2ra-1935/19 — restituirea bunurilor confiscate

2ra-1935/19 — restituirea bunurilor confiscate (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-1935/2019

Prima instanță: Judecătoria Soroca, sediul Central (M. Țurcan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Gheorghieș, E. Bejenaru, A. Toderaș)

Î N C H E I E R E

27 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Vladimir Kostin,

în cauza civilă la cererea depusă de către Vladimir Kostin împotriva

Consiliului raional Soroca cu privire la restituirea valorii bunurilor confiscate,

împotriva deciziei din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă :

La 10 august 2018 Vladimir Kostin a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Consiliului raional Soroca cu privire la restituirea valorii bunurilor

confiscate, efectuarea indexării compensației bănești și repararea prejudiciului

moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că este nepotul lui Purici (Kostin)

Anna, care a decedat la 06 decembrie 1979.

Conform adeverinței de reabilitare eliberată de Procuratura Generală a

Republicii Moldova nr. 1362/89 din 28 februarie 1992, Anna Purici domiciliată în

XXX, în anul 1949 a fost supusă represiunilor politice cu confiscarea averii.

Faptul confiscării și deportării Annei Purici (Kostin) este confirmat prin

scrisoarea Procuraturii RSSM nr. 9-762 cn 54 din 13 septembrie 1957 și prin

scrisoarea Procuraturii URSS nr. 17/422-58 din 21 ianuarie 1958.

Averea imobilă confiscată cu costul de 12 400 ruble, potrivit prețurilor anului

1949, inclusiv și lotul aferent cu suprafața de 5833 m.p., potrivit hotărârii

Comitetului Executiv Soroca din 23 decembrie 1949 a fost transmisă la balanța

Gospodăriei Locativ Comunale, fapt confirmat prin certificatul HKKX- RSSM nr.

159 din 08 iulie 1950 și certificatului HKKX-RSSM nr. 55 din 18 mai 1953.

În anul 1949 nu a fost confiscată întreaga avere a bunicii Anna Purici, din care

motiv tatăl său - Kostin Konstantin, întrând în posesie averii neconfiscate, s-a

adresat cu cerere de chemare în judecată privind constatarea faptului acceptării

succesiunii.

1

Prin hotărârea din 5 decembrie 2014 a Judecătoriei Soroca, acțiunea civilă a

fost admisă, fiind constatat faptul acceptării succesiunii, în privința averii rămase

după decesul Annei Purici, de către Kostin Konstantin.

A notat că, potrivit prevederilor art. 1516 Cod civil, Kostin Konstantin a intrat

în posesia părții de avere, care nu a fost confiscată, astfel a acceptat întreg

patrimoniu, inclusiv și averea care a fost confiscată de la Anna Purici în anul 1949.

Ulterior, în corespundere cu adeverința de acceptare a succesiunii din 27

decembrie 1988, întocmită de notarul R. Marcu, a acceptat moștenirea în privința

patrimoniului rămas după decesul tatălui Kostin Konstantin. În așa mod, după

legătura de rudenie a bunicii și tatălui, potrivit hotărârii judecătorești din 5

decembrie 2014, s-a decis dreptul de proprietate asupra averii bunicii. Astfel,

dreptul de moștenire asupra averii bunicii îi permit, conform Legii nr. 1225-XII din

08.12.1992 despre reabilitarea victimelor represiunilor politice, de a pretinde asupra

averii confiscate ilegal de la bunica în anul 1949.

La 20 februarie 2015 a adresat cerere în adresa comisiei din cadrul Consiliului

raional Soroca prin care a solicitat compensarea bănească a costului averii

confiscate. Comisia în cauză a respins de două ori cererea. Nefiind de acord cu

deciziile comisiei, le-a contestat în judecată. Conform hotărârii judecătorești nr. 3-

12 din 15 iulie 2016 comisia a fost obligată de a examina repetat cererea din 20

februarie 2015 potrivit legislației în vigoare.

Prin hotărârea din 1 septembrie 2016 comisia din cadrul Consiliului raional

Soroca în mod repetat i-a refuzat în satisfacerea cererii sale, temei servind decizia

nr. 8/2 din 19 august 1993 emisă de Primăria or. Soroca privind refuzul restituirii

averii confiscate în anul 1949 de la bunica sa.

Hotărîrea indicată a primăriei a fost motivată prin interpretarea vastă a primei

redacții a Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice nr. 1225 din 08

decembrie 1992, și anume că, de dreptul la moștenirea averii celor reabilitați dispun

doar rudele de primul grad.

În anul 1993 Primăria a schimbat textul legii, noțiunea de moștenitori fiind

înlocuită cu rude.

A specificat că Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice nr.

1225 din 08 decembrie 1992 a fost modificată și completată prin Legea modificarea

și completarea Legii nr.1225-XII din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea

victimelor represiunilor politice nr. 186 din 29.06.2006 și în noua redacție a legii

este indicat că, averea confiscată a persoanelor reabilitate se restituie moștenitorilor

indiferent de gradul de rudenie. Astfel, consideră că la momentul depunerii cererii

din 20 februarie 2015, decizia Primăriei nr. 8/2 din 19 august 1993 nu avea valoare

juridică.

A relatat că în procesul examinării repetate a cererii la 1 septembrie 2016,

comisia nu a ținut cont de noile modificări, fiind invocate aceleași temeiuri ilegale

din prima hotărâre, fiindu-i respinsă cererea. Astfel, comisia doar formal a executat

hotărârea din 15 iulie 2016 a Judecătoriei Soroca, în ceea ce privește examinarea

repetată a cererii sale.

