2ra-2063/19 — repararea prejudiciului material și moral

2ra-2063/19 — repararea prejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-2063/19

Instanța de fond: Judecătoria Comrat, sediul Central – V. Hudoba

Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul – R. Petrov, S. Pilipenco, N. Bondarenco

D E C I Z I E

27 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari

Judecători Iurie Bejenaru

Nina Vascan

Victor Burduh

Maria Ghervas

judecând recursul declarat de către YYYYYY și XXXXX,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către YYYYYY și

XXXXX împotriva Instituției Medico-Sanitare Publice „Institutul Oncologic”,

Dăscăliuc Ion și Bîrlădeanu Laurențiu, intervenient accesoriu Compania Națională de

Asigurări în Medicină, cu privire la repararea prejudiciului material și moral,

împotriva deciziei din 12 iunie 2019 a Curții de Apel Cahul, prin care s-au respins

apelurile formulate de către YYYYYY, XXXXX și de către Instituția Medico-Sanitară

Publică „Institutul Oncologic” și s-a menținut hotărârea din 25 iulie 2018 a Judecătoriei

Comrat, sediul Central,

c o n s t a t ă :

La 19 aprilie 2012, YYYYYY, în interesele copilului minor XXXXX, au depus

cerere de chemare în judecată, concretizată ulterior, împotriva Instituției Medico-

Sanitare Publice „Institutul Oncologic” (în continuare Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”),

lui Dăscăliuc Ion și lui Bîrlădeanu Laurențiu, intervenient accesoriu Compania

Națională de Asigurări în Medicină, cu privire la repararea prejudiciului material și

moral.

Circumstanțele de fapt, prezentate de reclamante, pot fi rezumate după cum

urmează.

La 20 decembrie 2010, minora XXXXX, născută la 21 martie 1996, fiind în

vârstă de 14 ani, a fost internată și investigată clinic în cadrul Î.M.S.P. ,,Institutul

Oncologic”. Astfel, la 27 decembrie 2010, XXXXX a suferit o intervenție chirurgicală,

și anume, rezecție marginală în regiunea 1/3 a osului femural drept cu înlăturarea

tumorii osoase.

Reclamantele au învederat că, după această operație, starea de sănătate a

XXXXX nu s-a îmbunătățit, dar s-a înrăutățit. În acest sens, ea a pierdut practic

1

posibilitatea de a merge de una singură și a fost nevoită să apeleze la asistența medicală

în Federația Rusă. În urma investigațiilor efectuate în Federația Rusă, la 6 iunie 2011,

s-a constatat că intervenția chirurgicală efectuată în cadrul Î.M.S.P. ,,Institutul

Oncologic” a avut loc nu în zona de localizare – fragmentul de ZZZZZZ, dar alături la

o distanță de 7,5 mm.

În legătură cu constatarea acestui fapt, XXXXX a fost internată în spital în

perioada 6 iulie – 21 iulie 2011. La 11 iulie 2011, reclamanta a fost operată reușit în

Federația Rusă, or. Moscova.

În septembrie 2011, YYYYYY, mama minorei, s-a adresat cu cerere către

Ministerul Sănătății, prin care a solicitat organizarea și efectuarea unei expertize

medicale în scopul confirmării erorii medicale și luării de măsuri privind recuperarea

prejudiciului material și moral.

Prin răspunsul din 22 septembrie 2011, Ministerul Sănătății i-a comunicat

YYYYYY că pentru aceasta este nevoie de rezultatul morfologic al investigării

țesutului înlăturat. În opinia reclamantelor, documentele solicitate de către Ministerul

Sănătății, nu erau necesare, ținând cont de faptul că nu se contesta diagnosticul stabilit

ci, profesionalismul efectuării intervenției de către medici. YYYYYY s-a adresat

repetat către Ministerul Sănătății cu o cerere referitoare la efectuarea unei expertize

medicale. Un răspuns la această cerință nu a fost primit de către reclamante.

În plus, reclamanta YYYYYY a menționat că Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”

este obligată să recupereze daunele cauzate sub forma prejudiciului material în volum

deplin. Pretenția a fost întemeiată pe art.5 lit. c) și q) art. 18 alin. (1) din Legea privind

drepturile și responsabilitățile pacientului, art. 17 alin. (2), art. 19 alin.(3), art. 20 alin.

(1), art. 36 din Legea privind ocrotirea sănătății.

Prejudiciul cauzat în urma acțiunilor necalitative a serviciilor medicale se

exprimă prin cheltuielile suportate de către YYYYYY. Or, aceasta a fost nevoită să

achite serviciile medicale, cerute de către instituțiile medicale străine și a tratamentului

prescris. Mai mult, reclamanta a avut cheltuieli de transport și întreținere în perioada

aflării în Federația Rusă, or. Moscova.

În opinia YYYYYY, Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” a încălcat drepturile

personale nepatrimoniale ale XXXXX, cauzându-i astfel un prejudiciu moral.

Suplimentar, în procesul de examinare a cauzei civile, reclamanta a cerut

desfășurarea a două expertize medico – legale, una națională și una peste hotarele țării.

Așadar, potrivit raportului de expertiză medico – legală al Centrului de Medicină

Legală al Republicii Moldova nr. 419 din 11 ianuarie 2013, experții medicali naționali

au stabilit că, în urma intervenției chirurgicale din 27 decembrie 2010 efectuată în

cadrul Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”, fragmentul de ZZZZZZ nu a fost înlăturat

integral din cauza inexactității intervenției chirurgicale (intervenția având loc un pic

mai sus de zona de localizare a ZZZZZZ). Cu toate acestea, devierile menționate nu pot

fi calificate ca erori medicale sau ca un rezultat al unei intervenții chirurgicale greșite,

de vreme ce medicii operează fără a putea vizualiza direct locul. În concluzie, experții

au precizat că efectuarea repetată a intervenției chirurgicale a fost necesară și întemeiată

(vol. I, f. d. 117 – 122).

2

Conform concluziilor experților din cadrul Centrului de Expertiză Medico-

Legală al Ministerului Sănătății al Federației Ruse nr. 185/15, efectuate în perioada 3

iunie 2015 – 29 octombrie 2015, intervenția chirurgicala din 27 decembrie 2010 nu a

înlăturat ZZZZZZ. Astfel, rezecția marginală în regiunea 1/3 a osului femural drept a

fost efectuată mai sus decât localizarea, de facto, a tumorii. Punctul 3 a confirmat că

operația realizată la 11 iulie 2011 a fost necesară, obținând un rezultat pozitiv. Într-un

final, potrivit punctului 7, deși intervenția chirurgicală din 27 decembrie 2010 a fost

efectuată corect din punct de vedere tehnic, totuși, din cauza faptului că nu a fost

lichidată ZZZZZZ integral, operația se consideră ineficientă (vol. I, f. d. 316 - 328).

Pentru motivele evocate, YYYYYY a solicitat de la Î.M.S.P. ,,Institutul

Oncologic” repararea prejudiciului material în mărime de 101 148, 59 de lei și

prejudiciul moral în cuantum de 50 000 de lei. La fel, XXXXX, atingând majoratul la

21 martie 2014, a cerut de la instituția pârâtă repararea prejudiciului moral în valoare

de 200 000 de lei (vol. II, f. d. 30 – 31).

În cadrul examinării cauzei, pârâții nu au recunoscut acțiunea și au solicitat

respingerea acesteia (vol. III, f. d. 143 – 149).

Prin hotărârea din 25 iulie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, acțiunea

formulată de către reclamante a fost admisă parțial. S-a încasat de la Î.M.S.P. ,,Institutul

Oncologic” în beneficiul XXXXX suma de 50 000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral.

În rest, pretențiile formulate de reclamanta YYYYYY, referitoare la repararea

prejudiciului material și moral, au fost respinse ca fiind neîntemeiat (vol. II, f. d. 154,

159 – 163).

Curtea de Apel Cahul, prin decizia din 12 iunie 2019, a respins apelurile declarate

de către YYYYYY, XXXXX și de către Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” și a menținut

hotărârea din 25 iulie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central (vol. III, f. d. 51, 52 –

57).

Referitor la procesul de luare a acestei soluții, instanța de apel a confirmat situația

de fapt constatată de prima instanță în baza circumstanțelor expuse de reclamante în

cererea de chemare în judecată. În cazul de față, s-a constatat că intervenția chirurgicală,

rezecție marginală în regiunea 1/3 a osului femural drept cu înlăturarea tumorii osoase

efectuată în cadrul Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”, a avut loc nu în zona de localizare-

fragmentului de ZZZZZZ, dar alături la o distanță de 7,5 mm. La baza acestor opinii, a

fost pus atât raportul de expertiză medico- legală al Centrului de Medicină Legală nr.

9231 din 24 octombrie 2012 – 11 ianuarie 2013, cât și concluziile experților din cadrul

Centrului de Expertiză Medico- Legală al Ministerului Sănătății al Federației Ruse nr.

185/15, efectuate în perioada 3 iunie 2015 - 29 octombrie 2015.

În drept, instanța de apel a considerat relevante doar art. 1422 alin. (1) și (2) și

art. 1423 din Codul civil (în redacție de până la 1 martie 2019).

Reieșind din raționamentele evocate, Colegiul de control judiciar a observat că

YYYYYY nu a reușit să demonstreze prejudiciul material în cuantum integral de 101

148, 59 de lei. Mai mult, trimiterile apelantei la Legea cu privire la ocrotirea sănătății

nu sunt întemeiate, întrucât cheltuielile suportate nu au fost efectuate pentru recuperarea

sănătății, ca urmare a intervenției chirurgicale necalitative, ci pentru tratarea XXXXX,

care a fost nevoită să efectueze o intervenție chirurgicală repetată. Totodată, instanța de

3

apel a subliniat că intervenția chirurgicală efectuată în Federația Rusă a fost o decizie

personală a apelantei YYYYYY, cât timp operația ar fi putut fi realizată cu succes și în

cadrul Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”.

Cu privire la repararea prejudiciului moral, Colegiul civil al Curții de Apel Cahul

a notat că acesta poate fi reparat doar în favoarea persoanei căreia i-a fost cauzat el, și

anume, fiicei apelantei XXXXX. În speță, YYYYYY nu a prezentat probe pertinente

privind suportarea de către ea a suferințelor psihice în legătură cu starea de sănătate a

fiicei sale. Prin urmare, instanța de apel a decis că repararea prejudiciului moral în

beneficiul XXXXX în cuantum de 50 000 de lei a fost unul echitabil.

