3r-181/19 — obligarea inregistrarii grevarii dreptului de ipoteca
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- obligarea inregistrarii grevarii dreptului de ipoteca
- Temei legal
- Calcularea termenului de procedură
3r-181/19 — obligarea inregistrarii grevarii dreptului de ipoteca (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
dosarul nr. 3r-181/19 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (V.Sîrbu) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A.Bostan, A.Pahopol, V.Negru) D E C I Z I E 18 septembrie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componență: Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru examinând recursul depus de Banca Comercială ,,Victoriabank” Societate pe Acțiuni, în cauza de contencios administrativ, la cererea depusă de Banca Comercială ,,Victoriabank” Societate pe Acțiuni împotriva Instituției Publice ,,Agenția Serviciu Publice”, intervenient accesoriu Societatea cu răspundere limitată ,,Shan Lian International Group” cu privire la obligarea înregistrării grevării dreptului de ipotecă asupra bunului imobil și a terenului aferent, împotriva încheierii din 08 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: La 16 ianuarie 2019 Banca Comercială ,,Victoriabank” Societate pe Acțiuni a depus cerere de chemare în judecată împotriva Instituției Publice ,,Agenția Serviciu Publice”, intervenient accesoriu Societatea cu răspundere limitată ,,Shan Lian International Group” cu privire la obligarea înregistrării grevării dreptului de ipotecă asupra bunului imobil și a terenului aferent.
Prin hotărârea din 08 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani s-a respins acțiunea. La 10 iunie 2019 Banca Comercială ,,Victoriabank” Societate pe Acțiuni a declarat apel împotriva hotărârii din 08 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani solicitând casarea acesteia cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii. Prin încheierea din 08 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău apelul declarat de Banca Comercială ,,Victoriabank” Societate pe Acțiuni s-a declarat inadmisibil ca fiind depus peste termenul prevăzut de art.232 alin.(1). La 23 iulie 2019 Banca Comercială ,,Victoriabank” Societate pe Acțiuni a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitând admiterea recursului, anularea încheierii din 08 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, cu emiterea unei noi încheieri de admitere a apelului în termen.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerând-o ilegală și neîntemeiată prin faptul că a fost emisă cu încălcarea și aplicarea eronată a normelor de drept procedural. 1 A relatat că termenul limită de declarare a apelului a expirat la 08 iunie 2019, conform art.232 alin.(1) Cod administrativ, însă dat fiind faptul că 08 iunie 2019 fiind zi de sîmbătă, nelucrătoare, în conformitate cu art.256 Cod administrativ termenul urmează să expire în următoarea zi lucrătoare, adică la data de 10 iunie 2019. A menționat recurentul că cererea de apel înregistrată la 10 iunie 2019 este depusă în termenul prevăzut de lege, iar instanța de apel nu a calculat corect termenul de atac.
Instanța de recurs reține că prin Legea nr.116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova, iar în conformitate cu art. 257 alin. (1) al Codului administrativ, prezentul cod intră în vigoare la 1 aprilie 2019. Prin prisma art. 258 alin. (3) al Codului administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod. În conformitate cu art. 242 Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.
Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 08 iulie 2019, iar recurentul a recepționat-o la 18 iulie 2019, fapt ce se confirmă prin poșta electonică (f.d.73). Astfel, recursul declarat la 23 iulie 2019, este depus cu respectarea termenului prevăzut de lege. În conformitate cu art. 247 Cod administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată. Examinând recursul depus, prin prisma argumentelor invocate în recurs și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a anula încheierea instanței de apel și de a trimite cauza spre rejudecare, la faza de primire a cererii de apel, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. c) Cod administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: anulează încheierea și adoptă o nouă încheiere. Actele cauzei denotă că prin hotărârea din 08 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani s-a respins acțiunea. La 10 iunie 2019 Banca Comercială ,,Victoriabank” Societate pe Acțiuni a declarat apel împotriva hotărârii din 08 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani solicitând casarea acesteia cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii. În susținerea soluției de inadmisibilitate a apelului depus, instanța ierarhic inferioară a invocat că cererea de apel a fost înregistrată la 10 iunie 2019, adică peste termenul prevăzut de art. 232 alin. (1) din Codul administrativ, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administratival Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții 2 Supreme de Justiție, consideră că soluția instanței de apel dată în prezentul litigiu este una eronată. Or, conform art. 232 alin. (1) din Codul administrativ, apelul se depune la instanța de judecată care a emis hotărîrea contestată în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis hotărîrea contestată transmite neîntîrziat apelul împreună cu dosarul judiciar, după motivarea hotărîrii, instanței de apel. Conform art.63 alin.(1) din Codul administrativ, calcularea termenelor în procedura administrativă se efectuează în conformitate cu prevederile art.259–266 din Codul civil.
Conform prevederilor art. 265 Cod civil (art.389 Cod civil în redacția din 01.03.2019), dacă ultima zi a termenului este o zi de duminică, de sîmbătă sau o zi care, în conformitate cu legea în vigoare, la locul executării obligației este zi de odihnă, termenul expiră în următoarea zi lucrătoare. Prin urmare, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că în speță, termenul de declarare a apelului a expirat la 09 iunie 2019, însă având în vedere că aceasta a fost o zi nelucrătoare, termenul de declarare a apelului a expirat în următoarea zi lucrătoare, adică la 10 iunie 2019, aceasta fiind ultima zi de declarare a apelului.
Astfel, actele cauzei atestă că cererea de apel depusă de Banca Comercială ,,Victoriabank” Societate pe Acțiuni a fost înregistrată la 10 iunie 2019 și este depusă în termenul prevăzut de lege, iar instanța de apel nu a calculat corect termenul de atac și nu a luat în calcul că termenul de atac a expirat într-o zi de odihnă. În această ordine de idei, faptele relatate generează casarea încheierii contestate, or, menținerea acesteia, în condițiile enunțate, nu ar constitui pentru Banca Comercială ,,Victoriabank” Societate pe Acțiuni decât o îngrădire a posibilității de a-și valorifica drepturile procedurale conform normelor în vigoare, care sunt garantate și de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și îngrădirea accesului la justiție.
Or, soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea recurată nu este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 CEDO, care statuează că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că argumentele invocate de către Banca Comercială ,,Victoriabank” Societate pe Acțiuni sunt întemeiate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administratival Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a anula încheierea instanței de apel din 08 iulie 2019, cu restituirea cauzei spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, la faza de primire a cererii de apel.
În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. c), 258 alin. (3)din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administratival Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție 3 d e c i d e Se anulează încheierea din 08 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ, la cererea depusă de Banca Comercială ,,Victoriabank” Societate pe Acțiuni împotriva Instituției Publice ,,Agenția Serviciu Publice”, intervenient accesoriu Societatea cu răspundere limitată ,,Shan Lian International Group” cu privire la obligarea înregistrării grevării dreptului de ipotecă asupra bunului imobil și a terenului aferent, cu restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, la faza de primire a cererii de apel.
Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.