2dsc-19/19 — intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- explicarea hotaririi judecatoresti
2dsc-19/19 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2dsc-19/19 ÎNCHEIERE 30 octombrie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală Judecătorii Maria Ghervas Nicolae Craiu examinând cererea depusă de Vitalie Melnic - lichidatorul Întreprinderii Individuale „A. Istrati” privind explicarea încheierii din 19 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție, în cauza de insolvabilitate la cererea introductivă depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Inter Trade Investment Company” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Întreprinderea Individuală „A. Istrati”, c o n s t a t ă : La 02 ianuarie 2014, SRL „Inter Trade Investment Company” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de ÎI „A.
Istrati”, solicitând dispunerea intentării procesului de insolvabilitate față de debitorul ÎI „A. Istrati” care este în incapacitate de plată și desemnarea în calitate de administrator al insolvabilității ÎI „Marcu Grițcu”. Prin hotărârea din 02 iunie 2014 a Curții de Apel Chișinău s-a admis cererea introductivă depusă de SRL „Inter Trade Investment Company” și s-a intentat procedura de insolvabilitate față de ÎI „A. Istrati”, fiind desemnat ca administrator al insolvabilității ÎI „Marcu Grițcu” (vol. I, f.d. 4-9). Pe parcursul examinării cauzei, la 19 decembrie 2017, SRL „Agrimatco- Service” a depus contestație împotriva tabelului definitiv al creanțelor creditorilor asupra patrimoniului ÎI „A.
Istrati”, prin care a solicitat repunerea în termen a contestației și validarea creanței SRL „Agrimatco-Service” față de debitorul insolvabil ÎI „A. Istrati” în sumă de 1081188,20 de lei. Prin încheierea din 04 iulie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Telenești, s-a repus în termenul legal contestația înaintată de SRL „Agrimatco-Service”; s-a admis contestația depusă de SRL „Agrimatco-Service”; s-a validat creanța creditorului SRL „Agrimatco-Service” în cadrul procesului de insolvabilitate a debitorului ÎI „A. Istrati” în sumă de 1081188,20 de lei. La 21 decembrie 2017 ÎI „Ion Bîzgan” a înaintat contestație împotriva tabelului definitiv al creanțelor creditorilor asupra patrimoniului ÎI „A. Istrati”, prin care a solicitat repunerea în termen a contestației și validarea creanței SRL „Agrimatco- Service” față de debitorul insolvabil ÎI „A.
Istrati” în sumă de 176299 de lei. Prin încheierea din 04 iulie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Telenești s-a repus în termenul legal contestația înaintată de ÎI „Ion Bîzgan”; s-a admis contestația depusă 1 de ÎI „Ion Bîzgan”; s-a validat creanța creditorului ÎI „Ion Bîzgan” în cadrul procesului de insolvabilitate a debitorului ÎI „A. Istrati” în sumă de 176299 de lei. La data de 16 februarie 2018 creditorul SA „Fertilitatea-Chișinău” a înaintat contestație împotriva tabelului definitiv al creanțelor creditorilor asupra patrimoniului ÎI „A. Istrati”, prin care a solicitat repunerea în termen a contestației și validarea creanței SA „Fertilitatea-Chișinău” față de debitorul insolvabil ÎI „A.
Istrati” în sumă de în sumă de 389339,87 de lei cu titlu de creanță chirografară de rangul V și suma de 180273,70 de lei cu titlu de creanță chirografară de rangul VI. Prin încheierea din 04 iulie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Telenești s-a repus în termenul legal contestația înaintată de SA „Fertilitatea-Chișinău”; s-a admis contestația depusă de SA „Fertilitatea-Chișinău”; s-a validat creanța creditorului SA „Fertilitatea-Chișinău” în cadrul procesului de insolvabilitate a debitorului ÎI „A. Istrati” în sumă de 389339,87 de lei ca creanță chirografară de rangul V și în sumă de 180273,70 de lei ca creanță chirografară de rangul VI. La 18 iulie 2018, lichidatorul ÎI „A.
