2ra-1838/19 — încasarea datoriei

2ra-1838/19 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosar nr. 2ra-1838/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud. A. Braga)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, V. Cototrobai, O. Cojocaru

D E C I Z I E

20 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Victor Burduh

Maria Ghervas

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Lepădatu Nicolae,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Lepădatu

Nicolae împotriva lui Cucuruz Aurel cu privire la încasarea datoriei și compensarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 30 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 09 februarie 2018, Lepădatu Nicolae a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Cucuruz Aurel cu privire la încasarea sumei de 9 000 de euro cu titlu

de datorie și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că la 25 decembrie 2014, Cucuruz Aurel a

împrumutat de la el suma de 9 000 de euro, obligându-se să o restituie în termen de

3 luni.

A indicat reclamantul că în acest sens a fost întocmită o recipisă. Respectiv

datoria a devenit scadentă la 25 martie 2015.

A susținut reclamantul că, la multiplele sale adresări, Cucuruz Aurel nu a

restituit suma împrumutului

Astfel, până în prezent nu i-a fost achitată datoria.

A solicitat Lepădatu Nicolae încasarea de la Cucuruz Aurel în beneficiul său a

datoriei în sumă de 9 000 de euro și compensarea cheltuielilor de judecată.

Ulterior, în cadrul ședinței de judecată reclamantul a solicitat aplicarea

măsurilor de asigurare a acțiunii.

Prin hotărârea din 18 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a fost

admisă cererea de chemare în judecată depusă de Lepădatu Nicolae împotriva lui

Cucuruz Aurel cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de

judecată, fiind dispusă încasarea din contul lui Cucuruz Aurel în beneficiul lui

Lepădatu Nicolae suma de 9 000 de euro, în lei conform cursului valutar stabilit de

1

Banca Națională a Moldovei la data executării hotărârii cu titlu de datorie și suma

de 5 590 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În scopul executării hotărârii a fost aplicat sechestru pe bunurile mobile,

imobile și mijloacele bănești ale pârâtului Cucuruz Aurel, în limita pretențiilor

admise.

Prin decizia din 30 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul

declarat de Cucuruz Aurel, s-a casat hotărârea din 18 iulie 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Central și a fost pronunțată o nouă hotărâre prin care cererea de

chemare în judecată depusă de Lepădatu Nicolae împotriva lui Cucuruz Aurel cu

privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă

ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție extinctivă.

La 25 iulie 2019, Lepădatu Nicolae, a declarat recurs împotriva deciziei din

30 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni, de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Actele cauzei denotă că, copia deciziei motivate din 30 mai 2019 a Curții de

Apel Chișinău, a fost expediată participanților la proces la 05 și 07 iulie 2019 (f. d.

119,120), însă lipsesc date despre recepționarea acesteia. Astfel, recursul declarat

este în termen.

În motivarea cererii de recurs, recurentul Lepădatu Nicolae a indicat că, nu este

de acord cu decizia instanței de apel, o consideră neîntemeiată și ilegală, bazată pe

o încălcare esențială a normelor de drept material, aplicare eronată a normelor de

drept procedural și examinarea arbitrară a probelor prezentate.

Recurenta, a menționat că, instanța de apel contrar prevederilor legale, nu a

constatat toate circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei.

De asemenea, recurentul a subliniat că, instanța de apel în mod eronat a reținut

ca mijloc de probă datele din pașaportul lui Cucuruz Aurel, privind aflarea acestuia

peste hotarele țării în intervalul de timp 30 iulie 2014 – 25 februarie 2015, deoarece

în acest pașaport lipsește informație, privind data intrării și ieșirii acestuia în această

perioadă de pe teritoriul Republicii Moldova.

Prin încheierea din 16 octombrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, recursul

declarat de Lepădatu Nicolae, a fost considerat admisibil.

Studiind materialele dosarului, în raport cu argumentele invocate în recurs,

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție consideră că, recursul declarat de către Lepădatu Nicolae, urmează a fi

admis, casată decizia din 30 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la

cererea de chemare în judecată depusă de Lepădatu Nicolae împotriva lui Cucuruz

Aurel cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare, la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de

judecată, din următoarele motivele.

În conformitate art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără

a administra noi dovezi.

2

Articolul 444 Codul de procedură civilă consemnează că, recursul se

examinează fără înștiințarea participanților la proces.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură dată,

dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 130 alin. (1) - (3) Cod de procedură civilă, instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu

au pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără aprecierea lor.

Fiecare probă se apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea,

veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și

suficiența pentru soluționarea cauzei.

În conformitate cu art. 373 alin. (1) și (2) Codul de procedură civilă, instanța

de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărîrea

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță

pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele prezentate

suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces.

Reieșind din limitele judecării apelului consfințite în norma enunțată, instanța

de recurs reține că contrar acestor prevederi, instanța de apel judecând apelul a

trecut în mod superficial asupra circumstanțelor cauzei, precum și materialului

anexat la dosar, fără a examina sub toate aspectele legalitatea și temeinicia hotărârii

supuse apelului, în raport cu regulile și legislația în vigoare.

