3ra-389/20 — contestarea actului administrativ

3ra-389/20 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 3ra-389/20

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău – M. Buruian

DECIZIE

01iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

Ala Cobăneanu

Maria Ghervas

examinând recursul depus de Stanislav Sorbalo și reprezentantul acestuia,

avocatul Gheorghe Ulianovschi,

în cauza în contencios administrativ intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de Stanislav Sorbalo împotriva Consiliului Superior al

Magistraturii cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva hotărârii din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Stanislav Sorbalo,

constată:

La 26 ianuarie 2009, Stanislav Sorbalo a depus cerere de chemare în

judecată în procedura contenciosului administrativ împotriva Consiliului Superior

al Magistraturii cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea cererii de chemare în judecată, concretizată pe parcursul

examinării cauzei, reclamantul a invocat că la 22 ianuarie 2009 a avut loc ședința

Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul căreia s-a examinat contestația

președintelui Consiliului Superior al Magistraturii împotriva hotărârii Colegiului

disciplinar cu privire la aplicarea în privința lui Stanislav Sorbalo a sancțiunii

disciplinare sub formă de avertisment.

În rezultatul examinării contestării și după deliberarea membrilor Consiliului

Superior al Magistraturii, hotărârea Colegiului disciplinar cu privire la aplicarea

sancțiunii disciplinare sub formă de avertisment a fost anulată și a fost emisă o

nouă hotărâre, în baza căreia a fost sancționat disciplinar sub formă de eliberare

din funcție.

Reclamantul a considerat hotărârea menționată ca fiind ilegală și care

urmează a fi anulată din motiv că sancțiunea aplicată este cea mai aspră sancțiune

disciplinară prevăzută de art. 19 alin. (2) și (3) din Legea cu privire la colegiul

disciplinar și la răspunderea disciplinară a judecătorilor nr. 950-XIII din 19 iulie

1996 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 182-185,

art. 1018, prin prisma cărora la aplicarea sancțiunii se ține seama de caracterul

1

abaterilor disciplinare, de urmările și de gravitatea lor, de personalitatea

judecătorului, de gradul vinovăției lui, și de alte circumstanțe ce necesită atenție.

În opinia reclamantului, Colegiul disciplinar nu a ținut cont de faptul că

activând în calitate de judecător de instrucție pe parcursul a 4 ani și 7 luni nu a

fost niciodată sancționat disciplinar, iar fapta care a servit drept temei pentru

aplicarea sancțiunii disciplinare nu a adus prejudiciu societății s-au drepturilor și

intereselor cărorva persoane.

În același timp, nu au fost prezentate argumente esențiale pentru anularea

sancțiunii sub formă de avertisment, nu a existat niciun temei suficient și prin

nimic nu a fost motivată necesitatea aplicării celei mai aspre sancțiuni –

eliberarea din funcție.

Succesiv, reclamantul a evocat că la 10 octombrie 2008 de către Procurorul

General a fost pornită urmărirea penală în privința sa, în baza art. 307 alin. (1) din

Codul penal, iar procedura disciplinară a fost intentată de către președintele

Consiliului Superior al Magistraturii la 15 octombrie 2008, având la bază aceleași

fapte, temeiuri și circumstanțe ca și la pornirea urmăririi penale.

Astfel, la 24 octombrie 2008, a contestat la Curtea de Apel Chișinău

dispoziția președintelui Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la

intentarea procedurii disciplinare în privința sa, deoarece o considera ca ilegală.

Deși, instanța de judecată nu s-a expus asupra legalității intentării procedurii

disciplinare, a fost sancționat disciplinar cu eliberarea din funcție. Acest fapt

relevă încălcarea art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților fundamentale.

Reclamantul a indicat că ilegalitatea actului contestat este determinată de

faptul că în hotărârea colegiului disciplinar din 23 decembrie 2008 sunt

menționate circumstanțe false, și anume faptul că Stanislav Sorbalo a recunoscut

încălcările în săvârșirea cărora se învinuiește.

La fel, nu s-a ținut cont nici de personalitatea sa și că pe tot parcursul vieții

și activității sale a fost caracterizat doar pozitiv, astfel fiind încălcat art. 16 din

Constituție, care reglementează și garantează egalitatea persoanelor în fața legii,

cât și prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților fundamentale, care reglementează interzicerea discriminării.

În atare circumstanțe, Consiliul Superior al Magistraturii a încălcată grav și

principiul prezumției nevinovăției în privința sa.

Alt temei, invocat de reclamant privind ilegalitatea hotărârii Consiliului

Superior al Magistraturii, este încălcarea procedurii legale de adoptare, deoarece

la ședința din 22 ianuarie 2009 au participat 11 membri ai Consiliului Superior al

Magistraturii, inclusiv Procurorul General și președintele Consiliului Superior al

Magistraturii, Nicolae Clima. În timpul deliberării, atât președintele ședinței,

Nicolae Clima, cât și Procurorul General nu au părăsit sala unde avea loc ședința,

participând în mod abuziv și ilegal la deliberare, prin ce a influențat membrii

Consiliului. Acest fapt constituie o încălcare a art. 24 alin. (5) din Legea cu

privire la Consiliul Superior al Magistraturii nr. 947 din 19 iulie 1996.