La 19 iulie 2019, YYYYYY și XXXXX au depus recurs împotriva deciziei din

12 iunie 2019 a Curții de Apel Cahul, solicitând casarea deciziei instanței de apel și a

hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii

(vol. III, f. d. 80 - 85, 92 – 94).

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentele au indicat că instanțele

de judecată au interpretat eronat art. 36 din Legea cu privire la ocrotirea sănătății, de

vreme ce ele au stabilit faptul acordării asistenței medicale necorespunzătoare din

partea Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”. În acest caz, pacientul are dreptul la repararea

cheltuielilor care au fost suportate pentru prejudiciul cauzat sănătății. Mai mult,

recurentele au invocat că au efectuat intervenția chirurgicală în Federația Rusă,

deoarece asistența medicală de la Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” a fost una

necorespunzătoare.

O altă critică adusă hotărârilor judecătorești se referă la necesitatea admiterii

încasării cheltuielilor pentru efectuarea raporturilor de expertiză medico – legală.

Acestea au fost benefice pentru soluționarea justă a litigiului.

În definitiv, YYYYYY a pretins că acțiunile ilicite ale Î.M.S.P. ,,Institutul

Oncologic” i-au cauzat un prejudiciu moral.

La 25 octombrie 2019, Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” a depus referință în

întâmpinarea recursului, cerând respingerea cererii de recurs pre-citat, menținerea

parțială a deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond în partea respingerii

pretențiilor înaintate și emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.

Intimații Dăscăliuc Ion, Bîrlădeanu Laurențiu și intervenientul accesoriu

Compania Națională de Asigurări în Medicină nu au obiectat împotriva recursului.

În procedura de filtru, prevăzută de articolul 440 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, completul de judecată a constatat că obiectul prezentei cererii se referă la decizia

din 12 iunie 2019 a Curții de Apel Cahul, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă. La fel, instanța de judecată nu a

identificat faptul că recursul a fost examinat anterior, fiind respectate, totodată,

dispozițiile articolului 430 din Codul de procedură civilă, cu privire la subiecții abilitați

cu dreptul de a depune recurs.

Cu privire la termenul de declarare a recursului, completul de admisibilitate a

constatat că decizia integrală a Curții de Apel Cahul a fost publicată pe pagina web

„Portalul Național al Instanțelor de Judecată” la 25 iunie 2019 și a fost expediată în

adresa participanților la proces la 28 iunie 2019 (vol. III, f. d. 58). Copia deciziei a fost

recepționată de către recurente la 5 iulie 2019 (vol. III, f. d. 71, 72). Așadar, instanța de

4

recurs a reținut că recursul a fost înregistrat la Grefa Curții Supreme de Justiție la 19

iulie 2019 în interiorul limitelor temporale prevăzute de art. 434 alin. (1) din Codul de

procedură civilă.

În aceeași ordine de idei, completul de filtru a verificat esența și temeiurile

recursului, inclusiv dacă argumentele recurenților referitoare la ilegalitatea deciziei

atacate întrunesc criteriile formale din articolul 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

Pe baza celor analizate, prin încheierea din 13 noiembrie 2019 a Curții Supreme

de Justiție, cererea menționată mai sus s-a considerat admisibilă pentru examinarea în

fond (vol. III, f. d. 122).

În conformitate cu articolele 441 și 444 din Codul de procedură civilă, recursul

s-a examinat de un complet de 5 judecători, fără înștiințarea participanților la proces,

însă data și ora ședinței a fost plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție. Astfel,

Colegiul a decis inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse în cererea

de recurs și referință au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței

verificarea legalității hotărârii atacate. În esență, recurentele și instituția intimată au

avut posibilitatea să își prezinte poziția în scris și să răspundă la concluziile părții

adverse. Mai mult, nici un participant nu a solicitat audierea publică a cauzei sale (a se

vedea, mutatis mutandis, Auza Vilho Eskelinen și alții vs Finlanda, 19 aprilie 2007,

parag. 72 – 75, Eriksson vs Suedia, 12 aprilie 2012, parag. 66, 72, Pönkä vs Estonia, 8

noiembrie 2016, parag. 33 – 34).

În subsidiar, în parag. 26 – 27 din decizia nr. 95 din 19 decembrie 2016 a Curții

Constituționale, privind excepția de neconstituționalitate a articolului 444 din Codul de

procedură civilă, Curtea a statuat că în cazul procedurilor care au ca obiect autorizarea

unui apel sau care consacră verificarea unor aspecte de drept, și nu de fapt, sunt

îndeplinite condițiile articolului 6 din Convenție chiar dacă instanța de apel sau de

recurs nu oferă reclamantului posibilitate să se exprime în fața sa, în persoană. Iar, în

esență nu este afectat accesul liber la justiție.

Verificând decizia din 12 iunie 2019 a Curții de Apel Cahul și hotărârea din 25

iulie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, în limitele controlului de legalitate, în

raport cu criticele invocate, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că se impune admiterea recursului și casarea

deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu dispunerea pronunțării unei noi

hotărâri de admiterea parțială a acțiunii, pentru motivele ce se succed.

În conformitate cu articolul 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul și să caseze integral

decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, pronunțând o nouă hotărâre.

Colegiul judiciar consideră necesar să menționeze că nu va formula un răspuns

detaliat pentru fiecare argument al recurentelor, ci va analiza doar motivele decisive

pentru soluționarea prezentei cauze (a se vedea cauza García Ruiz vs Spania (Marea

Cameră), 21 ianuarie 1999, parag. 26; Moreira Ferreira vs Portugalia (nr. 2) (Marea

Cameră); 11 iulie 2017, parag. 84, 98).

În conformitate cu articolul 432 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură civilă, se

consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în

5

care instanța judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată. Alineatul 4

prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară și în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Pentru început, instanța de recurs recapitulează esența litigiului. Astfel, XXXXX

a fost internată la Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” cu diagnoza: „ZZZZZ”. În acest caz,

medicul – chirurg Dăscăliuc Ion a decis că este necesară intervenția chirurgicală sub

anestezie generală, și anume, rezecție marginală 1/3 inferioară a osului femural drept

cu înlăturarea tumorii femurale osoase. După efectuarea operației menționate, medicul

a stabilit că a fost colectat și înlăturat ZZZZZ (țesut vișiniu – violaceu consistența

osoasă dur – elastică). Totuși, din cauza unor dureri acute, XXXXX s-a adresat repetat

la un alt prestator de servicii de sănătate din Federația Rusă, or. Moscova. În clinica

orășenească „S.P. Botkina”, medicul imagist Vasilenco I.V. a depistat un defect post –

chirurgical ce se referea la existența unei tumori femurale osoase amplasate mai jos cu

7,55 mm de locul intervenției chirurgicale inițiale. Prin urmare, XXXXX a fost operată

repetat, iar toate cheltuielile de cazare, transport și îngrijire medicală au fost suportate

de mama ei YYYYYY. Pe baza acestor circumstanțe, recurentele au pretins că asistența

medicală oferită de către Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” a fost una necorespunzătoare

și au cerut repararea prejudiciului material și moral.

Colegiul lărgit amintește că atât prima instanță, cât și instanța de apel au decis că

pretenția formulată de către YYYYYY și XXXXX, cu privire la repararea prejudiciului

material în cuantum de 101 148, 59 de lei, este una neîntemeiată. Mai mult, instanța de

apel a observat că Legea cu privire la ocrotirea sănătății nu este aplicabilă, deoarece

cheltuielile invocate de apelantele – recurente nu au fost suportate pentru recuperarea

sănătății, ca urmare a intervenției chirurgicale necalitative, ci pentru tratarea pacientei

XXXXX, fiind supusă unei intervenții chirurgicale repetate. Totodată, intervenția

chirurgicală efectuată în Federația Rusă a fost o decizie personală a apelantei

YYYYYY, de vreme ce operația ar fi putut fi realizată cu succes și în cadrul Î.M.S.P.

,,Institutul Oncologic”.

Cu privire la prejudiciului moral, Colegiul civil al Curții de Apel Cahul a notat

că acesta poate fi reparat doar în favoarea persoanei căreia i-a fost cauzat el, în special,

fiicei apelantei XXXXX. Suma de 50 000 de lei a fost considerată ca o satisfacție

echitabilă și rezonabilă ca urmare a operației medicale făcută în afară zonei de

localizare a fragmentului de ZZZZZZ.

Problema supusă controlului judecătoresc vizează o pretinsă asistență medicală

necorespunzătoare din partea unui prestator de serviciu de sănătate publică. În esență,

instanța de recurs este chemată să ofere, pe calea aplicării legilor din domeniu medical,

un răspuns adecvat la solicitările recurentelor cu privire la dreptul lor de a cere repararea

prejudiciului material și moral suportat în legătură cu intervenția chirurgicală repetată

din Federația Rusă, or. Moscova. Așadar, acestea chestiuni sunt prin definiție întrebări

de drept, iar, prin prisma art. 8 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

obligațiile pozitive ale statului sunt puse în acțiune. În definitiv, instanța de recurs

punctează că va pune în balanță drepturile și obligațiile atât a pacientei XXXXX, cât și

6

a medicilor Dăscăliuc Ion și Bîrlădeanu Laurențiu, reprezentanții oficiali ai Î.M.S.P.

,,Institutul Oncologic”.

În viziunea Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”, recurentele YYYYYY și XXXXX

nu au dreptul de a beneficia de compensarea cheltuielilor expuse mai sus și de repararea

prejudiciului moral. Intervenția chirurgicală a fost desfășurată corect.

Pentru a elucida aspectele abordate în recurs, Colegiul lărgit a analizat

argumentele părților prin intermediul obligațiilor pozitive impuse de art. 8 din C.E.D.O

(a se vedea Trocellier vs Franța (dec.), 5 octombrie 2006; S.B. vs România, 23

septembrie 2014, parag. 65). De fapt, în urma unei proceduri medicale efectuate la

Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”, într-un spital public, integritatea fizică a pacientei

XXXXX a fost pusă în pericol, fiind nevoită să apeleze repetat la o intervenție

chirurgicală. Prin urmare, a existat o ingerință în dreptul recurentei la respectarea vieții

private.

Mai întâi, Înaltele Părți au responsabilitatea de a introduce reglementări care să

impună spitalelor publice și private să adopte măsuri adecvate pentru protejarea

integrității fizice a pacienților. În al doilea rând, victimele neglijenței medicale trebuie

să aibă posibilitatea reală de a accede la proceduri în care ar putea, dacă este cazul, să

obțină despăgubiri pentru daune (a se vedea Benderskiy vs Ukraina, 15 noiembrie 2007,

parag. 61 – 62; Codarcea vs România, 2 iunie 2009, parag. 102 - 103; Csoma vs

România, 15 ianuarie 2013, parag. 41 și 43; și S.B., ibidem, parag. 65 - 66).

În același timp, Ct.E.D.O. a considerat rezonabil să deducă de aici faptul că

statele contractante trebuie, în virtutea obligațiilor pozitive, să adopte măsurile

normative necesare pentru a garanta că medicii iau în considerare consecințele

previzibile ale unei proceduri medicale planificate asupra integrității corporale a

pacienților și să îi informeze din timp pe ei despre consecințele respective, astfel încât

aceștia din urmă să fie în măsură să ia o decizie informată. În special, ca un corolar la

aceasta, dacă un risc previzibil de acest tip se concretizează fără ca pacientul să fi fost

informat corespunzător și în prealabil de către medici, statul contractant respectiv poate

fi răspunzător direct, în temeiul art. 8, pentru omiterea acestei informații (a se

vedea Trocellier, citată anterior, parag. 4; Vo vs Franța (Marea Cameră), 8 iulie 2004

parag. 89, Codarcea, citată anterior, parag. 105).

În continuare, Colegiul de control judiciar constată că instanțele ierarhic

inferioare nu au aplicat nicio lege relevantă la adoptarea soluțiilor lor. Opinia juridică

a lor a fost bazată pe respingerea argumentelor apelantelor YYYYYY și XXXXX, fără

a face vreo trimitere la norme de drept. În aceste condiții, s-ar crea impresia că

Republica Moldova nu dispune de reglementări legale care să impună spitalelor publice

să adopte măsuri pentru a proteja integritatea fizică a pacienților.

Pe această cale, instanța de judecată a considerat că trebuie să opereze cu

legislația din domeniul civil și cel medical în redacția din decembrie 2010 – august

2011, atunci când s-au produs principalele evenimente din speță. Ca regulă generală,

instanța de recurs acceptă trimiterile recurentei la art. 36 al Legii nr. 411- XIII din 28

martie 1995 conform căruia, în cazul stării nesatisfăcătoare a sănătății în urma unei

asistențe medicale necorespunzătoare, pacientul are dreptul de a cere efectuarea, în

7

modul stabilit, a unei expertize profesionale, precum și repararea prejudiciului moral și

material ce i s-a adus.

Sub acest aspect, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 263-XVI din 27 octombrie 2005

cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului prevede că pacientul sau

reprezentantul său poate ataca acțiunile prestatorilor de servicii de sănătate ce au condus

la lezarea drepturilor individuale ale pacientului. Totodată, conform art. 17 alin. (1),

orice persoană care consideră că i-au fost lezate drepturile și interesele legitime

prevăzute de prezenta lege este în drept, în vederea protejării lor, să se adreseze în

instanța judecătorească competentă.

Prin prisma articolului 18 alin. (1) din legea citată, se deduce că responsabilitatea

pentru încălcarea drepturilor individuale, stipulate de prezenta lege o poartă prestatorii

de servicii de sănătate.

Cu titlu de principiu, viața, sănătatea, integritatea fizică sau psihică nu pot face

obiectul vreunei convenții juridice, întrucât actul juridic civil nu poate avea ca obiect

lucruri care nu sunt în circuitul civil. De altfel, în domeniul medical, norma legală este

întotdeauna cea care stabilește drepturile și obligațiile subiectelor raportului juridic

medical (civil), iar în ceea ce privește răspunderea medicală, legea specială stabilește

cel mult situațiile de răspundere medicală, însă condițiile antrenării răspunderii sunt

cele din dreptul comun. Astfel, în cazul de față, se vor aplica elementele caracteristice

răspunderii civile delictuale.

În acest sens, articolul 1398 alin. (1) coroborat cu art. 1399 din Codul civil, cel

care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul

patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, și prejudiciul moral cauzat prin acțiune

sau omisiune.

În condițiile articolului 1403 alin. (1) din Codul civil, comitentul răspunde de

prejudiciul cauzat cu vinovăție de prepusul său în funcțiile care i s-au încredințat.

Prin intermediul acestor norme juridice, Colegiul judiciar observă că recurenta

XXXXX se încadrează în noțiunea de pacient definită de art. 1 alin. (2) din Legea nr.

nr. 263-XVI din 27 octombrie 2005. În mod concomitent, deși acțiunea a fost înaintată

atât împotriva Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”, cât și împotriva medicilor din cadrul

instituției medicale publice, recurentele au cerut repararea prejudiciului material numai

de la clinică. În context, instanța de recurs observă că răspunderea intimatului Î.M.S.P.

,,Institutul Oncologic” va fi stabilită în conexiune cu activitatea medicilor prezentată în

litigiu, care, de fapt, au fost reprezentanții lor.

Pornind de la aplicarea raționamentelor legale de mai sus, Colegiul lărgit

punctează că răspunderea civilă include următoarele elemente: prejudiciul, fapta ilicită,

raportul cauzal dintre faptă și prejudiciu și vinovăție. Acestea sunt condițiile generale

necesare pentru antrenarea răspunderii delictuale. Lipsa unei condiții, potrivit regulii

generale, exclude răspunderea delictuală, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege

când răspunderea delictuală se poate angaja și în lipsa unor condiții.

Instanța de recurs va examina întrunirea acestor cerințe.

Referitor la prejudiciul suportat de recurente, Colegiul judiciar observă că acestea

au cerut de la instanțele de judecată repararea prejudiciului material în sumă de 101

148, 59 de lei și prejudiciul moral în mărime de 200 000 de lei pentru XXXXX și, după

8

caz, 50 000 de lei pentru YYYYYY. Astfel, dacă mărimea compensației pentru

prejudiciul moral trebuie estimată în baza art. 1423 alin. (1) din Codul civil, atunci la

evaluarea prejudiciului material părțile au obligația procedurală de a prezenta, în

general, înscrisuri care să corespundă criteriului de pertinență, admisibilitate și

autenticitate.

Instanța de recurs relevă că instanțele ierarhic inferioare nu au examinat în detaliu

cuantumul prejudiciului material. În esență, instanțele de judecată au constatat că

apelantele – recurente nu au prezentat și nu au invocat niciun element de fapt temeinic

pentru admiterea prejudiciului material în acord cu art. 118 alin. (1) din Codul de

procedură civilă. Cu titlu de observație, Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” nu a contestat

întinderea prejudiciului material, ci s-a axat pe legătură cauzală între fapta ilicită și

prejudiciu. Instanța de judecată va da prioritate principiului disponibilității în drepturi

garantat de art. 27 din Codul de procedură civilă. În concluzie, constatarea respectivă

permite de a stabili că intimatul a dispus liber de posibilitatea de a alege modalitatea

propria de apărare, precum și de a suporta consecințele juridice ale acestei opțiuni.

La acest capitol, Colegiul lărgit notează că YYYYYY și XXXXX au furnizat

suficiente înscrisuri, care ar demonstra achitarea anumitor sume de bani în legătură cu

transportul, cazarea și îngrijirea medicală suplimentară. Or, lista cheltuielilor atașată la

cererea de completare a fost dezvoltată și susținută prin probe concrete și fiabile (vol.

II, f. d. 32). Așadar, în conformitate cu art. 117 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

în calitate de probe în cauze civile se admit elementele de fapt constatate din explicațiile

părților și ale altor persoane interesate în soluționarea cauzei, din depozițiile martorilor,

din înscrisuri, probe materiale, înregistrări audio-video, din concluziile experților. În

acest caz, chitanțele și ordinele de plată anexate la materialele cauzei constituie

mijloace de probă, care se încadrează în definiția legală a probelor prevăzută la art. 117

alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În mod corespunzător, instanța de recurs consideră că raționamentul instanței de

apel de mai sus este unul strict formal și nu rezistă criticii. De fapt, YYYYYY și

XXXXX au furnizat elemente de fapt în acord cu cerințele art. 118 alin. (1) din Codul

de procedură civilă. Sarcina instanței de apel era de a le aprecia în condițiile art. 130

din Codul de procedură civilă. Cu toate acestea, Curtea de Apel Cahul a ales varianta

să ignore obligația procedurală de a reflecta în hotărâre motivele ei privind admiterea

unor probe sau respingerea altora. Totodată, instanța de apel nu a evaluat înscrisurile

recurentei privitor la pertinența, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în

ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și suficiența pentru soluționarea cauzei. Prin

urmare, instanța de recurs constată că au fost încălcate regulile impuse de art. 130 alin.

(3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Pe cale de consecință, Colegiul judiciar nu vede motive de a se îndepărta de la

afirmația recurenților referitoare la existența unor cheltuieli reale, care au avut loc în

condiții concrete de loc și de timp și a căror veridicitate a fost dovedită. De asemenea,

instanța de recurs reține că YYYYYY și XXXXX au determinat echivalentul

prejudiciului material exprimat în valută străină (rubla rusească și euro) în moneda

națională la data depunerii cererii de modificare a obiectului. Așadar, recurentele au

solicitat repararea prejudiciului în valută națională.

9

În urma evaluării înscrisurilor administrare la dosar, cheltuielile recurentelor

urmează a fi împărțite în trei categorii.

În primul rând, instanța de recurs învederează acelea plăți efectuate de recurente

în perioada iunie – noiembrie 2011. Astfel, se reține că YYYYYY și XXXXX au

suportat cheltuieli pentru medicamente din 8 iunie 2011 în cuantum de 652, 49 de lei

(vol. I, f. d. 8); cheltuielile pentru transportul aerian din 26 iulie 2011 în valoare de 2

293 de lei (1 146,5 de lei x 2 persoane) (vol. I, f. d. 11); cheltuieli pentru consultări

turistice din 25 iulie 2011 în sumă de 249,24 de lei (vol. I, f. d. 11) și cheltuieli pentru

consultanța medicului reumatolog din 8 iunie 2011 în cuantum de 515,34 de lei (vol. I,

f. d. 15). Potrivit bonului de casă din 6 iulie 2011, YYYYYY a plătit 32 417 de lei

pentru efectuarea intervenției chirurgicale, iar, conform chitanței din 21 iulie 2011,

recurenta a achitat suplimentar 1 170, 30 de lei (vol. I, f. d. 16). Totodată, la 4 octombrie

2011, mama recurentei a procurat medicamente în sumă de 982 de lei (vol. I, f. d. 20).

Ulterior, la 11 octombrie 2011, XXXXX a fost supusă unui examen medical în valoare

de 150 de lei (vol. I, f. d. 19).

Recurenta YYYYYY a subliniat că plata pentru chirie în perioada 28 martie 2011

– 12 noiembrie 2011 a fost de 21 347 de lei. Luând în considerare termenul de ședere a

recurentei în or. Moscova, chiria lunară constituia circa 2 668,37 de lei pentru 8 luni

din martie – noiembrie 2011. În fața primei instanțe, Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” a

sugerat că recipisa prezentată de reclamantă – recurentă nu poate fi considerată un act

juridic civil, întrucât este semnat de o persoană necunoscută, nu este autentificată la

notar și nu este înregistrată la organul fiscal. Cu toate acestea, Colegiul lărgit relevă că

reprezentantul intimatului nu a făcut diferența dintre un act juridic civil și fapt juridic

civil. Pe de o parte, prin act juridic civil se înțelege acea manifestare de voință, animată

de intenția de a produce anumite efecte juridice, efecte care nu se pot produce potrivit

legii decât dacă o asemenea intenție a existat. Pe de altă parte, faptele juridice, în sensul

restrâns al noțiunii, sunt acele fapte licite sau ilicite, săvârșite fără intenția de a produce

efecte juridice, efecte care însă se produc în virtutea legii, independent de voința celor

ce au săvârșit faptele. Contestația intimatului se referă la valabilitatea unui act juridic

încheiat, însă achitarea plății a avut loc prin semnarea unei recipise, ce demonstrează

primirea sumei de 56 000 de ruble (echivalentul a 21 347 de lei). Recipisa a fost

certificată de către notarul public Tarleva Irina pentru conformitate cu originalul (vol.

I, f. d. 18). La fel, recurenta a prezentat copia autentificată a contractului de locațiune

din 28 martie 2011, identificând obiectul acestuia și părțile contractuale (vol. I, f. d. 32

– 33). De altfel, contractul de prestare a serviciilor medicale nr. 944 din 6 iulie 2011

conține adresa de domiciliu a YYYYYY, care corespunde adresei bunului luat în chirie

(vol. I, f. d. 30). În acest sens, argumentele intimatului urmează a fi respinsă ca fiind

neîntemeiate.

În al doilea rând, Colegiul de control judiciar observă că recurentele au avut niște

cheltuieli în anul 2012. Potrivit biletelor de transport feroviar din 1 iulie 2012, costul

lor a fost în mărime de 1 797,8 de lei (898,90 de lei x 2 persoane) (vol. I, f. d. 8, 10).

Totodată, YYYYYY și XXXXX au plătit pentru transportul feroviar din 3 noiembrie

2012 suma de 1 831, 80 de lei (915,9 lei x 2 persoane) și din 13 noiembrie 2012 în

cuantum de 1 345,7 lei (672, 82 de lei x 2 persoane) (vol. I, f. d. f. d. 9 și 10). În același

10

timp, chitanța din 10 ianuarie 2012 atestă că XXXXX a beneficiat de consultație

medicului reumatolog primar Moșeanga A. în mărime de 250 de lei (vol. I, f. d. 15).

Mai mult, biletul de călătorie seria AG nr. 984344 din 23 iulie 2012 adeverește o

călătorie cu trenul pe ruta Chișinău – Moscova, cu data plecării 25 iulie 2012 și data

sosirii în punctul de destinație 26 iulie 2012, ora 16:23 (vol. I, f. d. 104).

În al treilea rând, instanța de recurs reține că recurentele au inclus prin cererea de

completare a pretențiilor inițiale cheltuielile pentru expertiza medicală națională și din

Federația Rusă în cuantum de 1 317 de lei și, după caz, 32 991, 69 de lei (vol. I, f. d.

180; vol. II, f. d. 340). Totuși, aceste plăți pot fi calificate ca fiind cheltuieli judiciare

în acord art. 90 lit. g) din Codul de procedură civilă. Prin urmare, ele vor fi compensate

în condițiile art. 94 din Codul de procedură civilă.

Al doilea element al răspunderii medicale se referă la fapta ilicită. Doctrina

juridică și jurisprudența națională definește acest component ca o faptă prin care,

încălcându-se normele dreptului obiectiv, se lezează drepturile subiective sau interesele

persoanei. Aceasta poate apărea sub forma acțiunii sau inacțiunii.

La capitolul dat, Colegiul judiciar notează că drepturile pacientului sunt drepturi

derivate din drepturile fundamentale ale omului la viață și sănătate, care includ drepturi

sociale ce țin de accesibilitate, echitate și calitate în obținerea asistenței medicale,

precum și drepturi individuale ce țin de respectarea pacientului ca ființă umană, a

demnității și integrității lui, realizate în cadrul utilizării serviciilor de sănătate în acord

cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 263-XVI din 27 octombrie 2005.

Spre deosebire de cele menționate, Legea nr. 264 din 27 octombrie 2005 specifică

că principiile generale ale exercitării profesiunii de medic sunt, pe de o parte,

respectarea drepturilor și intereselor pacientului, precum și ale rudelor lui; pe de altă

parte, respectarea și protejarea drepturilor și intereselor legitime ale medicului,

indiferent de caracterul public sau privat al sistemului în care activează și de forma de

exercitare a profesiunii și asigurarea condițiilor optime de exercitare a activității

profesionale. Astfel, dreptul exercitării profesiunii de medic este protejat de stat în

conformitate cu art. 15 alin. (1) din Legea nr. 264 din 27 octombrie 2005.

Sintetizând esența prevederilor legale supra, Colegiul de control judiciar

învederează că drepturile și obligațiile pacientului interferează cu cele al prestatorului

de sănătate. De fapt, conform art. 5 al Legii nr. 263-XVI din 27 octombrie 2005

pacientul are dreptul la: (c) integritate fizică, psihică și morală, cu asigurarea discreției

în timpul acordării serviciilor de sănătate; (d) reducere a suferinței și atenuare a durerii,

provocate de o intervenție medicală, prin toate metodele și mijloacele legale

disponibile, determinate de nivelul existent al științei medicale și de posibilitățile reale

ale prestatorului de servicii de sănătate. Mai mult, articolul 8 alin. (8) din același text

de lege prevede că realizarea drepturilor sociale ale pacientului se asigură prin: (d)

aplicarea sistemului de standarde medicale în acordarea serviciilor de sănătate.

În contrast cu cele menționate, medicul, reprezentantul prestatorului de serviciu

de sănătate, este obligat să respecte cu strictețe drepturile și interesele legitime ale

pacientului; să asigure tratamentul până la însănătoșirea pacientului sau până la trecerea

lui în îngrijirea unui alt medic și să informeze pacientul direct sau prin intermediul

reprezentanților legali ori al rudelor lui apropiate despre starea sănătății acestuia.

11

Responsabilitățile profesionale respective sunt desfășurate expres în art. 17 alin. (1) lit.

a), c), și k) al Legii nr. 264 din 27 octombrie 2005. Potrivit alin. (2) din articolul pre-

citat, în executarea obligațiilor sale profesionale, medicul nu este în drept să supună

pacientul unui risc nejustificat, nici chiar cu acordul acestuia.

La acest capitol, Colegiul de control judiciar învederează că legislatorul a

prevăzut că „fapta ilicită” poate îmbracă două forme juridice. În special, prestatorul de

serviciu de sănătate poate fi tras la răspundere civilă pentru o „eroare medicală” sau

pentru „încălcarea drepturilor individuale”.

În ceea ce privește fundamentarea răspunderii medicale pe noțiunea de „eroare

medicală”, Legea nr. 263-XVI din 27 octombrie 2005 o prezintă ca pe o activitate sau

inactivitate conștientă a prestatorului de servicii de sănătate, soldată cu moartea sau

dauna cauzată sănătății pacientului din imprudență, neglijență sau lipsă de

profesionalism.

În schimb, a doua categorie, prin care se poate manifesta „fapta ilicită”, se referă

la responsabilitate medicală, care, în sensul larg, excede limitele noțiunii de eroare

medicală, fiind reglementată expres în art. 17 și 18 din legea citată. Mai exact, aceasta

se referă la încălcarea de către prestatorul de servicii de sănătate a drepturilor ce țin de

respectarea pacientului ca ființă umană, a demnității și integrității lui, realizate în cadrul

utilizării serviciilor de sănătate sau în legătură cu participarea lui benevolă, în calitate

de subiect uman, la cercetări biomedicale. O altă interpretare și abordare decât cea

prezentată ar conduce la încălcarea obligațiilor procedurale asumate de statul nostru în

temeiul art. 8 din C.E.D.O.

În speță, Colegiul lărgit amintește că, la 12 noiembrie 2010 și 13 decembrie 2010,

minora XXXXX, în vârstă de 14 ani, a fost diagnosticată: „ZZZZZZZZZZZ”. Pacienta

a suferit o intervenție chirurgicală la Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”, și anume, rezecție

marginală 1/3 inferioară a osului femural drept cu înlăturarea tumorii femurale osoase.

După efectuarea operației, medicul Dăscăliuc Ion a stabilit că a fost colectat și înlăturat

ZZZZZZ (țesut vișiniu – violaceu consistența osoasă dur – elastică) (vol. I, f. d. 119).

În acest sens, la 21 ianuarie 2011, pacienta a fost externată în stare satisfăcătoare la

domiciliu sub supravegherea medicului de familie cu recomandări: (1) excluderea

sportului; (2) tratarea cu preparate de fier și (3) control la medic peste 1, 5 luni (vol. I,

f. d. 120).

