2ra-625/20 — încasarea cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-625/20 — încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2ra-625/2020 prima instanță: Judecătoria Edineț, sediul Briceni (jud: A. Andronache) instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: Iu. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu) Î N C H E I E R E 20 mai 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat examinând admisibilitatea recursului declarat de Leonid Dornean, reprezentat de avocatul Igor Țurcanu, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Leonid Dornean împotriva Sorinei Dornean cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 19 septembrie 2019 a Curții de Apel Bălți, c o n s t a t a t ă : La 29 octombrie 2018, Leonid Dornean a depus cerere de chemare în judecată împotriva Sorinei Dornean cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la data de 15 noiembrie 2017 s- a adresat în instanța de judecată cu cerere de chemare în judecată împotriva Sorinei Dornean cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin contravenție. Prin hotărârea din 09 iulie 2018 a Judecătoriei Edineț, sediul Briceni acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat de la Sorina Dornean în beneficiul său prejudiciul moral în sumă de 2 000 de lei, cheltuielile de transport în sumă de 222,00 de lei, cheltuielile de asistență juridică în sumă de 1 750,00 de lei și cheltuielile de pregătire a documentelor în sumă de 34,00 de lei. Or, în cadrul examinării cererii de chemare în judecată privind repararea prejudiciului cauzat prin contravenție, nu a înaintat toate cheltuielile legate de transport, pregătirea xerocopiilor și asistență juridică.
În special, a indicat că în ultima ședință a fost prezent numai reprezentantul său prin mandat, deoarece el a întârziat la autobus.
În cadrul examinării cauzei au fost petrecute 5 ședințe de judecată, și anume: 21 februarie 2018, 13 martie 2018, 15 mai 2018, 21 iunie 2016, 09 iulie 2018, dar nu a prezentat două bonuri de plată pentru acordarea asistenței juridice pentru ședințele de judecată din 15 martie 2018 și din 09 iulie 2018. Astfel, pentru a se deplasa în ședințele de judecată indicate supra, reclamantul a afirmat că a suportat cheltuieli după cum urmează: 1) pentru data de 15 mai 2018: 15,00 lei în baza biletului de călătorie SM nr. 3487804; 17,00 lei în baza biletului de călătorie SO nr. 1438454; 17,00 lei în baza biletului de călătorie SO nr. 1438453; 15,00 lei în baza biletului de călătorie SM nr. 3487805; 2) pentru 1 data de 27 decembrie 2016: 15,00 lei în baza biletului de călătorie SP nr. 3132301; 15,00 lei baza biletului de călătorie SP nr. 1327794; 3) pentru data de 23 noiembrie 2017: 15,00 lei în baza biletului de călătorie SP nr. 3159006; 15,00 lei în baza biletului de călătorie SM nr. 2241107; 4) pentru data de 27 decembrie 2017: 15,00 lei în baza biletului de călătorie SP nr. 7180998; 15,00 lei în baza biletului de călătorie SO nr. 1266862. Totodată, la data de 14 mai 2018 a efectuat și xerocopiile documentelor în sumă de 03,00 lei.
A specificat că cheltuielile de transport se justifică în modul următor: 1) la data de 27.12.2016 s-a deplasat la poliție pentru semnarea procesului-verbal de contravenție din 27 decembrie 2016, prin care Sorina Dornean a fost trasă la răspunderea contravențională conform art. 69 alin. (1) Cod Contravențional; 2) la data de 27.12.2017 s-a deplasat la Judecătoria Edineț, sediul Briceni pentru a depune cererea de chemare în judecată; 3) la data de 23.11.2017 s-a deplasat la avocat pentru întocmirea contractului de asistență juridică nr. 41 din 23.11.2017; 4) la data de 15.05.2018 s-a deplasat la Judecătoria Edineț, sediul Briceni în ședința de judecată; 5) la data de 14.05.2018 s-a deplasat la Edineț și a pregătit copiile documentelor în sumă de 3 lei și a achitat serviciile avocatului.
Reclamantul a solicitat încasarea de la Sorina Dornean în beneficiul său: 1) cheltuielile de judecată suportate în cadrul examinării cauzei civile la cererea sa împotriva Sorinei Dornean cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin contravenție, și anume: cheltuieli de transport în sumă de 154,00 de lei; efectuarea xerocopiilor în sumă de 03,00 lei; pentru asistență juridică în mărime de 1000 de lei; 2) cheltuielile de judecată în sumă de 500 de lei.