Reclamantul a vădit că doi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii –

Procurorul General, Valeriu Gurbulea și președintele Consiliului Superior al

Magistraturii, Nicolae Clima, au admis încălcarea gravă a prevederilor art. 18

alin. (1) din Legea nr. 947 din 19 iulie 1996, participând în mod abuziv și ilegal

la examinarea problemei date, ignorând existenta împrejurărilor care exclud

2

participarea lor la examinare, în timp ce urmau să se abțină de la examinarea

acestei chestiuni.

Reclamantul Stanislav Sorbalo a solicitat prin cererea de chemare în

judecată anularea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii din 22 ianuarie

2009, prin care s-a dispus aplicarea față de el a sancțiunii disciplinare sub formă

de eliberare din funcție, ca fiind neîntemeiată și contrară legii.

Prin hotărârea din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

cererea de chemare în judecată depusă de Stanislav Sorbalo, ca neîntemeiată

(vol. I, f.d. 138 „a”, 139-144).

Prima instanță a reținut ca irelevante argumentele reclamantului, precum că

la aplicarea sancțiunii organul emitent nu a ținut cont de circumstanțele stabilite,

de persoana celui sancționat sau că a fost aplicată o sancțiune discriminatorie în

comparație cu alte persoane supuse sancționării, deoarece instanța de judecată nu

este competentă să se pronunțe asupra oportunității actului administrativ și a

operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii acestuia.

La fel, au fost apreciate ca neviabile argumentele referitor la încălcarea

prezumției nevinovăției, or, în speță judecătorul a fost sancționat pentru

încălcarea prevederilor art. 4 din Codul de etică al judecătorului, și anume

încălcarea obligației de imparțialitate și încălcarea gravă a eticii judiciare la

judecarea cauzei în calitate de judecător, dar nu pentru opinia sa exprimată în

hotărârea pronunțată.

Curtea de Apel a notat că, prin prisma art. 4 din Codul de etică al

judecătorului, Stanislav Sorbalo trebuia să se abțină de la examinarea chestiunii

asupra acțiunilor de urmărire penală privind efectuarea percheziției la biroul și

domiciliul avocatului B.L. și a rudelor lui apropiate, în cadrul dosarului penal de

învinuire a acestuia. Or, avocatul B.L. a fost angajat de Stanislav Sorbalo să-i

reprezinte interesele în cadrul unui dosar penal în care avea calitatea de parte

vătămată.

Astfel, prima instanță a conchis că Stanislav Sorbalo a încălcat grav

principiul imparțialității, trezind dubii și suspiciuni în societate, diminuând astfel

respectul față de sistemul judiciar și că, acționând astfel, nu a oferit suficiente

garanții pentru a exclude orice dubiu că el ar putea acționa părtinitor.

Instanța inferioară a apreciat ca lipsite de suport argumentele reclamantului

privind participarea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii și a

Procurorului General la ședința din 22 ianuarie 2009, deoarece din hotărîrea

contestată și procesul-verbal al ședinței Consiliului rezultă că aceștia nu au

participat la deliberare.

La 06 mai 2009, Stanislav Sorbalo și reprezentantul acestuia, avocatul

Gheorghe Ulianovschi, au declarat recurs împotriva hotărârii din 21 aprilie 2009

a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii

recurate și pronunțarea unei decizii noi, prin care să fie admisă acțiunea depusă

de Stanislav Sorbalo (vol. I, f.d. 148-154).

Argumentele recursului în esență s-au rezumat la reiterarea circumstanțelor

faptice și temeiurile de drept ale cauzei, suplimentar fiind invocat că prima

instanță s-a abținut să ofere un răspuns și să aprecieze toate argumentele ridicate

în ea.

Astfel, recurentul și reprezentantul său au menționat că instanța inferioară nu

a dat apreciere argumentului referitor la faptul că președintele Consiliului

3

Superior al Magistraturii, cât și Colegiul disciplinar, Consiliul Superior al

Magistraturii au încălcat principiile constituționale de înfăptuire a justiției și

garanțiile de independență a judecătorului Stanislav Sorbalo la emiterea de către

acesta a încheierii din 15 august 2008.

La judecarea cauzei nu s-a ținut cont de faptul că prin dispoziția de intentare

a procedurii disciplinare din 15 octombrie 2008, hotărârea Colegiului disciplinar

din 23 decembrie 2008 și hotărârea CSM din 22 ianuarie 2009 judecătorul de

instrucție Stanislav Sorbalo a fost recunoscut vinovat de săvârșirea acelorași

fapte, în care era acuzat penal de către procuror în baza art. 307 alin. (1) din

Codul penal.

