ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 18.12.2019

2r-736/19 — cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
18.12.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere şi a cheltuielilor de judecată
Temei legal
Restituirea cererii de apel
Citează această cauză
2r-736/19 — cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2r-736/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. L. Ciubotaru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Simciuc, L. Pruteanu, I. Cotruță)

18 decembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

examinând recursul declarat de Victor Panicerschi

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Victor Conovalov,

reprezentat de avocatul stagiar Vadim Nicora împotriva lui Victor Panicerschi cu

privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată

împotriva încheierii din 3 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin

care a fost prelungit termenul acordat apelantului Victor Panicerschi pentru

depunerea apelului motivat cu înscrisurile prevăzute de lege și prezentarea bonului

de plată a taxei de stat și

încheierii din 30 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

restituit apelul declarat de Victor Panicerschi

constată:

La 30 octombrie 2018, Victor Conovalov, reprezentat de avocatul stagiar

Vadim Nicora a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Victor

Panicerschi cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și a

cheltuielilor de judecată.

Întemeindu-și pretențiile în baza dispozițiilor art. 28, 166, 167, 174, 175, 243

CPC, art. 512, 513, 572, 617, 867, 871 Cod civil, a solicitat admiterea acțiunii,

încasarea de la Victor Panicerschi în beneficiul lui a datoriei în sumă de 2 000 de

euro, a dobânzii de întârziere în mărime de 240,36 de euro, convertiți în lei

conform cursului BNM la data achitării, precum și a cheltuielilor de judecată

compuse din taxa de stat în mărime de 1 312,32 de lei și cheltuieli de asistență

juridică în mărime de 4 000 de lei.

Prin hotărârea din 18 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, a

fost admisă acțiunea.

1

A fost încasată de la Victor Panicerschi în beneficiul lui Victor Conovalov

datoria formată în baza recipisei din 20 octombrie 2017 în sumă de 2 000 de euro,

dobânda de întârziere în mărime de 240,36 de euro, echivalentul în lei

moldovenești conform cursului valutar al BNM la data executării hotărârii și

cheltuielile de judecată compuse din taxa de stat achitată la depunerea acțiunii în

mărime de 1 312,32 de lei, cheltuieli de asistență juridică în mărime de 4 000 de lei

și cheltuieli pentru înștiințare în mărime de 200 de lei.

La 17 aprilie 2019, Victor Panicerschi a declarat apel nemotivat împotriva

hotărârii din 18 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, solicitând

admiterea acestuia și casarea hotărârii primei instanțe.

Prin încheierea din 9 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs

apelului declarat de Victor Panicerschi, fiindu-i acordat termen până la 23 august

2019 ora 16:00 pentru depunerea apelului motivat cu înscrisurile prevăzute de lege

și prezentarea bonului de plată a taxei de stat în sumă de 984 de lei, în cancelaria

Curții de Apel Chișinău, cu sediul în mun. Chișinău str. Teilor 4. A fost explicat că

dacă apelantul va lichida neajunsurile, cauza civilă va fi examinată în ordine de

apel, iar în caz contrar, cererea va fi restituită.

Prin încheierea din 3 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost

prelungit termenul acordat apelantului Victor Panicerschi pentru depunerea

apelului motivat cu înscrisurile prevăzute de lege și prezentarea bonului de plată a

taxei de stat în sumă de 984 de lei, în cancelaria Curții de Apel Chișinău, până la

data de 26 septembrie 2019 ora 16:00 inclusiv. A fost explicat că dacă apelantul va

lichida neajunsurile, cauza civilă va fi examinată în ordine de apel, iar în caz

contrar, cererea va fi restituită.

La 26 septembrie 2019, prin intermediul Oficiului Poștal, Victor Panicerschi

a depus cerere de apel motivată împotriva hotărârii din 18 martie 2019 a

Judecătoriei Chișinău sediul Centru și dovada de plată a taxei de stat în mărime de

990 de lei.

Prin încheierea din 30 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost

restituit apelul declarat de Victor Panicerschi din motiv că apelantul nu a îndeplinit

indicațiile instanței de apel din încheierea din 3 septembrie 2019.

La 15 octombrie 2019, Victor Panicerschi a declarat recurs împotriva

încheierii din 30 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea

acestuia, casarea integrală a încheierii instanței de apel, prelungirea termenului de

înlăturare a neajunsurilor până la data de 30 septembrie 2019, cu pronunțarea unei

decizii de acceptare a cererii de apel spre examinare.

În motivarea recursului, cu referire la prevederile art. 56 alin. (3) și 112

alin. (3) CPC, a invocat că la 26 septembrie 2019, prin intermediul Oficiului

Poștal, a expediat în adresa Curții de Apel Chișinău cererea de apel motivată

împreună cu bonul de plată a taxei de stat în cuantum de 990 de lei, prin urmare,

s-a conformat cerințelor instanței de apel.

Conform datei indicate în avizul de recepție, actele respective au fost

comunicate instanței de apel la data de 30 septembrie 2019.

2

A menționat că pe parcursul termenului acordat de instanță, a acumulat

probele necesare argumentării poziției apărării.

Totodată, a învederat că intenția sa a fost de a demonstra prin probe instanței

de apel că citarea prin publicitate a lui a fost cu rea-voință, iar pretinsul contract de

împrumut nu a existat în realitate, recipisa fiind întocmită cu alt scop.

La 17 decembrie 2019, Victor Conovalov a depus referință la recursul

declarat de Victor Panicerschi, solicitând respingerea recursului.

În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului

împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a

declarat recursul la 15 octombrie 2019 împotriva încheierii din 30 septembrie 2019

a Curții de Apel Chișinău în termenul legal.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se

examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei

certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs,

fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul împotriva

încheierilor contestate urmează a fi respins din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce

examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să

mențină încheierea.

În conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întrunește

condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de

stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune

printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs

cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanța de apel restituie,

printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile

instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC.

După cum rezultă din materialele dosarului, la 17 aprilie 2019, Victor

Panicerschi a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 18 martie 2019 a

Judecătoriei Chișinău sediul Centru, solicitând admiterea acestuia și casarea

hotărârii primei instanțe (f. d. 34).

Ca urmare, prin încheierea din 9 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a

dat curs apelului declarat de Victor Panicerschi, fiindu-i acordat termen până la

23 august 2019 ora 16:00 pentru depunerea apelului motivat cu înscrisurile

prevăzute de lege și prezentarea bonului de plată a taxei de stat în sumă de 984 de

lei, în cancelaria Curții de Apel Chișinău, cu sediul în mun. Chișinău str. Teilor 4.

A fost explicat că dacă apelantul va lichida neajunsurile, cauza civilă va fi

examinată în ordine de apel, iar în caz contrar, cererea va fi restituită (f. d. 44-46).

Tot actele cauzei atestă că prin încheierea din 3 septembrie 2019 a Curții de

Apel Chișinău, a fost prelungit termenul acordat apelantului Victor Panicerschi

pentru depunerea apelului motivat cu înscrisurile prevăzute de lege și prezentarea

3

bonului de plată a taxei de stat în sumă de 984 de lei, în cancelaria Curții de Apel

Chișinău, până la data de 26 septembrie 2019 ora 16:00 inclusiv. A fost explicat că

dacă apelantul va lichida neajunsurile, cauza civilă va fi examinată în ordine de

apel, iar în caz contrar, cererea va fi restituită (f. d. 51-52).

Prin încheierea din 30 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost

restituit apelul declarat de Victor Panicerschi din motiv că apelantul nu a îndeplinit

indicațiile instanței de apel din încheierea din 3 septembrie 2019 (f. d. 57-59).

Verificând legalitatea încheierilor contestate ale instanței de apel, în raport

cu motivele recursului și cadrul legal aplicabil speței, instanța de recurs constată ca

justificată concluzia instanței de apel cu privire la restituirea cererii de apel depusă

de Victor Panicerschi.

În conformitate cu prevederile art. 364 alin. (1) CPC, cererea de apel se

depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de

stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii.

Potrivit prevederilor art. 365 alin. (1) lit. d) CPC, în cererea de apel se indică

motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. Iar, în conformitate cu

alin. (4) a aceluiași articol, la cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei

de stat dacă apelul se impune cu taxă.

În conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. j) din Legea taxei de stat nr. 1216 din

03 decembrie 1992 pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanțelor

judecătorești se achită 75 % din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de

chemare în judecată sau altei cereri (plângeri), iar în cazul litigiilor cu caracter

patrimonial – 75 % din taxa calculată din suma contestată.

Raportând normele citate la circumstanțele speței, Colegiul va reține că în

situația în care Victor Panicerschi a depus cerere de apel fără indicarea motivelor

de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și fără a fi anexată dovada achitării

taxei de stat, soluția instanței de apel, adoptată prin încheierea din 3 septembrie

2019, de a prelungi termenul acordat pentru lichidarea neajunsurilor cererii de apel,

este întemeiată.

Totodată, instanța de recurs remarcă că încheierea din 3 septembrie 2019 a

Curții de Apel Chișinău, la 4 septembrie 2019 ora 14:40, a fost expediată la adresa

electronică a apelantului Victor Panicerschi, comunicată și indicată de către acesta

în telefonograma din 4 septembrie 2019 – XXXXX, ceea ce se atestă prin extrasul

din poșta electronică (f. d. 54).

Se va nota că materialele cauzei denotă cu certitudine și faptul că la

19 septembrie 2019, Victor Panicerschi a luat cunoștință cu materialele dosarului,

fapt ce se confirmă prin recipisă (f. d. 56).

Astfel, este de menționat că, deși prin încheierea din 3 septembrie 2019

instanța de apel a menționat că neajunsurile cererii de apel urmează a fi înlăturate

de către apelant prin depunerea lor în cancelaria Curții de Apel Chișinău până la

data de 26 septembrie 2019 ora 16:00 inclusiv, Victor Panicerschi nu s-a

conformat acestor indicații, achitând taxa de stat în mărime de 990 de lei la data de

26 septembrie 2019 ora 17:12, în aceeași zi expediind chitanța împreună cu cererea

4

de apel motivată în adresa Curții de Apel Chișinău prin intermediul Oficiului

Poștal (f. d. 61-63).

Potrivit prevederilor art. 110 CPC, termen de procedură este intervalul,

stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța

(judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței

trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de

acte.

Raportând la caz prevederile legale susmenționate, instanța de recurs relevă

că instanța de apel, stabilind că neajunsurile cererii de apel nu au fost lichidate în

interiorul termenului acordat de instanță prin încheierea din 3 septembrie 2019,

întemeiat, având la bază prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, a restituit, prin

încheierea din 30 septembrie 2019, cererea de apel depusă de Victor Panicerschi.

La acest segment, este necesar de a menționa și faptul că exercitarea unui

drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit

de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea

unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este

posibilă.

Astfel, instanța de recurs subliniază că în cazul în care instanța de judecată a

stabilit un anumit termen în care trebuie efectuate acțiuni procesuale, partea care

urmează să le execute are obligația de a îndeplini aceste acțiuni în termenul indicat

în actul de dispoziție judecătoresc.

De altfel, această obligație rezultă și din dispozițiile art. 56 alin. (3) CPC,

care indică că participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință

de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al

nerespectării obligațiunilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de

legislația procedurală civilă.

Distinct de cele constatate, urmează a fi respins argumentul recurentului

invocat în cererea de recurs în sensul că dânsul s-a conformat cerințelor instanței

de apel, expediind la 26 septembrie 2019, prin intermediul Oficiului Poștal, în

adresa Curții de Apel Chișinău cererea de apel motivată împreună cu bonul de

plată a taxei de stat în cuantum de 990 de lei.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție mai precizează că, potrivit art. 112 alin. (4) CPC, dacă actul de procedură

trebuie efectuat nemijlocit în instanța judecătorească ori în o altă organizație,

termenul se consideră expirat la ora care încheie programul lor sau la care

încetează operațiunile respective.

Așadar, prin prisma prevederilor legale menționate, instanța de recurs

conchide ca fiind neîntemeiată critica recurentului cu privire la ilegalitatea

încheierii din 30 septembrie 2019, or, expedierea cererii de apel motivate și a

dovezii de plată a taxei de stat, la 26 septembrie 2019, în adresa Curții de Apel

Chișinău, prin intermediul Oficiului Poștal, nu indică la lichidarea neajunsurilor

cererii de apel în termenul acordat de instanță, în situația în care acestea urmau a fi

depuse în cancelaria Curții de Apel Chișinău până la ora 16:00.

5

Mai cu seamă că și chitanța de plată nr. FCGJ-J600 a taxei de stat în

cuantum de 990 de lei denotă că aceasta a fost efectuată la 26 septembrie 2019 ora

17:12 (f. d. 62).

Totodată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție remarcă că, deși recurentul Victor Panicerschi a solicitat în

prezenta cerere de recurs prelungirea termenului de înlăturare a neajunsurilor până

la data de 30 septembrie 2019, aceasta urma a fi depusă în instanța de apel,

competentă de a o examina.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată drept temeinică soluția

instanței de apel cu privire la restituirea cererii de apel depusă de Victor

Panicerschi împotriva hotărârii din 18 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul

Centru.

Față de cele ce preced, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi

respins cu menținerea încheierilor instanței de apel contestate.

În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se respinge recursul declarat de Victor Panicerschi.

Se mențin încheierile din 3 septembrie 2019 și 30 septembrie 2019 a Curții

de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Victor

Conovalov, reprezentat de avocatul stagiar Vadim Nicora împotriva lui Victor

Panicerschi cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și a

cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-06-12
0,95
2r-334/19 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-334/19 Prima instanță: Judecătoria Cimișlia, sediul Cimișlia (judecător D. Cherdivara) Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat (judecători G. Colev, Ș. Starciuc și L. Caraianu) D E C I Z I E 12 iunie 2019 mun. Chişinău Colegi
CSJ 2019-02-13
0,95
2r-86/19 — încasarea datoriei și dobînzii de întîrziere
Dosarul nr.2r-86/2019 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani (N. Pasecinic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Iu. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov) D E C I Z I E 13 februarie 2019 mun.Chişinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2019-11-13
0,94
2r-632/19 — cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2r-632/19 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău sediul Centru (jud. A. Brăgaru) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. L. Bulgac, A. Panov, G. Daşchevici) DECIZIE 13 noiembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2019-02-13
0,94
2rc-27/19 — incasarea datoriei, dobinzii si penalitatii de intirziere.
Dosarul nr. 2rc-27/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (L. Bagrin) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău: (I. Secrieru, A. Danilov, Iu. Cimpoi) D E C I Z I E 13 februarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial ş
CSJ 2019-09-25
0,94
2ra-1125/19 — incasarea datoriei si dobinzii de intirziere
Dosarul nr. 2ra-1125/19 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Central (T. Avasiloaie) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (Iu. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru) D E C I Z I E 25 septembrie 2019 mun.Chişinău Colegiul civil, comer
Sursă