ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție

Sursă originală

CSJ 26.02.2020

2ra-68/20 — repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilegale ale organelor de drept

HOTĂRÂRE

26.02.2020

Pe scurt

Instanță: Curtea Supremă de Justiție
Obiect: repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilegale ale organelor de drept
Temei legal: Dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilegale ale organelor de urmărire penală, procuraturii şi instanţelor de judecată

RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

2ra-68/20 — repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilegale ale organelor de drept (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-2238/19

2ra-68/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. C. Valah)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, V. Cotorobai, I. Țurcan)

DECIZIE

26 februarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Dumitru Mardari

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Iurie Onișcenco, reprezentat de avocatul Petru

Răileanu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Iurie Onișcenco

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, procuraturii și

instanțelor de judecată,

împotriva deciziei din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 18 iulie 2017, prin intermediul poștei (Vol.I, f.d.94, 94a), Iurie Onișcenco a

depus cerere de chemare în judecată, concretizată ulterior la 15 februarie 2019, prin

intermediul avocatului Petru Răileanu (Vol.I, f.d.163-166), împotriva Ministerului

Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a

Republicii Moldova, solicitând constatarea faptului violării drepturilor și libertăților

fundamentale prevăzute de Codul de Procedură Penală, Constituția Republicii

Moldova, și tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, încasarea

de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova

a sumei de 5000000 de lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin acțiunile ilicite

ale organului de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că urmărirea penală pe cauza nr.

1997360062 a fost începută la 06 februarie 1997, conform elementelor infracțiunii

prevăzute de art.123/1 Cod penal (în redacția Legii din 24 martie 1961). Motivul și

temeiul începerii urmăririi penale a servit demersul Directorului General al

asociației „Termocomenergo”, A.Maistrenco din 06 februarie 1997, în legătură cu

faptul că persoane neidentificate de organul de urmărire penală, în baza procurii false

nr. 1765 din 05 noiembrie 1996, presupus a fi eliberată de către „Termocomenergo”

pe numele lui Frunze A.A. și în baza scrisorii nr. 01-4/423 din 19 august 1996 au

primit și au însușit de la SA „Rozmiar” din or. Ungheni 78040 borcane cu mazăre

verde la prețul total de 305211 lei, pe care le-a însușit, cauzând asociației

„Termocomenergo” daune în proporții deosebit de mari, precum și materialele

anchetei de serviciu efectuate.

Totodată, a evidențiat că în cadrul cauzei penale menționate, de către organul

de urmărire penală au fost efectuate mai multe acțiuni procesuale ilegale ce se referă

la violarea drepturilor și libertăților fundamentale ale sale prevăzute de Codul de

procedură penală, Constituția Republicii Moldova și tratate internaționale la care

Republica Moldova este parte, astfel fiind cauzat un prejudiciu moral.

Reclamantul a afirmat că la 15 februarie 1997 în privința sa, de către Procurorul

raionului Ungheni a fost aplicată măsura preventivă, arest preventiv, sub care s-a

aflat până la data de 15 iulie 1997. Or, la data respectivă prin ordonanță în privința

sa a fost dispusă aplicarea altei măsuri preventive, obligarea de a nu părăsi

localitatea.

Concomitent la 25 februarie 1997, de către organul de urmărire penală i-a fost

înaintată învinuirea conform elementelor infracțiunii prevăzute de art. 123/1 Cod

penal (în redacția Legii din 24 martie 1961), iar la 19 decembrie 2007 în privința sa

a fost înaintată o altă învinuire, în baza art. 195 alin. (2) Cod penal. La 19 decembrie

2007, în privința lui a fost aplicată măsura preventivă prin obligarea de a nu părăsi

țara, care prin ordonanța din 18 ianuarie 2008 a fost prelungită cu treizeci de zile.

Prin ordonanța Procurorului secției conducere a urmăririi penale în organele centrale

ale MAI și SV a Procuraturii Generale, Vladislav Căruceru, din 15 mai 2009 a fost

dispusă încetarea urmăririi penale în baza art. 275 pct. 1) Cod de procedură penală

în privința sa, din motiv că în acțiunile sale lipsește faptul infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (5) Cod penal.

Reclamantul a precizat că în cauza penală nominalizată a fost privat ilegal de

libertate pentru perioada 15 februarie 1997-15 iulie 1997, iar ulterior ilegal, de două

ori, în privința sa a fost aplicată măsura preventivă, obligarea de a nu părăsi

localitatea.

Conform scrisorii ÎS „Centrul Resurselor Informaționale de Stat „Registru” nr.

