Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 20.11.2019
inadmisibil

2ra-2164/19 — încasarea prejudiciului material

HOTĂRÂRE
20.11.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea prejudiciului material
Temei legal
Temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2ra-2164/19 — încasarea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-2164/19 Prima instanță: (Judecătoria Strășeni) T. Andronic Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu Î N C H E I E R E 20 noiembrie 2019 mun.

Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh examinând admisibilitatea recursului declarat de către Maltsev Evgeny, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Olaru Lilia și Olaru Vasile împotriva lui Maltsev Evgeny și Finica Fiodor cu privire la încasarea prejudiciului material, împotriva deciziei din 16 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a admis parțial apelul declarat de Maltsev Evgeny și s-a modificat hotărârea din 10 decembrie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, c o n s t a t ă : La 11 iunie 2014, Olaru Lilia a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Maltsev Evgeny și Finica Fiodor cu privire la încasarea prejudiciului.

În motivarea acțiunii, Olaru Lilia a menționat că la 28 iulie 2013 i-a împrumutat lui Finica Fiodor căruța cu cal, iar ultimul, la 29 iulie 2013, în jurul orei 23:00, conducând mijlocul de transport cu tracțiune animală pe traseul M-14 km 210 ”Odesa-Brest”, a tamponat automobilul de model ”Toyota Corola”, la volanul căreia se afla Maltsev Evgeny. De asemenea, a specificat că în rezultatul accidentului, a decedat calul, iar căruța a fost deteriorată. Astfel la 03 septembrie 2013 în privința lui Maltsev Evgeny a fost întocmit procesul-verbal cu privire la contravenție, iar la 20 septembrie 2013 proces-verbal cu privire la contravenție a fost întocmit pe numele lui Finica Fiodor, ambii fiind recunoscuți vinovați de comiterea accidentului rutier.

A invocat reclamanta că la 26 martie 2014 a expediat în adresa pârâților somații, prin care a solicitat repararea prejudiciului cauzat pentru decesul calului în sumă de 12.000 lei, însă nu a primit nici un răspuns. 1 Reclamanta Olaru Lilia încasarea de la Maltsev Evgeny și Finica Fiodor a sumei de 6 000 lei cu titlu de prejudiciu material de la fiecare și a cheltuielilor de judecată. La 18 martie 2015, Olaru Lilia a depus cerere de modificare a acțiunii, prin care a solicitat renunțarea de la pretențiile față de Finica Fiodor, solicitând să fie încasată de la Maltsev Evgeny suma de 9 000 lei cu titlu de prejudiciu pentru decesul calului și suma de 3 000 lei cu titlu de prejudiciu pentru deteriorarea căruței (f.d.

77 Vol. I). Prin hotărârea din 25 martie 2015 a Judecătoriei Strășeni, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Olaru Lilia. S-a încasat de la Maltsev Evgeny în beneficiul Liliei Olaru suma de 9 000 lei cu titlu de prejudiciu material în legătură cu decesul calului, suma de 1 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică și suma de 7.50 de lei cu titlu de compensare a cheltuielilor poștale (f.d. 93-94 Vol. I). Prin decizia din 10 decembrie 2015 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul declarat de Maltsev Evgeny și s-a menținut hotărârea din 25 martie 2015 a Judecătoriei Strășeni (f.d.

126-132 Vol. I). Prin decizia din 21 septembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul declarat de Maltsev Evgeny, s-a casat decizia din 10 decembrie 2015 a Curții de Apel Chișinău și s-a restituit cauza spre rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecători (f.d.176-182 Vol. I). Prin încheierea din 22 februarie 2017 a Curții de Apel Chișinău, s-a ridicat de la examinare în ordine de apel cauza civilă și s-a restituit la Judecătoria Strășeni pentru emiterea unei încheieri suplimentare referitor la renunțarea reclamantei la pretențiile împotriva lui Finica Fiodor (f.d. 213-216 Vol. I). Prin încheierea din 27 aprilie 2017 a Judecătoriei Strășeni, s-a admis cererea Liliei Olaru de renunțare la acțiune împotriva lui Finica Fiodor, cu încetarea procedurii pe capătul de cerere respectiv (f.d.

232 Vol. I). Prin decizia din 02 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul declarat de Maltsev Evgeny, s-a casat hotărârea din 25 martie 2015 și încheierea din 27 aprilie 2017 a Judecătoriei Strășeni și s-a restituit cauza spre rejudecare în aceiași instanță, în alt complet de judecată (f.d. 16-25 Vol. II). La 12 martie 2018 Olaru Lilia a depus cerere de concretizare a cererii de chemare în judecată, indicând în calitate de coreclamant Olaru Vasile, prin care a solicitat încasarea în mod solidar de la Maltsev Evgeny și Finica Fiodor a sumei de 12 000 lei cu titlu de prejudiciu material (f.d. 49 Vol. II). Prin hotărârea din 10 decembrie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Olaru Lilia și Olaru Vasile.

S-a încasat în mod solidar de la Maltsev Evgeny și Finica Fiodor în beneficiul Liliei Olaru și Vasile Olaru a sumei de 12 000 lei cu titlu de prejudiciu material și a sumei de 1 007,50 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică și expedierea somației. S-a încasat de la Maltsev Evgeny și Finica Fiodor în beneficiul statului suma de 360 de lei cu titlu de taxă de stat. Prin decizia din 16 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis parțial apelul declarat de Maltsev Evgeny. 2 S-a modificat hotărârea din 10 decembrie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, prin micșorarea prejudiciului material încasat în mod solidar de la Maltsev Evgeny și Finica Fiodor în beneficiul Liliei Olaru și Vasile Olaru de la 12 000 lei până la 8 100 lei.

