2rac-102/20 — Încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Încasarea datoriei
- Temei legal
- Temeiurile declararii recursului
2rac-102/20 — Încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2rac-102/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător – D. Chistol Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – A. Danilov, I. Secrieru, Iu. Cotruță Î N C H E I E R E 06 mai 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând admisibilitatea recursului declarat de SPB „Constructorul” ÎS, în cauza civilă la cererea înaintată de a SPB „Constructorul” ÎS către SRL „Spivan” și ÎM „Romstal Trade” SRL privind obligarea antreprenorului SRL „Spivan” la înlăturarea neajunsurilor depistate la Centrala Termică, în conformitate cu Proiectul Tehnic și Actele Institutului de Proiectare IPS „IPROCOM”, pentru a fi dată în exploatare, încasarea în mod solidar de la SRL „Spivan” și ÎM „Romstal Trade” în beneficiul reclamantului SPB „Constructorul” ÎS a sumei în valoare de 119 005 lei, încasarea din contul SRL „Spivan” în beneficiul SPB „Constructorul” ÎS a sumei de 53 000 lei; rezilierea Contractului nr. 23/M/0093 din 15.11.2010, încheiat între SRL „Spivan” și SPB „Constructorul” ÎS, precum și la cererea reconvențională înaintată de SRL „Spivan” către SPB „Constructorul” ÎS privind încasarea din contul SPB „Constructorul” ÎS a datoriei în sumă de 217 821,52 lei, din executarea contractului de antrepriză nr.23/M/0093/ din 15.11.2010, precum și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 20 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău,
prin care au fost admise cererile de apel depuse de SRL „Spivan” și ÎM „Romstal Trade”, casată hotărârea din 13 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, fiind pronunțată o nouă hotărâre, c o n s t a t ă: La 25 aprilie 2016, SPB „Constructorul” ÎS a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Spivan” și ÎM „Romstal Trade” SRL privind rezilierea și revocarea contractului №23/M/0093 din 15 noiembrie 2010 între SPB „Constructorul” ÎS și „Spivan” SRL; fixarea dreptului de a refuza achitarea suplimentară a 93 760,38 lei datorii în temeiul contractului către „Spivan” SRL; încasarea de la „Spivan” SRL în beneficiul SPB „Constructorul” ÎS suma de 53 000 lei; încasarea de la ÎM “Romstal 1 Trade” SRL în beneficiul SPB „Constructorul” ÎS suma de 119 005 lei și încasarea parțială din contul părților pârâte, ÎM „Romstal Trade” SRL și „Spivan” SRL în beneficiul SPB „Constructorul” ÎS a cheltuielilor legate de taxa de stat în mărime 5161 lei (3% din (119 005 lei+53000lei)= 172 005 lei).
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat faptul că, între SPB „Constructorul” ÎS și antreprenorul „Spivan” SRL a fost încheiat contractul №23/M/0093 din 05 noiembrie 2010, pentru instalarea utilajului în cazangerie SPB „Constructorul” ÎS, în scopul de a fi dată în exploatare. Însă, antreprenorul „Spivan” SRL, până în timpul de față, primind 1 173 016,00 lei, nu și-a îndeplinit obligațiunile sale conform contractului dat și suplimentar solicită de la SPB „Constructorul” ÎS, și suma de 146 760 lei. În același context, reclamanta a menționat că, între ÎM „Romstal Trade” SRL și „Constructorul” ÎS au fost încheiate contractele de depozit № RS0072846 și № RS0072847 din 27.12.2012, iar până la moment, ÎM „Romstal Trade” SRL nu a oferit utilajul care aparține SPB „Constructorul” ÎS în sumă de 119 005 lei.
În acest sens, la 22.01.2013, „Spivan” SRL a primit, din depozit de la compania ÎM „Romstal Trade” SRL, utilaj pentru cazangerie, aparținând SPB „Constructorul” ÎS, în sumă de 119 000 lei, fără acordul lor, dar nu a prezentat factura, care ar fi demonstrat, că într-adevăr, „Spivan” SRL a primit de la depozit marfa. Astfel, acest utilaj nu a fost transmis în custodia SPB „Constructorul” ÎS, dar conducerea companiei „Spivan” SRL a declarat că, după primirea utilajului dat, acesta a fost sustras în perioada de 22.01.2013 la ora 16.30 până la ora 08:30 23.01.2013 în sumă de 47 689,34 lei, iar la data de 23.01.2013 ora 17.00 până la ora 08:30 pe data de 24.01.2013, a mai fost furat utilaj în sumă de 71 315,05 lei, care până în prezent nu a fost găsit.
Ulterior, SPB „Constructorul” ÎS s-a adresat cu o scrisoare №30/03 din 24.01.2013 la Comisariatul de Poliție a sectorului Botanica, explicând circumstanțele furtului de la „Spivan” SRL, reieșind din declarațiile „Spivan” SRL, unde a fost anexată lista furtului și a utilajului, iar asupra furtului a fost inițiată o cauză penală №2013420129, care nu s-a încheiat. Potrivit reclamantei, compania ÎM „Romstal Trade” SRL nu a avut dreptul să elibereze utilajul menționat, fără acordul proprietarului, care a fost achiziționat și cumpărat de către SPB „Constructorul” ÎS.
Totuși, ÎM „Romstal Trade” SRL în complicitate cu „Spivan” SRL, a eliberat ultimei utilajul pentru cazangerie, fiind proprietate a întreprinderii de stat în valoare de 119 005 lei, care de fapt se păstrează în depozit în baza contractelor № RS0072846 și № RS0072847 din 27.12.2012, fără știrea sau consimțământul SPB „Constructorul” ÎS, încălcând pct.4 indicat în contractele de depozit, precum și dispozițiile art. 572 din Codul civil. În acest sens, motivele de suspiciune a comiterii infracțiunii de către companiile menționate, reprezintă faptul că, utilajul dat este dificil de găsit, la care inițial au fost anexate pașapoarte tehnice de către ÎM „Romstal Trade” SRL, care se utilizează doar la întreprinderile care folosesc gazul natural, și care au fost furate împreună cu documentele, și până în prezent nu s-a stabilit cine și când le-a furat.
Cu toate acestea, ÎM „Romstal Trade” SRL nu a prezentat nici un document (factura fiscală), confirmând, că într-adevăr a fost predat utilajul de la depozit, și de facto, utilajul dat până în prezent se află la depozitul ÎM „Romstal Trade” SRL. 2 Mai mult, conducerea companiei „Spivan” SRL, după “furt” a promis că, împreună cu compania ÎM „Romstal Trade” SRL o să instaleze utilaj nou în cazangeria SPB „Constructorul” ÎS, similar utilajului furat, iar, faptul dat de asemenea confirmă că „Romstal Trade” SRL a transmis în mod ilegal utilajul de gaze, firmei „Spivan” SRL, și care la rândul său nu a transmis instalația de la cazangerie pentru depozitare la proprietarul SPB „Constructorul” ÎS, ce se confirmă prin act, semnat între ÎM „Romstal Trade” SRL și „Spivan” SRL.
Însă, SPB „Constructorul” ÎS nu poate fi de acord cu condițiile date, deoarece s- a preconizat instalarea utilajului care în realitate nu corespunde proiectului. Reieșind din cele expuse, SPB „Constructorul” ÎS s-a adresat cu scrisoarea №32/04 din 01.02.2013 către ÎM „Romstal Trade” SRL, solicitând de a transmite utilajul în sumă de 119 0005 lei, care a fost ignorată. Astfel, în locul utilajului furat, compania „Spivan” a instalat utilaj de mâna doua, uzat, care nu corespunde proiectului aprobat, pentru cazangeria „SPB Constructorul” ÎS. În același sens, antreprenorul a instalat utilajul care nu corespunde proiectului, comițând și alte încălcări, confirmate prin actele autorului de proiect a institutului de proiectare IPS „IPROCOM” №1 din 10.06.2013, №2 din 13.08.2013, №3 din 08.10.2013.
În așa mod, despre faptul încălcării în cadrul proiectului, antreprenorul „Spivan” SRL, a fost notificat în mod repetat, în scris, unde s-a indicat termenul limită pentru eliminarea încălcărilor: 186/23 din 01.07.2013, №203/24 din 17.07.2013, №271/29 din 12.09.2013, 397/39 din 18.12.2013. Însă, cu toate acestea, abaterile nu au fost înlăturate, în măsura în care a fost necesară pentru darea în exploatare a cazangeriei.
Prin scrisoarea №404/39 din 24.12.2013, SPB „Constructorul” ÎS s-a adresat către „Spivan” SRL și a anexat actul, în care s-a constatat faptul că există diferență între utilajul nou care trebuie instalat, și care este setat de facto, o parte din care sânt uzate și nu au documentație necesară (pașaportul tehnic, etc). Ulterior, SPB „Constructorul” ÎS s-a adresat cu scrisoarea № 79/08 din 28.02.2014 către „Spivan” SRL, în care a menționat, că „Spivan” SRL este obligată sa înlăture toate abaterile de la proiect pentru darea în exploatare a cazangeriei SPB „Constructorul” ÎS, iar ca rezultat între SPB „Constructorul” ÎS și „Spivan” SRL a fost semnat procesul - verbal №92/09 din 13.03.2014, în care antreprenorul „Spivan” SRL și-a asumat responsabilitatea să înlăture neajunsurile proiectului nu mai târziu de data 15.05.2014.
Totodată, a fost încheiat un acord adițional din 09.04.2014 la contractul №23/M/0093 din 15 noiembrie 2010, prin care se indică obligațiunile „Spivan” SRL privind eliminarea deficiențelor și ajustarea lor la proiect. Însă „Spivan” SRL nu a respectat obligațiunile, încălcând dispozițiile art. 572 din Codul civil. Mai mult, SPB „Constructorul” ÎS s-a adresat cu pretenția № 94/9 din 13.03.2014 către ÎM „Romstal Trade” SRL pentru predarea bunurilor care se află la păstrarea în depozit, către SPB „Constructorul” ÎS, în sumă de 119 308 lei.
Ca răspuns IM „Romstal Trade”, a adresat SPB „Constructorul” ÎS scrisoarea №0261 din 18.03.2014, în care confirmă faptul că utilajul în sumă de 119 004,39 lei (care a fost furat), într-adevăr se află la depozitul lor, și ei sunt dispuși să-l transmită în întregime, dar îi obligă să achite suma de 25 645,45 lei pentru depozitarea în perioada de la 11.01.2013 până la 18.03.2014, în pofida faptului că prima cerere de 3 a furniza utilajul conform scrisorii №32/04 din 01.02.2013, de către ÎM „Romstal Trade” SRL, a fost ignorată. În același sens, antreprenorul „Spivan” SRL s-a obligat să elimine dezavantajele proiectului până cel târziu la data de 15.05.2014, dar care până la moment nu sunt îndeplinite.
