2ra-1904/19 — Declararea succesorului nedemn

Dosarul nr. 2ra–1904/19

Prima instanță: Judecătoria Bălți (sediul central) (jud. E. Balan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. A. Toderaș, E. Bejenaru, S. Șleahtițki)

Î N C H E I E R E

27 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Dumitru Mardari

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Soia Nikolai și

Gubscaia Elena,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Gubscaia Elena și Soia Nikolai împotriva Elenei Racu, intervenient accesoriu

notarul public Dranga Laura cu privire la declararea succesorului nedemn,

împotriva deciziei din 11 iunie 2019 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost

respins apelul declarat de către Soia Nikolai și Gubscaia Elena și menținută

hotărârea din 24 ianuarie 2019 a Judecătoriei Bălți (sediul central),

con st ată:

La 30 noiembrie 2018, Gubscaia Elena și Soia Nikolai au înaintat cerere de

chemare în judecată împotriva Elenei Racu, intervenient accesoriu Dranga Laura

cu privire la declararea succesorului nedemn.

În motivarea acțiunii reclamanții au declarat că la 17 octombrie 1963, Soia

Elizaveta și Soia Nicolae s-au căsătorit, iar din căsătorie s-au născut copii: Soia

Larisa, Soia Nikolai și Soia Elena. La 12 mai 2018 a decedat Soia Nicolae (tatăl

copiilor), ca urmare a avut loc deschiderea dosarului succesoral la notarul public

Dranga Laura.

Totodată, în cadrul dosarului succesoral menționat, în lipsa unui act

testamentar din partea fostului soț supraviețuitor Soia Nicolae, notarul public

Dranga Laura, a dispus demararea procedurii de succesiune legală, prin chemarea

la succesiune a următoarelor persoane cu vocație succesorală, după cum urmează:

Soia Nikolai, Soia (Racu) Elena și Soia (Gubscaia) Larisa (decedată la 31 iulie

2006), în locul căreia a fost chemată nepoata Gubscaia Elena.

Reclamanții au mai invocat că la 09 septembrie 1994, Soia Elena - fiica mai

mică a lui Soia Nicolae și Soia Elizaveta a fost condamnată pentru săvârșirea

infracțiunii consumate de omor premeditat cu o deosebită cruzime a mamei sale,

Soia Elizaveta, conform art. 88 alin. (6) din Codul penal (redacția 24 martie 1961),

precum și pentru tentativa de infracțiune de omor împotriva tatălui său Soia

Nicolae, conform prevederilor art. 15, art. 88 alin. (4) din Codul penal (redacția

1

anului 24 martie 1961), cu stabilirea unei pedepse prin absorbirea pedepsei mai

ușoare de pedeapsa mai aspră, de privațiune de libertate pe un termen de 10 ani.

La fel, fiica mai mică Soia Elena, condamnată la închisoare pentru omor și

tentativă de omor și-a schimbat numele din Soia Elena în Racu Elena.

În instanța de judecată reclamanții au solicitat recunoașterea Elenei Racu în

calitate de succesor nedemn.

Prin hotărârea din 24 ianuarie 2019 a Judecătoriei Bălți (sediul central) a fost

respinsă cererea de chemare în judecată depusă de Gubscaia Elena și Soia Nikolai.

Prin decizia din 11 iunie 2019 a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul

declarat de către Soia Nikolai și Gubscaia Elena și menținută hotărârea din 24

ianuarie 2019 a Judecătoriei Bălți (sediul central).

Pentru a ajunge la concluzia respectivă, instanțele au reținut că, nedemnitatea

sau nevrednicia succesorală constă în decăderea unui moștenitor din dreptul de a

culege o anumită moștenire, inclusiv rezerva la care ar fi avut dreptul din această

moștenire, deoarece s-a făcut vinovat de o faptă gravă față de cel care lasă

moștenirea. Nedemnitatea succesorală este aplicabilă numai în cazul săvîrșirii

faptelor expres determinate de lege, această normă avînd un caracter imperativ.

Reținând probatoriul prezentat de părți și administrat de instanță a fost reținut

că, prin comiterea infracțiunii de omor a mamei sale, Soia Elizaveta, și tentativa de

omor a tatălui său, Soia Nicolae, în urma unui conflict de familie, pârâta Racu

Elena a realizat intenționat o infracțiune în raport cu persoana care a lăsat

moștenirea, însă aceasta nu constituie o faptă îndreptată anume împotriva ultimei

voințe, exprimate în testament, a celui ce a lăsat moștenirea. Asemenea

circumstanțe nu au fost constatate, mai ales că în sentința Curții Supreme de

Justiție nr. 2-110/94 de condamnare a Elenei Racu, în calitate de motiv al

infracțiunii este indicat – atitudinea personală ostilă față de părțile vătămate,

conflicte familiale rezultate din comportamentul Elenei Racu, nu și un interes

patrimonial legat de o eventuală procedură de succesiune a lui Soia Elizaveta și

Soia Nicolae.

La caz, defunctul Soia Nicolae nu a întocmit testament, pentru momentul

încetării sale din viață privind averea succesorală. Totodată, din sentința de

condamnare a Elenei Racu reiese că aceasta nu a acționat împotriva ultimei voințe

a defunctei exprimată prin testament și că nu a întreprins careva acțiuni care să

creeze vicii de ordin faptic sau de drept în raport cu venirea celorlalți succesori

legali la moștenire.

La 09 august 2019, Soia Nikolai și Gubscaia Elena au declarat recurs

împotriva deciziei din 11 iunie 2019 a Curții de Apel Bălți, solicitând casarea

acesteia și a hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a

acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că instanța de apel la emiterea deciziei nu a

aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie

aplicată și a interpretat în mod eronat legea.

La 19 septembrie 2019 (prin oficiul poștal), Racu Elena a depus o referință la

recursul declarat de către Soia Nikolai și Gubscaia Elena, solicitând menținerea

hotărârilor contestate fără modificări.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs, referință, în raport cu

materialele cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de

2

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat

de către Soia Nikolai și Gubscaia Elena, neîntemeiat și care urmează a fi considerat

inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei

curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al

Codului de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că

reieșind din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în

sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și

argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică

la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta

necesitatea considerării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurenți, nu pot duce la admisibilitatea

recursurilor, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 al Codului de

procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurenților cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare al recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului

strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei,

fiind necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de

nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului

înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în

apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții,

instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la

o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de

recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o

minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe

care se bazează.

Abordarea recurenților, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acestora cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

3

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune considerarea acestora ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este

evidențiată în cererea de recurs declarat de către Soia Nikolai și Gubscaia Elena.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

considerării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) ale

Codului de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Soia Nikolai și Gubscaia

Elena.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Dumitru Mardari

Maria Ghervas

4