2ra-1617/19 — încasarea datoriei

2ra-1617/19 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-1617/19

Prima instanță - Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani ( jud. : C. Vârlan)

Instanța de Apel - Curtea de Apel Chișinău (jud. : L. Bulgac, G. Dașchevici, A. Panov)

Î N C H E I E R E

2 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Soltan Tatiana, Soltan Andrian

și Soltan Oliga, reprezentați de avocatul Voevuțkaia-Pîslariuc Svetlana,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni

„Termoelectrica”, în interesele ÎMGFL 17, împotriva lui Soltan Ivan, Soltan Tatiana,

Soltan Andrian și Soltan Oliga cu privire la încasarea datoriei și compensarea

cheltuielilor de judecată și cererea reconvențională înaintată de Soltan Tamara

împotriva Societății pe Acțiuni „Termoelectrica” și ÎMGFL 17 cu privire la obligarea

recalculării plății pentru agentul termic în perioada anilor 2012- 2018

împotriva deciziei din 28 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Soltan Tatiana, Soltan Andrian și Soltan Oliga și menținută

hotărârea din 13 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă :

La 13 ianuarie 2017, Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” acționând în

interesele ÎMGFL 17, s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Soltan

Ivan, Soltan Tatiana, Soltan Andrian și Soltan Oliga solicitând încasarea în mod

solidar a sumei de 32057,44 lei cu titlu de datorie pentru consumul energiei termice

pentru perioada decembrie 2008-octombrie 2016 și compensarea cheltuielilor de plata

taxei de stat în mărime de 947,54 lei.

În motivarea cererii de chemare în judecată a reiterat că, în baza contului

personal, deschis la ÎMGFL 17 pârâții au acceptat prestarea și au beneficiat de servicii

comunale în volum deplin, fără întreruperi, în conformitate cu normele și tarifele în

vigoare.

Conform informației privind situația despre achitarea serviciilor locativ

comunale, Soltan Ivan, Soltan Tatiana, Soltan Andrian și Soltan Oliga, pentru perioada

decembrie 2008-octombrie 2016 au acumulat o datorie la plata energiei termice în

mărime de 32 057, 44 lei.

Reclamantul a menționat că, prin prisma art. 25 alin. (1) al Legii serviciilor

publice de gospodărie comunală, persoanele fizice și juridice care beneficiază de

servicii publice de gospodărie comunală sunt obligate să achite contravaloarea

serviciilor prestate, conform facturilor primite, în termenul prevăzut de contractul

1

încheiat între operator și consumator.

În conformitate cu prevederile art. 51 alin. (4) al Legii nr. 75 din 30 aprilie 2015

cu privire la locuințe, plata pentru serviciile prestate necontorizate în locuință se

efectuează conform indicatorilor contoarelor instalate la bloc și se repartizează de

către administrator pentru fiecare locuință necontorizată în funcție de suprafața ei

totală.

Mai indică S.A. „Termoelectrica” că, potrivit pct. 17, 18 din Regulamentul cu

privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale

pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora

de la/reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea

nr. 192 din 19 februarie 2002, plățile pentru serviciile locative, comunale și

necomunale se percep de la proprietarii, chiriașii și locatarii caselor individuale,

apartamentelor/încăperilor locuibile în cămine și încăperilor nelocuibile din bloc

conform contractelor, în baza conturilor (bonurilor) lunare respective pentru fiecare tip

de serviciu, eliberat de furnizori gestionari sau prestatorii de servicii.

Proprietarii, chiriașii și locatarii caselor individuale, apartamentelor/încăperilor

locuibile în cămine și încăperilor nelocuibile din bloc achită plățile pentru serviciile

prestate în luna precedentă până la data indicată în factura de plată.

Respectiv, serviciile publice de gospodărie comunală se prestează și respectiv se

achită costul acestora.

Reclamantul a invocat aceleași prevederi cu privire la obligația consumatorilor de

a achita serviciile comunale conform facturilor primite, este stipulată și în art. 37 alin.

(3) al Legii nr. 75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuințe, care indică că, „Pe lângă

plata pentru închirierea locuinței din fondul public de locuințe sau a locuinței

proprietate privată, locatarul este obligat să efectueze plata pentru apa potabilă și

evacuarea apelor uzate, încălzire, alimentarea cu energie electrică, gaze naturale,

transportarea deșeurilor menajere solide și lichide, ascensor și pentru alte servicii

prestate de locator sau de furnizorul de servicii comunale și necomunale, conform

facturilor prezentate.

La solicitarea locatarului, locatorul este obligat să prezinte bonurile de plată ce

confirmă cheltuielile respective”.

În cazul prestării serviciilor comunale de către administratorul fondului locativ

ÎMGFL 17, prestarea serviciilor este efectuată în temeiul conturilor personale deschise

pe numele pârâților, potrivit Recomandării CSJ nr. 11 din 2012 privind examinarea

cererilor depuse de S.A. „Termocom”, S.A. „Apă-Canal”, S.A. „Chișinău-Gaz”.

Mai mult, potrivit Recomandării CSJ nr. 88 din 25 februarie 2016 cu privire la

modul de aplicare a unor dispoziții legale la soluționarea pricinilor ce țin de prestarea

serviciilor publice de gospodărie comunală, prevede că, „In caz de prestare a

serviciilor publice de gospodărie comunală în lipsa contractelor încheiate cu

consumatorii (proprietarii, chiriașii și locatarii apartamentelor caselor individuale de

locuit, încăperilor locative în cămine și încăperilor nelocative), aceștia din urmă sunt

obligați să achite contravaloarea serviciilor prestate, conform facturilor primite”.

Concluzia respectivă rezultă din prevederile exprese cuprinse în art. 25 alin. (5) al

Legii nr. 1402 din 24 octombrie 2002, în care se stipulează că, agenții economici care

fumizează/prestează servicii de gospodărie comunală fără contracte cu consumatorii,

în caz de neachitare a sumelor datorate, pot acționa conform prevederilor alin. (2)-(4).

La rândul său, alin. (2)-(4) al art. 25 din legea respectivă, prevăd acțiunile ce pot fi

2

întreprinse de către operator în privința consumatorilor care nu achită serviciile

prestate inclusiv acționarea în judecată.

Prin urmare, în caz de prestare a serviciilor publice de gospodărie comunală,

indiferent de faptul dacă a fost sau nu încheiat contract în acest sens, consumatorii

urmează să achite serviciile prestate. Or, lipsa unui contract scris nu scutește

consumatorul de obligația de a achita serviciul prestat.

În cadrul examinării cauzei în fond, Soltan Tamara a înaintat o cerere

reconvențională, solicitând obligarea S.A. „Termoelectrica” și ÎMGFL 17 de a efectua

recalcularea plății pentru agentul termic (apă caldă și încălzire) livrat în perioada

anilor 2012-2018, invocând că în perioada respectivă serviciile de încălzire au fost

prestate sub nivelul minim prevăzut de actele normative în vigoare.

Prin hotărârea din 13 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani

cererea de chemare în judecată înaintată de S.A. „Termoelectrica” a fost admisă

integral, iar acțiunea reconvențională înaintată de Soltan Tatiana a fost respinsă ca

nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că, Soltan Tatiana, Soltan Andrian și

Soltan Oliga în baza contului personal au beneficiat de serviciile comunale în volum

deplin, fără întreruperi, în conformitate cu normele și tarifele în vigoare, însă nu au

achitat pentru serviciile prestate, astfel acumulând în perioada decembrie 2008-

octombrie 2016 o datorie în mărime de 32 057,44 lei.

Instanța a conchis că acțiunea nu este prescrisă. Potrivit informației eliberate de

către Infocom pârâții au efectuat plăți pentru agentul termic în perioada octombrie

2008 - noiembrie 2016 și anume : în luna noiembrie 2008-suma de 347,86 iei, ianuarie

2009 suma de 243,87 lei, aprilie 2009 suma de 42,84 lei, mai 2009 suma de 93,46 lei,

iunie 2009 suma de 46,73 lei, iulie 2009 suma de 46,73 lei, august 2009 suma de 35,05

lei, septembrie - octombrie 2009 câte 58,41 lei, noiembrie 2009 suma de 81,77 lei,

decembrie 511,80 lei, decembrie 2011 suma de 50,38 lei, februarie 2012 suma de

24,95 lei, ulterior în luna iunie 2014 a achitat suma de 3243,50 lei, aprilie 2015 a

achitat suma de 156,23 lei.

Pârâții recunosc că au dispus de agent termic și că datoriile s-au acumulat în urma

neachitării plăților. Totodată aceștia nu au contestat facturile expediate pentru

achitarea agentului termic, în perioadă 2008-2016 beneficiind și de compensații,

acordate la cererea scrisă în adresa ÎMGFL 17.

Cu referire la acțiunea reconvențională instanța a reținut că reclamantul din

acțiune nu a prezentat în instanță probe pertinente și concludente în susținerea cerinței

privind obligarea efectuărilor recalculului la plata pentru energia termică, iar

argumentul precum că acțiunea este prescrisă nu poate fi reținută ca probă în sensul

admiterii acțiunii. Fiind în dezacord cu facturile de plată expediate pârâții nu le au

contestat în ordinea prevăzute de lega contenciosului administrativ în perioada

respectivă.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe la 11 ianuarie 2019, Soltan Tatiana,

Soltan Andrian și Soltan Oliga au declarat apel împotriva hotărârii din 13 decembrie

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând admiterea apelului, casarea

hotărârii instanței de fond și emiterea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii.

