3r-66/20 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- admisibilitatea apelului, imputernicirile avocatului
3r-66/20 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 3r-66/20 Prima instanță: Judecătoria Criuleni, sediul Central (jud: A.Motricală) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: Vl.Clima, A.Malîi, E.Palanciuc) D E C I Z I E 26 februarie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Sveatoslav Moldovan Nina Vascan examinând recursul depus de Elena Coda reprezentată de avocatul Iurie Găină, în cauza de contencios administrativ la acțiunea depusă de Elena Coda împotriva Primăriei satului Dubăsarii Vechi, r-nul Criuleni, intervenienți accesorii Serghei Moscalciuc, Mihail Novac, Ana Agachi, Maria Nicu și Vasile Cociu cu privire la anularea actului de stabilire a hotarelor, împotriva încheierii din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care apelul declarat de avocatul Iurie Găină în interesele Elenei Coda împotriva hotărârii din 27 iunie 2019 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central a fost declarat inadmisibil, c o n s t a t ă: La 13 noiembrie 2017, Elena Coda a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei satului Dubăsarii Vechi, r-nul Criuleni, intervenienți accesorii Serghei Moscalciuc, Mihail Novac, Ana Agachi, Maria Nicu și Vasile Cociu cu privire la anularea actului de stabilire a hotarelor (f.d.4-5).
Prin hotărârea din 27 iunie 2019 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central, cererea de chemare în judecată depusă de Elena Coda a fost respinsă (f.d.144). La 28 iunie 2019 avocatul Iurie Găină în interesele Elenei Coda a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 27 iunie 2019 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central, solicitând admiterea apelului, casarea actului judecătoresc contestat și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii (f.d.148). Prin notificarea din 8 octombrie 2019 a judecătorului raportor al Curții de Apel Chișinău, a fost stabilit reprezentantului apelantei Elena Coda – avocatul Iurie Găină de a prezenta împuternicirile care conferă dreptul de a ataca hotărârea judecătorească până la 15 octombrie 2019 (f.d.163).
La 15 octombrie 2019, conform plicului poștal, avocatul Iurie Găină în interesele Elenei Coda a prezentat mandatul avocațial nr. 1391058 din 13 1 octombrie 2019, pe versoul căruia au fost indicate următoarele împuterniciri: de a exercita toate actele procedurale, de a ataca hotărârea judecătorească, de a reprezenta în Curtea de Apel Chișinău (f.d.165). Prin încheierea din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, apelul declarat de avocatul Iurie Găină în interesele Elenei Coda împotriva hotărârii din 27 iunie 2019 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central a fost declarat inadmisibil, ca fiind depus de o persoană neîmputernicită (f.d.183-185).
Invocând ilegalitatea acestei încheieri, la 6 ianuarie 2020, Elena Coda reprezentată de avocatul Iurie Găină a depus recurs, solicitând admiterea recursului, anularea încheierii din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău cu pronunțarea unei hotărâri noi, prin care apelul declarat de avocatul Iurie Găină în interesele Elenei Coda împotriva hotărârii din 27 iunie 2019 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central să fie declarat admisibil. În susținerea recursului s-a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerând-o ilegală și neîntemeiată pe motiv că a fost emisă cu încălcarea normelor de drept procedural, or, instanța de apel urma să țină cont de normele de drept naționale, cât și de practica CEDO în vederea neîngrădirii dreptului privind accesul liber la justiție.
A susținut recurentul că apelul a fost declarat de o persoană împuternicită, ceea ce se confirmă prin mandatul avocațial nr. 1391058 din 13 octombrie 2019 anexat la dosar, pe versoul căruia au fost indicate următoarele împuterniciri: de a exercita toate actele procedurale, de a ataca hotărârea judecătorească, de a reprezenta în Curtea de Apel Chișinău. Prin urmare, în opinia sa în dreptul de a ataca hotărârea judecătorească se include inclusiv și dreptul de a depune și semna cererea de apel din numele clientului său (f.d.191-193).
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că prin Legea nr.116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova, iar în conformitate cu art. 257 alin. (1), prezentul cod a intrat în vigoare la 1 aprilie 2019. Prin prisma art. 258 alin. (3) Cod administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod.
Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești. Din sensul normei de drept enunțate, urmează că legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedural În conformitate cu art. 242 Cod administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. 2 Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 27 noiembrie 2019 (f.d.183) și a fost recepționată de către reprezentantul recurentei Elena Coda – avocatul Iurie Găină la 30 decembrie 2019 (f.d.196).
Astfel, recursul din 6 ianuarie 2020 (f.d.193) este depus cu respectarea termenului prevăzut de lege. În conformitate cu art. 243 alin. (2) Cod administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate. În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente. Conform art. 243 alin. (1) lit. b) Cod administrativ, examinînd recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul.
Așadar, din conținutul recursului depus de Elena Coda reprezentată de avocatul Iurie Găină rezultă că atât recurenta cât și reprezentantul acesteia nu sunt de acord cu încheierea din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care apelul declarat împotriva hotărârii din 27 iunie 2019 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central a fost declarat inadmisibil, ca fiind depus de o persoană neîmputernicită (f.d.191-193).
La fel, s-a constatat că pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut faptul la 28 iunie 2019, avocatul Iurie Găină, acționând în interesele Elenei Coda, a depus apel nemotivat împotriva hotărârii din 27 iunie 2019 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central, semnându-l, neavând împuterniciri, or, în mandatul nr.1004029 din 6 martie 2018 nu s-a indicat dreptul avocatului de a depune cererea de apel, de a semna cererea de apel și de a ataca hotărîrea cu apel (f.d.15), iar în mandatul nr. 1391058 din 13 octombrie 2018 (f.d.165) eliberat ulterior depunerii cererii de apel nemotivate, fiind anexat la cererea de apel motivată, pe versou a fost indicat doar dreptul de ataca, nefiind specificat dreptul de a semna cererea de apel și de a depune cererea de apel, ceea ce denotă lipsa împuternicirilor avocatului Iurie Găină la depunerea atât a cererii de apel nemotivate, cât și a cererii de apel motivate.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră concluzia instanței de apel despre declararea apelului ca inadmisibil pe motivul depunerii acestuia de o persoană neîmputernicită, justă. În conformitate cu art. 236 alin. (1) și (2) lit. c) Cod administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs. Apelul se declară inadmisibil în special când apelul este depus de o persoană neîmputernicită. În corespundere cu art. 233 alin. (2) Cod adminsitrativ, cererea de apel se semnează de apelant sau de reprezentantul lui legal ori împuternicit.
Totodată, conform art. 46 alin. (1) Cod administrativ, în procedura administrativă participanții pot fi reprezentați de o persoană împuternicită. Împuternicirile reprezentantului se consemnează în procură. În măsura în care din 3 conținutul procurii nu rezultă altceva, aceasta conferă împuterniciri pentru toate acțiunile procedurale ce țin de procedura administrativă. La rândul său, în temeiul art. 195 Cod administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169–171. În același context, art. 75 alin. (1) Codul de procedura civilă stabilește că, în procesul civil, persoanele fizice își pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar.
Participarea personală în proces nu face ca persoana fizică să decadă din dreptul de a avea avocat. Cu titlu principal, conform art. 75 alin. (4) din același cod, actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sunt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părții. Ansamblul acestor norme de drept urmăresc scopul legitim de bună – administrare a justiției și al protecției intereselor legale ale persoanei reprezentate. În temeiul art. 80 alin. (7) Cod de procedură civilă, împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat și certificat de avocat.
Conform art. 81 Cod de procedură civilă, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepția dreptului de a semna cererea și de a o depune în judecată, de a recurge la arbitraj pentru soluționarea litigiului, de a renunța total sau parțial la pretențiile din acțiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenții, de a modifica temeiul sau obiectul acțiunii, de a o recunoaște, de a recurge la mediere, de a încheia tranzacții, de a intenta acțiune reconvențională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eșalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătorești, drept care trebuie menționat expres, sub sancțiunea nulității, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.
Ținând cont de împrejurările menționate în coraport cu normele enumerate, se conchide că, la caz, instanța de apel corect a dispus declararea apelului depus de avocatul Iurie Găină în interesele Elenei Coda împotriva hotărârii din 27 iunie 2019 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central ca inadmisibil pe motivul depunerii acestuia de o persoană neîmputernicită, or, din materialele cauzei rezultă cu certitudine că cererea de apel nemotivată a fost semnată și depusă în interesele Elenei Coda de către avocatul Iurie Găină (f.d.148), aceasta acționînd în calitate de reprezentant în temeiul mandatului nr. 1004029 din 6 martie 2018, pe versoul căruia nu au fost indicate careva împuterniciri (f.d.15 verso).
Cât privesc argumentele reprezentantului recurentei Elena Coda, avocatul Iurie Găină, precum că în speță apelul a fost declarat de o persoană împuternicită, ceea ce se confirmă prin mandatul avocațial nr. 1391058 din 13 octombrie 2019 anexat la dosar, pe versoul căruia au fost indicate următoarele împuterniciri: de a 4 exercita toate actele procedurale, de a ataca hotărârea judecătorească, de a reprezenta în Curtea de Apel Chișinău, iar în dreptul de a ataca hotărârea judecătorească se include inclusiv și dreptul de a depune și semna cererea de apel din numele clientului său, acestea nu pot constitui drept temei pentru admiterea recursului, anularea încheierii contestate și adoptartea unei încheieri noi, de remitere a cauzei la rejudecare.
Or, mandatul avocațial nr. 1391058 din 13 octombrie 2019, a fost eliberat ulterior depunerii cererii de apel nemotivate din 28 iunie 2019, adică împuternicirile reprezentantului apelantei Elena Coda de a ataca hotărârea judecătorească au fost anexate ulterior depunerii apelului nemotivat, fapt inadmisibil și contrar normelor de drept procedural, iar argumentele invocate în acest sens de către avocatgul Iurie Găină în susținerea recursului declarat, sunt eronate și în contradicție cu legislația aplicabilă speței, mai mult ca atât în contradicție cu situația de fapt.
Respectiv, la momentul exercitării căii de atac și depunerii apelului preliminar, avocatul Iurie Găină nu a fost împuternicit în modul prevăzut de lege de a semna și depune cererea de apel în interesele apelantei Elena Coda, iar mandatul avocațial nr. 1391058 din 13 octombrie 2019 anexat ulterior depunerii apelului nemotivat produce consecințe juridice începând din data semnării acestuia de către parte și nu poate fi aplicat retroactiv. Circumstanțele enunțate în plus justifică faptul pentru care instanța de apel a declarat apelul depus de avocatul Iurie Găină în interesele Elenei Coda ca inadmisibil. Or, după cum s-a menționat supra, conform art. 236 alin. (1) și (2) lit. c) Cod administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului.
Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs. Apelul se declară inadmisibil în special când apelul este depus de o persoană neîmputernicită. În astfel de circumstanțe, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ respinge argumentele formulate în recurs, deoarece aceastea sunt doar declarative și sunt lipsite de suport legal. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține încheierea contestată.
În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide : Se respinge recursul depus de Elena Coda reprezentată de avocatul Iurie Găină. Se menține încheierea din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ la acțiunea depusă de Elena Coda împotriva 5 Primăriei satului Dubăsarii Vechi, r-nul Criuleni, intervenienți accesorii Serghei Moscalciuc, Mihail Novac, Ana Agachi, Maria Nicu și Vasile Cociu cu privire la anularea actului de stabilire a hotarelor. Decizia este irevocabilă.
Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Sveatoslav Moldovan Nina Vascan 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.