Mai mult ca atât, în scrisoarea № 40 din 09.12.2014, „Spivan” SRL a cerut să transfere 53 000 lei în contul datoriei, în conformitate cu procesul-verbal al grupului de lucru SPB „Constructorul” ÎS № 104 din 04.08.2015, factura de plată №703 din 13.08.2015 care confirmă transferarea sumei respective, pentru a înlătura defectele conform proiectului, pentru darea în exploatare a cazangeriei, care de fapt nu sunt înlăturate până în prezent de către antreprenor. De asemenea, SPB „Constructorul” ÎS, în mod repetat, a apelat la antreprenorul „Spivan” SRL cu scrisoarea №346/66 din 09.12.2015 cu cerința de a înlătura defectele din proiect, pentru darea în exploatare a cazangeriei, dar „Spivan” SRL a ignorat cererea SPB „Constructorul” ÎS, și nu a prezentat un răspuns oficial.
Totodată, potrivit reclamantei, administrația SPB „Constructorul” ÎS de nenumărate ori a cerut de la “Spivan” SRL îndeplinirea obligațiilor contractuale, dar, în loc de aceasta, utilajul în valoare de 119 005, lei până în prezent se află la ÎM „Romstal Trade”, și 53 000 lei care au fost transferați în contul datoriei firmei „Spivan” SRL, rămânând la „Spivan” SRL. Reclamanta consideră că, SPB „Constructorul” ÎS în mod legal, are dreptul de a cere de la „Spivan” SRL rezilierea și revocarea contractului №23/M/0093 din 15 noiembrie 2010, și refuză să achite suplimentar 93 760,38 lei datorii în temeiul contractului, astfel solicitând restituirea sumei de 53 000 lei, transferate în contul datoriei.
În privința agentului economic ÎM „Romstal” SRL, reclamanta a indicat că a fost redirecționată scrisoarea № 409/71 din 16.03.2016 privind transmiterea utilajului de la depozit în suma de 119 005 lei, care, de fapt, a fost ignorată și aceasta fiind de fapt motivul legal pentru ca SPB „Constructorul” ÎS să înainteze cererea de chemare în judecată, pentru a putea recupera banii achitați pentru acest echipament.
La 09 septembrie 2016, reclamantul a depus o cerere de concretizare a acțiunii, prin care, pe lângă cele solicitate anterior, a solicitat să fie fixate abaterile de la proiect care a fost efectuate de către antreprenor (SRL „Spivan”) în procesul de instalare a utilajului, invocând că, abaterile de la proiectul tehnic efectuate de către antreprenor (SRL „Spivan”) în procesul de instalare a utilajului sunt stipulate în Actul nr. 3 din 18.10.2013, întocmit de autorul de proiect (IPS „IPROCOM”), și anume sunt următoarele: pompa K2 la sistemul de încălzire nu a fost unită cu țeava de diametru 159 mm 4,5mm; nu a fost instalată pompa dublă K3 la sistema de circulație a apei în rețeaua internă a Centralei termice, în locul pompă ordinară care de fapt este uzată; nu a fost instalată pompa dublă K4 la sistema de circulație a apei calde conform proiectului, în locul acestora a fost instalată pompa dublă uzată; nu a fost instalată pompa dublă K5 pentru alimentarea suplimentară cu apă epurată chimic în sistema de încălzire dar în locul acestora au fost instalate două pompe ordinare uzate; nu au fost izolate conductele de ieșire a gazelor.
Totodată, instalațiile nu corespund proiectului TM (termomecanica): pe cazane nu sunt instalate plăcuțele cu denumirea și caracteristica tehnică; țeava de ieșire a gazelor la cazane este cu diametru diferit-400 mm și 450 mm, dar conform proiectului trebuia să fie de același 4 diametru; nu au fost instalate arzătoarele „BLU” 1500,1 Low Nox PR descrise în proiect dar s-au instalat alte arzătoarele „Blu” 1200,1 Nox Pab TL; în boilerele de încălzire a apei SICC (poziția K6) la schema de legătură (friză), este instalată o țeava în spirală, dar pe proiect se recomandă să fie cu două țevi în spirală (poziție k6).
La 04 mai 2017, reclamanta a depus o altă cerere de concretizare a acțiunii, prin care a solicitat a se obliga antreprenorul „Spivan” SRL la înlăturarea neajunsurilor depistate la Centrala Termică, în conformitate cu Proiectul Tehnic și Actele Institutului de Proiectare IPS „IPROCOM”, pentru a fi dată în exploatare; a fi încasat în mod solidar de la pârâții „Spivan” SRL și ÎM „Romstal Trade” SRL în beneficiul reclamantului –„SPB Constructorul” ÎS a sumei de 119005 lei; a fi încasat din contul „Spivan” SRL suma de 53000 lei în beneficiul „SPB Constructorul” ÎS; a fi reziliat Contractul nr. 23/M/0093 din 15.11.2010, încheiat între „Spivan” SRL și „SPB Constructorul” ÎS. Pe lângă cele menționate anterior, reclamanta a explicat că, antreprenorul (SRL „Spivan”) până în prezent nu a înlăturat defectele conform proiectului și din acest motiv Centrala termică pe gaze naturale din teritoriul sanatoriului „SPB Constructorul” ÎS nu poate fi dată în exploatare.
Totodată, a menționat că, pentru lucrările efectuate de către „Spivan” SRL, și potrivit datelor din cererea reconvențională înaintată de către pârâtul „Spivan” SRL, reclamantul SPB „Constructorul” ÎS a achitat în contul pârâtului pentru lucrările executate până la moment, suma restantă fiind de 217 821,52 lei, invocată de pârâtul „Spivan” SRL, care urma a fi achitată de către reclamant doar după înlăturarea abaterilor de către pârâtul „Spivan” SRL. Despre acest lucru pârâtul a fost atenționat prin scrisoarea nr.385/33 din data de 28.11.2014, astfel careva pretenții ale „Spivan” SRL față de reclamatul SPB „Constructorul” ÎS, nu pot fi înaintate deoarece apare efectul pretenției prin care reclamantul se reține de la onorarea obligațiilor și își asumă responsabilitatea de a achita prețul doar după înlăturarea abaterilor de către pârâtul „Spivan” SRL.
De asemenea, despre înlăturarea abaterilor de la executarea lucrărilor de montare a gazoductului de presiune medie, nodului de evidență, liniei de reducție și a cazangeriei, în adresa „Spivan” SRL au fost transmise o serie de reclamații precum nr.186 din 01.07.2013, nr.203/24 din 17.03.2013,nr.217/29 din 12.09.2013, 397/39 din 18.12.2013, însă până în prezent nu au fost înlăturate de către pârâtul „Spivan” SRL abaterile menționate de Institutul de Proiectare IPS „IPROCOM”, chiar dacă prin Procesul-verbal nr.92.09 din 13.03.2014 și Acordul adițional la contractul nr.23M/0093 din 15.11.2010, „Spivan” SRL a recunoscut abaterile și și-a asumat executarea abaterilor prin semnarea acordului indicat, însă în rezultat abaterile la fel nu au fost înlăturate.
La 22.01.2013, „Spivan” SRL a primit din depozit , de la compania ÎM „Romstal Trade” SRL, utilaj pentru cazangerie, aparținând SPB „Constructorul” ÎS, în sumă de 119 005 lei, fără acordul reclamantului. Utilajul dat nu a fost transmis în custodia SPB “Constructorul” ÎS, dar conducerea companiei „Spivan” SRL a declarat că, după primirea utilajului dat, a fost sustras în perioada de 22.01.2013 la ora 16.30 până la ora 8.30, 23.01.2013 în suma de 47 689,34 lei, iar la data de 23.01.2013 ora 17.00 până la ora 8.30 pe data de 24.01.2013 a mai fost furat utilaj în sumă de 71 315,05 lei, care până în prezent nu a fost găsit.
5 În acest sens, SPB „Constructorul” ÎS informează că, s-a adresat cu o scrisoare №30/03 din 24.01.2013 la Comisariatul de Poliție a sectorul Botanica explicând circumstanțele furtului de la „Spivan” SRL, reieșind din declarațiile „Spivan” SRL, unde a fost anexată lista furtului și a utilajului, iar asupra furtului a fost inițiată o cauză penală №2013420129,care nu s-a încheiat. Reiterează că, Compania ÎM “Romstal Trade” SRL nu a avut dreptul să elibereze utilajul menționat, fără acordul proprietarului, care a fost achiziționat și cumpărat de către SPB “Constructorul” ÎS. Referitor la utilaj, subliniază reclamantul că, atât ÎM „Romstal Trade” SRL cât și „Spivan” SRL, și-au asumat răspunderea că vor întoarce utilajul, astfel, a fost încheiat Actul cu privire la înlocuirea utilajului furat din cazangerie în suma de 119004,39 lei, între pârâții „Spivan” SRL și ÎM „Romstal Trade” SRL, fiind indicată marca și calitatea ce urma a fi instalată în locul utilajului furat.
După semnarea Actului de schimbare a utilajului furat, „Spivan” SRL și ÎM „Romstal Trade” SRL, iarăși s-au abătut de la executarea obligatelor asumate în actul de schimb a utilajului furat, deoarece potrivit Actului verificativ al inginerului-șef A. Nichiforov, pârâtul „Spivan” SRL, nu a instalat utilajul necesar indicat în actul de schimb a utilajului furat, semnat de ambii pârâți.
În concluzie, reclamanta consideră că, pârâții „Spivan”SRL și ÎM „Romstal Trade” SRL, de comun acord i-au cauzat un prejudiciu material în sumă de 119005 lei, fiind format din valoarea utilajului lăsat în depozitul ÎM „Romstal Trade” SRL, care a fost eliberat și ridicat de către „Spivan” SRL în mod ilegal, și suma de 53.000 lei, achitată pârâtului „Spivan” SRL, pentru înlăturarea abaterilor conform scrisorii nr. 40 din 09.12.2014, cu nr. 630/39 din 09.12.2014 de intrare la SPB „Constructorul” ÎS, expediată de către „Spivan” SRL, la cererea reclamantului nr.385/33 din 28.11.2014 de înlăturarea a abaterilor, unde la fel s-a indicat că toată suma pentru serviciile prestate de „Spivan” SRL, va fi transferată doar după înlăturarea abaterilor, însă care nu au fost înlăturată până în prezent.
Astfel, complicitatea pârâților „Spivan” SRL și IM „Romstal Trade” SRL, de a se eschiva de la onorarea corectă a obligațiilor asumate în contractul de antrepriză și a contractelor de depozit, dă naștere răspunderii solidare a pârâților față de reclamantul SPB „Constructorul” ÎS, deoarece prin Actul de schimbare a utilajului furat în suma de 119 130,30 lei, semnat de către pârâții „Spivan” SRL și ÎM „Romstal Trade” SRL, s-au obligat a schimba utilajul în modul stabilit în actul de schimbare a utilajului și semnat de către părți. La 26 octombrie 2016, reprezentantului pârâtului SRL „Spivan”, avocatul Victor Cujbă, a înaintat acțiune reconvențională, prin care a solicitat încasarea din contul pârâtului SPB „Constructorul” ÎS a datoriei în sumă de 217 821,52 lei, din executarea contractului de antrepriză nr.23/M/0093/ din 15.11.2010, precum și încasarea cheltuielilor de judecată (taxa de stat și cheltuielile pentru asistență juridică acordată de avocat).