Prin dublul refuz de a-i fi achitată compensația bănească pe temeiuri ilegale,

dovedesc că comisia se eschivează de la executarea Legii nr.1225-XII din 8

decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, iar Consiliul

raional Soroca și comisia din cadrul ei l-au lipsit de compensația bănească ce i se

2

cuvine, în așa mod fiindu-i cauzat atât prejudiciu material estimat la suma de 283

949 lei, cât și prejudiciu moral.

A solicitat încasarea de la pârât suma de 283 949 de lei, efectuarea indexării

compensației bănești, emiterea unei încheieri despre executarea nesatisfacătoare de

către comisie a obligațiilor și repararea prejudiciului moral.

La 11 decembrie 2018, prin cererea reclamantului Kostin Vladimir a modificat

pretențiile prin micșorare, solicitând de la pârât doar restituirea valorii bunurilor

confiscate în mărime de 283 949 de lei.

Prin încheierea din 15 august 2018 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, s-a

acceptat spre examinare cererea de chemare în judecată înaintată de Kostin

Vladimir.

Prin hotărârea din 26 decembrie 2018 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, s-a

respins cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Kostin, ca fiind depusă tardiv

(f.d.68)

Prin încheierea din 28 decembrie 2018 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, s-

a corectat greșeala din dispozitivul hotărârii din 26 decembrie 2018 a Judecătoriei

Soroca, sediul Central, prin corectarea numelui reclamantului din „Costin” în

„Kostin” (f.d.71).

Prin decizia din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, apelul depus de Vladimir

Kostin a fost respins, cu menținerea hotărârii din 26 decembrie 2018 a Judecătoriei

Soroca, sediul Central.

Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că Vladimir Kostin la depunerea

cererii cu privire la restituirea valorii bunurilor confiscate a omis termenul prevăzut

de legislația națională. Astfel, Anna Purici a decedat în anul XXX. Fiul acesteia,

Konstantin Kostin a decedat în anul XXX. Moștenitorul lui Constantin Kostin este

fiul acestuia Vladimir Kostin, fapt confirmat prin certificatul de moștenitor din 27

decembrie 1988 eliberat de notarul M. Radu. Certificatul prin care Purici Anna a

fost reabilitată post-mortem prin decizia Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS

din 16 ianuarie 1989 a fost eliberat de Procuratura Republicii Moldova pe data de 28

februarie 1992 unicului moștenitor Kostin Vladimir.

A specificat că nu poate fi admis argumentul apelantului precum că termenul

de prescripție urmează a fi calculat din data de 05 decembrie 2014, din ziua

pronunțării hotărârii cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii de către

tatăl apelantului Constantin Kostin după mama sa Anna Purici, or, termenul de 3 ani

prevăzut de art. 121 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice

este prevăzut pentru înaintarea cererii privind restituirea valorii bunurilor confiscate

de la data înștiințării persoanei supuse represiunilor (succesorilor) despre

reabilitarea acesteia.

A conchis că hotărârea primei instanțe este întemeiată și legală, iar motivele

invocate de către apelantul Vladimir Kostin sunt neîntemeiate.

La 09 august 2019 (prin intermediul poștei electronice) Vladimir Kostin a

declarat recurs, solicitând casarea deciziei din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți

și hotărârii din 26 decembrie 2018 de Judecătoriei Soroca, sediul Central, cu

emiterea unei noi hotărâri de admiterea acțiunii (f.d. 157-159).

În motivarea recursului și-a exprimat dezacordul cu decizia Curții de Apel Bălți

și hotărârii Judecătoriei Soroca, sediul Central și a notat că instanța de apel nu a

aplicat prevederile art. 373 alin.2 Cod de procedură civilă.

La fel, a menționat că în art. 121 lipsește prevederea care determină începutul

3

termenului de depunere a cererii în cazul reabilitării post-mortem, astfel în lipsa unei

asemenea norme de drept urma aplicarea prevederilor art. 12 alin. (3) Cod de

procedură civilă.

A relatat că instanța de apel nu a luat în considerare cele menționate în cererea

de apel, ceea ce a condus la soluționarea greșită a cauzei, astfel lezându-i drepturile

la apărarea intereselor încălcate garantate de art. 4 Cod de procedură civilă.

În susținerea recursului a indicat prevederile art. 432 alin. (1), (2) și (4) Cod de

procedură civilă.

În conformitate cu art.434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului confirmă faptul că decizia din 23 aprilie 2019 a Curții de

Apel Bălți a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces la 31 mai 2019

(f.d. 148), fiind recepționată de către recurent potrivit avizului de recepție la 13

iunie 2019, astfel recursul declarat la 09 august 2019 (prin intermediul poștei

electronice) de către Vladimir Kostin, se consideră a fi depus în termenul prevăzut

de lege.

La 03 septembrie 2019 în adresa intimatului a fost expediat copia recursului

declarat de Vladimir Kostin, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la

recurs.

În conformitate cu art. 439 alin. (2), (3) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin.(2).

Examinând admisibilitatea recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Vladimir Kostin, este

inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

4

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Conform prevederilor art.433 lit.a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Vladimir Kostin, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu

soluția pronunțată de către instanțele ierarhic inferioare și nu redă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural,

respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respinse.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute

în art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei se precizează că, în contextul normelor procedurale

din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs

nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și

concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art.432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.130 Cod de procedură civilă,

însă din recursul declarat nu rezultă încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

5

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului,

care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct.

45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective, trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de către Vladimir Kostin

nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de

procedură civilă și respectiv este inadmisibil.

În conformitate cu art.art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Vladimir Kostin.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

6