2ra-964/20 — Obligarea acordării concediilor nefolosite, achitarea îndemnizatiilor si repararea prejudiciului moral

2ra-964/20 — Obligarea acordării concediilor nefolosite, achitarea îndemnizatiilor si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-964/20

Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) I. Dutca

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) M. Anton, V. Cotorobai, A. Bostan

Î N C H E I E R E

01 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Mitrofan Valeriu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Mitrofan Valeriu

împotriva Instituției Publice ”Centrul de Excelență în Construcții” cu privire la

acordarea concediilor nefolosite, achitarea îndemnizațiilor pentru concediile

nefolosite, încălcarea dreptului la odihnă și repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 martie 2020, prin care s-a

respins apelul declarat de Mitrofan Valeriu și s-a menținut hotărârea Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru din 14 noiembrie 2019,

c o n s t a t ă :

La 16 iulie 2019, Mitrofan Valeriu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Instituției Publice ”Centrul de Excelență în Construcții” cu privire la

acordarea concediilor nefolosite, achitarea îndemnizațiilor pentru concediile

nefolosite, încălcarea dreptului la odihnă și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii, Mitrofan Valeriu a menționat că prin ordinul nr. 51 din

01 septembrie 1985, a fost angajat la Tehnicumul de Construcții din orașul

Chișinău (în prezent Instituția Publică ”Centrul de Excelență în Construcții”) în

calitate de profesor.

Ulterior, prin ordinul nr. 15-c din 30 martie 1992, a fost numit în funcția de

director-adjunct pe educație, iar la 28 mai 2002, a fost numit în funcția de director-

interimar al Colegiului Industrial și de Construcții din orașul Chișinău.

Reclamantul a reiterat că prin ordinul nr. 35-p din 12 noiembrie 2002, a fost

eliberat din funcția de director-interimar, iar prin ordinul nr. 61-p din 27 martie

2003, a fost eliberat din funcția de director-adjunct pe educație, continuând să

îndeplinească funcția de profesor.

1

Mitrofan Valeriu a reiterat că directorul Pelivan Valeriu a înaintat diferite

plângeri organelor procuraturii, iar ca rezultat în privința sa au fost intentate 21 de

dosare penale, care ulterior au fost conexate întru-un singur dosar.

Astfel prin sentința Judecătoriei Grigoriopol din 20 noiembrie 2006, a fost

achitat pe învinuirea în baza art. 352 alin. (2) lit. a) și e) din Codul penal, pe motiv

că fapta sa nu întrunește elementele infracțiunii, iar în baza art. 190 alin. (2) lit. c)

și d) din Cod penal, a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu ispășirea pedepsei

în penitenciar de tip semiînchis, termenul ispășirii pedepsei urmând a fi calculat

din 20 noiembrie 2006, cu schimbarea măsurii de reprimare în arest preventiv.

Prin ordinul nr. 145/1-p din 29 noiembrie 2006, a fost suspendat contractul

individual de muncă, până la rămânerea definitivă a sentinței Judecătoriei

Grigoriopol din 20 noiembrie 2006.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2007, s-a casat sentința

Judecătoriei Grigoriopol din 20 noiembrie 2006 în partea condamnării, cu

pronunțarea unei noi decizii, prin care i s-a stabilit o pedeapsă de 8 luni de

închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de conducere pe un termen de

2 ani.

Prin ordinul nr. 25-p din 09 februarie 2007, în temeiul art. 82 alin. (1) lit. e)

din Codul muncii, a fost încetat contractul individual de muncă, începând cu data

de 09 februarie 2007, în temeiul deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 februarie

2007.

Ulterior, prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din

28 iunie 2007, s-a anulat decizia Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2007 și

pronunțată o nouă hotărâre, prin care a fost recunoscut vinovat în comiterea

infracțiunii prevăzută de art. 329 din Codul penal – neglijență în serviciu (în

gestionarea Gimnaziului-liceu ”Vitruviu”), cu aplicarea pedepsei sub formă de

amendă în mărime de 150 de unități convenționale, fără privarea de dreptul de a

ocupa careva funcții sau de a exercita o anumită formă de activitate.