În motivarea acțiunii, a invocat că, potrivit contractului de antrepriză nr.23/M/0093/ din 15.11.2010, a devizului local cu valoarea de 522 552,55 lei, SRL „Spivan” a executat lucrări de construcție și montaj în sumă totală de 522 455,55 lei, după cum urmează: 1) devizul local cu valoarea de deviz de 61422,06 lei, procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate pe luna decembrie 2014 în sumă de 61422,06 lei; 6 2) devizul local cu valoarea de deviz de 8388,86 lei, procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate în decembrie 2014 în sumă de 8388,86 lei; 3) devizul local cu valoarea de deviz de 44362,71 lei, procesul verbal de recepție a lucrărilor executate pe decembrie 2014 în sumă de 44362,71 lei; 4) devizul local pentru panou de semnalizare cu valoarea de deviz de 9887,51 lei, procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate în decembrie 2014 în sumă de 9887,5 leiei; 5) pentru lucrările enumerate în pct.1-4 în sumă totală de 124061,14 lei (61422,06+8388,86+44362,71+9887,51) la 16.06.2015 a fost perfectată factura fiscală JJ 2550210, care a fost semnată fără rezerve, obiecții din partea beneficiarului SPB „Constructorul” ÎS; 6) devizul local cu valoarea de deviz de 88547,05 lei, procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate pe luna septembrie 2013 în sumă de 88547,05 lei; 7) devizul local cu valoarea de deviz de 48216,35 lei,
procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate pe luna septembrie 2013 în sumă de 48216,35 lei; 8) devizul local cu valoarea de deviz de 169668,23 lei, procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate pe luna septembrie 2013 în sumă de 169668,23 lei; 9) devizul local pentru rețele termice cu valoarea de deviz de 91959,78 lei, procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate pe luna septembrie 2013 în sumă de 91959,78 lei; 10) Pentru lucrările enumerate în pct. 6-9 în sumă totală de 398391,41 lei (88547,05+48216,35+169668,23+91959,78) la 14.11.2013 a fost perfectată factura fiscală JJ 1869123, care a fost semnată fără rezerve, obiecții din partea beneficiarului SPB „Constructorul” ÎS.
Astfel, susține că, în total, în temeiul contractului de antrepriză nr.23/M/0093/ din 15.11.2010, SRL „Spivan” a executat lucrări în sumă de 522 452,55 lei (124061,14 lei+398391,41lei). În așa mod, SPB „Constructorul” ÎS, în calitatea sa de beneficiar în contul achitării lucrărilor executate în temeiul contractului de antrepriză nr.23/M/0093/ din 15.11.2010, a transferat antreprenorului SRL „Spivan” suma 304631,03 lei. Ca urmare, soldul datoriei SPB „Constructorul” ÎS din executarea lucrărilor de antrepriză din executarea contractului nr.23/M/0093/ din 15.11.2010 constituie suma de 217 821,52 lei.
Prin actul de verificare a achitărilor reciproce la situația din 30.08.2016, SPB „Constructorul” ÎS a confirmat soldul datoriei față de SRL „Spivan” în sumă de 93760,38 lei (confirmată și prin actul de verificare în redacția pârâtului SPB „Constructorul” ÎS la situația din 30.03.2016 anexat la acțiunea inițială), invocând că în evidența sa contabilă nu ar fi fost reflectată factura fiscală JJ 2550210 din 16.06.2015 în sumă de 124061,14 lei. Cu toate că, potrivit procesului-verbal nr. 104 al ședințelor grupului de lucru al SPB „Constructorul” ÎS pentru prestări servicii și lucrări din 04.08.2015, prezentat și anexat la dosar la acțiunea inițială, pârâtul SPB „Constructorul” ÎS confirmă existența unei datorii față de SRL „Spivan” în mărime de 270821,52 lei, care după transferul sumei de 53000 lei (ordinul de plată din 13.08.2015) a și constituit suma de 217 821,52 lei.
Mai mult, SPB „Constructorul” ÎS, prin actul de verificare la situația din 30.03.2016, anexat la acțiunea inițială, confirmă existența la 01.01.2015 a soldului datoriei față de SRL „Spivan” în mărime de 146 760,38 lei, care împreună cu suma 7 de 124061,14 lei din factura fiscală JJ 2550210 din 16.06.2015 constituie datoria față de SRL „Spivan” în mărime de 270821,52 lei indicată în procesul-verbal din 04.08.2015. În cee ace privește raporturile contractuale din speță, subliniază că, potrivit art. 946 (1) din Codul civil, prin contractul de antrepriză o parte (antreprenor) se obligă să efectueze pe riscul său o anumită lucrare celeilalte părți (client), iar aceasta se obligă să recepționeze lucrarea și să plătească prețul convenit.
Respectiv, din documentele speței, procesele-verbale de recepție a lucrărilor executate: - procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate pe luna decembrie 2014 în sumă de 61422,06 lei; - - procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate în decembrie 2014 în sumă de 8388,86 lei; - procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate pe decembrie 2014 în sumă de 44362,71 lei; - procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate în decembrie 2014 în sumă de 9887,5 lei; - procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate pe luna septembrie 2013 în sumă de 88547,05 lei; - procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate pe luna septembrie 2013 în sumă de 48216,35 lei; - procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate pe luna septembrie 2013 în sumă de 169668,23 lei; - procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate pe luna septembrie 2013 în sumă de 91959,78 lei; rezultă că pârâtul SPB „Constructorul” ÎS a recepționat lucrările în sumă de 522 452,55 lei, pe care le-a plătit doar parțial în mărime de 264631,0 lei, soldul datoriei directe la zi constituind suma de 217821,52 lei.
Astfel, după recepționarea lucrării, potrivit art. 966 alin. (1) din Codul civil, clientul este obligat să plătească retribuția convenită de părți, dacă legislația sau contractul nu prevăd plata în rate, sau în alt mod. Potrivit pct. 4 din contractul de antrepriză nr.23M/0093 din 15.11.2010, beneficiarul SPB „Constructorul” ÎS urma să achite valoarea lucrărilor odată cu executarea lor de către antreprenor și semnarea actului de executare a lucrărilor de către părți, însă, cu toate că actele de executare a lucrărilor (procesele-verbale de recepție a lucrărilor executate) au fost semnate în septembrie 2013 și respectiv decembrie 2014, pârâtul SPB „Constructorul” ÎS până în prezent nu a achitat integral valoarea lucrărilor efectiv executate.
Suplimentar, la datoria directă în sumă de 217821,52 lei, reclamantul-pârât își rezervă dreptul de a calcula și înainta pentru perioada întârzierii plăților dobânzi pentru întârzierea achitării lucrărilor executate și recepționate de către SPB „Constructorul” ÎS. Cât ține de cerințele din cererea inițială de chemare în judecată, înaintată de către SPB „Constructorul” ÎS, le consideră ca fiind nefondate și solicită respingerea lor. Astfel, lucrările din executarea contractului de antrepriză nr.23/M/0093/ din 15.11.2010 au fost finalizate, procesele-verbale de recepție a lucrărilor executate au fost semnate fără obiecții în septembrie 2013, decembrie 2014, astfel rezoluțiunea, revocarea sau rezilierea contractului solicitată de către SPB „Constructorul” ÎS nu 8 mai poate interveni.
Datoria SPB „Constructorul” ÎS în sumă de 217821,52 lei față de SRL „Spivan” este confirmată prin probele prezentate, fiind recunoscută și de către reclamantă prin actele de verificare a decontărilor reciproce. Cerințele din cererea de concretizare a pretențiilor cu nr.450/82 din 09.09.2016, de asemenea le consideră nefondate. Astfel, reclamanta din acțiunea reconvențională menționează că, din obiectul contractului de antrepriză nr.23/M70093/ din 15.11.2010 nu fac parte lucrările, acțiunile privind darea în exploatare a cazangeriei cu perfectarea în modul stabilit a recepției finale cu participarea organelor, instituțiilor abilitate și administrației publice locale. În acest sens, susține că, SPB „Constructorul” ÎS prin cererea de chemare în judecată recunoaște, că o parte din pompele destinate instalării în cazangerie au fost sustrase din depozitul său, formulând și pretenții față de ÎM „Romstal Trade” SRL, atrasă în calitate de intervenient accesoriu.
Astfel, cu acordul beneficiarului, pentru a pune în funcțiune utilajele cazangeriei, SRL „Spivan” din contul său a montat, în schimbul pompelor sustrase, alte pompe funcționale, aflate anterior în folosință, înlocuirea acestor pompe cu altele noi poate avea loc doar din momentul punerii la dispoziția antreprenorului a unor astfel de pompe noi. Totodată, invocă faptul că, instalarea plăcuțelor pe cazane cu denumirea și caracteristicele tehnice, acțiuni de dare în exploatare a cazangeriei, urmează să fie efectuate în cadrul acelor acțiuni, plăcuțele cu pricina aflându-se în posesia beneficiarului. Iar, faptul că diametrul țevilor de ieșire a gazelor la cazane este de diametru diferit se datorează construcției cazanelor de la producător, ele nu pot fi schimbate la discreția antreprenorului sau beneficiarului.
De asemenea, SRL „Spivan” a instalat arzătoare de model BLU 1200,1 Nox Pab TL, care anterior au fost achiziționate de către SPB „Constructorul” ÎS și au fost puse la dispoziția antreprenorului pentru montare. Prin acordul adițional din 09.04.2014 s-a convenit ca schimbul arzătoarelor cu un alt model BLU 1500,1 Low Nox PR în situația în care pe parcursul anului vor fi dereglări în exploatarea cazanelor la sarcina maximă proiectată, însă asemenea dereglări n-au fost depistate, confirmate, cazangeria funcționând în regim tehnologic normal pe parcursul a trei ani. Referitor la faptul că boilerele de încălzire a apei SICC la schema de legătură au instalate o țeava în spirală și nu două, susține că, se datorează construcției producătorului boilerelor cu pricina achiziționate și montate în cazangeria SPB „Constructorul” ÎS.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 13 iulie 2018, acțiunea înaintată de „SPB Constructorul” ÎS a fost admisă parțial. S-a reziliat Contractul nr. 23/M/0093 din 15.11.2010, încheiat între SRL „Spivan” și SPB „Constructorul” ÎS. S-a încasat, în mod solidar, din contul SRL „Spivan” și ÎM „Romstal Trade” în beneficiul reclamantului SPB „Constructorul” ÎS suma în mărime de 119 005 lei, în calitate de prejudiciu material și cheltuielile de judecată formate din taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată în mărime de 3 570,15 lei, proporțional pretențiilor admise în această parte. S-a încasat din contul SRL „Spivan” în beneficiul reclamantului SPB „Constructorul” ÎS suma în mărime de 53 000 lei în calitate de prejudiciu material 9 și cheltuielile de judecată formate din taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată în mărime de 1 590 lei, proporțional pretențiilor admise în această parte.
S-a respins cererea înaintată de SPB „Constructorul” ÎS către SRL „Spivan” și ÎM „Romstal Trade” SRL privind obligarea antreprenorului SRL „Spivan” la înlăturarea neajunsurilor depistate la Centrala Termică, în conformitate cu Proiectul Tehnic și Actele Institutului de Proiectare IPS „IPROCOM”, pentru a fi dată în exploatare, ca neîntemeiată. S-a respins cererea reconvențională înaintată de SRL „Spivan” către SPB „Constructorul” IS privind încasarea din contul SPB „Constructorul” ÎS a datoriei în sumă de 217821,52 lei, din executarea contractului de antrepriză nr.23/M/0093/ din 15.11.2010, precum și încasarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Prin decizia din 20 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-au admis cererile de apel depuse de SRL „Spivan” și ÎM „Romstal Trade” SRL.
S-a casat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 13 iulie 2018, în partea admiterii capetelor de cerere privind încasarea sumei, rezilierea contractului și respingerea acțiunii reconvenționale, fiind emisă în această parte o nouă hotărâre după cum urmează: S-a respins ca neîntemeiată cererea SPB „Constructorul” ÎS către SRL „Spivan” și ÎM „Romstal Trade” SRL încasarea în mod solidar de la SRL „Spivan” și ÎM „Romstal Trade”SRL în beneficiul reclamantului SPB „Constructorul” ÎS a sumei în valoare de 119 005 lei, încasarea din contul SRL „Spivan” în beneficiul SPB „Constructorul” ÎS a sumei de 53 000 lei cu rezilierea Contractului nr. 23/M/0093 din 15.11.2010, încheiat între SRL „Spivan” și SPB „Constructorul” ÎS.
S-a admis cerererea reconvențională înaintată de SRL „Spivan” către SPB „Constructorul” ÎS. S-a încasat din contul SPB „Constructorul” ÎS în beneficiul SRL „Spivan” datoria în sumă de 217 821,52 lei, din executarea contractului de antrepriză nr.23/M/0093/ din 15.11.2010, precum și cheltuielile, legate cu achitarea taxei de stat în prima instanță în sumă de 5161 (cinci mii o sută șaizeci și unul) lei și cheltuielile, legate cu achitarea taxei de stata în apel în sumă de 8771,10 lei (opt mii șapte sute șaptezeci și unul lei 10 bani. S-a încasat de la SPB „Constructorul” ÎS în beneficiul ÎM „Romstal Trade”SRL cheltuielile, legate de achitarea taxei de stat în apel în sumă de 2677,62 lei (două mii șase sute șaptezeci și șapte lei 62 bani.
S-a menținut hotărârea în partea respingerii capătului de cerere privind obligarea antreprenorului SRL „Spivan” la înlăturarea neajunsurilor depistate la Centrala Termică, în conformitate cu Proiectul Tehnic și Actele Institutului de Proiectare IPS „IPROCOM”, pentru a fi dată în exploatare. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că lipsesc facturile fiscale nr. № RS0072846 și № RS0072847 din 27.12.2012 indicate în contractele de depozit № RS0072846 și № RS0072847 din 27.12.2012, iar SRL „Spivan” nici nu a fost parte la respectivele contracte. Prin urmare, este neîntemeiată pretenția SPB „Constructorul” ÎM privind încasarea datoriei în lipsa probelor în confirmarea angajării SRL „Spivan” în preluarea utilajului, echipamentelor, de la depozitarul ÎM„ Romstal Trade” SRL și 10 asumării responsabilității de integritatea utilajelor, echipamentelor, cu perfectarea foilor de parcurs, facturilor de expediție.
Totodată, din sesizarea Inspectoratului de Poliție sect. Botanica rezultă că utilajul ridicat de la păstrare de la ÎM „Romstal Trade” SRL a fost sustras de la SPB „Constructorul” ÎS, dar nu de la SRL „Spivan”. Cu referire la valabilitatea actului cu privire la înlocuirea utilajului, instanța de apel a reținut ca fiind întemeiate argumentele apelantului SRL „Spivan”, că acesta nu întrunește condițiile de formă pentru care a fost întocmit și pentru a avea o putere juridică. Or, la caz, actul nominalizat nu a fost semnat, aprobat de către reclamantul SPB „Constructorul” ÎS, care în calitate de beneficiar al cazangeriei prin semnare urma să accepte înlocuirea utilajului în modul propus de vânzătorul ÎM „Romstal Trade” SRL și antreprenorul SRL „Spivan”.
De asemenea, Curtea de Apel Chișinău a conchis că nu există nici un temei legal de răspundere solidară conform prevederilor art. 530 din Codul civil (în redacția în vigoare până la 01.03.2019), având în vedere că circumstanțele constatate potrivit cărora SRL „Spivan” nu datorează o careva prestație din contractele de depozit încheiate între SPB „Constructorul” și pârâtul ÎM „Romstal Trade” SRL, pe motiv că nu este parte la contract. Totodată, vis-a-vis de cauza penală pornită pe faptul sustragerii de persoane necunoscute a utilajului din cazangeria SPB „Constructorul” ÎS la 22.01.2013-24.01.2013, instanța de apel notează că potrivit ordonanței din 24.05.2013 urmărirea penală pe cauza penală nr. 2013420129, a fost suspendată până la identificarea persoanei care poate fi pusă sub învinuire.
Mai mult, având în vedere mențiunea expresă a SPB „Constructorul” ÎS privind destinația plății efectuată prin ordinul de plată în sumă de 53 000 lei din 13.08.2015, prin acest transfer, instanța de apel atestă că potrivit art. 586 din Codul civil (în redacția în vigoare până la 01.03.2019), a fost stinsă parțial datoria existentă a reclamantului față de SRL „Spivan”. Instanța de apel a ajuns la concluzia că prima instanță nejustificat a dispus rezilierea contractului nr. 23/M/0093 din 15.11.2010, încheiat între SRL „Spivan” și SPB „Constructorul” ÎS, or din suportul probatoriu rezultă că SRL „Spivan” și-a executat obligațiile, instalând utilajul disponibil la acel moment, menționând că în caz, Centrala termică pe gaze naturale din teritoriul sanatoriului SPB „Constructorul” ÎS nu poate fi dată în exploatare.
Totodată, instanța de apel a reținut că, conform contractului de antrepriză nr. 23M/0093 din 15.11.2010 încheiat, părțile au semnat devizele de cheltuieli pentru lucrări cât și pentru materialele necesare în construcția manoperei „Centrala Termică”, iar, alin. (1) și (2) al art. 938 din Codul civil prevede că antreprenorul sau prestatorul este obligat să furnizeze toate bunurile necesare executării contractului dacă nu a fost stipulat altfel, iar bunurile trebuie să fie de o calitate bună pentru efectuarea lucrărilor și prestarea serviciilor. Antreprenorul sau prestatorul datorează pentru bunuri aceleași garanții pe care le datorează vânzătorul (f.d. 170-250, vol. I, f.d. 1- 27, vol. II).
Reieșind din cele constatate, Colegiul a conchis că instanța ierarhic inferioară întemeiat a respins pretenția înaintată de SPB „Constructorul” ÎS către SRL „Spivan” și ÎM „Romstal Trade” SRL privind obligarea antreprenorului SRL „Spivan” la înlăturarea neajunsurilor depistate la Centrala Termică, în 11 conformitate cu Proiectul Tehnic și Actele Institutului de Proiectare IPS „IPROCOM”, pentru a fi dată în exploatare, ca neîntemeiată. Cu referire la acțiunea reconvențională, instanța de apel a menționat că antreprenorului SRL „Spivan” nu-i poate fi imputată neexecutarea obligației stipulată în art. 939 alin. (2), art. 950 din Codul civil (în redacția în vigoare până la 01.03.2019), deoarece Proiectul tehnic al Cazangeriei a fost elaborat la comanda beneficiarului, tot la comanda lui fiind executată și supravegherea de autor al proiectului, astfel, SPB „Constructorul” Î.S.
cunoștea toate caracteristicile, parametrii tehnici ale utilajelor, echipamentelor, care urmau să fie achiziționate și montate în cazangerie. În confirmarea recepționării la finalizarea executării lucrărilor de construcție și montaj din executarea contractului de antrepriză nr.23/M/0093/ din 15.11.2010, instanța de apel a notat că SRL „Spivan” a prezentat la dosar procese-verbale de recepție a lucrărilor executate, care corespund întocmai devizelor locale aprobate de către reclamantă. Mai mult, potrivit proceselor-verbale de recepție a lucrărilor executate, recepționarea lucrărilor de către beneficiar a fost realizată fără careva obiecții, astfel, el este ținut să achite retribuția integral, la caz datoria restantă de 217 821,52 lei.
Or la caz, însăși SPB „Constructorul” Î.S. prin cererea de concretizare a pretențiilor din 04.05.2017, confirmă datoria restantă de 217 821,52 lei, dând de înțeles că se eschivează de la onorarea obligațiilor, însă își asumă responsabilitatea de a achita prețul doar după înlăturarea abaterilor de către SRL „Spivan”, dreptul de retenție al beneficiarului nefiind confirmat. La 21 februarie 2020, SPB „Constructorul” ÎS a contestat cu recurs decizia din 20 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii.
Suplimentar, s-au indicat argumente similare celor din cererea de chemare în judecată. Astfel, recurenta a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea deciziei din 20 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, cu menținerea hotărârii primei instanțe. La 04 mai 2020, SRL „Spivan” a depus referință la cererea de recurs, solicitând considerarea acesteia ca fiind inadmisibilă. Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SPB „Constructorul” ÎS este neîntemeiat și urmează a fi declarat inadmisibil, din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 20 noiembrie 2019 și expediată participanților la proces la 20 decembrie 2019 (f.d. 47, vol. III), însă la materialele cauzei nu există înscrisuri care să probeze momentul 12 recepționării acesteia de către părți. Astfel, având în vedere faptul că recursul declarat împotriva deciziei din 20 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost înregistrat la 21 februarie 2020, în conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, acesta se consideră declarat în termen.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.
În speță, însă criticile invocate de recurentă nu pot duce la admisibilitatea recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel. În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acesteia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind admisibil.
Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în cererea de recurs declarată de SPB „Constructorul” ÎS. Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al 13 Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de SPB „Constructorul” ÎS.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova, Judecătorii Galina Stratulat, Iurie Bejenaru 14
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.