3ra-119/20 — contestarea actului administrativ.
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ.
- Temei legal
- conditiile de acordare a permisului de procurare a armelor letale si neletale supuse autorizarii.
3ra-119/20 — contestarea actului administrativ. (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 3ra-119/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: I. Barbacaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila) D E C I Z I E 26 octombrie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Maria Ghervas Nina Vascan Victor Burduh Sveatoslav Moldovan examinând recursul depus de Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Direcția generală securitate publică, în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Murzacov Veaceslav împotriva Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Direcția generală securitate publică cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei din 30 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a casat integral hotărârea din 17 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și s-a emis o hotărâre nouă de admitere a acțiunii c o n s t a t ă: La 18 octombrie 2018 Murzacov Veaceslav a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției, Direcția generală securitate publică cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acțiunii a indicat că la 27 iulie 2017 s-a adresat Inspectoratului General al Poliției, Direcția generală securitate cu cerere, solicitând eliberarea permisului de procurare pentru portul și folosirea armei letale cu destinația autoapărare. Prin răspunsul nr. 34/4-1622 din 22 august 2018 al Inspectoratului General al Poliției, Direcția generală securitate publică, în temeiul art. 7 alin. (2) lit. f) și alin. (4) din Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă nr. 130 din 08 iunie 2012, a primit refuz din motiv că anterior a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor grave cu intenție.
Prin hotărârea irevocabilă din 17 mai 2010 a Plenului Curții Supreme de Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (3) lit. a) și b) din Codul penal, i-a fost stabilită pedeapsă 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (2) lit. c) din Codul penal, i-a fost stabilită pedeapsă 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere pe un termen de 3 ani, iar în temeiul art. 39 din Codul penal (în redacția anului 1961), pentru concurs de infracțiuni, 1 prin absorbirea pedepsei mai ușoare de pedeapsă mai gravă, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă 7 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere pe un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Termenul executării pedepsei s-a calculat din data de 17 mai 2010, cu deducerea perioadei aflării sub arest preventiv și a pedepsei executate de la 09 noiembrie 2004 până la 10 noiembrie 2004 și de la 15 noiembrie 2004 până la 17 mai 2010. După emiterea hotărârii irevocabile din 17 mai 2010 a Plenului Curții Supreme de Justiție a fost eliberat din penitenciar în legătură cu executarea pedepsei. La 12 septembrie 2018 s-a adresat Inspectoratului General de Poliție, Direcția generală securitate publică cu cererea prealabilă nr. 1874, solicitând anularea refuzului expus în răspunsul nr. 34/4-1622 din 22 august 2018, cu eliberarea permisului de procurare pentru portul și folosirea armei letale cu destinația autoapărare.
Prin răspunsul nr. 34/4-1965 din 19 septembrie 2018 al Inspectoratului General de Poliție, Direcția generală securitate publică, cererea prealabilă a fost respinsă. Consideră Murzacov Veaceslav că refuzul Inspectoratului General de Poliție, Direcția generală securitate publică privind eliberarea permisului de procurare pentru portul și folosirea armei letale cu destinația autoapărare, este ilegal și neîntemeiat. Antecedentele penale reprezintă o stare juridică a persoanei, ce apare din momentul rămânerii definitive a sentinței de condamnare, generând consecințe de drept nefavorabile pentru condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau reabilitării.
Conform art. 111 din Codul penal alin. (1) – alin. (3) din Codul penal, se consideră ca neavând antecedente penale persoanele: a) liberate de pedeapsă penală; b) liberate, potrivit actului de amnistie, de răspunderea penală; c) liberate, potrivit actului de amnistie sau grațiere, de executarea pedepsei pronunțate prin sentința de condamnare; d) condamnate cu suspendarea condiționată a executării pedepsei dacă, în termenul de probă, condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei nu a fost anulată; e) condamnate la o pedeapsă mai blindă decât închisoarea – după executarea pedepsei; g) condamnate la închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni ușoare sau mai puțin grave – dacă au expirat 2 ani după executarea pedepsei; h) condamnate la închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni grave – dacă au expirat 6 ani după executarea pedepsei; i) condamnate la închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave – dacă au expirat 8 ani după executarea pedepsei; j) condamnate la închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni excepțional de grave – dacă au expirat 10 ani după executarea pedepsei.
Dacă condamnatul, în modul stabilit de lege, a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă, termenul stingerii antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate, din momentul liberării de executarea pedepsei principale și complementare. Stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacitățile și decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. Conform art. 112 alin. (1)-(4) din Codul penal, dacă persoana care a executat pedeapsa penală a dat dovadă de o comportare ireproșabilă, la cererea sa, instanța de judecată poate anula antecedentele penale până la expirarea termenelor de stingere a acestora.
Drept condiții pentru primirea cererii de reabilitare judecătorească pot fi: a) condamnatul nu a comis o nouă infracțiune; b) a expirat cel puțin jumătate din termenul 2 prevăzut la art.111 alin.(1) și (2); c) condamnatul a avut o comportare ireproșabilă; d) condamnatul a achitat integral despăgubirile civile, la plata cărora a fost obligat prin hotărâre judecătorească, precum și cheltuielile de judecată; e) condamnatul își are asigurată existența prin muncă sau prin alte mijloace oneste, a atins vârstă de pensionare sau este incapabil de muncă. Reabilitarea anulează toate incapacitățile și decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o nouă cerere decât după un an.
Anularea reabilitării judecătorești se efectuează în cazul în care, după acordarea ei, s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care, dacă ar fi fost cunoscută, conducea la respingerea cererii de reabilitare. Relațiile juridico-penale apărute din momentul săvârșirii infracțiunii încetează după stingerea antecedentelor penale, situație prevăzută la art. 111 din Codul penal, sau prin reabilitare judecătorească prevăzută de art. 112 din Codul penal. Prin reabilitarea unui fost condamnat se înțelege reintegrarea socială completă a acestuia, prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităților și interdicțiilor ce decurg dintr-o hotărâre a unui organ judiciar și prin repunerea fostului condamnat, în plan moral și social, în situația pe care o avea înainte de condamnare sau liberare de răspunderea penală.
Reabilitarea de drept (stingerea antecedentelor penale) se obține în mod automat, în virtutea legii, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege (art. 111 din Codul penal) pentru acordarea reabilitării, cum ar fi expirarea termenului indicat în art. 111 din Codul penal și nesăvârșirea altor infracțiuni în acest termen, fără a se mai cere existența altor condiții. Conform art. 16 alin. (1) și alin. (4) din Codul penal, în funcție de caracterul și gradul prejudiciabil, infracțiunile prevăzute de prezentul cod sunt clasificate în următoarele categorii: ușoare, mai puțin grave, grave, deosebit de grave și excepțional de grave. Infracțiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 12 ani inclusiv.
Infracțiunile pentru care a fost condamnat sunt din categoria celor grave. Conform art. 111 alin. (1) lit. h) din Codul penal, se consideră ca neavând antecedente penale persoanele condamnate la închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni grave – dacă au expirat 6 ani după executarea pedepsei. Termenul indicat în art. 111 alin. (1) lit. h) din Codul penal, a expirat. Prin încheierea din 07 aprilie 2016 a Judecătoriei Botanica, mun.
Chișinău, a fost reabilitat cu privire la pedeapsa 7 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere pe un termen de 3 ani, aplicată prin hotărârea irevocabilă din 17 mai 2010 a Plenului Curții Supreme de Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (3) lit. a) și b) și art. 328 alin. (2) lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 39 din Codul penal (în redacția anului 1961). La moment întrunește condițiile legale pentru eliberarea permisului de procurare pentru portul și folosirea armei letale cu destinația autoapărare, deoarece nu a comis o infracțiune nouă; a avut și are un comportament ireproșabil; a respectat legea și regulile de conviețuire socială, adeverind astfel că s-a corectat și merită reintegrarea socială completă și din punct de vedere juridic.
3 Probele anexate demonstrează o conduită bună la locul de muncă, în societate și în familie pe toată perioada de la executarea pedepsei până la soluționarea cererii de reabilitare. A achitat integral despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat prin hotărâre judecătorească. Își asigură existența prin muncă. A cerut Murzacov Veaceslav admiterea acțiunii și anularea ca fiind ilegal refuzul Inspectoratului General al Poliției, Direcția generală securitate publică expus în răspunsul nr. 34/4-1622 din 22 august 2018 privind eliberarea permisului de procurare pentru portul și folosirea armei letale cu destinația autoapărare. Prin hotărârea din 17 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, acțiunea depusă de Murzacov Veaceslav a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prima instanță, cu trimitere la prevederile art. 7 din Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă nr. 130 din 08 iunie 2012, a motivat soluția că prin hotărârea irevocabilă din 17 mai 2010 a Plenului Curții Supreme de Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (3) lit. a) și b) din Codul penal, lui Murzacov Veaceslav i-a fost stabilită pedeapsă 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (2) lit. c) din Codul penal, i-a fost stabilită pedeapsă 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere pe un termen de 3 ani, iar în temeiul art. 39 din Codul penal (în redacția anului 1961), pentru concurs de infracțiuni, prin absorbirea pedepsei mai ușoare de pedeapsă mai gravă, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă 7 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere pe un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Conform art. 189 alin. (1) și (3) lit. a) și b) din Codul penal, șantajul, adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deținătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvârși alte acțiuni cu caracter patrimonial, amenințând cu violență persoana, rudele sau apropiații acesteia, cu răspândirea unor știri defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deținătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deținătorului, a rudelor sau a apropiaților acestora. Acțiunile prevăzute la alin. (1) sau (2): a) săvârșiți de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală; b) săvârșite cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă.
Murzacov Veaceslav nu a întrunit condițiile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă pentru eliberarea permisului de procurare pentru portul și folosirea unei arme letale, cu destinația autoapărare, acesta aflându-se în situația specificată la alin. (2) lit. f) al art. 7 din Legea respectivă și anume, a fost condamnat prin hotărâre judecătorească irevocabilă la pedeapsă de privațiune de libertate pentru infracțiuni grave, comise cu intenție și cu folosirea armelor. Or, condițiile de acordare a permisului de procurare a armelor letale și neletale supuse autorizării, sunt expres și imperativ indicate în art. 7 alin. (1) din Legea nr.130 din 08 iunie 2012, care urmează a fi întrunite cumulativ, fără careva excepții sau rezerve, pe când Murzacov Veaceslav în speță nu le întrunește.
Referitor la argumentul lui Murzacov Veaceslav că prin încheierea din 07 aprilie 2016 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, a fost reabilitat cu privire la pedeapsa 7 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere pe un termen de 3 4 ani, aplicată prin hotărârea irevocabilă din 17 mai 2010 a Plenului Curții Supreme de Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (3) lit. a) și b) și art. 328 alin. (2) lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 39 din Codul penal (în redacția anului 1961), prima instanță a menționat că nu are relevanță dacă antecedentele penale au fost sau nu stinse, or, anterior acesta a fost condamnat prin hotărârea judecătorească irevocabilă la pedeapsă de privațiune de libertate pentru infracțiune gravă, pentru o faptă săvârșită cu intenție, cu folosirea armelor.
Prin decizia din 30 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a casat integral hotărârea din 17 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. S-a admis acțiunea depusă de Murzacov Veaceslav. S-a anulat ca ilegal refuzul Inspectoratului General al Poliției, Direcția generală securitate publică expus în răspunsul nr. 34/4-1622 din 22 august 2018 privind eliberarea lui Murzacov Veaceslav permisului de procurare pentru portul și folosirea armei letale cu destinația autoapărare. Instanța de apel a motivat soluția că Murzacov Veaceslav întrunește condițiile legale pentru eliberarea unui permis de procurare pentru portul și deținerea armei letale cu destinație de autoapărare, or, prin încheierea din 07 aprilie 2016 a Judecătoriei Botanica, mun.
Chișinău, acesta a fost reabilitat cu privire la pedeapsa 7 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere pe un termen de 3 ani, aplicată prin hotărârea irevocabilă din 17 mai 2010 a Plenului Curții Supreme de Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (3) lit. a) și b) și art. 328 alin. (2) lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 39 din Codul penal (în redacția anului 1961). Reabilitarea judecătorească anulează toate incapacitățile și decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.
În cazul lui Murzacov Veaceslav nu se atestă situația prevăzută la art. 7 alin. (2) lit. f) din Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă nr. 130 din 08 iunie 2012. La 06 noiembrie 2019 Inspectoratul General al Poliției, Direcția generală securitate publică reprezentat de Oleg Zloi în baza procurii nr. 34/8-154 din 30 ianuarie 2019, a depus cerere de recurs nemotivată împotriva deciziei instanței de apel, iar la 03 ianuarie 2020 în baza procurii nr. 34/8-01 din 02 ianuarie 2020 a prezentat partea motivată a recursului, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei din 30 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, cu menținerea hotărârii din 17 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, pe care o consideră legală și întemeiată.
În susținerea recursului Inspectoratul General al Poliției, Direcția generală securitate publică a invocat ilegalitatea și netemeinicia deciziei instanței de apel, declarând că Curtea de Apel Chișinău a examinat cauza superficial, cu interpretarea eronată a normelor de drept material. Or, dispozițiile Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă nr. 130 din 08 iunie 2012 și ale Regulamentului cu privire la regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 293 din 23 aprilie 2014, expres reglementează categoriile de arme și de muniții cu destinație civilă, precum și condițiile în care procurarea, înstrăinarea, deținerea, portul, folosirea acestor arme și muniții și operațiunile cu ele, sunt permise pe teritoriul Republicii Moldova, la fel și cercul persoanelor care sunt limitate în acest drept.
Murzacov Veaceslav nu întrunește condițiile legale pentru a obține permisul de procurare pentru portul și deținerea unei arme letale, or, acesta a fost condamnat 5 anterior prin hotărârea judecătorească irevocabilă la pedeapsă cu privațiune de liberate pentru săvârșirea infracțiunilor grave comise, cu intenție, și cu folosirea armelor. Procurarea, deținerea, portul și folosirea armei nu reprezintă un drept absolut al omului, dar un drept relativ. Reabilitarea unui fost condamnat nu duce în mod automat la dobândirea dreptului de referință, or, prin reabilitare se înțelege reintegrarea socială a persoanei, iar, dreptul de procurare, deținere, port și folosire a armei poate fi obținut doar în condițiile stabilite la Legea nr. 130/2012.
Conform art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel. Decizia recurată a fot pronunțată de Curtea de Apel Chișinău la 30 octombrie 2019, iar cererea de recurs a fost depusă la 06 noiembrie 2019, adică în termenul prevăzut de lege.
La 02 decembrie 2019 și la 09 ianuarie 2020 în adresa lui Murzacov Veaceslav și avocatului acestuia Tocan Rodion a fost expediată copia recursului depus de Inspectoratul General al Poliției, Direcția generală securitate publică, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței (f.d. 126, 148). La 22 ianuarie 2020 Murzacov Veaceslav reprezentant de avocatul Tocan Rodion în baza mandatului seria MA nr. 0966930 din 15 noiembrie 2018, a depus referință solicitând să fie declarat inadmisibil recursul depus de Inspectoratul General al Poliției, Direcția generală securitate publică, cu menținerea deciziei din 30 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, pe care o consideră legală și întemeiată, invocând că instanța de apel a verificat minuțios toate circumstanțele, care au importanță pentru soluționarea justă a litigiului, dând o apreciere corectă suportului probatoriu al cauzei.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține că prezentul litigiu a fost soluționat în baza Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000. Prin încheierea din 12 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție, recursul depus de Inspectoratul General al Poliției, Direcția generală securitate publică a fost numit pentru examinare în complet din 5 judecători pentru 26 februarie 2020. Prin Legea nr. 116 din data de 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova.
Conform art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod intră în vigoare la 01 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000. Conform art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod. 6 Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești.
Din sensul normei de drept enunțate urmează că legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale. Conform art. 247 din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată. Conform art. 194 alin. (2) din Codul administrativ, în procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material. În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, examinând recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă una dintre următoarele decizii: casează integral decizia instanței de apel și emite o nouă decizie.
Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul, de a casa integral decizia instanței de apel și de a menține hotărârea primei instanțe, din motivele ce succed. Din materiale cauzei rezultă că la 27 iulie 2017 Murzacov Veaceslav s-a adresat Inspectoratului General al Poliției, Direcția generală securitate cu cerere, solicitând eliberarea permisului de procurare pentru portul și folosirea armei letale cu destinația autoapărare (f.d.
30). Prin răspunsul nr. 34/4-1622 din 22 august 2018 al Inspectoratului General al Poliției, Direcția generală securitate publică, în temeiul art. 7 alin. (2) lit. f) și alin. (4) din Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă nr. 130 din 08 iunie 2012, Murzacov Veaceslav a primit refuz din motiv că anterior a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor grave cu intenție (f.d. 11). La 12 septembrie 2018 Murzacov Veaceslav s-a adresat Inspectoratului General de Poliție, Direcția generală securitate publică cu cererea prealabilă nr. 1874, solicitând anularea refuzului expus în răspunsul nr. 34/4-1622 din 22 august 2018, cu eliberarea permisului de procurare pentru portul și folosirea armei letale cu destinația autoapărare (f.d.
17-19). Prin răspunsul nr. 34/4-1965 din 19 septembrie 2018 al Inspectoratului General de Poliție, Direcția generală securitate publică, cererea prealabilă a fost respinsă (f.d. 12). Judecând cauza în ordine de recurs, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ lărgit al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a constatat că hotărârea primei instanțe este legală și întemeiată, iar decizia instanței de apel a fost emisă cu aprecierea greșită a circumstanțelor cauzei, cu aplicarea și interpretarea eronată a normelor de drept material, din următoarele considerente.
Conform art. 7 alin. (1), (2) și (4) din Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă nr. 130 din 08 iunie 2012, permisul de procurare a armelor letale și neletale supuse autorizării și, după caz, permisul de armă se acordă persoanelor prevăzute la art. 8 alin. (1) dacă nu se află în una din situațiile specificate la alin. (2) din prezentul articol și întrunesc cumulativ următoarele condiții: a) au împlinit vârsta de 21 de ani; b) au absolvit un curs de instruire teoretică și practică de mânuire a armei de foc, organizat de o persoană juridică acreditată în domeniu, în condițiile legii, cu excepția 7 personalului atestat sau în rezervă din cadrul autorităților administrației publice care au competențe în domeniul apărării naționale, securității statului și al ordinii publice, precum și din cadrul Centrului Național Anticorupție, al Procuraturii și al Administrației Naționale a Penitenciarelor; c) dispun de condiții pentru asigurarea securității și integrității armelor și a munițiilor; d) sunt apte din punct de vedere psihologic și medical pentru a deține și a folosi arme și muniții; e) au calitatea impusă de lege, atestată prin documente prevăzute în normele de aplicare a prezentei legi, în funcție de destinația armelor.
Permisele prevăzute la alin. (1) nu se acordă persoanelor care se află în una din următoarele situații: a) sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, potrivit legislației în vigoare; b) au antecedente penale; c) le-a fost anulat, în ultimii 5 ani, dreptul de procurare, deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării, cu excepția situațiilor în care măsura de anulare s-a dispus ca urmare a pierderii calității prevăzute la art. 8 alin. (2); d) au pierdut sau li s-au sustras, în ultimii 5 ani, în împrejurări imputabile lor, armele letale sau neletale supuse autorizării; e) au fost condamnate prin hotărâre judecătorească irevocabilă pentru infracțiuni comise cu intenție cu folosirea armelor sau a munițiilor, a substanțelor și materialelor explozive sau toxice, precum și a substanțelor stupefiante, psihotrope și a precursorilor, dar și pentru purtarea, păstrarea, procurarea, producerea, fabricarea, transportarea sau comercializarea ilegală a acestora; f) au fost condamnate prin hotărâre judecătorească irevocabilă la pedeapsă de privațiune de libertate pentru infracțiuni grave, deosebit de grave și excepțional de grave comise cu intenție; g) prezintă pericol pentru ordinea publică, viața și integritatea corporală a persoanelor și se află la evidență specială în organele de poliție;
h) în privința cărora au fost aplicate ordinul de restricție de urgență sau ordonanța de protecție. Dacă autoritatea competentă în soluționarea cererii constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) sau că solicitantul se află în una din situațiile specificate la alin. (2), acestuia i se refuză eliberarea permisului de procurare a armei și i se comunică în scris, în termenul stipulat la alin. (3), decizia luată. Conform art. 18 alin. (1) lit. b) din Legea enunțată, dreptul de posesie a armelor încetează dacă titularul se află în una din situațiile specificate la art. 7 alin. (2) lit. e)–g). Reieșind din prevederile pct. 7 subpct.
11) din Regulamentul cu privire la regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 293 din 23 aprilie 2014, în vederea autorizării procurării armelor letale și neletale supuse autorizării, cetățeanul Republicii Moldova cu domiciliul permanent în Republica Moldova, care dorește să devină titular al dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire, trebuie să depună la serviciul abilitat din cadrul Inspectoratului General al Poliției sau, după caz, pentru armele cu țeavă lisă, la serviciul abilitat din cadrul inspectoratului de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază, un dosar cuprinzând 8 următoarele documente, care să ateste îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 7 alin. (1) și (2) din Lege nr. 130 din 08 iunie 2012, și anume copia autentificată a deciziei definitive, emisă de organul de drept competent, din care să rezulte că solicitantul nu se află în una din situațiile prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a), b), e)-g), după caz.
Se reține că prin hotărârea irevocabilă din 17 mai 2010 a Plenului Curții Supreme de Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (3) lit. a) și b) din Codul penal lui Murzacov Veaceslav i-a fost stabilită pedeapsă 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (2) lit. c) din Codul penal, i-a fost stabilită pedeapsă 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere pe un termen de 3 ani, iar în temeiul art. 39 din Codul penal (în redacția anului 1961), pentru concurs de infracțiuni, prin absorbirea pedepsei mai ușoare de pedeapsă mai gravă, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă 7 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere pe un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Prin încheierea din 07 aprilie 2016 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, Murzacov Veaceslav a fost reabilitat cu privire la pedeapsa 7 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere pe un termen de 3 ani, aplicată prin hotărârea irevocabilă din 17 mai 2010 a Plenului Curții Supreme de Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (3) lit. a) și b) și art. 328 alin. (2) lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 39 din Codul penal (în redacția anului 1961) (f.d. 5- 8). În circumstanțele expuse, se consideră eronată concluzia instanței de apel că Murzacov Veaceslav întrunește condițiile legale pentru eliberarea permisului de procurare pentru portul și deținerea armei letale cu destinație de autoapărare, având în vedere că prin încheierea din 07 aprilie 2016 a Judecătoriei Botanica, mun.
Chișinău, acesta a fost reabilitat, iar reabilitarea judecătorească anulează toate incapacitățile și decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. Or, art. 7 din Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă nr. 130 din 08 iunie 2012, expres, cert și imperativ stabilește condițiile de acordare a permisului de procurare a armelor letale și neletale supuse autorizării și, după caz, a permisului de armă, precum și lista exhaustivă a persoanelor cărora nu se acordă respectivul permis. La caz, Murzacov Veaceslav nu întrunește condițiile legale pentru obținerea permisului de procurare pentru portul și deținerea unei arme letale, deoarece acesta anterior prin hotărârea judecătorească irevocabilă a fost condamnat la pedeapsă cu privațiune de liberate pentru infracțiuni grave comise cu intenție și cu folosirea armelor.
Prin urmare, prima instanță just a ajuns la concluzia de a respinge acțiunea depusă de Murzacov Veaceslav ca neîntemeiată. Conform art. 54 alin. (2) și (4) din Constituția Republicii Moldova, exercițiul drepturilor și libertăților nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internațional și sunt necesare în interesele securității naționale, integrității teritoriale, bunăstării economice a țării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă și infracțiunilor, protejării drepturilor, libertăților și demnității altor persoane, împiedicării divulgării informațiilor confidențiale sau garantării autorității și imparțialității justiției.
9 Restrângerea unor drepturi se impune în scopul apărării ordinii publice, care reprezintă un ansamblu de dispoziții prin care se asigură liniștea publică, armonia socială, respectul față de lege și decizii legitime ale autorităților publice. În scopul enunțat legislatorul a adoptat Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă nr. 130 din 08 iunie 2012, care stabilește regimul special (limitat) al circulației și folosirii armelor letale, neletale și a munițiilor cu destinație civilă.
Prevederile Legii nr. 130/2012, fac excepție de la aplicarea clasică a normelor juridice, or, restricțiile indicate în Legea respectivă sunt în interesul superior al comunității și se aplică exhaustiv în condițiile prevăzute de către aceasta, iar circumstanțele care reduc caracterul prejudiciabil cum ar fi termenul de prescripție, stingerea antecedentelor penale și reabilitarea în drepturi, nu pot servi temei pentru ridicarea restricțiilor expres stabilite de către legislator.
Astfel, Legea nr. 130/2012 expres prevede limitarea dreptului la procurarea armelor persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească irevocabilă la pedeapsă privativă de libertate pentru infracțiuni grave, deosebit de grave și excepțional de grave comise, cu intenție, cu folosirea armelor sau a munițiilor, a substanțelor și materialelor explozive sau toxice, precum și a substanțelor stupefiante, psihotrope și a precursorilor, dar și pentru purtarea, păstrarea, procurarea, producerea, fabricarea, transportarea sau comercializarea ilegală a acestora. În speță, nu are relevanță dacă antecedentele penale ale lui Murzacov Veaceslav au fost sau nu stinse sau reabilitat în drepturi, or, acesta anterior a fost condamnat prin hotărâre irevocabilă judecătorească la pedeapsă cu privațiune de libertate pentru infracțiuni grave, comise cu intenție și cu folosirea armelor.
Afară de aceasta, procurarea, deținerea, portul și folosirea armei nu reprezintă un drept absolut al omului, dar un drept relativ. Reabilitarea lui Murzacov Veaceslav nu duce în mod automat la dobândirea dreptului de referință, or, prin reabilitare se înțelege reintegrarea socială a persoanei, iar dreptul de procurare, deținere, port și folosire a armei poate fi obținut doar în condițiile exprese și imperative stabilite la Legea nr. 130/2012, care urmează a fi îndeplinite cumulativ. Date fiind cele relatate, este întemeiat refuzul Inspectoratului General al Poliției, Direcția generală securitate publică expus în răspunsul nr. 34/4-1622 din 22 august 2018 privind eliberarea lui Murzacov Veaceslav a permisului de procurare pentru portul și deținerea armei letale cu destinație autoapărare, or, în speță se atestă suficiente probe concludente din care rezultă că acesta nu întrunește condițiile prevăzute la art. 7 din Legea nr. 130/2012.
Prima instanță, cu respectarea principiului aplicării „triplului test”, ce presupune că limitarea trebuie să fie prevăzută de lege; să protejeze un interes legitim și să fie necesară într-o societate democratică, corect a ajuns la concluzia de a respinge acțiunea ca neîntemeiată, or, refuzul Inspectoratului General al Poliției, Direcția generală securitate publică expus în răspunsul nr. 34/4-1622 din 22 august 2018 privind eliberarea lui Murzacov Veaceslav permisului de procurare pentru portul și deținerea armei letale cu destinație autoapărare, a fost emis în conformitate cu legea, cu respectarea competenței și procedurii stabilite în acest sens de legislația în vigoare.
Din considerentele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ 10 lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul depus de Inspectoratul General al Poliției, Direcția generală securitate publică, de a casa integral decizia din 30 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și de a menține hotărârea din 17 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. În conformitate cu art. 247 și art. 248 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se admite recursul depus de Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Direcția generală securitate publică.
Se casează integral decizia din 30 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și se menține hotărârea din 17 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Murzacov Veaceslav împotriva Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Direcția generală securitate publică cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Maria Ghervas Nina Vascan Victor Burduh Sveatoslav Moldovan 11
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.