Instanța de recurs învederează că existența faptei ilicite trebuie examinată în

legătură directă cu efectuarea intervenției chirurgicale și comportamentul medicului

după intervenția chirurgicală.

Pe de o parte, Colegiul lărgit notează că scopul operației din 27 decembrie 2010

a fost de a înlătura ZZZZZ (țesut vișiniu – violaceu consistența osoasă dur – elastică).

Totuși, conform punctului 3 din raportul de expertiză medico – legală nr. 419 din 11

ianuarie 2013, intervenția chirurgicală în privința pacientei XXXXX la Î.M.S.P.

,,Institutul Oncologic” a fost necalitativă, din cauză că nu a fost eliminată integral

formarea tumorii osoase (vol. I, f. d. 122).

În egală măsură, punctul 1 din concluziile experților din Federația Rusă nr.

185/15, efectuate în perioada 3 iunie 2015 – 29 octombrie 2015 denotă că intervenția

chirurgicală din 27 decembrie 2010 nu a înlăturat ZZZZZZ. Astfel, rezecție marginală

12

în regiunea 1/3 a osului femural drept a fost efectuată mai sus decât localizarea, de

facto, a tumorii. În același context, potrivit punctului 7 din concluziile experților, deși

intervenția chirurgicală din 27 decembrie 2010 a fost efectuată corect din punct de

vedere tehnic, totuși, din cauza faptului că nu a fost lichidată ZZZZZZ integral, operația

se consideră insuficientă (vol. I, f. d. 316 - 328).

Mai mult, potrivit punctului 1, 3 și 4 din concluziile sus – citate, experții au

conchis că, după operația din 27 decembrie 2010, XXXXX a fost diagnosticată

suplimentar cu „ZZZZZZ”, care nu a fost depistat în baza examenelor radiografice din

12 noiembrie 2010 și 13 decembrie 2010. Punctul 5 al acestor concluzii atestă că

ZZZZZZ a existat până la intervenția chirurgicală din 27 decembrie 2010 și nu s-a

format în consecința operației, având o manifestație independentă. În definitiv, punctul

8 a indicat că „ZZZZZZ” nu s-a putut forma în urma „ZZZZZZ-ului osos”.

Cu titlu de observație, medicul Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” Dăscăliuc Ion a

declarat că analiza histologică a materialului extras în cadrul intervenției chirurgicale a

stabilit că „ZZZZZZ” a fost înlăturată, însă nu poate spune cu certitudine dacă acesta a

fost eliminată integral (vol. I, f. d. 143). Instanța de recurs consideră că experții naționali

și străini au răspuns, fără echivoc, la dubiile promovate de medic, și anume că rezecția

a fost efectuată mai sus de locul tumorii osoase cu 7,55 mm.

În acest context, instanța de recurs respinge alegația intimatului Î.M.S.P.

,,Institutul Oncologic” referitor la faptul că analiza histologică demonstrează colectarea

„fragmentelor de ZZZZZZ”, respectiv executarea corectă a operației. Or, chiar dacă au

fost extrase aceste fragmente, ZZZZZZ nu a fost lichidată integral, care a provocat în

mod cert dureri continuu pacientei și, în consecință, a impus-o să se adreseze la altă

instituție medicală într-o altă țară. Prin urmare, Colegiul lărgit opinează că intimatul nu

a adus suficiente argumente, care ar putea pune la îndoială pertinența și veridicitatea

concluziilor experților medicali. Deci, se constată că intervenția chirurgicală realizată

în privința recurentei XXXXX în cadrul Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” nu a fost

eficientă și nu a permis tratarea integrală a „tumorii osoase”.

Pe de altă parte, Colegiul de control judiciar învederează că, la 9 februarie 2011

și 22 februarie 2011, XXXXX a fost supusă examenului radiografic (rengen). Totodată,

conform declarațiilor medicului Dăscăliuc Ion, la 22 februarie 2011, pacienta a fost la

control medical, având o stare satisfăcătoare și fiindu-i recomandat să revină la

verificări peste două luni (vol. II, f. d. 122). Medicul a precizat că examenul radiografic

a arătat diagnoză „ZZZZZ”, însă, în același timp, a confirmat că rezecția marginală

(denumirea operației) a fost efectuată (vol. I, f. d. 142 pe verso). Mai mult, în fața primei

instanțe, intimatul a sugerat că operația a fost făcută mai sus de „ZZZZZZ”, pentru ca

piciorul să se dezvolte fiziologic corect (vol. I, f. d. 142 pe verso).

În pofida acestor afirmații, instanța de recurs reiterează că examenul radiografic

din 9 februarie 2011 și 22 februarie 2011 a arătat următoarea diagnoză „ZZZZZZZ, iar

mai sus de intervenție există un defect al ZZZZZ”. Această concluzie a fost susținută

de punctul 1 și 3 din concluziile experților din cadrul Centrului de Expertiză Medico-

Legală al Ministerului Sănătății al Federației Ruse nr. 185/15 efectuat în perioada 3

iunie 2015 – 29 octombrie 2015 (vol. I, f. d. 326 – 327). În plus, la 6 iunie 2011, în

clinica orășenească „S.P. Botkin”, medicul imagist Vasilenco I.V. a depistat un defect

13

post – chirurgical ce se referea la existența unei tumori femurale osoase amplasate mai

jos cu 7,55 mm de locul intervenției chirurgicale inițiale (vol. I, f. d. 13).

Revenind la interesele concurente, Colegiul lărgit nu găsește nicio explicație

rezonabilă pentru inacțiunea medicului de a respecta interesele legitime ale pacientei

XXXXX și de a-i oferi un tratament până la însănătoșirea ei completă. Mai întâi, este

evident că pacienta a avut o speranță legitimă de a primi un serviciu calitativ de la

Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”. În al doilea rând, este incontestabil faptul că interesul

recurentelor era de a obține un tratament medical capabil de a-i atenua boala sau de a

se vindeca complet cât mai curând. În al treilea rând, Colegiul judiciar observă că

durerile pacientei XXXXX au continuat din decembrie 2010 până în iulie 2011. Din

aceste motive, inclusiv imprevizibilității metodei medicale alese de intimat, recurentele

și-au asumat riscul de a pleca în or. Moscova, Federația Rusă pentru a găsi o soluție

medicală adecvată în situația creată. În final, medicii din Federația Rusă au depistat

problema medicală și au decis să o soluționeze printr-o intervenție chirurgicală.

Rezultatul pozitiv al acesteia a fost confirmat prin punctul 3 din concluziile experților

din Federația Rusă nr. 185/15 efectuate în perioada 3 iunie 2015 – 29 octombrie 2015.

În atare condiții, instanța de recurs notează că intimații Dăscăliuc Ion și

Bîrlădeanu Laurențiu au avut la dispoziție toate materialele necesare pentru a asigura

tratamentul medical până la însănătoșirea finală a pacientei și să o informeze pe ea

direct sau pe mama ei YYYYYY despre starea reală a sănătății. În orice caz,

reprezentantul Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”, în special, medicul Dăscăliuc Ion nu a

fost de acord că efectuarea unei noi intervenții chirurgicale, întrucât a sugerat că

perioada de reabilitate constituie circa 6 luni (vol. I, f. d. 142 pe verso și vol. II, f. d.

153 pe verso). Totodată, el nu a susținut ideea că a fost împiedicat de a obține rezultatele

în privința stării de sănătate a XXXXX. Argumentele acestuia ce vizează diferite

metode științifice de îngrijire medicală post – operațională este o încercare a medicului

de a transfera responsabilitatea sau de a-și promova punctul de vedere. Opinia acestuia

a fost combătută atât de către experții naționali (punctul 3 din raportul medical), cât și

de către experții străini (punctul 3 din concluziile experților din Federația Rusă). Este

cert că „ZZZZZZ” nu a fost eliminată și a putut fi văzută pe examenele radiografice din

9 februarie și 22 februarie 2011.

În aceeași ordine de idei, medicii Dăscăliuc Ion și Bîrlădeanu Laurențiu nu se

confruntau cu constrângeri de timp care să justifice faptul că nu au putut primi toată

informația cu privire la starea pacientei ori faptul că nu erau dotați corespunzător pentru

a efectua investigațiile necesare. Ei nu au invocat că medicii din Federația Rusă au avut

acces la alte mijloace tehnice sau teoretice. În esență, conjunctura evocată conturează

rolul principal al prestatorului de serviciu de sănătate în vederea alegerii corecte de

supraveghere a pacientei după o operație complicată.

Datorită acestor constatări, instanța de recurs admite totuși că XXXXX a avut un

interes personal mai puternic decât interesul profesional al medicilor implicați în

procedurile post – operaționale în obținerea unui tratament al cărui calitate, siguranță și

eficacitate ar garanta respectarea drepturilor individuale ale pacientei. În ansamblu,

instanța de judecată este convinsă că medicii trebuie, prin acțiunile și recomandările

lor, să inspire încredere pacienților. Totuși, comportamentul lor atestă că YYYYYY și

14

XXXXX nu au simțit o siguranță în urma discuțiilor purtate cu medicii în luna februarie

a dispune, în mod normal, de securitate a integrității fizice și morale, cu asigurarea

discreției în timpul acordării serviciilor de sănătate.

Astfel, Colegiul lărgit subliniază că recurentele au trebuit să suporte carențele

procedurii descrise mai sus fără să fie informate corespunzător despre riscurile inerente

ulterioare. Instanța de recurs consideră inadmisibil faptul că a fost posibilă o intervenție

chirurgicală, fără respectarea unor pași concreți și acceptate pe deplin de comunitatea

medicală. În viziunea instanței, art. 17 alin. (1) lit. a); c) și k) al Legii nr. 263-XVI din

27 octombrie 2005 impune fără echivoc diligență și prudență maximă din partea

prestatorilor de servicii medicale. În acest sens, instanța de recurs acceptă opinia

instanței de apel potrivit căreia fiecare caz aparte urmează a fi investigat și tratat cu

maximă diligență de persoanele vizate în domeniul medical.

