3ra-396/20 — contestarea actelor administrative

3ra-396/20 — contestarea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 3ra-396/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (judecător C. Guzun)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători V. Sîrbu, V. Mihaila și A. Minciuna)

Î N C H E I E R E

08 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului depus de „Ecosem Grup” SRL în proces

de insolvabilitate,

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă

de „Ecosem Grup” SRL în proces de insolvabilitate împotriva Serviciului Fiscal de

Stat cu privire la anularea actelor administrative,

împotriva deciziei din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost respins apelul depus de „Ecosem Grup” SRL în proces de insolvabilitate

împotriva hotărârii din 30 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani,

c o n s t a t ă:

La 08 mai 2018, „Ecosem Grup” SRL în proces de insolvabilitate a depus

cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la

anularea deciziei Direcției generale administrare fiscală Centru a Serviciului Fiscal

de Stat nr. 316/145 din 16 februarie 2018 asupra cazului de încălcare a legislației

comisă de „Ecosem Grup” SRL (f.d. 2-5, vol. I).

În motivarea acțiunii, reclamanta „Ecosem Grup” SRL în proces de

insolvabilitate a relatat că decizia Direcției generale administrare fiscală Centru a

Serviciului Fiscal de Stat nr. 316/145 din 16 februarie 2018 asupra cazului de

încălcare a legislației comisă de „Ecosem Grup” SRL a fost întocmită în baza actului

Direcției generale administrare fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat nr.

5-683863 din 01 februarie 2018.

Reclamanta a susținut că este greșită concluzia organului fiscal precum că

reclamanta a încălcat prevederile art. 8 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal.

Aici, reclamanta a specificat că în timpul controlului fiscal, inspectorilor

fiscali le-au fost prezentate copiile registrelor mașinii de casă, cât și benzile de

control emise de aceasta, care confirmă respectarea de către reclamantă a obligației

1

de a efectua încasările bănești în numerar doar prin intermediul mașinii de casă.

Totodată, reclamanta a declarat că în timpul controlului fiscal, inspectorilor

fiscali li s-a comunicat că în caz de necesitate, vor fi prezentate în original registrele

mașinii de casă, foile de parcurs și registrele foilor de parcurs.

Reclamanta a menționat că era necesară identificarea locului aflării acestor

documente de evidență în original, având în vedere permutările documentației de

evidență ca urmare a intentării procesului de insolvabilitate față de reclamantă.

În continuare, reclamanta a afirmat că este eronată concluzia organului fiscal

ce ține de abaterile la calcularea uzurii mijloacelor fixe în scopuri fiscale, generate

de neprezentarea de către reclamantă a registrului de evidență a mijloacelor fixe pe

categoriile de proprietate și a uzurii acestora.

Reclamanta a invocat că pornind de la prevederile art. 26 alin. (1)-(2) și 261

alin. (1)-(2) din Codul fiscal, anume bilanțul contribuabilului servește drept bază

pentru calcularea uzurii mijloacelor fixe, deoarece reflectă proprietatea materială a

contribuabilului.

Reclamanta a evidențiat că Regulamentul privind evidența și calcularea uzurii

mijloacelor fixe în scopuri fiscale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 289 din

14 martie 2007, nu prevede obligația contribuabilului de a ține un registru de

evidență a mijloacelor fixe pe categoriile de proprietate și a uzurii acestora, și nici

forma în care un astfel de registru ar urma să fie ținut.

Astfel, reclamanta a indicat că în cadrul controlului fiscal, inspectorii fiscali

neîntemeiat nu au ținut cont de informația prezentată de reclamantă privind modul

acesteia de calculare a uzurii mijloacelor fixe.

Reclamanta a punctat că în actul Direcției generale administrare fiscală Centru

a Serviciului Fiscal de Stat nr. 5-683863 din 01 februarie 2018 este indicată o altă

modalitate de calculare a uzurii mijloacelor fixe, fără a fi argumentată modalitatea

de recalculare a acesteia, cât și fără a fi precizată încălcarea admisă de reclamantă la

calcularea uzurii mijloacelor fixe.

Mai mult, reclamanta a notat că în actul Direcției generale administrare fiscală

Centru a Serviciului Fiscal de Stat nr. 5-683863 din 01 februarie 2018, organul fiscal

nu a menționat la care categorii de mijloace fixe au fost admise încălcări, care este

formula de calcul aplicată de organul fiscal și la care bunuri anume a fost recalculată

uzura.