În rest, hotărârea primei instanțe a fost menținută. Pentru a decide astfel, instanța de apel cu referire la circumstanțele cauzei a reținut că instnața de fond corect a ajuns la concluzia că Liliei Olaru și lui Olaru Vasile le-a fost cauzat prejudiciu material în urma faptelor ilicite comise de Maltsev Evgeny și Finica Fiodor, culpa cărora se confirmă prin procesele-verbale cu privire la constatarea contravențiilor prevăzute de art. 242 alin. (2) și art. 240 alin. (1) din Codul contravențional și a deciziei de sancționare aplicată sub formă de amendă în mărime de 50 unități convenționale și respectiv 10 unități convenționale, însă instanța de fond greșit a ajuns la concluzia de a încasa suma de 12 000 lei cu titlu de prejudiciu material.

Astfel, instanța de apel a concluzionat că din conținutul certificatului eliberat de URECOOP Strășeni la 23 septembrie 2013, rezultă că prețul unui cal la Piața Centrală din Strășeni constituie suma de 9 000 lei, totodată instanța nu a luat în calcul că potrivit procesului-verbal de audiere a persoanelor implicate în accidentul rutier din 07 august 2013, Finica Fiodor personal a declarat că la locul producerii accidentului rutier, a înstrăinat calul vătămat unor persoane necunoscute, colectori de carne, care erau în trecere, contra sumei de 900 lei. De asemenea, instanța de apel a stabilit că prima instanță eronat a ajuns la concluzia de a încasa din contul pârâților suma de 3 000 lei cu titlu de prejudiciu material pentru deteriorarea căruței, or, ultimii nu au prezentat instanței probe pertinente în vederea confirmării prejudiciului în legătură cu deteriorarea căruței.

La 03 octombrie 2019, prin intermediul oficiului poștal, Maltsev Evgeny a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești și emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă. Recurentul Maltsev Evgeny, în motivarea recursului a invocat că la examinarea cauzei, instanța de apel a interpretat în mod eronat legea și anume prevederile art. 1398 Cod civil (în redacția de până la 01 martie 2019) și a apreciat arbitrar probele ceea ce a dus la adoptarea unei decizii ilegale și neîntemeiate. De asemenea, a menționat că deși în motivarea deciziei, instanța de apel a indicat condițiile necesare pentru survenirea răspunderii delictuale, instanța de judecată a admis greșit cererea privind repararea prejudiciului în lipsa unor dintre aceste elemente.

Astfel recurentul a reiterat că nu au fost stabilite astfel de elemente constitutive ale răspunderii delictuale precum existența prejudiciului cauzat sub forma pieirii bunului – calul (nu au fost administrate și cercetate careva probe care ar confirma decesul animalului de tracțiune) și legătura dintre acțiunile sale și presupusa urmare (decesul calului), indicată de soții Olaru. Mai mult ca atât, nu a fost constatată existența unui alt prejudiciu cauzat prin acțiunile sale, iar însăși prezența calului la momentul producerii accidentului și după aceasta, cât și soarta ulterioară a acestuia, referiri care lipsesc și în procesul- 3 verbal de cercetare a locului accidentului rutier din 29 iulie 2013 și schița accidentului rutier.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 16 iulie 2019, însă date referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la materialele cauzei lipsesc. În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Recursul a fost declarat la 03 octombrie 2019, respectiv se consideră depus în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă. La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se 4 invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă. Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut.

Există limitări implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Maltsev Evgeny, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se declară inadmisibil recursul înaintat de Maltsev Evgeny.

Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-09-21
0,96
2ra-1670/16 — incasarea prejudiciului material si cheltuielilor de judecata
Prima instanţă, Jud. Strășeni: D. Mîrzenco dosarul nr. 2ra-1670/16 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruță D E C I Z I E 21 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios admini
CSJ 2019-03-20
0,93
2ra-422/19 — încasarea sumei în ordine de regres
dosar nr. 2ra-422/2019 prima instanță, Judecătoria Cahul, sediul Cantemir, judecător: (S. Caitaz) instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău judecători: (E. Dvurecenschii, N. Veleva, V. Movilă) Î N C H E I E R E 20 martie 2019 mun. Chișinău
CSJ 2019-06-07
0,92
2ra-1014/19 — încasarea sumei
Dosarul nr.2ra-1014/19 prima instanţă: Judecătoria Străşeni, sediul Călăraşi, (Jud: V. Criucicova) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (Jud: N. Simciuc, L. Bulgac, I. Cotruţă) ÎNCHEIERE 7 iunie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comer
CSJ 2013-09-25
0,92
2ra-2943/13 — repararea prejudiciului material și moral
dosarul nr. 2ra-2943/13 prima instanță V. Lazari instanța de apel N. Budăi, A. Nogai, Iu. Cimpoi Î N C H E I E R E 25 septembrie 2013 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în co
CSJ 2020-02-26
0,92
2ra-51/20 — încasarea prejudiciului material
Dosarul nr. 2ra-2172/19 2ra-51/20 Prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Central (jud. C. Troianovschi) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. M. Anton, I. Ţurcan, V. Cotorobai) DECIZIE 26 februarie 2020 mun. Chișinău Colegiul c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă