2ra-168/20 — anularea ordinului de concediere, restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului

Dosarul nr. 2ra-168/20

Prima instanță: (Judecătoria Edineț, sediul Central) E. Pșenița.

Instanța de apel: (Curtea de Apel Bălți) D. Corolevschi, D. Stănilă, A. Corcenco

Î N C H E I E R E

15 ianuarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Pop Vitalie,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Pop Vitalie

împotriva Întreprinderii de Stat ”Întreprinderea pentru Silvicultură Edineț”,

intervenient accesoriu Agenția ”Moldsilva” cu privire la anularea ordinului de

concediere, repunerea în funcție și încasarea salariului pentru absența forțată de la

muncă,

împotriva deciziei din 12 septembrie 2019 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a

respins apelul declarat de Pop Vitalie și s-a menținut hotărârea din 26 aprilie 2019 a

Judecătoriei Edineț, sediul Central,

c o n s t a t ă :

La 15 februarie 2019, Pop Vitalie a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Întreprinderii de Stat ”Întreprinderea pentru Silvicultură Edineț”,

intervenient accesoriu Agenția ”Moldsilva” cu privire la anularea ordinului de

concediere, repunerea în funcție și încasarea salariului pentru absența forțată de la

muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a menționat că în temeiul ordinului nr. 49 din

09 martie 2016 a fost numit în funcția de inspector al gărzii forestiere, iar prin ordinul

nr. 122 din 05 iulie 2016, a fost transferat în funcția de șef al ocolului silvic Ocnița,

unde a activat până la 19 noiembrie 2018, când în baza ordinului nr. 262 din 19

noiembrie 2018, a fost eliberat din funcție din motivul încălcării repetate pe parcursul

unui an a obligațiilor de muncă.

A menționat că ordinul de concediere este ilegal, deoarece ordinul nr. 222 din 21

septembrie 2018 cu privire la sancționarea disciplinară a fost anulat prin hotărârea din

08 noiembrie 2018 a Judecătoriei Edineț, sediul Central.

De asemenea, a specificat că în ordinul de eliberare nu este indicată norma

materială în temeiul căreia a fost eliberat din funcție.

1

Reclamantul Pop Vitalie a solicitat, inclusiv prin cererea de concretizare

(f.d. 57-58 Vol. I) anularea ordinului nr. 262 din 19 noiembrie 2018 cu privire la

concedierea sa din funcția de șef al ocolului silvic Ocnița, restabilirea în funcția

deținută și încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă.

Prin hotărârea din 26 aprilie 2019 a Judecătoriei Edineț, sediul Central, s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de Pop Vitalie.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că prin ordinul nr. 222 din 21 septembrie 2018, reclamantul a fost sancționat

disciplinar sub formă de mustrare aspră pentru cauzarea prejudiciului material

pârâtului prin neasigurarea controlului eficient al activității subalternilor, astfel fiind

încălcate obligațiunile prevăzute de art. 6.1 din Fișa postului.

De asemenea, instanța de fond a stabilit că prin ordinul nr. 262 din 19 noiembrie

2018, a fost desfăcut din inițiativa angajatorului contractul individual de muncă cu

Pop Vitalie din motivul încălcării repetate, pe parcursul unui an, a obligațiunilor de

muncă.

La fel, instanța a reținut că ordinul menționat a fost emis ca urmare a

concluziilor comisiei Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Edineț, care a

concluzionat că administrația Ocolului silvic Ocnița nu atrage atenția necesară la

îndeplinirea cerințelor obligațiunilor de serviciu de către subalterni privind

îndeplinirea liucrărilor de regenerare, la plantarea culturilor silvice, nu a examinat

suprafețele plantate cu culturi silvice în primăvara anului 2018.

Astfel, prima instanță a concluzionat că neglijența admisă de Pop Vitalie în

executarea obligațiunilor funcționale, a contribuit la prejudicierea pârâtului prin

semnarea bonurilor de lucru în perioada 28 aprilie 2018 – 30 aprilie 2018 fără

verificarea la fața locului a efectuării de fapt a lucrărilor descrise în aceste bonuri, fapt

recunoscut de reclamant în ședința de judecată.

Prin decizia din 12 septembrie 2019 a Curții de Apel Bălți, s-a respins apelul

declarat de Pop Vitalie și s-a menținut hotărârea din 26 aprilie 2019 a Judecătoriei

Edineț, sediul Central.

La 25 noiembrie 2019, prin intermediul oficiului poștal, Pop Vitalie a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârilor judecătorești cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie

admisă.

Recurentul Pop Vitalie, în motivarea recursului a invocat aplicarea eronată a

normelor de drept material la examinarea cauzei și anume art. 209 din Codul muncii.

De asemenea, a menționat că instanța de apel a nu a luat în considerație

argumentele invocate la examinarea cererii de apel.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează

că, Curtea de Apel Bălți a emis dispozitivul deciziei la 12 septembrie 2019, însă date

referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la materialele cauzei

lipsesc.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Recursul a fost declarat la 25 noiembrie 2019, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

2

La 09 decembrie 2019, în adresa Întreprinderii de Stat ”Întreprinderea pentru

Silvicultură Edineț” și Agenției ”Moldsilva” a fost expediată copia recursului declarat

de Pop Vitalie.

La 26 decembrie 2019, prin intermediul oficiului poștal, Întreprinderea de Stat

”Întreprinderea pentru Silvicultură Edineț” a depus refreință la recursul declarat de

Pop Vitalie, prin care a solicitat să fie considerat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în

recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile

de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei

(MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui

recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

3

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei,

pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un

apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v. Norway,

hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Pop Vitalie, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Pop Vitalie.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

4