Reclamanta a relevat că în actul Direcției generale administrare fiscală Centru

a Serviciului Fiscal de Stat nr. 5-683863 din 01 februarie 2018, organul fiscal a

indicat că prin aplicarea metodelor și surselor indirecte, în temeiul art. 225 din Codul

fiscal, a întocmit registrul de evidență a mijloacelor fixe pe categoriile de proprietate

și a uzurii acestora pentru perioada anilor 2013-2015.

Reclamanta a punctat că în actul Direcției generale administrare fiscală Centru

a Serviciului Fiscal de Stat nr. 5-683863 din 01 februarie 2018, organul fiscal, făcând

trimitere la Anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 289 din 14 martie 2007, arbitrar

a ajuns la concluzia că baza valorică a proprietății reclamantei la începutul anului

2013 este de zero lei.

În continuare, reclamanta a susținut că este eronată constatarea organului

2

fiscal ce ține de diminuarea de către reclamantă a impozitului pe bunuri imobile

pentru perioada anilor 2014-2017 în sumă de 79 404 lei.

Aici, reclamanta a invocat că organul fiscal greșit a luat ca bază impozabilă

valoarea de 44 482 344 lei a bunurilor imobile, or încăperile din Complexul locativ

„Nicolae Sulac” au fost transmise în proprietatea investitorilor, iar încăperile din

Complexul locativ de pe str. N. Milescu Spătaru, mun. Chișinău, în curs de execuție,

sunt înregistrate în Registrul bunurilor imobile ca bun viitor, acestea nefiind

finalizate.

Reclamanta a mai declarat că organul fiscal nu a specificat pentru care anume

bunuri imobile nu s-a calculat corect impozitul și care este baza valorică greșită la

fiecare bun imobil în parte, pe care a fost întemeiat actul Direcției generale

administrare fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat nr. 5-683863 din

01 februarie 2018.

Reclamanta a afirmat că în contradicție cu prevederile art. 276 pct. 3) și 278

din Codul fiscal, organul fiscal a evitat să indice la care dată a fost calculată valoarea

bunurilor imobile și care a fost gradul de finalizare a construcțiilor în curs de

execuție în fiecare perioadă fiscală, pentru a argumenta că aceste bunuri imobile ar

constitui obiect impozabil în sensul art. 278 din Codul fiscal.

În continuare, reclamanta a evidențiat că la aplicarea amenzilor pentru

încălcarea termenelor de repatriere a mijloacelor bănești și efectuarea decontărilor

în numerar în sumă ce depășește limita de 100 000 lei lunar, organul fiscal nu a luat

în considerare că reclamanta nu are posibilitatea de a importa utilajul comandat în

străinătate și de a achita în întregime prețul acestuia, iar conturile bancare ale

reclamantei au fost blocate de executori judecătorești, aceasta nefiind în stare să

efectueze plăți prin virament.

Reclamanta a reliefat că în decizia Direcției generale administrare fiscală

Centru a Serviciului Fiscal de Stat nr. 316/145 din 16 februarie 2018 greșit este

indicat că potrivit art. 252 alin. (1) din Codul fiscal, aceasta urmează a fi executată

în termen de 30 zile din data pronunțării și că pentru perioada respectivă nu se

suspendă calcularea majorării de întârziere.

Aici, reclamanta a relevat că, conform art. 75 alin. (3) din Legea

insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, care conține o normă specială față de

legislația fiscală, calcularea penalităților, dobânzilor și altor plăți aferente datoriilor

creditoare ale debitorului se suspendă.

Reclamanta a relatat că la 19 martie 2018, a depus cerere prealabilă la

Serviciul Fiscal de Stat, solicitând anularea deciziei Direcției generale administrare

fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat nr. 316/145 din 16 februarie 2018, însă

până la data adresării în instanța de judecată, nu a primit niciun răspuns la cererea

prealabilă.

La 23 octombrie 2018, reclamanta „Ecosem Grup” SRL în proces de

insolvabilitate a depus cerere prin care a introdus pretenția cu privire la anularea

refuzului Direcției generale administrare fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat

nr. 26/4-14-640 din 07 august 2018 (f.d. 45-46, vol. I).

