2ra-1013/20 — încasarea datoriei de plată restantă conform contractului de leasing

Dosarul nr. 2ra-1013/20

Prima instanță: (Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni) M. Juganari

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) Iu. Cotruță, V. Mihaila, I. Secrieru

Î N C H E I E R E

08 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu

Răspundere Limitată ”Ialciscom”, reprezentată de avocatul Sidorenco Maxim,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe

Acțiuni ”Maib-Leasing” împotriva Societății cu Răspundere Limitată ”Ialciscom”

și Belocosov Anatolie cu privire la încasarea datoriei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 ianuarie 2020, prin care s-a

respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ”Ialciscom” și s-a

menținut hotărârea Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni din 05 iunie 2019,

c o n s t a t ă :

La 22 noiembrie 2017, SA ”Maib-Leasing” a depus cerere de chemare

împotriva SRL ”Ialciscom” și Belocosov Anatolie cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii, SA ”Maib-Leasing” a menționat că la 02 februarie

2015, a încheiat cu SRL ”Ialciscom” contractul de leasing financiar, obiect al

căruia a constituit transmiterea în posesie și folosință a autoturismului de model

”Land Rover Discovery”, valoarea de intrare a căruia constituia suma de 32 000

euro, iar locatarul era obligat să achite ratele de leasing și alte plăți conform

graficului.

De asemenea, reclamantul a invocat că contractul a fost încheiat pe un termen

de 36 de luni, iar rata lunară a constituit 754,52 de euro, plata finală urmând a fi

efectuată la data de 30 ianuarie 2018.

La fel, a specificat că la 02 februarie 2015, a fost semnat contractul de

fidejusiune nr. FL3-3050, prin care Belocosov Anatolie s-a obligat să răspundă

solidar cu locatarul SRL ”Ialciscom” pentru executarea tuturor obligațiilor stabilite

în contractul de leasing financiar, inclusiv și în cazul în care locatarul nu va

executa sau va executa necorespunzător obligațiile contractuale.

1

Reclamantul a relatat că deoarece ratele de leasing nu au fost achitate conform

prevederilor contractuale, la data de 15 octombrie 2015, contractul de leasing

financiar a fost reziliat, iar la data de 11 decembrie 2015, autoturismul a fost

returnat.

Astfel la data returnării autoturismului, datoria SRL ”Ialciscom” față de SA

”Maib-Leasing” a constituit suma de 25 274,91 de euro, dintre care:

- 17 002,61 de euro - valoarea de răscumpărare a autoturismului;

- 5 817,37 de euro – plăți de răscumpărare restante;

- 1 822,45 de euro – dobândă de leasing restantă;

- 632,48 de euro – dobândă pentru plata cu întârziere;

- 600 lei – servicii de evaluare;

- 104,09 lei – cheltuieli recuperabile.

A menționat că SRL ”Ialciscom” a fost invitată la semnarea actelor de

returnare și verificare, însă reprezentantul acesteia nu s-a prezentat.

Ulterior, după returnarea autoturismului, SRL ”Ialciscom” a efectuat 3 plăți în

temeiul contractului de leasing și anume:

- 461,04 euro la data de 29 decembrie 2015;

- 355,68 de euro la data de 29 ianuarie 2016;

- 448,83 de euro la data de 31 martie 2016, iar în total suma de 1 265,55 de

euro.

Prin urmare, datoria totală existentă a constituit suma de 24 009,36 de euro.

La data de 02 februarie 2017, autoturismul returnat a fost supus evaluării, în

rezultatul căreia s-a constatat că prețul de piață al autoturismului constituia suma

de 22 160 de euro.

La 20 aprilie 2017, autoturismul a fost acordat în leasing SRL ”Elitagro” la

prețul total de 22 000 euro.

Ca urmare a diferenței dintre datoria totală a pârâtului în sumă de 24 009,36

de euro și a valorii de acordare în leasing a autoturismului – 22 000 euro, s-a

acumulat datoria de 2 009,36 de euro, la care se includ suplimentar cheltuieli de

recuperare în sumă de 1 714,09 lei.

La 27 iulie 2017, în adresa SRL ”Ialciscom” și Belocosov Anatolie au fost

expediate reclamațiile, prin care s-a solicitat achitarea datoriei existente în termen

de 10 zile de la recepționarea reclamației.

Reclamația a fost recepționată de SRL ”Ialciscom” la data de 04 august

2017, iar reclamația expediată în adresa fidejusorului Belocosov Anatolie, a fost

returnată.

SA ”Maib-Leasing” a solicitat încasarea de la SRL ”Ialciscom” și Belocosov

Anatolie a sumei de 2 009,36 de euro și 1 714,09 lei cu titlu de datorie și a

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni din 05 iunie 2019,

cererea de chemare în judecată depusă de SA ”Maib-Leasing” a fost admisă.

S-a încasat în mod solidar de la SRL ”Ialciscom” și Belocosov Anatolie în

beneficiul SA ”Maib-Leasing” suma de 2 009,36 de euro și 1 714,09 lei cu titlu de

datorie.

S-a încasat în mod solidar de la SRL ”Ialciscom” și Belocosov Anatolie în

beneficiul SA ”Maib-Leasing” suma de 1 277,86 de lei cu titlu de taxă de stat și

suma de 224 de lei cu titlu de cheltuieli pentru citarea publică.

2

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei

a reținut că parte a contractului de leasing a fost un agent economic.

De asemenea, instanța de fond a constatat că reprezentantul SRL ”Ialciscom”

nu s-a prezentat la semnarea Actului de returnare a autoturismului și de verificare a

datoriilor, cu atât mai mult că nu s-a interesat nici de soarta acestuia, nu a solicitat

evaluarea de către un expert desemnat sau să găsească un cumpărător care ar fi

dispus să achite suma ce ar acoperi diferența.

Totodată, prima instanță a stabilit că după returnarea bunului,

SRL ”Ialciscom” a mai efectuat plăți la data de 29 decembrie 2015, 29 ianuarie

2015 și 31 martie 2016 în sumă totală de 1 265,55 de euro, deși din cele invocate în

referință de pârât, datoria a fost stinsă în momentul returnării autoturismului.

Astfel prima instanță a concluzionat că administratorul SRL ”Ialciscom” era

conștient de faptul că urma să achite diferența dintre prețul de vânzare a bunului și

sumele achitate.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 ianuarie 2020, s-a respins apelul

declarat de SRL ”Ialciscom” și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Hîncești, sediul

Ialoveni din 05 iunie 2019.

La 23 mai 2020, prin intermediul oficiului poștal, SRL ”Ialciscom”,

reprezentată de avocatul Sidorenco Maxim, a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor

judecătorești, cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă.

Recurentul SRL ”Ialciscom”, în motivarea recursului a invocat aplicarea

eronată a normelor de drept material și aprecierea arbitrară a probelor prezentate.

Astfel a menționat că instanța de apel nu a dat răspuns la argumentul invocat

referitor la faptul utilizării de către compania de leasing a bunului în perioada după

preluarea acestuia.

Or, la data primei evaluări, indicatorul vitezometrului indica 172 125 de km,

iar la data celei de-a doua evaluare în ahul 2017, indicatorul vitezometrului indica

un parcurs de 185 176 de km, adică după preluarea autoturismului, compania de

leasing a folosit automobilul în activitate proprie cu parcurs de 13 000 km.

Prin urmare, a reiterat că utilizarea automobilului de către compania de

leasing a avut ca urmare diminuarea costului acestuia, prin uzura suplimentară,

ceea ce nu este imputabil recurentului.

De asemenea, a invocat că reducerea prețului automobilului în urma celei de-a

doua evaluări, s-a datorat faptului că s-au constatat unele defecte tehnice, ale căror

reparație a fost evaluată la suma de 59 485 de lei, care însă nu au fost menționate

în actul de returnare a automobilului din anul 2015, fiind constatate în lipsa

recurentului.

La fel, a reiterat că instanța de apel nu a luat în considerație faptul că plățile

achitate de debitor (ratele de leasing) împreună cu valoarea obiectului leasingului

restituit, depășesc suma totală, la care pretinde locatorul, luând în considerație

restituirea înainte de termen a sumei finanțate.

Deci, în opinia recurentului, instanța de apel a interpretat vădit eronat

prevederile legale care reglementează instituția juridică de leasing și referitor la

răspunderea locatarului față de locator în raporturile juridice de leasing.

La 10 iunie 2020, instanța de recurs a expediat în adresa intimaților copia

recursului, fiind recepționat de către SA ”Maib-Leasing” la data de 19 iunie 2020

3

(f.d. 13 Vol. II).

La 03 iulie 2020, SA ”Maib-Leasing” a depus referință la recursul declarat de

SRL ”Ialciscom”, prin care a solicitat să fie respins cu menținerea hotărârilor

judecătorești.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 28 ianuarie

2020, însă date referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la

materialele cauzei lipsesc.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Recursul a fost declarat la 23 mai 2020, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a

temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din

Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

4

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder vs Regatului Unit, pct.38; Stanev vs Bulgaria pct.230).

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin

însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în

această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo vs Italia, pct.85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services vs Franța, pct.45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de SRL ”Ialciscom”,

reprezentată de avocatul Sidorenco Maxim, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept

urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Societatea cu Răspundere Limitată

”Ialciscom”, reprezentată de avocatul Sidorenco Maxim.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

5