Prin cererea din 28 iulie 2008, a solicitat acordarea concediului de odihnă de

lungă durată până la finele lunii decembrie, iar prin răspunsul din 10 octombrie

2008.

La 14 noiembrie 2008, a depus cerere de chemare în judecată, prin care a

solicitat anularea ordinului nr. 25-p din 09 februarie 2007, cu restabilirea în

funcție.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău din 04 decembrie

2008, cererea de chemare în judecată a fost respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18 mai 2010, s-a respins apelul

declarat și s-a menținut Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău din 04 decembrie

2008.

Prin încheierea din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel Chișinău, s-a

considerat inadmisibil recursul înaintat de Mitrofan Valeriu.

Prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 15 aprilie 2013, a

fost constatată încălcarea art. 13 din Convenție.

Astfel la 22 noiembrie 2013, a depus recurs în anulare împotriva deciziei

Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 28 iunie 2007.

2

Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 24 iunie

2014, a fost admis recursul în anulare, s-a casat decizia Colegiului penal lărgit al

Curții Supreme de Justiție din 28 iunie 2007 și decizia Curții de Apel Chișinău din

08 februarie 2007, cu dispunerea rejudecării cauzei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 01 noiembrie 2016, a fost casată

sentința Judecătoriei Grigoriopol din 20 noiembrie 2006 și pronunțată o nouă

hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță și anume: în temeiul art.

190 alin. (2) lit. c) și d) din Codul penal, a fost achitat din motiv că fapta sa nu

întrunește elementele infracțiunii.

La 27 ianuarie 2017, a depus cerere de revizuire împotriva încheierii Curții

Supreme de Justiție din 18 octombrie 2010.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 18 mai 2017, s-a admis cererea

de revizuire, s-a casat încheierea Curții Supreme de Justiție din 18 octombrie 2010

și decizia Curții de Apel Chișinău din 18 mai 2020 și s-a restituit cauza spre

rejudecare în instanța de apel.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 noiembrie 2017, s-a admis apelul

declarat de Mitrofan Valeriu, s-a casat integral hotărârea Judecătoriei Centru,

municipiul Chișinău din 04 decembrie 2008 și s-a restituit cauza spre rejudecare în

instanța de fond.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău din 30 mai 2018, s-a

admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Mitrofan Valeriu.

S-a anulat ordinul cu privire la încetarea contractului individual de muncă

nr. 25-p din 09 februarie 2007 emis de Colegiul de Construcții din Chișinău, a fost

restabilit în funcția deținută, cu încasarea salariului pentru absența forțată de la

muncă pe perioada 09 februarie 2007 – 30 mai 2018, precum și prejudiciul moral.

Prin ordinul nr. 60-p din 31 mai 2018, a fost restabilit în funcția deținută, iar

prin ordinul nr. 46-c din 07 iunie 2018, i-a fost acordat concediu din cont propriu

pe perioada 04 iunie 2018 – 31 august 2018.

Ulterior, prin ordinul nr. 75-c din 29 august 2018, i-a fost acordat concediul

din cont propriu pe perioada 01 septembrie 2018 – 30 noiembrie 2018.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 noiembrie 2018, s-a casat

hotărârea Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău din 30 mai 2018 și s-a emis o

nouă hotărâre, prin care s-a admis parțial cererea de chemare în judecată, s-a anulat

ordinul nr. 25-p din 09 februarie 2007 cu privire la încetarea contractului

individual de muncă, a fost restabilit în funcția deținută. În rest, cerințele au fost

respinse.

Prin ordinul nr. 133-p din 30 noiembrie 2018, a fost restabilit în funcția

deținută, iar prin ordinul nr. 102-c din 03 decembrie 2018, i-a fost acordat

concediu din cont propriu pe perioada 01 martie 2018-28 februarie 2019, iar

ulterior, i- fost acordat concediu din cont propriu pe perioada 01 martie 2019-31

mai 2019.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 03 aprilie 2019, recursurile

declarate de Mitrofan Valeriu și Instituția Publică ”Centrul de Excelență în

Construcții” au fost considerate inadmisibile.

3

La 03 iunie 2018, a depus cerere privind acordarea concediilor nefolosite

pentru perioada noiembrie 2006-mai 2019, începând cu data de 03 iunie 2019, ca

bază fiind salariul mediu lunar în mărime de 4 565,90 de lei, însă prin răspunsul

din 06 iulie 2019, cererea sa a fost respinsă.

Reclamantul Mitrofan Valeriu, a solicitat, inclusiv prin cererea de

concretizare a pretențiilor, obligarea pârâtului să-i acorde concediile de odihnă

nefolosite pe perioada noiembrie 2006-31 mai 2019 (806 zile), achitarea

îndemnizației de concediu pentru perioada respectivă în sumă de 169 605,30 de lei,

încălcarea dreptului la odihnă și încasarea sumei de 5 000 lei cu titlu de prejudiciu

moral.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 14 noiembrie 2019, s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de Mitrofan Valeriu.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei

a reținut că Instituției Publice ”Centrul de Excelență în Construcții” nu-i este

imputabilă culpa la dispunerea încetării raporturilor de muncă pe care le-a avut cu

Mitrofan Valeriu, or, pârâtul a executat dispozițiile legale pertinente în vigoare la

data emiterii ordinului contestat, în condițiile în care reclamantul la acea dată era

condamnat definitiv în baza unei sentințe definitive.

Deci, instanța de fond a constatat că angajatorul poartă răspundere în cazul în

care este stabilită culpa acestuia, în legătură cu încetarea raporturilor de muncă și

neplata îndemnizațiilor pretinse.

Astfel, prima instanță a concluzionat ca fiind neîntemeiate cerințele

reclamantului cu privire la acordarea concediilor nefolosite pe perioada noiembrie

2006 - 14 noiembrie 2018.

Referitor la acordarea concediilor nefolosite pe perioada 15 noiembrie 2018-

31 mai 2018, prima instanță a menționat că în perioada respectivă, lui Mitrofan

Valeriu i-au fost acordate concedii din cont propriu.

La caz, instanța a constatat că, în perioada dată reclamantul nu a activat, iar

deoarece concediul de odihnă se oferă pentru muncă, respectiv nu-i poate fi

acordată nici îndemnizația de concediu, prin urmare se atestă lipsa perioadei de

activitate a reclamantului, ce i-ar oferi dreptul la acordarea concediului și achitarea

îndemnizației.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 05 martie 2020, s-a respins apelul

declarat de Mitrofan Valeriu și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru din 14 noiembrie 2019.

La 10 aprilie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Mitrofan Valeriu a

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor judecătorești și emiterea unei noi hotărâri, prin care

acțiunea să fie admisă.

Recurentul Mitrofan Valeriu, în motivarea recursului a invocat că la

examinarea cauzei nu au fost constatate și elucidate pe deplin circumstanțele care

au importanță pentru soluționarea cauzei în fond, concluziile instanței de apel sunt

în contradicție cu circumstanțele cauzei, precum și faptul că normele de drept

material și procedural au fost aplicate eronat.

Astfel a menționat că judecătorul Curții de Apel Chișinău, Bostan Angela a

4

participat la examinarea a două litigii conexe.

La fel, recurentul a specificat că instanța de apel a ignorat faptul că avea

relații contractuale de muncă cu Instituția Publică ”Centrul de Excelență în

Construcții”, care era obligată să-i acorde concediile de odihnă nefolosite.

În consecință, recurentul a relatat că i-a fost încălcat dreptul constituțional la

odihnă pentru perioada anilor 2006-2019.

La 01 iunie 2020, instanța de recurs a expediat în adresa intimatului copia

recursului, însă date referitor la recepționarea de către intimat a cererii de recurs, la

materialele cauzei lipsesc.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 05 martie

2020, însă date referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la

materialele cauzei lipsesc.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Recursul a fost declarat la 10 aprilie 2020, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a

temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

5

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din

Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate

a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct.

45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Mitrofan Valeriu,

nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

6

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Mitrofan Valeriu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

7