01/0-661/15 din 03 decembrie 2015 i s-a comunicat că în privința sa este sistată

eliberarea pașaportului Republicii Moldova, precum și trecerea frontierei de stat, din

motivul aplicării arestului preventiv din 15 februarie 1997 de către Inspectoratul de

Politie Ungheni în baza art. 123/1 Cod penal în cadrul dosarului penal nr.

1997360062.

Cu referire la prevederile art. 3 alin. (1) lit. a), c), alin.(2), art. 5 alin. (1), art.

art. 6 lit. b), art. 10 din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, nr. 1545 din 25 februarie 1998 (în continuare Legea nr. 1545 din 25

februarie 1998), art. 10 alin.(1), (2), art.11 alin. (1), (5), (6) din Codul de procedură

penală, art.4 alin.(1), alin.(2), art. 25 alin.(1), (2), (6) din Constituția Republicii

Moldova, reclamantul a pretins că în urma acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire

penală, ale procuraturii, ale instanțelor judecătorești, a suferit un prejudiciu moral

estimat la 500000 de lei.

La fel, a declarat acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii, ale instanțelor judecătorești au cauzat un impact enorma asupra

personalității sale, suferind moral. Reținerea sa a fost una vădit ilegală, fără a exista

vreun temei expres prevăzut de lege și contrar prevederilor Codului de Procedură

Penală. În realitate nu a existat nicio bănuială rezonabilă că a fost comisă

infracțiunea imputată, mai mult că fiind una gravă. Nu a existat nici un temei

rezonabil și obiectiv de a presupune că avea vreo atribuție la pretinsele fapte și că se

va sustrage de la urmărirea penală. Cele redate atestă că a suferit un prejudiciu moral,

fiind influențată negativ reputația profesională.

Prin hotărârea din 20 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-

a respins ca fiind tardivă cererea de chemare în judecată depusă de Iurie Onișcenco

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului

moral în mărime de 5000000 de lei, cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de

urmărire penală, procuraturii și instanțelor judecătorești.

Prin decizia din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, corectată prin

încheierea din 04 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul declarat de

Iurie Onișcenco; s-a casat hotărârea din 20 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Iurie

Onișcenco împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient

accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova privind repararea

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale procuraturii și s-a emis o nouă hotărâre

prin care s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Iurie Onișcenco și s-a

încasat din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanțelor al

Republicii Moldova în beneficiul lui Iurie Onișcenco suma de 25000 de lei cu titlu

de prejudiciu moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

La 04 august 2019, prin intermediul poștei (Vol.II, f.d.6), Iurie Onișcenco,

reprezentat de avocatul Petru Răileanu, a declarat recurs împotriva deciziei din 27

iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău solicitând admiterea recursului, casarea parțială

a deciziei instanței de apel în partea ce se referă la cuantumul prejudiciului moral

încasat, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii

integral.

În motivarea recursului s-a invocat că nu este de acord cu decizia în partea ce

se referă la admiterea parțială a acțiunii și stabilirea cuantumului prejudiciului moral.

Totodată, a menționat că a fost interpretată eronat legea și săvârșirea altor

încălcări în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În acest sens, a indicat că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut o serie

de aprecieri notabile în ceea ce privește proba prejudiciului moral, constatând că

proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să

fie prezumate, instanțele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din

simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a

împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluția fiind determinată de caracterul

subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.

Pentru ca atacul adus persoanei să producă un prejudiciu moral, el trebuie să atingă

un anumit nivel de gravitate și să fi fost realizat într-o manieră care să cauzeze un

prejudiciu exercițiului personal al dreptului acestuia (cauza A. împotriva Norvegiei,

nr. 28070/06, 9 aprilie 2009).

Astfel, în cauzele Danev împotriva Bulgariei și Iovtchev împotriva Bulgariei,

CtEDO a reținut în esență încălcarea convenției, după ce a considerat că abordarea

formalistă a instanțelor naționale, care atribuiseră reclamantului obligația de a

dovedi existența unui prejudiciu moral cauzat de fapta ilegală, prin dovezi

susceptibile să confirme manifestări externe ale suferințelor lui fizice sau

psihologice, avuseseră ca rezultat privarea reclamantului de despăgubirea pe care ar

fi trebuit să o obțină (...).

În această ordine de idei, a precizat că urmează a fi reținută și jurisprudența

CtEDO, care, prin hotărârea emisă în cauza Medvedyev și alții împotriva Franței,

analizează art. 5 din Convenție și invocă că art. 5 din Convenție conține una din

principalele dispoziții care garantează drepturi fundamentale, care protejează

securitatea fizică a persoanelor, precum și trei mari principii, care reies din

jurisprudența Curții: excepțiile, lista cărora este exhaustivă, necesită o interpretare

strictă și nu se pretează la un număr mare de justificări prevăzute de alte dispoziții

(cum este cazul articolelor 8-11 din Convenție); legalitatea detenției pe care este pus

accentul în mod repetat atât din punctul de vedere al procedurii, cât și al fondului, și

care implică o adeziune riguroasă a preeminenței dreptului; celeritatea controalelor

judiciare care se impun în temeiul art. 5§§ 3 și 4”.

Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să

introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen

scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este

ilegală”.

Recurentul a opinat că măsurile aplicate în privința sa pot determina suferințe

psihice, prin privarea sa de libertate și limitarea dreptului de liberă circulație,

inclusiv prin sentimentul de anxietate, stres, neliniște, perturbare a vieții și neputință,

disconfort și retrăire, imposibilitatea de a savura modul obișnuit de trai și de

garanțiile prescrise de lege, stări apreciate de CtEDO ca fiind elemente ale

prejudiciului nepatrimonial, Astfel, conform jurisprudenței CtEDO, recunoașterea

încălcării drepturilor fundamentale ale omului poate fi apreciată ca fiind o

compensare a prejudiciului moral cauzat, la caz a pretins compensația în sumă de

5000000 de lei ca fiind justificată.

La 18 noiembrie 2019, Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus

referință, exprimându-și opțiunea în favoarea poziției Ministerului Justiției al

Republicii Moldova și a solicitat respingerea cererii de recurs depusă de către Iurie

Onișcenco.

La 10 decembrie 2019, Ministerul Justiției al Republicii Moldova a declarat

recurs împotriva deciziei din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, emiterea unei noi hotărâri

prin care acțiunea să fie respinsă ca fiind neîntemeiată.

Prin încheierea din 26 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție s-a dispus

încetarea procedurii de recurs, din oficiu, la recursul declarat de Ministerul Justiției

al Republicii Moldova împotriva deciziei din 27 iunie 2019 a Curții de Apel

Chișinău, din motivul constatării temeiului prevăzut la art. 433 lit. b) Cod de

procedură civilă.

În conformitate cu prevederile art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Instanța de apel a pronunțat decizia contestată la data de 27 iunie 2019, iar Iurie

Onișcenco, reprezentat de avocatul Petru Răileanu, a declarat recurs la 04 august

2019, prin intermediul poștei (Vol.II, f.d.6), ceea ce denotă că recursul este în

termen.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Prin încheierea din 22 ianuarie 2020 a Curții Supreme de Justiție completul din

3 judecători a considerat recursurile admisibile și a decis examinarea acestora în

fond de un complet din 5 judecători.

Aici este de reiterat că prin încheierea din 26 februarie 2020 a Curții Supreme

de Justiție s-a dispus încetarea procedurii de recurs, din oficiu, la recursul declarat

de Ministerul Justiției al Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără

a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și

procedural aplicabile la soluționarea litigiului dedus judecății, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va

admite recursul declarat de Iurie Onișcenco, reprezentat de avocatul Petru Răileanu

și va modifica decizia instanței de apel în sensul majorării cuantumului prejudiciului

moral încasat, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. e) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul și să modifice decizia

instanței de apel și/sau hotărîrea primei instanțe.

În temeiul art. 432 alin.(1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Inițial Colegiul notează că prin cererea de chemare în judecată depusă,

concretizată ulterior, împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova, Iurie Onișcenco,

solicitând constatarea faptului violării drepturilor și libertăților fundamentale

prevăzute de Codul de Procedură Penală, Constituția Republicii Moldova, și tratatele

internaționale la care Republica Moldova este parte, încasarea de la bugetul de stat

prin intermediul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova a sumei de 5000000

de lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești (Vol.I, f.d.163-166).

Prima instanță fiind învestită cu judecarea cauzei, cu referire la prevederile art.

1, art. 5 alin.(2) al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, art. 66 alin. (2) subalin.(26)

Cod de procedură penală, a constatat că reclamantul a înaintat tardiv prezenta acțiune

și prin hotărârea din 20 februarie 2019 a respins ca fiind tardivă cererea de chemare

în judecată depusă de Iurie Onișcenco împotriva Ministerului Justiției al Republicii

Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova cu

privire la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de

urmărire penală, procuraturii și instanțelor judecătorești (f.d.175, 186-187). Or,

prima instanța a reținut că ordonanța procuraturii prin care s-a încetat urmărirea

penală în privința reclamantului, la care ultimul se referă, este datată cu 15 mai 2009,

când și a apărut dreptul de a înainta prezenta acțiune.

Judecând cauza în ordine de apel, ca urmare a apelului declarat de Iurie

Onișenco, Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 27 iunie 2019 a Curții de Apel

Chișinău, corectată prin încheierea din 04 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a

admis apelul declarat de Iurie Onișcenco; a casat hotărârea din 20 februarie 2019 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și a emis o nouă hotărâre prin care a admis

cererea de chemare în judecată depusă de Iurie Onișcenco și a încasat din contul

bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova în

beneficiul lui Iurie Onișcenco suma de 25000 de lei cu titlu de prejudiciu moral

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești.

Or, instanța de apel a punctat că Iurie Onișcenco a aflat despre încălcarea

drepturilor sale în baza scrisorii ÎS „Centrul Resurselor Informaționale de Stat

„Registru” nr. 01/0-661/15 din 03 decembrie 2015, data când și a început a curge

termenul de prescripție pentru înaintarea pretențiilor de către Iurie Onișcenco și

respectiv înregistrarea acțiunii la 20 iulie 2017 s-a realizat în interiorul termenul de

prescripție care urma să expire la data de 03 decembrie 2018.

Colegiul accentuează că la caz urmează a se pronunța asupra legalității deciziei

contestate doar ca urmare a recursului declarat de recurentul Iurie Onișcenco, în

condițiile în care recursul Ministerului Justiției al Republicii Moldova a fost declarat

cu omiterea termenului legal, fiind dispusă încetarea procedurii de recurs, din oficiu,

la recursul dat prin prisma art. 4451 Cod de procedură civilă.

Colegiul reiterează că prin decizia instanței de apel s-a încasat din contul

bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova în

beneficiul lui Iurie Onișcenco suma de 25000 de lei cu titlu de prejudiciu moral

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești.

Materialele cauzei denotă, circumstanțe, în esență, constatate și de instanța

ierarhic inferioară, precum că urmărirea penală în cauza nr. 199736002 a fost

începută la 06 februarie 197 conform elementelor infracțiunii prevăzute de art. 123

1231 Cod penal, ca urmare a demersului Directorului General al asociației

„Termocomenergo”, A.Maistrenco, din 06 februarie 1997, în legătură cu faptul că

persoane neidentificate de organul de urmărire penală, în baza procurii false nr. 1765

din 05 noiembrie 1996, presupus a fi eliberată de către „Termocomenergo” pe

numele lui Frunze A.A. și în baza scrisorii nr. 01-4/423 din 19 august 1996 au primit

și au însușit de la SA „Rozmiar” din or. Ungheni 78040 borcane cu mazăre verde la

prețul total de 305211 lei, pe care le-a însușit, cauzând asociației „Termocomenergo”

daune în proporții deosebit de mari, precum și materialele anchetei de serviciu

efectuate.

La 15 februarie 1997 în privința lui Iurie Onișcenco, de către Procurorul

raionului Ungheni a fost aplicată măsura preventivă, arest preventiv, pe un termen

de 30 de zile (Vol.I, f.d.21,26), ulterior această măsură a fost prelungită și s-a aflat

în arest preventiv până la data de 15 iunie 1997 (Vol.I, f.d.34). Or, la data de 15 iunie

1997, măsura de reprimare în privința lui Iurie Onișcenco a fost schimbată cu

obligația de nepărăsire a localității de trai (Vol.I, f.d.34).

Totodată, prin ordonanța Procuraturii r-nul Ungheni din 25 februarie 1997,

Iurie Onișcenco a fost pus sub învinuire pentru comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 1231 Cod penal (Vol.I, f.d.22-24).

Prin ordonanța Procurorului secției conducere a urmăririi penale în organele

centrale ale MAI și SV a Procuraturii Generale din 19 decembrie 2007, Iurie

Onișcenco a fost pus sub învinuire pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.

195 alin.(2) Cod penal (f.d.38-39).

Ulterior prin ordonanța procurorului din 19 decembrie 2007 a fost aplicată

măsura de nepărăsire a țării pe un termen de 30 de zile (Vol.I, f.d.35), prelungită prin

ordonanța din 18 ianuarie 2008 pe un termen de 30 de zile (Vol.I, f.d.36-37).

Prin ordonanța Procurorului secției conducere a urmăririi penale în organele

centrale ale MAI și SV a Procuraturii Generale, din 15 mai 2009, a fost încetată

urmărirea penală în privința lui Iurie Onișcenco, din motiv că în acțiunile lui lipsește

faptul infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(5) Cod penal; totodată, s-a indicat

despre înștiințarea persoanelor interesate despre hotărârea adoptată (Vol.I, f.d.44-

53).

Prin răspunsul datat cu 03 decembrie 2015, nr. 01/0-661/15, eliberat de către

ÎS „Centrul Resurselor Informaționale de Stat „Registru” lui Iurie Onișenco, i s-a

comunicat despre faptul că la 02 octombrie 2006 i s-a refuzat în eliberarea

pașaportului cetățeanului Republicii Moldova în baza informației prezentate în

legătură cu aplicarea arestului la 15 februarie 1997, în cauza penală nr. 1997360062

(Vol.I, f.d.54).

Conform art. 5 alin. (2) al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, cererea de

chemare în judecată privind repararea prejudiciului se depune în termen de 3 ani de

la data apariției dreptului la repararea prejudiciului.

Or, instanța de apel cu referire la răspunsul datat cu 03 decembrie 2015, nr.

01/0-661/15, amintit supra, corect a conchis că reclamantul și-a realizat dreptul de

acțiune în interiorul termenului de 3 ani.

De altfel, acest termen de trei ani în interiorul căruia persona poate să-și apere

dreptul pe lângă faptul că este reglementat de Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998,

ca fiind legea prioritar aplicabilă în astfel de litigii, Codul Civil, în redacția în vigoare

până la 01 martie 2019, în art. 267 alin. (1) Cod civil, de asemenea, stipulează expres

că termenul general în interiorul căruia persoana poate să-și apere, pe calea intentării

unei acțiuni în instanță de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani.

Conform art. 272 alin. (1) Cod civil, termenul de prescripție extinctivă începe

să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune. Dreptul la acțiune se naște la data

când persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului.

În atare circumstanțe, Colegiul notează că instanța de apel și-a întemeiat

concluzia pe faptul că Iurie Onișcenco a înaintat acțiunea în interiorul termenului

legal, calculând acest termen începând cu data obținerii răspunsului, 03 decembrie

2015 și în acest sens a punctat că prima instanță în circumstanțele elucidate eronat a

constatat tardivitatea acțiunii.

Deși, art. 66 alin.(2) subalin.(26) Cod de procedură penală, invocat de prima

instanță, prevede dreptul învinuitului de a fi informat de organul de urmărire penală

despre hotărârile adoptate ce se referă la drepturile și interesele sale și să primească

la cererea sa copii de pe aceste hotărâri, Colegiul menționează că însăși emiterea

ordonanței procurorului la 15 mai 2009, prin care a fost încetată urmărirea penală în

privința lui Iurie Onișcenco, nu poate fi apreciată că dată începerii curgerii

termenului de prescripție pentru adresare în instanță, în condițiile în care ea urmează

a fi adusă la cunoștință. Însă la materialele cauzei lipsesc înscrisuri care să probeze

că lui Iurie Onișcenco i-a fost adusă anterior la cunoștință ordonanța din 15 mai

2009.

În această succesiune logică, Colegiul relevă că din răspunsul Procuraturii

Generale a Republicii Moldova din 28 mai 2015, ca urmare a cererilor adresate de

către Iurie Onișcenco la 29 aprilie 2015 și 11 mai 2015 referitor la cauza penală

nr.1997360062, se distinge precum că repetat i se aduce la cunoștință că prin

ordonanța din 15 mai 2009 a fost scos de sub urmărire penală din motivul că în

acțiunile lui lipsește faptul infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(5) Cod penal

(Vol.I, f.d.57).

Deși, în acest răspuns se menționează despre o comunicare repetată a faptului

scoaterii de sub urmărire penală a lui Iurie Onișcenco prin ordonanța din 15 mai

2009, însă anumite date despre aducerea anterioară la cunoștință lui Iurie Onișcenco

conținutul ordonanței amintite, la materialele cauzei lipsesc.

Astfel, instanța de apel corect a conchis că Iurie Onișcenco a înaintat acțiunea

în termenul de prescripție și este în drept să pretindă repararea prejudiciului moral

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești în virtutea Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 .

Concomitent, art. 1405 alin. (1) Cod civil, în redacția în vigoare în perioada de

referință, statua că prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală,

atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma

arestului preventiv sau sub forma declarației scrise de a nu părăsi localitatea, prin

aplicarea ilegală în calitate de sancțiune administrativă a arestului sau a muncii

corecționale se repară de către stat integral, indiferent de vinovăția persoanelor de

răspundere ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanțelor de

judecată.

În continuarea aceste ipoteze, Colegiul va cita prevederile legale care în raport

cu circumstanțele cauzei au format convingerea instanței de apel în sensul obligării

la repararea prejudiciului cauzat lui Iurie Onișcenco prin acțiunile ilicite ale

organelor de resort prin prisma Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998.

Or, în sensul art. 1 al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, prezenta lege

constituie actul legislativ de bază care reglementează cazurile, modul și condițiile de

răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile ilicite

comise în procesele penale și contravenționale de organele de urmărire penală, de

procuratură și de instanțele judecătorești.

Art. 2 alin. (1) al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 stipulează că acțiuni

ilicite- acțiuni sau inacțiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu

privire la contravenții, ale organului de urmărire penală sau ale instanței de judecată,

care exclud vinovăția acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea

principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la

răspundere și nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcție de

răspundere din organul de urmărire penală sau din instanța de judecată, manifestate

prin încălcarea intenționată a normelor procedurale și materiale în timpul procedurii

penale sau contravenționale (infracțiuni).

Art. 3 al aceleași Legi stabilește exhaustiv cazurile când este reparabil

prejudiciul material și moral cauzat persoanei fizice sau juridice și anume în urma:

a) reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de

declarație de a nu părăsi localitatea sau țara, tragerii ilegale la răspundere penală; c)

efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a percheziției,

ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării sau suspendării ilegale din

lucru (funcție), precum și în urma altor acțiuni de procedură care limitează drepturile

persoanelor fizice sau juridice; e) efectuării măsurilor speciale de investigații cu

încălcarea prevederilor legislației.

În virtutea art. 6 al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, dreptul la repararea

prejudiciului, în mărimea și modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul: a)

devenirii definitive și irevocabile a sentinței de achitare; b) scoaterii persoanei de

sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare; c)

adoptării de către instanța judecătorească a hotărîrii cu privire la anularea arestului

contravențional în legătură cu reabilitarea persoanei fizice; d) adoptării, de către

judecătorul de instrucție, în condițiile art.313 alin.(5) din Codul de procedură penală,

în privința persoanei achitate sau scoase de sub urmărire penală, a încheierii privind

declararea nulității actelor sau acțiunilor organului de urmărire penală sau organului

care exercită activitate specială de investigații.

Conform art. 10 al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, dreptul persoanei

fizice la repararea prejudiciului moral în mărimea și în modul stabilite de prezenta

lege apare în cazurile specificate la art.6.

Respectiv prin prisma art. 6 al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, instanța

de apel a accentuat că Iurie Onișcenco este îndreptățit de a pretinde repararea

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite, având în vedere că prin ordonanța

Procurorului secției conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI și SV

a Procuraturii Generale, din 15 mai 2009, a fost încetată urmărirea penală în privința

lui Iurie Onișcenco, din motiv că în acțiunile lui lipsește faptul infracțiunii prevăzute

de art. 190 alin.(5) Cod penal; totodată, s-a indicat despre înștiințarea persoanelor

interesate despre hotărârea adoptată (Vol.I, f.d.44-53).

Concomitent Colegiul reiterează că circumstanțele detaliate supra confirmă că

Iurie Onișenco s-a aflat în arest preventiv începând 15 februarie 1997 (Vol.I, f.d.21),

iar la 15 iunie 1997 măsura de reprimare i-a fost înlocuită cu obligația de nepărăsire

a localității de trai (Vol.I, f.d.34). Totodată, la 19 decembrie 2007 a fost aplicată

măsura de nepărăsire a țării pe un termen de 30 de zile (Vol.I, f.d.35), prelungită prin

ordonanța din 18 ianuarie 2008 pe un termen de 30 de zile (Vol.I, f.d.36-37).

Mai mult, în sensul art. 3 alin.(1) lit. a) al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998,

normă legală citată supra, este reparabil prejudiciul cauzat persoanei fizice sau

juridice în urma reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă

de arest, de declarație de a nu părăsi localitatea sau țara, tragerii ilegale la răspundere

penală. Or, la caz înscrisurile anexate la materialele cauzei confirmă aplicarea

măsurilor de reprimare în privința lui Iurie Onișcenco, aspect relevat de instanța de

apel. Totodată, în esență, a indicat că prin incriminarea lui Iurie Onișcenco a unei

infracțiuni care nu a comis-o, prin aplicarea măsurilor de reprimare în privința

acestuia, i-au fost încălcate drepturile și libertățile omului garantate de art.4

Constituția Republicii Moldova și art. 5 CEDO.

Astfel, prevederile art. 3 alin. (1) al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998

coroborate cu art. 6 al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 în sensul dispozițiilor

legale citate supra, au determinat concluzia instanței de apel privind repararea

prejudiciului moral cauzat lui Iurie Onișcenco, în condițiile în care prin acțiunile

ilicite ale organelor menționate lui Iurie Onișcenco i-a fost cauzat prejudiciu moral.

În plus, că ulterior a fost constatat lipsa faptului infracțiunii în acțiunile

reclamantului.

Cu referire la argumentele recurentului precum că măsurile aplicate în privința

sa, având în vedere privarea de libertate, precum și limitarea dreptului de circulație,

stările de anxietate, neliniște, stres, suferințele psihice, au determinat cauzarea

prejudiciului moral, Colegiul menționează că instanța de apel a evidențiat obligația

statului de a repara prejudiciul moral în condițiile Legii nr. 1545 din 25 februarie

1998, inclusiv prin prisma alegațiilor reclamantului.

Totodată, Colegiul arată că pentru determinarea mărimea compensației în

sensul reparării prejudiciului moral, legiuitorul în art. 11 alin. (1) al Legii amintite,

a prevăzut anumite criterii care urmează a fi luate în considerare și anume: a)

gravitatea infracțiunii de a cărei săvârșire a fost învinuită persoana respectivă; b)

caracterul și gravitatea încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală și la

examinarea cauzei penale în instanța de judecată; c) rezonanța pe care a avut-o în

societate informația despre învinuirea persoanei; d) durata urmăririi penale, precum

și durata examinării cauzei penale în instanța de judecată; e) natura dreptului

personal lezat și locul lui în sistemul de valori al persoanei; f) suferințele fizice,

caracterul și gradul suferințelor psihice; g) măsura în care compensația bănească

poate atenua suferințele fizice și psihice cauzate; h) durata aflării nelegitime a

persoanei în detenție.

Conform art. 1422 alin. (1) Cod civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un

prejudiciu moral (suferințe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei

personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute de legislație, instanța

de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparația prejudiciului prin

echivalent bănesc.

În temeiul art. 1423 alin. (1), (2) Cod civil, mărimea compensației pentru

prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul

și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de

vinovăție al autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și

de măsura în care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate.

Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de

judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul,

precum și statutul social al persoanei vătămate.

Succesiv, unul din criteriile orientative generale de apreciere a prejudiciului

moral este criteriul echității, care exprimă că indemnizația trebuie să prezinte o justă

și integrală despăgubire.

În temeiul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea

vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, iar

cuantumul despăgubirilor trebuie în așa fel stabilit, încât să aibă efect compensatoriu

și nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor și nici venituri

nejustificative pentru victime.

Mai mult, conform jurisprudenței Curții Europene (cauza Antipenkov vs.

Rusia, nr. 33470/03 din 15 octombrie 2009, §82) Curtea a reiterat că părții lezate nu-

i poate fi cerut ca aceasta să prezinte probe întru argumentarea prejudiciului moral

suferit, iar simpla constatare a încălcării săvârșite de organele de urmărire penală și

declarațiile părții lezate sunt suficiente pentru a oferi o satisfacție echitabilă.

Subsecvent, instanța de apel, având în vedere că reclamantul a pretins cu titlu

de prejudiciu moral suma de 5000000 de lei, la caz a conchis că nu poate fi

compensat integral prejudiciul moral solicitat prin simpla constatare a încălcării

drepturilor sale rezultând din cauzele ce au determinat suferințele psihice ale lui Iurie

Onișcenco, precum și de perioada îndelungată în care s-a aflat sub măsuri preventive

și învinuirea adusă, precum și consecințele ulterior încetării urmăririi penale.

Totodată, instanța de apel a concluzionat că întrunirea în speță a temeiurilor

pentru adjudecarea despăgubirii în favoarea reclamantului obligă statul de a suporta

consecințele, în condițiile în care punerea în aplicare a dispozițiilor legale ține de

obligația autorităților de stat.

Conjunctura redată a determinat casarea hotărârii primei instanțe de către

instanța de apel prin decizia contestată și emiterea unei noi hotărâri de admitere

parțială a acțiunii cu încasarea din contul bugetului de stat prin intermediul

Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova în beneficiul lui Iurie Onișcenco

suma de 25000 de lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești. Or,

instanța de apel a relevat că rolul compensației pecuniare a prejudiciului moral nu

este nici vindicativ, nici punitiv, astfel încât adjudecarea unei sume exagerate cu titlu

de compensație a prejudiciului moral suportat poate fi atribuit la categoria

îmbogățirii fără justă cauză.