Prin decizia din 28 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de Soltan Tatiana, Soltan Andrian și Soltan Oliga și menținută hotărârea din

13 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

3

La 10 iunie 2019, Soltan Tatiana, Soltan Andrian și Soltan Oliga, reprezentați de

avocatul Voevuțkaia-Pîslariuc Svetlana au declarat recurs împotriva deciziei din 28

martie 2019 a Curții de Apel Chișinău solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel și a hotărâri primei instanței și adoptarea unei hotărâri noi de

respingere a acțiunii inițiale și admiterea acțiunii reconvenționale.

Ca temei de drept a recursului recurentul a invocat prevederile art. 432 alin. (2)

lit. a) și b) din Codul de procedură civilă se consideră că normele de drept material au

fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească nu a aplicat

legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată.

În motivarea recursului au indicat că, instanțele ierarhic inferioare nu au constatat

și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea corectă a cauzei și

a încălcat normele de drept material.

Recurenții au invocat că instanța a ignorat prevederile art.267 din Codul civil (în

redacția de până la 1 martie 2019) și ca consecință a respins pozițai pârâților cu

referire la încălcarea termenului general de prescripție în partae pretnțiilor ce se referă

la plata pentru energie termică pentru perioada decembrie 2008-13 ianuarie 2014.

Până la data de 13 ianuarie 2014 a expirat termenul de prescripție și respectiv

acțiunea este tardivă și urma a fi respinsă.

În opinia recurenților instanțele învestite cu judecarea fondului eronat au reținut

că din achitările efectuate rezultă că pârâții recunosc că au dispus de agent termic și că

datoriile s-au acumulat în urma neachitării plăților și ca urmare neîntemeiat a aplicat

dispoziția art. 277 alin. 1) lit. b) din Codul civil (în redacția de până la 1 martie 2019).

Instanța de apel nu a constatat și elucidat circumstanțele importante și ca urmare

eronat a ajuns la concluzia de a respinge acțiunea reconvențională. Instanța a ignorat

circumstanțele expuse în acțiunea reconvențională și nu s-a pronunțat în privința

înscrisurilor prezentate în calitate de probe. La fel, nu a dat un răspuns la toate

argumnetele invocate, ceea ce a dus atingere dreptului la un proces echitabil.

Recurenții consideră că, examinâmd cauza instanța de apel a trecut în mod

superficial asupra circumstanțelor cauzei, făcând o referire la general a constatărilor

făcute de prima instanță, fără a examina legalitatea și temeinicia hotărârii supuse

apelului sub toate aspectele în raport cu toate regulile și normele ce guvernează speța.

Instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele din materialele cauzei, a

ignorat normele de drept material aplicabile speței, fapt ce a dus la emiterea unei

decizii neîntemeiate.

La 21 iunie 2019, Soltan Tatiana a depus o cerere de recurs suplimentară,

invocând dezacordul cu decizia instanței de apel.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează

că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 28 martie 2019.

Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit scrisorii de ieșire, instanța de apel a expediat participanților la proces,

copia deciziei motivate la 22 aprilie 2019. Recurenții au menționat că cu decizia

motivată a instanței de apel au făcut cunoștință la 24 aprilie 2019.

Cererea de recurs a fost declarată la 10 iunie 2019, respectiv în termenul prevăzut

de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Cod de procedură civilă, după

4

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Astfel, prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 17 iulie

2019 instanța de recurs a comunicat intimatului copia recursului, informând despre

necesitatea depunerii referinței în termen de o lună de la data primirii scrisorii.

La 4 septembrie 2019, Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” a depus referință

asupra recursului. A invocat că recursul depus de Soltan Tatiana, Soltan Andrian și

Soltan Oliga nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Codul de procedură civilă. Argumentul precum că, acțiunea este prescrisă, iar la caz

sunt aplicabile prevederile art. 277 din Codul civil este lipsit de temei legal, deoarece

recurenții au efectuat achitări periodice la energia termică consumată în perioada

decembrie 2008-octombrie 2016.

Instanța de apel examinând cauza a elucidat pe deplin toate circumstanțele

importante pentru soluționarea corectă a cauzei și a oferit o apreciere justă probelor

administrate. A pledat pentru inadmisibilitatea recursului.

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile

de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

5

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului

Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten v. Norway,

hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Potrivit art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată

existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide

în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Soltan Tatiana, Soltan

Andrian și Soltan Oliga, reprezentați de avocatul Voevuțkaia-Pîslariuc Svetlana, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Soltan Tatiana, Soltan Andrian și

Soltan Oliga, reprezentați de avocatul Voevuțkaia-Pîslariuc Svetlana.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii

Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

6