2rc-171/19 — constatarea incetarii raportului de locatiune si radierea inscrierii din Registrul bunurilor imobile
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea incetarii raportului de locatiune si radierea inscrierii din Registrul bunurilor imobile
- Temei legal
- restituirea cererii de apel
2rc-171/19 — constatarea incetarii raportului de locatiune si radierea inscrierii din Registrul bunurilor imobile (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2rc-171/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (judecător R. Berdilo) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători M. Anton, I. Țurcan și V. Cotorobai) D E C I Z I E 18 decembrie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Galina Stratulat Nina Vascan examinând recursul declarat de ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, împotriva „Lelaiter” SRL cu privire la constatarea încetării raportului de locațiune și radierea înscrierii din Registrul bunurilor imobile, împotriva încheierii din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea depusă de apelanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, privind scutirea de plata taxei de stat pentru cererea de apel împotriva hotărârii din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, sau amânarea achitării taxei de stat până la primirea în procedură a cererii de apel; nu s-a dat curs cererii de apel depuse de ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, împotriva hotărârii din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, și s-a acordat apelantei ÎM „Green Hills Nistru” SRL un termen pentru lichidarea neajunsurilor;
și a fost ridicată cauza civilă de la examinare și remisă în prima instanță pentru soluționarea chestiunii privind încasarea la bugetul de stat a taxei de stat aferente cererii de chemare în judecată, și împotriva încheierii din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, împotriva hotărârii din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, c o n s t a t ă: La 14 septembrie 2017, ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, a depus cerere de chemare în judecată împotriva „Lelaiter” SRL cu privire la constatarea încetării, începând cu data de 31 martie 2017, a 1 raportului de locațiune născut din contractul de locațiune din 11 iulie 2016, încheiat între ÎM „Green Hills Nistru” SRL și „Lelaiter” SRL, privind bunul imobil cu suprafața de 752, 9 m2, amplasat pe XXXXX, nr. cadastral XXXXX, și radierea înscrierii respective din Registrul bunurilor imobile (f.d.
2-3). Prin hotărârea din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de ÎM „Green Hills Nistru” SRL împotriva „Lelaiter” SRL cu privire la constatarea încetării, începând cu data de 31 martie 2017, a raportului de locațiune născut din contractul de locațiune din 11 iulie 2016, încheiat între ÎM „Green Hills Nistru” SRL și „Lelaiter” SRL, privind bunul imobil cu suprafața de 752, 9 m2, amplasat pe XXXXX, nr. cadastral XXXXX, și radierea înscrierii respective din Registrul bunurilor imobile (f.d. 102-107). La 22 aprilie 2019, ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, a declarat apel împotriva hotărârii din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Totodată, apelanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, a solicitat amânarea achitării taxei de stat până la primirea în procedură a cererii de apel (f.d. 100-101). Prin încheierea din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea depusă de apelanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL privind scutirea de plata taxei de stat pentru cererea de apel împotriva hotărârii din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, sau amânarea achitării taxei de stat până la primirea în procedură a cererii de apel. Nu s-a dat curs cererii de apel depuse de ÎM „Green Hills Nistru” SRL împotriva hotărârii din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, și s-a acordat apelantei ÎM „Green Hills Nistru” SRL un termen de 10 zile calendaristice de la comunicarea încheierii pentru lichidarea neajunsurilor, și anume: prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 37 500 lei.
A fost ridicată cauza civilă de la examinare și remisă în prima instanță pentru soluționarea chestiunii privind încasarea la bugetul de stat a taxei de stat aferente cererii de chemare în judecată (f.d. 112-113). Prin încheierea din 26 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost remisă cauza civilă la Curtea de Apel Chișinău (f.d. 116-118). La 26 iulie 2019, apelanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, a depus cerere la care a anexat dovada achitării taxei de stat pentru cererea de apel în sumă de 75 lei, solicitând acceptarea spre examinare a cererii de apel (f.d.