Deși, instanța de apel a luat în considerare criteriile ce servesc ca puncte de

repere în determinarea cuantumului prejudiciului moral, totuși, Colegiul consideră

necesar de a majora cuantumul acestuia de la suma de 25000 de lei până la suma de

100000 de lei, or, această sumă nu va duce la îmbogățirea fără justă cauză având în

vedere restricțiile și limitările în realizarea drepturilor constituționale care au generat

aplicarea măsurilor de reprimare, inclusiv arestul preventiv, aplicat în privința lui

Iurie Onișcenco.

La determinarea despăgubirii, instanța de judecată tinde să acorde o

despăgubire care, pe de o parte, are o mărime comparabilă cu cea acordată în mod

obișnuit în împrejurări similare și, pe de altă parte, ia în cont particularitățile cazului.

De altfel, circumstanțele reliefate anterior atestă aplicarea în privința lui Iurie

Onișcenco a măsurilor de reprimare, inclusiv arest preventiv, obligații de nepărăsire

a localității/țării, au dus la limitarea libertăților acestuia garantate atât de legislația

națională, cât și internațională, cauzând în final un anumit grad de frustrare și

incertitudine, iar cuantumul prejudiciului urmează a fi determinat proporțional

acestora.

Or, conform art. 1 alin. (3) din Constituția Republicii Moldova, Republica

Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și

libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul

politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.

Art. 4 din Constituția Republicii Moldova statuează că dispozițiile

constituționale privind drepturile și libertățile omului se interpretează și se aplică în

concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte

tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele

și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica

Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale.

Totodată, Colegiul învederează că instanței de judecată îi revine atributul de a

examina fiecare proba în parte și de a proceda la coroborarea întregului suport

probatoriu administrat în cauza, dat fiind faptul că mijloacele de probă nu au o

valoare prestabilită și nu sunt ierarhizate, însă au aceeași putere probatorie.

Cu referire la jurisprudența CtEDO, arătată în recursul declarat, Colegiul

notează că, în speță, de asemenea, s-a luat în considerare criteriile esențiale ce

motivează în astfel de litigii condițiile de reparare a prejudiciului moral cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, inclusiv cuantumul prejudiciilor cauzate prin acțiunile ilicite ale

organelor de drept.

Respectiv Colegiul conchide că suma de 100000 de lei cu titlu de prejudiciu

moral va constitui o satisfacție echitabilă având în vedere suferințele psihice ale lui

Iurie Onișcenco, ca urmare a aplicării măsurilor de reprimare, în împrejurările

conturate supra, stările de anxietate, stres, neliniște, perturbare a vieții obișnuite,

disconfort, care din perspectiva jurisprudenței CtEDO constituie elementele

caracteristice prejudiciului moral.

Alte argumente invocate de recurent sunt irelevante, deoarece alegațiile

esențiale soluționării litigiului au fost apreciate în raport cu normele de drept

aplicabile litigiului dedus judecății corelate cu circumstanțele cauzei și suportul

probatoriu prezentat în acest sens.

Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursul declarat și va

modifica decizia instanței de apel în sensul majorării cuantumului prejudiciului

moral încasat.

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. e), alin.(3)

Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de Iurie Onișcenco, reprezentat de avocatul Petru

Răileanu.

Se modifică decizia din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, corectată prin

încheierea din 04 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de

chemare în judecată depusă de Iurie Onișcenco împotriva Ministerului Justiției al

Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii

Moldova cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale

organului de urmărire penală, procuraturii și instanțelor de judecată, prin majorarea

cuantumului prejudiciului moral încasat din contul bugetului de stat prin intermediul

Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova în beneficiul lui Iurie Onișcenco de

la suma de 25000 de lei (douăzeci și cinci mii de lei) până la suma de 100000 de lei

(una suta mii de lei).

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Dumitru Mardari

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Galina Stratulat

Dosarul nr. 2ra-2238/19

2ra-68/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. C. Valah)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, V. Cotorobai, I. Țurcan,)

ÎNCHEIERE

26 februarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Dumitru Mardari

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Iurie Onișcenco

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, procuraturii și

instanțelor de judecată,

împotriva deciziei din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 18 iulie 2017, prin intermediul poștei (Vol.I, f.d.94,94a), Iurie Onișcenco a