Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 09.10.2019
casat

3ra-947/19 — anularea actului administrativ

HOTĂRÂRE
09.10.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea actului administrativ
Temei legal
stabilirea cuantumului de remunerare a administratorului provizoriu, procedura accelerata de restructurare, incalcarile Codului deontologic si formare profesionala, sanctiunile aplicate pentru incalcarea normelor deontologice
Citează această cauză
3ra-947/19 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.3ra-947/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: I.Barbacaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V.Buhnaci, A.Danilov, M.Guzun) D E C I Z I E 9 octombrie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru Nina Vascan Victor Burduh examinând recursul declarat de Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de către Grigore Hanganu împotriva Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova, Comisia pentru deontologie și formare profesională cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei din 19 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admis apelul declarat de către Grigore Hanganu, a fost casată hotărârea din 6 august 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și a fost emisă o hotărâre nouă, prin care acțiunea depusă de Grigore Hanganu a fost admisă, c o n s t a t ă: La 14 martie 2018, Grigore Hanganu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova, Comisia pentru deontologie și formare profesională cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că prin decizia Comisiei pentru deontologie și formare profesională a Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova din 27 februarie 2018, a fost sancționat în baza art. 13 din Codul deontologic al administratorilor autorizați, cu amendă în mărime de 20 000 de lei. Reclamantul a considerat că decizia enunțată este nefondată și pasibilă de a fi anulată. A relatat că la 22 noiembrie 2017, BC ,,Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a depus la Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova o plângere, înregistrată sub nr. 03-16, prin care a invocat încălcarea de către administratorul autorizat, Grigore Hanganu a obligațiilor sale profesionale, în cadrul procedurii accelerate de restructurare a SRL ,,Poliproject Exhibitions”.

1 Reclamantul a afirmat că comisia pentru deontologie și formare profesională, urma să verifice dacă această plângere este conformă cerințelor procesuale privind modalitatea depunerii, inclusiv achitarea taxei de examinare conform prevederilor art. 21 din Codul deontologic al administratorilor autorizați. Or, Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova a neglijat aceste prevederi procesuale. Prin urmare, a mai accentuat că motivele indicate în plângere, cât și în decizia contestată, nu au suport juridic.

La fel, a menționat că în plângere a fost indicat faptul că la 24 iulie 2017, dânsul, în funcție de administrator autorizat a efectuat transferul sumei de 300 000 de lei, de pe contul curent bancar al SRL ,,Poliproject Exhibitions” pe contul curent al său, cu titlu de onorariu, fără a avea ca temei decizia instanței de insolvabilitate, cât și a sumei de 180 000 de lei pentru perioada 2014-2015, considerând că nu avea dreptul să decidă de unul singur referitor la încasarea remunerației și achitării salariului, iar comitetul creditorilor nu a fost competent de a decide achitarea acestor sume. A punctat că acest motiv nu poate fi reținut, deoarece comitetul creditorilor, ales la adunarea creditorilor, au mandat pentru întreaga perioadă de derulare a procedurii față de debitor, și ca urmare, este competent să stabilească onorariul administratorului autorizat/lichidator.

Astfel, la 12 iulie 2017, prin hotărârea comitetului creditorilor SRL ,,Poliproject Exhibitions” s-a decis, cu unanimitate de voturi, de a aproba remunerarea fixă a administratorului pe întreaga perioadă, cât și achitarea salariilor pentru perioada anilor 2014-2015 din contul curent al SRL ,,Poliproject Exhibitions” a cerințelor masei debitoare. De asemenea a susținut că potrivit procesului-verbal nr. 2 din 15 decembrie 2017, comitetul creditorilor a constatat legalitatea deciziei de transferare a sumei de 300 000 de lei și achitarea salariilor în sumă de 180 000 de lei.

În acest sens, a subliniat că comitetul creditorilor procedurii accelerate de restructurare a SRL ,,Poliproject Exhibitions” a fost constituit de către adunarea creditorilor la 3 noiembrie 2014, astfel încât, comitetul creditorilor legal a intrat în exercițiul funcțional începând cu data indicată, având factorul decizional legal la exercitarea atribuiților sale și la adoptarea deciziilor, iar încheierea din 9 februarie 2017 cu privire la anularea deciziilor adunării creditorilor a fost casată de Curtea Supremă de Justiție. Finalmente, a considerat că a acționat în strictă conformitate cu Legea insolvabilității, deciziile comitetului creditorilor și adunării creditorilor. Reclamantul a solicitat prin cererea inițială și cererea de concretizare a cerințelor din 23 aprilie 2018, admiterea acțiunii, anularea deciziei din 27 februarie 2018 a Comisiei pentru Deontologie și Formare Profesională a Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova.

(f.d. 63-65) Prin hotărârea din 6 august 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cererea de chemare în judecată depusă de către Grigore Hanganu a fost respinsă. La 14 august 2018, Grigore Hanganu a declarat apel împotriva hotărârii din 6 august 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. Prin decizia din 19 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat de către Grigore Hanganu, a fost casată hotărârea din 6 august 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și a fost emisă o hotărâre nouă, prin care 2 acțiunea depusă de către Grigore Hanganu a fost admisă. A fost anulată decizia Comisiei pentru deontologie și formare profesională nr. 07-12/17 din 27 februarie 2018. La 11 iunie 2019, Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova a declarat recurs împotriva deciziei din 19 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o neîntemeiată și pasibilă de casare, aceasta deoarece au fost aplicate eronat normele de drept material. Recurenta a menționat că cuantumul de remunerare a administratorului provizoriu îl stabilește instanța de insolvabilitate în mărime fixă, pentru fiecare lună de activitate efectiv lucrată și confirmată documentar, în temeiul art. 25 alin. (6) al Legii insolvabilității. Iar faptul că comitetul creditorilor s-a expus la 12 iulie 2017 în privința cuantumului onorariului fix este o încălcare a prevederilor art. 25 alin. (6) al Legii insolvabilității, astfel hotărârile comitetului creditorilor sunt contrare prevederilor legale.

Or, potrivit art. 70 alin. (3) al Legii insolvabilității, comitetul creditorilor poate stabili cuantumul onorariului fix al administratorului/lichidatorului și nicidecum al administratorului provizoriu. A relatat că prin decizia din 4 martie 2015 a Curții Supreme de Justiție, a fost casată hotărârea din 24 noiembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a confirmat planul de restructurare a SRL ,,Poliprojesct Exhibitions”, iar Comisia a constatat că la 12 iulie 2017 comitetul creditorilor SRL ,,Poliproject Exhibitions” nu dispunea de împuterniciri, și în mod arbitrar și-a asumat competența de a stabili administratorului provizoriu onorariul fix pentru activitatea acestuia în perioada de observație a debitorului.

Or, în conformitate cu art. 25 alin. (6) al Legii insolvabilității, atribuția de stabilire a onorariului fix al administratorului provizoriu pe perioada de observație a debitorului, precum și aprecierea activității efectiv lucrate a acestuia, ține de competența exclusivă a instanței de insolvabilitate, care a și desemnat în funcție administratorul autorizat, dar nu a comitetului creditorilor. Urmare a celor expuse, Comisia a constatat că prin hotărârea din 12 iulie 2017 comitetul creditorilor a adoptat un act ilegal, contrar art. 223 alin. (3), 224 alin. (1), (5) și 220 alin. (3) ale Legii insolvabilității și care este lovit de nulitate absolută. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea hotărârii primei instanțe.

Instanța de recurs precizează că prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova. În conformitate cu art. 257 alin. (1) Cod administrativ, prezentul cod intră în vigoare la 1 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din data de 10 februarie 2000. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție menționează că decizia contestată a fost emisă până la intrarea în vigoare a Codului administrativ și recursul a fost depus după intrarea în vigoare a Codului administrativ.

3 Respectiv, termenul de declarare al recursului urmează fi calculat conform dispozițiilor instituite de Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 19 martie 2019. Recurentul a recepționat decizia instanței de apel la 6 iunie 2019. (f.d. 174) Astfel, recursul declarat la 11 iunie 2019, este în termen. Articolul 258 alin. (3) din Codul administrativ statuează că procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod.

Astfel, procedura de contencios administrativ dedusă judecății în prezenta speță urmează a fi judecată prin prisma dispozițiilor Codului administrativ al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, iar în partea materială urmează a fi aplicate prevederile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, și anume, a Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 (abrogată la 1 aprilie 2019). În conformitate cu prevederile art. 247 Cod administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată. În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. c) Cod administrativ, examinând recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă una dintre următoarele decizii: casează integral decizia instanței de apel și emite o nouă decizie.

Examinând materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a casa integral decizia instanței de apel și a menține hotărârea primei instanțe din următoarele considerente. Articolul 194 alin. (2) Cod administrativ indică că în procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material. În conformitate cu prevederile articolului 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.

Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art. 169-171. În baza art. 117 alin. (1) din Codul de procedură civilă, probe în cauze civile sunt elementele de fapt, dobândite în modul prevăzut de lege, care servesc la constatarea circumstanțelor ce justifică pretențiile și obiecțiile părților, precum și altor circumstanțe importante pentru justa soluționare a cauzei. În accepțiunea art. 118 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. În acord cu art. 121 din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească reține spre examinare și cercetare numai probele pertinente care confirmă, combat ori pun la îndoială concluziile referitoare la existența sau inexistența de circumstanțe, importante pentru soluționarea justă a cazului.

4 Iar, potrivit art. 130 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Fiecare probă se apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitoare la legătura lor reciprocă și suficiența pentru soluționarea cauzei. În conformitate cu art. 1 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ, în vigoare la data adresării și examinării prezentei acțiuni, contenciosul administrativ ca instituție juridică are drept scop contracararea abuzurilor și exceselor de putere ale autorităților publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activității autorităților publice, asigurarea ordinii de drept.

Conform dispozițiilor art. 16 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr- un act administrativ și nu este mulțumită de răspunsul primit la cererea prealabilă, sau nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanța de contencios administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte a actului respectiv și repararea pagubei cauzate. Potrivit art. 25 alin. (1) lit. a) al Legii contenciosului administrativ, judecând acțiunea, instanța de contencios administrativ adoptă una din următoarele hotărâri, respinge acțiunea ca fiind nefondată sau depusă cu încălcarea termenului de prescripție.

Pe parcursul judecării cauzei s-a stabilit că prin încheierea din 17 septembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de SRL ,,Poliproject Exhibitions” privind intentarea procedurii accelerate de restructurare față de întreprindere, fiind desemnat în funcție de administrator ÎI ,,Hanganu Grigore”.

Prin hotărârea din 17 septembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă cererea introductivă a debitorului și a fost intentată procedura accelerată de restructurare față de debitorul SRL ,,Poliproject Exhibitions”, fiind instituită perioada de observație asupra debitorului SRL ,,Poliproject Exhibitions”, iar administratorul ÎI ,,Hanganu Grigore” a fost obligat să notifice creditorii debitorului referitor la termenul limită de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor, în vederea întocmirii tabelului definitiv până la 3 noiembrie 2014. A fost stabilit termenul de verificare a creanțelor, de întocmire și de comunicare a tabelului definitiv până la 3 noiembrie 2014, precum și a fost stabilită adunarea creditorilor de validare a creanțelor pentru 3 noiembrie 2014 și adunarea creditorilor de votare a Planului procedurii accelerate de restructurare pentru 3 noiembrie 2014. (f.d.

31-32) Ulterior, la 30 martie 2017, administratorul autorizat, Grigore Hanganu a depus un demers în adresa Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat încasarea remunerației pentru perioada de observație, în temeiul art. 25 alin. (6) al Legii insolvabilității. (f.d. 33-34) Iar, la 20 decembrie 2017, administratorul autorizat, Grigore Hanganu a depus cerere de retragere a demersului, având în vedere că la 12 iulie 2017, comitetul creditorilor a aprobat cuantumul onorariului fix al administratorului provizoriu.

5 S-a constatat că potrivit procesului-verbal din 12 iulie 2017, hotărârea comitetului creditorilor procedurii accelerate de restructurare a SRL ,,Poliproject Exhibitions” s-a decis în unanimitate de voturi de a aproba remunerarea fixă a administratorului provizoriu pe întreaga perioadă lunar (în cuantumul format din coeficientul 6 înmulțit la cuantumul minim garantat al salariului din sectorul real la unitățile cu autonomie financiară), cât și achitarea salariilor și impozitelor. (f.d.

17- 18) Este cert și faptul că la 24 iulie 2017, în lipsa unei încheieri a instanței de insolvabilitate referitor la stabilirea remunerației pentru activitatea de administrator provizoriu, de pe contul de decontare a debitorului, SRL ,,Poliproject Exhibitions” pe contul administratorului autorizat, Hanganu Grigore a fost transferată suma de 300 000 de lei cu titlu de onorariu.(f.d.36) La fel, s-a stabilit că la 25 iulie 2017, administratorul autorizat, Grigore Hanganu a ridicat în numerar mijloace bănești din contul SRL ,,Poliproject Exhibitions” în sumă de 180 000 de lei (f.d. 37-38), indicând la compartimentul ,,scopul eliberării”, salariu pentru perioada 2014-2015. Totodată, se atestă că la 29 noiembrie 2017, BC ,,Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a depus la Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova, Comisia pentru Deontologie și Formare Profesională o plângere față de pretinsele abateri disciplinare comise de administratorul autorizat, Grigore Hanganu.

(f.d. 20-28) Ulterior, la 11 decembrie 2017, Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova, Comisia pentru Deontologie și Formare Profesională a notificat administratorul autorizat, Grigore Hanganu despre plângerea parvenită de la BC ,,Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA, iar la 14 decembrie 2017, administratorul autorizat, Grigore Hanganu a prezentat explicație, prin care a comunicat că nu recunoaște motivele de fapt și de drept invocate în plângere.

Tot materialul probator al cauzei dovedește că prin decizia din 27 februarie 2018, Comisia pentru Deontologie și Formare Profesională a constatat abaterile disciplinare comise de administratorul autorizat, Grigore Hanganu, comise în exercitarea atribuțiilor de administrator provizoriu al SRL ,,Poliproject Exhibitions” și a aplicat administratorului autorizat, Grigore Hanganu, o sancțiune disciplinară sub formă de amendă în mărime de 20 000 de lei, pentru comiterea abaterilor disciplinare constatate prin prezenta decizie, care urmează a fi achitată în termen de 30 de zile pe contul Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova. (f.d.

49-55) Astfel, depunând cerere de chemare în judecată împotriva Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova, Comisia pentru Deontologie și Formare Profesională, administratorul autorizat, Grigore Hanganu a solicitat anularea deciziei din 27 februarie 2018 a Comisiei pentru Deontologie și Formare Profesională a Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova. Fiind învestită cu examinarea cauzei și având ca obiect anularea deciziei Comisiei pentru Deontologie și Formare Profesională a Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova, prima instanță a ajuns la concluzia respingerii acțiunii depuse de către administratorul autorizat, Grigore Hanganu.

Judecând apelul declarat de administratorul autorizat, Grigore Hanganu, Curtea de Apel Chișinău a ajuns la concluzia admiterii cererii de apel, casării hotărârii primei instanțe și emiterea unei hotărâri noi, de admitere a acțiunii în 6 contencios administrativ, depusă de administratorul autorizat, Grigore Hanganu, cu anularea deciziei din 27 februarie 2018 a Comisiei pentru Deontologie și Formare Profesională a Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut prevederile art. 2 alin. (1), 10 alin. (1), 36 alin. (1), (2) și 45 alin. (2) lit. b) ale Legii cu privire la administratorii autorizați nr. 161 din 18 iulie 2014, art. 12 alin. (2), 13 alin. (1), 16 lit. d), 43 și 53 alin. (1) ale Codului deontologic al administratorilor autorizați, dispozițiile Legii contenciosului administrativ și prevederile Codului de procedură civilă, ce se referă la probe și probațiune.

Cu referire la normele de drept citate și în raport cu materialele cauzei, instanța de apel a reținut că soluția instanței de fond este neîntemeiată, deoarece au fost interpretate eronat circumstanțele cauzei și normele de drept. În consolidarea soluției sale s-a referit direct și la prevederile art. 31 alin. (1) și 70 alin. (1), (2) ale Legii insolvabilității, care reglementează nemijlocit procesul de insolvență. Colegiul civil, a constatat că Grigore Hanganu a îndeplinit funcția de administrator al debitorului SRL ,,Poliproject Exhibitions” din momentul intentării procedurii accelerate de restructurare, așadar dreptul acestuia la remunerație este incontestabil. În ce privește competența de stabilire a remunerației administratorului, instanța de apel a reținut aplicabilitatea asupra raportului juridic litigios a prevederilor art. 60 alin. (4), (6) și 70 alin. (3), (4) ale Legii insolvabilității.

În acest context, Colegiul a apreciat ca fiind întemeiate argumentele lui Grigore Hanganu precum că comitetul creditorilor, care a fost constituit legal, a fost competent să-i stabilească remunerația, iar ca urmare nu se constată faptul comiterii abaterii disciplinare. Or, comitetul creditorilor SRL ,,Poliproject Exhibitions” (în procedura accelerată de restructurare) a constatat legalitatea deciziei de transferare a sumei de 300 000 de lei cu titlu de onorariu fix al administratorului autorizat. Instanța de recurs constată, însă, că deși la soluționarea speței au fost stabilite pe deplin circumstanțele care au importanță pentru judecarea cauzei în fond, concluziile instanței de apel cu privire la netemeinicia hotărârii primei instanțe sunt incorecte, rezultate din aplicarea greșită și interpretarea eronată de către instanța de apel a normelor de drept material aplicabile la caz, precum și aprecierea incorectă a probelor prezentate.

Conform art. 25 alin. (6) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, cuantumul de remunerare a administratorului provizoriu îl stabilește instanța de insolvabilitate în mărime fixă, pentru fiecare lună de activitate efectiv lucrată și confirmată documentar, care nu poate fi mai mică de coeficientul minim de multiplicare recomandat pentru stabilirea salariilor de funcție ale conducătorilor încadrați în unitățile ce nu aplică sistemul de salarizare bazat pe rețeaua tarifară unică de salarizare, înmulțit la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real la unitățile cu autonomie financiară. Respectiv, materialul probator al cauzei denotă că comitetul creditorilor la 12 iulie 2017 s-a expus în privința onorariului fix, contrar dispozițiilor art. 25 alin. (6) al Legii insolvabilității, aceasta deoarece cuantumul de remunerare a administratorului provizoriu îl stabilește instanța de judecată.

7 Or, în virtutea art. 70 alin. (3) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, cuantumul onorariul fix al administratorului/lichidatorului se stabilește de către comitetul creditorilor ori, în cazul în care acesta nu este constituit, de către adunarea creditorilor prin negocieri. La caz, prezintă relevanță și art. 223 alin. (3) al Legii insolvabilității, care reglementează că ordinea de zi a adunării creditorilor de votare a Planului procedurii accelerate de restructurare va prevedea examinarea consecutivă a cel puțin 3 chestiuni: a) examinarea Raportului administratorului provizoriu referitor la oportunitatea restructurării debitorului; b) examinarea și votarea Planului procedurii accelerate de restructurare; c) desemnarea administratorului insolvabilității și constituirea comitetului creditorilor pentru perioada de restructurare a debitorului.

În sensul normelor enunțate este de înțeles că prin hotărârea adunării creditorilor se instituie comitetul creditorilor doar pentru perioada de restructurare a debitorului sau de realizare a Planului de restructurare a acestuia, dar nu pe perioada procedurii accelerate de restructurare a debitorului sau pe perioada de administrare provizorie/observație.

În așa condiții, în conformitate cu art. 224 alin. (1) al Legii insolvabilității, odată cu acceptarea de către adunarea creditorilor a Planului procedurii accelerate de restructurare, instanța de insolvabilitate, imediat, dar nu mai târziu de 5 zile, va confirma planul prin hotărâre definitivă și va dispune încetarea procedurii accelerate de restructurare a debitorului și trecerea la procedura de realizare a planului confirmat, iar alin. (5) prevede că prin hotărârea de confirmare a planului procedurii accelerate de restructurare, instanța de insolvabilitate confirmă candidatura administratorului insolvabilității ales de adunarea creditorilor și aprobă planul. Din data pronunțării, hotărârea instanței de insolvabilitate produce efectele prevăzute la art.184, 208-214, cu excepțiile stabilite în prezenta secțiune.

