Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 13.05.2020
inadmisibil

2ra-701/20 — partajarea în natură a bunului imobil

HOTĂRÂRE
13.05.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
partajarea în natură a bunului imobil
Temei legal
Temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2ra-701/20 — partajarea în natură a bunului imobil (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-701/20 Prima instanță: (Judecătoria Hîncești, sediul Central) L. Roic-Botezatu Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) Gr. Dașchevici, A. Panov, L. Bulgac Î N C H E I E R E 13 mai 2020 mun.

Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu examinând admisibilitatea recursului declarat de către Tacu Andrei, reprezentat de avocatul Garaba Mihai, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Timotin Valerii, Timotin Irina, Timotin Ilinca și Timotin Igor împotriva lui Tacu Andrei și Tacu Ioana cu privire la încetarea proprietății comune pe cote-părți prin partajarea bunului în natură, împotriva deciziei din 05 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins apelul declarat de Tacu Andrei și Tacu Ioana și s-a menținut hotărârea din 27 iunie 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central, c o n s t a t ă : La 25 august 2017, Timotin Valerii, Timotin Irina, Timotin Ilinca și Timotin Igor au depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Tacu Andrei și Tacu Ioana cu privire la încetarea proprietății comune pe cote-părți prin partajarea bunului în natură.

În motivarea acțiunii, Timotin Valerii, Timotin Irina, Timotin Ilinca și Timotin Igor au menționat că sunt proprietarii pe cote-părți a terenului cu nr. cadastral XXXXX, situat în satul Bozieni, raionul Hîncești. Astfel au specificat că dețin cu drept de proprietate 2/3 din terenul menționat în baza contractului de vânzare-cumpărare din 01 iulie 2008, iar pârâții dețin cu titlu de proprietate 1/3 cotă-parte din terenul în cauză în baza Titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren din 13 septembrie 2000. Reclamanții au reiterat că din cauza acțiunilor pârâților, nu au posibilitate de a-și exercita dreptul de proprietate. Reclamanții au solicitat, incluziv prin cererea de completare a cerințelor (f.d.

92) partajarea în natură a bunului imobil – terenul pentru construcții cu 1 nr. cadastral XXXXX, situat în satul Bozieni, raionul Hîncești proporțional cotei fiecărei părți conform Raportului de expertiză, Varianta II și încasarea sumei de 6 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică. Prin hotărârea din 27 iunie 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Timotin Valerii, Timotin Irina, Timotin Ilinca și Timotin Igor.

S-a partajat în natură terenul cu suprafața de 0,4086 ha cu nr. cadastral XXXXX, situat în satul Bozieni, raionul Hîncești, prin divizare, conform variantei II din Raportul de expertiză nr. 044 din 14 decembrie 2018, după cum urmează: - S-a atribuit lui Timotin Valerii și Timotin Irina sectorul de teren marcat cu pct. 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-1 (inclusiv sectorul de teren amplasat sub partea din construcție deținută), cu suprafața de 1 361,67 de m.p.; - S-a atribuit lui Timotin Igor și Timotin Ilinca sectorul de teren marcat cu pct. 10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-201-101-10 (inclusiv sectorul de teren amplasat sub partea din construcție deținută), cu suprafața de 1 361,67 de m.p.; - S-a atribuit lui Tacu Andrei sectorul de teren marcat cu pct. 4-5-6-7-8-9- 10-101-202-20-21-22-23-4 (inclusiv sectorul de teren amplasat sub partea din construcție deținută), cu suprafața de 1 361,67 de m.p..

S-a încasat de la Tacu Andrei și Tacu Ioana în mod solidar, în beneficiul lui Timotin Valerii, Timotin Irina, Timotin Ilinca și Timotin Igor suma de 6 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică. S-a încasat de la Tacu Andrei în beneficiul statului suma de 150 de lei cu titlu de taxă de stat. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a reținut că după Tacu Andrei este înregistrată 1/3 cotă-parte din terenul în litigiu, după Timoti Valerii și Timotin Irina este întregostrată 1/3 cotă-parte, precum și după Timotin Ilinca și Timotin Igor este înregistrată 1/3 cotă-parte dinterenul în litigiu. De asemenea, instanța de fond în vederea identificării unei soluții de compromis, la cererea părților, a dispus efectuarea unei expertize tehnico- științifice.

Astfel prin Raportul de Expertiză din 14 decembrie 2018, au fost stabilite două variante de partajare a terenului cu nr. cadastral XXXXX, situat în satul Bozieni, raionul Hîncești. Prin urmare, instanța de fond analizând variantele posibile de partajare, a conchis că echitabil și legal reprezintă varianta II de partajare descrisă în Raportul de expertiză. Prin decizia din 05 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul declarat de Tacu Andrei și Tacu Ioana și s-a menținut hotărârea din 27 iunie 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central. Prin decizia suplimentară a Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2019, s-a încasat de la Tacu Andrei și Tacu Ioana în beneficiul lui Timotin Valerii, 2 Timotin Irina, Timotin Ilinca și Timotin Igor suma de 5 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

La 03 martie 2020, Tacu Andrei, reprezentat de avocatul Garaba Mihai a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești cu emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie dispusă partajarea bunului imobil conform variantei I de partajare propusă în Raportul de expertiză din 14 decembrie 2018. Recurentul Tacu Andrei, în motivarea recursului a menționat că prin partajarea bunului imobil propusă în varianta II din Raportul de expertiză din 14 decembrie 2018, se formează un bun imobil care nu va putea fi utilizat confirm destinației și ale cărui condiții de utilizare vor fi înrăutățite, or, prin Varianta II de partaj, reclamanții au solicitat să le fie repartizat, inclusiv din teren și din contul terenului de care la moment se folosește Tacu Andrei și Tacu Ioana și pe care sunt amplasate construcțiile acestora, iar în rezultat va fi blocată poarta de acces în propria curte.

Astfel prin partajarea dispusă prin hotărârile contestate, instanțele de judecată au adus atingere dreptului de proprietate al recurentului prin îngrădirea anumitor posibilități în exercitarea dreptului său de proprietate. Totodată, recurentul a reiterat că instanțele inferioare au dispus partajarea terenului conform variantei II din Raportul de expertiză, deși în ședința de judecată a instanței de fond a fost de acord cu partajarea terenului conform variantei I. La 13 martie 2020, instanța de recurs a expediat în adresa intimaților copia recursului, fiind recepționat de către Tacu Ioana, Timotin Valerii, Timotin Irina, Timotin Ilinca și Timotin Igor la 17 martie 2020 (f.d. 207-208). Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 05 decembrie 2019, însă date referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la materialele cauzei lipsesc.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Recursul a fost declarat la 03 martie 2020, respectiv se consideră depus în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. 3 În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat. Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă. Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut.

Există limitări implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

4 În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Tacu Andrei, reprezentat de avocatul Garaba Mihai, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se declară inadmisibil recursul înaintat de Tacu Andrei, reprezentat de avocatul Garaba Mihai.

Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-10-27
0,97
2r-629/21 — Partajarea bunului imobil
Dosar nr. 2r-629/21 Instanța de fond: Judecătoria Hînceşti, sediul Central, judecător – L. Roic-Botezatu Instanța de recurs: Curtea de Apel Chişinău, judecători – L. Bulgac, G. Daşchevici, A. Panov Instanţa de revizuire: Curtea de Apel Chiş
CSJ 2020-05-27
0,94
2ra-656/20 — cu privire la partajarea în natură a bunului imobil și încasarea cheltuielilor de judecată
te în cererea de apel și materialelor cauzei, a ajuns la concluzia de a respinge apelul declarat de către Elena Bobeica, reprezentată de avocatul Domnița Pagoni (f. d. 164). În același timp, instanța de recurs relevă că instanța de apel înt
CSJ 2020-07-22
0,94
2ra-793/20 — cu privire la încetarea proprietății pe cote-părți
Dosarul nr. 2ra-793/20 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău sediul Buiucani (jud. I. Păduraru) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Danilov, I. Secrieru, I. Cotruță) DECIZIE 22 iulie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2019-06-19
0,94
2ra-1005/19 — incetarea proprietatii comune pe cote parti, partajarea in natura a bunurilor imobile etc.
Dosarul nr.2ra-1005 /2019 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (N. Arabadji) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (V. Buhnaci, L. Pruteanu, M. Guzun) Î N C H E I E R E 19 iunie 2019 mun.Chişinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2021-06-30
0,93
2ra-608/21 — Încetarea proprietătii comune
Dosarul nr. 2ra-608/21 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, judecător – O. Parfeni Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – M. Anton, V. Sîrbu, V. Cotorobai Î N C H E I E R E 30 iunie 2021 mun. Chişinău Colegi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă