2ds-5/20 — recunoasterea atentarii in mod inadmisibil asupra terenurilor si imobilelor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- recunoasterea atentarii in mod inadmisibil asupra terenurilor si imobilelor
- Temei legal
- temeiul de recuzare a judecatorilor
2ds-5/20 — recunoasterea atentarii in mod inadmisibil asupra terenurilor si imobilelor (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2ds-42/19 2ds-5/20 ÎNCHEIERE 29 ianuarie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Nina Vascan Judecătorii Nicolae Craiu Iurie Bejenaru examinând cererea de recuzare depusă de Mihai Balan judecătorilor Victor Burduh, Maria Ghervas și Galina Stratulat de la examinarea cererii de explicare a încheierii din 18 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Rotaru, Diana Rotaru, Tatiana Colesnicenco, Mihai Balan, Maria Balan împotriva Irinei Cozlova, intervenient accesoriu Stanislav Novițchi cu privire la recunoașterea atentării în mod inadmisibil asupra terenurilor și imobilelor, c o n s t a t ă : La 10 septembrie 2019 Andrei Rotaru, Diana Rotaru, Tatiana Colesnicenco, Mihai Balan, Maria Balan au depus cerere de chemare în judecată împotriva Irinei Cozlova, intervenient accesoriu Stanislav Novițchi privind recunoașterea atentării în mod inadmisibil asupra terenurilor și imobilelor (f.d.
4-9). Prin încheierea din 20 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a acceptat în procedură cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Natalia Covaliov în interesele lui Rotaru Andrei, Rotaru Diana, Colesnicenco Tatiana, Balan Mihai, Balan Maria împotriva Irinei Cozlova, intervenient accesoriu Stanislav Novițchi cu privire la recunoașterea atentării în mod inadmisibil asupra terenurilor și imobilelor, fiind numită ședința de soluționare amiabilă a litigiului pentru 05 noiembrie 2019, ora 09.00 (f.d. 73-74). Prin încheierea din 20 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis parțial cererea avocatului Natalia Covaliov în interesele lui Rotaru Andrei, Rotaru Diana, Colesnicenco Tatiana, Balan Mihai, Balan Maria cu privire la asigurarea acțiunii, s-a interzis Irinei Cozlova, cât și antreprenorului general sau a altor persoane de a efectua lucrări de construcție pe terenul cu nr. cadastral xxx, situat în xxx.
În rest cererea de asigurare a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d. 75-77). Manifestând dezacord cu încheierea din 20 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, la 03 octombrie 2019 Irina Cozlova, reprezentată de avocatul Marian Bucătaru a declarat recurs, solicitând casarea integrală a încheierii menționate, cu soluționarea prin decizie a problemei în fond, cu respingerea ca neîntemeiată și ilegală a cererii intimaților privind asigurarea acțiunii (f.d. 102-108). La 15 octombrie 2019 cauza civilă a fost înregistrată și repartizată aleatoriu judecătorului Curții de Apel Chișinău, Iurie Cotruță (f.d. 152). Examinarea cererii de recurs a fost stabilită pentru 25 noiembrie 2019, ora 09.00, la Curtea de Apel Chișinău (f.d.
155). 1 La 22 noiembrie 2019 Andrei Rotaru, Diana Rotaru și Mihail Balan au depus cerere de strămutare a cauzei la o altă instanță egală în grad (f.d. 156-159, 164-166, 173-174, 175-177). Prin încheierea din 18 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție s-a respins cererea de strămutare declarată de Andrei Rotaru, Diana Rotaru, Mihai Balan; s-a remis cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Rotaru, Diana Rotaru, Tatiana Colesnicenco, Mihai Balan, Maria Balan împotriva Irinei Cozlova, intervenient accesoriu Stanislav Novițchi privind recunoașterea atentării în mod inadmisibil asupra terenurilor și imobilelor, la Curtea de Apel Chișinău, pentru examinarea recursului declarat împotriva încheierii din 20 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în același complet de judecată.
La 19 decembrie 2019, prin intermediul poștei electronice (f.d. 190), și ulterior la 20 decembrie 2019, Mihai Balan a depus cerere de explicare a hotărârii, solicitând explicarea sensului precum și extinderea executării încheierii din 18 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție. Examinarea cererii de explicare a hotărârii a fost numită pentru data de 29 ianuarie 2019. Prin încheierea din 23 ianuarie 2020 a Președintelui interimar al Curții Supreme de Justiție au fost schimbați membrii completul de judecată pentru examinarea cererii de explicare a încheierii din 18 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, după cum urmează: Maria Ghervas (președinte), Galina Stratulat, Victor Burduh (judecători).