Astfel, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție atestă corectă soluția instanței de fond cu privire la respingerea acțiunii depuse de administratorul autorizat, or, până în prezent nu există o hotărâre irevocabilă, prin care să fie confirmat Planul de restructurare a SRL ,,Poliproject Exhibitions” și intentată procedura de realizare a planului, aceasta deoarece prin decizia din 4 martie 2015 a Curții Supreme de Justiție, a fost casată hotărârea din 24 noiembrie 2014, prin care a fost confirmat Planul de restructurare a SRL ,,Poliproject Exhibitions” cu remiterea cauzei la rejudecare.

Este de reținut faptul că la 12 iulie 2017, a fost convocat comitetul creditorilor pentru a stabili onorariul fix al administratorului provizoriu, însă nu a existat o hotărâre valabilă a instanței de insolvabilitate privind confirmarea Planului de restructurare a SRL ,,Poliproject Exhibitions”, astfel în aceste împrejurări, prima instanță justificat a remarcat că comitetul creditorilor nu dispunea de împuterniciri în vederea stabilirii administratorului provizoriu onorariul fix pentru activitatea acestuia în perioada de observație a debitorului.

Respectiv, în sensul art. 220 alin. (3) al Legii insolvabilității, odată cu intentarea procedurii accelerate de restructurare, instanța de insolvabilitate pune sub observație debitorul prin desemnarea unui administrator provizoriu, dispune 8 aplicarea măsurilor de asigurare prevăzute la art.24 și stabilește locul, data și ora adunării creditorilor de validare a mărimii creanțelor și adunării de votare a Planului procedurii accelerate de restructurare. Articolele 23-26 și art.27 alin.(1) se aplică în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei secțiuni.

În conjunctura cadrului legal raportat la materialele cauzei menționate anterior, Comisia pentru Deontologie și Formare Profesională corect a reținut că comitetul creditorilor ca organ ce supraveghează activitatea administratorului insolvabilității poate fi instituit de către adunarea creditorilor doar după validarea creanțelor creditorilor și doar pentru exercitarea atribuțiilor legale în perioada de realizare a Planului procedurii accelerate de restructurare, și faptul că în baza art. 223 alin. (3) al Legii insolvabilității, atribuțiile comitetului creditorilor nu pot începe și nu pot continua decât doar pe perioada de restructurare a debitorului, care începe odată cu confirmarea de către instanța de insolvabilitate a Planului procedurii accelerate de restructurare și continuă doare pe perioada de valabilitate a acestei proceduri sau în cazul de față doar pe perioada de valabilitate a hotărârii instanței de insolvabilitate de confirmare a planului.

În pofida, existenței hotărârii comitetului creditorilor din 12 iulie 2017, prin care a fost stabilit modul de determinare a onorariului fix al administratorului provizoriu, Grigore Hanganu, pentru activitatea acestuia în perioada de observație a SRL ,,Poliproject Exhibitions”, în condițiile în care potrivit art. 25 alin. (6) al Legii insolvabilității, atribuția de stabilire a onorariului fix al administratorului provizoriu pe perioada de observație a debitorului, precum și de a aprecia care este activitatea efectiv lucrată de administratorul provizoriu în această perioadă, precum și a determina care sunt probele ce confirmă aceste circumstanțe, instanța de recurs reține întemeiată opinia primei instanțe că aceasta reprezintă competența exclusivă a instanței de insolvabilitate, care a și desemnat în funcție administratorul provizoriu, dar nu a comitetului creditorilor.

După cum a precizat și prima instanță în hotărârea adoptată, incidente la caz sunt și prevederile art. 45 alin. (2) lit. b) al Legii cu privire la administratorii autorizați nr. 161 din 18 iulie 2014, care stipulează că Comisia pentru deontologie și formare profesională constată încălcările normelor Codului deontologic aol administratorilor autorizați și decide aplicarea sancțiunilor față de membrii Uniunii administratorilor autorizați, cu excepția sancțiunilor aplicate în condițiile art. 36 alin. (2) pct. 2)-4). Statutul Uniunii și Codul deontologic al administratorilor autorizați pot prevedea și alte sancțiuni pentru încălcarea normelor deontologice.

Aderent, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție complinește că prima instanță justificat a remarcat art. 53 alin. (1) Codul deontologic al administratorilor autorizați, aprobat de Congresul Uniunii Administratorilor Autorizați, prin procesul-verbal din 7 noiembrie 2015, deoarece instanța de judecată verifică legalitatea hotărârii contestate a Comisiei pentru Deontologie și Formare Profesională doar în partea ce se referă la procedura de emitere/adoptare a acesteia. La acest segment, instanța de recurs denotă că prima instanță justificat a evidențiat că faza emiterii/adoptării hotărârii se realizează în cadrul ședinței deliberative, prin mecanismul votului, respectiv etapa dată este guvernată de formalități procedurale cum ar fi cvorumul, dezbaterea, deliberarea și votarea.

9 Așadar, în speță, nu pot fi reținute argumentele administratorului autorizat, Grigore Hanganu precum că prin hotărârea comitetului creditorilor din 12 iulie 2017 i-a fost stabilit administratorului provizoriu, onorariul fix pentru activitatea acestuia în perioada de observație și că hotărârea respectivă produce efecte juridice, dând naștere la drepturi și obligații, or, atribuția de stabilire a onorariului fix al administratorului provizoriu pe perioada de observație a debitorului, precum și de a aprecia care este activitatea efectiv lucrată de administratorul provizoriu, îi revine exclusiv instanței de insolvabilitate.

Se atestă că instanța de apel în susținerea soluției de admitere a acțiunii nu a stabilit exact cine este competent să stabilească onorariului fix al administratorului provizoriu pe perioada de observație a debitorului, să aprecieze care este activitatea efectiv lucrată de administratorul provizoriu, precum și să determine care sunt probele care confirmă aceste circumstanțe, or, în perioada de observație a debitorului, onorariul fix a administratorului autorizat, este stabilit, apreciat și determinat, exclusiv de instanța de insolvabilitate.

Așa fiind, față de considerentele expuse și în raport cu dispozițiile citate, se constată că instanța de apel nu a calificat corect, din punct de vedere juridic, acțiunea în contencios administrativ cu care a fost învestită, ce a dus la emiterea unei soluții greșite, pe când hotărârea primei instanțe a fost adoptată legal, în limitele competenței, reieșind din temeiurile și obiectul acțiunii în contencios administrativ, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, și corect a fost respinsă acțiunea depusă de administratorul autorizat, Grigore Hanganu. Pentru observațiile arătate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a casa integral decizia instanței de apel și de a menține hotărârea primei instanțe.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se casează integral decizia din 19 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău și se menține hotărârea din 6 august 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru Nina Vascan Victor Burduh 10

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-12-13
0,95
3r-240/23 — anularea deciziei
Dosarul nr. 3r-240/23 2-20159619-01-3r-16092023 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (jud: T. Tvasiloaie) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: G. Mîra, A. Bostan, G. Dașchevici) D E C I Z I E 13 decembrie 2023 mun
CSJ 2018-12-05
0,94
3ra-1541/18 — cu privire la anularea deciziilor de sanctionare disciplinara
08 septembrie 2016 nu a primit nici un răspuns de la Uniunea Administratorilor Autorizați. Prin hotărârea din 12 aprilie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani s-a respins ca fiind nefondată cererea de chemare în judecată depusă de că
CSJ 2020-05-20
0,94
3r-103/20 — cu privire la anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-103/20 Instanţa de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani– O. Ţurcan Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău –V. Negru, Pahopol, A. Bostan DECIZIE 20 mai 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios adm
CSJ 2020-07-01
0,94
3r-143/20 — cu privire la anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3r–143/20 Instanţa de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – V. Chisilița Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru DECIZIE 01 iulie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de
CSJ 2021-03-10
0,94
3r-9/21 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-9/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – L. Holevițcaia Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – M. Guzun, G. Dașchevici, A. Bostan DECIZIE 10 martie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil comercial și de con
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă