3ra-199/20 — contestarea actului administrativ si obligarea achitarii indemnizatiei pentru cresterea copilului

3ra-199/20 — contestarea actului administrativ si obligarea achitarii indemnizatiei pentru cresterea copilului (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 3ra-199/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: N. Patrașcu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V. Clima, E. Palanciuc, A. Malîi)

ÎNCHEIERE

12 februarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea cererii de recurs depusă de Administrația Națională

a Penitenciarelor,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Tronciu Raisa împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor, intervenient

accesoriu Casa Națională de Asigurări Sociale, cu privire la contestarea actului

administrativ și obligarea achitării indemnizației pentru creșterea copilului,

împotriva deciziei din 11 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost respins apelul declarat de Administrația Națională a Penitenciarelor,

constată:

La data de 23 august 2017 Tronciu Raisa, reprezentată de avocatul Bortă

Ghenadie a depus cerere de chemare în judecată împotriva Departamentului

Instituțiilor Penitenciare cu privire la contestarea actului administrativ și obligarea

achitării indemnizației pentru creșterea copilului.

În motivarea acțiunii, Tronciu Raisa a indicat că este soția lui Tronciu Radu,

care activează în cadrul instituțiilor penitenciare, începând cu data de 02 octombrie

2013, în prezent exercitând funcția de șef de cantină al serviciului logistică al

Penitenciarului nr. 9-Pruncul, al Departamentului Instituțiilor Penitenciare.

A susținut că la data de xxxxx s-a născut fiica xxxxx, fapt confirmat prin

certificatul de naștere.

A menționat că din luna ianuarie 2014 și după nașterea copilului, nu a fost

angajată în câmpul muncii și în toată această perioadă s-a aflat la întreținerea soțului

și astfel, alte surse de venit decât salariul soțului ei nu au avut.

A afirmat că în baza certificatului medical seria xxxxx din 15 aprilie 2016, i s-

a acordat concediu prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice și concediul

postnatal, cu o durată de 56 de zile calendaristice, în total 126 de zile calendaristice,

pentru perioada 15 aprilie 2016- 18 august 2016.

A relevat că prin extrasul din cont, eliberat de Casa Teritorială de Asigurări

Sociale Râșcani la data de 04 august 2017, se confirmă că, Tronciu Raisa se află la

întreținerea soțului, întrucât lipsesc datele în Registrul evidenței individuale în

1

sistemul public de asigurări sociale din ianuarie 2014 și prin adeverința nr. 340 din 04

august 2016 se confirmă că nu beneficiază de indemnizație lunară pentru creșterea

copilului.

A menționat că prin hotărârea din 15 septembrie 2016 a Judecătoriei Botanica

mun. Chișinău, Departamentul Instituțiilor Penitenciare a fost obligat să stabilească,

să calculeze și să achite Raisei Tronciu indemnizația pentru concediul de maternitate,

ce include concediul prenatal și postnatal, cu o durată totală de 126 de zile, pentru

copilul xxxxx.

A mai menționat că, prin Legea nr. 135 din 21 iulie 2016 privind modificarea și

completarea unor acte legislative, a fost modificată Legea nr.1036-XIII din 17

decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea

nr. 1036-XIII din 17 decembrie 1996 (în redacție nouă), concediul de maternitate,

inclusiv pentru soția colaboratorului sistemului penitenciar care se află la întreținerea

acestuia, concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vârsta de 3 ani,

concediul pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de pînă la 10 ani și concediul

pentru îngrijirea copilului în vârstă de pînă la 18 ani care suferă de maladie

oncologică sau cu dizabilitate pentru afecțiuni intercurente se acordă conform

dispozițiilor generale.

A invocat că, alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd că, baza de calcul

și cuantumul indemnizațiilor acordate pentru perioada aflării în concediile prevăzute

la alin.(1) se stabilesc în modul și condițiile prevăzute de Legea nr.289-XV din 22

iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte

prestații de asigurări sociale, similar persoanelor asigurate. Indemnizațiile acordate

pentru perioada aflării în concediile prevăzute la alin. (1) se plătesc la locul de

serviciu al colaboratorului sistemului penitenciar din bugetul de stat.

A relevat că până la 01 iunie 2017, Departamentul Instituțiilor Penitenciare a

achitat indemnizația lunară de creștere a copilului, fără careva rezerve, însă după data

de 01 iunie 2017, această indemnizație a fost sistată fără careva temeiuri legale. În

acest sens, la 17 iulie 2017 a depus o cerere la Departamentul Instituțiilor

Penitenciare, prin care a solicitat achitarea indemnizației lunare de creștere a copilului

minor xxxxx, până la atingerea vârstei de 3 ani, începând cu data de 01 iunie 2017.

Prin răspunsul nr. 6/T-1919 din 25 iulie 2017, Departamentul Instituțiilor Penitenciare

a refuzat în satisfacerea cererii.

Reclamanta consideră că refuzul Departamentului Instituțiilor Penitenciare nr.

6/T-1919 din 25 iulie 2017 este ilegal.

A solicitat recunoașterea, ca fiind ilegal, a refuzului Departamentului

Instituțiilor Penitenciare nr. 6/T-1919 din 25 iulie 2017 de a achita în folosul Raisei

Tronciu indemnizația lunară de creștere a copilului până la vârsta de 3 ani, începând

cu 01 iunie 2017, cu obligarea Departamentului Instituțiilor Penitenciare să achite în

folosul Raisei Tronciu indemnizația lunară de creștere a copilului până la vârsta de 3

ani, începând cu 01 iunie 2017, în legătură cu nașterea copilului xxxxx și încasarea

din contul pârâtului a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 3000 de lei.

La data de 16 mai 2018, Legea nr. 1036-XIII din 17 decembrie 1996, cu

privire la sistemul penitenciar, a fost abrogată prin Legea nr. 300 din 21 decembrie

2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare. Astfel, Administrației

Naționale a Penitenciarelor, care este autoritatea administrativă subordonată

2

Ministerului Justiției, i s-a oferit dreptul de a asigura exercitarea eficientă a

competențelor încredințate sistemului administrației penitenciare și instituțiile

subordonate colaborează cu autoritățile administrației publice, cu organele de drept,

cu mass-media și cu alte instituții, indiferent de tipul de proprietate și de forma

juridică de organizare a acestora, în modul stabilit de legislație. În ședința de judecată

din data de 24 mai 2018 a primei instanțe, Tronciu Raisa, reprezentată de avocatul

Bortă Ghenadie și-a concretizat cerințele, indicând în calitate de pârât Administrația

Națională a Penitenciarelor, succesorul în dreptul al Departamentului Instituțiilor

Penitenciare (f.d.78).

Prin încheierea protocolară din data de 24 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru, a fost atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu Casa

Națională de Asigurări Sociale (f.d.78).

Prin hotărârea din 13 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

acțiunea depusă de Tronciu Raisa a fost admisă parțial și a fost recunoscut ca fiind

ilegal refuzul Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 6/T-1919 din 25 iulie

Tronciu, începând cu data de 01 iunie 2017, indemnizația lunară pentru creșterea

copilului xxxxx, până la atingerea vârstei de 3 ani. Totodată, au fost încasate

cheltuielile de asistență juridică în mărime de 1000 de lei, de la Administrația

Națională a Penitenciarelor în beneficiul Raisei Tronciu. În rest, acțiunea a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia din 11 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că, Tronciu Raisa este soția lui

Tronciu Radu, cu care a încheiat căsătorie la data de 22 iulie 2017, în timpul căreia, la

data de xxxxx, s-a născut xxxxx, avându-i ca părinți pe Tronciu Raisa și Tronciu

Radu. Potrivit certificatului nr.114 din 03 august 2017, Tronciu Radu este angajat al

sistemului penitenciar, Tronciu Raisa aflându-se la întreținerea acestuia la momentul

nașterii copilului minor.

Instanța de apel a conchis că, în temeiul art. 124 alin. (1) și (2) din Codul

muncii și art. 30 din Legea nr.1036-XIII din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul

penitenciar, Tronciu Raisa, aflându-se la întreținerea soțului, care este colaborator al

sistemului penitenciar, este îndreptățită de a pretinde la plata indemnizației pentru

întreținerea copilului minor până la vârsta de 3 ani.

La data de 05 decembrie 2019, Administrația Națională a Penitenciarelor a

depus recurs motivat împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea

acestuia, casarea deciziei instanței de apel, cu emiterea unei decizii noi privind

respingerea integrală a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, normele de drept au fost interpretate în

mod eronat, circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei nu au fost

constatate și elucidate pe deplin, iar cele considerate constatate de către instanță nu au

fost dovedite cu probe veridice și suficiente.

A menționat că, instanța de apel a apreciat probele prezentate într-un mod

arbitrar.

A afirmat că instanțele de judecată, prezentând drept principal argument

prevederile art. 124 din Codul muncii, nu au luat în calcul faptul că, norma citată

3

stipulează doar dreptul la acordarea concediului de îngrijire a copilului, însă nu și

posibilitatea achitării indemnizației pentru creșterea copilului pînă la împlinirea

vârstei de 3 ani, or, condițiile pe care trebuie să le întrunească solicitantul sunt

reglementate în Legea nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru

incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale și Hotărîrea

Guvernului nr. 1478 din 15 noiembrie 2002 cu privire la indemnizațiile adresate

familiilor cu copii.

A invocat că potrivit art. 6 alin. (7) din Legea nr.289-XV din 22 iulie 2004,

privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de

asigurări sociale, soția aflată la întreținerea soțului asigurat beneficiază de dreptul la

indemnizație de maternitate în cazul în care soțul confirmă un stagiu de cotizare

specificat la alin.(1) sau (2) sau (3), ce reglementează doar posibilitatea achitării

indemnizației de maternitate soției aflate la întreținerea soțului și nu indemnizația

pentru creșterea copilului pînă la împlinirea vârstei de 3 ani. Astfel, din norma citată

se constată faptul că soția aflată la întreținerea soțului are dreptul doar la achitarea

indemnizației de maternitate.

A menționat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 18 alin.(6) din Legea

nr.289-XV din 22 iulie 2004, or, intimata este persoană neasigurată.

A relevat că, începând cu data de 01 noiembrie 2002, stabilirea și evidența

indemnizațiilor adresate familiilor cu copii, se efectuează de către Casa Națională de

Asigurări Sociale și subdiviziunile teritoriale ale acesteia. Prin urmare, toate litigiile

ce țin de aplicarea Legii nr. 289-XV din 22 iulie 2004, se soluționează de Casa

Națională de Asigurări Sociale, a cărei decizie poate fi atacată în instanța de judecată,

conform legislației în vigoare.

A specificat că, angajații sistemului administrației penitenciare sunt plătitori de

contribuții în fondul social, începând cu data de 01 ianuarie 2017, iar din data de 01

ianuarie 2019, toate indemnizațiile se achită de la Casa Națională de Asigurări

Sociale.

La data de 19 decembrie 2019, recursul a fost notificat intimatei Tronciu Raisa

(f.d. 146, 149), cu înștiințarea despre depunerea referinței, însă intimata nu și-a

valorificat dreptul respectiv.

Examinând admisibilitatea cererii de recurs, Completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al

Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod intră

în vigoare la 01 aprilie 2019.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în

contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea

în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica

corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a

încheierilor judecătorești.

4

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

Prin urmare, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție va aprecia condițiile de admisibilitate a recursului în conformitate

cu prevederile art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, adică conform

reglementărilor anterioare intrării în vigoare a Codului administrativ.

În conformitate cu art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la

instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă

legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții

Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Motivarea recursului se

prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei

instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului

se depune la instanța de apel.

Decizia instanței de apel a fost adoptată la 11 septembrie 2019 și a fost

notificată recurentei la data de 19 noiembrie 2019, fapt confirmat prin avizul de

recepție anexat la materialele dosarului (f.d.138).

Astfel, recursul motivat depus de Administrația Națională a Penitenciarelor la

data de 05 decembrie 2019, este în termen.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei de contencios

administrativ, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

5

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră că, recursul depus de Administrația Națională a Penitenciarelor nu

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține că recursul exercitat asupra deciziilor instanțelor de apel are caracter

nedevolutiv și controlul judiciar se circumscrie doar asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se în exclusivitate doar legalitatea deciziei, dar nu

și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura admisibilității constă

în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute

în art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Totodată, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să

fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la

fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri

(cauza Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe când în recursul depus de

Administrația Națională a Penitenciarelor asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, Completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara recursul

depus de Administrația Națională a Penitenciarelor ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 193, 195, 230 și 258 alin. (3) din Codul administrativ și

art. 270 din Codul de procedură civilă, Completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

6

Recursul depus de Administrația Națională a Penitenciarelor se declară

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Mariana Pitic

7