Mai mult, în conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură civilă,

decizia instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței de apel și

referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma examinării

apelului.

Or, în sensul art. 6 CEDO, instanțele de judecată trebuie să indice, cu suficientă

claritate, motivele pe care se întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul

determinant al concluziilor sale, noțiunile ce implică o apreciere a faptelor supuse

examinării.

CtEDO, în cauza Suominen v. Finlanda, a reținut că „... o funcție a unei decizii

motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Mai mult ca atât, o

hotărâre motivată oferă părții posibilitatea să o conteste, precum și posibilitatea de

a revedea decizia de către instanța de recurs. Doar prin adoptarea unei decizii

motivate poate avea loc un control public a administrării justiției”.

3

Totodată, în cauza Van de Hurk v. Olandei, hotărârea din 19 aprilie 1994, și

cauza Dulaurans v. Franței, Hotărârea din 21 martie 2000, paragraful 33, CtEDO a

statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă

cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform

normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune

„tribunalului” obligația de a proceda la o examinare efectivă a mijloacelor,

argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia

pertinența”.

Din materialele cauzei, Colegiul reține că, Lepădatu Nicolae adresându-se cu

prezenta acțiune în instanța de judecată a solicitat încasarea de la Cucuruz Aurel în

beneficiul său a datoriei în sumă de 9 000 de euro și compensarea cheltuielilor de

judecată.

Fiind investită cu judecarea cauzei, Judecătoria Chișinău, sediul Central, a

admis cererea de chemare în judecată depusă de Lepădatu Nicolae împotriva lui

Cucuruz Aurel cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de

judecată, fiind dispusă încasarea din contul lui Cucuruz Aurel în beneficiul lui

Lepădatu Nicolae suma de 9 000 de euro, în lei conform cursului valutar stabilit de

Banca Națională a Moldovei la data executării hotărârii cu titlu de datorie și suma

de 5 590 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Verificând legalitatea actului de dispoziție adoptat de prima instanță, instanța

de apel, prin decizia din 30 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, a admis apelul

declarat de Cucuruz Aurel, a casat hotărârea din 18 iulie 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Central și a pronunțată o nouă hotărâre prin care cererea de

chemare în judecată depusă de Lepădatu Nicolae împotriva lui Cucuruz Aurel cu

privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă

ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție extinctivă.

Instanța de recurs menționează, însă, că concluziile instanței de apel sunt

bazate pe o apreciere unilaterală și arbitrară a materialului probator, fapt ce vine în

contradicție cu normele de drept procedural.

Astfel, instanța de recurs reține că instanța de apel la examinarea cauzei nu a

ținut cont de prevederile art. 148-160 Cod de procedură civilă, care indică expres

că, pentru elucidarea unor aspecte din domeniul științei, artei, tehnicii,

meșteșugurilor artizanale și din alte domenii, apărute în proces, care cer cunoștințe

speciale, instanța dispune efectuarea unei expertize, la cererea părții sau a unui alt

participant la proces, iar în cazurile prevăzute de lege, din oficiu. Actele reviziei ori

ale inspecțiilor departamentale, precum și raportul scris al specialistului, nu pot

înlocui raportul de expertiză și nici exclude necesitatea efectuării expertizei în

aceeași problemă.

De altfel, contrar normei citate, din materialul probator al cauzei rezultă că

înscrisul care a fost pus la baza emiterii hotărârii primei instanțe și deciziei instanței

de apel, intitulat „Foaie de încredere”, în baza căruia Lepădatu Nicolae în calitate

de împrumutător, a transmis în proprietatea lui Cucuruz Aurel care avea calitatea

de împrumutat, bani în sumă de 9 000 de euro, iar ultimul și-a asumat obligația să

restituie aceiași sumă de bani în termen de 3 luni, care în cauză constituie proba de

bază, nu a fost supusă unei expertize, instanța de apel constatând din oficiu că

inscripția „25-12-2014”, diferă din punct de vedere olografic de restul textului

4

consemnat în respectivul înscris, prezentând semne că a fost aplicată de o altă

persoană ulterior datei de redactare a acestuia și anume de către Lepădatu Nicolae

cu scopul de a justifica că termenul de prescripție nu este omis.

Colegiul precizează că poziția instanței inferioare privind aflarea lui Cucuruz

Aurel, peste hotarele țării în intervalul de timp 30 iulie 2014 – 25 februarie 2015,

nu poate fi reținută, deoarece nu au fost stabilite circumstanțe importante care ar

dovedi acest fapt.

Totodată, Colegiul menționează că la emiterea deciziei contestate instanța de

apel a constatat că Lepădatu Nicolae a încheiat la 25 decembrie 2014 cu Cucuruz

Aurel un act juridic materializat prin semnarea unui înscris intitulat „Foaie de

încredere”, în baza căruia primul în calitate de împrumutător, a transmis în

proprietatea ultimului care avea calitatea de împrumutat, bani în sumă de 9 000 de

euro, iar ultimul și-a asumat obligația să restituie aceiași sumă de bani în termen de

3 luni.

Deci, instanța de apel nu a clarificat care a fost totuși data la care a fost încheiat

actul juridic intitulat „Foaie de încredere”.

Cu referire la cele enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție menționează, că decizia instanței

de apel, trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clară, înțeleasă de

pârțile implicate în proces, și să răspundă în mod expres la toate cererile și obiecțiile

formulate de apelant și intimat (Principiul nr. 6 al Recomandării nr. R (84) 5 privind

principiile de procedură civilă menite pentru ameliorarea justiției adoptată de

Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei la 28 februarie 1984).

Astfel, formulările din conținutul deciziei trebuie să corespundă exigențelor de

corectitudine, certitudine, deplinătate, claritate, consecutivitate, logică, elocvență,

lipsă de rezerve (necondiționalitate), oficialitate și pertinență.

Atunci, când instanța de apel, examinând apelul și adoptă o decizie prin care

casează hotărârea primei instanțe (total sau parțial) cu adoptarea unei noi soluții,

urmează a ține cont de faptul, că instanța de apel este obligată să examineze cauza,

în limita pretențiilor înaintate de reclamant.

În consecință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție subliniază că este inadmisibil, prin prisma art. 241 CPC,

ca instanța de apel să adopte o decizie contradictorie.

Colegiul relevă că, instanța ierarhic inferioară totodată urma să stabilească, care

a fost totuși perioada reală când a fost încheiat actul juridic intitulat „Foaie de

încredere”, privind transmiterea de către Lepădatu Nicolae în proprietatea lui

Cucuruz Aurel a sumei de 9 000 de euro, accentuând în acest sens că stabilirea de

fapt a acestei circumstanțe influențează adoptarea unei soluții întemeiate în litigiul

dedus judecății precum și va duce la respingerea sau admiterea respectivă a

argumentelor invocate de către recurent, care nu au fost luate în considerare de către

instanța de apel.

Deci, la rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să stabilească

circumstanțele expuse supra, să identifice data exactă când a avut loc transmiterea

de către Lepădatu Nicolae în proprietatea lui Cucuruz Aurel a sumei de 9 000 de

euro, momentul când acesta a aflat despre încălcarea dreptului său și respectiv să

adopte o soluție legală și întemeiată.

5

Astfel, instanța de recurs indică că, instanța de apel urma să expună în decizie

concluzia cu privire la toate argumentele invocate, să întemeieze motivele în

legătură cu care argumentele apelantului din cererea de apel au fost recunoscute ca

întemeiate. Instanța de apel nu se va referi la simpla constatare a faptului

temeiniciei apelului, deoarece în acest caz decizia apare ca nemotivată. Or, în sensul

art.6 CEDO, instanțele de judecată trebuie să indice, cu suficientă claritate, motivele

pe care se întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al

concluziilor sale, noțiunile ce implică o apreciere a faptelor supuse examinării.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție consideră că instanța de apel, examinând litigiul, nu a

constatat circumstanțe importante pentru soluționarea corectă și completă a

acestuia.

Instanța de recurs menționează că, instanțele de judecată, trebuie, să emită o

hotărâre clară, având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale, în

temeiul principiului clarității hotărârii judecătorești.

Colegiul reține că, instanța de apel, fără a intra în esența acestui litigiu și fără a

supune verificării raționamentelor indicate supra, în raport cu prevederile legale,

sub imperiul căror urmează a fi judecat prezentul litigiu, a constatat că, concluziile

primei instanțe sunt nefondate și contravin stării reale de fapt existente, instanța

incorect soluționând litigiul dedus judecății.

În consecință, instanța de recurs conchide că, instanța de apel, care are atribuții

de dezvoltare devolutivă a fondului cazului la judecarea apelului, nu a constatat și

elucidat toate aceste circumstanțe, importante pentru soluționarea pricinii în fond,

și ca urmare, a pronunțat o soluție neîntemeiată.

Reiterând, motivele de fapt și de drept, expuse mai sus, statuând că, instanța

de apel a soluționat eronat litigiul în cauză, iar instanța de recurs este în

imposibilitate de a corecta respectiva eroare judiciară, Colegiul civil, comercial

și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, concluzionează

de a admite recursul declarate de către Lepădatu Nicolae, se casează decizia din 30

mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată

depusă de către Lepădatu Nicolae împotriva lui Cucuruz Aurel cu privire la

încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare, la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

La judecarea cauzei, instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate

supra, creând condiții obiective și reale participanților la proces și judecând cauza,

să emită o hotărâre legală și întemeiată, reieșind din circumstanțele esențiale a

litigiului dedus judecății.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (2)-(3) din Codul de

procedură civilă, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de către Lepădatu Nicolae.

Se casează decizia din 30 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la

cererea de chemare în judecată depusă de către Lepădatu Nicolae împotriva lui

Cucuruz Aurel cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de

6

judecată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Victor Burduh

Maria Ghervas

Galina Stratulat

7