3ra-513/20 — contestarea actului administrativ

3ra-513/20 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 3ra-3/22

2-20085526-01-3ra-06012022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (G. Ciobanu)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, V. Clima, E. Palanciuc)

Î N C H E I E R E

02 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului depus de Vitalie Mihăilă, reprezentat de

avocatul Victor Ciumac,

în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de Vitalie Mihăilă împotriva Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră privind contestarea actului administrativ individual defavorabil, obligarea

emiterii actului administrativ individual favorabil, achitării diferenței salariale și

încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 29 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a casat hotărârea din 06 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani

și s-a emis o nouă decizie de respingere a acțiunii,

c o n s t a t ă:

La 22 iulie 2020 Vitalie Mihăilă, reprezentat de avocatul Victor Ciumac a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției

de Frontieră privind contestarea actului administrativ individual defavorabil,

obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, achitării diferenței

salariale și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a relatat că la

31 ianuarie 2020, șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a emis

dispoziția nr. 16 cu privire la desfășurarea controlului activității unor subdiviziuni

ale Direcției regionale Vest, prin care a dispus efectuarea controlului activității

Secției echipe mobile a Direcției Regionale Vest, pe perioada anilor 2018-2019.

În urma controlului efectuat, a concluziilor grupului de control, expuse în nota

informativă detaliată, la 21 februarie 2020, șeful Inspectoratului General al Poliției

de Frontieră a inițiat o anchetă de serviciu în privința lui Vitalie Mihăilă, angajat în

funcția de șef al Secției echipe mobile a Direcției Regionale Vest, iar la

19 iunie 2020 a fost emisă concluzia anchetei de serviciu, prin care șeful Direcției

inspecție Sergiu Cojocari a constat încălcarea prevederilor art. 50 lit. b)-e) și k) din

Legea privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne nr. 288 din 16 decembrie 2016 și a prevederilor fișei postului,

fiind înaintată propunerea de a aplica față de acesta, pentru atitudine

1

neconștiincioasă de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, sancțiunea disciplinară în

formă de retrogradare din funcție.

Astfel, prin ordinul șefului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră

nr. 344/ps din 24 iunie 2020, i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară în forma

retrogradării din funcție, cu eliberarea sa din funcția de șef al Secției echipe mobile

a Direcției Regionale Vest și numirea în funcția de ofițer superior al Serviciului

control al trecerii frontierei al Secției control al frontierei a Direcției Regionale

Vest, începând cu 24 iunie 2020.

Reclamantul a indicat că nu este de acord cu ordinul nominalizat, deoarece

este ilegal, motiv pentru care urmează a fi anulat.

La acest capitol, făcând referire la dispozițiile art. 4 alin. (2) al Legii cu

privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158 din 04 iulie 2008,

art. 189 alin. (1) Cod administrativ, art. 58, 59 și 61 ale Legii privind funcționarul

public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr. 288 din

16 decembrie 2016 și prevederilor pct. 48, 61, 64, 96 din Hotărârea Guvernului

nr. 409 din 07 iunie 2017 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al

funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,

reclamantul a invocat că ordinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al

Ministerului Afacerilor Interne nr. 344/ps din 24 iunie 2020 este obscur,

superficial, nemotivat în modul stabilit și nu reflectă abaterile reale comise de

salariat. Iar întregul text al ordinului de sancționare vizează abateri minuscule, ce

nu cad în zona de răspundere a angajatului (cum ar fi modul de completare a foilor

de parcurs, modul de folosire a mijloacelor de transport, etc.), deși în pct. 13 al

fișei postului este indicată clar întinderea responsabilităților funcționale ale sale.

Astfel, presupusele încălcări disciplinare descrise în ordin, nu pot fi imputate

reclamantului și, respectiv, acesta nici nu putea fi sancționat pentru ele.

De asemenea, reclamantul a subliniat că contrar prevederilor pct. 64 din

Hotărârea Guvernului nr. 409 din 07 iunie 2017 cu privire la aprobarea Statutului

disciplinar al funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne, în concluzia asupra anchetei de serviciu în baza căreia a fost

emis ordinul de sancționare și în ordinul de sancționare nu este indicat locul și

timpul comiterii abaterilor disciplinare, or, acestea sunt condiții obligatorii pentru

aplicarea sancțiunii față de angajat.

Subsecvent, a relevat că activitatea de control desfășurată de către grupul de

control, în baza dispoziției nr. 16 din 31 ianuarie 2020 cu privire la desfășurarea

controlului activității unor subdiviziuni ale Direcției regionale Vest, a vizat

perioada anilor 2018-2019. Astfel, contrar prevederilor pct. 96 și 61 din Hotărârea

Guvernului nr. 409 din 07 iunie 2017 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar

al funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,

la aplicarea sancțiunii, nu s-a ținut cont de curgerea termenului de prescripție. Iar

dacă s-ar admite ipoteza constatării reale a unor abateri disciplinare, reclamantului

i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară după scurgerea termenului de 6 luni

prevăzut de Legea privind funcționarul public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne nr. 288 din 16 decembrie 2016.

În context, reclamantul a menționat că ordinul de sancționare nr. 344/ps a fost

emis la 24 iunie 2020, iar acesta nu conține o abatere ce i-ar putea fi imputată și

care ar fi fost săvârșită în perioada de 6 luni anterioare datei emiterii acestuia.

Vitalie Mihăilă, reprezentat de avocatul Victor Ciumac a indicat că, în

conformitate cu art. 59 alin. (2) din Legea privind funcționarul public cu statut

2

special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr. 288 din 16 decembrie 2016 a

depus explicație în cadrul desfășurării anchetei de serviciu, aducând claritate

asupra tuturor incertitudinilor ridicate de grupul de control.

Aici, reclamantul a precizat că în cadrul anchetei de control nu a fost audiat

nimeni, în sensul constatării încălcărilor ce i se impută, deși urmau să fie audiați

cel puțin subalternii săi, dacă nu conducătorul său sau adjunctul acestuia.

De altfel, reclamantul a susținut că ordinul de sancționare disciplinară conține

doar idei declarative, nefondate. Or, conform constatărilor relatate în concluzia

asupra anchetei de serviciu desfășurate, precum și în ordinul de sancționare

contestat, Vitalie Mihăilă, prin acțiunile sale, ar fi încălcat prevederile art. 50

lit. b)-e) și k) din Legea privind funcționarul public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne nr. 288 din 16 decembrie 2016. Iar, prin prisma

art. 118 și 119 Cod administrativ, niciuna din constatările enumerate în ordinul de

sancționare nu ar corespunde dispozițiilor legale nominalizate întrucât, ordinul de

sancționare nu face referire concretă la acțiunile, care ar fi de natură să încalce o

prevedere legală.

La fel, ordinul contestat nu face referire la nici o faptă ilicită concretă,

raportată la o sarcină sau responsabilitate anume, în scopul definirii clare a abaterii

disciplinare, dar se limitează la enumerarea în text a sarcinilor funcției și a

prevederilor art. 50 lit. b)-e) și k) din Legea privind funcționarul public cu statut

special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr. 288 din 16 decembrie 2016,

fără a contrapune și corela raportul faptă ilicită-încălcarea atribuțiilor de serviciu-

sancțiune disciplinară.

Altfel spus, ordinul nominalizat este absolut nemotivat și necorespunzător

exigențelor legii speciale sau prevederilor Codului administrativ, motiv pentru care

urmează a fi anulat.

În continuare, Vitalie Mihăilă, reprezentat de avocatul Victor Ciumac a

enunțat că în anii 2018 și 2019, cât și în perioadele anterioare, activitatea sa a fost

evaluată cu calificativul „foarte bine”, fapt confirmat de rezultatele prezentate în

fișele de evaluare. Or, în cazul în care în activitatea sa ar fi fost depistat un

management defectuos, așa cum se indică în ordinul contestat, avea să fie supus

controlului imediat de către conducerea Direcției regionale sau chiar Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră.

Având în vedere cele enunțate, reclamantul a susținut că a fost sancționat

neîntemeiat, iar acest fapt are scopul de a acoperi unele intenții venite odată cu

schimbarea conducerii instituției de forță, concluzie determinată de nerespectarea

dispozițiilor pct. 75- 77 din Hotărârea sus-menționată a Guvernului, la emiterea

ordinului contestat.

Reclamantul a menționat că primul indicator al existenței unei fapte

prejudiciabile este rezultatul, adică consecințele prejudiciabile ale încălcărilor

admise, iar la caz, ordinul sau concluzia asupra anchetei de serviciu inițiate, nu fac

referire la anumite consecințe ale presupuselor abateri disciplinare, comise de către

el și nici la probe ce ar confirma vinovăția sa. Iar, astfel ordinul de sancționare

devine un act nemotivat și care aliniază doar declarațiile conducătorului autorității

publice abilitat cu funcția de control.

Făcând trimitere la prevederile pct. 76 și 77 din Hotărârea Guvernului nr. 409

din 07 iunie 2017 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al funcționarului

public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și art. 122 Cod

administrativ, reclamantul a indicat că ordinul contestat nu conține nicio

3

contrasemnătură, acesta fiind semnat doar de șeful Inspectoratului General al

Poliției de Frontieră, Corneliu Groza, motiv pentru care apreciază acest ordin ca

fiind lovit de nulitate ca rezultat al încălcării obligației prevăzute de lege, privind

contrasemnarea ordinului de sancționare din 24 iunie 2020.

De asemenea, a opinat că din lista sancțiunilor prevăzute exhaustiv la art. 58

al Legii privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne nr. 288 din 16 decembrie 2016, pârâtul a aplicat față de el, una

din cele mai aspre sancțiuni, și anume retrogradarea din funcție, astfel încât, chiar

și în ipoteza în care constatările abaterilor disciplinare imputate s-ar adeveri, urma

a-i fi aplicată o sancțiune corespunzătoare încălcării pe care a săvârșit-o, cu

respectarea principiului proporționalității dintre abateri și sancțiuni, principiu

neaplicat la emiterea ordinului din 24 iunie 2020.

În susținerea pretenției privind repararea prejudiciului moral, Vitalie Mihăilă,

reprezentat de avocatul Victor Ciumac a invocat că, prin acțiunile angajatorului

i-a fost cauzat un prejudiciu moral pe care l-a suportat și îl suportă în continuare,

nu mai puțin importante fiind și suferințele psihice, manifestate prin sentimentele

de neajutorare, complexul de inferioritate, de rușine, insatisfacție, de lipsirea

posibilității de a activa în mod liber la locul său de muncă, ce sunt generate de

faptul că drepturile sale sunt tratate într-un alt mod decât drepturile altor persoane

puse în aceeași situație, ce îl face să se simtă inferior colegilor săi, deoarece după

ce a desfășurat o activitate de 20 de ani în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a

fost numit într-o funcție în care se angajează doar absolvenții instituțiilor de profil

în scopul dobândirii abilităților și experienței necesare avansării ulterioare.

Această frică și nesiguranță îl face să-și piardă încrederea în existența

principiilor de legalitate, dreptate și echitate. Or, familia Mihăilă se bucură de o

autoritate și o reputație ireproșabilă în comunitatea în care activează și locuiește,

iar acțiunile pârâtului ca urmare a emiterii ordinului de sancționare și retrogradare

din funcția deținută în una mult inferioară, au generat discuții controversate în jurul

membrilor familiei sale, fapt ce a știrbit din reputația acesteia.

Vitalie Mihăilă, reprezentat de avocatul Victor Ciumac a solicitat anularea

ordinului ordinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al Ministerului

Afacerilor Interne nr. 344/ps din 24 iunie 2020, obligarea pârâtului să emită un act

administrativ individual favorabil, prin care să fie repus în funcția de șef al Secției

echipe mobile a Direcției Regionale Vest, cu transferarea în contul său a sumei ce

reprezintă diferența dintre salariul lunar primit de reclamant ca angajat în funcția

de șef al Secției echipe mobile și salariul primit la moment în funcția de ofițer

superior al Serviciului control al trecerii frontierei, repararea prejudiciului moral

sub forma a 5 salarii medii de funcție (șef al Secției echipe mobile a Direcției

Regionale Vest) și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 06 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani,

s-a declarat inadmisibilă pretenția lui Vitalie Mihăilă privind încasarea din contul

pârâtului în beneficiul reclamantului a prejudiciului moral sub forma a 5 salarii

medii de funcție (f.d.222-223, Vol.I).

Prin hotărârea din 06 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, s-a

admis acțiunea înaintată de Vitalie Mihailă.

S-a anulat ordinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. 344/ps

din 24 iunie 2020 „Cu privire la sancționarea disciplinară a funcționarului public

cu statut special, Vitalie Mihailă”.

4

S-a obligat Inspectoratul General al Poliției de Frontieră să emită actul

administrativ individual privind restabilirea lui Vitalie Mihailă în funcția de șef al

Secției echipe mobile a Direcției regionale Vest.

S-a obligat Inspectoratul General al Poliției de Frontieră să emită actul

administrativ individual în privința lui Vitalie Mihailă privind calcularea și

achitarea diferenței de salariu ca urmare a retrogradării la o funcție inferioară și s-a

încasat de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în beneficiul lui Vitalie

Mihailă, suma de 6000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată legate de acordarea

asistenței juridice. Hotărârea în partea restabilirii lui Vitalie Mihailă în funcție, se

execută imediat. (f.d.224, Vol.I)

La 15 aprilie 2021, în interiorul termenului prevăzut de art. 232 Cod

administrativ, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a depus apel, iar la

18 mai 2021 a prezentat motivarea apelului împotriva hotărârii din 06 aprilie 2021

a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând casarea hotărârii instanței de

fond cu pronunțarea unei noi decizii de respingere a acțiunii lui Vitalie Mihailă

(f.d.227-229, Vol.I, 37-50, Vol.II).

Prin decizia din 29 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a casat

hotărârea din 06 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani și s-a emis o

nouă decizie, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată

depusă de Vitalie Mihăilă împotriva Inspectoratului General al Poliției de Frontieră

privind contestarea actului administrativ individual defavorabil, obligarea emiterii

actului administrativ individual favorabil, achitării diferenței salariale și încasarea

cheltuielilor de judecată (f.d.92-112, Vol.II).

Curtea de Apel Chișinău și-a întemeiat decizia în baza dispozițiilor Codului

administrativ, art. 2, 4 alin. (1) și (2), art. 5, 50 lit. b), c), d), e) și k), art. 56

alin. (1), art. 57, 58 alin. (1), art. 59 alin. (1)-(11) și art. 61 alin. (1) și (2) din Legea

privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor

Interne nr. 288 din 16 decembrie 2016, pct. 39, 40, 43-45, 47-49, 51, 59-65, 73-78

din Hotărârea Guvernului nr. 409 din 07 iunie 2017 cu privire la aprobarea

Statutului disciplinar al funcționarului public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne, art.89 alin.(1) și art.90 alin.(1) și (2) lit. a) și b)

Codul muncii și art. 96 Cod de procedură civilă, menționând că faptele imputate

lui Vitalie Mihăilă prin ordinul contestat, stabilite la 19 iunie 2020, data întocmirii

concluziilor anchetei de serviciu, se încadrează în noțiunea prevăzută de lege de

abatere disciplinară, deoarece acestea vizează încălcarea de către intimat a

atribuțiilor funcționale, stabilite de fișa postului și dispozițiile legale, respectarea

cărora este pusă în sarcina lui de normele citate supra.