Pe cale de consecință, instanța de recurs constată existența faptei ilicite în

acțiunile necorespunzătoare ale Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” în timpul operației și în

inacțiunile ulterioare, care nu au tratat definitiv „ZZZZZZ” diagnosticată recurentei.

Circumstanțele evocate au afectat drepturile pacientei XXXXX la integritatea fizică și

morală, precum și de a primi informații exhaustive cu privire la riscurile inerente

procedurii medicale. De altfel, situația dată poate fi raportată la art. 18 alin. (1) din

Legea nr. 263-XVI din 27 octombrie 2005, care dictează că responsabilitatea pentru

încălcarea drepturilor individuale, stipulate de prezenta lege o poartă prestatorii de

servicii de sănătate.

Raționamentele de mai sus sunt suficiente pentru a conduce instanța de recurs la

concluzia că recurentei XXXXX i-a fost încălcat dreptul la viața privată prin faptul că

nu a fost implicată în alegerea tratamentului medical și nu a fost informată

corespunzător cu privire rezultatele intervenției chirurgicale din 27 decembrie 2010 (a

se vedea similar cauza Csoma, ibidem, parag. 68).

Față de condiția vinovăției din cadrul răspunderii civile delictuale, aceasta are un

caracter dependent, marcat cu claritate atât de condiția faptei ilicite, cât și de aceea a

raportului de cauzalitate între cea din urmă și prejudiciu. În speță, Î.M.S.P. ,,Institutul

Oncologic” a fost reprezentat de către medicii Dăscăliuc Ion și Bîrlădeanu Laurențiu.

Astfel, conform art. 1403 alin. (1) din Codul civil, comitentul răspunde de

prejudiciul cauzat cu vinovăție de prepusul său în funcțiile care i s-au încredințat. Art.

1398 din Codul civil nu enumeră tipurile de vinovăție, totuși, având în vedere o

interpretare sistemică a legislației civile raportată la art. 603 alin. (1) din Codul civil,

aceasta poate fi numai pentru dol (intenție) sau culpă (imprudență sau neglijență).

Dacă în cazul intenției nu există dificultăți de definire, atunci în cazul unei fapte

ce este comisă din imprudență, autorul prevede urmarea păgubitoare a activității lui,

dar crede și speră că ea nu va interveni, iar atunci când prejudiciul se produce din cauza

unei activități neglijente, autorul nu prevede consecința, deși trebuia și putea să o

prevadă. Totodată, sintagma „lipsă de profesionalism” din noțiunea de „eroare

medicală” nu a fost definită în legea pre – citată, ceea ce ar lasă loc de interpretare

pentru instanțele de judecată.

15

Colegiul lărgit reiterează că recurenta YYYYYY a solicitat efectuarea a doua

expertize. În primul caz, potrivit raportului de expertiză medico – legală al Centrului de

Medicină Legală al Republicii Moldova nr. 419 din 11 ianuarie 2013, experții medicali

naționali au stabilit că devierile constatate în cadrul operației nu pot fi calificate ca erori

medicale sau ca o lipsă de profesionalism (vol. I, f. d. 117 – 122).

În al doilea caz, conform punctului 2 din concluziile experților din cadrul

Centrului de Expertiză Medico-Legală al Ministerului Sănătății al Federației Ruse nr.

185/15 efectuat în perioada 3 iunie 2015 – 29 octombrie 2015, comisia experților nu

este competentă de a stabili dacă medicii din Republica Moldova au comis o eroare

medicală (vol. I, f. d. 327).

Instanța de recurs reține că instanțele ierarhic inferioare au omis să examineze

vinovăția echipei de medici, reprezentanții Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”. Instanțele

de judecată nu au încercat să subsumeze faptele din speță cu normele de drept relevante.

În aceste condiții, Colegiul lărgit nu este competent de a pune la îndoială

constatările experților naționali, speculând pe baza informațiilor medicale prezentate,

cu privire la exactitatea lor științifică (a se vedea Tysiąc vs Polonia, 20 martie 2007,

parag. 119 și Yardımcı vs Turcia, 5 ianuarie 2010, parag. 59). Totuși, CtEDO a statuat

că procedurile sunt ineficiente în raport cu obligațiile procedurale ale Înaltelor Părți

contractante, în cazul în care decizia finală se baza pe rapoarte de expertiză care au

evitat sau au adresat în mod necorespunzător întrebări centrale la care experții au

răspuns și unde argumentele decisive sau cel puțin primare ale reclamanților nu au

primit un răspuns specific și explicit (a se vedea, spre exemplu, Altuğ și alții vs Turcia,

30 iunie 2015, parag. 77-86). În al doilea rând, fără a contesta competența profesională

a experților, Colegiul de control judiciar menționează că doar un raport aprofundat

dovedit științific, care include o soluție motivată în raport cu eventualele contradicții

între avizele institutelor de rang inferior și care răspunde întrebărilor adresate de părți

sunt de natură să le inspire justițiabililor încredere în acțiunea justiției și să asiste

organele judiciare în exercitarea funcțiilor lor (a se vedea mutatis mutandis, Tysiąc vs

Polonia, ibidem, parag.117 sau Eugenia Lazăr, ibidem, parag. 82 - 85).

Prin urmare, unica probă care abordează vinovăția intimatului este raportul de

expertiză medico – legală al Centrului de Medicină Legală al Republicii Moldova nr.

419 din 11 ianuarie 2013. Concluzia acestuia cuprinsă la punctul 3 este una sumară și

prevede că acțiunile medicului de la Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” nu pot fi calificate

ca erori medicale sau ca un rezultat al unei intervenții chirurgicale greșite, de vreme ce

medicii operează fără a putea vizualiza direct locul, practic au efectuat operația „în orb”

(Указанное отклонение в таких случаях допустимо, так как врач хирург проводит

операцию без возможности зрительного или аппаратного контроля, практически

„вслепую”). În sensul expus în concluzie, echipa de medici de la Î.M.S.P. ,,Institutul

Oncologic” a acționat cu ochii legați.

În astfel de circumstanțe, Colegiul lărgit subliniază că experții naționali se

limitează la a afirma că echipa medicală în cauză a acordat îngrijiri „în conformitate cu

procedurile medicale”, fără a menționa totuși procedurile respective și fără a prezenta

în vreun fel motivele care îi permit să facă o asemenea afirmație. Analizând raportul

16

respectiv, nu poate fi clarificat aspectul dacă medicii au respectat obligațiile impuse de

reglementările în materie (a se vedea similar Altuğ și alții, ibidem, parag. 80).

Chiar dacă operația a fost efectuată „în orb”, raportul de expertiză medico –

legală nr. 419 din 11 ianuarie 2013 nu a explicat contradicțiile din punctul 3. Pe de o

parte, intervenția chirurgicală nu a fost exactă, fiind realizată mai sus de ZZZZZ. Pe de

altă parte, o intervenție chirurgicală repetată a fost necesară. De altfel, localizarea

„tumorii osoase” a fost posibil de descoperit prin mijloace tehnice disponibile după

operația din 27 decembrie 2010, ceea ce au și făcut medicii din Federația Rusă. Ca

urmare, operația efectuată în Federația Rusă la 11 iulie 2011 s-a soldat cu un rezultat

de succes. Din această perspectivă, omisiunea echipei de medici de a înlătura

„ZZZZZZ” nu ar putea fi considerată o eroare medicală numai în cazul în care s-a

stabilit că medicii au realizat intervenția chirurgicală în conformitate cu regulile științei

medicale (lege artis), ținând seama de riscurile implicate de aceasta. În caz contrar,

niciun medic chirurg nu va trebui să răspundă pentru acțiunile lui profesionale, având

în vedere riscurile inerente oricărei afecțiuni de acest gen, precum și lipsa unor garanții

de 100 % că orice tratament medical va avea succes deplin (a se vedea mutatis mutandis

ERDİNÇ KURT și alții vs Turcia, 6 iunie 2017, parag. 66).

Astfel, conform obligației procedurale incluse implicit la art. 8 din C.E.D.O.,

autorității naționale trebuie să ia măsuri pentru a asigura obținerea de probe care să

ofere un raport complet și precis privind faptele și o analiză obiectivă a constatărilor

clinice, în special a unei operații medicale. Orice neregulă a anchetei care îi slăbește

capacitatea de stabilire a responsabilităților lucrătorilor medicale riscă să conducă la

concluzia că nu corespunde acestui standard (a se vedea, mutatis mutandis, Eugenia

Lazăr vs România, 16 februarie 2010, parag. 77 – 78).

În consecință, raportul analizat mai sus este insuficient motivat în ceea ce

privește problema pe care ar fi trebuit să o elucideze din punct de vedere tehnic (a se

vedea, mutatis mutandis, Eugenia Lazăr, ibidem, parag. 82-85).

Având în vedere acești factori, rezultă că raportul de expertiză medico – legală

nr. 419 din 11 ianuarie 2013 pune la îndoială inexistența erorii medicale a echipei

medicale din cadrul Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”. Prin prisma art. 130 alin. (4) din

Codul de procedură civilă, acest înscris nu poate fi reținut ca fiind unul pertinent pentru

soluționarea justă a cauzei. Cert este că XXXXX a fost supusă intervenției chirurgicale

la 27 decembrie 2010 pentru a înlătura „ZZZZZZ”. În al doilea rând, punctul 7 din

concluziile experților nr. 185/15 efectuat în perioada 3 iunie 2015 – 29 octombrie 2015

confirmă că echipa medicală a Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” nu a reușit să elimine

„ZZZZZZZZZZZ”, ceea ce conduce la concluzia că intervenția chirurgicală a fost

ineficientă.

Pe baza celor prezentate, Colegiul lărgit constată că, în cadrul intervenției

chirurgicale din 27 decembrie 2010, echipa de medici a Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”

a executat această operație pentru a înlătura „ZZZZZZ”, însă ei nu au prevăzut că vor

interveni mai sus de localizarea diagnosticului, deși trebuiau și puteau să o prevadă,

având în vedere calificarea lor extrem de mare în domeniul respectiv.

Pentru antrenarea răspunderii civile medicale, ca și în cazul răspunderii civile

delictuale, este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de

17

cauzalitate, respectiv prejudiciul cauzat să fie consecința faptei ilicite. În acest sens,

Colegiul lărgit va stabili toate corelațiile dintre fapte și împrejurările speței, reținând-se

în câmpul cauzal doar acelea care au o contribuție directă sau indirectă, mediată sau

nemijlocită la producerea prejudiciului și care fac posibilă identificarea cauzelor

principale, secundare, interne, externe și concomitente.

Examinând decizia din 12 iunie 2019 a Curții de Apel Cahul și hotărârea din 25

iulie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, instanța de recurs observă că repararea

prejudiciului material a fost respinsă, întrucât legătură cauzală prezentată mai sus nu a

fost constată. În acest sens, instanțele de judecată au decis că prejudiciul nu e

demonstrat, iar cheltuielile invocate de recurente nu au fost suportate pentru

„recuperarea sănătății”, ci pentru tratarea pacientei XXXXX.

Recurentele au contestat această motivare, pe când Î.M.S.P. ,,Institutul

Oncologic” a susținut opinia juridică a instanțelor ierarhic inferioare.

Ținând cont că prejudiciul material a fost demonstrat, instanța de recurs se va

referi la a doua parte a argumentării prezentate supra. Colegiul lărgit consideră că

motivele furnizate de instanțele de judecată au pornit de la interpretarea greșită a

sintagmei „în cazul stării nesatisfăcătoare a sănătății” din art. 36 al Legii ocrotirii

sănătății. Conform acestui articol, în cazul stării nesatisfăcătoare a sănătății în urma

unei asistențe medicale necorespunzătoare, pacientul are dreptul de a cere efectuarea,

în modul stabilit, a unei expertize profesionale, precum și repararea prejudiciului moral

și material ce i s-a adus.

Instanța de recurs reține că instanțele de judecată au sugerat că intervenția

chirurgicală din 11 iulie 2011 este o operație nouă și nu se află în legătură directă cu

intervenția din 27 decembrie 2010. Cu toate acestea, instanțele ierarhic inferioare au

omis doi factori principali. Mai întâi, „starea nesatisfăcătoarea a sănătății” se

demonstrează prin faptul că „ZZZZZZ” nu a fost înlăturată în cadrul intervenției din 27

decembrie 2010. În al doilea rând, „asistența medicală necorespunzătoare” se atestă

prin rapoartele de expertiză analizată în speță. În ambele concluzii medico – legale,

experții au conchis că operațiune de înlăturare a „tumorii osoase” a fost ineficientă. Mai

mult decât atât, instanțele de judecată au acceptat ambele rapoarte de expertiză medică

– legală, însă, prin raționamentele lor, au neglijat efectul probator al acestora. Drept

urmare, este dificil de acceptat interpretarea instanțelor ierarhic inferioare a

conținutului art. 36 al Legii ocrotirii sănătății.

În orice caz, Colegiul de control judiciar observă că instanțele de judecată au

ignorat niște circumstanțe evidente, care au fost constatate, în egală măsură, de către

două instituții de experți distincte. De altfel, YYYYYY și XXXXX au fost îndreptățite

să ceară repararea prejudiciului material și moral atât în baza Legii de mai sus, cât și în

baza Legii nr. 263-XVI din 27 octombrie 2005. Pe această cale, instanțele de judecată

au considerat că legile respective sunt irelevante pentru speță în vederea soluționării

juste a cauzei civile.

În această ordine de idei, Colegiul lărgit opinează că este evidentă conexiunea

cauzală între fapta ilicită și o parte din prejudiciul cerut de recurente.

Fapta ilicită a grupului de medici din cadrul Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”

determinată mai sus denotă impactul direct asupra drepturilor individuale ale recurentei

18

XXXXX și atrage după sine răspunderea juridică a celor vinovați. Drept consecință,

instanța de judecată notează că recurentele au aflat despre faptul că „ZZZZZZ” nu a

fost eliminată integral abia la 6 iunie 2011 la clinica orășenească „S.P. Botkin” din

Federația Rusă. De fapt, în mod normal, recurentele trebuiau să fie informate despre

această carență medicală după prima intervenție chirurgicală din 27 decembrie 2010

sau după examenele radiografice din 9 februarie 2011 și 22 februarie 2011. Deși,

XXXXX a fost la consultație la medicul Dăscăliuc Ion în luna februarie 2011, totuși ea

nu au cunoscut nimic despre starea reală a sănătății până în vara anului 2011. În același

timp, contrar opiniei medicului Dăscăliuc Ion, instanța de recurs a constatat că operația

repetată pentru înlăturarea „tumorii osoase” era strict necesară.

La fel, Colegiul judiciar nu poate accepta afirmația intimatului Î.M.S.P.

,,Institutul Oncologic” care se referă la inexistența temeiului de a admite pretențiile

materiale ale recurentelor. Astfel, în opinia intimatului, intervenția chirurgicală repetată

putea fi executată în Republica Moldova. În același context, instanța de apel a

considerat că intimatul nu poate suporta cheltuielile recurentei, cât timp YYYYYY a

ales de sine stator clinica medicală din Federația Rusă.

Instanța de recurs este de părere că reacția și comportamentul mamei recurentei

de a căuta o metodă medicală alternativă în altă parte sau, după caz, în altă țară a fost

una adecvată și motivată. Or, după primele examene radiografice din 9 și 22 februarie

2011, recurentele nu au primit o informație corespunzătoare cu privire la consecințele

complete ale operației și la cauzele durerii acute care continuau să persiste. Mai mult,

atunci când recurentele au aflat despre diagnoză depistată la 6 iunie 2011 în clinica

orășenească „S.P. Botkin” din Federația Rusă, era clar că ele s-au aflat într-o stare de

șoc la acel moment și au încercat să găsească cea mai bună metodă pentru protejarea

sănătății. Pe baza acestor circumstanțe, Colegiul lărgit nu poate trece cu vedere

declarațiile recurentelor potrivit căror ele nu au mai avut încredere în serviciile

medicale prestate de către Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”. Opinia lor este susținută pe

deplin de evenimentele cronologice și noile informații medicale aflate pe parcurs.

Cu alte cuvinte, instanța de recurs este convinsă că recurentele nu ar fi apelat la

servicii medicale din Federația Rusă, de vreme ce intervenția chirurgicală din 27

decembrie 2010 ar fi avut un efect pozitiv.

Prin urmare, Colegiul de control judiciar constată că raționamentele instanțelor

ierarhic inferioare și alegațiile intimatului nu au fost subsumate, în mod corect, în

limitele art. 1398 din Codul civil și art. 18 din Legea nr. 263-XVI din 27 octombrie

anului 2011 se află în legătură directă cu faptă ilicită a Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”.

În special, instanța de recurs reține cheltuielile pentru medicamente din 8 iunie 2011 în

cuantum de 652, 49 de lei (vol. I, f. d. 8) și pentru medicamentele din 8 octombrie 2011

în sumă de 982 de lei (vol. I, f. d. 20); cheltuielile pentru transportul aerian din 26 iulie

2011 în valoare de 2 293 de lei (1 146,5 de lei x 2 persoane) (vol. I, f. d. 11); cheltuieli

pentru consultanța medicului reumatolog din 8 iunie 2011 în cuantum de 515,34 de lei

(vol. I, f. d. 15); cheltuielile pentru intervenția chirurgicală din 11 iulie 2011 și plata

suplimentară în mărime de 32 417 de lei și respectiv 1 170, 30 de lei (vol. I, f. d. 16),

19

precum și cheltuielile pentru examenul medical din 11 octombrie 2011 în valoare de

150 de lei (vol. I, f. d. 19).

Cu privire la plată pentru chirie în cuantum de 21 347 de lei, Colegiul lărgit

observă că recurentele au putut demonstra necesitatea acesteia doar pentru luna iunie și

iulie 2011. Locațiunea apartamentului pentru sfârșitul lunii martie și lunilor aprilie, mai,

august, septembrie, octombrie și noiembrie a fost încheiată la dorința recurentelor. Ele

nu au reușit să motiveze suficient de convingător această perioadă. În acest sens, luând

în considerare că chiria lunară era de circa 2 668,37 de lei, instanța de judecată va

admite spre încasare suma de 5336,74 de lei.

În continuare, instanța de recurs constată că recurentele nu au demonstrat, prin

afirmații fiabile, legătură de cauzalitate între încălcarea drepturilor individuale ale

recurentei XXXXX și cheltuielile suportate de mama ei în anul 2012, inclusiv

cheltuielile pentru consultările turistice din 25 iulie 2011 în sumă de 249,24 de lei.

Calculând sumele indicate supra, Colegiul lărgit constată că Î.M.S.P. ,,Institutul

Oncologic” trebuie să repare recurentelor prejudiciul material cauzat în cuantum total

de 43 516,87 de lei.

În ceea ce privește repararea prejudiciului moral, Colegiul lărgit reține că prima

instanța a statuat de a obliga Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” la plata a 50 000 de lei în

beneficiul recurentei XXXXX. Totodată, instanța de judecată a observat că YYYYYY

nu a prezentat probe pertinente privind suportarea de către ea a suferințelor psihice în

legătură cu starea de sănătate a fiicei sale. Curtea de Apel Cahul a menținut această

opinie juridică. Hotărârile judecătorești au fost guvernate de art. 1422 și 1423 din Codul

civil.

Colegiul lărgit învederează că problema stabilirii despăgubirilor morale nu

trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum

ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o

evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă

puterii de apreciere a instanțelor de judecată. Deși stabilirea cuantumului sumelor

echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța

trebuie să aibă în vedere o serie de criterii stabilite orientativ de legislator în art. 1423

din Codul civil, cum ar fi: caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate

persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, dacă vinovăția

este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această compensare poate aduce

satisfacție persoanei vătămate. Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice le

apreciază instanța de judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat

prejudiciul, precum și statutul social al persoanei vătămate.

Totodată, în opinia Colegiul de control judiciar, instanța de judecată trebuie să

stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate,

în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele

morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Cu titlu de principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât în

jurisprudența sa constantă conform căreia un reclamant nu poate fi obligat să prezinte

vreo dovadă a prejudiciului moral pe care l-a suferit (a se vedea, printre multe altele,

20

Pshenichnyy vs Rusia, 14 februarie 2008, parag. 35, Antipenkov vs Rusia, 15 octombrie

2009, parag. 82, Nedayborshch vs Rusia, 1 iulie 2010, parag. 37).

Pornind de la raționamentele evocate, instanța de recurs consideră că instanțele

ierarhic inferioare au interpretat corect art. 1422 din Codul civil în partea ce ține de

repararea prejudiciului moral cerut de YYYYYY. De altfel, instanța de recurs opinează

că YYYYYY nu a convins că fapta ilicită a intimatului Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”

a atentat la drepturile ei personale nepatrimoniale. Recurenta nu a exemplificat nici un

drept de acest gen. Deși, aceasta a precizat că a acționat în calitate de reprezentant legal

și rudă apropiată a pacientei, totuși art. 18 din Legea nr. 263-XVI din 27 octombrie

2005 prevede expres pacientul în calitate de subiect al raportului juridic. În lipsa unor

alte motive, instanța de recurs nu poate deroga de la aprecierea juridică dată de către

instanțele ierarhic inferioare.

Referitor la repararea prejudiciului moral față de XXXXX, Colegiul de control

judiciar observă că instanța de fond și instanța de apel au susținut cu dauna morală în

cuantum de 200 000 de lei este una exagerată și nejustificată. Instanța de recurs

învederează că recurentele au făcut trimitere numai la suferințele proprii, care se

prezumă, fără a furniza jurisprudență națională și internațională în această materie de

drept. În orice caz, trebuie de avut în vedere principiul echității și al proporționalității.

Mai mult, Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” a susținut în referință că prejudiciul de

50 000 de lei nu corespunde circumstanțelor cauzei și a solicitat casarea hotărârilor

judecătorești pe acest segment. Instanța de recurs constată că pretenția invocată de

intimat referitor la anularea hotărârilor judecătorești a fost formulată pentru prima dată

la 25 octombrie 2019 (vol. III, f. d. 99). Intimatul nu a explicat motivul pentru care a

hotărât să nu depună o cerere de recurs separată, dar să introducă un atare capăt de

cerere în referință, inadmisibil din punct de vedere procedural. De altfel, instanța de

recurs consideră că el a folosit acest mijloc procedural, cât timp a reușit să avanseze așa

o cerere abia peste 3, 5 luni de la momentul recepționării din 3 iulie 2019 a deciziei

contestate. În acest caz, regula de 2 luni prevăzută la art. 434 alin. (1) și 433 lit. b) din

Codul de procedură civilă marchează limita temporală a controlului de legalitate

efectuat de Curtea Supremă de Justiție și indică participanților perioada dincolo de care

acest control nu mai poate fi exercitat. Un imperativ esențial, în materie de procedură

și de termen, este cel al securității juridice, care asigură egalitatea justițiabililor în fața

legii. De altfel, nerespectarea regulii de mai sus atrage după sine decăderea din dreptul

de a efectua actul de procedură în baza art. 113 din Codul de procedură civilă. Prin

urmare, instanța de recurs va respinge ca inadmisibilă pretenția intimatului.

Revenind la mărimea prejudiciului moral, Colegiul de control judiciar apreciază

punctul de vedere al instanțelor de judecată conform căruia urmările intervenției

medicale efectuate în afara zonei de localizare a fragmentului de ZZZZZZ se estimează

la o compensație de 50 000 de lei. Totuși, instanța de recurs reține că recurenta a indicat

că nu s-a ținut cont de perioada îndelungată a suferinței fizice și morale provocată de

operația ineficientă și vârstă minoră a pacientei. Drept urmare, se atestă că instanțele

ierarhic inferioare nu au luat în considerare sentimentul de incertitudine a pacientei cu

privire la starea de sănătate provocat din lipsa unor informații complete din partea

Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”. Astfel, această stare a durat din februarie până în iunie

21

2011 ceea ce implică cauzarea pacientei un anumit grad de frustrare și disconfort

psihologic. De asemenea, supunerea recurentei la o nouă intervenție chirurgicală după

eșuarea primei operații cauzează indubitabil noi suferințe fizice și psihice. În plus,

instanțele ierarhic inferioare nu au constatat vinovăția intimatului Î.M.S.P. ,,Institutul

Oncologic”. Prin urmare, gradul de vinovăție al autorului prejudiciului moral conduce

la ideea că lezarea dreptului la viață privată, implicit drepturile individuale, ale

pacientei a fost de natură să afectează încrederea ei în sistemul medical națională. În

orice caz, nicio o sumă de bani nu va complini perioada de viață prin care a trecut

XXXXX.

Făcând o evaluare în mod echitabil a acestor factori, Colegiul lărgit consideră că

dauna morală în mărime de 100 000 de lei păstrează un raport rezonabil de

proporționalitate cu prejudiciul moral suferit.

Drept consecință, instanța de recurs acceptă criticile recurentelor potrivit căror

instanțele de judecată inferioare au respins, contrar legii, capătul de cerere cu privire la

repararea prejudiciului material și au apreciat greșit mărimea compensației pentru

prejudiciul moral suferit de XXXXX. În special, devierile procedurale comise în partea

administrării probelor și devierile admise în partea neaplicării Legii nr. 263-

XVI din 27 octombrie 2005 și elementelor prevăzute expres în art. 1398 din Codul

civil afectează echitatea procedurii în ansamblul ei. Efectul acestor încălcări de

legalitate nu corespunde caracteristicilor atribuite unei hotărâri judecătorești prin

prisma art. 239 din Codul de procedură civilă.

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a confirmă incidența temeiului

indicat la articolul 432 alin. (2) lit. a), c) și alin. (4) din Codul de procedură civilă și a

stabili că erorile judiciare analizate în speță sunt esențiale.

Cu titlu de observație, Colegiul judiciar notează că părțile implicate la judecarea

recursului au beneficiat de un proces contradictoriu și au avut posibilitatea reală de a

comenta aspecte de drept și de a depune observații în scris, iar evaluarea efectuată de

instanța de recurs s-a bazat pe argumente livrate de părți, coroborate pe documentele

justificative puse la dispoziție în dosar. În cazul de față, recurentele și intimații au avut

mijloace rezonabile și adecvate pentru a-și proteja interesele. Datorită acestor garanții

și constatărilor de mai sus, greșelile la aplicarea legii materiale și aprecierea arbitrară

a probelor pot fi corectate prin pronunțarea unei noi hotărâri de admitere parțială a

acțiunii în acord cu articolul 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă.

Referitor la repartizarea cheltuielilor de judecată după schimbarea soluției date

de către prima instanță și instanța de apel, Colegiul lărgit reține că recurentele au

solicitat admiterea în totalitate a acțiunii inițiale.

În temeiul art. 90 lit. g) raportat la 94 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

instanța de recurs constată că recurentele au suportat cheltuieli judiciar pentru expertiza

medicală națională și pentru expertiză din Federația Rusă în cuantum de 1 317 de lei și,

după caz, 32 991, 69 de lei (vol. I, f. d. 180; vol. II, f. d. 340).

În astfel de circumstanțe de fapt și de drept și în absența altor solicitări, Colegiul

de control judiciar acordă integral suma cerută în contul compensării cheltuielilor

judiciare suportate pe marginea procesului.

22

În condițiile art. 98 alin. (1) și alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de

recurs subliniază că Î.M.S.P. ,,Institutul Oncologic” nu a fost scutit de la plata

cheltuielilor de judecată. Așadar, se va dispune încasarea la bugetul de stat de la pârât

a taxei de stat de a cărei achitare au fost scutite recurentele în cadrul judecării cauzei

proporțional părții admise din acțiune în mărime de 1 405,50 de lei (45 516,87 de lei x

3 %; 100 de lei pentru pretenția cu privire la prejudiciul moral).

Având în vedere problemele de drept ridicate în speță, Colegiul Civil, Comercial

și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia

de a admite recursul declarat de către YYYYYY și XXXXX, de a casa decizia din 12

iunie 2019 a Curții de Apel Cahul și hotărârea din 25 iulie 2018 a Judecătoriei Comrat,

sediul Central, pronunțând o hotărâre nouă de admitere parțială a acțiunii.

În conformitate cu articolul 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă,

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de către YYYYYY și XXXXX.

Se casează decizia din 12 iunie 2019 a Curții de Apel Cahul și hotărârea din 25

iulie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, în cauza civilă la cererea de chemare

în judecată depusă de către YYYYYY și XXXXX împotriva Instituției Medico-

Sanitare Publice „Institutul Oncologic”, Dăscăliuc Ion și Bîrlădeanu Laurențiu,

intervenient accesoriu Compania Națională de Asigurări în Medicină, cu privire la

repararea prejudiciului material și moral, și se pronunță o hotărâre nouă, după cum

urmează:

Se admite parțial cererea de chemare în judecată depusă de către YYYYYY și

XXXXX împotriva Instituției Medico-Sanitare Publice „Institutul Oncologic”,

Dăscăliuc Ion și Bîrlădeanu Laurențiu, intervenient accesoriu Compania Națională de

Asigurări în Medicină, cu privire la repararea prejudiciului material și moral.

Se încasează de la Instituția Medico-Sanitară Publică „Institutul Oncologic” în

folosul YYYYYY și XXXXX (XXXXXX) prejudiciul material în mărime de 43 516

(patruzeci și trei de mii cinci sute șaisprezece),87 de lei.

Se încasează de la Instituția Medico-Sanitară Publică „Institutul Oncologic” în

folosul XXXXX (Caraseni) prejudiciul moral în cuantum de 100 000 (o sută de mii) de

lei.

Se încasează de la Instituția Medico-Sanitară Publică „Institutul Oncologic” în

folosul YYYYYY și XXXXX (XXXXXX) cheltuielile de efectuare a expertizelor în

sumă de 34 308 (treizeci și patru mii trei sute opt), 69 de lei.

Se încasează de la Instituția Medico-Sanitară Publică „Institutul Oncologic” în

folosul bugetului de stat cheltuielile aferente judecării cauzei, sub forma taxei de stat,

în mărime de 1 405 (o mie patru sute cinci), 50 de lei.

În rest, capetele de cerere formulate de către YYYYYY și XXXXX, cu privire la

repararea prejudiciului material și moral, se resping ca fiind neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

23

Președintele ședinței,

Judecător Dumitru Mardari

Judecători Iurie Bejenaru

Nina Vascan

Victor Burduh

Maria Ghervas

24