2ra-2223/19 — cu privire la încasarea datoriei, a penalității și a cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la încasarea datoriei, a penalităţii şi a cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2223/19 — cu privire la încasarea datoriei, a penalității și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2ra-2223/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. I. Dutca) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Simciuc, M. Guzun, I. Cotruță) ÎNCHEIERE 4 decembrie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Svetlana Filincova Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Maria Ciubuc, reprezentată de avocatul Petru Răileanu în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Asociației de Coproprietari în Condominiu nr. 55/582 împotriva Mariei Ciubuc cu privire la încasarea datoriei, a penalității și a cheltuielilor de judecată împotriva deciziei din 19 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de Maria Ciubuc și menținută hotărârea din 7 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, prin care acțiunea a fost admisă parțial constată: La 4 ianuarie 2018, ACC nr. 55/582 a depus cerere de chemare în judecată împotriva Mariei Ciubuc cu privire la încasarea datoriei, a penalității și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a invocat că, în temeiul dreptului de proprietate, Maria Ciubuc este membru al ACC nr. 55/582, deținând în proprietate apartamentul nr. X din șos. XXXXX mun. XXXXX, înregistrat cu numărul cadastral XXXXX, în temeiul certificatului de moștenitor nr. 7592 din 16 mai 2016, a actului de transmitere-primire f/n din 23 mai 2016 și înregistrat la OCT Chișinău la 25 mai 2016. A remarcat că din motive neîntemeiate, din momentul apariției obligației (aprobarea de Adunarea Generală a membrilor ACC nr. 55/582 a plăților și contribuțiilor membrilor asociației pentru interlinierea și reparația proprietății comune), din luna august 2016, pârâta nu achită serviciile locativ-comunale pentru acest bun imobil.
Astfel, suma datoriei totale a pârâtei față de ACC nr. 55/582 constituie 4 714,94 de lei, formată din suma datoriei pentru serviciile locativ-comunale în 1 mărime de 4 000,83 lei de lei și penalități de întârziere în mărime de 714,11 de lei, reieșind din prevederile Regulamentului de Ordine Interioară al ACC nr. 55/582 aprobat de Adunarea Generală a membrilor. A comunicat că în conformitate cu procesul-verbal nr. 2 al Adunării Generale a membrilor ACC nr. 55/582 din 21 august 2016, la care a participat și Maria Ciubuc, au fost aprobate un șir de chestiuni cum ar fi: modalitatea de achitare a plăților și contribuțiilor membrilor Asociației, taxa de instituire a condominiului, fondul pentru reparații capitale, bugetul de venituri și cheltuieli și tariful deservire bloc, Regulamentul de Odine Interioară etc. Așadar, pârâta clar și necondiționat a cunoscut despre obligațiunile asumate.
A accentuat reclamanta că despre apariția obligațiunii de plată pârâta a fost informată și somată de mai multe ori, fie prin scrisori recepționate direct, fie prin aviz poștal. A învederat că ACC nr. 55/582, conform art. 617 alin. (2) lit. a) Cod civil, este în drept să înainteze cerere de chemare în judecată fără respectarea procedurii de soluționare prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară, însă necătând la acest fapt pârâta a fost informată prin intermediul facturilor lunare, prin care se pune în vederea executării obligațiilor, dar nu le-a executat până în prezent. Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 512, 514, 530, 572, 602, 617, 619 Cod civil , Legii condominiului în fondul locativ nr. 913 din 30 martie 2000, art. 28, 166-167 CPC.
A solicitat admiterea acțiunii, încasarea de la pârâtă în beneficiul ACC nr. 55/582 a datoriei pentru serviciile locativ-comunale în sumă de 4 000,83 de lei și a penalității în mărime de 714,11 de lei, precum și a taxei de stat în sumă de 141,45 de lei. În cadrul ședinței de judecată în prima instanță din 31 ianuarie 2019, ACC nr. 55/582 a concretizat pretențiile din acțiune, solicitând încasarea datoriei în mărime de 5 895,05 de lei pentru perioada ianuarie 2017 – decembrie 2018 și a penalității în mărime de 3 479,91 de lei, precum și a taxei de stat în sumă de 270 de lei. Prin hotărârea din 7 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, a fost admisă acțiunea parțial. A fost încasată de la Maria Ciubuc în beneficiul ACC nr. 55/582 suma de 5 895, 05 de lei cu titlu de datorie și cheltuielile de judecată în sumă de 270 de lei, iar în total 6 165,05 de lei.
În rest, a fost respinsă cerința de încasare a penalității în sumă de 3 479,91 de lei ca fiind neîntemeiată. Au fost încasate de la Maria Ciubuc cheltuielile suportate de instanța de judecată în sumă de 65,35 de lei. Prin decizia din 19 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de Maria Ciubuc și menținută hotărârea primei instanțe. Prima instanță și instanța de apel au reținut că materialele dosarului confirmă cu certitudine că proprietara apartamentului nr. X din șos. XXXXX mun. XXXXX, Maria Ciubuc nu a achitat facturile de plată pentru anumite servicii comunale, 2 emise de gestionarul fondului locativ, iar potrivit prevederilor art. 349 Cod civil, coproprietarii vor împărți beneficiile și vor suporta sarcinile proprietății comune pe cote-părți proporțional cotei lor părți.
La fel, instanțele de judecată ierarhic inferioare au relevat că Maria Ciubuc nu a demonstrat incorectitudinea sau abuzul calculării de către ACC nr. 55/582 a serviciilor comunale legate de lift deservire tehnică și reparații capitale. La 30 iulie 2019, Maria Ciubuc, reprezentată de avocatul Petru Răileanu a declarat recurs împotriva deciziei din 19 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel în alt complet de judecată. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o neîntemeiată, care urmează a fi casată integral. A precizat recurenta că dânsa a achitat serviciile comunale pentru deservirea blocului locativ, transportare deșeuri și serviciul de gestiune, ceea ce se confirmă prin factura din luna aprilie 2018, unde sunt calculate numai servicii curente.
Referitor la serviciile comunale legate de lift deservire tehnică și reparații capitale, a considerat că acestea sunt calculate abuziv. Astfel, potrivit răspunsului Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare nr. C-687/18 din 5 aprilie 2018, i-a fost comunicat că conform deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 6/6 din 4 iulie 2017 cu privire la aprobarea catalogului de prețuri „Transportarea deșeurilor menajere solide în municipiul Chișinău”, plata pentru transportarea deșeurilor menajere de la fiecare abonat se calculează în funcție de numărul de locatari, conform contractelor încheiate cu gestionarii fondului locativ: ÎMGFL, CCL, APLP, ACC, CCG și alte asociații de locatari, entități care au la balanță fond locativ.
Cu privire la deservirea ascensorului, a menționat că se calculează pentru o persoană conform deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 9/6 din 14 mai 2009 cu privire la aprobarea tarifelor pentru deservirea tehnică a ascensoarelor din fondul locativ al municipiului Chișinău. Totodată, reieșind din prevederile art. 14 alin. (5) și 30 din Legea condominiului în fondul locativ, a evidențiat că plata serviciilor comunale pentru lift deservire tehnică și reparații capitale este calculată abuziv, contrar normelor legale menționate, care urmează a fi recalculate. A specificat că instanțele de judecată ierarhic inferioare au soluționat eronat litigiul în cauză și au interpretat eronat prevederile legale.
La 18 noiembrie 2019, ACC nr. 55/582 a depus referință la recursul declarat de Maria Ciubuc, solicitând declararea recursului ca inadmisibil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 30 iulie 2019 împotriva deciziei din 19 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău în termenul legal. 3 Examinând temeiurile recursului declarat de Maria Ciubuc, reprezentată de avocatul Petru Răileanu, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Maria Ciubuc, reprezentată de avocatul Petru Răileanu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII CPC, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.
Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de 4 apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr. 26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat de Maria Ciubuc, reprezentată de avocatul Petru Răileanu urmează a fi considerat ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Maria Ciubuc, reprezentată de avocatul Petru Răileanu. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Svetlana Filincova Dumitru Mardari 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.