Acest fapt contravine prevederilor art. 8 alin. (1) din Codul de procedură

penală, art. 21 din Constituție, art. 11 din Declarația Universală a Drepturilor

Omului și art. 6 § 2 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților fundamentale, încălcându-i prezumția de nevinovăție.

Finalmente, recurentul și reprezentantul său au considerat că prima instanță

în mod eronat a conchis că prin participarea președintelui Consiliului Superior al

Magistraturii și a Procurorului General la ședința din 22 ianuarie 2009 nu a fost

încălcată procedura.

În această ordine de idei, recurentul Stanislav Sorbalo și reprezentantul

acestuia, avocatul Gheorghe Ulianovschi, au conchis că instanța inferioară a

neglijat toate argumentele expuse în cererea de chemare în judecată cu privire la

ilegalitatea actului administrativ ce formează obiectul prezentei acțiuni în

contencios administrativ, iar concluziile trase de instanță sunt în contradicție cu

circumstanțele cauzei.

Prin decizia din 07 iulie 2009 a Curții Supreme de Justiție s-a respins

recursul declarat de Stanislav Sorbalo și s-a menținut hotărârea din 21 aprilie

2009 a Curții de Apel Chișinău (vol. I, f.d. 185-192).

Prin încheierea din 14 aprilie 2010 a Curții Supreme de Justiție s-a respins

ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Stanislav Sorbalo împotriva

deciziei din 07 iulie 2009 a Curții Supreme de Justiție (vol. I, f.d. 279-284).

La 24 decembrie 2019, Agentul guvernamental al Republicii Moldova, în

temeiul art. 449 lit. g) din Codul de procedură civilă a depus cerere de revizuire

împotriva deciziei din 07 iulie 2009 a Curții Supreme de Justiție, solicitând

admiterea acesteia, recunoașterea expresă a încălcării dreptului reclamantului

garantat de art. 6 § 1 din Convenție, casarea deciziei din 07 iulie 2009 a Curții

Supreme de Justiție cu examinarea recursului în prezența părților și în cadrul unei

ședințe publice.

Prin încheierea din 05 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție s-a

constatat încălcarea dreptului lui Stanislav Sorbalo garantat de articolul 6 § 1 din

Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.

S-a admis cererea de revizuire depusă de Agentul guvernamental al

Republicii Moldova.

S-a casat decizia din 07 iulie 2009 a Curții Supreme de Justiție, în cauza de

contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de Stanislav

Sorbalo împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la contestarea

actului administrativ cu reținerea cauzei în procedura Curții Supreme de Justiție

pentru reexaminarea în ordine de recurs a recursului depus de Stanislav Sorbalo

împotriva hotărârii din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel Chișinău.

4

S-a dispus că revendicările cu privire la acordarea satisfacției echitabile

urmează a fi soluționate de Agentul guvernamental, prin intermediul Guvernului

Republicii Moldova (vol. II, f.d. 60-68).

Instanța de revizuire a reținut drept temei de constatare a încălcării dreptului

lui Stanislav Sorbalo, garantat de articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, faptul admiterii contestației

președintelui Consiliului Superior al Magistraturii depusă cu omiterea termenului

limită prevăzut de lege în acest sens, fără a solicita repunerea în termen și fără

prezentarea unor motive convingătoare, care ar determina repunerea acestuia în

termen și lipsa de independență și imparțialitate a Consiliului Superior al

Magistraturii, având în vedere că din componența sa făceau parte Procurorul

General, care a sesizat președintele Consiliului Superior al Magistraturii despre

faptele comise de către reclamant și președintele Consiliului Superior al

Magistraturii, care a solicitat Colegiului disciplinar inițierea procedurii

disciplinare împotriva reclamantului.

La 12 februarie 2020, în întâmpinarea recursului, Consiliul Superior al

Magistraturii, reprezentată de Diana Corlăteanu, a depus referință, prin care a

solicitat respingerea recursului lui Stanislav Sorbalo și menținerea hotărârii din

21 aprilie 2009 a Curții de Apel Chișinău (vol. II, f.d. 72-75).

Colegiul notează că prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat

Codul administrativ, care potrivit art. 257 alin. (1) a intrat în vigoare la 01 aprilie

2019.

Conform articolului 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se

vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

Respectiv, procedura de contencios administrativ dedusă judecății în

prezenta speță urmează a fi judecată prin prisma dispozițiilor Codului

administrativ al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr. 116 din 19 iulie

2018, iar în partea materială urmează a fi aplicate prevederile legale în vigoare la

momentul emiterii actului administrativ, și anume prevederile Legii

contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 (abrogată la 01 aprilie

2019).

În corespundere cu articolul 247 din Codul administrativ Curtea Supremă de

Justiție examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată.

Verificând argumentele invocate în recurs, prin prisma materialelor din dosar,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție a ajuns la concluzia necesității emiterii unei hotărâri noi asupra fondului

cauzei, deoarece prima instanță a judecat formal speța, nu a elucidat toate

circumstanțele necesare pentru justa soluționare a litigiului și a interpretat în mod

eronat legea, circumstanțe ce au dus la emiterea unei soluții greșite, din

următoarele motive.