Astfel, instanța de apel a apreciat ca fiind nefondate argumentele intimatului

Vitalie Mihăilă și concluziile primei instanțe referitoare la caracterul ambiguu și

incert al ordinului contestat, caracterul abaterilor disciplinare și perioada comiterii

acestora, respectiv trimiterile la cadrul normativ ce reglementează conținutul și

motivarea ordinului nominalizat, inclusiv art. 31 și 118 Cod administrativ,

deoarece acestea conțin descrierea faptelor, corect apreciate de angajator, ca fiind

abateri disciplinare, inclusiv în raport cu materialele dosarului administrativ, de

care Vitalie Mihăilă a luat cunoștință la 13 iulie 2020.

Din aceste considerente, instanța de apel a conchis că trimiterile intimatului și

concluziile primei instanțe la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

în materia aplicării sancțiunilor disciplinare nu sunt determinante în contextul în

care condițiile respective, expuse în jurisprudența Curții Europene, au fost

5

respectate de către angajator, acesta luând în considerare și obiecțiile intimatului,

asupra cărora există o expunere în concluzia anchetei de serviciu, aprobarea căreia

denotă preluarea acestei argumentări de către angajator per ansamblu.

Subsecvent, instanța ierarhic inferioară a notat că invocarea lipsei unor probe,

ce ar confirma învinuirea lui Vitalie Mihăilă de comiterea multitudinii de abateri

disciplinare este eronată, deoarece este combătută prin materialele dosarului

administrativ, ce conține înscrisurile la care face trimitere angajatorul la atribuirea

faptelor caracterului abaterilor disciplinare, urmând a se reține sub acest aspect și

faptul că mai multe învinuiri vizează omisiuni/inacțiuni ale intimatului în

exercitarea funcției sale, combaterea cărora nu s-a realizat reieșind din materialele

acumulate la prezentul dosar.

Astfel, în urma examinării faptelor intimatului (acțiuni și inacțiuni), apreciate

de apelant ca fiind abateri disciplinare, instanța de apel a constatat că acestea se

încadrează în normele legale imputate prin ordinul contestat, și anume în

prevederile art. 50 lit. b), c), d), e) și k) al Legii privind funcționarul public cu

statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr. 288 din

16 decembrie 2016.

Totodată, Curtea de Apel Chișinău a relevat că potrivit materialelor dosarului

administrativ, faptele incriminate lui Vitalie Mihăilă cu titlu de abateri disciplinare,

au nu doar caracter repetat, ci și continuu, fiind realizate pe întreaga perioadă

supusă anchetei – 01 ianuarie 2018 - 31 decembrie 2019, dată din care și urmează a

fi calculat termenul prescripției de tragere la răspundere disciplinară, motiv pentru

care aserțiunile referitoare la imposibilitatea determinării acestui termen sunt

nefondate.

La acest capitol, instanța de apel a relevat că sancțiunea disciplinară a fost

aplicată în privința lui Vitalie Mihăilă la 24 iunie 2020, iar ancheta de serviciu a

fost finalizată la 16 iunie 2020, concluziile fiind aprobate de conducătorul

apelantei la 19 iunie 2020, astfel încât termenul de 6 luni, stabilit de pct. 61 al

Statutului disciplinar disciplinar al funcționarului public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 409 din

07 iunie 2017, a fost respectat de către Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră, acesta expirând la 01 iulie 2020.

În continuare, Curtea de Apel Chișinău a reținut că potrivit raporturilor sefului

Direcției inspecție efectiv din 25 februarie 2020 și din 25 martie 2020, acceptate de

către persoana abilitată din cadrul autorității publice apelante, efectuarea anchetei

de serviciu a fost suspendată, în ordinea stabilită și în corespundere cu exigențele

art. 11 alin. (11) al Legii privind funcționarul public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne nr. 288 din 16 decembrie 2016, pe perioada

efectuării expertizei grafoscopice și pe perioada examinării sesizării apelantei

adresate Procuraturiui raionului Ungheni, situație ce denotă odată în plus

respectarea de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a termenelor

stabiliți pentru emiterea ordinului contestat.

Instanța de apel a apreciat ca fiind eronate concluziile instanței de fond

referitoare la lipsa unor acte administrative, prin care ar fi fost suspendată

efectuarea anchetei de serviciu în cazul dat, deoarece normele ce reglementează

suspendarea anchetei stabilește expres că suspendarea se realizează în baza unui

raport motivat, aprobat de către conducător, condiție realizată la caz, ce rezultă din

materialele dosarului administrativ. Astfel, emiterea unui act administrativ în

6

vederea suspendării efectuării anchetei de serviciu în speță nu se impune de cadrul

normativ pertinent.

De asemenea, instanța ierarhic inferioară a catalogat ca fiind nedeterminante

argumentele intimatului, preluate de prima instanță referitoare la faptul că proiectul

ordinului contestat nu a fost contrasemnat de persoana care a efectuat ancheta,

circumstanță ce ar determina nulitatea ordinului emis, deoarece această operațiune

se referă la procedura administrativă, care examinată în contextul acceptării de

către angajator a concluziilor persoanei ce a efectuat ancheta dispusă de

conducătorul autorității publice emitente și a ordinului contestat, denotă că condiția

respectivă a fost respectată, iar dreptul persoanei care a efectuat ancheta de a

obiecta nu a fost încălcat în conjunctura expusă.

