației publice locale interesate, - pentru elaborarea și aprobarea planurilor locale de amenajare a teritoriului, - pentru elaborarea și aprobarea planurilor urbanistice și regulamentelor de urbanism.
Documentația de urbanism și amenajare a teritoriului să se elaboreze de organizațiile de proiectări care dispun de autorizațiile respective.
Din analiza normelor de drept indicate mai sus, instanța de apel a notat că unitatea administrativ teritorială poate modifica Planul Urbanistic General al localității doar în condițiile legii, astfel, în acest sens, legea prevede că, documentația de urbanism și amenajare a teritoriului urmează a fi supusă avizării - art.25, consultarea populației anterior aprobării tuturor categoriilor de planuri urbanistice și de planuri de amenajare a teritoriului, cu excepția planului de amenajare a teritoriului național și a planurilor urbanistice de detaliu care nu afectează domeniul public - art. 27-29, aprobarea documentației de urbanism și amenajare a teritoriului care se aduc la cunoștință publică, cu excepția documentației care, potrivit legii, constituie secret - art.30-32, și urmează să ia în considerație că planurile urbanistice și planurile de amenajare a teritoriului pot fi modificate, fără a schimba concepția lor generală, pentru a cuprinde prevederile principale ale documentației aprobate pentru părțile componente ale acelui teritoriu, iar dacă se modifică se consideră documentație nouă și urmează să fie aprobată în condițiile prezentei Legi.
Art. 33-34 (1) care prevăd că, la propunerea autorității administrației publice centrale pentru urbanism și amenajare a teritoriului, documentația de urbanism și amenajare a teritoriului se reexaminează periodic și se modifică pentru a fi adoptată noilor condiții economice, sociale și tehnice. Planurile urbanistice și planurile de amenajare a teritoriului pot fi 4 modificate, fără a schimba concepția lor generală, pentru a cuprinde prevederile principale ale documentației aprobate pentru părțile componente ale acelui teritoriu. Respectiv, documentația de urbanism și amenajare a teritoriului modificată conform art.33 se consideră documentație nouă și urmează a fi aprobată în condițiile prezentei Legi.
Instanța de apel a reținut că conform extrasului din Registrul bunurilor imobile nr. 550121000, proprietar al bunului imobil teren, număr cadastral 5501203.1000, amplasat în orașul Ialoveni, str. Alexandru Cristea nr. 46/2, cu destinația pentru construcții și construcția amplasată pe acest teren, este SRL ,,Volare - Tur”. Prin actul contestat, se aduce atingere în mod direct dreptului de proprietate al SRL ,,Volare - Tur”, ori ultima deține dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, prin decizia contestată prin care s-a modificat zona funcțională spații verzi, conform UTR-21 din Planul Urbanistic General actual al or. Ialoveni în zonă pentru construcții locative cu regim mic de înălțime L1, pentru terenul proprietate privată cu nr. cadastral xxxxxxxx, fără a fi respectate prevederile legale.
Totodată, actul administrativ contestat a fost adoptat de către Consiliul orășenesc Ialoveni la data de 29 mai 2018, și la momentul adoptării actului administrativ, documentația de urbanism și amenajare a teritoriului nu parcurse-se toate rigorile Legii nr. 835 din 17 mai 1996 privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului. Instanța de apel a mai reținut ca fiind ilegale acțiunilor factorilor de decizie a autorității publice locale care au admis modificările respective contrar legii. Prin urmare, instanța de apel a conchis temeinicia acțiunii privind anularea deciziei Consiliului orășenesc Ialoveni nr. 03/24 din 29 mai 2018 ”Cu privire la aprobarea modificărilor în zona funcțională a UTR N-21”.
La 03 martie 2020, Consiliul orășenesc Ialoveni, a depus recurs împotriva deciziei din 10 decembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărârii de respingere a acțiunii depuse de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat. În motivarea cererii de recurs, recurentul Consiliul orășenesc Ialoveni a indicat că nu este de acord cu decizia instanței de apel, o consideră vădit ilegală și neîntemeiată, deoarece instanța de apel la pronunțarea deciziei nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată.
Recurentul a menționat că instanța de apel la emiterea deciziei contestate, eronat a concluzionat că decizia Consiliul orășenesc Ialoveni a fost aprobată potrivit prevederilor art. 33 alin. (2) a Legii nr. 835 din 17 mai 1996 privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului, Legii nr. 163 din 09 iulie 2010 privind autorizarea lucrărilor de construcție, prevederile planului Urbanistic al orașului Ialoveni, art. 14 alin. (2) lit. (o) a Legii nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația public locală și cu avizul consultativ al comisiilor de specialitate.
Recurentul a invocat că în conformitate cu prevederile art. 3 alin.(2) al Legii nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, autoritățile administrației publice locale beneficiază de autonomie decizională, organizațională, gestionară și financiară, au dreptul la inițiativă în tot ceea ce privește administrarea treburilor publice locale, exercitându-și în condițiile legii, 5 autoritatea în limitele teritoriului administrat, mai are dreptul de inițiativă în toate problemele de interes local și ia decizii în acest sens. Totodată, recurentul relevă că în acțiunea înaintată nu se face trimitere nici la unul din drepturile prevăzute de lege ale intimatului, care i-au fost încălcate de către administrația publică locală bazându-se în fapt și în drept pe afirmații declarative și generale, pe care instanța a argumentat hotărîrea sa.
Cele invocate în cerere sunt o interpretare proprie a reprezentantului Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat. Recurentul a relatat că conform art. 43 alin. (2), art. 44 alin. (2) ale Legii nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele normative, art.16 a Legii nr. 317- XV din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale administrației publice centrale și locale, interpretarea oficială a actelor legislative și normative ține de competența autorităților care le-au emis, în cazul dat sunt interpretate de către Parlament prin alte acte legislative de aceiași forță sau de o forță juridică superioară.
Recurentul a remarcat că la materialele cauzei a fost prezentat extrasul din Planul Urbanistic al orașului laloveni, care la momentul aprobării deciziei Consiliului orășenesc Ialoveni cu nr.03/24 din 29 mai 2019 ,,Cu privire la aprobarea modificărilor în zona fimcționalăa UTR-21,, fiind elaborat, pe care instanța de judecată nu l-a examinat și nu s-a expus asupra acestui fapt. La 27 mai 2020 Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat și SRL „Volare-Tur” copia recursului declarat de Consiliul orășenesc Ialoveni împotriva deciziei din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 113 vol. I). Intimații Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat și SRL „Volare- Tur” nu și-au valorificat dreptul de a depune referință la recursul declarat de Consiliul orășenesc Ialoveni împotriva deciziei din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova. În conformitate cu art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod intră în vigoare la 01 aprilie 2019. Conform art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod.
Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești. Examinând recursul depus de Consiliul orășenesc Ialoveni, în raport cu materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că acesta este inadmisibil, din următoarele motive. Astfel, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios 6 administrativ reține prevederile art. 246 alin. (1) și (2) lit. e) Cod administrativ, conform cărora Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.
Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere. Recursul se declară inadmisibil în special când motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 245 alin. (2). La rândul său, art. 245 alin. (2) Cod administrativ, reglementează expres că motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.
Prin prisma normelor enunțate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție rezultă că dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat în data de 10 decembrie 2019. Totodată, din materialele cauzei și anume din procesul-verbal al ședinței de judecată din 10 decembrie 2020, rezultă că la pronunțarea dispozitivului deciziei Curții de Apel Chișinău din 10 decembrie 2019, reprezentantul recurentului Consiliul orășenesc Ialoveni, Valentin Bogos, a fost prezent și acestuia i s-a explicat calea și termenul de atac al deciziei adoptate (f.d. 85-87, vol. I). Decizia redactată integral din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost notificată recurentului Consiliul orășenesc Ialoveni la 31 ianuarie 2020, ceea ce se confirmă prin dovada expedierii poștale, anexată la materialele cauzei.
(f.d.99, vol.I) Mai mult, însăși reprezentantul recurentului Consiliul orășenesc Ialoveni, Valentin Bogos, a indicat în cererea de recurs că a recepționat decizia integrală din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău la data de 31 ianuarie 2020. Astfel, recurentul Consiliul orășenesc Ialoveni, contrar prevederilor art. 245 alin. (2) Cod administrativ, nu a depus în termen de 30 de zile după ce a fost notificat despre decizia din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, adică până la 02 martie 2020 inclusiv, recursul motivat.
Recurentul Consiliul orășenesc Ialoveni nu au întreprins nicio măsură în vederea depunerii recursului în termen de 30 de zile de la data recepționării deciziei integrale, acesta recepționând decizia motivată a instanței de apel încă la 31 ianuarie 2020. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ consideră că circumstanțele descrise supra evidențiază că recurentul fiind interesat în soarta soluționării prezentului litigiu, urma să întreprindă măsurile necesare de a proteja dreptul său de acces la instanță prin depunerea unui recurs motivat în termenul stabilit de lege, care să corespundă exigențelor impuse de legiuitor, condiție însă ce nu se atestă la caz, din care considerent în speță intervine aplicarea cu titlu de sancțiune procedurală, declararea recursului nominalizat ca inadmisibil în temeiul art. 246 alin. (2) lit. e) Cod administrativ.
În acest sens este imperioasă jurisprudența CtEDO în care Înalta Curte a reiterat că, ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protecția drepturilor sale de acces la justiție (cauza Van Harn împotriva Germaniei). În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Consiliul orășenesc Ialoveni. 7 Mai mult, este de menționat că potrivit jurisprudenței Curții Europene, participanții procesului de judecată urmează să-și asume un rol activ, urmărind cu diligență derularea procesului său și să dispună cu bună-credință de drepturile sale procedurale.
În conformitate cu art. art. 230, 245 alin. (2), art. 246 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Recursul depus de Consiliul orășenesc Ialoveni se declară inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Nina Vascan 8
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.