2rac-311/19 — Încasarea sumei

Dosarul nr.2rac-311/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central, judecător: V. Holban

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători: V. Cotorobai, L. Pruteanu, M. Guzun

ÎNCHEIERE

09 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de

Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Dumitru Mardari

Svetlana Filincova

examinând admisibilitatea recursului declarat de IP „Centrul de Excelență în

Transporturi”,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a SA „Termoelectrica” către

IP „Centrul de Excelență în Transporturi” cu privire la încasarea datoriei,

împotriva deciziei din 05 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost admis apelul declarat de IP „Centrul de Excelență în Transporturi” și modificată

hotărârea din 22 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, prin care

acțiunea a fost admisă,

c o n s t a t ă:

La 14 mai 2016, SA „Termoelectrica” s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată către IP „Centrul de Excelență în Transporturi” privind încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii a indicat că, în baza contractului de livrare a energiei

termice în apă caldă nr. 2475 din 01 februarie 2016, încheiat între SA „Termocom”

și IP „Centrul de Excelență în Transporturi”, ultima și-a asumat obligația de a achita

lunar plata pentru utilizarea energiei termice furnizate la obiectele sale.

În conformitate cu pct. 6.1.5 al contractului, pentru energia termică livrată,

consumatorul urma să achite plata lunară pentru energia termică utilizată, conform

tarifelor stabilite. Însă consumatorul nu a achitat dispozițiile de plată lunare,

acumulând o datorie în mărime de 1228715, 69 de lei, pentru perioada 01 noiembrie

2015 - 29 februarie 2016, confirmată prin lista facturărilor și achitărilor.

Nerespectarea de către consumator a obligațiilor contractuale, a generat

calcularea penalității în mărime de 285,64 de lei, în temeiul pct. 3.1.2 al contractului

de livrare a energiei termice.

De asemenea, în baza art. 619 din Codul civil, a fost calculată dobânda de

întârziere în mărime de 41107, 94 de lei, pentru perioada 24 februarie 2016 - 20

aprilie 2016.

Ulterior, reclamantul a înaintat mai multe cereri de concretizare a pretențiilor,

prin care a solicitat suplimentar încasarea datoriei, penalității și a dobânzii de

1

întârziere calculate pentru perioada de după depunerea acțiunii.

În cele din urmă, în legătură cu stingerea benevolă a datoriei și a penalității,

reclamantul și-a micșorat pretențiile, solicitând doar încasarea dobânzii de întârziere

în mărime de 46762, 31 de lei, calculată pentru perioada 24.02.2016 - 05.08.2016, și

compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 22 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

acțiunea a fost admisă. S-a încasat, de la IP „Centrul de Excelență în Transporturi”

în beneficiul SA „Termoelectrica”, dobânda de întârziere în mărime de 46762, 31 de

lei și cheltuielile de judecată în mărime de 50000 de lei.

La 01 martie 2017, IP „Centrul de Excelență în Transporturi” a declarat apel

împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 22 februarie 2017.

Prin decizia din 05 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, apelul declarat a

fost admis și s-a modificat hotărârea primei instanțe în partea încasării taxei de stat,

fiind micșorat cuantumul acesteia de la suma de 50000 de lei la suma de 38103, 27

de lei. În rest hotărârea primei instanțe a fost menținută.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a menționat că, în speță, contractul

încheiat între părțile litigante nu prevede clauza penală punitivă. Cu toate acestea,

reclamantul-creditor este îndreptățit să pretindă încasarea dobânzii de întârziere,

deoarece mărimea acesteia nu este acoperită de către penalitate. Or, dobânda de

întârziere calculată în conformitate cu art. 619 din Codul civil coroborat cu art. 585

din Codul civil, constituie suma de 46762, 31 de lei, pe când penalitatea a fost

calculată în mărime de 15540, 73 de lei. De asemenea, instanța de apel a reținut că

dobânda de întârziere a fost calculată pentru o perioadă mai mare decât penalitatea.

Respectiv, se atestă că prejudiciul cauzat prin întârzierea executării nu a fost reparat

integral prin penalitate, circumstanță ce justifică încasarea dobânzii de întârziere.

Prin urmare, argumentele apelantului referitor la acest subiect instanța le-a

considerat neîntemeiate.

În acest sens, instanța de apel a mai menționat că, nu poate constitui temei de

respingere a pretenției cu privire la încasarea dobânzii de întârziere nici faptul că

apelantul a fost în imposibilitate de a achita datoria din motivul aprobării cu întârziere

a planului de finanțare a instituției de învățământ. Potrivit hotărârii explicative sus-

menționate, lipsa la debitor a surselor bănești necesare pentru achitarea datoriei

rezultate din obligații pecuniare nu poate servi drept temei pentru eliberarea acestuia

de achitarea dobânzii de întârziere.

În partea ce ține de încasarea taxei de stat în mărime de 50000 de lei, instanța de

apel a indicat că, la depunerea acțiunii, reclamantul a achitat taxa de stat în cuantum

mai mare, iar instanța de fond eronat a dispus compensarea integrală a acestei sume

din contul pârâtului. Din aceste raționamente, se impune modificarea hotărârii în

partea repartizării cheltuielilor de judecată, prin micșorarea cuantumul taxei de stat

încasată în beneficiul reclamantului de la suma de 50000 de lei până la suma de

38103, 27 de lei.

La 27.05.2019, IP „Centrul de Excelență în Transporturi” a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel din 05 februarie 2019.

În motivarea recursului a indicat că, instanța de apel, la examinarea cauzei, nu

a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie

aplicată și a interpretat eronat legea.

2

Astfel, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a

hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei hotărâri noi de respingere a cerinței

privind încasarea dobânzii de întârziere.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 05

februarie 2019 și expediată pentru comunicare participanților la proces la 14 martie

2019 (f. d. 234), iar date despre recepționarea acesteia la materialele dosarului

lipsesc. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a

declarat recursul împotriva deciziei din 05 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

în termen.

Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de către IP

„Centrul de Excelență în Transporturi”, neîntemeiat și care urmează a fi declarat

inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului

de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind

din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de IP „Centrul de Excelență în Transporturi”, nu

pot duce la admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art.

432 al Codului de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv

asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității

soluției instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

3

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei,

fiind necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de

nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului

înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în

apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții,

instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la

o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs

implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se

bazează.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acesteia

cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea

omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursului ca fiind admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererea de recurs depusă de către IP „Centrul de Excelență în Transporturi”.

Astfel, Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) ale

Codului de procedură civilă, Completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către IP „Centrul de Excelență în

Transporturi”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Dumitru Mardari

Svetlana Filincova

4