Prin hotărârea din 18 martie 2019 a Judecătoriei Edineț, sediul Briceni acțiunea a fost admisă parțial; a fost încasat de la Sorina Dornean în beneficiul lui Leonid Dornean cheltuielile de judecată în mărime de 684,00 de lei, suportate în cadrul examinării cauzei civile la cererea de chemare în judecată privind repararea prejudiciului cauzat prin contravenție (dosarul nr. 2-559/17), din care: 1) cheltuielile de transport în sumă de 30,00 de lei pentru deplasarea la data de 26 decembrie 2016 la Inspectoratul de poliție Edineț pentru a fi întocmit procesul- verbal cu privire la contravenție în privința Sorinei Dornean în baza art. 69 alin. (1) Cod Contravențional; 2) cheltuielile de transport în sumă de 30,00 de lei pentru deplasarea la data de 23 noiembrie 2017 la avocat pentru a încheia contractul de asistență juridică; 3) cheltuielile de transport în sumă de 30,00 de lei pentru deplasarea la data de 27 decembrie 2017 la avocat pentru a fi întocmit bonul de plată seria XL nr. 742852 privind achitarea serviciilor de asistență juridică; 4) cheltuielile de transport în sumă de 64,00 lei pentru deplasarea în judecătoria Edineț, sediul Briceni la ședința de judecată din 15 mai 2018, și cheltuielile pentru acordarea asistenței juridice în ședința dată în sumă de 500,00 lei;
5) cheltuielile de transport în sumă de 30,00 lei pentru deplasarea la data de 22 februarie 2018 la Judecătoria Edineț, sediul Central pentru a primi copia procesului-verbal cu privire la contravenție din 27.12.2016; 6) cheltuielile pentru acordarea asistenței juridice în ședința de judecată din 09 iulie 2018 în sumă de 500,00 lei. S-au respins cerințele reclamantului Dornean Leonid privind încasarea cheltuielilor de judecată pentru efectuarea xerocopiilor în sumă de 3 lei, suportate în cadrul examinării cauzei civile la cererea de chemare în judecată privind repararea prejudiciului cauzat prin contravenție (dosarul nr. 2-559/17). A fost încasat de la Sorina Dornean în beneficiul lui Leonid Dornean cheltuielile de 2 judecată în mărime de 2510,00 lei, din care: 1) pentru acordarea asistenței juridice în sumă de 2000,00 de lei; 2) cheltuielile de transport în sumă de 510,00 lei.
Au fost respinse cerințele reclamantului cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată pentru efectuarea xerocopiilor în sumă de 41 de lei. Invocând netemeinicia hotărârii primei instanțe, la 01 aprilie 2019, Leonid Dornean a declarat apel, prin care a solicitat casarea acesteia cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii. Prin decizia din 19 septembrie 2019 a Curții de Apel Bălți s-a respins apelul declarat de Leonid Dornean și s-a menținut hotărârea din 18 martie 2019 a Judecătoriei Edineț, sediul Briceni. Pentru a decide astfel, instanța de apel, a considerat că hotărârea primei instanțe este întemeiată și legală, emisă ca rezultat a aprecierii multiaspectuală a cumulului de probe prezente la actele cauzei și cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.
La 30 decembrie 2019, prin intermediul oficiului poștal, Leonid Dornean, reprezentat de avocatul Igor Țurcanu, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel și a solicitat casarea acesteia și hotărârii primei instanțe în partea în care a fost respinsă acțiunea, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii. În motivarea recursului a invocat că instanțele de judecată au aplicat eronat și au încălcat normele de drept material, ceea ce a dus la soluționarea greșită a cauzei, au interpretat eronat legea precum și probele prezentate, iar erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Totodată, în susținerea recursului s-au indicat aceleași argumente și circumstanțe factologice care au fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic inferioare, cărora le-a fost dată apreciere, redând totodată conținutul prevederilor normelor legale, dar fără a demonstra prin careva probe, încălcarea sau aplicarea eronată de către instanțele de judecată a normelor legale aplicabile speței. În contextul prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Curtea de Apel Bălți a pronunțat decizia contestată la 19 septembrie 2019. Materialele cauzei atestă expedierea participanților la proces a copiei deciziei motivate prin scrisoarea de însoțire din 23 octombrie 2019 (f.d.
173), care a fost recepționată de recurent la data de 29 octombrie 2019. Astfel, recursul declarat la 30 decembrie 2019, este în termen. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. La data de 03 martie 2020, prin scrisoarea de însoțire nr. 2ra-625/2020, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatei copia cererii de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței timp de o lună de la data recepționării (f.d.
194). 3 Intimata Sorina Dornean nu a recepționat copia recursului, plicul fiind restituit instanței cu mențiunea „refuzat” (f.d. 195-196). Examinând temeiurile recursului declarat de Leonid Dornean, reprezentat de avocatul Igor Țurcanu, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul ca inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Leonid Dornean, reprezentat de avocatul Igor Țurcanu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate. Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, 4 din recursul declarate nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a recunoaște recursul declarat de Leonid Dornean, reprezentat de avocatul Igor Țurcanu, ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se consideră inadmisibil recursul declarat de Leonid Dornean, reprezentat de avocatul Igor Țurcanu, împotriva deciziei din 19 septembrie 2019 a Curții de Apel Bălți. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.