La fel, instanța de apel a constatat că trimiterile la art. 122 Cod administrativ

în raport cu cele expuse anterior sunt greșite, deoarece această normă este

aplicabilă unei alte situații, în care valabilitatea actului administrativ depinde de o

contrasemnătură aplicată pe acesta în cazurile prevăzute de lege, pe când normele

ce reglementează situația dedusă judecării se referă la contrasemnarea proiectului

actului administrativ în vederea asigurării posibilității înaintării obiecțiilor de către

persoanele vizate, care în speță, sunt autorul concluziilor anchetei de serviciu și

șeful apelantului, concluziile comune ale cărora denotă lipsa unor astfel de obiecții

din partea acestora. Prin urmare, circumstanțele indicate nu oferă ordinului

contestat caracter ilicit și nici nu atrage nulitatea acestuia.

Cu referire la consecințele abaterilor comise de către Vitalie Mihăilă, Curtea

de Apel Chișinău a reținut că încălcarea atribuțiilor funcționale și a cerințelor

actelor normative ce reglementa activitatea intimatului în funcția deținută este

succedată, prin însăși caracterul acestor fapte, de consecințe negative în condițiile

în care legea impune acestuia, în calitate de funcționar public cu statut special

obligația respectării legii, neexecutarea acestei obligații fiind urmată de

neatingerea de către angajator a scopului scontat al funcției acordate intimatului,

fiind, concomitent, afectată și imaginea funcției, în special, și a autorității publice,

în general.

În context, instanța de apel a notat că nu constituie un impediment pentru

constatarea de către apelant a abaterilor disciplinare imputate intimatului prin

ordinul contestat, nici evaluările profesionale anterioare ale acestuia în contextul în

care, primar, scopul acestor evaluări este altul decât cel al anchetei de serviciu, la

momentul evaluării nefiind supuse unei anchete toate acțiunile și inacțiunile

concrete ale angajatului, iar secund, încălcările imputate lui Vitalie Mihăilă au fost

stabilite doar în urma efectuării anchetei de serviciu de către persoana

împuternicită în ordinea stabilită, împuternici pe care nu le au evaluatorii.

Subsecvent, Curtea de Apel Chișinău a apreciat ca fiind eronate și

argumentele referitoare la refuzul organului de urmărire penală de a intenta o cauză

ca urmare a sesizării acestuia în cadrul efectuării anchetei de serviciu, deoarece

organul de urmărire penală examinează limitat faptele și circumstanțele deplânse,

exclusiv prin prisma normelor penale, astfel încât neconstatarea de către organul de

urmărire penală a încadrării faptelor examinate în elementele constitutive ale

vreunei infracțiuni, nu exclude caracterul ilicit al faptei prin prisma disciplinei

muncii, ci doar confirmă că aceste fapte nu au caracter penal.

Sub aspectul individualizării pedepsei și realizării dreptului discreționar al

autorității apelante, apreciate de prima instanță ca temeiuri de anulare a ordinului

contestat, instanța de apel a reținut, inclusiv prin prisma art. 16 și 137 Cod

7

administrativ, că Vitalie Mihăilă a fost anterior sancționat disciplinar (acțiunea

acestuia privind anularea ordinului respectiv fiind respinsă prin decizia Cuții de

Apel Chișinău din 11 februarie 2016), astfel încât scopul sancțiunilor disciplinare

anterioare nu a fost atins, încălcările depistate în cadrul efectuării anchetei de

serviciu în cazul dat, denotă atât comiterea multiplelor încălcări ale atribuțiilor

funcționale și a exigențelor legale, cât și admiterea omisiunilor în realizarea acestor

sarcini în activitatea intimatului, ce vizează, practic, majoritatea atribuțiilor funcției

de conducere exercitată de acesta, situație ce oferă dreptul Inspectoratului General

al Poliției de Frontieră de a aplica sancțiunea disciplinară în forma dispusă de

acesta.

Din aceleași motive, instanța ierarhic inferioară a conchis că Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră, contrar aserțiunilor lui Vitalie Mihăilă, a respectat

principiul proporționalității sancțiunii aplicate, instituit și de art. 29 Cod

administrativ.

Din considerentele sus-indicate, Curtea de Apel Chișinău a constatat lipsa

temeiurilor legale pentru anularea ordinului Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră nr. 344/ps din 24 iunie 2020 cu privire la sancționarea disciplinară a

funcționarului public cu statut special, Mihailă Vitalie.

Referitor la pretenția lui Vitalie Mihăilă privind obligarea Inspectoratului

General al Poliției de Frontieră să emită actul administrativ individual privind

restabilirea sa în funcția de șef al Secției echipe mobile a Direcției Regionale Vest,

instanța de apel a relevat că în temeiul art. 89 alin. (1) Codul muncii, salariatul

transferat nelegitim la o altă muncă sau eliberat nelegitim din serviciu poate fi

restabilit la locul de muncă prin negocieri directe cu angajatorul, iar în caz de

litigiu - prin hotărâre a instanței de judecată.

Din dispozițiile acestei norme, instanța de apel a dedus că restabilirea

angajatului în funcția din care a fost transferat sau eliberat de către angajator poate

fi realizată doar în cazul în care ordinul corespunzător este ilegal. În speță, însă,

ordinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. 344/ps din 24 iunie 2020

cu privire la sancționarea disciplinară a funcționarului public cu statut special,

Vitalie Mihailă este legal, respectiv, nu sunt întrunite condițiile stabilite expres de

norma citată pentru obligarea apelantului de a emite actul administrativ

corespunzător.

Astfel, instanța ierarhic inferioară a constatat netemeinicia pretenției lui

Vitalie Mihailă privind obligarea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră să

emită actul administrativ individual cu privire la restabilirea sa în funcția de șef al

Secției echipe mobile a Direcției Regionale Vest.