Articolul 248 din Codul administrativ stipulează la alin. (1) lit. c) că,

examinând recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă decizie prin care casează

integral decizia instanței de apel și emite o nouă decizie.

5

În interpretarea art. 244 alin. (2) coroborat cu art. 231 alin. (2) din Codul

administrativ, pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile

cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă

altceva.

În corespundere cu art. 219 alin. (1)-(3) din Codul administrativ instanța de

judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor

legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de

solicitare a probelor înaintate de participanți. Instanța de judecată depune eforturi

pentru înlăturarea greșelilor de formă, explicarea cererilor neclare, depunerea

corectă a cererilor, completarea datelor incomplete și pentru depunerea tuturor

declarațiilor necesare constatării și aprecierii stării de fapt. Instanța de judecată

indică asupra aspectelor de fapt și de drept ale litigiului care nu au fost discutate de

participanții la proces.

Din materialele și lucrările cauzei Colegiul atestă că, la 12 septembrie 2008,

Procurorul General, Valeriu Gurbulea, a depus o sesizare pe numele președintelui

Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a solicitat acordul cu privire la

pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală a judecătorului de

instrucție Stanislav Sorbalo. În argumentarea sesizării Procurorul General a făcut

referire la o încheiere din 15 august 2008, prin care judecătorul de instrucție

Stanislav Sorbalo s-a pronunțat cu privire la legalitatea efectuării unei percheziții la

biroul și la domiciliul avocatului B.L., care reprezenta interesele reclamantului în

cadrul altei cauze penale în care acesta figura în calitate de parte vătămată.

Procurorul General a considerat că circumstanțele invocate puneau la îndoială

imparțialitatea judecătorului de instrucție Stanislav Sorbalo la adoptarea încheierii

respective.

La 15 octombrie 2008, examinând sesizarea Procurorului General,

președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae Clima, a dispus

intentarea procedurii disciplinare în privința judecătorului de instrucție Stanislav

Sorbalo și remiterea materialelor către Colegiul disciplinar, pentru examinare

(vol. I, f.d. 22-23.

La 23 decembrie 2008, Colegiul disciplinar a decis sancționarea judecătorului

de instrucție Stanislav Sorbalo cu avertisment pentru încălcarea obligației de

imparțialitate și încălcarea gravă a eticii judiciare. Partea dispozitivă a hotărârii

Colegiului disciplinar prevedea expres faptul că aceasta putea fi atacată în termen

de 10 zile la Consiliul Superior al Magistraturii (vol. I, f.d. 10-11).

La 13 ianuarie 2009, autorul procedurii disciplinare, președintele Consiliului

Superior al Magistraturii, Nicolae Clima, a contestat hotărârea Colegiului

disciplinar din 23 decembrie 2008, motivând că sancțiunea disciplinară stabilită de

către Colegiul disciplinar ar fi prea blândă pentru abaterile comise. În acest sens, a

solicitat aplicarea unei sancțiuni disciplinare mai grave (vol. I, f.d. 12-13).

La 22 ianuarie 2009, Consiliul Superior al Magistraturii a examinat

contestația depusă de președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae

Clima și a emis hotărârea nr. 14/1, prin care a admis contestația lui și a modificat

hotărârea Colegiului disciplinar din 23 decembrie 2008, propunând Președintelui

Republicii Moldova eliberarea lui Stanislav Sorbalo din funcția de judecător de

instrucție al Judecătoriei Bălți, în temeiul articolului 25 alin. (1) lit. f) din Legea cu

privire la statutul judecătorului (vol. I, f.d. 14-16).

6

Din cuprinsul hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii rezultă că organul

de autoadministrare judecătorească a considerat că faptele comise de Stanislav

Sorbalo în cauza respectivă erau incompatibile cu funcția de judecător, acesta

provocând daune grave prestigiului justiției.

În acest sens, Colegiul decelează că hotărârea Consiliului Superior al

Magistraturii din 22 ianuarie 2009 a fost semnată de către președintele Consiliului

Superior al Magistraturii.

Totodată, potrivit procesului-verbal al ședinței din aceeași dată, nici

Procurorul General, în calitate de persoană care a sesizat de la bun început

Consiliul Superior al Magistraturii în privința pretinselor acțiuni comise de

judecătorul de instrucție Stanislav Sorbalo și care a solicitat acordul pentru

pornirea urmăririi penale, nici președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în

calitate de autor al procedurii disciplinare intentate în privința lui Stanislav

Sorbalo, nu au părăsit sala înainte de deliberare.

Manifestându-și dezacordul cu hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii

din 22 ianuarie 2009 și cu sancțiunea disciplinară sub formă de eliberare din

funcție, judecătorul de instrucție Stanislav Sorbalo a înaintat prezenta acțiune în

instanța de judecată, solicitând anularea hotărârii Consiliului Superior al

Magistraturii din 22 ianuarie 2009.

