2ra-886/20 — constatarea existenței relațiilor de arendă, obligarea semnării contractului de arendă și încasarea cheltuielilor de judecată

Dosarul nr. 2ra-886/20

Prima instanță: Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni (jud. C. Crețu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, V. Sîrbu, V. Buhnaci)

ÎNCHEIERE

24 iunie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursului declarat de Gheorghiță Valeriu,

reprezentat de avocatul Victor Pavlov,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghiță Valeriu

împotriva ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate “Mileștii Mici”, intervenient

accesoriu Agenția Proprietății Publice cu privire la constatarea existenței relațiilor

de arendă, obligarea semnării contractului de arendă și compensarea cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei din 29 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La data de 03 aprilie 2017, Gheorghiță Valeriu a depus cerere de chemare în

judecată împotriva ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate ”Mileștii Mici”, intervenient

accesoriu, Agenția Proprietății Publice cu privire la constatarea existenței relațiilor

de arendă, obligarea semnării contractului de arendă și compensarea cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că, este proprietar, din anul 2003,

al construcției (clădire de producție, prisacă) cu nr. cadastral XXXXX, situată în

extravilanul or. Codru, mun. Chișinău, potrivit datelor din Registrul Bunurilor

imobile, în baza contractului de vânzare-cumpărare la licitație, a bunurilor

sechestrate nr. 1 din 24 noiembrie 1998 și a hotărârii judecătorești nr. 21183/03 din

11 iunie 2003.

Potrivit informației eliberate de către Agenția Relații Funciare și Cadastru,

construcției în cauză, i-a fost atribuit teren aferent pentru exploatare, delimitat

conform planului geometric cu suprafața de 0,7199 ha, parte integrantă a terenului

cu suprafața de 89,2416 ha, cu număr cadastral XXXXX, proprietatea statului din

domeniul public, aflat în folosința și gestiunea economică, în anul 2009, la ÎS

„Combinatul Vitivinicol Național-Vin”.

Reclamantul a precizat că, la 16 septembrie 2009, între ÎS „Combinatul

Vitivinicol Național-Vin”, în calitate de arendator și Gheorghiță Valeriu în calitate

de arendaș, a fost încheiat contractul de arendă nr. 51 privind darea în arendă a

1

terenului cu suprafața de 0,97 ha, aferent construcției proprietate a reclamantului cu

nr. cadastral XXXXX, pe un termen de trei ani.

Ulterior în baza ordinului Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare nr.

180 din 08 noiembrie 2012, terenul cu nr. cadastral XXXXX a fost transmis din

gestiunea economică a ÎS „ Combinatul Vitivinicol Național-Vin”, în gestiunea

economică a ÎS „Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici”, cu înregistrările

respective în Registrul bunurilor imobile.

De asemenea, a afirmat că, la expirarea termenului de arendă asupra terenului

sus menționat, la data de 17 septembrie 2014, între ÎS „Combinatul de Vinuri de

Calitate „Mileștii Mici” și Gheorghiță Valeriu a fost încheiat acordul adițional nr.

003 la contractul de arendă nr. 51, prin care s-a prelungit termenul de arendă până la

31 decembrie 2014.

La data de 31 decembrie 2014, termenul de arendă asupra terenului aferent

stabilit prin acordul adițional la contractul de arendă, a expirat, dar reclamantul a

continuat să exploateze terenul conform destinației, mai mult din partea

arendatorului nu a parvenit un careva aviz privind intenția încetării raporturilor de

arendă, fapt, care în mod tacit prelungește relațiile contractuale în conformitate cu

art. 904 alin. (1), 911 alin. (3) și 915 alin. (2) Cod Civil.

A menționat că, după expirarea termenului de arendă, s-a adresat de mai multe

ori în adresa ÎS „Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici” cu solicitarea de

a încheia un acord cu privire la prelungirea termenului de arendă, dar a primit refuz

în acest sens.

Totodată a mai indicat că, după 31 decembrie 2014, a continuat să-și onoreze

obligațiunile contractuale, prin transferul plăților de arendă dar sumele erau restituite

de pârât fără nici o explicație plauzibilă.

Astfel a relatat că, la 26 aprilie 2016, a înaintat o cerere în instanța de judecată

privind constatarea faptului ce are valoare juridică, cu solicitarea de a fi constatat

faptul prelungirii raporturilor de arendă, dar prin încheierea din 06 martie 2017,

cererea a fost scoasă de pe rol pe faptul existenței unui litigiu între părți.

De asemenea, a afirmat că, la solicitarea Ministerului Agriculturii și Industriei

Alimentare nr. 15/5 din 07 aprilie 2014, terenul respectiv a fost delimitat cu suprafața

de 0,7199 ha și a fost elaborat planul geometric respectiv. Terenul dat face parte din

categoria terenurilor cu destinație agricolă, iar potrivit art. 8 al legii nr. 198 din 15

mai 2003 cu privire la arenda în agricultură, termenul arendei bunurilor agricole nu

poate depăși 30 de ani.

Consideră reclamantul că, a fost încălcată Hotărârea Guvernului nr. 1428 din

16 decembrie 2008 privind aprobarea Regulamentului cu privire la vânzarea-

cumpărarea și locațiunea/arenda terenurilor aferente, pct. 291 care stipulează că,

terenurile proprietate publică a statului aferente bunurilor imobile sunt transmise în

locațiune/arendă proprietarilor bunurilor private, cu excepția terenurilor prevăzute

în pct. 4 al Regulamentului. Terenurile din domeniul public pot fi date în

locațiune/arendă în condițiile Legii nr. 91-XVI din 05 aprilie 2007 privind terenurile

proprietate publică și delimitarea lor, iar pct. 292 prevede că plata pentru folosirea

terenurilor proprietate publică a statului aferente bunurilor imobile se determină în

condițiile Legii nr. 1308-XIII din 25 iulie 1997 privind prețul normativ și modul de

vânzare-cumpărare a pământului. Potrivit art. 10 alin. (11) al Legii precitate, pentru

terenurile proprietate publică aferente obiectivelor privatizate sau care se

2

privatizează, întreprinderilor private precum și construcțiilor nefinalizate, plata

anuală de arendă se stabilește în procente, din prețul normativ calculat pentru

terenurile aferente cu destinație respectivă, după cum urmează: 2% mun. Chișinău,

inclusiv localități care intră în componența acestuia; 1,5% pentru municipiile Bălți,

Bender, Tiraspol; 1%- pentru celelalte municipii și orașele Anenii Noi, Criuleni,

Ialoveni, Strășeni; 0,5 %-pentru celelalte orașe; 0,2 % - pentru sate (comune).

A solicitat Gheorghiță Valeriu constatarea existenței relațiilor de arendă dintre

reclamant și pârât, dispunerea semnării unui contract de arendă dintre reclamant și

pârât, a terenului agricol, cu suprafața de 0,7199 ha, aferent bunului imobil privat,

nr. cadastral XXXXX, amplasat în mun. Chișinău, or. Codru str. Plaiului 28, pe o

perioadă de 30 ani, stabilirea plății anuale de arendă în mărime de 2 % din prețul

normativ calculat pentru terenurile cu destinație agricolă și încasarea din contul

pârâtului a tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 25 octombrie 2019 a Judecătoriei Hîncești sediul Ialoveni,

cererea de chemare în judecată înaintată de Gheorghiță Valeriu împotriva ÎS

Combinatul de Vinuri de Calitate ”Mileștii Mici”, intervenient accesoriu, Agenția

Proprietății Publice cu privire la constatarea existenței relațiilor de arendă, obligarea

semnării contractului de arendă și compensarea cheltuielilor de judecată, a fost

respinsă, ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia din 29 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Gheorghiță Valeriu, reprezentat de avocatul Victor Pavlov și s-a

menținut hotărârea din 25 octombrie 2019 a Judecătoriei Hîncești sediul Ialoveni.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, conform informației din

Banca Centrală de Date a cadastrului bunurilor imobile, terenul agricol amplasat în

extravilanul or. Codru, mun. Chișinău, cu nr. cadastral XXXXX, este bun al

domeniului public și aparține cu drept de proprietate Statului - Republica Moldova,

înregistrat în temeiul Legii nr. 668/1995. Or, la caz, prima instanță întemeiat a ajuns

la concluzia că ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici” și-a confirmat

intenția sa de a prelungi relațiile contractuale de arendă cu Gheorghiță Valeriu în

condițiile existente la momentul încetării contractului și acordului adițional. În acest

scop lui Gheorghiță Valeriu i-a fost prezentat proiectul Acordului adițional la

contractul de arendă nr. 51 din 16 septembrie 2009, pentru prelungirea relațiilor

contractuale începând cu data de 01 ianuarie 2015 și până la data convorbirii, cu

rugămintea de a fi examinat și semnat deoarece în perioada anilor 2015-2016, acesta

a dispus de terenul litigios fară a avea semnat careva act juridic ce să îi legifereze

deținerea și folosirea terenului respectiv.

La 06 mai 2020 și ulterior la 11 mai 2020, Gheorghiță Valeriu, reprezentat de

avocatul Victor Pavlov, a declarat recurs împotriva deciziei din 29 ianuarie 2020 a

Curții de Apel Chișinău solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei

instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de

admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului s-a invocat dezacordul cu decizia contestată,

considerând-o neîntemeiată și ilegală. Instanța de judecată nu a ținut cont de toate

circumstanțele obiective ale cauzei, nu a cercetat materialele cauzei și nu a studiat

înscrisurile anexate, or, aceasta este obligată să le dea o apreciere prin prisma

cerințelor formulate în cererea de chemare în judecată.

3

Astfel, a indicat recurentul că intenția și acordul de a fi transmis în arendă

terenul litigios a fost exprimat de către Ministerul Agriculturii și Industriei

Alimentare, mai mult fiind invocate și normele legale în baza cărora urma a fi

calculat prețul arendei.

Copia recursului declarat a fost expediată în adresa intimaților conform

scrisorii de însoțire datate cu 25 mai 2020 (f.d.29, vol. II) și a fost recepționată la 27

mai 2020 și 10 iunie 2020, conform avizelor de recepție (f.d.30-31, vol.II).

În conformitate cu prevederile art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Decizia instanței de apel a fost adoptată la 29 ianuarie 2020, iar Gheorghiță

Valeriu, reprezentat de avocatul Victor Pavlov, a declarat recurs la 06 mai 2020.

Materialele cauzei atestă expedierea copiei deciziei integrale participanților la

proces, conform scrisorii de însoțire datate cu 10 martie 2020 (f.d. 252, vol.I) or, la

actele cauzei nu se regăsește dovada de recepționare a copiei decizie de către

recurent. Astfel, recursul este declarat în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de Gheorghiță Valeriu, reprezentat

de avocatul Victor Pavlov, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stipulează că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească

a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În temeiul prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Gheorghiță Valeriu,

reprezentat de avocatul Victor Pavlov, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul părții

recurente cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

4

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității

constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă,

însă din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a

regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența

sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate

de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra

Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995,

nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Gheorghiță Valeriu, reprezentat de

avocatul Victor Pavlov.

În conformitate cu art. 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Gheorghiță Valeriu, reprezentat

de avocatul Victor Pavlov, împotriva deciziei din 29 ianuarie 2020 a Curții de Apel

Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

5