Istrati” - Vitalie Menic a declarat recurs împotriva încheierilor din 04 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău solicitând admiterea recursului, casarea încheierilor instanței de apel, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a contestațiilor depuse de SA „Fertilitatea-Chișinău”, ÎI „Ion Bîzgan” și SRL „Agrimatco-Service”. Ulterior, la 24 mai 2019 lichidatorul ÎI „A. Istrati” - Vitalie Melnic a depus cerere cu privire la strămutarea cauzei solicitând strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad în temeiul art. 43 alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă. Prin încheierea din 19 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție s-a respins cererea înaintată de lichidatorul ÎI „A.
Istrati” - Vitalie Melnic cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad; s-a restituit cauza de insolvabilitate la cererea introductivă depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Inter Trade Investment Company” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Întreprinderea Individuală „A. Istrati” la Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea recursului. La 01 iulie 2019 Vitalie Melnic - lichidatorul ÎI „A. Istrati” a înregistrat cerere privind explicarea încheierii din 19 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție, cu indicarea concretă a unei argumentări clare și desfășurate a soluției de respingere a cererii de strămutare înaintată de Vitalie Melnic - lichidatorul ÎI „A.
Istrati”. În susținerea cererii s-a indicat că Curtea Supremă de Justiție nu și-a executat în deplină măsură obligația legală de a motiva hotărârea luată și de a argumenta adoptarea ei. Studiind materialele cauzei, inclusiv cererea depusă de lichidatorul ÎI „A. Istrati” - Vitalie Melnic cu privire la explicarea încheierii din 19 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va respinge cererea de explicare, din următoarele motive. În conformitate cu art. 251 alin.(1) Cod de procedură civilă, dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, dă explicații asupra dispozitivului ori omite dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii.
În contextul normei citate, Colegiul menționează că legiuitorul a prevăzut expres cazurile în care instanța urmează prin intermediul unui act de dispoziție suplimentar să explice un alt act de dispoziție și anume în cazul în care sunt necesare explicații 2 referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii. În această ordine de idei, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea cu privire la explicarea încheierii din 19 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție nu pot fi reținute drept temei de admitere a acesteia, deoarece nu sunt întrunite condițiile art. 251 Cod de procedură civilă. La caz, Colegiul notează că instituția explicării hotărârii constituie un mijloc legal conferit instanței de judecată emitente de a explica dispozițiile contradictorii cuprinse în hotărâre, precum și sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului acesteia.
La examinarea cererii de explicare a hotărârii nu se vor discuta împrejurări, care ar repune în discuție o hotărâre judecătorească irevocabilă, deoarece acest fapt contravine direct, autorității lucrului judecat. Obiectul explicațiilor se va referi la înțelesul hotărârii, limitele și modalitatea executării prestațiilor, precum și la cercul persoanelor vizate prin hotărâre. În contextul dat, Colegiul precizează că conținutul încheierii din 19 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție nu necesită explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea acestuia, deoarece nu cuprinde anumite dispoziții contradictorii, ci din contra poziția instanței de judecată în soluționarea cererii de strămutare a cauzei este clară, certă și argumentată.
Drept urmare, Colegiul notează că cererea lui Vitalie Melnic - lichidatorul ÎI „A. Istrati” privind explicarea încheierii din 19 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, din motiv că prin cererea formulată nu se pretinde decât o tergiversare a examinării cauzei, ori, în actul judecătoresc a cărui explicare se cere nu se conțin incertitudini care ar împiedica desfășurarea în continuare a procesului judiciar. Din considerentele enunțate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va respinge ca neîntemeiată cererea depusă de Vitalie Melnic - lichidatorul ÎI „A. Istrati” privind explicarea încheierii din 19 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție.
În conformitate cu art. 251 alin. (1), art. 269-270 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge cererea depusă de Vitalie Melnic - lichidatorul Întreprinderii Individuale „A. Istrati” privind explicarea încheierii din 19 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală Judecătorii Maria Ghervas Nicolae Craiu 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.