121). În motivarea cererii, apelanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, a declarat că pretenția privind constatarea încetării, începând cu data de 31 martie 2017, a raportului de locațiune născut din contractul de locațiune din 11 iulie 2016, încheiat între ÎM „Green Hills Nistru” SRL și „Lelaiter” SRL, privind bunul imobil cu suprafața de 752, 9 m2, amplasat pe XXXXX, nr. cadastral XXXXX, cu radierea înscrierii respective din Registrul bunurilor imobile, este una nepatrimonială. Astfel, apelanta a indicat că instanța de apel nu a aplicat prevederile art. 3 pct. 1) lit. e) sau f) din Legea taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992, deși trebuia 2 să aplice.
Apelanta a specificat că nu a solicitat rezilierea contractului de locațiune din 11 iulie 2016, iar faptul că prin încheierea din 14 august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, în temeiul art. 267 lit. l) din Codul de procedură civilă, a fost scoasă de pe rol cererea ÎM „Green Hills Nistru” SRL privind constatarea încetării raportului de locațiune nu a schimbat esența pretenției enunțate. Prin încheierea din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de ÎM „Green Hills Nistru” SRL împotriva hotărârii din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din motivul neînlăturării integrale, în termenul acordat de instanță, a neajunsurilor indicate în încheierea din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău.
S-a restituit apelantei ÎM „Green Hills Nistru” SRL taxa de stat achitată la depunerea cererii de apel în sumă de 75 lei (f.d. 123-125). La 04 noiembrie 2019, ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, a declarat, prin intermediul oficiului poștal, recurs împotriva încheierilor din 27 iunie 2019 și 17 octombrie 2019 ale Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acestora și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată, pentru soluționarea chestiunii privind intentarea procedurii de apel (f.d.
130-133; 134). În motivarea recursului, recurenta ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, a susținut că esența prezentului litigiu constă în aceea că înainte de expirarea termenului contractual, raporturile de facto între părți au încetat benevol la inițiativa „Lelaiter” SRL, însă de jure nu a fost întocmit vreun act juridic prevăzut de lege privind desființarea raportului de locațiune, ceea ce ar permite radierea din Registrul bunurilor imobile a notării ce ține de contractul de locațiune din 11 iulie 2016, încheiat pe un termen de 5 ani. Recurenta a precizat că nu a solicitat rezilierea contractului de locațiune din 11 iulie 2016. Recurenta a indicat că „Lelaiter” SRL o împiedica la darea liberă în locațiune a bunului imobil cu nr. cadastral XXXXX și influența negativ negocierile pe care recurenta le purta cu potențialii locatari, cu toate că „Lelaiter” SRL nu mai pretinde la folosirea acestui bun imobil.
Recurenta consideră că în conformitate cu art. 34 alin. (3) din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25 februarie 1998, o hotărâre judecătorească, de admitere a acțiunii, au urma să înlocuiască documentul care confirmă încetarea raporturilor juridice între recurentă și „Lelaiter” SRL, din care motiv, la depunerea cererii de chemare în judecată, s-a condus de prevederile art. 3 pct. 1) lit. e) din Legea taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992, iar prima instanță a acceptat-o spre examinare.
Recurenta a relevat că prima instanță corect nu a calificat drept patrimoniale pretențiile obiect al prezentului litigiu, și nici măcar „Lelaiter” SRL nu a pus în discuție această chestiune, ceea ce înseamnă că încheierea din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost ridicată cauza civilă de la examinare și remisă în prima instanță pentru soluționarea chestiunii privind încasarea la bugetul de stat a 3 taxei de stat aferente cererii de chemare în judecată, pune la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea instanței de apel, or în esență, instanța de apel i-a sugerat primei instanțe că respectivele pretenții au o natură patrimonială. La 22 noiembrie 2019, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatei „Lelaiter” SRL copia cererii de recurs depuse de ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, împotriva încheierilor din 27 iunie 2019 și 17 octombrie 2019 ale Curții de Apel Chișinău (f.d.
136). Intimata „Lelaiter” SRL nu și-a valorificat dreptul de a depune referință la recursul declarat de ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Art. 423 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea dată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, separat de hotărâre, de către părți și de ceilalți participanți la proces în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi, precum și în cazurile în care încheierea face imposibilă desfășurarea de mai departe a procesului. Art. 423 alin. (2) din Codul de procedură civilă stipulează că împotriva celorlalte încheieri pronunțate în primă instanță nu se poate face recurs decât odată cu fondul cauzei.
Art. 368 alin. (3) din Codul de procedură civilă statuează că încheierea instanței de apel de a nu se da curs cererii poate fi atacată odată cu fondul. Astfel, Colegiul relevă că împotriva încheierii din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău nu se poate face recurs decât odată cu fondul cauzei, adică în speță – odată cu încheierea din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău. Respectiv, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău a început să curgă concomitent cu termenul de declarare a recursului împotriva încheierii din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, împotriva hotărârii din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Din materialele cauzei, și anume din extrasul din poșta electronică a grefierului instanței de apel, Colegiul constată că recurenta ÎM „Green Hills Nistru” SRL și reprezentantul acesteia, avocatul Iurie Chirica, au recepționat copia scanată a încheierii din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău la data de 18 octombrie 2019 (f.d. 126). Așadar, în raport cu recurenta ÎM „Green Hills Nistru” SRL, termenul de declarare a recursului împotriva încheierilor din 27 iunie 2019 și 17 octombrie 2019 ale Curții de Apel Chișinău a expirat la data de 04 noiembrie 2019, deoarece zilele de 02 și 03 noiembrie 2019 au fost nelucrătoare, iar potrivit art. 112 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dacă ultima zi a termenului este nelucrătoare, acesta expiră în următoarea zi lucrătoare.
Astfel, luând în considerare că recurenta ÎM „Green Hills Nistru” SRL, 4 reprezentată de avocatul Iurie Chirica, a declarat recurs împotriva încheierilor din 27 iunie 2019 și 17 octombrie 2019 ale Curții de Apel Chișinău la data de 04 noiembrie 2019, Colegiul ajunge la concluzia că recurenta ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, s-a conformat prevederilor legale, încadrându-se în termenul de declarare a recursului prevăzut de art. 425 din Codul de procedură civilă. Studiind materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge recursul declarat de ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, și de a menține încheierile din 27 iunie 2019 și 17 octombrie 2019 ale Curții de Apel Chișinău, din următoarele raționamente.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Conform art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Colegiul constată că la 14 septembrie 2017, ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, a depus cerere de chemare în judecată împotriva „Lelaiter” SRL cu privire la constatarea încetării, începând cu data de 31 martie 2017, a raportului de locațiune născut din contractul de locațiune din 11 iulie 2016, încheiat între ÎM „Green Hills Nistru” SRL și „Lelaiter” SRL, privind bunul imobil cu suprafața de 752, 9 m2, amplasat pe XXXXX, nr. cadastral XXXXX, și radierea înscrierii respective din Registrul bunurilor imobile (f.d. 2-3).
Prin hotărârea din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de ÎM „Green Hills Nistru” SRL împotriva „Lelaiter” SRL cu privire la constatarea încetării, începând cu data de 31 martie 2017, a raportului de locațiune născut din contractul de locațiune din 11 iulie 2016, încheiat între ÎM „Green Hills Nistru” SRL și „Lelaiter” SRL, privind bunul imobil cu suprafața de 752, 9 m2, amplasat pe XXXXX, nr. cadastral XXXXX, și radierea înscrierii respective din Registrul bunurilor imobile (f.d. 102-107). La 22 aprilie 2019, ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, a declarat apel împotriva hotărârii din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Totodată, apelanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, a solicitat amânarea achitării taxei de stat până la primirea în procedură a cererii de apel (f.d. 100-101). Aici, Colegiul observă că deși apelanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, a solicitat amânarea achitării taxei de stat pentru cererea de apel, aceasta și-a întemeiat solicitarea pe prevederile art. 85 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care reglementează temeiurile scutirii de către instanța de judecată de la plata taxei de stat. Prin încheierea din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă 5 cererea depusă de apelanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL privind scutirea de plata taxei de stat pentru cererea de apel împotriva hotărârii din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, sau amânarea achitării taxei de stat până la primirea în procedură a cererii de apel.
Nu s-a dat curs cererii de apel depuse de ÎM „Green Hills Nistru” SRL împotriva hotărârii din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, și s-a acordat apelantei ÎM „Green Hills Nistru” SRL un termen de 10 zile calendaristice de la comunicarea încheierii pentru lichidarea neajunsurilor, și anume: prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 37 500 lei. A fost ridicată cauza civilă de la examinare și remisă în prima instanță pentru soluționarea chestiunii privind încasarea la bugetul de stat a taxei de stat aferente cererii de chemare în judecată (f.d. 112-113). Colegiul conchide că încheierea din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău este legală și întemeiată pentru motivele ce se succed.
Art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă stipulează că dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. În conformitate cu art. 3 pct. 1) lit. j) din Legea taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992, în cazul litigiilor cu caracter patrimonial, pentru cererile de apel, tariful taxei de stat este stabilit în cuantum de 75% din taxa calculată din suma contestată. Conform art. 87 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură civilă, valoarea acțiunii se determină din suma totală a chiriei în termenul rămas de valabilitate a contractului, dar nu mai mult decât pe 3 ani – în acțiunile de reziliere a contractului de locațiune.
Colegiul relevă că pretenția principală pe care a înaintat-o reclamanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, este constatarea încetării, începând cu data de 31 martie 2017, a raportului de locațiune născut din contractul de locațiune din 11 iulie 2016, încheiat între ÎM „Green Hills Nistru” SRL și „Lelaiter” SRL, privind bunul imobil cu suprafața de 752, 9 m2, amplasat pe XXXXX, nr. cadastral XXXXX. Această pretenție este indubitabil una de natură patrimonială, or înaintând cererea de chemare în judecată, reclamanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL a urmărit un scop patrimonial, și anume scopul de a obține recunoașterea, pe cale judecătorească, a încetării raportului său obligațional de locațiune cu „Lelaiter” SRL, ceea ce ar desființa anumite drepturi și obligații patrimoniale, adică evaluabile în bani, între ÎM „Green Hills Nistru” SRL și „Lelaiter” SRL.
În context, Colegiul decelează că prezenta cauză civilă a fost examinată în procedura contencioasă, ca urmare a faptului că prin încheierea din 14 august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, devenită irevocabilă, în temeiul art. 267 lit. l) din Codul de procedură civilă, a fost scoasă de pe rol cererea ÎM „Green Hills Nistru” SRL privind constatarea încetării raportului de locațiune (f.d.
35). 6 Respectiv, deși reclamanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, nu a solicitat în mod expres rezilierea contractului de locațiune din 11 iulie 2016, natura pretenției privind recunoașterea încetării raportului obligațional rezultat din acest contract, fiind examinată în procedura contencioasă, adică în condițiile unui litigiu de drept, „Lelaiter” SRL nerecunoscând pretenția respectivă, este analogică, după efectele juridice pe care le produce, cu o pretenție privind rezilierea contractului de locațiune din 11 iulie 2016. Respectiv, instanța de apel corect a considerat a fi aplicabile prevederile art. 3 pct. 1) lit. j) din Legea taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992 în coroborare cu prevederile art. 87 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură civilă, și a stabilit că valoarea pretenției privind constatarea încetării raportului de locațiune este de 8 722 143, 36 lei, pornind de la valoarea contractului de locațiune din 11 iulie 2016 de 13 700 euro lunar.
Totodată, Colegiul conchide că instanța de apel corect a respins cererea depusă de apelanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, privind scutirea de plata taxei de stat pentru cererea de apel împotriva hotărârii din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, sau amânarea achitării taxei de stat până la primirea în procedură a cererii de apel. Or, contrar prevederilor art. 85 alin. (4) din Codul de procedură civilă, sau, după caz, ale art. 86 alin. (1) din Codul de procedură civilă, apelanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, nu a prezentat niciun argument și nicio probă în vederea dovedirii situației sale materiale precare.
De asemenea, Colegiul punctează că având în vedere aplicabilitatea prevederilor art. 3 pct. 1) lit. j) din Legea taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992 în coroborare cu prevederile art. 87 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură civilă, instanța de apel corect a ridicat cauza civilă de la examinare și a remis-o în prima instanță pentru soluționarea chestiunii privind încasarea la bugetul de stat a taxei de stat aferente cererii de chemare în judecată depuse de ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, împotriva „Lelaiter” SRL. În continuare, Colegiul reține că după cum rezultă din materialele cauzei, și anume din extrasul din poșta electronică a grefierului instanței de apel, apelanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL și reprezentantul acesteia, avocatul Iurie Chirica, au recepționat copia scanată a încheierii din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău la data de 17 iulie 2019 (f.d.
114). La 26 iulie 2019, apelanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, a depus cerere la care a anexat dovada achitării taxei de stat pentru cererea de apel în sumă de 75 lei, solicitând acceptarea spre examinare a cererii de apel (f.d. 121). Așadar, apelanta ÎM „Green Hills Nistru” SRL nu a îndeplinit în termen indicația instanței de apel din încheierea din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, și anume nu a prezentat, până la data de 29 iulie 2019, dovada achitării taxei de stat pentru cererea de apel în sumă de 37 500 lei.
Drept urmare, prin încheierea din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel 7 Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, împotriva hotărârii din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din motivul neînlăturării integrale, în termenul acordat de instanță, a neajunsurilor indicate în încheierea din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău. S-a restituit apelantei ÎM „Green Hills Nistru” SRL taxa de stat achitată la depunerea cererii de apel în sumă de 75 lei (f.d. 123-125).
În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). În succesiunea celor relatate, Colegiul ajunge la concluzia că instanța de apel corect a considerat a fi incidente prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă și întemeiat a restituit cererea de apel depusă de ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, împotriva hotărârii din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Prin urmare, menținerea încheierilor din 27 iunie 2019 și 17 octombrie 2019 ale Curții de Apel Chișinău nu îngrădește accesul la justiție al apelantei ÎM „Green Hills Nistru” SRL, deoarece aceasta a beneficiat de o posibilitate clară și concretă de a contesta cu apel hotărârea din 21 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, însă, din motive ce îi sunt imputabile, nu a materializat posibilitatea respectivă. Astfel, Colegiul reține că instanța de apel și-a executat toate obligațiile de asigurare a accesului la justiție al apelantei ÎM „Green Hills Nistru” SRL, în condițiile în care Republica Moldova, în calitate de semnatară a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, s-a obligat ca drepturile garantate de această Convenție să fie concrete și efective, nu teoretice și iluzorii.
Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, și de a menține încheierile din 27 iunie 2019 și 17 octombrie 2019 ale Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu art. 427 lit. a) și 428 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica.
Se mențin încheierile din 27 iunie 2019 și 17 octombrie 2019 ale Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM „Green Hills Nistru” SRL, reprezentată de avocatul Iurie Chirica, împotriva „Lelaiter” SRL cu privire la constatarea încetării raportului de locațiune și radierea 8 înscrierii din Registrul bunurilor imobile. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Maria Ghervas judecătorul judecătorii Galina Stratulat Nina Vascan 9
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.