Fiind învestită cu judecarea cauzei în prima instanță, Curtea de Apel Chișinău

prin hotărârea din 21 aprilie 2009 a respins acțiunea depusă de Stanislav Sorbalo,

ca neîntemeiată (vol. I, f.d. 138 „a”, 139-144).

Prin decizia din 07 iulie 2009 a Curții Supreme de Justiție s-a respins

recursul declarat de Stanislav Sorbalo și s-a menținut hotărârea din 21 aprilie

2009 a Curții de Apel Chișinău (vol. I, f.d. 185-192).

Prin încheierea din 14 aprilie 2010 a Curții Supreme de Justiție s-a respins

ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Stanislav Sorbalo împotriva

deciziei din 07 iulie 2009 a Curții Supreme de Justiție (vol. I, f.d. 279-284).

Prin încheierea din 05 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție s-a

constatat încălcarea dreptului lui Stanislav Sorbalo garantat de articolul 6 § 1 din

Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.

S-a admis cererea de revizuire depusă de Agentul guvernamental al

Republicii Moldova.

S-a casat decizia din 07 iulie 2009 a Curții Supreme de Justiție, în cauza de

contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de Stanislav

Sorbalo împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la contestarea

actului administrativ cu reținerea cauzei în procedura Curții Supreme de Justiție

pentru reexaminarea în ordine de recurs a recursului depus de Stanislav Sorbalo

împotriva hotărârii din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel Chișinău (vol. II, f.d. 60-

68).

Efectuând controlul judiciar al hotărârii din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel

Chișinău, instanța de recurs constată că instanța inferioară, cercetând starea de fapt,

superficial a examinat legalitatea actului administrativ suspus controlului

judecătoresc și eronat s-a expus asupra argumentelor invocate de reclamantul

Stanislav Sorbalo în fața instanței.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ (în vigoare la data adoptării actului care se contestă în speță),

contenciosul administrativ ca instituție juridică avea drept scop contracararea

7

abuzurilor și exceselor de putere ale autorităților publice, apărarea drepturilor

persoanei în spiritul legii, ordonarea activității autorităților publice, asigurarea

ordinii de drept.

Totodată, conform dispozițiilor art. 16 alin. (1) din aceiași Lege, persoana

care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act

administrativ și nu este mulțumită de răspunsul primit la cererea prealabilă, sau nu

a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze

instanța de contencios administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte

a actului respectiv și repararea pagubei cauzate.

Articolul 224 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ prevede că, examinând

acțiunea în contencios administrativ în fond, instanța de judecată adoptă una dintre

următoarele hotărâri: a) în baza unei acțiuni în contestare, anulează în tot sau în

parte actul administrativ individual, precum și o eventuală decizie de soluționare a

cererii prealabile, dacă acestea sînt ilegale și prin ele reclamantul este vătămat în

drepturile sale.

În debutul analizei sale Colegiul învederează că, potrivit jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului, regulile procedurale au rolul de a asigura

administrarea corespunzătoare a justiției și respectarea principiului securității

raporturilor juridice, iar justițiabilii trebuie să aibă dreptul să se aștepte că aceste

reguli vor fi respectate. Acest principiu este aplicabil, în egală măsură, și

procedurilor utilizate pentru eliberarea din funcția de judecător a recurentului

reclamant (a se vedea Oleksandr Volkov v. Ucraina, nr. 21722/11, § 143, 09

ianuarie au motive 2013).

Implicit circumstanțelor speței instanța de recurs reiterează că obiectul

prezentei acțiuni în contencios administrativ îl formează hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 14/1 din 22 ianuarie 2009 „cu privire la contestarea

hotărârii Colegiului disciplinar de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii din

23 decembrie 2008 în privința lui Stanislav Sorbalo, judecător de instrucție la

Judecătoria Bălți”, prin care s-a admis contestația președintelui Nicolae Clima, s-a

modificat hotărârea Colegiului disciplinar din 23 decembrie 2008 și s-a propus

Președintelui Republicii Moldova eliberarea lui Stanislav Sorbalo din funcția de

judecător de instrucție al Judecătoriei Bălți, în temeiul articolului 25 alin. (1) lit. f)

din Legea cu privire la statutul judecătorului.

La fel, este important că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din

22 ianuarie 2009 a fost emisă în urma și în baza contestației depuse de

președintele Consiliului Superior al Magistraturii împotriva hotărârii Colegiului

disciplinar, care a fost pronunțată la 23 decembrie 2008.

Conform articolului 23 din Legea cu privire la colegiul disciplinar și la

răspunderea disciplinară a judecătorilor nr. 950 din 19 iulie 1996 (în redacția în

vigoare la 23 decembrie 2008), hotărârea Colegiului disciplinar poate fi atacată,

de către judecătorul vizat sau de persoana care a intentat procedura disciplinară,

în Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 10 zile de la data adoptării.

Dealtfel, acest fapt a fost indicat expres în dispozitivul hotărârii Colegiului

disciplinar din 23 decembrie 2008.

La acest aspect sunt imperioase și prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1410

din 10 decembrie 2008, care stipulează că zilele de 2, 5, 6 și 9 ianuarie 2009 au

fost declarate zile libere.

8

În conformitate cu art. 112 alin. (2) din Codul de procedură civilă (în

redacția în vigoare la momentul depunerii contestației – 13 ianuarie 2009) dacă

ultima zi a termenului de procedură este nelucrătoare, acesta expiră în următoarea

zi lucrătoare.

Din coroborarea normelor precitate rezultă în afara oricărui dubiu că

termenul limită de contestare a hotărârii Colegiului disciplinar din 23 decembrie

2008 era ziua de 12 ianuarie 2009, ora 00.00. Însă, autorul procedurii

disciplinare, președintele Consiliului Superior al Magistraturii a contestat

hotărârea Colegiului disciplinar abia la 13 ianuarie 2009.

Astfel, exercitând controlul judecătoresc al hotărârii Consiliului Superior al

Magistraturii din 22 ianuarie 2009, Colegiul constată că președintele Consiliului

Superior al Magistraturii a depus la 13 ianuarie 2009 contestația împotriva

hotărârii Colegiului disciplinar, adică cu depășirea termenului legal. Mai mult ca

atât, din materialele cauzei rezultă că acesta nu a solicitat organului ierarhic

superior, învestit cu atribuții în controlul legalității actului contestat, repunerea în

termen a contestației, nu a prezentat careva motive care ar fi justificat omiterea

acestuia și nu a prezentat probe întru susținerea acestor motive.

La capitolul dat, Colegiul evocă faptul că prin răspunsul din 29 august 2019,

prezentat Agentului guvernamental în prezenta cauză, Consiliul Superior al

Magistraturii a recunoscut depășirea termenului prevăzut de lege pentru

contestarea hotărârii Colegiului disciplinar, însă a opinat că acest fapt nu a

provocat nicio încălcare a Convenției.

În atare circumstanțe, instanța de recurs consideră că, prin răspunsul din 29

august 2019, autoritatea publică pârâtă recunoaște încălcarea procedurii de

contestare a hotărârii Colegiului disciplinar din 23 decembrie 2008.

Totodată, nu poate fi acceptat argumentul Consiliului Superior al

Magistraturii, precum că depășirea termenului de contestare a hotărârii Colegiului

disciplinar din 23 decembrie 2008 nu a provocat nicio încălcare a Convenției în

privința reclamantului Stanislav Sorbalo. Or, prin încheierea din 05 februarie

2020 a Curții Supreme de Justiție, ca instanță de revizuire, s-a constatat

încălcarea dreptului lui Stanislav Sorbalo garantat de articolul 6 § 1 din

Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, prin

examinarea unei contestații tardive asupra unei hotărâri favorabile reclamantului.

Drept temei de constatare a încălcării dreptului lui Stanislav Sorbalo

garantat de articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților fundamentale instanța de revizuire a reținut faptul admiterii

contestației președintelui Consiliului Superior al Magistraturii depusă cu omiterea

termenului limită prevăzut de lege în acest sens, fără a solicita repunerea în

termen și fără prezentarea unor motive convingătoare care ar determina repunerea

acestuia și lipsa de independență și imparțialitate a Consiliului Superior al

Magistraturii, având în vedere că din componența sa făceau parte Procurorul

General, care a sesizat președintele Consiliului Superior al Magistraturii despre

faptele comise de către reclamant și președintele Consiliului Superior al

Magistraturii, care a solicitat Colegiului disciplinar inițierea procedurii

disciplinară împotriva reclamantului și care a contestat soluția favorabilă

recurentului.

Continuând șirul logic al dezideratelor reținute în sensul netemeiniciei

soluției pronunțate de prima instanță, Colegiul atestă că instanța inferioară formal

9

s-a expus în privința argumentelor reclamantului cu privire la lipsa independenței

și imparțialității Consiliului Superior al Magistraturii la examinarea contestației

președintelui Consiliului Superior al Magistraturii împotriva hotărârii Colegiului

disciplinar din 23 decembrie 2008, din motiv că Procurorul General și președintele

Consiliului Superior al Magistraturii nu puteau participa la deliberarea asupra

acestei chestiuni.

La aspectul dat este imperioasă jurisprudența Înaltei Curți de la Strasbourg,

care notează că pentru a stabili dacă un tribunal poate fi considerat „independent”

în sensul articolului 6 § 1 din Convenție, trebuie să se facă referire la, inter alia,

modul de numire a membrilor săi și durata mandatului lor, existența garanțiilor

împotriva presiunilor externe și la faptul dacă acest organ prezintă o aparență de

independență (a se vedea Findlay v. Regatul Unit, 25 februarie 1997, § 73,

Rapoarte de hotărâri și decizii 1997-1).

De regulă, imparțialitatea denotă absența unor prejudecăți sau atitudini

părtinitoare. Existența imparțialității, în sensul articolului 6 § 1, trebuie determinată

în conformitate cu: I) un test subiectiv, prin care să fie luate în considerare

convingerile personale și comportamentul unui anumit judecător – id est, dacă

judecătorul a avut o anumită prejudecată personală într-un anumit caz; și II) un test

obiectiv, care să stabilească dacă însăși instanța și componența acesteia au oferit

garanții suficiente pentru a exclude orice dubiu rezonabil cu privire la

imparțialitatea sa (a se vedea Oleksandr Volkov v. Ucraina, nr. 21722/11, § 104,

09 ianuarie au motive 2013).

În acest sens Colegiul consideră oportun de a reitera că, în condițiile din

speța deferită judecății, Procurorul General a fost solicitantul acordului

Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la pornirea urmăririi penale pe

numele judecătorului de instrucție a Judecătoriei Bălți, Stanislav Sorbalo, pentru

o pretinsă pronunțare a unei încheieri judecătorești contrare legii. În baza sesizării

acestuia, președintele Consiliului Superior al Magistraturii a dispus intentarea

procedurii disciplinare în privința judecătorului de instrucție Stanislav Sorbalo și

remiterea materialelor către Colegiul disciplinar, pentru examinare. Iar, ulterior, la

13 ianuarie 2009, autorul procedurii disciplinare, președintele Consiliului Superior

al Magistraturii a contestat hotărârea Colegiului disciplinar din 23 decembrie 2008,

pentru blândețea pedepsei aplicate judecătorului.

Studiind conținutul procesului-verbal al ședinței Consiliului Superior al

Magistraturii din 22 ianuarie 2009, în cadrul căreia s-a examinat contestația

președintelui Consiliului Superior al Magistraturii împotriva hotărârii Colegiului

disciplinar din 23 decembrie 2008, Colegiul atestă că Procurorul General nu a

părăsit sala de ședință nici la soluționarea chestiunii, nici la deliberare.

Astfel, este indubitabil că un observator independent ar considera că

Procurorul General a avut de la bun început o atitudine preconcepută și anumite

convingeri personale cu privire la persoana reclamantului și la pretinsele acțiuni

comise de către acesta.

Conform articolului 18 alin. (1) din Legea cu privire la Consiliul Superior al

Magistraturii nr. 947 din 19 iulie 1996 (în redacția în vigoare la 22 ianuarie 2009),

membrul Consiliului nu poate participa la examinarea problemei și urmează să fie

recuzat dacă există împrejurări care exclud participarea lui la examinare sau

împrejurări ce ar trezi îndoieli cu privire la obiectivitatea lui. În cazul în care există

astfel de împrejurări, membrul Consiliului este obligat să declare autorecuzarea.

10

Prin prisma normei citate supra este în afara oricărui dubiu că existau

circumstanțe ce obligau Procurorul General să se abțină de la examinarea

contestației președintelui Consiliului Superior al Magistraturii împotriva hotărârii

Colegiului disciplinar din 23 decembrie 2008 și de a participa la deliberare asupra

acestei chestiuni, deoarece el fiind solicitantul acordului Consiliului Superior al

Magistraturii cu privire la pornirea urmăririi penale pe numele judecătorului de

instrucție a Judecătoriei Bălți, Stanislav Sorbalo, avea anumite convingeri

personale preconcepute, inițiind urmărirea penală pe presupusele fapte comise de

către Stanislav Sorbalo.

Această împrejurare pune în mod obiectiv la îndoială imparțialitatea acestui

membru al Consiliului Superior al Magistraturii atunci când a decis în privința

contestației președintelui Consiliului Superior al Magistraturii împotriva hotărârii

Colegiului disciplinar din 23 decembrie 2008.

Dealtfel, Colegiul desprinde că prima instanță a lăsat fără o apreciere

obiectivă și argumentele reclamantului cu privire la participarea președintelui

Consiliului Superior al Magistraturii la ședința din 22 ianuarie 2009 și la deliberări,

deși acesta fusese autorul procedurii disciplinare în privința lui Stanislav Sorbalo

ca urmare a sesizării Procurorului General.

În acest sens sunt imperioase prevederile art. 24 alin. (5) din Legea cu privire

la Consiliul Superior al Magistraturii nr. 947 din 19 iulie 1996 (în redacția în

vigoare la 22 ianuarie 2009), care stipulau că în cazul în care Consiliul Superior al

Magistraturii își exercită atribuțiile prevăzute la art. 21 și 22, membrul la

propunerea căruia sau din inițiativa căruia a fost intentată procedura disciplinară

nu participă la deliberare.

Așa, analizând memoriul hotărârii din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel

Chișinău, se constată că instanța inferioară a lăsat fără apreciere faptul că din

conținutul procesului-verbal al ședinței Consiliului Superior al Magistraturii din 22

ianuarie 2009 rezultă că președintele organului de autoadministrare judecătorească,

care a fost și autorul intentării procedurii disciplinare și contestatarul hotărârii

Colegiului disciplinar nu a părăsit sala de ședințe în momentul deliberării.

Instanța de recurs apreciază reprehensibil participarea președintelui

Consiliului Superior al Magistraturii la deliberare asupra contestației sale depuse

împotriva hotărârii Colegiului disciplinar din 23 decembrie 2008, or, în asemenea

circumstanțe persistă un dubiu rezonabil în privința posibilității acestui membru,

care avea calitatea de președinte al autorității, de a influența opinia celorlalți

membri cu privire la cazul reclamantului-recurent. Cu atât mai mult că hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii asupra contestației hotărârii Colegiului

disciplinar din 23 decembrie 2008 a fost semnată însăși de președintele Consiliului

Superior al Magistraturii, care era și autorul contestației.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat în cauza Oleksandr Volkov că

membrii care au efectuat cercetările preliminare cu privire la cauza reclamantului

și au solicitat eliberarea sa din funcție au participat ulterior și la luarea deciziei de

concediere a reclamantului din funcția de judecător. Mai mult, unul din acei

membri a prezidat ședința la care s-a examinat cauza reclamantului.

Curtea a concluzionat că rolul pe care l-au avut acești membri la sancționarea

disciplinară a reclamantului, bazându-se pe propriile lor cercetări preliminare, au

pus în mod obiectiv la îndoială imparțialitatea lor atunci când au decis cu privire la

11

fondul cauzei reclamantului (a se vedea Oleksandr Volkov v. Ucraina,

nr. 21722/11, § 115, 09 ianuarie au motive 2013).

Aplicând dezideratele Curții Europene a Drepturilor Omului circumstanțelor

din prezenta speță, Colegiul deduce că un observator independent ar putea, în mod

evident, ajunge la concluzia că unii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii

au avut anumite prejudecăți personale atunci când au examinat cauza reclamantului

și au decis în favoarea admiterii contestației împotriva hotărârii Colegiului

disciplinar.

Colegiul decelează că asupra acestor circumstanțe s-a expus Curtea Supremă

de Justiție, ca instanță de revizuire, prin încheierea din 05 februarie 2020. Așa,

observând încălcările procedurale și ținând cont de șansele mari cu privire la

existența unor atitudini preconcepute ale Procurorului General și ale președintelui

Consiliului Superior al Magistraturii la examinarea cauzei, instanță de revizuire a

constatat încălcarea legislației naționale, ceea ce a determinat o încălcare a

principiului securității raporturilor juridice, garantat de articolul 6 § 1 din

Convenție.

Ipotezele relevate supra profilează ca fiind eronate concluzia dată de prima

instanță, or, aceasta a judecat formal cauza, fapt ce constituie o violare a articolului

6 §1 CEDO și a dreptului litiganților la un proces echitabil, care au o speranță că

instanța de judecată se va pronunța asupra tuturor motivelor invocate.

Având în vedere caracterul încălcărilor primei instanțe, unica posibilitate de

corectare a acestora este casarea hotărârii din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel

Chișinău și emiterea unei decizii noi, în sensul admiterii acțiunii depuse de

Stanislav Sorbalo și anulării actului administrativ ce formează obiectul material

al prezentei acțiuni în contencios administrativ.

Dat fiind faptul că prima instanță a emis o decizie neîntemeiată, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

ajunge la concluzia necesității admiterii recursului depus de Stanislav Sorbalo și

reprezentantul acestuia, avocatul Gheorghe Ulianovschi, casării integrale a

hotărârii din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel Chișinău și emiterii unei decizii, prin

care să fie admisă acțiunea depusă de Stanislav Sorbalo.

Conform articolelor 258 alin. (3), 248 alin. (1) lit. c) și 224 alin. (1) lit. a) din

Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se admite recursul depus de Stanislav Sorbalo și reprezentantul acestuia,

avocatul Gheorghe Ulianovschi.

Se casează integral hotărârea din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel Chișinău și

se emite o decizie nouă, prin care:

Se admite cererea de chemare în judecată depusă de Stanislav Sorbalo

împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la contestarea actului

administrativ.

Se anulează hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 14/1 din 22

ianuarie 2009 „cu privire la contestarea hotărârii Colegiului disciplinar de pe

12

lângă Consiliul Superior al Magistraturii din 23 decembrie 2008 în privința lui

Stanislav Sorbalo, judecător de instrucție la Judecătoria Bălți”, prin care s-a

admis contestația președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae

Clima, s-a modificat hotărârea Colegiului disciplinar din 23 decembrie 2008 și s-a

propus Președintelui Republicii Moldova eliberarea lui Stanislav Sorbalo din

funcția de judecător de instrucție al Judecătoriei Bălți, în temeiul articolului 25

alin. (1) lit. f) din Legea cu privire la statutul judecătorului.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

Ala Cobăneanu

Maria Ghervas

13