La 28 ianuarie 2020 Mihai Balan a înregistrat cererea de recuzare a judecătorilor Victor Burduh, Maria Ghervas, Galina Stratulat de la examinarea cererii de explicare a încheierii din 18 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, invocând drept temei de recuzare prevederile art. 50 alin. (1) lit. e) Cod de procedură civilă și anume s-a menționat că completul desemnat pentru examinarea cererii de explicare a hotărârii deja s-a expus pe această cauză prin examinarea cererii de strămutare. Astfel, în opinia lui Mihai Balan, cererea de explicare a hotărârii urmează a fi examină de către un alt complet de judecată. Verificând temeiurile propunerii de recuzare în raport cu materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea de recuzare înaintată de Mihai Balan.
În conformitate cu art. 50 alin. (1) lit. e) Cod de procedură civilă, judecătorul care judecă cauza urmează a fi recuzat dacă are un interes personal, direct sau indirect, în soluționarea cauzei ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea lui. În speță, Colegiul notează că Mihai Balan, drept temei de recuzare, a indicat că judecătorii - Victor Burduh, Maria Ghervas, Galina Stratulat nu pot participa la examinarea cererii de explicare a încheierii din 18 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, din motiv că au participat la examinarea cererii de strămutare a cauzei.
Colegiul remarcă că argumentele expuse în cererea de recuzare nu pot constitui temei de admitere a acesteia, întrucât prevederile art. 251 alin. (1) Cod de procedură civilă stabilesc cert că, dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, dă explicații asupra dispozitivului ori omite dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii. În contextul dat, Colegiul remarcă că participarea judecătorilor Victor Burduh, 2 Maria Ghervas și Galina Stratulat la examinarea cererii de explicare a hotărârii este stabilită de legiuitor și nu pot fi formulate anumite obiecții referitor la interesului personal al magistraților recuzați în soluționarea prezentei cauze.
Deci, Colegiul relevă că nu constituie temei de admitere a cererii de recuzare a lui Mihai Balan înaintată judecătorilor Victor Burduh, Maria Ghervas, Galina Stratulat de la examinarea cererii de explicare a hotărârii, deoarece din norma de drept precitată supra rezultă că cererea de explicare a hotărârii se soluționează de aceeași membri ai completului de judecată care s-au expus asupra încheierii a cărei explicare se solicită, în speță - încheierea din 18 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție. În contextul dat, Colegiul reține ca relevată și jurisprudența CEDO, conform căreia cunoașterea profundă a dosarului de către un judecător nu implică nicio prejudecată cu privire la imparțialitatea sa la momentul judecării cauzei.
În sfârșit, aprecierea preliminară a datelor disponibile din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influențeze aprecierea finală. Ceea ce interesează este ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (Morel c. Franței, Saraiva de Carvalho c. Portugaliei). Înalta Curte a mai statuat că nu este exclus ca tribunalul să aibă aceeași compoziție atunci când rejudecă aceeași cauză. Mai mult, schimbarea la nesfârșit a completului de judecători, ar fi de natură să încetinească înfăptuirea actului de justiție, obligând un mai mare număr de judecători să studieze același dosar, ceea ce ar fi de natură să impieteze și asupra principiului respectării „termenului rezonabil” în care trebuie judecată o cauză (Thomann c. Suediei).
Astfel, Colegiul reține ca neîntemeiată cererea de recuzare înaintată judecătorilor investiți pentru examinarea cererii de explicare a hotărârii, or, participarea judecătorilor Victor Burduh, Maria Ghervas, Galina Stratulat este stabilită conform legii. Rezultând din cele constatate, Colegiul concluzionează că afirmațiile lui Mihai Balan în prezenta cerere sunt neîntemeiate.
În temeiul celor expuse, conducându-se de art. 50, 52, 53, 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se respinge cererea de recuzare depusă de Mihai Balan judecătorilor Victor Burduh, Maria Ghervas, Galina Stratulat de la examinarea cererii de explicare a încheierii din 18 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Rotaru, Diana Rotaru, Tatiana Colesnicenco, Mihai Balan, Maria Balan împotriva Irinei Cozlova, intervenient accesoriu Stanislav Novițchi cu privire la recunoașterea atentării în mod inadmisibil asupra terenurilor și imobilelor. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței, judecătorul Nina Vascan Judecătorii Nicolae Craiu Iurie Bejenaru 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.