Iar, referitor la pretenția lui Vitalie Mihăilă cu privire la obligarea

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră să emită actul administrativ

individual privind calcularea și achitarea diferenței de salariu ca urmare a

retrogradării la o funcție inferioară, Curtea de Apel Chișinău a reținut că potrivit

art. 90 alin. (1) și (2) lit. a) și b) Codul muncii, în cazul restabilirii la locul de

muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, angajatorul este

obligat să repare prejudiciul cauzat acestuia.

Și în acest caz, instanța de apel a constatat neîntrunirea condiției legale pentru

obligarea apelantului de a emite actul administrativ solicitat de intimat, motiv

pentru care a respins pretenția invocată.

8

Iar, deoarece s-a constatat netemeinicia integrală a acțiunii lui Vitalie Mihăilă,

prin prisma art. 96 Cod de procedură civilă, instanța de apel a respins pretenția cu

privire la compensarea cheltuielilor de judecată suportate de intimat.

La 04 octombrie 2021 Vitalie Mihăilă, reprezentat de avocatul Victor Ciumac

a depus recurs, iar la 20 decembrie 2021 a prezentat motivarea recursului

împotriva deciziei din 29 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii

primei instanțe.

În susținerea recursului s-au indicat motivele de drept și de fapt invocate pe

parcursul examinării cauzei în prima instanță și instanța de apel, suplimentar

invocându-se că decizia Curții de Apel Chișinău este neîntemeiată și ilegală, motiv

pentru care urmează a fi casată cu menținerea hotărârii primei instanțe.

Subsecvent, recurentul a subliniat că în cadrul examinării cauzei în instanța de

fond și instanța de apel, reprezentantul Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră nu a putut indica asupra niciunei pretinse încălcări disciplinare comise de

Vitalie Mihăilă cu raportarea acesteia la prevederile Fișei postului și dispozițiile

legale, deoarece ordinul contestat nu conține o referință clară, care să scoată în

evidență încălcarea normativă și disciplinară comisă de către recurent, ordinul

rezumându-se la reflectarea abstractă a unor pretinse încălcări și a prevederilor

art. 50 din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu

statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În continuare, făcând referire la dispozițiile art. 118 din Codul administrativ,

recurentul a notat că în sensul nerespectării condiției de motivare a actului

administrativ individual emis în privința sa, conducătorul Inspectoratului General

al Poliției de Frontieră a încălcat mai multe prevederi legale la emiterea ordinului

de sancționare disciplinară.

La acest capitol, Vitalie Mihăilă, reprezentat de avocatul Victor Ciumac a

relevat dispozițiile pct. 48 din Hotărârea Guvernului nr. 409 din 07 iunie 2017 cu

privire la aprobarea Statutului disciplinar al funcționarului public cu statut special

din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, indicând că deși în ordinul de

sancționare se menționează că recurentul nu organiza ședințe de lucru și instruire

cu efectivul, în cadrul anchetei de serviciu nu au fost audiați subalternii săi și nici

conducătorul său, șeful Direcției Regionale Vest a Inspectoratului General al

Poliției de Frontieră, fapt ce denotă executarea superficială a anchetei de serviciu și

scopul eliberării funcției de șef al Secției echipe mobile a Direcției Regionale Vest

a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

În context, invocând prevederile pct. 61, 64 și 69 ale Hotărârii Guvernului

nr. 409 din 07 iunie 2017 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al

funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,

recurentul a reclamat ca fiind justă concluzia instanței de fond că ordinul Șefului

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. 344/ps din 24 iunie 2020, este

superficial, nemotivat și emis fără a reflecta concret care sunt abaterile comise de

salariat.

Altfel spus, în ordinul de sancționare contestat, nu sunt indicate expres

temeiurile și abaterile disciplinare constatate și care anume iregularități stabilite au

condiționat aplicarea sancțiunii disciplinare, fiind enumerate doar obligațiile

funcționarului public, prevăzute de art. 50 din Legea nr. 288 din 16 decembrie

2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne, precum și sarcinile de bază ale funcției conform fișei postului.

9

Or, la emiterea ordinului de sancționare disciplinară autoritatea intimată s-a

limitat doar la transcrierea conținutului din concluzia anchetei de serviciu, fără a da

o apreciere circumstanțelor expuse și fără a stabili expres la care din abateri se

referă acestea.

De asemenea, recurentul a relevat constatările primei instanțe că contrar

prevederilor pct. 64 din Hotărârea Guvernului nr. 409 din 07 iunie 2017 cu privire

la aprobarea Statutului disciplinar al funcționarului public cu statut special din

cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în concluzia asupra anchetei de serviciu în

baza căreia a fost emis ordinul de sancționare și în ordinul de sancționare, nu este

indicat locul și timpul comiterii abaterilor disciplinare, deși acestea sunt condiții

obligatorii a aplicării sancțiunii față de angajat.

Iar, conform prevederilor pct. 96 al Hotărârii de Guvern nominalizate,

sancțiunea disciplinară nu poate fi aplicată, dacă din ziua săvârșirii abaterii

disciplinare au trecut mai mult de 6 luni.

Astfel, stabilirea timpului exact de comitere a abaterii este imperios în

vederea posibilității aplicării sancțiunii disciplinare. Prin urmare, reclamantul nu

putea fi sancționat pentru abaterile comise anterior, după expirarea termenului de

prescripție.

La fel, recurentul a evidențiat că reieșind din conținutul Concluziei anchetei

de serviciu, neajunsurile stabilite s-au referit la perioada anilor 2018-2019,

respectiv urma a fi respectat termenul de 6 luni, așa cum acesta este termen de

prescripție de atragere la răspundere disciplinară, conform prevederilor pct. 61 al

Hotărârii Guvernului nr. 409 din 07 iunie 2017 cu privire la aprobarea Statutului

disciplinar al funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne.

Aici, recurentul a opinat că, expunerea instanței de apel cu referire la termenul

de prescripție pentru aplicarea sancțiunii disciplinare conform căreia, abaterile

disciplinare, potrivit concluziei anchetei de serviciu, poartă un caracter repetat și

continuu, contravine prevederilor legale în vigoare și circumstanțelor cauzei,

deoarece ordinul de sancționare ce face obiectul prezentei cauze a fost emis la data

de 24 iunie 2020. Iar, pornind de la prevederile pct. 96 din Hotărârea Guvernului

nr. 409 din 07 iunie 2017 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al

funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,

prin ordinul de sancționare, Vitalie Mihăilă putea fi sancționat doar pentru

încălcări ce datau începând cu data 24 decembrie 2019.

De altfel, recurentul a enunțat că ordinul de sancționare nu conține nicio

mențiune asupra încălcărilor disciplinare pe care le-ar fi comis după data de

24 decembrie 2019.

Mai mult, reieșind din prevederile pct. 64 al Hotărârii Guvernului nr. 409 din

07 iunie 2017 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al funcționarului public

cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, anume ancheta de

serviciu urma să stabilească toate aceste circumstanțe importante pentru

determinarea abaterilor disciplinare și a timpului comiterii lor, fapt care, în speță

nu este relatat.

În context, recurentul a precizat că în cadrul examinării cauzei în instanța de

fond, reprezentantul intimatei nu a putut concretiza ce încălcări disciplinare a

comis Vitalie Mihăilă după data de 24 decembrie 2019.

Astfel, recurentul a opinat că a fost sancționat pentru o abatere disciplinară

prescrisă, fapt care contravine prevederilor pct. 96 din Hotărârea Guvernului

10

nr. 409 din 07 iunie 2017 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al

funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,

iar decizia recurată a Curții de Apel Chișinău este contradictorie circumstanțelor

cauzei și dispozițiilor legale.

Referitor la prelungirea anchetei de serviciu dispuse în privința sa, recurentul

a notat că conform pct. 51 din Hotărârea de Guvern nominalizată, desfășurarea

anchetei de serviciu se dispune printr-o rezoluție a conducătorului subdiviziunii

care a fost sesizat în condițiile prevăzute la punctele enunțate, iar în absența

acestuia, a persoanei care îl înlocuiește.

Prin urmare, ancheta de serviciu începe la data emiterii de către conducător a

unei rezoluții, în care se indică persoana care urmează să desfășoare ancheta de

serviciu. Funcționarul investit cu atribuții de a desfășura ancheta de serviciu își

începe activitatea după semnarea rezoluției privind inițierea anchetei de serviciu.

Recurentul a susținut că la materialele cauzei nu este anexată nicio rezoluție a

conducătorului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, prin care să fie

dispusă inițierea anchetei de serviciu în privința sa. Astfel, ancheta de serviciu

desfășurată în privința lui Vitalie Mihăilă este ilegală, efectuată cu desconsiderarea

cadrului normativ pertinent, fapt care atrage nulitatea ordinului de sancționare.

Mai mult, potrivit prevederilor pct. 60 din Hotărârea Guvernului nr. 409 din

07 iunie 2017 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al funcționarului public

cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, termenul anchetei de

serviciu poate fi suspendat în cazul care funcționarul public cu statut special se află

în concediu anual de odihnă, concediu de studii, concediu medical sau în concediu

paternal, precum și în alte cazuri prevăzute de legislația în vigoare.

La caz, recurentul a notat că potrivit concluziei anchetei de serviciu, ancheta

de serviciu față de funcționarul cu statut special Vitalie Mihăilă a fost inițiată la

18 februarie 2020 (f.d. 16-24).

Prin rapoartele din 25 februarie 2020 și din 25 martie 2020, s-a solicitat

suspendarea anchetei de serviciu nr. A-38 din 18 februarie 2020, iar prin rapoartele

din 23 martie 2020 și 15 iunie 2020, s-a considerat oportună reluarea termenului

desfășurării anchetei de serviciu specificate.

La acest capitol, Vitalie Mihăilă, reprezentat de avocatul Victor Ciumac a

punctat că anumite acte administrative, prin care să fi fost suspendată ancheta de

serviciu și ulterior reluată în urma solicitărilor menționate, nu se atestă la

materialele cauzei, iar rapoartele emise s-au referit doar la solicitarea suspendării și

la oportunitatea reluării anchetei de serviciu.

Prin urmare, nu este clar în baza căror acte administrative s-a suspendat și s-a

reluat ancheta de serviciu în privința sa și dacă în acest sens în genere au fost emise

acte în conformitate cu prevederile legale.

Mai mult, pct. 60 din Hotărârea Guvernului nr. 409 din 07 iunie 2017 cu

privire la aprobarea Statutului disciplinar al funcționarului public cu statut special

din cadrul Ministerului Afacerilor Interne stabilește exhaustiv cauzele când poate fi

suspendată ancheta de serviciu, acesta fiind cazul în care funcționarul public cu

statut special se află în concediu anual de odihnă, concediu de studii, concediu

medical sau în concediu paternal.

Aici, Vitalie Mihăilă a susținut că, pe perioada desfășurării anchetei de

serviciu nu s-a aflat în niciuna din situațiile expuse supra, astfel că, ancheta de

serviciu a fost suspendată contrar prevederilor legii. Or, din rapoartele prin care s-a

solicitat suspendarea anchetei de serviciu A-38 din 18 februarie 2020 rezultă că

11

suspendarea se solicită în legătură cu faptul dispunerii efectuării constatării

tehnico-științifice grafoscopice a anumitor semnături.

Examinând cele menționate în rapoartele de solicitare a suspendării executării

anchetei de serviciu, prin prisma prevederilor pct. 60 din Hotărârea Guvernului

nr. 409 din 07 iunie 2017 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al

funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,

recurentul a conchis că, temeiul solicitării de suspendare a anchetei de serviciu

dispuse față de el excedă cadrul legal al normei reliefate. Or, în raportul de

solicitare a suspendării nu se regăsește niciun temei din cele dispuse în norma

legală nominalizată.

De altfel, recurentul a menționat că materialele cauzei nu conțin rezoluția,

prin care a fost dispusă inițierea anchetei de serviciu, iar suspendarea desfășurării

anchetei de serviciu s-a efectuat în lipsa vreunui temei și fără emiterea vreunui act

administrativ (rezoluție) de suspendare. Iar, urmare a încălcării procedurii de

efectuare a anchetei de serviciu, se impune anularea ordinului de sancționare.

Subsecvent, recurentul a enunțat că, potrivit rapoartelor de solicitare a

suspendării și ordinului de sancționare, ancheta de serviciu A-38 a fost inițiată la

data de 18 februarie 2020. Contrar celor expuse în Concluzia asupra anchetei de

serviciu, este remarcabil faptul că ancheta de serviciu în privința lui Vitalie

Mihăilă a fost inițiată la 21 februarie 2020. Deci, în cadrul aceleiași proceduri

administrative, nu este clar când a fost inițiată ancheta de serviciu, or, în lipsa

rezoluției prin care a fost dispusă inițierea procedurii disciplinare acest lucru nici

nu poate fi determinat. Cert este însă că, trei acte emise în procesul desfășurării

anchetei de serviciu conțin dăți diferite privitor la inițierea anchetei de serviciu.

Astfel, recurentul a notat că este neînțeleasă concluzia instanței de apel cu

referire la legalitatea desfășurării anchetei de serviciu în privința sa. Or, din cele

relatate rezultă fără echivoc contrariul și sunt reflectate abaterile grave de la

procedura desfășurării unei proceduri disciplinare în privința unui funcționar public

cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Iar, alegațiile desprinse din decizia contestată referitor la faptul că,

reglementările în materie de suspendare a anchetei de serviciu dispun că

suspendarea se efectuează în baza aprobării raportului motivat, sunt evident lipsite

de o argumentare logică și substrat normativ întrucât cele reflectate mai sus

demonstrează clar ilegalitatea acțiunilor angajaților Inspectoratului General al

Poliției de Frontieră în cadrul desfășurării procedurii disciplinare în privința lui

Vitalie Mihăilă.

La 10 ianuarie 2022 în adresa Inspectoratului General al Poliției de Frontieră

a fost expediată copia recursului depus de Vitalie Mihăilă, reprezentat de avocatul

Victor Ciumac, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței.

Prin referința depusă la 27 ianuarie 2022 Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră a solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil și neîntemeiat.

Examinând admisibilitatea cererii de recurs, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

Iar, conform art. 245 din același Cod, recursul se depune la instanța de apel în

termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de

12

Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se

depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța

de apel.

Reprezentantul recurentului Vitalie Mihăilă, avocatul Victor Ciumac a luat

cunoștință de decizia din 29 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău la data de

17 decembrie 2021, fapt confirmat prin recipisa acestuia anexată la materialele

cauzei (f.d.116, Vol.II).

Astfel, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține că Vitalie Mihăilă, reprezentat de avocatul Victor

Ciumac s-a conformat dispozițiilor art. 245 Cod administrativ și a depus recursul

în termen la data de 04 octombrie 2021 și motivarea recursului la

20 decembrie 2021.

Examinând temeiurile recursului depus de Vitalie Mihăilă, reprezentat de

avocatul Victor Ciumac în raport cu materialele cauzei, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ din cadrul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

Prin prisma art.246, alin. (l) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din

art.246 Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ

exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special”

denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp

oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu

prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși

un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept

procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate,

într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs menționează că pentru a trece testul de admisibilitate,

cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în

condițiile nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de

formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma

„motivarea recursului” de la art. 245, alin.(2) din Codul administrativ. În

consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la

formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și

filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

13

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de

o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde

de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile

cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni

de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se

vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Astfel, completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție conchide că cererea de recurs depusă de Vitalie Mihăilă,

reprezentat de avocatul Victor Ciumac, este inadmisibilă.

Conform art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de Vitalie Mihăilă, reprezentat de avocatul Victor Ciumac se

declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

14