În motivarea noii pretenții, reclamanta „Ecosem Grup” SRL în proces de

3

insolvabilitate a susținut că potrivit pct. 5 din decizia Direcției generale administrare

fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat nr. 316/145 din 16 februarie 2018, organul

fiscal a constatat că neprezentarea de către reclamantă a registrului de evidență a

mijloacelor fixe pe categoriile de proprietate și a uzurii acestora pentru perioada

anilor 2013-2015 constituie o încălcare a prevederilor art. 26 din Codul fiscal, fapt

ce a determinat calcularea de către organul fiscal a uzurii respective prin metode

indirecte și dispunerea încasării sumei de 347 832 lei cu titlu de impozit pe venit

diminuat din activitatea de antreprenoriat pentru anul 2013, precum și aplicarea

sancțiunilor aferente.

Reclamanta a indicat că la 25 iulie 2018 s-a adresat la Serviciul Fiscal de Stat,

solicitând recalcularea impozitului pe venit în sumă de 347 832 lei, calculat prin

metode indirecte, și prezentând registrele de evidență a mijloacelor fixe pe

categoriile de proprietate și a uzurii acestora.

Reclamanta a relatat că prin scrisoarea din 07 august 2018, Serviciul Fiscal de

Stat i-a refuzat în satisfacerea cererii din 25 iulie 2018, indicând că prin decizia

Serviciului Fiscal de Stat nr. 118 din 12 aprilie 2018 pe marginea contestației

împotriva deciziei nr. 316/145 din 16 februarie 2018, emise de Direcția generală

administrare fiscală Centru, la pct. 1 din partea constatatoare au fost excluse

sintagmele „s-a constatat lipsa parțială a evidenței contabile” și „fapt care face

imposibil efectuarea controlului, însă surse suplimentare de estimare nu s-au

identificat”.

Astfel, reclamanta a arătat că din partea decisivă a deciziei Direcției generale

administrare fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat nr. 316/145 din

16 februarie 2018 a fost exclusă și amenda în sumă de 50 000 lei pentru lipsa

documentației contabile.

Reclamanta a considerat că în condițiile în care au fost excluse sintagmele

„s-a constatat lipsa parțială a evidenței contabile” și „fapt care face imposibil

efectuarea controlului, însă surse suplimentare de estimare nu s-au identificat”,

organul fiscal trebuia să renunțe și la rezultatele aplicării metodelor și surselor

indirecte, care au dus la dispunerea încasării sumei de 347 832 lei cu titlu de impozit

pe venit diminuat din activitatea de antreprenoriat pentru anul 2013, precum și

aplicarea sancțiunilor aferente.

Prin hotărârea din 30 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, a fost

respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de „Ecosem Grup”

SRL împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la anularea actelor administrative

(f.d. 124-129, vol. II).

La 01 iulie 2019, „Ecosem Grup” SRL în proces de insolvabilitate a depus

apel împotriva hotărârii din 30 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d.

131-133, vol. II).

Prin decizia din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul depus de „Ecosem Grup” SRL și menținută hotărârea din 30 mai 2019 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d. 212-219, vol. II).

În motivarea soluțiilor adoptate, instanțele ierarhic inferioare au reținut că în

conformitate cu art. 26 alin. (10) din Codul fiscal, evidența și calcularea uzurii

4

mijloacelor fixe în scopuri fiscale se efectuează în conformitate cu regulamentul

aprobat de Guvern.

Astfel, instanțele ierarhic inferioare au invocat că, conform pct. 8 din

Regulamentul privind evidența și calcularea uzurii mijloacelor fixe în scopuri

fiscale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 289 din 14 martie 2007, în scopul

evidenței mijloacelor fixe pe categorii de proprietate și calculării uzurii acestora în

scopuri fiscale se utilizează un formular unic, anexa nr. 1 la prezentul Regulament.

Instanțele ierarhic inferioare au menționat că organul fiscal, în temeiul art. 225

din Codul fiscal, a întocmit registrele de evidență a mijloacelor fixe pe categoriile

de proprietate și a uzurii acestora pentru perioada anilor 2013-2015, pornind de la

informația ce ține de procurările mijloacelor fixe efectuate de „Ecosem Grup” SRL,

din motiv că aceasta nu a prezentat asemenea registre în cadrul controlului.

Cu referire la argumentele privind achitarea impozitului pe bunurile imobile

dispus spre încasare prin Decizia contestată, instanțele ierarhic inferioare au stabilit

că în perioada supusă verificării, apelantul a prezentat la serviciul fiscal calculele

privind impozitul pe bunurile imobiliare pentru perioada anilor 2014 - 2017 forma

BIJ13 și BIJ15, luând ca bază impozabilă valoarea estimată a construcțiilor și

terenurilor posedate. Conform dărilor de seamă prezentate pentru perioada supusă

controlului de către apelant s-a calculat impozit pe bunurile imobiliare în sumă totală

de 248 075 lei, inclusiv pentru anul 2014 - 15804.8 lei (15.804.800 lei x 0,1%), anul

2015 - 18931.76 lei (18.931.760 lei x 0,1%), anul 2016 - 19306 lei

(19.306.586*0,1%), anul 2017 - 194033 lei ((4.875.385*0,1 %+(l79.407.525*0,1

%)).

Instanțele ierarhic inferioare au constatat că apelantul pentru perioada supusă

controlului avea înregistrate în proprietate, conform datelor Oficiului Teritorial

Cadastral, obiecte impozabile cu impozitul pe bunurile imobiliare în sumă totală de

44 482 344 lei, amplasate în mun. Chișinău, str. Tighina, 33; or. Chișinău str. Nicolae

Sulac; or Chișinău, str. Milescu Spătaru. Astfel, întemeiat, în rezultatul controlului

a fost calculat impozitul pe bunurile imobiliare pentru an. 2014 - 44 482 lei (44 482

344 x 0,1%), an. 2015 - 44 482 lei, an. 2016 - 44 482 lei, an. 2017194 033

((4.875.385*0,1%+(179.407.525*0,1%)). Ca urmare, autoritatea publică întemeiat

a conchis că, apelantul a diminuat impozitul pe bunurile imobiliare în sumă totală de

79 404 lei, inclusiv an. 2014 - 28 677 lei (44 482-15 805), an. 2015- 25 551 lei (44

482-18 931), an. 2016 - 25 176 lei (44 482-19 306).

Instanțele ierarhic inferioare au relevat că potrivit datelor IP „Agenția Servicii

Publice”, „Ecosem Grup” SRL în proces de insolvabilitate deține cu drept de

proprietate mai multe bunuri imobile, pentru care se impune obligația de a achita

impozitul respectiv.

Instanțele ierarhic inferioare au reținut că „Ecosem Grup” SRL în proces de

insolvabilitate a încălcat termenele de repatriere a mijloacelor bănești, și anume a

sumei de 17 945 euro, achitate în avans unei întreprinderi din Spania, și a sumei de

5

7 100 euro, achitate în avans unei întreprinderi din România.

De asemenea, instanțele ierarhic inferioare au constatat că „Ecosem Grup”

SRL în proces de insolvabilitate a efectuat decontări în numerar în sumă ce depășește

limita de 100 000 lei lunar, ceea ce contravine prevederilor art. 10 pct. 5 din Legea

nr. 845 din 03 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat în întreprinderi.

Cu referire la raportul de expertiză extrajudiciară nr. 347-348 din

25 februarie 2019, instanțele ierarhic inferioare au indicat că expertul a comparat

unele informații din actul Direcției generale administrare fiscală Centru a Serviciului

Fiscal de Stat nr. 5-683863 din 01 februarie 2018 cu informații din documentele

contabile primare ale „Ecosem Grup” SRL în proces de insolvabilitate, cât și cu

informațiile prezentate suplimentar de către „Ecosem Grup” SRL în proces de

insolvabilitate, însă nu s-a expus asupra întregului act al organului fiscal, prin care

s-a stabilit lipsa parțială a evidenței contabile.

La 26 decembrie 2019, „Ecosem Grup” SRL în proces de insolvabilitate a

depus recurs împotriva deciziei din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

solicitând casarea acesteia și a hotărârii din 30 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Râșcani, precum și emiterea unei noi decizii, de admitere integrală a cererii

de chemare în judecată înaintate de „Ecosem Grup” SRL în proces de insolvabilitate

(f.d. 225-229, vol. II).

În motivarea recursului, recurenta „Ecosem Grup” SRL în proces de

insolvabilitate a susținut că soluțiile adoptate de instanțele ierarhic inferioare sunt

bazate pe o examinare superficială a argumentelor prezentate de către „Ecosem

Grup” SRL în proces de insolvabilitate, multe dintre care au rămas fără nicio

apreciere, ceea ce contravine garanțiilor unui proces echitabil, prevăzute de art. 6

alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Recurenta a invocat că în cadrul controlului fiscal, inspectorii fiscali

neîntemeiat nu au ținut cont de informația prezentată de recurentă privind modul

acesteia de calculare a uzurii mijloacelor fixe.

Recurenta a punctat că în actul Direcției generale administrare fiscală Centru

a Serviciului Fiscal de Stat nr. 5-683863 din 01 februarie 2018 este indicată o altă

modalitate de calculare a uzurii mijloacelor fixe, fără a fi argumentată modalitatea

de recalculare a acesteia, cât și fără a fi precizată încălcarea admisă de recurentă la

calcularea uzurii mijloacelor fixe.

Mai mult, recurenta a notat că în actul Direcției generale administrare fiscală

Centru a Serviciului Fiscal de Stat nr. 5-683863 din 01 februarie 2018, organul fiscal

nu a menționat la care categorii de mijloace fixe au fost admise încălcări, care este

formula de calcul aplicată de organul fiscal și la care bunuri anume a fost recalculată

uzura.

Recurenta a relevat că în actul Direcției generale administrare fiscală Centru

a Serviciului Fiscal de Stat nr. 5-683863 din 01 februarie 2018, organul fiscal a

indicat că prin aplicarea metodelor și surselor indirecte, în temeiul art. 225 din Codul

fiscal, a întocmit registrul de evidență a mijloacelor fixe pe categoriile de proprietate

și a uzurii acestora pentru perioada anilor 2013-2015, deși nu avea niciun temei legal

6

să-l întocmească.

Aici, recurenta a mai subliniat că organul fiscal arbitrar a ajuns la concluzia

că baza valorică a proprietății recurentei la începutul anului 2013 este de zero lei,

deși potrivit Contului 123, valoarea mijloacelor fixe ale recurentei la data de

01 ianuarie 2013 era în sumă de 29 535 365, 76 lei.

Recurenta a declarat că organul fiscal, bazându-se pe propriul registru de

evidență a mijloacelor fixe pe categoriile de proprietate și a uzurii acestora, a inclus

ca bază pentru calcularea uzurii nu întregul patrimoniu utilizat de recurentă în

activitatea de antreprenoriat, ci doar bunurile cumpărate după anul 2013 și serviciile

de reparație a acestora.

În continuare, recurenta a indicat că instanțele ierarhic inferioare nu au dat

nicio apreciere raportului de expertiză extrajudiciară nr. 347-348 din

25 februarie 2019, deși expertul a constatat că organul fiscal greșit nu a luat în calcul

valoarea mijloacelor fixe de categoria I și III de proprietate, prin ce nu s-a calculat

uzura respectivă în scopuri fiscale.

Recurenta a punctat că organul fiscal greșit a luat ca bază impozabilă valoarea

de 44 482 344 lei a bunurilor imobile, or încăperile din Complexul locativ „Nicolae

Sulac” au fost transmise în proprietatea investitorilor, iar încăperile din Complexul

locativ de pe str. N. Milescu Spătaru, mun. Chișinău, în curs de execuție, sunt

înregistrate în Registrul bunurilor imobile ca bun viitor, acestea nefiind finalizate.

Recurenta a mai declarat că organul fiscal nu a specificat pentru care anume

bunuri imobile nu s-a calculat corect impozitul și care este baza valorică greșită la

fiecare bun imobil în parte, pe care a fost întemeiat actul Direcției generale

administrare fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat nr. 5-683863 din

01 februarie 2018.

Recurenta a afirmat că la aplicarea amenzilor pentru încălcarea termenelor de

repatriere a mijloacelor bănești și efectuarea decontărilor în numerar în sumă ce

depășește limita de 100 000 lei lunar, organul fiscal nu a luat în considerare că

recurenta nu are posibilitatea de a importa utilajul comandat în străinătate și de a

achita în întregime prețul acestuia, iar conturile bancare ale recurentei au fost blocate

de executori judecătorești, aceasta nefiind în stare să efectueze plăți prin virament.

Recurenta a evidențiat că adoptarea deciziei Direcției generale administrare

fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat nr. 316/145 din 16 februarie 2018 a avut

loc în lipsa reprezentantului recurentei, ceea ce contravine prevederilor art. 243 alin.

(1) din Codul fiscal.

La 26 februarie 2020, intimatul Serviciul Fiscal de Stat a depus referință la

recursul depus de „Ecosem Grup” SRL în proces de insolvabilitate, solicitând

declararea acestuia ca inadmisibil (f.d. 6-7, vol. III).

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține că prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat

Codul administrativ al Republicii Moldova. În conformitate cu art. 257 alin. (1) din

Codul administrativ, prezentul cod a intrat în vigoare la 01 aprilie 2019.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

7

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în

contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la

intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica

corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a

încheierilor judecătorești.

Astfel, din sensul normei de drept enunțate urmează că legiuitorul a optat

pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale. Decizia

instanței de apel a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Codului administrativ.

Prin urmare, legalitatea procedurilor care au urmat după punerea în aplicare a

Codului administrativ se va verifica prin prisma Codului administrativ.

Potrivit art. 245 alin. (1) din Codul administrativ, recursul se depune la

instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel,

dacă legea nu stabilește un termen mai mic.

După cum rezultă din materialele cauzei, și anume din avizul de primire nr.

DS2035902975AS, recurenta „Ecosem Grup” SRL în proces de insolvabilitate a

recepționat copia deciziei motivate din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău

la data de 11 decembrie 2019 (f.d. 221, vol. II).

Astfel, luând în considerare că recurenta „Ecosem Grup” SRL în proces de

insolvabilitate a depus recurs împotriva deciziei din 27 noiembrie 2019 a Curții de

Apel Chișinău la data de 26 decembrie 2019, completul ajunge la concluzia că

recurenta „Ecosem Grup” SRL în proces de insolvabilitate s-a conformat

prevederilor legale, încadrându-se în termenul de depunere a recursului prevăzut de

art. 245 alin. (1) din Codul administrativ.

Fiindcă fondul cauzei a fost examinat prin prisma Legii contenciosului

administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 și a prevederilor din Codul de procedură

civilă, instanța de recurs la soluționarea recursului se va conduce tot de aceste

prevederi.

Astfel, examinând temeiurile recursului depus de către „Ecosem Grup” SRL

în proces de insolvabilitate, în raport cu materialele cauzei de contencios

administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

Verificând motivele de casare, invocate în recurs, completul Colegiului atestă

că „Ecosem Grup” SRL în proces de insolvabilitate a indicat argumente ce țin de

dezacordul cu felul în care instanța de apel a apreciat înscrisurile probatorii și a

constatat circumstanțele cauzei. Nu pot fi reținute ca temei de admisibilitate aceste

argumente, deoarece țin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs.

Conform regulilor din Secțiunea a 2-a din Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

8

Recursul exercitat conform secțiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procesual, verificându-se doar legalitatea deciziei,

nu și temeinicia ei în fapt.

Astfel, completul Colegiului constată că argumentele invocate în recurs nu pot

constitui temei de casare a deciziei recurate, or acesta nu se încadrează în cele expres

stabilite la art. 432, alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declarare recurs în cazul în care

se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau

a normelor de drept procesual.

Aliniatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433, lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4).

Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,

recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației

prezentate în cerere. La fel, recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod

direct starea de lucruri, pe când în recursul declarat de către „Ecosem Grup” SRL în

proces de insolvabilitate asemenea aspecte nu se regăsesc.

În speță, completul Colegiului menționează că recursul în cauză conține

obiecții de fapt și de drept care deja au fost studiate și verificate de către instanța de

apel, primind o apreciere corespunzătoare.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentei la

soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în

care acest drept este garantat de art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Drept urmare, se reține că argumentele invocate de către recurentă nu pot

constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procesual,

așa cum formal invocă „Ecosem Grup” SRL în proces de insolvabilitate, și,

respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

În astfel de circumstanțe, completul specializat pentru examinarea acțiunilor

în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera

recursul depus de către „Ecosem Grup” SRL în proces de insolvabilitate ca

inadmisibil.

În conformitate cu art. 193, 195, 230 și 258 alin. (3) din Codul administrativ,

9

precum și art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de „Ecosem Grup” SRL în proces de insolvabilitate împotriva

deciziei din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios

administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de „Ecosem Grup” SRL în

proces de insolvabilitate împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la anularea

actelor administrative, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Maria Ghervas

judecătorul

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

10